Sunt o mare admiratoare a lui Zola si mai ales a fabulosului ciclu romanesc "Les Rougon-Macquart". Este o oglinda fidela a societatii franceze din sec. XIX si o adevarata comoara a literaturii universale. Mi-ar placea sa revina in atentia cititorilor si criticilor, neputand fi comparata cu nicio alta opera, decat poate cu "Comedia umana" a lui Balzac.
"La confession de Claude" a aparut in 1865 reprezentand debutul lui Zola si prima incercare a ceea ce astazi numim "roman experimental". Asa cum titlul o arata textul are un aer confesional, Claude spunandu-ne despre deziluzia sa in ceea ce priveste Parisul, asa cum e vazut prin ochii unui tanar provincial. El ajunge la Paris cu multe vise legate de viata de artist, pe care le pierde unul cate unul sfarsind inconjurat de saracie, parasit de prieteni si in bratele unei prostituate. Aceasta si ocupatia ei sunt aspru judecate, desfraul si satisfactia trupeasca fiind pe atunci condamnate. Era o rusine pentru un tanar bine crescut sa ajunga intr-o relatie atat de viciata.
La inceput Claude e dezgustat de Laurence considerand-o murdara, apoi insa o intelege:
"Pentru ca era pangarita puteam s-o pangaresc si eu, nepedepsit?"
El vrea sa o mantuiasca prin propria puritate. Insa atunci cand se indragosteste de ea Claude sufera ingrozitor, pentru ca nu reuseste in niciun chip s-o duca pe drumul cel bun.
Asa cum bine stim romanele lui Zola au provocat scandal si au fost rau primite de public si critica, deoarece au atins subiecte incomode si au spus adevaruri rusinoase despre societatea franceza.
Vedem si aici un Paris al aparentelor, stralucitor, bogat, dar cu periferii in care traiesc oameni la limita saraciei si a decentei morale.
In concluzie, nu este cea mai buna carte a lui Zola, insa poate fi citita pentru imaginea societatii acelor vremuri pe care o zugraveste. Dar si pentru analiza sufletului pe care o face unui tanar artist ce cade in aceste capcane vicioase ale Parisului.