„- Trebuie neaparat sa visez un cal! O iapa, un manz, musai, ce-o fi, cum o fi, murg, sur, rotat, maro, potcovit sau nu, cal sa fie. Caii imi poarta noroc, de cate ori i-am visat am reusit, am dat lovitura! Dar de ce oi fi visand eu atat de greu cai? Ce naiba imi vin asa de rar, de ce se lasa atat de greu? Visez caini, raţe, elefanţi, oi, bibilici, tot felul de dracovenii, numai cai nu. De la Anul Nou incoace dac-am visat trei cai. Buni si astia, au fost cu bafta, de ce sa nu recunosc: la geometrie am impuscat un sase, la naturale cand sa ma asculte a sunat de iesire, la istorie m-a amanat pentru data viitoare, adica pentru maine. Asadar, maine ma asculta, musai sa visez la noapte un cal, unul mare, alb, daca se poate, sau cum o fi, murg, sur, rotat, maro...“
Scriitorul Mircea Santimbreanu (1926-1999) a scris pentru cei mici o literatura mare. Volumele de schite si povestiri Cu si fara ghiozdan, La telefon... telefonul!, Baietelul de hartie, Elefanti in rochite, Melcul mincinos, Mama mamutilor mahmuri s.a. au stat la baza antologiei cu cel mai cunoscut titlu al sau - Recreatia mare. Personajele din aceste lucrari, incercand sa-si depaseasca limitele firesti, se comporta, daca nu ciudat, atunci, sigur, impotriva unei normalitati caldute, conferind scrisului sau un caracter satiric, asa cum apare, pregnant, in schitele Un smecher la lectie, Unde se varsa Nilul?, Cum se prinde o musca s.a. Tipurile de copii-scolari satirizati sunt lenesii, chiulangiii, superficialii... Subtextul moralizator al actiunii capata, adesea, virtutile unui veritabil si subtil manual de etica.
Mircea Sântimbreanu a fost un scriitor român, director al editurii Albatros, publicist, scenarist și producător de film. Mircea Sântimbreanu este cunoscut mai ales ca scriitor de literatură pentru copii și pentru promovarea unor scriitori prin publicarea lucrărilor lor la editura pe care a condus-o. Ion Anghel Mânăstire este unul dintre romancierii valoroși pe care Mircea Sântimbreanu i-a promovat pe prima scenă a literaturii române.
A studiat la Liceul Ortodox-Român “Avram Iancu” din Brad (1935-1943), a absolvit Facultatea de Drept (1947) și Facultatea de Filosofie din București (1951), iar între anii 1948-1951 a fost asistent universitar la Catedra de Drept Penal a Universității București.
Din 1952 până în 1960 Mircea Sântimbreanu a lucrat ca profesor de istorie la Școala mixtă nr. 2 „La Teiu“, devenită din 1954 Școala elementară de 7 ani nr. 139 din București, cartierul Rahova. Experiența cu micii elevi l-a ajutat să înceapă să scrie primele sale cărți pentru copii. Din anul 2000, școala poartă numele de Mircea Sântimbreanu.
La 20 mai 1996, Mircea Sântimbreanu a fost declarat "Cetățean de onoare al municipiului Brad", ca Fiu al Țării Zarandului, pentru întreaga sa activitate în domeniul literaturii.
Aveam impresia că este un roman, dar am descoperit niște povești năzdrăvane!
"Acum, că s-a dus vacanța de primăvară, acum că e primăvară cu adevărat, acum, că o plimbare intră și în programul vacanței, și în cel al primăverii, o vizită făcută bunicilor și bunicelor e o chestiune de ore. Vă asigur că toți bunicii din țară ies, începînd de azi, mai des pe la portiță, privesc bătrînește cu mîna streașină la ochi, în zare, și se întreabă: - Oare nu-mi vine nepoțelul?" "- Firește, dar timpul liber nu înseamnă timp pierdut."
3.5* Recitita dupa mai bine de 25 ani, cartea are acelasi iz comunisto-patriotic, inocento-inaltator. Nota reflecta nostalgia dupa vremea in care am citit cartea, scolar fiind, nu dupa vremurile prezentate in carte (pe care nu le-am prins). O recomand pt toti cei care vor sa priveasca printr-o fereastra, puternic romantata, la viata scolara din anii 60-70.
Planuiesc sa o recitesc!Probabil imi place scoala datorita intamplarilor din aceasta carte ,de unde am tras cocluzia ca intotdeauna e bine sa inveti ca sa obtii nota 10
Printre primele cărți pe care le-am citit vreodată, m-a fascinat, m-a amuzat, m-a emoționat și de data aceasta ca acum 10 ani și sunt convinsă că și peste ceva ani voi simți la fel.
Am citit Recreația Mare în aceeași perioadă când am citit Cireșarii și Toate Pânzele Sus, deci pentru mine e una din marile cărți ale copilăriei mele de la sfârșitul anilor '90. Deci nu am trăit nici prin era descrisă prin povești (anii '60), nici prin era când probabil chiar tatăl meu a citit poveștile (sfârșitul anilor '70, anii '80). Poveștile sunt, bineînțeles, amuzante, inteligente, emoționante. Sîntimbreanu a fost bun la meseria lui. Deși au trecut vreo 20 de ani de la ultima dată când am citit cartea, citirea a rămas tot plăcută și ușoara... dar sunt convins că școala în anii '60 sigur n-a fost atât de idilică și frumoasă. La 12 ani, desigur că m-am prins că poveștile sunt haioase dar au fiecare o morală. La 34 de ani, glumele au rămas perfecte, dar moralele mi se par cam prăfuite, cam țeapene, cam plictisitoare.
Adaug aici un mic review și pentru Exemporale și... alte lucrări scrise, care nu apare pe Goodreads. Extemporale a fost publicată cu vreo doi ani înainte de Recreația Mare, și are multe din poveștile care mai târziu au fost în Recreația Mare, dar caracterul comunisto-patriotic (cum zicea alt review) e mult mai pronunțat. Ca dovadă și ca ultimul cui în sicriu, în copia mea, cumpărată de mine de la anticariat și cu dedicație pentru „Hela” din iunie 1964, am găsit o chitanță pentru trei luni de Cravata Roșie, revista pentru pionieri.
Aceasta carte este amuzanta si povestile prezentate arata modul prin care unii copii invata,se distreaza in vacante si in tabere.Textul ''Scrisori fictive'' este unul dintre cele mai amuzante.
Am citit cartea asta in special la scoala, la orele de Opțional si este destul de amuzanta. Nu pot sa zic ca nu imi place dar nici nu m-a dat asa de tare pe spate
I actually liked that book. I didn’t understoid everything because romanian isn’t my main language, but I understood most of it. I was reading it for school.
You can see it was written during comunism time. The jokes are outdated and unfunny, it was probably a gem a few decades ago. I don't think kids will like it these days.
O colecție de povestioare care probabil au fost cândva amuzante, dar care acum sunt obositoare, exagerat de moralizatoare și care fac referire la copiii care nu învață, care iau note mici, care sunt repetenți, leneși, plini de ei, obraznici etc.
Am tras foarte mult de mine să o citesc, cu excepția câtorva povestiri bunicele; în rest nu pot să zic ca a meritat, poate doar ca studiu de caz. În special povestea despre profesorul care trăiește fantezia unor elevi care nu scriu nimic greșit mi se pare ca ilustrează perfect absurditatea sistemului de învățământ de atunci și de acum.
A trebuit sa o citesc pentru scoala si am uitat de ea asa ca am citit-o pe ultima suta de metri( mai bine zis in ultimele 2 zile). Usor de citit, probabil nu pentru clasa 7 dar unui copil de clasa 2 sigur ii va placea