Pentru cei interesați de istoria lecturii (sînt unul dintre ei) o astfel de carte poate fi utilă. Autorul e un istoric reputat și a îngrijit împreună cu Guglielmo Cavallo vestita A History of Reading in the West (există versiuni în italiană și franceză), probabil cea mai solidă contribuție în domeniu. Să nu uităm cartea lui Alberto Manguel, O istorie a lecturii, redactată mai eseistic și mai plastic, de un om care se pricepe la scris, mai puțin interesat, totuși, de rigorile academice.
Avem în traducerea doamnei Maria Carpov una dintre lucrările lui Roger Chartier, cea intitulată Lecturi și cititori în Franța Vechiului Regim, la fel de utilă.
Volumul de față e alcătuit din trei eseuri: primul prezintă evoluția comunităților de cititori, al doilea investighează „nașterea” autorului, ultimul se referă la tratatele publicate în secolul al XVI-lea, epoca în care comunitățile cititorilor se confruntă cu abundența îngrijorătoare a cărților tipărite. Dacă Petrarca se plîngea că are prea puține cărți (adunase cam 200 de manuscrise, îndeosebi clasici latini), urmașii lui de peste două sute de ani au simțit că ele pot constitui o povară și o problemă fără soluție. Nu mai putem citi toate cărțile, nu avem timp să parcurgem nici măcar titlurile lor. Viața e prea scurtă: „When print produced a proliferation of titles and editions, it ruined all hope for an exhaustive collection” (p.63).
În fața acestui exces, unii savanți și-au propus să consemneze toate cărțile în așa-zisele „Biblioteci”, în care notau, în ordine alfabetică, titlul și, uneori, un mic rezumat al cărții, sperînd (în zadar) că vor redacta niște cataloage exhaustive. Speranța lor era din capul locului imposibilă. Astfel, medicul elvețian Conrad Gessner a tipărit în 1545 o masivă Bibliotheca universalis, în care a ordonat cîteva mii de titluri (în latină, greacă și ebraică). Exemplul lui a inspirat, desigur, alte minți la fel de visătoare. L-aș menționa doar pe italianul Anton Francesco Doni (pp.69-70, 73). Nu e bine să uităm faptul că patriarhul bizantin Photius alcătuise, încă din secolul al IX-lea, o „bibliotecă” de acest tip: Myriobiblon. Interesant este că patriarhul numește și rezumă o serie de cărți care s-au pierdut între timp.
Aceste cataloage monstruoase sînt „bibliotecile fără ziduri” pomenite de Roger Chartier: „The library of the future seems indeed to be in a sense a library without walls, as were the libraries that Gessner, Doni, and La Croix du Maine erected on paper” (p.89). (17.01.25, vineri)