What do you think?
Rate this book
Interior zero
„Ajunsă la cea de-a treia carte de proză, Lavinia Braniște a reușit ceva ce alții nu obțin nici pînă la finalul carierei: să aibă un personaj personal, un tip recognoscibil care navighează dintr-o carte în alta, cam ca Henry Chinaski al lui Bukowski, toutes proportions gardees... Iarăși, Lavinia dă senzația că scrie foarte ușor, că pur şi simplu notează ce i s-a întîmplat peste zi, or, asta este proza cea mai «muncită» de fapt. Acest comportamentism lejer, marca Laviniei, ascunde framîntări, revolte, chiar şi o teorie personală a literaturii. Nu ştiu dacă avem în faţă un roman sau proză scurtă: aş spune mai curînd că este harta unui teritoriu pe care autoarea îl cartografiază obsesiv şi minuțios.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)
„Interior zero cartografiază zona sinistră dintre noi. Orice apropiere se preschimbă numaidecât în strâmtore şi abuz. Oameniii sunt aici meschini ori egoişti ori amândouă. De aceea, nicio comuniune nu este posibilă. Lavinia Branişte surprinde tragicul acesta – de tip dostoievskian, mi se pare – nu în expresia sa monumentală, ca un Ivan Karamazov revoltat, ci în tot felul de... nimicuri . Părerea mea este că tocmai aceste mici scene de interior, faptele banale care se succedă implacabil, dau forţa de convingere pe care o are cartea.” (Ovidiu Pop)
„Interior zero cartografiază zona sinistră dintre noi. Orice apropiere se preschimbă numaidecât în strâmtore şi abuz. Oameniii sunt aici meschini ori egoişti ori amândouă. De aceea, nicio comuniune nu este posibilă. Lavinia Branişte surprinde tragicul acesta – de tip dostoievskian, mi se pare – nu în expresia sa monumentală, ca un Ivan Karamazov revoltat, ci în tot felul de... nimicuri . Părerea mea este că tocmai aceste mici scene de interior, faptele banale care se succedă implacabil, dau forţa de convingere pe care o are cartea.” (Ovidiu Pop)
264 pages, Paperback
First published September 1, 2016
30 people are currently reading
1516 people want to read
About the author
Lavinia Braniște
59 books343 followersLavinia Braniște s-a născut la Brăila în 1983.
A studiat limbi străine la universitățile din Cluj și București.
A debutat în literatură în 2006 cu volumul de poezii „Povești cu mine” (Paralela 45), după care a publicat o colecție de proză scurtă, „Cinci minute pe zi” (Casa de Pariuri Literare) în 2011.
Polirom i-a publicat și colecția de povestiri „Escapada” (2014). „Interior zero” este primul ei roman.
A studiat limbi străine la universitățile din Cluj și București.
A debutat în literatură în 2006 cu volumul de poezii „Povești cu mine” (Paralela 45), după care a publicat o colecție de proză scurtă, „Cinci minute pe zi” (Casa de Pariuri Literare) în 2011.
Polirom i-a publicat și colecția de povestiri „Escapada” (2014). „Interior zero” este primul ei roman.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 171 reviews
May 6, 2020
am tot sperat că o să dau, la un moment dat, de o urmă de speranță, o turnură optimistă, un deznodământ mai de doamne-ajută, orice – dar what you see is what you get. mi s-a părut tare bine scrisă, puternică și, sigur, foarte credibilă, dar totuși... am rămas cu impresia că lipsește ceva, că a fost irosit mult potențial – la fel ca în cazul Cristinei.
Acasă, la baie, mă aplec mult în faţă şi-mi apropii capul de oglindă printre periuţele de dinţi şi numeroasele sticluţe de pe etajera de plastic. Stau aşa şi mă uit la mine şi găsesc alinare în faţa asta asexuată care mă priveşte şi care înţeleg că e a mea. Parcă acum îmi văd adevăratul eu, bătrân şi nespecial, care-mi spune amar din oglindă: tu să stai unde ţi-e locul.
Şi totuşi, când am împins uşa de la Igiena şi am intrat acolo şi am ştiut că nu-voi-ieşi-de-aici-decât-cheală-sau-aproape, am avut din nou pentru o secundă senzaţia aceea că totul poate fi foarte uşor. Că poţi găsi din când în când gaura de vierme care să te poarte într-o lume identică, în care totul e uşor. Dacă m-aş pune în genunchi să cer ceva, dacă aş putea să fac asta sincer, să mă pun în genunchi să cer, aş cere atât: să fie uşor.
Acasă, la baie, mă aplec mult în faţă şi-mi apropii capul de oglindă printre periuţele de dinţi şi numeroasele sticluţe de pe etajera de plastic. Stau aşa şi mă uit la mine şi găsesc alinare în faţa asta asexuată care mă priveşte şi care înţeleg că e a mea. Parcă acum îmi văd adevăratul eu, bătrân şi nespecial, care-mi spune amar din oglindă: tu să stai unde ţi-e locul.
Şi totuşi, când am împins uşa de la Igiena şi am intrat acolo şi am ştiut că nu-voi-ieşi-de-aici-decât-cheală-sau-aproape, am avut din nou pentru o secundă senzaţia aceea că totul poate fi foarte uşor. Că poţi găsi din când în când gaura de vierme care să te poarte într-o lume identică, în care totul e uşor. Dacă m-aş pune în genunchi să cer ceva, dacă aş putea să fac asta sincer, să mă pun în genunchi să cer, aş cere atât: să fie uşor.
October 3, 2017
Voi ați dat aici like steluțelor mele și eu n-am mai zis nimic de carte: în primul rînd să puneți mîna s-o citiți. În al doilea rînd, după cum veți observa după ce o veți fi citit (eh? :)), este aproximativ perfectă, asta dacă, desigur n-o veți găsi prea lipsită de perspectivă (ca să nu zic de-a dreptul tristă). Poate că, dacă sînteți pe modelul optimist, nu va fi cea mai bună alegere, dar va fi una inspirată, pentru că nu de lipsă de perspectivă vorbim noi aici, ci de o baie de realism. Pentru că fix asta face tiza mea, ne scufundă în realitatea României anilor 2010+: relații greu funcționale sau disfuncționale cu totul, alienare socială, joburi, chirii, FB, EC, mîncare la pachet. Ambalate (pun intended) în stilul inconfundabil de neprețios al Laviniei.
September 19, 2022
Foarte mult mi-a placut - personajele sunt credibile, iar cu mare parte din realitatea cotidiana prezentata ne luptam fiecare dintre noi.
"[...] Asa a inteles ea sa fie mama. Sa manance repede ce e mai prost, ca sa-mi ramana mie ce e bun. Si i-a intrat in sange, acum nici nu-si mai da seama."
"Ies de pe straduta in bulevard si ma copleseste imensitatea orasului in aceasta dupa-amiaza de vineri. Cand ar trebui sa inceapa tropaiala si bucuria si forfota sufletului, la mine incepe pustiul."
"[...] Asa a inteles ea sa fie mama. Sa manance repede ce e mai prost, ca sa-mi ramana mie ce e bun. Si i-a intrat in sange, acum nici nu-si mai da seama."
"Ies de pe straduta in bulevard si ma copleseste imensitatea orasului in aceasta dupa-amiaza de vineri. Cand ar trebui sa inceapa tropaiala si bucuria si forfota sufletului, la mine incepe pustiul."
March 10, 2017
”Și asta e iubirea, e liniștea asta în care-ți ții respirația, ușor îngrozit, ca să auzi dacă îngerul tău păzitor mai e acolo".
March 8, 2017
Când scriam acum câțiva ani despre Escapada, mărturiseam că mi-ar plăcea să citesc un roman de Lavinia Braniște. Iată că a venit rândul acestuia, iar rezultatul este bun, foarte bun.
Cristina, personajul principal, este o tânără de treizeci de ani, care parcă plutește prin viață, mulțumită de salariul decent câștigat la un job aparent nașpa, evadând din când în când spre cluburi, Electric Castle sau vreun bărbat.
Este, de fapt, romanul unei femei (pseudo)corporatiste, care încearcă să supraviețuiască unei jungle urbane și să caute calea spre fericire. Bine scris, alert, plin de dialoguri, bazat pe realități, este ceea ce îmi place mie să consider un roman modern. Îmi doresc însă, pentru viitoarea carte a Laviniei, o miză mai mare, o ieșire din cotidian.
Cristina, personajul principal, este o tânără de treizeci de ani, care parcă plutește prin viață, mulțumită de salariul decent câștigat la un job aparent nașpa, evadând din când în când spre cluburi, Electric Castle sau vreun bărbat.
Este, de fapt, romanul unei femei (pseudo)corporatiste, care încearcă să supraviețuiască unei jungle urbane și să caute calea spre fericire. Bine scris, alert, plin de dialoguri, bazat pe realități, este ceea ce îmi place mie să consider un roman modern. Îmi doresc însă, pentru viitoarea carte a Laviniei, o miză mai mare, o ieșire din cotidian.
July 4, 2019
Interior zero se citește în câteva ore pe nerăsuflate, părând însemările de jurnal ale unei absolvente de Limbi Străine supracalificate pentru un job de secretară și traducătoare la o firmă de construcții. Mersul la Mega Image și colegii ei pe alocuri meschini pe alocuri banali îi construiesc universul. Noroiul șantierului contrastează cu visele protagonistei - Cristina.
Braniște schimbă foarte ușor registrele și obiectivele cu care privește acțiunea. Uneori folosește un macro fin atunci când disecă inconștientul protagonistei sau ”microorganismele” care o compun, și un fel de ”fish eye”, când vorbeșe despre ”hainele frumoase și sufletele varză” ale celor din Control. Acest tip de privire antropologică seamănă într-un fel cu cea a lui Adrian Schiop în Soldații, cu obiecția că are un plus de candoare și sensibilitate față de romanul lui Schiop. Uneori, observațiile pot fi și zeflemitor-amuzante: ”În hol mai rămâne suspendat o vreme mirosul de bărbat român între două vârste. Din ăla care e pe drumuri toată ziua și se descurcă”.
Braniște este o profesionistă a rutinei, dar și a anxietăților zilnice. Durerea și inconfortul sunt câteva mărci înregistrate ale romanului. Ca și anxietatea generalizată, acestea persistă pentru că n-au o sursă foarte clară, și vin de aiurea: ”Scara rulantă face zgomot și mi-e frică să stau sub ea. Mi-e frică să nu se prăbușească, am ajuns să-mi imaginez la tot pasul catastrofe. Și nu din alea care te omoară, ci doar te lasă schilodit”.
Oprimarea, alienarea și angoasa nu țin la Braniște de marile teme ori de drame, ci de rutină: de o șefă cu potențial histrionic, de mersul la cumpărături ori seri în oraș etc.
Mega Image apare poate pentru prima dată în literatura română (deși omniprezența sa poate o cerea de ceva vreme ) ca un soi de personaj al autoarei. Alături de birou și garsonieră, acestea sunt spațiile în care se întâmplă povestea din Interior zero.
Numele romanului duce la ideea de non-loc, care în antropologie se traduce prin spațiu lipsit de identitate și relaționare, care arată de la Tokio la București la fel. Ei și poate principala caracteristică a non-locului este faptul că-i întotdeuna un loc al reptitivității și un loc de trecere, cam așa cum sunt și biroul, supermarketul, Tinder-ul ori garsoniera Cristinei, cam așa ca-n versurile astea: ”A green plastic watering can/ For a fake Chinese rubber plant/ In the fake plastic earth/ That she bought from a rubber man/ In a town full of rubber plans”.
Dincolo de introspecțiile protagonistei, romanul este și unul politic, și vorbeșe despre anxietatea jobului în tranziția noastră târzie. Despre neliniștea provocată de contractul pe termen scurt ori demisie, despre toanele șefei sau vidul identitar de lângă colegii de muncă. În spiritul lui Kracauer, noua clasă muncitoare sunt astăzi funcționarii și angajații din privat sau servicii. Și dacă e cineva să fotografieze intim această ipoteză, atunci Lavinia Braniște o face.
Cred că una dintre cheile posibile de interpretare a romanului Interior zero este teoria descrisă de filososful-comediant sloven Slavoj Zizek despre violență (2008). Acesta clamează că avem de-aface cu două tipuri de violență, dar cel mai adesea identificăm doar unul dintre ele. Astfel, violența subiectivă este cea ”produsă de un agent clar identificabil”, care poate fi de la un protestatar înrăit la un criminal în serie. În contrast cu aceasta avem de-a face cu un soi de violență care nu e la vedere, dar care poate fi cauza primului tip. Violența obiectivă, așadar, trebuie căutată în subsolurile sistemului nostru dominant dar și prin supra-eul care își hrănește cenzurile și fricile cam așa cum se-ntâmplă cu Cristina lui Braniște sau cu mai noi toți, când primim mail de la șef sau când trecem cu bicicleta pe lângă vreun Suv. Această formă de violență, spune Zizek este mai întâi una simbolică, înscrisă mai ales în limbajul de zi cu zi: ”Tu știi ce se-ntâmplă în firma asta sau nu știi? rage ea. C-ar trebui să știi! Dacă ai picat din Lună, du-te înapoi în Lună, fetițo! Acum o să stau să umblu prin avocați din cauza ta. Mi-am adus aici toți handicapații!”. Pe lângă acest tip de violență verbală, violența obiectivă mai este și sistemică, manifstată prin ”consecințele catastrofale obișnuite ale funcționării calme a sistemului economic și politic”. În cazul nostru, statutul de angajat exploatat și nedreptățit de șefă, care reprezintă aici tocmai dominația sistemului o observăm pe pagina alăturată a cărții, în continuarea injuriile aduse mai sus: ”Mi-e rușine să ies din baie. Mi-e rușine c-am greșit. Deși problemele ei cu Asset nu le-am creat eu, desigur. Și nici nu mi-a zis să nu primesc nimic de la ei….Și se trag pentru că șefa nu i-a plătit de șase luni, după cum îmi va explica mai târziu Patricia Robu”. Meritul politic al cărții e să ne facă să uităm de mistica succesului și a romanului unde un deux ex machina rezolvă scenariul și să privim brut spre drama cotidiană a unei femei care trebuie să reziste unui sistem ce se perpetuează printr-o violența contarctuală, tacită: ”Sunt un om la care furia izbucnește târziu. După rușine, vinovăție și resemnare, în această ordine. Și izbucnește ca un vulcan noroios. Nu scuipă lavă încinsă, ci bolborosește rece în mâlul ei. Acum aștept furia.”
Cred că teoria lui Zizek se potrivește ca o mănușă pentru romanul Laviniei Braniște, pentru că așa îmi explic apăsarea constantă pe care ți-o lasă lumea neutră dar tristă a Cristinei. Deși curge fluent iar scrierea este binevenit lipsită de ”stucaturi” sau prețiozitate, angoasa este sentimentul general pe care îl crează silistica lui Braniște.
Ceea ce impresionează este și resemnarea și auto-evaluarea constantă a Cristinei, a noastră. Personajul e resemnat și conștient că nu poate accede la ”îndeplinirea iluzorie a vreunui act etic”, cum ar fi iluzia libertății de a alege, de exemplu. Cristina se mulțumește cu jumătate de slujbă, jumătate de iubit, jumătate de partidă de amor: ”Sunt întreagă și și programată pentru supraviețuire, mi-e bine și binele arată așa”.
Așa cum bine observa o prietenă, Lavinia Braniște este o expertă a auto-ironiei.
Și o face probabil, dintr-un soi de neasumare totală a ceea ce scrie și gândește. Auto-ironia poate în același timp să producă un efect de auto-sabotare a temelor propuse de aceasta.
De asta văd personajul Cristinei într-un următor roman luându-și revanșa, folosind violență subiectivă împotriva violenței obiective a estableshmentului, căci din păcate literatura noastră duce lipsuri mari de voci feminine și cu atât mai puțin de riot grrrls.
Braniște schimbă foarte ușor registrele și obiectivele cu care privește acțiunea. Uneori folosește un macro fin atunci când disecă inconștientul protagonistei sau ”microorganismele” care o compun, și un fel de ”fish eye”, când vorbeșe despre ”hainele frumoase și sufletele varză” ale celor din Control. Acest tip de privire antropologică seamănă într-un fel cu cea a lui Adrian Schiop în Soldații, cu obiecția că are un plus de candoare și sensibilitate față de romanul lui Schiop. Uneori, observațiile pot fi și zeflemitor-amuzante: ”În hol mai rămâne suspendat o vreme mirosul de bărbat român între două vârste. Din ăla care e pe drumuri toată ziua și se descurcă”.
Braniște este o profesionistă a rutinei, dar și a anxietăților zilnice. Durerea și inconfortul sunt câteva mărci înregistrate ale romanului. Ca și anxietatea generalizată, acestea persistă pentru că n-au o sursă foarte clară, și vin de aiurea: ”Scara rulantă face zgomot și mi-e frică să stau sub ea. Mi-e frică să nu se prăbușească, am ajuns să-mi imaginez la tot pasul catastrofe. Și nu din alea care te omoară, ci doar te lasă schilodit”.
Oprimarea, alienarea și angoasa nu țin la Braniște de marile teme ori de drame, ci de rutină: de o șefă cu potențial histrionic, de mersul la cumpărături ori seri în oraș etc.
Mega Image apare poate pentru prima dată în literatura română (deși omniprezența sa poate o cerea de ceva vreme ) ca un soi de personaj al autoarei. Alături de birou și garsonieră, acestea sunt spațiile în care se întâmplă povestea din Interior zero.
Numele romanului duce la ideea de non-loc, care în antropologie se traduce prin spațiu lipsit de identitate și relaționare, care arată de la Tokio la București la fel. Ei și poate principala caracteristică a non-locului este faptul că-i întotdeuna un loc al reptitivității și un loc de trecere, cam așa cum sunt și biroul, supermarketul, Tinder-ul ori garsoniera Cristinei, cam așa ca-n versurile astea: ”A green plastic watering can/ For a fake Chinese rubber plant/ In the fake plastic earth/ That she bought from a rubber man/ In a town full of rubber plans”.
Dincolo de introspecțiile protagonistei, romanul este și unul politic, și vorbeșe despre anxietatea jobului în tranziția noastră târzie. Despre neliniștea provocată de contractul pe termen scurt ori demisie, despre toanele șefei sau vidul identitar de lângă colegii de muncă. În spiritul lui Kracauer, noua clasă muncitoare sunt astăzi funcționarii și angajații din privat sau servicii. Și dacă e cineva să fotografieze intim această ipoteză, atunci Lavinia Braniște o face.
Cred că una dintre cheile posibile de interpretare a romanului Interior zero este teoria descrisă de filososful-comediant sloven Slavoj Zizek despre violență (2008). Acesta clamează că avem de-aface cu două tipuri de violență, dar cel mai adesea identificăm doar unul dintre ele. Astfel, violența subiectivă este cea ”produsă de un agent clar identificabil”, care poate fi de la un protestatar înrăit la un criminal în serie. În contrast cu aceasta avem de-a face cu un soi de violență care nu e la vedere, dar care poate fi cauza primului tip. Violența obiectivă, așadar, trebuie căutată în subsolurile sistemului nostru dominant dar și prin supra-eul care își hrănește cenzurile și fricile cam așa cum se-ntâmplă cu Cristina lui Braniște sau cu mai noi toți, când primim mail de la șef sau când trecem cu bicicleta pe lângă vreun Suv. Această formă de violență, spune Zizek este mai întâi una simbolică, înscrisă mai ales în limbajul de zi cu zi: ”Tu știi ce se-ntâmplă în firma asta sau nu știi? rage ea. C-ar trebui să știi! Dacă ai picat din Lună, du-te înapoi în Lună, fetițo! Acum o să stau să umblu prin avocați din cauza ta. Mi-am adus aici toți handicapații!”. Pe lângă acest tip de violență verbală, violența obiectivă mai este și sistemică, manifstată prin ”consecințele catastrofale obișnuite ale funcționării calme a sistemului economic și politic”. În cazul nostru, statutul de angajat exploatat și nedreptățit de șefă, care reprezintă aici tocmai dominația sistemului o observăm pe pagina alăturată a cărții, în continuarea injuriile aduse mai sus: ”Mi-e rușine să ies din baie. Mi-e rușine c-am greșit. Deși problemele ei cu Asset nu le-am creat eu, desigur. Și nici nu mi-a zis să nu primesc nimic de la ei….Și se trag pentru că șefa nu i-a plătit de șase luni, după cum îmi va explica mai târziu Patricia Robu”. Meritul politic al cărții e să ne facă să uităm de mistica succesului și a romanului unde un deux ex machina rezolvă scenariul și să privim brut spre drama cotidiană a unei femei care trebuie să reziste unui sistem ce se perpetuează printr-o violența contarctuală, tacită: ”Sunt un om la care furia izbucnește târziu. După rușine, vinovăție și resemnare, în această ordine. Și izbucnește ca un vulcan noroios. Nu scuipă lavă încinsă, ci bolborosește rece în mâlul ei. Acum aștept furia.”
Cred că teoria lui Zizek se potrivește ca o mănușă pentru romanul Laviniei Braniște, pentru că așa îmi explic apăsarea constantă pe care ți-o lasă lumea neutră dar tristă a Cristinei. Deși curge fluent iar scrierea este binevenit lipsită de ”stucaturi” sau prețiozitate, angoasa este sentimentul general pe care îl crează silistica lui Braniște.
Ceea ce impresionează este și resemnarea și auto-evaluarea constantă a Cristinei, a noastră. Personajul e resemnat și conștient că nu poate accede la ”îndeplinirea iluzorie a vreunui act etic”, cum ar fi iluzia libertății de a alege, de exemplu. Cristina se mulțumește cu jumătate de slujbă, jumătate de iubit, jumătate de partidă de amor: ”Sunt întreagă și și programată pentru supraviețuire, mi-e bine și binele arată așa”.
Așa cum bine observa o prietenă, Lavinia Braniște este o expertă a auto-ironiei.
Și o face probabil, dintr-un soi de neasumare totală a ceea ce scrie și gândește. Auto-ironia poate în același timp să producă un efect de auto-sabotare a temelor propuse de aceasta.
De asta văd personajul Cristinei într-un următor roman luându-și revanșa, folosind violență subiectivă împotriva violenței obiective a estableshmentului, căci din păcate literatura noastră duce lipsuri mari de voci feminine și cu atât mai puțin de riot grrrls.
April 18, 2017
Cred ca Lavinia Braniste a reusit sa creeze un personaj (Cristina) extrem de credibil. Societatea romaneasca este luata la puricat indirect, prin intermediul acesteia, care ar vrea mai mult dar ii este frica sa riste.
Scrisul este cursiv si cartea se citeste usor, fara sa bata pasul pe loc. O carte realista care desi nu produce mari revelatii, tot reuseste sa te puna un pic pe ganduri. Mi s-a parut ca scriitoarea este foarte obiectiva si il lasa pe cititor sa ia partea cui vrea. Este societatea de vina? Este de vina Cristina pentru ca se complace intr-o situatie in care este tot mai nefericita?
O carte extrem de onesta care merita citita.
Scrisul este cursiv si cartea se citeste usor, fara sa bata pasul pe loc. O carte realista care desi nu produce mari revelatii, tot reuseste sa te puna un pic pe ganduri. Mi s-a parut ca scriitoarea este foarte obiectiva si il lasa pe cititor sa ia partea cui vrea. Este societatea de vina? Este de vina Cristina pentru ca se complace intr-o situatie in care este tot mai nefericita?
O carte extrem de onesta care merita citita.
August 2, 2022
Cristina, personajul principal - absolventă de Litere, care se mulțumește cu un job de asistent/translator la o firmă micuță din București, ce se ocupă în principal de construcții, coordonând șantiere din diverse locuri. Cristina lucrează peste program, șefii o exploatează la maxim, fiind persoana care nu se opune, colegii la fel, profită de ea, și îi pun în cârcă și treburile lor, știind că nu va protesta.
În viața privată, Cristina nu o duce mai bine, neavând alte interese sau aspirații, mulțumindu-se cu orice, câtă vreme are bani de chirie și să-și cumpere una alta de la supermarket. Nici din punct de vedere social nu stă grozav - are o singură prietenă, Otilia, cu care mai iese din când în când și o relație la distanță on and off cu Mihai, un tip indiferent și monoton, fără nicio intenție de viitor.
Singura raza de speranță este mama Cristinei, care lucrează în Spania și vine din când în când să o vitizeze, mai ales când este vreo urgență. Ea încearcă totodată să o sfătuiască una alta, să-și facă viața mai bună, să-și ia un apartament, că-i plătește ea avansul, sau să se mute cu ea peste hotare, că e deșteaptă și își va găsi repede ceva de muncă. Cristina însă nu este un om de acțiune, ea doar reacționează la ce i se întâmplă, de multe ori fiind pusă în situații complicate.
"Interior zero" este un roman dureros de realist, plin de oameni gri, care nu fac nimic deosebit, doar există, dar nu trăiesc. Dar în același timp este o descriere a societății de lângă noi, unde vedem la orice pas lipsa de sens, frică, resemnare. Deși aproape imperceptibil, un mic mugur se speranță se întrevede în final pentru Cristina, oare ce va face?
În viața privată, Cristina nu o duce mai bine, neavând alte interese sau aspirații, mulțumindu-se cu orice, câtă vreme are bani de chirie și să-și cumpere una alta de la supermarket. Nici din punct de vedere social nu stă grozav - are o singură prietenă, Otilia, cu care mai iese din când în când și o relație la distanță on and off cu Mihai, un tip indiferent și monoton, fără nicio intenție de viitor.
Singura raza de speranță este mama Cristinei, care lucrează în Spania și vine din când în când să o vitizeze, mai ales când este vreo urgență. Ea încearcă totodată să o sfătuiască una alta, să-și facă viața mai bună, să-și ia un apartament, că-i plătește ea avansul, sau să se mute cu ea peste hotare, că e deșteaptă și își va găsi repede ceva de muncă. Cristina însă nu este un om de acțiune, ea doar reacționează la ce i se întâmplă, de multe ori fiind pusă în situații complicate.
"Interior zero" este un roman dureros de realist, plin de oameni gri, care nu fac nimic deosebit, doar există, dar nu trăiesc. Dar în același timp este o descriere a societății de lângă noi, unde vedem la orice pas lipsa de sens, frică, resemnare. Deși aproape imperceptibil, un mic mugur se speranță se întrevede în final pentru Cristina, oare ce va face?
April 20, 2018
Am luat cartea asta cu mine-n pat în ideea în care citesc 3-4 pagini înainte de somn, eram teribil de obosită. Am citit-o dintr-o bucată, n-am putut să o las. O scriitură așa fluidă despre niște subiecte așa de actuale cum de mult nu am mai găsit. O radiografie coerentă și acidă a unui grup de oameni despre care nu prea s-a scris, cel puțin nu așa, nu până acum. Ce mi-a plăcut enorm este constanța - de la prima la ultima pagină cartea e constantă, are aceeași substanță, nu pare cârpită sau grăbită. Zici c-a fost scrisă așa cum am citit-o: dintr-o bucată.
November 30, 2023
Povestea nu va pica bine celor optimiști din fire, pentru că autoarea a descris viața Cristinei cu prea mult gri.
Mi-a fost milă de ea și de naivitatea ei, dar mi-a plăcut ce am citit. Mulți scriitori prin lucrărilor lor vor să uimească, să șocheze, aici e simplu, natural și totodată, bine scris.
Mi-a fost milă de ea și de naivitatea ei, dar mi-a plăcut ce am citit. Mulți scriitori prin lucrărilor lor vor să uimească, să șocheze, aici e simplu, natural și totodată, bine scris.
June 6, 2021
-Cat de grele si de ambigue sunt vremurile pe care le traim, zice ea
Lavinia Braniste a scris romanul oricarui tanar milenial care traieste in Bucuresti. Povestea Cristinei este o poveste universala, cu o diferenta: Cristina traieste micile momente ale vietii mult mai acut, le rationalizeaza mult mai mult.
Altfel, Lavinia Braniste scrie despre noi toti, despre problemele noastre, despre micile umilinte si micile bucurii, despre iesirile noastre in oras, despre ce bem si cum, despre volatilitatea vietii de zi cu zi pentru un milenial.
Mama din Spania este un personaj superb, o sursa continua de bunatate si devotament si este, cred, cel mai luminos personaj din roman.
Scriitura este absolut superba, pare simpla, dar este extrem de greu sa scrii asa cum o face ea. Extrem de greu.
Cel mai probabil Interior zero o sa faca din cele mai bune carti citite anul acesta. Poate cea mai buna.
Lavinia Braniste a scris romanul oricarui tanar milenial care traieste in Bucuresti. Povestea Cristinei este o poveste universala, cu o diferenta: Cristina traieste micile momente ale vietii mult mai acut, le rationalizeaza mult mai mult.
Altfel, Lavinia Braniste scrie despre noi toti, despre problemele noastre, despre micile umilinte si micile bucurii, despre iesirile noastre in oras, despre ce bem si cum, despre volatilitatea vietii de zi cu zi pentru un milenial.
Mama din Spania este un personaj superb, o sursa continua de bunatate si devotament si este, cred, cel mai luminos personaj din roman.
Scriitura este absolut superba, pare simpla, dar este extrem de greu sa scrii asa cum o face ea. Extrem de greu.
Cel mai probabil Interior zero o sa faca din cele mai bune carti citite anul acesta. Poate cea mai buna.
November 5, 2024
L. Braniște
Interior zero
272 pagini
Suntem în viață ca la o competiție sau ne trebuie mai mult?
Privim în fiecare seară zidul alb al Facebook - ului crezându-ne mai puțin singuri. Înconjurați de figuri virtuale care nu ne vor binele, nu ai rezolvat nimic printr-un "ador" primit ci doar ai pătruns și mai mult în plasa singurătății.
În tine sunt aceleași țesuturi cancerigene pe care ți le arată doar ecranul ecograf. De ce nu le vedeam aievea și pe ecranul de socializare, unde au dispărut când apar toți prietenii falși de pe platforma online?
Cartea Laviniei Braniște te conectează la un ritm spontan al vieții de zi cu zi, la un program monoton și placid al Cristinei.
La 30 de ani nu îți mai împărți traiul cu nimeni decât cu niște gânduri bolnăvicioase și obsesii de care te temi să le pronunți cu voce tare. Ce să discuți cu colegii de birou decât fapte nule?
Creaturi demonice îți acoperă uneori privirea din fața calculatorului la sfârșitul unei noi zile de lucru cu același deznodământ banal.
O scriitoarea care îmi place.
Stil proaspăt, vital, non-opulent, Interior zero e pentru singuratici, dar și pentru cei care au nevoie de o validare imediată într-o lume prelucrată automat de tehnologie.
Și aici suntem abia în 2014. Deceniul în care s-au schimbat multe.
Pe vremea aia un pachet cu alimente de la Mega Image costa 80 de lei. Cristina își umple frigiderul săptămânal cu lucruri toxice de la marketul din colț.
Dar conștientizează mai târziu, abia, cât de toxică devine pe dinăuntru, aproape când nu mai poate nici să dea pe dinafară, nici să strige.
Cartea Laviniei Braniște te antrenează și la un chestionar feminist.
Când îmbraci straiele purpurii a unui 32, ce îți mai rămâne decât un timp mascat în van cu amiciții neimportante?
Unde e intrarea maiestoasa în lume pe care ți-o programai la 19 ani?
Pe undeva ai ratat-o, sau ai
rămas pe dinafara încă? Să intri la o petrecere comună ca o intrusa sau să îți părăsești vechile idealuri pentru că nu mai sunt de actualitate?
Trendurile s-au schimbat prea mult în 10 ani...
E atât de simplu să povestești doar ceea ce te macină. Fără artificii și colorit inutil.
Doar tu singur, într-o mulțime matinala, în mijlocul străzii, cu un sac negru de gunoi în mână, legat strâns la gură....
Când durerea devine tăioasa și de nesuportat de parcă ți-ar fi strivit cineva carapace cu bormașina.
Personajul Laviniei Braniște inspiră seriozitate și o forță a spiritului greu de găsit în lumea de azi.
Ea știe să se facă nevăzută la final, ia o decizie definitiva echivalentă la un "block"pe Facebook, doar că și în realitate.
O lectură recomandabila singuraticilor și celor nocturni, pentru că diminețile întotdeauna ne deranjează cu graba lor nesfârșită.
Interior zero
272 pagini
Suntem în viață ca la o competiție sau ne trebuie mai mult?
Privim în fiecare seară zidul alb al Facebook - ului crezându-ne mai puțin singuri. Înconjurați de figuri virtuale care nu ne vor binele, nu ai rezolvat nimic printr-un "ador" primit ci doar ai pătruns și mai mult în plasa singurătății.
În tine sunt aceleași țesuturi cancerigene pe care ți le arată doar ecranul ecograf. De ce nu le vedeam aievea și pe ecranul de socializare, unde au dispărut când apar toți prietenii falși de pe platforma online?
Cartea Laviniei Braniște te conectează la un ritm spontan al vieții de zi cu zi, la un program monoton și placid al Cristinei.
La 30 de ani nu îți mai împărți traiul cu nimeni decât cu niște gânduri bolnăvicioase și obsesii de care te temi să le pronunți cu voce tare. Ce să discuți cu colegii de birou decât fapte nule?
Creaturi demonice îți acoperă uneori privirea din fața calculatorului la sfârșitul unei noi zile de lucru cu același deznodământ banal.
O scriitoarea care îmi place.
Stil proaspăt, vital, non-opulent, Interior zero e pentru singuratici, dar și pentru cei care au nevoie de o validare imediată într-o lume prelucrată automat de tehnologie.
Și aici suntem abia în 2014. Deceniul în care s-au schimbat multe.
Pe vremea aia un pachet cu alimente de la Mega Image costa 80 de lei. Cristina își umple frigiderul săptămânal cu lucruri toxice de la marketul din colț.
Dar conștientizează mai târziu, abia, cât de toxică devine pe dinăuntru, aproape când nu mai poate nici să dea pe dinafară, nici să strige.
Cartea Laviniei Braniște te antrenează și la un chestionar feminist.
Când îmbraci straiele purpurii a unui 32, ce îți mai rămâne decât un timp mascat în van cu amiciții neimportante?
Unde e intrarea maiestoasa în lume pe care ți-o programai la 19 ani?
Pe undeva ai ratat-o, sau ai
rămas pe dinafara încă? Să intri la o petrecere comună ca o intrusa sau să îți părăsești vechile idealuri pentru că nu mai sunt de actualitate?
Trendurile s-au schimbat prea mult în 10 ani...
E atât de simplu să povestești doar ceea ce te macină. Fără artificii și colorit inutil.
Doar tu singur, într-o mulțime matinala, în mijlocul străzii, cu un sac negru de gunoi în mână, legat strâns la gură....
Când durerea devine tăioasa și de nesuportat de parcă ți-ar fi strivit cineva carapace cu bormașina.
Personajul Laviniei Braniște inspiră seriozitate și o forță a spiritului greu de găsit în lumea de azi.
Ea știe să se facă nevăzută la final, ia o decizie definitiva echivalentă la un "block"pe Facebook, doar că și în realitate.
O lectură recomandabila singuraticilor și celor nocturni, pentru că diminețile întotdeauna ne deranjează cu graba lor nesfârșită.
December 31, 2023
E o carte tristă care m-a făcut să mă gândesc la Sonia (Sonia ridică mâna) o tânără la fel de nefericită și singură ca și Cristina. Ambele sunt prinse în relații în care se simt doar folosite, nicidecum iubite. Prin extrapolare, ambele prezintă drama femeii tinere moderne care nu își găsește locul în societate pentru că trebuie să își demonstreze mereu valoarea atât în relațiile de cuplu cât și la serviciu. Drama femeii care nu se simte iubita.
June 29, 2022
4.5
Find's immer seltsam, wenn ich so richtig anfange, in einem Buch zu leben, schön und schrecklich zugleich, aber das hier war so eins.
Find's immer seltsam, wenn ich so richtig anfange, in einem Buch zu leben, schön und schrecklich zugleich, aber das hier war so eins.
August 17, 2022
Cristina es una joven de 30 años, y trabaja en una pequeña empresa donde padece el desorden de su jefa, así como escasa disciplina laboral de sus compañeros; tiene un novio a distancia, que no quiere asumir compromisos en la vida. Sobrevive, y vive su juventud con su mejor buen humor, con la sensación de que merecería algo mejor.
Una historia cotidiana, en la que la era Ceaușescu ya ha ingresado al museo, y ya se vive con naturalidad en una sociedad moderna de un país semi desarrollado, en el que encontré muchas similitudes con mi propio país. Personajes muy bien desarrollados, que van desde el nihilismo y el hedonismo postmoderno a los trabajadores quejosos, que no pierden oportunidad de obtener una ventaja personal.
Cristina nos va narrando su vida diaria, no exenta de situaciones casi humorísticas, ignorante de que, a través de ella, la autora hace una disección profunda de la sociedad rumana de Bucarest, y probablemente, de muchas ciudades del mundo.
Y aunque seamos adultos, a veces vivimos momentos de desamparo en los que viene bien tener un ángel de la guarda.
Una muy buena novela.
Una historia cotidiana, en la que la era Ceaușescu ya ha ingresado al museo, y ya se vive con naturalidad en una sociedad moderna de un país semi desarrollado, en el que encontré muchas similitudes con mi propio país. Personajes muy bien desarrollados, que van desde el nihilismo y el hedonismo postmoderno a los trabajadores quejosos, que no pierden oportunidad de obtener una ventaja personal.
Cristina nos va narrando su vida diaria, no exenta de situaciones casi humorísticas, ignorante de que, a través de ella, la autora hace una disección profunda de la sociedad rumana de Bucarest, y probablemente, de muchas ciudades del mundo.
Y aunque seamos adultos, a veces vivimos momentos de desamparo en los que viene bien tener un ángel de la guarda.
Una muy buena novela.
June 21, 2021
O alta carte pentru care as da toate stelele din lume, una emotionanta, dintr-un oarecare punct de vedere, de-a lungul caruia ma regaseam din ce in ce mai mult.
Contextul este un Bucuresti alienat si nefiltrat, nu departe de 2021, in care o tipa de 25 de ani incearca sa "faca sa fie usor, sa gaseasca gaura de vierme care sa o poarte undeva unde ar fi usor". Incearca sa isi regaseasca si legaturile cu prietenii, care se indeparteaza de sine din ce in ce mai mult, la fel si iubitul, ajungand sa traiasca intr-o singuratate aglutizanta in care singura legatura ramasa intacta este cea cu mama ei.
"Ies pe straduta in bulevard si ma copleseste imensitatea orasului in aceasta dupa-amiaza de vineri. Cand ar trebui sa inceapa tropaiala, bucuria si forfota sufletului, la mine incepe pustiul"
Contextul este un Bucuresti alienat si nefiltrat, nu departe de 2021, in care o tipa de 25 de ani incearca sa "faca sa fie usor, sa gaseasca gaura de vierme care sa o poarte undeva unde ar fi usor". Incearca sa isi regaseasca si legaturile cu prietenii, care se indeparteaza de sine din ce in ce mai mult, la fel si iubitul, ajungand sa traiasca intr-o singuratate aglutizanta in care singura legatura ramasa intacta este cea cu mama ei.
"Ies pe straduta in bulevard si ma copleseste imensitatea orasului in aceasta dupa-amiaza de vineri. Cand ar trebui sa inceapa tropaiala, bucuria si forfota sufletului, la mine incepe pustiul"
September 21, 2017
O carte absolut extraordinara, pe care am devorat-o in doua zile. Un personaj principal de o mare complexitate interioara, in adancul atator nimicuri cotidiene, unele mai mizerabile decat celelalte. O carte care te face sa iti pui intrebarile importante - ce e implinirea, ce aduce fericirea, pentru ce traim, etc. Lavinia Braniste are un stil de a scrie care o face de departe printre cei mai buni autori romani pe care i-am citit vreodata. Chapeau!
January 7, 2018
Mi s-a strâns stomacul de mai multe ori decât aș fi vrut. În rest, Lavinia Braniște lasă, ca de obicei, impresia că oricine ar putea scrie așa, când de fapt scrisul ăsta fluid și nepoticnit e cel mai greu de realizat. Am nevoie de o carte veselă după asta.
April 2, 2017
Desi cartea m-a prins, am citit-o repede si cu interes, mi-a lasat o senzatie apasatoare si parca lipseste ceva. Personajele mi s-au parut antipatice, unele aspecte au fost prea previzibile si sfarsitul prea brusc. Nu este genul meu de roman, am tot asteptat sa gasesc in el ceva pe sufletul meu, poate o revelatie la final, dar nu a fost cazul.
November 22, 2018
În primul rând, scriitura Laviniei Braniște este simplă, dar fermecătoare, fără artificii stilistice sau fraze întortocheate, curge atât de firesc încât, de multe ori, ai impresia că și tu faci parte din poveste. Scenele sunt dinamice și extrem de vizuale, iar personajele autentice și vibrante. Nu de puține ori am simțit că gândurile Cristinei, protagonista romanului, se suprapun cu experiențele și senzațiile trăite de mine în vremea post-studenției, la primele locuri de muncă. Dincolo de psihologia recognoscibilă a personajelor, am regăsit și familiaritatea spațială a Bucureștiului zilelor noastre, cu Mega-Image-ul la fiecare colț, sau hățișurile pieței imobiliare.
Absolventă de limbi străine, Cristina lucrează la o mică firmă spaniolă de construcții, unde îndeplinește sarcini de secretariat și traduceri. Absentă de la viața socială a biroului (nu-i plac bârfele și nici petrecerile), sufocată de micile mizerii și șicane personale pe care trebuie să le îndure, Cristina este în derivă atât pe plan profesional, dar, nici pe plan personal nu stă mai bine.
Fragmente din recenzia completă: http://www.bookishstyle.ro/jurnal-de-...
Absolventă de limbi străine, Cristina lucrează la o mică firmă spaniolă de construcții, unde îndeplinește sarcini de secretariat și traduceri. Absentă de la viața socială a biroului (nu-i plac bârfele și nici petrecerile), sufocată de micile mizerii și șicane personale pe care trebuie să le îndure, Cristina este în derivă atât pe plan profesional, dar, nici pe plan personal nu stă mai bine.
Fragmente din recenzia completă: http://www.bookishstyle.ro/jurnal-de-...
May 19, 2020
Ii dau cinci stele pentru ca am impresia ca autoarea m-a urmarit fara sa ma prind eu si a scris cartea. E scrisa atat de bine incat ma vad in postura personajului principal - cu frustrarile de la munca, cu plata chiriei, cu sarcasmul tinut ascuns, cu mersul la Mega Image. Totul pare foarte natural, ceea ce n-am simtit de multa vreme intr-o carte.
Iar ce a facut diferenta la mine e prezentarea relatiei cu mama. Din nou, ori m-a urmarit autoarea, ori noi, toti copiii astia de 30 de ani ramasi acasa suntem toti la fel. De la pachetele prea mari trimise din strainatate, la rochii scumpe luate "sa fii eleganta la lucru", la cardul de pensie (de unde am luat si eu, dar am pus si inapoi) si la increderea ca noi "vom face mai bine", toate le recunosc in viata mea. Ca sa nu mai zic ca toata actiunea se petrece in locuri pe care le stiu bine - Bucuresti, Cluj, pana si la Jilava am fost.
Probabil i-as f dat 4 stele daca nu m-as fi recunoscut atat de mult in ea, dar asa, 5 stele si mai citim de la autoare.
Iar ce a facut diferenta la mine e prezentarea relatiei cu mama. Din nou, ori m-a urmarit autoarea, ori noi, toti copiii astia de 30 de ani ramasi acasa suntem toti la fel. De la pachetele prea mari trimise din strainatate, la rochii scumpe luate "sa fii eleganta la lucru", la cardul de pensie (de unde am luat si eu, dar am pus si inapoi) si la increderea ca noi "vom face mai bine", toate le recunosc in viata mea. Ca sa nu mai zic ca toata actiunea se petrece in locuri pe care le stiu bine - Bucuresti, Cluj, pana si la Jilava am fost.
Probabil i-as f dat 4 stele daca nu m-as fi recunoscut atat de mult in ea, dar asa, 5 stele si mai citim de la autoare.
May 31, 2020
O carte despre locuire, despre fragilitatea cuvântului „casă”, despre o realitate plicticoasă, cu care te lupți zilnic, și ceva relații profesionale cu Spania, à la Marin Mălaicu-Hondrari, care m-au făcut să-mi pun câteva întrebări despre pregnanța acestei țări în literatura contemporană românească.
April 8, 2023
"Și asta e iubirea, e liniștea asta în care-ți ții respirația, ușor îngrozit, ca să auzi dacă îngerul tău păzitor mai e acolo."
Mi-a plăcut mult cartea, Lavinia Braniște e preferata mea, pentru sinceritate, autenticitate și modul degajat în care scrie.
Mi-a plăcut mult cartea, Lavinia Braniște e preferata mea, pentru sinceritate, autenticitate și modul degajat în care scrie.
December 30, 2019
Lavinia Braniste scrie foarte bine. Descrie viata contemporana, urbana, dezradacinata, amortita, atomizata, anosta si singuratica a tinerilor adulti veniti din provincie in orasele mari ale Romaniei, sa-si faca un rost. Doar ca rostul nu se gaseste decat in rare cazuri, el de fapt se mosteneste sau se invata prin observare si emulatie. Autoarea imi permite sa ma identific cu personajele sale neasteptat de repede si adanc. Scrie simplu, fluent, asa cum gandesc oamenii inteligenti si intelegatori. "Interior zero" e un fel de simplex "Stoner" (a lui John Williams) pentru femeile tinere romance, singure si simple, din ziua de azi.
Intr-o lume plina de liste international accesibile de '50 best books of the year' si 'top 100 reads of the decade', cartile Laviniei Braniste striga dupa o a doua citire. Sper sa gaseasca traducere in limbi de circulatie vasta, deoarece merita expunere si atentie. Ma mentin un fan infocat.
Intr-o lume plina de liste international accesibile de '50 best books of the year' si 'top 100 reads of the decade', cartile Laviniei Braniste striga dupa o a doua citire. Sper sa gaseasca traducere in limbi de circulatie vasta, deoarece merita expunere si atentie. Ma mentin un fan infocat.
May 9, 2021
A doua și ultima carte de Braniște la care mă mai bag. Nu se întâmplă nimic nici la nivel formal nici la nivel narativ; ar fi numa' buna de ecranizat in stil Noul Val Românesc. Înțeleg că poate fi și acest nimic o alegere total intenționată da' e prea scurta viața.
October 4, 2017
După unii critici (Ștefan Baghiu, bunăoară), poate apogeul romanului „minimalist” (sau „mizerabilist”, cum preferi) românesc, de natură să sugereze că într-un asemenea cadru „microsocial” era de așteptat o capodoperă a romanului postcomunist și nicidecum o narațiune-frescă.
Din Sorin Stoica și restul valului de „ego-proză” am citit încă prea puține pentru a putea face o comparație justă. Pe Lavinia Braniște nu o mai citisem deloc. Dar „Interior zero” m-a convins, cel puțin din momentul în care m-am setat pe modul „critic literar”...
Oricum ai lua-o, „mizerabilismul” tinde să fie arid la lectură și insipid pentru aproape orice altă analiză în afară de una sociologică. Îmi ia ceva până să mă conectez cu lumea protagonistei - decupată din Bucureștiul actual - atât cât să îndur lipsa de stil. Și apoi, poate și dintr-un sindrom Stockholm, ajunge să-mi placă și să empatizez cu personajul, ea fiind singură și resemnată în fața iadului reprezentat de ceilalți, un iad în spirit românesc-balcanic, cu indivizi suferind de toate tarele tranziției.
Faptul că, într-un final, se schimbă cursul face ca totul să capete retrospectiv mai mult sens și, în concluzie, nu mi-ar fi plăcut așa de mult cartea dacă nu s-ar fi sfârșit așa. Poate mică, dar în orice caz o compensație pentru fatalismul de până atunci, și pur și simplu a meritat să te chinui până atunci.
Probabil că vor mai fi și din acest moment romane de aceeași factură sau îndeajuns de similară, dar nu-și mai au rostul, „Interior zero” le pune capac. Poate că vântul schimbării va veni în proză la fel de lent cum pare să vină în cinematografie, dar e important să tragem această linie peste cvasi-belepoca „tranziției”...
Din Sorin Stoica și restul valului de „ego-proză” am citit încă prea puține pentru a putea face o comparație justă. Pe Lavinia Braniște nu o mai citisem deloc. Dar „Interior zero” m-a convins, cel puțin din momentul în care m-am setat pe modul „critic literar”...
Oricum ai lua-o, „mizerabilismul” tinde să fie arid la lectură și insipid pentru aproape orice altă analiză în afară de una sociologică. Îmi ia ceva până să mă conectez cu lumea protagonistei - decupată din Bucureștiul actual - atât cât să îndur lipsa de stil. Și apoi, poate și dintr-un sindrom Stockholm, ajunge să-mi placă și să empatizez cu personajul, ea fiind singură și resemnată în fața iadului reprezentat de ceilalți, un iad în spirit românesc-balcanic, cu indivizi suferind de toate tarele tranziției.
Faptul că, într-un final, se schimbă cursul face ca totul să capete retrospectiv mai mult sens și, în concluzie, nu mi-ar fi plăcut așa de mult cartea dacă nu s-ar fi sfârșit așa. Poate mică, dar în orice caz o compensație pentru fatalismul de până atunci, și pur și simplu a meritat să te chinui până atunci.
Probabil că vor mai fi și din acest moment romane de aceeași factură sau îndeajuns de similară, dar nu-și mai au rostul, „Interior zero” le pune capac. Poate că vântul schimbării va veni în proză la fel de lent cum pare să vină în cinematografie, dar e important să tragem această linie peste cvasi-belepoca „tranziției”...
May 17, 2019
Eu am simțit cartea asta foarte puternic, m-a răscolit și m-a întors cu totul pe dos. Mi-a plăcut foarte, foarte mult. O carte care cu siguranță nu a fost scrisă pentru toată lumea (nu că ar fi fost scrisă pentru elite, dar fiecare carte are cititorii săi și citind recenziile de pe această pagină constat că mulți nu s-au încadrat acolo și pare că au citit altceva decât ce am citit eu). De asemenea, mulți dintre cei cărora le-a plăcut cartea par a fi citit altceva decât ce am citit eu... "o carte despre viata corporatista'', 'o carte despre viața unui om normal, ca oricare dintre noi' , 'scrisă bine, dar acțiunea cam liniara, nu se întâmplă nimic', 'nu prea mi-a placut de Cristina ca era asa moale si n-a procedat asa si pe dincolo'... WTF?! N-a fost pentru voi cartea, credeți-mă.
Una dintre cele mai sfâșietoare cărți pe care le-am citit vreodată.
Una dintre cele mai sfâșietoare cărți pe care le-am citit vreodată.
June 24, 2022
Cartea asta este de un realism care te pătrunde până în măduva oaselor, unul dureros, din păcate, așa cum e și viața uneori.
O societate văzută și trăită de o tânără în căutarea unui echilibru între ea și lume, a unei fericiri sau, mai degrabă, a unei liniști care se dovedește greu de găsit.
M-a impresionat în mod deosebit limbajul autentic și capacitatea de a crea un personaj al zilelor noastre la fel de autentic. Cum e Cristina Laviniei Braniște sunt multe alte Cristine, pe care le întâlnim la magazin, pe strada, la bancă, etc. Noi însene suntem niște Cristine, cu bucuriile și tristețile noastre.
O societate văzută și trăită de o tânără în căutarea unui echilibru între ea și lume, a unei fericiri sau, mai degrabă, a unei liniști care se dovedește greu de găsit.
M-a impresionat în mod deosebit limbajul autentic și capacitatea de a crea un personaj al zilelor noastre la fel de autentic. Cum e Cristina Laviniei Braniște sunt multe alte Cristine, pe care le întâlnim la magazin, pe strada, la bancă, etc. Noi însene suntem niște Cristine, cu bucuriile și tristețile noastre.
January 22, 2021
Un roman autentic şi actual. Fără cosmetizări şi artificii. Realitate gri, dură, într-un timp şi într-un loc în care eşti conectat la toate, dar pierzi conexiunea cu tine.
Un an decupat din viaţa unui om. Un interval de timp fără însemnătate. Viaţă pur şi simplu. Speram ca protagonista să-şi ia cumva revanşa. Să apară o rază de soare, dacă nu prin efortul ei, măcar prin noroc chior. Ceva, mic, acolo, nu contează ce. Dar n-a fost să fie. Poate a reuşit să-şi facă ea dreptate mai târziu.
Un an decupat din viaţa unui om. Un interval de timp fără însemnătate. Viaţă pur şi simplu. Speram ca protagonista să-şi ia cumva revanşa. Să apară o rază de soare, dacă nu prin efortul ei, măcar prin noroc chior. Ceva, mic, acolo, nu contează ce. Dar n-a fost să fie. Poate a reuşit să-şi facă ea dreptate mai târziu.
February 20, 2021
Nu știu cum, însă am citit cartea asta în perioada asta destul de tristă și am rezonant cu ea cum nu mă așteptam. Este greu să găsești un roman în care să te poți vedea atât de clar. Comic, dramatic și pe alocuri absurd, romanul Laviniei Braniște redă viața în toată mizeria sa.
Displaying 1 - 30 of 171 reviews