Pygmalion

by George Bernard Shaw

One of George Bernard Shaw's best-known plays, Pygmalion was a rousing success on the London and New York stages, an entertaining motion picture and a great hit with its musical version, My Fair Lady. An updated and considerably revised version of the ancient Greek legend of Pygmalion and Galatea, the 20th-century story pokes fun at the antiquated British class system.

In Shaw's clever adaptation, Professor Henry Higgins, a linguistic expert, takes on a bet that he can transform an awkward cockney flower seller into a refined young lady simply by polishing her manners and changing the way she speaks. In the process of convincing society that his creation is a mysterious royal figure, the Professor also falls in love with his elegant handiwork.

The irresistible theme of the emerging butterfly, together with Shaw's brilliant dialogue and splendid skills as a playwright, have made Pygmalion one of the most popular comedies in the English language. A staple of college drama courses, it is still widely performed.

Genres: Classics, Plays, Fiction, Drama, Theatre, School, Literature

82 pages, Paperback

First published October 16, 1913

About the author

George Bernard Shaw stands as one of the most prolific and influential intellectuals of the late nineteenth and early twentieth centuries, a man whose literary output was matched only by his fervent commitment to social reform. Rising from a modest background in Dublin to become a global icon of letters, Shaw redefined the purpose of the stage, transforming it from a place of mere entertainment into a forum for rigorous intellectual debate and moral inquiry. His unique "Shavian" style—characterized by sharp-witted dialogue, paradoxical reasoning, and a relentless assault on Victorian hypocrisy—ensured that his voice resonated far beyond the footlights. As a playwright, critic, and philosopher, he remains a singular figure in history, being one of only two individuals to have been honored with both a Nobel Prize in Literature and an Academy Award. This rare crossover of high-art recognition and mainstream cinematic success speaks to his versatility and the enduring relevance of his narratives. His dramatic work, which includes over sixty plays, often tackled the most pressing issues of his day, from the rigid structures of the British class system to the complexities of gender roles and the ethical dilemmas of capitalism. In masterpieces like Pygmalion, he used the science of phonetics to demonstrate the artificiality of class distinctions, a theme that would later reach millions through the musical adaptation My Fair Lady. In Man and Superman, he delved into the philosophical concepts of the "Life Force" and the evolution of the human spirit, while Major Barbara forced audiences to confront the uncomfortable relationship between religious idealism and the industrial military complex. Beyond his theatrical achievements, Shaw was a foundational force in political thought, serving as a leading light of the Fabian Society. His advocacy for gradual socialist reform, rather than violent revolution, helped shape the trajectory of modern British politics and social welfare. He was instrumental in the creation of the London School of Economics, an institution that continues to influence global policy and economic theory. Shaw was also a formidable critic, whose reviews of music and drama set new standards for the profession, characterized by an uncompromising honesty and a deep knowledge of the arts. His personal lifestyle was as distinctive as his writing; a committed vegetarian, teetotaler, and non-smoker, he lived with a disciplined focus that allowed him to remain productive well into his ninth decade. He was a man of contradictions, often engaging in provocative public discourse that challenged the status quo, even when his views sparked intense controversy. His fascination with the "Superman" archetype and his occasional support for authoritarian figures reflected a complex, often elitist worldview that sought the betterment of humanity through radical intellectual evolution. Despite these complexities, his core mission was always rooted in a profound humanitarianism and a desire to expose the delusions that prevented society from progressing. He believed that the power of the written word could strip away the masks of respectability that hid social injustice, and his plays continue to be staged worldwide because the human foibles he satirized remain as prevalent today as they were during his lifetime. By blending humor with gravity and intellect with accessibility, Shaw created a body of work that serves as both a mirror and a compass for modern civilization. His legacy is not just in the scripts he left behind, but in the very way we think about the intersection of art, politics, and the individual’s responsibility to the collective good. He remains the quintessential public intellectual, a man who never feared to speak his mind or to demand that the world become a more rational and equitable place.

Reviews

[Hristina]

După Frankenstein am zis ca merge sa bifez și Pygmalion, tot un creator și el. Noțiunea de creator este destul de alunecoasă. Marele creator este cel care da viață. Un altul este cel care da o altfel de viață. În sfârșit, poate suntem în pragul erei în care noțiunea de viață trebuie reînțeleasă.
Creația este un fel de magie pe termen scurt. Cei care visează sa dea naștere sunt preocupați în general de actul nașterii, nu de ce urmează după naștere. Acest "dupa" este o poveste mult prea lungă. Dacă Dumnezeu ne-a făcut, se ia acum cu mâinile de cap, suntem gata sa-i intentam proces de malpraxis. Frankenstein a vrut sa aducă viață intr-un trup mort și nu s-a întrebat nicio secunda ce-i aduce viitorul acelei făpturi. Asta nu întra în ecuație. Profesorul Higgins o reconstruiește pe Eliza și omite același lucru. Ce este acum Eliza? Dar exercitiul lui George Bernard Shaw este oarecum superficial. Satira lui este prea evidentă ca să mă mulțumească si, asa cum în Frankenstein patetismul mi-a diminuat plăcerea, dorinta de a scăpa repede, ușor și cu sarcasm mi-a redus satisfactia și în Pygmalion.
Insa întrebările rămân și sunt valabile: cu ce este dator creatorul creației lui? Unde se termina menirea lui? Iar geniul creației absolvă orice vinovăție?
Shawn are o mica bucățică de text geniala care răspunde oarecum nu la dileme, ci la așteptările noastre.
"-Ar fi fost făcută lumea vreodată, dacă cel care a facut-o s-ar fi temut sa nu pricinuiasca si necazuri? A crea viață înseamnă a crea necazuri. O singura scăpare exista împotriva necazurilor - sa distrugi ceea ce exista."

[Victor Morosoff]

Condei sigur, dar transpare o ușoară ne-ducere până la capăt a ideilor. Aș fi „dat” mai mult în absența paginilor dinspre final. Aș fi „dat” mai puțin în absența finalului. 4,1/5

[Bogdan Liviu]

"Dacă nu ești în stare să prețuiești ceea ce ai, atunci caută să ai ceea ce ești în stare să prețuiești."

[Alin Gîrbu]

"Ar fi fost făcută lumea, dacă cel care a făcut-o s-ar fi temut să nu cășuneze și necazuri? A crea viață înseamnă a crea necazuri. O singură scăpare există împotriva necazurilor - să distrugi ceea ce există..."

[Socrate]

Covent Garden, ora 11,15 seara. Ploaie torențială de vară. Din toate direcțiile se aud fluierături disperate după trăsuri. Pietonii fug ca să se adăpostească în piață și sub porticul bisericii St. Paul, unde s-au și adunat câteva persoane, printre care o doamnă cu fiica sa, în rochii de seară. Toți privesc posomorâți ploaia, în afară de un bărbat care stă cu spatele spre ceilalți, părând cu totul absorbit de ceea ce notează încontinuu într- un carnețel. 
 FIICA (în spațiul dintre cele două coloane centrale ale porticului, mai aproape de coloana din stânga): M-a pătruns frigul până la oase. Ce-o fi cu Freddy de întârzie atât? A plecat de douăzeci de minute. MAMA (în dreapta fiicei sale): Nu-i chiar atâta. Dar ar fi putut găsi o trăsură până acum. 
UN CETĂȚEAN (în dreapta doamnei): Pân’ la unșpe jumătate nu găsește tră- sură, coniță, până nu se-ntorc după ce-și lasă clienții de la teatru. MAMA: Dar ne trebuie numaidecât o trăsură. Nu putem aștepta aici până la unsprezece și jumătate. E îngrozitor! 
CETĂȚEANUL: Asta e, coniță, n-am ce-ți face. 
FIICA: Dacă Freddy ar fi un pic mai descurcăreț, ar fi găsit o trăsură la ușa tea- trului. MAMA: Ce o fi făcând bietul băiat?
 FIICA: Uite, alții au făcut rost de trăsură. El de ce n-a găsit?  Freddy apare în grabă dinspre strada Southampton, gonit de ploaie, și se bagă între ele închizând o umbrelă care șiroiește de apă. Este un tânăr de vreo douăzeci de ani, în haine de seară, ud până la glezne.

[Razvan Banciu]

Mult mai cunoscut publicului larg (mai ales celui necititor...) prin varianta musicalului din 1956, My Fair Lady și, mai ales, prin adaptarea cinematografică din 1964, Pygmalion poartă pecetea de neconfundat a geniului critic numit G. B. Shaw.
Interesant este că ambii protagoniști, Eliza și profesorul Henry Higgins, au la bază personaje din realitate. De aici încolo însă intriga și finalul sunt rodul imaginației dramaturgului, iar piesa va deveni populară în foarte scurt timp.

PS: Oarecum ciudat, Pygmalion, cel puțin în primii ani, a avut mai mult succes de casă în străinătate decât în Anglai. Știm însă strâns legătură dintre englezi și simțul umorului...

[Natalia]

Cartea asta a fost ca o derulare fast forward, indiferent de cat de lent am citit o. N am prea înțeles mare lucru, sincer aveam așteptări mai mari cand am auzit despre ce este vorba. Sunt mai mult ca sigura ca lipseau niste pagini din ea(am imprumutat o de la biblioteca si saraca abia se mai ținea :))

[Ema]

Pygmalion, așa cum apare în Metamorfozele lui Ovidiu, este un sculptor din Cipru care, dezgustat de prostituatele locale, evită compania femeilor, pe care le vede doar ca pe niște ființe pline de defecte. În schimb, el se îndrăgostește de una dintre sculpturile sale, o frumoasă femeie din marmură, care atinge perfecțiunea. Pygmalion aduce ofrande pe altarul Afroditei pentru a găsi o soție care să fie întruchiparea acestei statui; însă, după ce o sărută, însăși sculptura prinde viață, devenind o femeie în carne și oase, care primește numele de Galateea. Așadar, este vorba despre mitul creatorul care insuflă viață creației sale - cu un pic de ajutor din partea zeilor, desigur.

În piesa lui George Bernard Shaw, foneticianul Henry Higgins primește rolul lui Pygmalion, iar florăresei Eliza Doolittle îi revine rolul Galateei. Totul începe într-o noapte ploioasă, când niște oameni necunoscuți se adăpostesc de ploaie în Covent Garden. Printre ei se află o florăreasă - o tânără amărâtă cu o engleză de mahala - și un bărbat care, spre uimirea tuturor, poate ghici de unde provine fiecare, doar pe baza accentului și a limbajului lor. El se laudă că, numai în câteva luni, ar putea să o învețe pe florăreasa vulgară să mânuiască cea mai rafinată engleză, prezentând-o drept ducesă la recepția unui ambasador.

Puteți citi aici recenzia mai lungă, scrisă pentru blog: http://lecturile-emei.blogspot.ro/201...

| Blog | Facebook | Instagram |

[Andreea]

“Doamna Higgins: Cred ca va trebui sa te lipsesti de ea, Henry. Fata are tot dreptul sa plece, daca asa vrea.
Higgins (umbland prin incapere): Dar nu mai pot sa gasesc nimic din ce-mi trebuie. Nu mai stiu ce intalniri am. Sunt…”