"Credeţî-mi mie: cei mulţi în lume, Fie din Londra sau din Focşeni, Fie cu stare, cu rang, cu nume... Joc ades roluri de comedieni, Cela ce strâgă că ţara pere Păn' ce apucă vre un ciolan, Şi cât îl roade, stă în tăcere... Cine nu-l ştie că-i comedian?
Cel care vecinic se tot făleşte Că-i de neam nobil cât un sultan... Şî-n faptă-i neamul şî-l necinsteşte... Îi prost, sărmanul!... prost comedian!...
Celui qui tourne cum bate vântul, Fiind azi jidov mâni moldovan... Est un... non trouve au juste cuvântul; Une girouette... un comedian.
Cela ce caut-o zăstre mare, Deşî el poate nu face-un ban, Şî zâce fetei că-i dragă tare... Are iubire de comedian.
Cel care jacaş, fiind, fiind, de moarte, A luat pelea de pe sărman... De-l vezi deodată blând, smerit foarte... Să fugi de dânsul, că-i comedian.
Astfel e lumea... o comedie! Iar noi, artiştii care-o giucăm, N-avem dorinţă alta mai vie Decât aplauzi să merităm.
Astfel e lumea... o comedie!"
Autorul demască moravurile societăţii progresiste aflate în pragul unei mode noi, aceea în care limba română nu mai are valoare o limbă "pătată" de influenţele franceze; oamenii devin tot mai snobi, demagogi şi parveniţi, toate acestea ducând la dezumanizarea omului simplu şi pierderea valorilor morale, a identităţii naţionale aceasta din urmă fiind reprezentată de cultură, limbă, etc.
De asemenea, falsa cultură, care nu de puţine ori, din păcate, este promovată şi apreciată şi în zilele noastre, apare în această operă, fapt care-i conferă nota comică.