What do you think?
Kitchen
Banana Yoshimoto's novels have made her a sensation in Japan and all over the world, and Kitchen, the dazzling English-language debut that is still her best-loved book, is an enchantingly original and deeply affecting book about mothers, love, tragedy, and the power of the kitchen and home in the lives of a pair of free-spirited young women in contemporary Japan. Mikage, the heroine of Kitchen, is an orphan raised by her grandmother, who has passed away. Grieving, she is taken in by her friend Yoichi and his mother (who was once his father), Eriko. As the three of them form an improvised family that soon weathers its own tragic losses, Yoshimoto spins a lovely, evocative tale that recalls early Marguerite Duras. Kitchen and its companion story, "Moonlight Shadow," are elegant tales whose seeming simplicity is the ruse of a writer whose voice echoes in the mind and the soul.
160 pages, Paperback
First published January 30, 1988
About the author
Banana Yoshimoto
240 books9,685 followersBanana Yoshimoto (よしもと ばなな or 吉本 ばなな) is the pen name of Mahoko Yoshimoto (吉本 真秀子), a Japanese contemporary writer. She writes her name in hiragana. (See also 吉本芭娜娜 (Chinese).)
Along with having a famous father, poet Takaaki Yoshimoto, Banana's sister, Haruno Yoiko, is a well-known cartoonist in Japan. Growing up in a liberal family, she learned the value of independence from a young age.
She graduated from Nihon University's Art College, majoring in Literature. During that time, she took the pseudonym "Banana" after her love of banana flowers, a name she recognizes as both "cute" and "purposefully androgynous."
Despite her success, Yoshimoto remains a down-to-earth and obscure figure. Whenever she appears in public she eschews make-up and dresses simply. She keeps her personal life guarded, and reveals little about her certified Rolfing practitioner, Hiroyoshi Tahata and son (born in 2003). Instead, she talks about her writing. Each day she takes half an hour to write at her computer, and she says, "I tend to feel guilty because I write these stories almost for fun."
Along with having a famous father, poet Takaaki Yoshimoto, Banana's sister, Haruno Yoiko, is a well-known cartoonist in Japan. Growing up in a liberal family, she learned the value of independence from a young age.
She graduated from Nihon University's Art College, majoring in Literature. During that time, she took the pseudonym "Banana" after her love of banana flowers, a name she recognizes as both "cute" and "purposefully androgynous."
Despite her success, Yoshimoto remains a down-to-earth and obscure figure. Whenever she appears in public she eschews make-up and dresses simply. She keeps her personal life guarded, and reveals little about her certified Rolfing practitioner, Hiroyoshi Tahata and son (born in 2003). Instead, she talks about her writing. Each day she takes half an hour to write at her computer, and she says, "I tend to feel guilty because I write these stories almost for fun."
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 28 of 28 reviews
April 6, 2025
Îmi pare rău că am pierdut timpul pe o carte care nu era, de la bun început, pentru mine.
Relația mea cu scriitorii niponi este mereu instabilă, începând de la Yoko Mishima, dar am crezut în complexitatea acestei cărți, am bănuit că mă voi regăsi printre amănunte.
Nu a fost așa, mi-am creat, chiar de la început o relație antagonista cu protagonista acestui roman.
Ei îi plac bucătariile, fie ele curate sau murdare. Da de unde? Mie îmi place să explodez cu tot cu peretele din bucătărie.
O bucătărie murdară, așa cum susține ea, plină de coji de ceapă pe jos, e așa romantică.
Pentru mine e un loc dezolant. În afară de obiceiul zilnic de a-mi prepara cafeaua acolo, nu mai am.ce căuta în bucătărie.
Îmi afectează emanciparea, inspirația, libertatea creativă.
Toate obiectele ascuțite, recunosc, îmi sunt uneori aliate pentru a-mi omorâ frica, disperarea, dar, doar atât.
Un storcător de fructe nu ar fi rău să îl revăd pe masă când intru în bucătărie.
Dar o chiuvetă murdară, mie personal, îmi cauzează o adevărată dramă, este de ajuns să fiu invadată de anxietăți în primele câteva secunde de la vederea ei.
Mi-a plăcut măcar acuratețea gândului lui Mikage, sinceritatea aproape umilă a personajului.
Nu mă văd în locul ei niciodată, cred că aș încerca să o conving să iasă din starea asta, să își pună un machiaj mai strident și să evadeze pentru totdeauna din bucătăria folosită ca instrument de exil și subminare.
"Kitchen" este și un roman gender dar și despre reeducare tinerii generații față de părinți.
O bucătărie, un loc mort și gol, nu poate niciodată înlocui căldura bunicilor. Este doar o păcăleală proprie.
Am așteptat de la Banana și o precizie mai bună a ideilor, poate pretențiile mele sunt exagerate, poate nu am ieșit încă din carte precedentă acesteia, cea a lui Arturo Leyte.
Concluzia este că, bucătăriile fie ele strălucitoare sau mate, niciodată nu o să mă inspire la fel ca și faptul psihanalitic al romanului, tatăl lui Mikage se transformă în femeie și devine "mama" ei...
Relația mea cu scriitorii niponi este mereu instabilă, începând de la Yoko Mishima, dar am crezut în complexitatea acestei cărți, am bănuit că mă voi regăsi printre amănunte.
Nu a fost așa, mi-am creat, chiar de la început o relație antagonista cu protagonista acestui roman.
Ei îi plac bucătariile, fie ele curate sau murdare. Da de unde? Mie îmi place să explodez cu tot cu peretele din bucătărie.
O bucătărie murdară, așa cum susține ea, plină de coji de ceapă pe jos, e așa romantică.
Pentru mine e un loc dezolant. În afară de obiceiul zilnic de a-mi prepara cafeaua acolo, nu mai am.ce căuta în bucătărie.
Îmi afectează emanciparea, inspirația, libertatea creativă.
Toate obiectele ascuțite, recunosc, îmi sunt uneori aliate pentru a-mi omorâ frica, disperarea, dar, doar atât.
Un storcător de fructe nu ar fi rău să îl revăd pe masă când intru în bucătărie.
Dar o chiuvetă murdară, mie personal, îmi cauzează o adevărată dramă, este de ajuns să fiu invadată de anxietăți în primele câteva secunde de la vederea ei.
Mi-a plăcut măcar acuratețea gândului lui Mikage, sinceritatea aproape umilă a personajului.
Nu mă văd în locul ei niciodată, cred că aș încerca să o conving să iasă din starea asta, să își pună un machiaj mai strident și să evadeze pentru totdeauna din bucătăria folosită ca instrument de exil și subminare.
"Kitchen" este și un roman gender dar și despre reeducare tinerii generații față de părinți.
O bucătărie, un loc mort și gol, nu poate niciodată înlocui căldura bunicilor. Este doar o păcăleală proprie.
Am așteptat de la Banana și o precizie mai bună a ideilor, poate pretențiile mele sunt exagerate, poate nu am ieșit încă din carte precedentă acesteia, cea a lui Arturo Leyte.
Concluzia este că, bucătăriile fie ele strălucitoare sau mate, niciodată nu o să mă inspire la fel ca și faptul psihanalitic al romanului, tatăl lui Mikage se transformă în femeie și devine "mama" ei...
November 15, 2022
https://ramonaboldizsar.substack.com/...
Asta e cartea pe care mi-a ales-o soțul meu de citit în luna iunie din rafturile mele de necitite. După cum știți deja, în fiecare lună îmi alege și el ceva de citit pentru a degaja puțin traficul prin aceste rafturi. Totuși, aceasta este o recitire pentru mine căci am mai citit aceste două micro-romane (nuvele?) de Banana Yoshimoto și în engleză. Kitchen cuprinde de fapt și nuvela Lumina lunii. Tematic, atât Kitchen cât și Lumina lunii se potrivesc pentru că vorbesc despre pierdere și despre modul în care poți asimila aceste pierderi (morțile altora). Vorbesc despre tandrețe și apropiere și sunt niște povești poetice, perfect sensibile, fără a o da deloc în patetism. Mi-au plăcut enorm și în română și mi se pare c-am găsit fix aceeași atmosferă ca la prima lectură. Oricum, mie-mi plac în general mai mult traducerile în română din japoneză. E foarte frumos și tristuț ce a făcut aici Banana Yoshimoto. În Lumina lunii se joacă și cu supranaturalul, fără a-l face neapărat ostentativ (pentru că, în definitiv, funcționează și ca metaforă sau iluzie). Aici avem o fată care-și pierde iubitul într-un accident. În acest accident moare și prietena fratelui, iar cei doi sunt lăsați în doliu, fiecare dintre ei trebuie să găsească câte un mecanism prin care să facă față acestei situații: ea începe să alerge la ore foarte matinale, el începe să poarte uniforma prieteni sale (este încă licean). În Kitchen avem o fată care-și pierde cam toată familia, treptat, dar moartea bunicii îi declanșează doliul și mutarea acasă la un tip pe care-l știa bunica ei. El locuiește cu mama sa, care e de fapt tatăl său, dar este trans și a devenit femeie – apropierea de aceasta se face extrem de natural, așa că pierderea ei e cu atât mai dureroasă. Și în acest caz avem două personaje care suferă și fiecare trebuie să găsească mecanisme de supraviețuire: ea învață să gătească, el începe să bea și să se sustragă de la conexiunea reală cu societatea. Dar în ambele cazuri, cu toate că explorează un teren minat al tristeții și suferinței, există nu doar o luminiță de la capătul tunelului, ci o notă pozitivă, a vindecării. Cu asumarea exactă și constantă a faptului că niciodată nu vom fi feriți: de suferința asta sau de oricare alta.
Asta e cartea pe care mi-a ales-o soțul meu de citit în luna iunie din rafturile mele de necitite. După cum știți deja, în fiecare lună îmi alege și el ceva de citit pentru a degaja puțin traficul prin aceste rafturi. Totuși, aceasta este o recitire pentru mine căci am mai citit aceste două micro-romane (nuvele?) de Banana Yoshimoto și în engleză. Kitchen cuprinde de fapt și nuvela Lumina lunii. Tematic, atât Kitchen cât și Lumina lunii se potrivesc pentru că vorbesc despre pierdere și despre modul în care poți asimila aceste pierderi (morțile altora). Vorbesc despre tandrețe și apropiere și sunt niște povești poetice, perfect sensibile, fără a o da deloc în patetism. Mi-au plăcut enorm și în română și mi se pare c-am găsit fix aceeași atmosferă ca la prima lectură. Oricum, mie-mi plac în general mai mult traducerile în română din japoneză. E foarte frumos și tristuț ce a făcut aici Banana Yoshimoto. În Lumina lunii se joacă și cu supranaturalul, fără a-l face neapărat ostentativ (pentru că, în definitiv, funcționează și ca metaforă sau iluzie). Aici avem o fată care-și pierde iubitul într-un accident. În acest accident moare și prietena fratelui, iar cei doi sunt lăsați în doliu, fiecare dintre ei trebuie să găsească câte un mecanism prin care să facă față acestei situații: ea începe să alerge la ore foarte matinale, el începe să poarte uniforma prieteni sale (este încă licean). În Kitchen avem o fată care-și pierde cam toată familia, treptat, dar moartea bunicii îi declanșează doliul și mutarea acasă la un tip pe care-l știa bunica ei. El locuiește cu mama sa, care e de fapt tatăl său, dar este trans și a devenit femeie – apropierea de aceasta se face extrem de natural, așa că pierderea ei e cu atât mai dureroasă. Și în acest caz avem două personaje care suferă și fiecare trebuie să găsească mecanisme de supraviețuire: ea învață să gătească, el începe să bea și să se sustragă de la conexiunea reală cu societatea. Dar în ambele cazuri, cu toate că explorează un teren minat al tristeții și suferinței, există nu doar o luminiță de la capătul tunelului, ci o notă pozitivă, a vindecării. Cu asumarea exactă și constantă a faptului că niciodată nu vom fi feriți: de suferința asta sau de oricare alta.
May 23, 2025
Rating: ⭐️⭐️⭐⭐
~
• fiction, lgbtqia+, literary, short stories
• emotional, reflective, sad, medium-paced
~
TW: death, grief, death of parent, transphobia, murder, hate crime, car accident, cancer, stalking
~
Probabil una dintre cele mai frumoase și triste povești pe care le poți găsi între noutățile editoriale din prima jumătate a acestui an.
"Kitchen" ne vorbește despre o tânără, Sakurai Mikage care încearcă din răsputeri să treacă peste moartea bunicii sale. Deși aceasta se luptă cu singurătatea și trebuie să treacă prin toate stagiile doliului în bucătăria atât de dragă ei, gradual, un suflet bun, Yuichi, se apropie de ea. Cu timpul cei doi leagă o prietenie frumoasă iar fata ajunge să locuiască cu acesta și cu mama lui transgender, Eriko.
Bucătăriile sunt pentru protagonistă spații pline de activități și task-uri care trebuie făcute sistematic și în mod repetat de-a lungul vieții. Autoarea subliniază tare frumos asemănarea dintre o bucătărie și viața însăși încât te face să vezi frumusețe până și în activitatea de a-ți spăla vasele.
Povestea asta se termină tragic, e plină de iubire, trebuie să înveți să supraviețuiești și să empatizezi cu personaje singure mistuite de pierderi extrem de mari. Nu este o lectură ușor de digerat pentru oricine dar e atât de seducătoare încă din primele pagini încât merită să-i dai o șansă fie și doar ca să îi cunoști personajele.
În ultima vreme găsesc atât de multă frumusețe în efemeritate și Banana Yoshimoto e una dintre autoarele care știu în ce direcție să privească ca să observe lucrul acesta.
Vă recomand povestea asta din tot sufletul!!
~
• fiction, lgbtqia+, literary, short stories
• emotional, reflective, sad, medium-paced
~
TW: death, grief, death of parent, transphobia, murder, hate crime, car accident, cancer, stalking
~
Probabil una dintre cele mai frumoase și triste povești pe care le poți găsi între noutățile editoriale din prima jumătate a acestui an.
"Kitchen" ne vorbește despre o tânără, Sakurai Mikage care încearcă din răsputeri să treacă peste moartea bunicii sale. Deși aceasta se luptă cu singurătatea și trebuie să treacă prin toate stagiile doliului în bucătăria atât de dragă ei, gradual, un suflet bun, Yuichi, se apropie de ea. Cu timpul cei doi leagă o prietenie frumoasă iar fata ajunge să locuiască cu acesta și cu mama lui transgender, Eriko.
Bucătăriile sunt pentru protagonistă spații pline de activități și task-uri care trebuie făcute sistematic și în mod repetat de-a lungul vieții. Autoarea subliniază tare frumos asemănarea dintre o bucătărie și viața însăși încât te face să vezi frumusețe până și în activitatea de a-ți spăla vasele.
Povestea asta se termină tragic, e plină de iubire, trebuie să înveți să supraviețuiești și să empatizezi cu personaje singure mistuite de pierderi extrem de mari. Nu este o lectură ușor de digerat pentru oricine dar e atât de seducătoare încă din primele pagini încât merită să-i dai o șansă fie și doar ca să îi cunoști personajele.
În ultima vreme găsesc atât de multă frumusețe în efemeritate și Banana Yoshimoto e una dintre autoarele care știu în ce direcție să privească ca să observe lucrul acesta.
Vă recomand povestea asta din tot sufletul!!
October 30, 2018
Uite de aia îmi place mie literatura japoneză!
Oamenii ăștia au o sensibilitate aparte și un spirit de observație ieșit din comun. Eu nu am mai văzut scriitori care să prezinte povesti banale intr-o formă atât de captivantă.
Fraza este scurtă, clară, nu conține amănunte de prisos, nu plictiseste și, mai presus de toate, menține interesul viu al cititorului. Eu nu am simțit niciodată nevoia sa revin asupra unui pasaj sau unei fraze. Totul e limpede și structurat.
Kitchen nu face excepție de la aceasta regulă. Povestea e una destul de simplă, deși personajele sunt relativ ieșite din comun, la fel ca și experiențele prin care trec. O familie formată ad-hoc: o tânără rămasă fără sprijin după moartea bunicii este primită in casa colegului ei Yuichi, locuind împreuna cu “mama” acestuia, Eriko, un bărbat transsexual. Experimente culinare, cluburi de noapte, întrebări și răspunsuri, precum și o moarte dureroasa ce ii unește in dragostea lor. Frumos.
Oamenii ăștia au o sensibilitate aparte și un spirit de observație ieșit din comun. Eu nu am mai văzut scriitori care să prezinte povesti banale intr-o formă atât de captivantă.
Fraza este scurtă, clară, nu conține amănunte de prisos, nu plictiseste și, mai presus de toate, menține interesul viu al cititorului. Eu nu am simțit niciodată nevoia sa revin asupra unui pasaj sau unei fraze. Totul e limpede și structurat.
Kitchen nu face excepție de la aceasta regulă. Povestea e una destul de simplă, deși personajele sunt relativ ieșite din comun, la fel ca și experiențele prin care trec. O familie formată ad-hoc: o tânără rămasă fără sprijin după moartea bunicii este primită in casa colegului ei Yuichi, locuind împreuna cu “mama” acestuia, Eriko, un bărbat transsexual. Experimente culinare, cluburi de noapte, întrebări și răspunsuri, precum și o moarte dureroasa ce ii unește in dragostea lor. Frumos.
January 15, 2025
Această carte este alcătuită din două romane scurte: "Kitchen" și "Lumina lunii", ambele centrând în intrigă doliul, pierderea persoanei iubite, iubirea ca un proces de vindecare și rolul identității în lupta de a merge mai departe. Aspectele sunt redate într-o atmosferă gen origami cum numai japonezii se pricep să plieze emoțiile, cu delicatețe, răbdare și multă, multă profunzime. Deoarece prima parte a romanului mi-a plăcut mai mult decât cea de a doua, îmi voi axa atenția pe această parte.
Tare dragă mi-a fost Mikage, am îndrăgit-o încă de la primele pagini.
"Oare de ce mi-o fi plăcând atât să stau în bucătărie? E ciudat. De bucătărie mă leagă, probabil niște vechi doruri de-ale mele, care mi-au rămas pentru totdeauna gravate adânc în inimă. De fiecare dată când stau într-o bucătărie, parcă am parte de un nou început."
Viața tinerei Mikage după moartea bunicii sale este în derivă, suferința și singurătatea împingând-o să se refugieze în bucătăria lui Yuichi și a mamei acestuia. Bucătăria devine astfel posibilitatea tinerei de a experimenta o anumită ordine a vieții de zi cu zi, un confort într-o lume care fetei i se pare haotică. "În prăjitura cu morcov pe care învățasem să o fac fără ezitare era o bucățică din sufletul meu, iar roșiile de o prospețime superbă pe care le cumpăram de la magazin îmi erau mai dragi ca viața."
Introspecția intensă a personajelor este concepută fără un dramatism exagerat, redând narațiunii o ambianță specială, fragilă, catalizând precis și imperfect relațiile interumane. "Învățasem să văd partea bună a lucrurilor și voiam să mă simt mereu așa (...) După ce am mers clătinându-mă prin întuneric pe marginea abisului, în cele din urmă am dat de o autostradă și răsuflu ușurată."
Banana Yoshimoto reușește să transforme o poveste simplă într-o meditație profundă, melancolia romanului determinându-mă să reflectez mult timp după ce am închis cartea. Și acest lucru mi-a plăcut! A fost o lectură fină, dar tulburătoare, un roman despre cum conexiunea umană și gătitul pot aduce alinare și sens într-o lume plină de incertitudini. O poveste frumoasă despre reconstrucția emoțională și găsirea luminii chiar și în cele mai întunecate colțuri ale vieții.
Tare dragă mi-a fost Mikage, am îndrăgit-o încă de la primele pagini.
"Oare de ce mi-o fi plăcând atât să stau în bucătărie? E ciudat. De bucătărie mă leagă, probabil niște vechi doruri de-ale mele, care mi-au rămas pentru totdeauna gravate adânc în inimă. De fiecare dată când stau într-o bucătărie, parcă am parte de un nou început."
Viața tinerei Mikage după moartea bunicii sale este în derivă, suferința și singurătatea împingând-o să se refugieze în bucătăria lui Yuichi și a mamei acestuia. Bucătăria devine astfel posibilitatea tinerei de a experimenta o anumită ordine a vieții de zi cu zi, un confort într-o lume care fetei i se pare haotică. "În prăjitura cu morcov pe care învățasem să o fac fără ezitare era o bucățică din sufletul meu, iar roșiile de o prospețime superbă pe care le cumpăram de la magazin îmi erau mai dragi ca viața."
Introspecția intensă a personajelor este concepută fără un dramatism exagerat, redând narațiunii o ambianță specială, fragilă, catalizând precis și imperfect relațiile interumane. "Învățasem să văd partea bună a lucrurilor și voiam să mă simt mereu așa (...) După ce am mers clătinându-mă prin întuneric pe marginea abisului, în cele din urmă am dat de o autostradă și răsuflu ușurată."
Banana Yoshimoto reușește să transforme o poveste simplă într-o meditație profundă, melancolia romanului determinându-mă să reflectez mult timp după ce am închis cartea. Și acest lucru mi-a plăcut! A fost o lectură fină, dar tulburătoare, un roman despre cum conexiunea umană și gătitul pot aduce alinare și sens într-o lume plină de incertitudini. O poveste frumoasă despre reconstrucția emoțională și găsirea luminii chiar și în cele mai întunecate colțuri ale vieții.
December 8, 2025
Gândirea mea este tare departe de mesajul pe care a vrut să îl transmită autorea...
November 21, 2025
3,5/5
O poveste banală care putea fi mai mult dacă se ținea de premisa din sumar, și anume dragostea ei pt bucătărie.
O poveste banală care putea fi mai mult dacă se ținea de premisa din sumar, și anume dragostea ei pt bucătărie.
July 30, 2025
Două protagoniste, două povești diferite, aceeași temă: pierderea.
Pierderea cuiva drag, jalea ce îi urmează, apoi obligația celui rămas în urmă de a continua, de a-și trăi viața.
Sunt fericită să spun (scriu) că nu m-am putut regăsi în personaje, că nu am fost nevoită să trec prin așa ceva. De aceea, deși au fost abordate teme sensibile, pe mine m-au atins la un nivel mediu. Au fost cuvinte pe hârtie și o mulțime de citate preferate.
Povestea din "Lumina lunii" m-a atins mai profund. Am reușit să empatizez mai mult.
Pierderea cuiva drag, jalea ce îi urmează, apoi obligația celui rămas în urmă de a continua, de a-și trăi viața.
Sunt fericită să spun (scriu) că nu m-am putut regăsi în personaje, că nu am fost nevoită să trec prin așa ceva. De aceea, deși au fost abordate teme sensibile, pe mine m-au atins la un nivel mediu. Au fost cuvinte pe hârtie și o mulțime de citate preferate.
Povestea din "Lumina lunii" m-a atins mai profund. Am reușit să empatizez mai mult.
February 20, 2025
O carte curată, simplă, care nu are multe personaje sau întâmplări spectaculoase, se termină în câteva h și te lasă cu un zâmbet pe față. Îți aduce la cunoștință cultura culinară japoneză, importanța bucătăriei, mâncatul împreună și tema singurătății chiar și atunci când ești înconjurat de oameni, totul cu o notă de tristețe suficient de mare încât să te pună să îți chestionezi anumite alegeri, însă nu destul de mare încât să încarce cartea cu ea.
October 25, 2024
Cred că ăsta este unul dintre cele mai poetice romane japoneze pe care le-am citit până acum. Scriitura este sublimă, subiectul este conturat cu o mână sigură și nuvela suplimentară a fost un deliciu.
January 7, 2025
Carte aceasta a fost foarte ușor de parcurs, în ciuda profunzimii subiectului. Se disting note accentuate de diferențe culturale, dar nu vă lăsați înșelați ca mine. Am crezut ca încep un nou capitol, dar de fapt sunt două nuvele separate între aceleași coperți.
July 18, 2026
Inițial i-am acordat două stele. Mi s-a părut o carte scrisă de un copil de gimnaziu. Poveste - simplă, scriitura - mult prea banală. Am abandonat cartea pe la pagina 90.
După câteva luni am reluat-o. Fără prejudecăți, poate cu o atitudine mai relaxată. Și o simt altfel! Povestea e scrisă curat, fără artificii stilistice, dar cu mici "nestemate" ascunse ici-colo.
După câteva luni am reluat-o. Fără prejudecăți, poate cu o atitudine mai relaxată. Și o simt altfel! Povestea e scrisă curat, fără artificii stilistice, dar cu mici "nestemate" ascunse ici-colo.
May 24, 2026
Banana Yoshimoto este o descoperire tare plăcută. Scrierile ei sunt încărcate de emoție, culoare și suflu tineresc.
December 28, 2024
"Să mă pot gândi la puținul praf de aur pe care îl țin în mână,nu la efortul depus pentru a-l obține, cernând ore in șir noroiul din albia râului "
November 9, 2024
O carte despre pierdere si despre suferinta la varste destul de fragede, despre singuratate apasatoare, dar si despre speranta si bucuria simpla de a trai. O carte ca un poem, ca o soapta. Am subliniat o multime de citate.
A se savura cu o cana de ceai alaturi.
4.5⭐️ rotunjit in jos pt ca nu e de 5 ⭐️ pentru mine, ii mai trebuia putina sare
A se savura cu o cana de ceai alaturi.
4.5⭐️ rotunjit in jos pt ca nu e de 5 ⭐️ pentru mine, ii mai trebuia putina sare
July 3, 2025
Proza din romanul "Kitchen" a fost la fel de aridă ca cea din "Convenience Store Woman", de Sayaka Murata, unul dintre motivele pentru care nu mi-au plăcut aceste 2 cărți.
Pe lângă faptul că proza este "neapetisantă" ca alegeri ale cuvintelor și structurată a paragrafelor, limbajul este și foarte repetitiv. Sunt conștientă că în literatura și poezia japoneză, elementele naturii (vântul, luna, etc.) sunt un motif, de unde și repetițiile intenționate, însă pentru mine, care, evident, nu provin din aceeași cultură, abundența pasajelor în care este descrisă noaptea și luna a fost deranjantă, enervantă chiar.
Totuși, mă întreb dacă nu e vorba, dincolo de diferențele culturale, de stilul Bananei Yoshimoto, deoarece "Vreme ciudată la Tokio", prin comparație, are și ea multiple pasaje în care ne este descrisă natura, dar autoarea reușește să aducă la viață "spiritul" naturii prin folosirea celor 5 simțuri, ceea ce face ca limbajul ei să curgă și să fie mai plastic. În schimb, în "Kitchen", nu am regăsit aceeași măiestrie de a cuprinde natura în cuvinte.
Apoi, o problemă mare, cu care poate multă lume nu va fi de acord, este absența unui plot.
Despre ce a fost, cu adevărat, această carte? Este povestea a doi orfani care își dau seama că viața merită totuși trăită, în ciuda suferințelor și a morții care pare să-i înconjoare perpetuu?
Dacă asta s-a dorit, nu mi se pare că autoarea a reușit. Au existat observații profunde și frumoase la nivel de scriitură despre suferință, doliul inhibat care te mănâncă până la măduvă, singurătate, însă dincolo de acestea, nu s-a conturat povestea unei orfane care ajunge să găsească însemnătate în viață.
Apoi, dacă ar fi să găsească însemnătate, o face prin intermediul gastronomiei sau a relației sale neobișnuite cu Yuichi? Sau amândouă? Nu e clar, ceea ce poate e voit, însă pentru mine neclaritatea asta a părut doar ca plot holes, iar cartea a părut fără finalitate.
Alte probleme identificate în carte:
- Salturi bruște între stări, de la tristețe absolută la fericire, fără să înțelegem dacă e efectul doliului sau doar personalitatea personajului (aici mă refer mai ales la Mikage), pe care oricum nu o putem recunoaște întrucât nu i-a fost făcut portretul. Am simțit că nu știu nimic despre ea în timp ce citeam, de aceea nici nu am putut empatiza cu ea.
- Repetiția obsesivă a tag line-ului "a râs". Aproape după fiecare replică, un personaj râdea, ceea ce nu cred că se poate întâmpla, unless they were all hi** all the time.
În final, mai adaug faptul că nu am considerat-o o carte queer doar pentru că are 2 personaje queer. Accentul nu s-a pus pe ele. Ca o poveste să fie queer, cred că avem nevoie de un personaj central queer care se confruntă cu x, y, z, cu ce ar decide autorul/autoarea.
P.S. Nuvela "Lumina lunii", adăugată în volum (ediția Humanitas, 2024) după romanul "Kitchen" mi se pare mult mai bună decât romanul. Totuși, nu o pot lua în considerare atunci când las rating-ul deoarece nu nuvela dă titlul volumului.
Pe lângă faptul că proza este "neapetisantă" ca alegeri ale cuvintelor și structurată a paragrafelor, limbajul este și foarte repetitiv. Sunt conștientă că în literatura și poezia japoneză, elementele naturii (vântul, luna, etc.) sunt un motif, de unde și repetițiile intenționate, însă pentru mine, care, evident, nu provin din aceeași cultură, abundența pasajelor în care este descrisă noaptea și luna a fost deranjantă, enervantă chiar.
Totuși, mă întreb dacă nu e vorba, dincolo de diferențele culturale, de stilul Bananei Yoshimoto, deoarece "Vreme ciudată la Tokio", prin comparație, are și ea multiple pasaje în care ne este descrisă natura, dar autoarea reușește să aducă la viață "spiritul" naturii prin folosirea celor 5 simțuri, ceea ce face ca limbajul ei să curgă și să fie mai plastic. În schimb, în "Kitchen", nu am regăsit aceeași măiestrie de a cuprinde natura în cuvinte.
Apoi, o problemă mare, cu care poate multă lume nu va fi de acord, este absența unui plot.
Despre ce a fost, cu adevărat, această carte? Este povestea a doi orfani care își dau seama că viața merită totuși trăită, în ciuda suferințelor și a morții care pare să-i înconjoare perpetuu?
Dacă asta s-a dorit, nu mi se pare că autoarea a reușit. Au existat observații profunde și frumoase la nivel de scriitură despre suferință, doliul inhibat care te mănâncă până la măduvă, singurătate, însă dincolo de acestea, nu s-a conturat povestea unei orfane care ajunge să găsească însemnătate în viață.
Apoi, dacă ar fi să găsească însemnătate, o face prin intermediul gastronomiei sau a relației sale neobișnuite cu Yuichi? Sau amândouă? Nu e clar, ceea ce poate e voit, însă pentru mine neclaritatea asta a părut doar ca plot holes, iar cartea a părut fără finalitate.
Alte probleme identificate în carte:
- Salturi bruște între stări, de la tristețe absolută la fericire, fără să înțelegem dacă e efectul doliului sau doar personalitatea personajului (aici mă refer mai ales la Mikage), pe care oricum nu o putem recunoaște întrucât nu i-a fost făcut portretul. Am simțit că nu știu nimic despre ea în timp ce citeam, de aceea nici nu am putut empatiza cu ea.
- Repetiția obsesivă a tag line-ului "a râs". Aproape după fiecare replică, un personaj râdea, ceea ce nu cred că se poate întâmpla, unless they were all hi** all the time.
În final, mai adaug faptul că nu am considerat-o o carte queer doar pentru că are 2 personaje queer. Accentul nu s-a pus pe ele. Ca o poveste să fie queer, cred că avem nevoie de un personaj central queer care se confruntă cu x, y, z, cu ce ar decide autorul/autoarea.
P.S. Nuvela "Lumina lunii", adăugată în volum (ediția Humanitas, 2024) după romanul "Kitchen" mi se pare mult mai bună decât romanul. Totuși, nu o pot lua în considerare atunci când las rating-ul deoarece nu nuvela dă titlul volumului.
January 11, 2025
📖Kitchen, Banana Yoshimoto - 176 de pagini📖
🖋Scrisa intr-o maniera poetica si melancolica, cartea scriitoarei nipone m-a cucerit încă de la primele pagini. Deși a apărut pentru prima dată în 1986 în Japonia, abordează subiecte de o actualitate incredibilă, precum durerea pierderii unei persoane dragi, singurătatea tinerilor, transsexualitatea, dragostea și de ce nu, pasiunea pentru ceva, în cazul de față, pentru bucătării.
🖋Mikage este o tânără care a avut parte de multe pierderi în viața sa. După moartea bunicii, ultima ruda pe care o mai avea, Mikage se vede nevoită să își caute o altă casă în care să locuiască. Un cunoscut de-al bunicii sale, un tânăr de-o seamă cu ea, îi propune să se mute cu el și cu mama sa, o femeie foarte frumoasă, o apariție spectaculoasă.
🖋Mikage simte din nou ca face parte dintr-o familie, ca este iubita, dar din păcate drama din viața sa continuă.
🖋Mi-a plăcut personajul Mikage. Deși a avut parte de multa suferință, ea nu a renunțat niciodată sa meargă înainte, sa fie optimistă și chiar să îi ajute pe alții. Ea a descoperit că, deși a rămas fără familia ei, poate inventa o alta oricând. Dar durerea pierderii va rămâne mereu în suflet.
🖋Este scrisa atât de simplu, frumos, autentic si actual, încât am crezut că a fost scrisă chiar în 2024, anul când a apărut la noi cu aceasta copertă și mare mi-a fost mirarea când am descoperit că de fapt, prima apariție a avut loc acum 39 de ani.
🖋Nu este o carte veselă, nu ne vorbește prea mult despre mâncare și bucătărie. Este vorba mai mult despre puterea unei persoane de a depăși obstacolele vieții ajutându-se de un lucru care ii place foarte mult, un loc unde se simte minunat.
♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️
"Dintre toate locurile din lume, cel mai mult îmi place bucătăria. De oriunde-ar fi, oricum ar fi, dacă e bucătărie, dacă e un loc unde se prepară mâncare, e suficient pentru mine. E bine să fie complet utilată și ordonată. Să aibă cât mai multe prosoape curate și uscate, gresia să strălucească de curățenie.
Dar îmi plac la nebunie și bucătăriile grozav de murdare.[...]
Când ridic ochii de la aragazul mânjit de grăsime, de la cuțitele ruginite, pe fereastră se văd strălucind trist stelele.
Doar eu și bucătăria. E puțin mai încurajator să gândesc așa decât să cred că sunt chiar singură pe lume."
"Bucătăria de vis.
Astfel de vise voi avea mereu, multe, infinit de multe. Le voi păstra în suflet sau poate se vor transforma în realitate. Sau în destinații. Singură, în mulțime, sau împreună doar cu persoana iubită, în toate locurile unde voi trăi, cu siguranță voi avea așa ceva."
4.5/5⭐️
🖋Scrisa intr-o maniera poetica si melancolica, cartea scriitoarei nipone m-a cucerit încă de la primele pagini. Deși a apărut pentru prima dată în 1986 în Japonia, abordează subiecte de o actualitate incredibilă, precum durerea pierderii unei persoane dragi, singurătatea tinerilor, transsexualitatea, dragostea și de ce nu, pasiunea pentru ceva, în cazul de față, pentru bucătării.
🖋Mikage este o tânără care a avut parte de multe pierderi în viața sa. După moartea bunicii, ultima ruda pe care o mai avea, Mikage se vede nevoită să își caute o altă casă în care să locuiască. Un cunoscut de-al bunicii sale, un tânăr de-o seamă cu ea, îi propune să se mute cu el și cu mama sa, o femeie foarte frumoasă, o apariție spectaculoasă.
🖋Mikage simte din nou ca face parte dintr-o familie, ca este iubita, dar din păcate drama din viața sa continuă.
🖋Mi-a plăcut personajul Mikage. Deși a avut parte de multa suferință, ea nu a renunțat niciodată sa meargă înainte, sa fie optimistă și chiar să îi ajute pe alții. Ea a descoperit că, deși a rămas fără familia ei, poate inventa o alta oricând. Dar durerea pierderii va rămâne mereu în suflet.
🖋Este scrisa atât de simplu, frumos, autentic si actual, încât am crezut că a fost scrisă chiar în 2024, anul când a apărut la noi cu aceasta copertă și mare mi-a fost mirarea când am descoperit că de fapt, prima apariție a avut loc acum 39 de ani.
🖋Nu este o carte veselă, nu ne vorbește prea mult despre mâncare și bucătărie. Este vorba mai mult despre puterea unei persoane de a depăși obstacolele vieții ajutându-se de un lucru care ii place foarte mult, un loc unde se simte minunat.
♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️♠️
"Dintre toate locurile din lume, cel mai mult îmi place bucătăria. De oriunde-ar fi, oricum ar fi, dacă e bucătărie, dacă e un loc unde se prepară mâncare, e suficient pentru mine. E bine să fie complet utilată și ordonată. Să aibă cât mai multe prosoape curate și uscate, gresia să strălucească de curățenie.
Dar îmi plac la nebunie și bucătăriile grozav de murdare.[...]
Când ridic ochii de la aragazul mânjit de grăsime, de la cuțitele ruginite, pe fereastră se văd strălucind trist stelele.
Doar eu și bucătăria. E puțin mai încurajator să gândesc așa decât să cred că sunt chiar singură pe lume."
"Bucătăria de vis.
Astfel de vise voi avea mereu, multe, infinit de multe. Le voi păstra în suflet sau poate se vor transforma în realitate. Sau în destinații. Singură, în mulțime, sau împreună doar cu persoana iubită, în toate locurile unde voi trăi, cu siguranță voi avea așa ceva."
4.5/5⭐️
November 17, 2025
„Kitchen” e una dintre acele cărți care par simple, aproape fragile la suprafață, dar care ți se lipesc de interior cu o forță ciudată. O citești într-o după-amiază, dar te urmărește zile întregi. Pentru că nu e o carte despre bucătării. E o carte despre pierdere, despre găurile care rămân în noi, despre locurile unde ne retragem ca să nu ne spargem.
Mikage își pierde ultima rudă — bunica — și rămâne singură într-un apartament gol, unde până și frigiderul sună prea tare. Acceptă să se mute temporar la Yuichi și la mama lui transgender, Eriko — poate cel mai luminos personaj din toată cartea. Și aici vine frumusețea: romanul nu încearcă să „explice” nimic, doar arată cum oamenii care nu ar trebui să se intersecteze ajung să se țină, pentru o vreme, unul de altul ca să nu cadă.
Bucătăria devine simbolul acasă-lui emoțional. Un spațiu unde poți respira între două lovituri ale vieții. Pentru Mikage, bucătăria e felul în care supraviețuiește. Pentru Yuichi, e modul în care rămâne legat de mama lui. Pentru cititor, devine un fel de altar al vindecării lente — acea lumină slabă de frigider care bate într-o încăpere goală, dar îți ține de urât.
Moartea lui Eriko e surpriza dureroasă care taie povestea în două. Și, deși e tragic, tocmai acolo cartea arată adevărata ei profunzime: oamenii care ne salvează nu sunt mereu cei care rămân. Uneori ne ridicăm cu amintirea lor, cu lucrurile mici pe care ni le-au lăsat.
Finalul, cu Mikage alergând prin noapte să-i ducă lui Yuichi un bol de katsudon — mâncarea lui preferată atunci când viața îl îngenunchează — pare banal dacă îl privești superficial. Dar simbolic, e exact esența cărții:
într-o lume unde toți pierdem pe cineva, felul în care rămânem alături unii de alții, chiar și cu un bol de orez cald, poate fi o formă de iubire.
Nu e o poveste de dragoste clasică. Nici nu e intenția. E o poveste despre două suflete rănite care învață să se așeze în același ritm fără să se grăbească într-o etichetă.
E o carte moale. Curată. Uneori stângace. Dar profund umană.
Și dacă o citești din locul potrivit din tine, o să te doară frumos.
Recomand
Mikage își pierde ultima rudă — bunica — și rămâne singură într-un apartament gol, unde până și frigiderul sună prea tare. Acceptă să se mute temporar la Yuichi și la mama lui transgender, Eriko — poate cel mai luminos personaj din toată cartea. Și aici vine frumusețea: romanul nu încearcă să „explice” nimic, doar arată cum oamenii care nu ar trebui să se intersecteze ajung să se țină, pentru o vreme, unul de altul ca să nu cadă.
Bucătăria devine simbolul acasă-lui emoțional. Un spațiu unde poți respira între două lovituri ale vieții. Pentru Mikage, bucătăria e felul în care supraviețuiește. Pentru Yuichi, e modul în care rămâne legat de mama lui. Pentru cititor, devine un fel de altar al vindecării lente — acea lumină slabă de frigider care bate într-o încăpere goală, dar îți ține de urât.
Moartea lui Eriko e surpriza dureroasă care taie povestea în două. Și, deși e tragic, tocmai acolo cartea arată adevărata ei profunzime: oamenii care ne salvează nu sunt mereu cei care rămân. Uneori ne ridicăm cu amintirea lor, cu lucrurile mici pe care ni le-au lăsat.
Finalul, cu Mikage alergând prin noapte să-i ducă lui Yuichi un bol de katsudon — mâncarea lui preferată atunci când viața îl îngenunchează — pare banal dacă îl privești superficial. Dar simbolic, e exact esența cărții:
într-o lume unde toți pierdem pe cineva, felul în care rămânem alături unii de alții, chiar și cu un bol de orez cald, poate fi o formă de iubire.
Nu e o poveste de dragoste clasică. Nici nu e intenția. E o poveste despre două suflete rănite care învață să se așeze în același ritm fără să se grăbească într-o etichetă.
E o carte moale. Curată. Uneori stângace. Dar profund umană.
Și dacă o citești din locul potrivit din tine, o să te doară frumos.
Recomand
This entire review has been hidden because of spoilers.
January 12, 2022
Dintre toate locurile din lume, cel mai mult îmi place bucătăria. De oriunde-ar fi, oricum ar fi, dacă e bucătărie, dacă e un loc unde se prepară mâncare, e suficient pentru mine. E bine să fie complet utilată şi ordonată. Să aibă cât mai multe prosoape curate şi uscate, gresia să strălucească de curăţenie.
Dar îmi plac la nebunie şi bucătăriile grozav de murdare. Pe jos să fie împrăştiate coji de legume, tălpile papucilor să ţi se înnegrească de la atâta murdărie, dar să fie straniu de mare. Rezemat de perete, un frigider imens, plin cu destulă mâncare cât să treci iarna; eu mă sprijin cu mâna de uşa lui de metal. Când ridic ochii de la aragazul mânjit de grăsime, de la cuţitele ruginite, pe fereastră se văd strălucind trist stelele.
Doar eu şi bucătăria. E puţin mai încurajator să gândesc aşa, decât să cred că sunt chiar singură pe lume.
Adesea, când mă doboară oboseala, stau şi mă gândesc… mi-ar plăcea, atunci când o fi să mor, să-mi dau ultima suflare în bucătărie. Vreau să-mi privesc moartea în faţă fără frică, fie într-un loc rece şi singuratic, fie într-unul călduţ, alături de cineva – dacă e bucătărie, altceva nu-mi mai trebuie…
Până să mă „culeagă” familia Tanabe, dormeam în fiecare zi în bucătărie. Într-o dimineaţă, mi-am dat seama că, oriunde m-aş fi aflat, când nu puteam să dorm, plecam din camera mea în căutarea unui loc mai primitor, şi cel mai bine mă lua somnul lângă frigider.
Mă numesc Sakurai Mikage. Părinţii mei au murit amândoi tineri. După moartea lor, m-au crescut bunicii. Când am intrat la gimnaziu, bunicul a murit. De-atunci, am rămas numai cu bunica.
Acum câteva zile s-a stins şi bunica. A fost un şoc pentru mine.
De-a lungul anilor, membrii familiei mele s-au tot împuţinat; când mi-am dat seama că nu mai am pe nimeni, toate lucrurile din jur au devenit ireale, o înşelătorie. După atâta vreme, am rămas singură în camera asta unde m-am născut şi am crescut. Incredibil.
Dar îmi plac la nebunie şi bucătăriile grozav de murdare. Pe jos să fie împrăştiate coji de legume, tălpile papucilor să ţi se înnegrească de la atâta murdărie, dar să fie straniu de mare. Rezemat de perete, un frigider imens, plin cu destulă mâncare cât să treci iarna; eu mă sprijin cu mâna de uşa lui de metal. Când ridic ochii de la aragazul mânjit de grăsime, de la cuţitele ruginite, pe fereastră se văd strălucind trist stelele.
Doar eu şi bucătăria. E puţin mai încurajator să gândesc aşa, decât să cred că sunt chiar singură pe lume.
Adesea, când mă doboară oboseala, stau şi mă gândesc… mi-ar plăcea, atunci când o fi să mor, să-mi dau ultima suflare în bucătărie. Vreau să-mi privesc moartea în faţă fără frică, fie într-un loc rece şi singuratic, fie într-unul călduţ, alături de cineva – dacă e bucătărie, altceva nu-mi mai trebuie…
Până să mă „culeagă” familia Tanabe, dormeam în fiecare zi în bucătărie. Într-o dimineaţă, mi-am dat seama că, oriunde m-aş fi aflat, când nu puteam să dorm, plecam din camera mea în căutarea unui loc mai primitor, şi cel mai bine mă lua somnul lângă frigider.
Mă numesc Sakurai Mikage. Părinţii mei au murit amândoi tineri. După moartea lor, m-au crescut bunicii. Când am intrat la gimnaziu, bunicul a murit. De-atunci, am rămas numai cu bunica.
Acum câteva zile s-a stins şi bunica. A fost un şoc pentru mine.
De-a lungul anilor, membrii familiei mele s-au tot împuţinat; când mi-am dat seama că nu mai am pe nimeni, toate lucrurile din jur au devenit ireale, o înşelătorie. După atâta vreme, am rămas singură în camera asta unde m-am născut şi am crescut. Incredibil.
Read
July 7, 2025Avem nevoie să ne punem în ordine ustensilele din Bucătăria vieții. Știu, uneori e mai ușor să lăsăm vasele nespălate în chiuvetă din cauza plictiselii, dar ar trebui să nu amânăm. Poate te plângi, după ce te-ai plimbat prin alte locuințe și ai văzut celelalte bucătării, că a ta e mai mică, mai demodată, că nu ai storcător sau blender. Asta până când persoana cu care îți serveai cafeaua dimineața, în acea bucătărie, a murit. Iar după asta, moartea i-a înconjurat și pe oamenii dragi ai oamenilor dragi ție.
November 7, 2025
~Kitchen~ O proza simpla, limpede, dar care te înduioșează de la prima pagină. Un roman gurmand, cu iz de ramen și udon, numai bun pt un noiembrie rece.
~Lumina lunii~Aceasta poveste de nici 40 de pagini m a surprins total și m a lăsat cu lacrimi în ochi. Discuția legată de pierderea unei persoane dragi a fost foarte realistă și sinceră și am rezonat total cu personajul principal.
Mulțumesc Ciprian ca te îngrijești de inițierea mea în literatura niponă 🙏🏻❤️
~Lumina lunii~Aceasta poveste de nici 40 de pagini m a surprins total și m a lăsat cu lacrimi în ochi. Discuția legată de pierderea unei persoane dragi a fost foarte realistă și sinceră și am rezonat total cu personajul principal.
Mulțumesc Ciprian ca te îngrijești de inițierea mea în literatura niponă 🙏🏻❤️
December 29, 2025
Ciudată, la fel ca multe scrieri din această zonă a lumii.
Am cam uitat despre ce este vorba în ea, dar am reținut că după povestea propriu-zisă mai vine o poveste mult mai scurtă, o povestire cu tentă fantastică ce mi-a plăcut foarte mult.
Am cam uitat despre ce este vorba în ea, dar am reținut că după povestea propriu-zisă mai vine o poveste mult mai scurtă, o povestire cu tentă fantastică ce mi-a plăcut foarte mult.
May 21, 2018
Recitită după 3 ani, savurată cu aceeași plăcere! ❤
May 14, 2019
Nu am inteles nimic, dar mi-a placut.
April 24, 2025
Dacă aș putea reciti cartea asta pentru prima oară de încă zece ori, aș face-o pe nerăsuflate. Am citit-o în engleză. Este extraordinară, iar mai mult, eu nu voi spune.
December 27, 2025
Greu de definit, numitorul comun al povestirilor este supravietuirea dupa o pierdere importanta
May 30, 2025
O carte ca o pâine caldă, aburindă, pentru un suflet înfometat de viață, de fericirea de a trăi.
February 8, 2025
Pentru mine, acest roman s-a evidentiat prin doua lucruri.
In primul rand, fascinatia pe care o exercita personajele, prin micile lor ciudatenii, care, mai degraba decat sa ma indeparteze de ele, am simtit ca ma apropie. Mi-au ramas in minte in special pasiunea protagonistei pentru bucatarii, cu toate asocierile pe care ea i le atribuie, si frumusetea interioara a personajului Eriko, de o raritate sublima.
In al doilea rand, nu am putut sa nu remarc cat de frumos reuseste autoarea sa imbine lirismul cu scenele de viata urbana din Japonia, pictand, cu doar cateva cuvinte atent alese, imagini eterice, de o adanca sensibilitate, o calitate pe care am remarcat-o la mai multi scriitori japonezi si pe care o atribui, cel putin partial, spiritului nipon si felului lor unic de a percepe lumea.
Un ultim aspect, care pentru mine a fost de-a dreptul revelator, au fost cele cateva reflectii filosofice presarate aproape la intamplare printre scenele relativ banale. In ele am gasit adevaruri profunde si complexe, condensate sub o forma atat de simpla incat m-au lasat masca. Mai jos, am ales sa includ trei dintre cele care mi-au lasat cea mai puternica impresie:
“Yuichi, pe lumea asta sunt tot felul de oameni.
Oameni pe care eu nu pot sa-i inteleg in ruptul capului, carora le place sa traiasca in mocirla. Oameni care urasc pentru ca altceva nu stiu sa faca, oameni care tin
sa atraga atentia asupra lor, oameni care te vaneaza ca
pe un animal. Nu-i pot intelege. Oricat de mult te-ai stradui si ai suferi, nu gasesti intelegere.”
“Oamenii cu adevarat mari au puterea de a da drumul din colivie luminii, ca sa straluceasca si in inimile celor din jur.”
“Pe oameni nu ii inving fortele sau evenimentele exterioare, ei se prabusesc atunci cand inauntru nu mai
e nimic sa-i sustina.”
In primul rand, fascinatia pe care o exercita personajele, prin micile lor ciudatenii, care, mai degraba decat sa ma indeparteze de ele, am simtit ca ma apropie. Mi-au ramas in minte in special pasiunea protagonistei pentru bucatarii, cu toate asocierile pe care ea i le atribuie, si frumusetea interioara a personajului Eriko, de o raritate sublima.
In al doilea rand, nu am putut sa nu remarc cat de frumos reuseste autoarea sa imbine lirismul cu scenele de viata urbana din Japonia, pictand, cu doar cateva cuvinte atent alese, imagini eterice, de o adanca sensibilitate, o calitate pe care am remarcat-o la mai multi scriitori japonezi si pe care o atribui, cel putin partial, spiritului nipon si felului lor unic de a percepe lumea.
Un ultim aspect, care pentru mine a fost de-a dreptul revelator, au fost cele cateva reflectii filosofice presarate aproape la intamplare printre scenele relativ banale. In ele am gasit adevaruri profunde si complexe, condensate sub o forma atat de simpla incat m-au lasat masca. Mai jos, am ales sa includ trei dintre cele care mi-au lasat cea mai puternica impresie:
“Yuichi, pe lumea asta sunt tot felul de oameni.
Oameni pe care eu nu pot sa-i inteleg in ruptul capului, carora le place sa traiasca in mocirla. Oameni care urasc pentru ca altceva nu stiu sa faca, oameni care tin
sa atraga atentia asupra lor, oameni care te vaneaza ca
pe un animal. Nu-i pot intelege. Oricat de mult te-ai stradui si ai suferi, nu gasesti intelegere.”
“Oamenii cu adevarat mari au puterea de a da drumul din colivie luminii, ca sa straluceasca si in inimile celor din jur.”
“Pe oameni nu ii inving fortele sau evenimentele exterioare, ei se prabusesc atunci cand inauntru nu mai
e nimic sa-i sustina.”
Displaying 1 - 28 of 28 reviews