What do you think?
Rate this book
Candidaţii la fericire
Frumosi sau urati, prosti sau destepti, norocosi sau ghininosti, intre doua certitudini - nasterea si moartea - sintem in stare sa renuntam la multe idei si la o droaie de idealuri: dar, pitita undeva in suflet, pastram nebiruita aspiratia spre fericire. Oricum, cu totii ne consideram niste candidati, posibili alesi la un scrutin al destinului. Sperand... Sperante ni se vand cu tona, iar noi abia asteptam sa fim mintiti. Ne mintim la randu-ne cat ne tin puterile, tragand nadejde ca macar o data, una singura, fericirea are sa-si arunce ochii si asupra noastra. Desi ea nu prea are obiceiul asta, noi, condamnatii la viata, cutreierand prin lume intr-o doara, o tot pandim. Ne automintim. E poate cea mai frumoasa inchipuire plasmuita de mintea noastra, o umbra propice la care ne adapostim, cand in moalele capului ne bat razele unui soare nemilos, pe drumul nostru intre doua certitudini.
400 pages, Paperback
First published January 1, 2000
15 people are currently reading
239 people want to read
About the author
Ileana Vulpescu
23 books172 followersIleana Vulpescu (n. 21 mai 1932, Bratovoești, județul Dolj) este o prozatoare și romancieră română.
După o licență in litere (limba și literatura franceză), la Facultatea de Filologie a Universității din București (1953-1958), a lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei și a colaborat la redactarea lucrărilor Dicționarul limbii române și Dicționarul explicativ al limbii române (1959-1975).
A fost soția poetului și traducătorului Romulus Vulpescu.
Cel mai cunoscut roman al ei este Arta conversației, care a reușit să ajungă best-seller înainte de 1989.
Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ileana_V...
După o licență in litere (limba și literatura franceză), la Facultatea de Filologie a Universității din București (1953-1958), a lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei și a colaborat la redactarea lucrărilor Dicționarul limbii române și Dicționarul explicativ al limbii române (1959-1975).
A fost soția poetului și traducătorului Romulus Vulpescu.
Cel mai cunoscut roman al ei este Arta conversației, care a reușit să ajungă best-seller înainte de 1989.
Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ileana_V...
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 11 of 11 reviews
September 23, 2014
În urma primei mele confruntări cu proza Ilenei Vulpescu cuvintele îmi scapă printre degete ca argintul viu. Nu ştiu ce aş putea spune încât să descriu cu exactitate stările prin care am trecut lecturând volumul de proză scurtă „Candidaţii la fericire”. Adevărul este că raftul plin cu operele doamnei Vulpescu din sala de împrumut la domiciliu a bibliotecii locale m-a atras ca un magnet de prima oară când am pus ochii pe el. Fără să mă fi informat prea mult în avans despre această scriitoare, fiindcă pot fi şi puţin ignorantă uneori, accidental am luat în mână această culegere de povestiri, care însă m-a bulversat şi m-a făcut să mă simt fix ca într-un deşert: căldură sufocantă ziua, răcoare înghețată noaptea.
de la sursă: Candidaţii la fericire – Ileana Vulpescu – SemneBune http://semnebune.ro/2014/candidatii-l...
de la sursă: Candidaţii la fericire – Ileana Vulpescu – SemneBune http://semnebune.ro/2014/candidatii-l...
October 27, 2025
Povestirea SF Viitor m-a dat gata. Mi-au plăcut mult povestirile Mânzul, În amurg, Candidații la fericire, Liniște. Dar toate sunt ceva de nedescris, e un talmes balmeș magistral, demențial, incredibil care te poartă prin tot ce mintea Ilenei a putut scorni despre tot. Fantastica scriere! Și numai despre fericire nu e vorba.
May 19, 2020
Suntem toti candidati la fericire cu mandate limitate
March 22, 2024
Mulțumesc facultății de litere ubb pentru că a pus cartea asta în calea mea, 뽀뽀
January 14, 2016
Voi posta şi recenzia cât de curând posibil. Până atunci, câteva cuvinte pe scurt:
Mi-a plăcut la nebunie această culegere de proză scurtă! Stilul de scriere este ca o gură de apă rece într-o zi caniculară de vară: fluid, răcoros, pişcător, ba chiar puţin dureros. Există o modestie sinceră şi o profunzime nestudiată în tot ceea ce scrie Ileana Vulpescu, care m-au convins că trebuie să citesc şi celelalte volume pe care le-a scris. Neapărat! Singurul meu regret este că am descoperit-o relativ târziu, deşi şi acum e mai bine decât niciodată.
Mi-a plăcut la nebunie această culegere de proză scurtă! Stilul de scriere este ca o gură de apă rece într-o zi caniculară de vară: fluid, răcoros, pişcător, ba chiar puţin dureros. Există o modestie sinceră şi o profunzime nestudiată în tot ceea ce scrie Ileana Vulpescu, care m-au convins că trebuie să citesc şi celelalte volume pe care le-a scris. Neapărat! Singurul meu regret este că am descoperit-o relativ târziu, deşi şi acum e mai bine decât niciodată.
November 15, 2019
buna să te deprime.
June 23, 2021
Nu ţi-am scris niciodată, aşa că-nţelegi cât de greu îmi este tocmai acum – când îţi relatez o-nmormântare la care suntem participanţi şi «sărbătoriţi» în acelaşi timp. Nici nu ţi-aş fi spus ceea ce-ai să vezi aici dacă nu mi-ai fi cerut explicaţii. Mă-ntrebi, din când în când, de ce m-am schimbat, cu-aceeaşi încăpăţânare cu care se discută la-nmormântări de ce-a murit răposatul, ca şi când n-ar fi acelaşi lucru că a murit de cancer, de pneumonie sau călcat de-o maşină. Nu suntem obişnuiţi să acceptăm fenomenele în sine, vrem totdeauna să ştim şi «de ce». Dacă cel care-a murit merită să-l plângi, atunci plânge-l ori de ce-ar fi murit.
Cred că te miră că în vocabularul meu, redus ani în şir la «te iubesc», există şi alte cuvinte. De fapt, şi eu redescopăr acum în mine femeia inteligentă, omul cu judecată. Mi se pare că sunt o veche cunoştinţă pe care-am scăpat-o din vedere multă vreme. Ani de zile mă uitam în oglindă şi nu-mi vedeam decât picioarele, fiindcă ele-ţi plăceau, «frumoase, lungi, cu pulpe rotunde». Azi, descopăr că meritam din partea mea o privire mai atentă.
Am fost pedepsită, ca să-mi continui explicaţia, fiindcă am trăit o ficţiune. Omul n-are dreptul să trăiască decât realitatea, chiar dacă-l nemulţumeşte, şi n-are dreptul să trăiască decât ceea ce poate arăta la lumina zilei, oricât de imperfect ar fi. Mi-aduc aminte-acum de-o maximă dintr-o carte: «scrie numai ceea ce poţi semna, fă numai gesturile pe care le poţi face de faţă cu alţii».
Iar noi doi ne-am închipuit că ne putem sustrage controlului, judecăţii. Nu ne-am gândit niciodată că un singur om ajunge pentru alcătuirea unui tribunal. Nimeni n-a ştiut de legătura noastră, deci nimeni n-a putut să ne-o-nvenineze cu nimic din afară.
Mie mi s-a-ntâmplat ca tuturor oamenilor care trăiesc o ficţiune: te iubeam pentru ceea ce-mi închipuiam că eşti, iar tu, nerespectând legile conspiraţiei, mi te-ai arătat şi-aşa cum eşti. N-ai nici o vină şi nici măcar n-am să-ţi fac nici un reproş pentru «aşa cum eşti». Ştiu că are să te doară ce-ţi spun acum: descopeream în tine lucruri comune cu fostul meu bărbat şi cu actualul meu bărbat. Erau exact cele de care fugeam, de care voiam să scap: indiferenţa, lipsa de preocupare pentru ceea ce stârnim în altul cu faptele şi cu vorbele noastre. Îţi repet, n-ai nici o vină; vina e-a mea că iubeam un om care nu exista.
Cred că te miră că în vocabularul meu, redus ani în şir la «te iubesc», există şi alte cuvinte. De fapt, şi eu redescopăr acum în mine femeia inteligentă, omul cu judecată. Mi se pare că sunt o veche cunoştinţă pe care-am scăpat-o din vedere multă vreme. Ani de zile mă uitam în oglindă şi nu-mi vedeam decât picioarele, fiindcă ele-ţi plăceau, «frumoase, lungi, cu pulpe rotunde». Azi, descopăr că meritam din partea mea o privire mai atentă.
Am fost pedepsită, ca să-mi continui explicaţia, fiindcă am trăit o ficţiune. Omul n-are dreptul să trăiască decât realitatea, chiar dacă-l nemulţumeşte, şi n-are dreptul să trăiască decât ceea ce poate arăta la lumina zilei, oricât de imperfect ar fi. Mi-aduc aminte-acum de-o maximă dintr-o carte: «scrie numai ceea ce poţi semna, fă numai gesturile pe care le poţi face de faţă cu alţii».
Iar noi doi ne-am închipuit că ne putem sustrage controlului, judecăţii. Nu ne-am gândit niciodată că un singur om ajunge pentru alcătuirea unui tribunal. Nimeni n-a ştiut de legătura noastră, deci nimeni n-a putut să ne-o-nvenineze cu nimic din afară.
Mie mi s-a-ntâmplat ca tuturor oamenilor care trăiesc o ficţiune: te iubeam pentru ceea ce-mi închipuiam că eşti, iar tu, nerespectând legile conspiraţiei, mi te-ai arătat şi-aşa cum eşti. N-ai nici o vină şi nici măcar n-am să-ţi fac nici un reproş pentru «aşa cum eşti». Ştiu că are să te doară ce-ţi spun acum: descopeream în tine lucruri comune cu fostul meu bărbat şi cu actualul meu bărbat. Erau exact cele de care fugeam, de care voiam să scap: indiferenţa, lipsa de preocupare pentru ceea ce stârnim în altul cu faptele şi cu vorbele noastre. Îţi repet, n-ai nici o vină; vina e-a mea că iubeam un om care nu exista.
March 24, 2024
2024-03-24:
ileana vulpescu has quite a status among romanian writers. this is her first book i pick up. it is quite random. i like it, as it is a collection of short stories. i want to pick a title. something random. i don't like the titles: tele-silence. i pick ”socoteli mai vechi”. i can relate to that. the story is atrocious. caragiale does sketches. he never did stories in his shorter works. this is a fraction of a sketch. the punctuation is okay for grammar. vulpescu was a good pupil, an obedient one. the punctuation is wrong for the text. the phrasing is badly done in a couple of places. sure, the grammar is okay. the phrasing is not. probably the inflated ego from all her prizes makes her think reading her text would be a waste of time.
the text has repetition, although it is very short. it looks like an early draft, but i assume vulpescu doesn't do drafts. the text is obscured. too many characters. characters who care not always named.
what struck me in the text is how vulpescu justifies the violence against women: he is a good man, he only beats women when they deserve it, and even when they deserve it he might abstain from violence. it is the woman's fault. worse, vulpescu collated the act to make it seem as the wife came back because of some quality of her husband, when, most probably it was her family threatening to kill her if she does not get back to wash the ”shame” of leaving her husband.
i remember a talk for bbc from the guy who wrote v for vendetta. he was talking about characters in comic books. how at the beginning there were one dimensional characters: they are good or bad, and all they are doing is good, or bad. followed by the second generation, the two dimensional characters. he particularly gave the example of a good character having a bad leg, as if a bad leg would be a moral characteristic. well, the man in this text is 100% that. he is a good man. and he has a bad leg. that is his only character trait. funny for me. sad for a failed writer like vulpescu.
maybe i'll read another piece some time later.
ileana vulpescu has quite a status among romanian writers. this is her first book i pick up. it is quite random. i like it, as it is a collection of short stories. i want to pick a title. something random. i don't like the titles: tele-silence. i pick ”socoteli mai vechi”. i can relate to that. the story is atrocious. caragiale does sketches. he never did stories in his shorter works. this is a fraction of a sketch. the punctuation is okay for grammar. vulpescu was a good pupil, an obedient one. the punctuation is wrong for the text. the phrasing is badly done in a couple of places. sure, the grammar is okay. the phrasing is not. probably the inflated ego from all her prizes makes her think reading her text would be a waste of time.
the text has repetition, although it is very short. it looks like an early draft, but i assume vulpescu doesn't do drafts. the text is obscured. too many characters. characters who care not always named.
what struck me in the text is how vulpescu justifies the violence against women: he is a good man, he only beats women when they deserve it, and even when they deserve it he might abstain from violence. it is the woman's fault. worse, vulpescu collated the act to make it seem as the wife came back because of some quality of her husband, when, most probably it was her family threatening to kill her if she does not get back to wash the ”shame” of leaving her husband.
i remember a talk for bbc from the guy who wrote v for vendetta. he was talking about characters in comic books. how at the beginning there were one dimensional characters: they are good or bad, and all they are doing is good, or bad. followed by the second generation, the two dimensional characters. he particularly gave the example of a good character having a bad leg, as if a bad leg would be a moral characteristic. well, the man in this text is 100% that. he is a good man. and he has a bad leg. that is his only character trait. funny for me. sad for a failed writer like vulpescu.
maybe i'll read another piece some time later.
September 3, 2024
Ileana Vulpescu e printre cei ce știu potrivi cuvinte, stări și gânduri în moduri unice, minunate. M-a bucurat cartea asta, dar m-a adus la disperare lipsa de profesionalism a celor de la Editura Tempus: cartea e plină de greșeli de ortografie...
July 22, 2024
Toți suntem niște candidați la fericire.
Displaying 1 - 11 of 11 reviews