What do you think?
Rate this book


432 pages, Paperback
First published January 1, 1928
„Compania lui Rampion mă cam indispune, căci mă face să înţeleg marea prăpastie care desparte conştiinţa lucrurilor evidente de trăirea lor efectivă. Şi vai, câte greutăţi ai de întâmpinat când vrei să treci acea prăpastie! Înţeleg acum de ce marele farmec al vieţii intelectuale – viaţa devotată erudiţiei, cercetărilor ştiinţifice, filosofiei, esteticii, criticii – constă în uşurinţa ei. E o substituire de simple scheme intelectuale în locul complexităţilor realităţii... E incomparabil mai uşor să ştii multe, să spunem, în domeniul istoriei artei şi să ai cele mai adânci idei asupra metafizicii şi sociologiei, decât să cunoşti personal şi intuitiv amănunte despre cei din jurul tău, să ai legături mulţumitoare cu iubitele şi prietenii tăi, cu nevasta şi copiii tăi. Viaţa e mult mai grea decât limba sanscrită, chimia sau ştiinţele economice. Viaţa intelectualului e un joc de copii; iată de ce intelectualii tind să devină puerili, apoi imbecili şi, în sfârşit, aşa cum demonstrează limpede istoria politicii şi industriei din ultimele secole, ţicniţi, cu idei criminale sau fiare. ... e mult mai uşor să fii un intelectual pueril, un ţicnit sau o fiară decât să fii un om matur, echilibrat, iată de ce (printre alte motive) se simte şi o atât de mare nevoie de educaţie superioară. Goana după cărţi şi universităţi e ca o goană după băutură. Oamenii vor să înece în alcool înţelegerea greutăţilor de a trăi decent în această lume contemporană grotescă, şi vor să uite propria lor incapacitate deplorabilă de a reuşi ca artişti în viaţă. Unii îşi îneacă grijile în alcool, alţii, mai numeroşi, citind cărţi şi practicând diletantismul artistic.”(Quarles)și anti-crestine:
„... practic, încercarea de a deveni mai mult decât uman înseamnă a deveni mai puţin uman. ... Gândiţi-vă la câteva exemple. Bătrânul Tolstoi – un om de valoare, care a devenit fatal un idiot, încercând să fie mai mult decât un om de valoare. Sau oribilul ... Sfânt Francisc. Un alt idiot, dar pe punctul de a deveni un diavol. Masochismul, distrugerea a tot ce este decent, frumos şi viu. Iată programul lor. Au încercat să-l asculte pe Iisus şi să fie mai mult decât oameni; n-au reuşit decât să devină încarnaţia unei distrugeri diabolice pure. Ar fi putut rămâne fiinţe umane absolute decente dacă ar fi încercat să se poarte firesc, conform instinctelor. Dar nu, ei voiau să fie mai mult decât umani... De o religiozitate neumană, de o moralitate neumană, intelectual şi ştiinţific neumani, neumani în specializare ca şi în eficacitate, neumani ca oameni de afaceri, neumani în zgârcenia lor şi în pofta lor de a poseda, de o lascivitate neumană, ca a lui Don Juan... . Sunt pervertiţi cu toţii. Pervertiţi ai bunătăţii sau ai răutăţii, ai spiritului sau ai trupului; departe de tipul uman normal, departe de umanitate. Lumea este un azil de pervertiţi.” (Rampion)Față de ipocrizia monumentală afișată de personajele sale, Huxley este neiertător:
“Nu există pe lume atîtea bon mots pentru a asigura unui orator plin de rîvnă un stoc proaspăt (de spirite și aforisme n.m.) la fiecare ieșire în societate. Deși bogat, repertoriul lui Molly era limitat, ca al tuturor celorlalți maeștri mai cunoscuți ai cuvîntului. Fiind o gospodină pricepută, știa să toace resturile de conversație rămase de la masa de seara trecută, pentru a le oferi a doua zi la prînz. Felurile calde de la înmormîntarea de luni erau utile și la nunta de a doua zi.”Apoi se impune structura romanului, pentru a cărei înțelegere primim o legătură de chei în capitolul XIV, dar mai ales în capitolul XXII, dedicat în întregime descifrării intențiilor scriitorului relativ la construcția sa contrapunctică, constînd în prezentarea unei diversități de aspecte, fiecare printr-o diversitate de optici. De exemplu, în acest registru, scriitorul își pune diverse personaje să interpreteze aceeași “partitură” (despre muncă – Spandrell, Rampion, despre formarea personalității – Spandrell, Elinor, despre existența lui Dumnezeu – marchizul Gattenden, Spandrell etc.). Iată-i în “aria muncii” pe Spandrell:
“... Simmons apăru deodată în bibliotecă, ducînd o tavă. De o vîrstă mijlocie, avea o atitudine demnă, de om de stat, obligat să-și controleze vorbele și nervii, să nu declare niciodată ce gîndește sincer, și să respecte aparențele, atitudine cum se putea întîlni la diplomați, la membrii familiilor regale, la înalții funcționari guvernamentali și la majordomi.”
“... munca nu-i cu nimic mai respectabilă decît alcoolul și slujește același scop: îți distrage atenția, te face să-ți uiți grijile. Munca nu-i decît un stupefiant! E umilitor că oamenii nu pot trăi treji, fără stupefiante. E umilitor că n-au curajul să vadă lumea și să se vadă pe ei înșiși cum sînt în realitate. Trebuie să se drogheze muncind. E idiot. Evanghelia muncii e evanghelia prostiei și a fricii. ... Munca înseamnă să te ascunzi de tine însuți. ... Dacă n-ar mai munci majoritatea ar avea revelația că, de fapt, nici nu există. “(Spandrell)si pe Rampion:
“’Civilizația noastră, fiind ceea ce este,’ e momentul să le spuneți,’trebuie să vă petreceți opt ore din cele douăzeci și patru ale zilei, devenind un fel de corcitură între un idiot și o masină de cusut.’ Știu e foarte neplăcut. E umilitor și dezgustător. Dar asta-i situația. ‘Trebuie să faceți cum vă spun, altfel întregul eșafodaj al lumii noastre se duce de rîpă și o să murim de foame. Așa că, faceți-vă meseria, idiot și mecanic, și petreceți-vă orele libere ca oameni adevărați și întregi, bărbați sau femei, de la caz la caz.’” (Rampion)Tot de compozitiile muzicale sînt legate si trecerile bruste între maiestuos (sau tensionat) si comic, cum numai la Virginia Woolf am mai întîlnit si apreciat.
”Lordul Edward și fratele său luau aer în parcul Gattenden. Lordul Edward lua aer plimbîndu-se. Al cincilea marchiz lua aer într-un fotoliu pe rotile, tras de un măgar mare, cenușiu. Marchizul era infirm. ’Asta nu împiedică, din fericire, să-mi umble mintea’, îi plăcea lui să spună. Mintea îi umblase haotic, de colo-colo, toată viața. Măgarul cenușiu mergea încet, foarte încet."Tot muzicală mi se pare si maniera de a introduce unele personaje (marchizul Gattenden, lady Janet Bidlake) la început ca pe niste “teme” abia schitate, apărînd într-o conversatie telefonică ciudată (marchizul), sau numai trecînd prin cadru cu lalele (lady Janet), ca ulterior sa li se dedice secvente ample de caracterizare sau sa păsească în actiune, cîtă e, acolo...
“Burlap se culcase de vreo zece minute cînd Beatrice veni ca să-și țină promisiunea. Îmbrăcase un capot verde și își împletise părul blond într-o coadă lungă și groasă, care se clătina puțin la fiecare pas; parcă ar fi fost coada grea și împletită a unui cal de tracțiune expus la o expoziție agricolă."