Ioan Slavici was a Transylvanian-born Romanian writer and journalist. He made his debut in Convorbiri literare ("Literary Conversations") (1871), with the comedy Fata de birău ("The Mayor's Daughter"). Alongside Eminescu he founded the Young Romania Social and Literary Academic Society and organized, in 1871, the Putna Celebration of the Romanian Students from Romania and from abroad. At the end of 1874, he settled in Bucharest, where he became secretary of the Hurmuzachi Collection Committee, then he became a professor, and then an editor of the newspaper Timpul ("The Time"). Alongside I. L. Caragiale and G. Coşbuc, he edited the Vatra ("The Heath") review. During the first World War, he collaborated at the newspapers Ziua ("Daytime") and Gazeta Bucureştilor ("The Bucharest Gazette"). He was awarded the Romanian Academy Award (1903).
Padureana O poveste de dragoste complicata si trista intre Simina si Iorgovan O sluga si bogatul satului cot la cot la muncile satului. Toate acestea sub amenintarea holerei.
Mă întreb cărui fapt îi datorăm febra creatoare a lui Slavici din 1881 de-a produs atâta nuvelistică de calitate într-un timp așa scurt (Moara cu Noroc, Scormon, Gura Satului, Pădureanca, O viață pierdută; iar în anul imediat anterior scrisese și "Popa Tanda", una dintre capodoperele sale nuvelistice). Probabil însă va rămâne un mister al literaturii... (altfel zis, se cere răsfoirea unei biografii)
În orice caz, opera nuvelistică a lui Slavici nu'i degeaba un punct de referință în literatura noastră. Personaje ca Ghiță și Lică din "Moara cu Noroc", ori mai ales părintele Trandafir ("Popa Tanda") sau Simina ("Pădureanca") se impun amintirii prin construcția lor realistă. Cu un profil moral și psihologic reliefat, povestea tinde să graviteze în jurul unui conflict de personalități.
"Pădureanca" de pildă, pare o coregrafie de voințe și slăbiciuni. Psihologic vorbind, personajele sunt complexe, conflictele lor sunt mai ales interne. Simina, Pădureanca din titlu, este izvorul tuturor întâmplărilor aproape, căci frumusețea ei o face dorită de atât de Iorgovan, fiul orgolios și laș a unui mare boier(care la rândul lui are o slăbiciune pentru fată, se remarcă aici o influență goetheană, mai exact povestea similară din "Anii de drumeție ai lui Wilhelm Meister") și de sluga familiei acestuia, Șofron. Voințele celor doi sunt la antipozi — cel dintâi și-ar dori să n-o iubească pe Simina, însă e prea slab în hotărâre să ia o decizie sau alta, în schimb cel din urmă o dorește pe pădureancă cu toată ființa, dar situația și împrejurările îl lasă și pe el cu ochii în soare — iar sentimentele Siminei sunt prea nuanțate să ia la rândul ei o hotărâre clară, cu toate că nici cugetul nu prea o slăbește, fiindu-i frică de-un "blestem" de va pleca pur și simplu lăsând în urma ei o casă învrăjbită. "Erau în casă aceea trei oameni, Busuioc, Iorgovan și Șofron, și unul singur dintre dânși, Șofron, știa ce voiește, și pe când acesta nu îndrăznea să facă ceea ce voia, ceilalți doi se temeau ca nu cumva să facă din slăbiciune ceea ce în adevăr nu voiau."
Nuvelistica lui Slavici am putea s-o împărțim în două categorii generale, cea de tipologicii de caractere, și cea psihologică, în care vălmășugul de dorințe și intenții dau o aureolă de tragedie situațiilor.
"Scormon" și "Gura Satului" n-am citit. "Moara cu noroc" și "Popa Tanda" i-au ieșit bine, "Budulea Taichii" mai puțin. "Budulea Taichii" n-a ieșit cu nimic în evidență. Sau cel puțin nu pentru mine. E ca o poveste pe care o citești, iar după vreo 2-3 zile uiți de ea, uiți ce se întâmplă în ea... pentru că are o acțiune prea obișnuită și prea simplă ca să ți se întipărească în memorie. "Popa Tanda" pe de altă parte, a fost mai degrabă o pildă, o fabulă, nu știu exact cum s-o numesc. Dacă e s-o iei foarte serios, nu-i o nuvelă prea bună. Un preot care încearcă să-i aducă pe săteni pe calea cea bună, mai întâi cu ajutorul slujbelor, apoi prin batjocură și ocară și în final prin exemplu propriu. Nu are nimic special, ba chiar pare puțin răsuflată, dar eh, nu-i Slavici un geniu. Ce-i drept, se pricepe mai bine la basme decât la romane și nuvele, cu excepția Morii cu noroc, care, recunosc, i-a cam ieșit.
Pădureanca: "Mie destul să ştiu că eşti în apropiere, fără ca să te văd, fără ca să-ţi aud glasul, şi pământul pe care l-ai călcat tu îmi saltă sub picioare când îl ating, şi spicul care a fost în mâna ta, spicul ăsta mă farmecă. Doamne! cât de tristă e viaţa mea, şi tot aş fi gata să sufăr muncile iadului de dragul unei singure zile din ea."
"Uită-te-n ochii mei precum mă uit şi eu într-ai tăi, şi dacă nu mă înţelegi, atunci n-ai în tine aceea ce-ţi dă Înţelegerea."
"O lovise greu acest om, dar simţea că dac-ar călca-o în picioare, ea ar săruta călcâiul ce-o apăsa."
In aceste carte cel mai mult ma impresionat postea moara cu noroc.I-as da o infinitate de stele din 5 stele.Povestea Budulea Taicho studiata si la scoala din nou ma impresionat si dupa cum vam spus este o carte care merita citita