„Dezlănțuit parodic și deopotrivă tandru, fară nimic sfînt, însă mereu înfiorat de adierea ironică a misterului divin, romanul Simion liftnicul de Petru Cimpoeşu aduce în proza românească de după 1989 o prospețime aproape neverosimilă de ton și viziune.” (Mircea Iorgulescu)
„Umorul autorului merge mînă în mînă cu finețea lui psihologică, Petru Cimpoeşu facînd și din cele mai mici schimburi de replici ori gesturi ale moldovenilor săi tot atîtea fire și noduri caracterizante, persistente în memoria cititorului.” (Daniel Cristea-Enache)
„Simion liftnicul este un fel de reportaj metafizic, incredibil că formulă – ascuțit ironic și cu un umor irezistibil, superior intelectual, așadar, un arsenal alcătuit din elemente disparate, contradictorii, greu compatibile, devenit însă sub viziunea originală a autorului impecabil.” (Vasile Dan)
De formatie tehnica, a lucrat ca inginer petrolist pe mai multe șantiere din zona Moinești, până în 1980, când a devenit profesor la Liceul „George Bacovia” din Bacău, unde a predat obiectele tehnice. După căderea regimului comunist, a fost pentru scurt timp director al Centrului Cultural Herestrău (Palatul Elisabeta) din București, revenind ulterior în Bacău, ca director al Centrului de Librării. A mai lucrat ca jurnalist, secretar de redacție sau redactor-șef la gazete locale (Moldova, Pur și simplu, Monitorul de Vaslui). Între 1992 și 1996 a fost directorul Teatrului de animație din Bacău, iar în prezent este director al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Bacău.
Scriitor optzecist, este unul dintre prozatorii de primă linie ai ultimilor ani. A debutat editorial in 1983, cu volumul Amintiri din provincie, distins cu Premiul Asociatiei Scriitorilor din Iaşi.
Alte premii: Premiul Asociatiei Scriitorilor din Iaşi (1994), Premiul Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din Romania (2000), Premiul revistei Cuvintul, Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania (2001), Premiul revistei Observator Cultural, Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, Premiul Academiei Romane (2006).
Romanul Simion liftnicul a fost tradus in Cehia, Italia, Spania, Croatia şi Bulgaria, fiind declarat cartea anului 2007 in Cehia şi distins cu Premiul „Magnesia Litera”.
Simion liftnicul are ca subtitlu "roman cu ingeri si moldoveni". Risu' plinsu' made in Bacau, Romania. Dialogurile si mai ales personajele lui Cimpoesu sint absolut delicioase. Ba au nume caraghioase (Nicostrat, Evlampia, Fevronia, Gudelia), ba au nume trecute permanent sub tacere. Unii asculta BBC si sint preocupati de imbogatirea vocabularului (Dar si e un cuvint frumos, merita sa-l folosesti, continua domnul Toma. I-auzi: cir-cum-spect! Are... nu stiu ce, asa, ca un miros de doctorie in el, nu? Un cuvint cu adevarat nobil!), altii sint preocupati de infiintarea partidului Nehotaritilor si a partidului Popescu sau pun de-o intilnire in care sa hotarasca daca Patapievici este sau nu un geniu. Iar doamnele, mai discrete, asculta pe la usi sau trag cu coada ochiului pe vizor.
Cum era de asteptat, in centrul romanului se afla Simion, cizmarul, care blocheaza liftul la etajul 8 si-si intemeiaza acolo un fel de chilie, unde se roaga si de unde da in ascuns sfaturi vecinilor. Si care in final pleaca in lume impreuna cu Temistocle, elevul-model, poate unul din cele mai bine si frumos conturate personaje. Problema liftului da nastere la fel de fel de adunari ad-hoc, denumite in secret "Poiana lui Iocan" de catre doamna Pelaghia si amantul dumneaei, un vecin, "al carui nume il trecem sub tacere". Micile aventuri ale locatarilor de pe strada Oilor (fosta Euler - :) !!) se impletesc cu povetele si parabolele lui Simion.
O mentiune speciala am pentru tonul naratorului, care are un aer conspirativ si jongleaza cu informatiile pe care le ofera cititorului, dindu-i de inteles ca ar putea spune mai multe, dar fie lucrurile nu sint importante, fie detaliile vor veni la momentul potrivit. Pentru cine isi aminteste de naratorii din filmele frantuzesti (Amelie, de exemplu), asta e tonul pe care l-am simtit si la Cimpoesu.
***
Si a mai dat Dumnezeu si altor neamuri fel de fel de daruri, fiecaruia dupa felul sau, fagaduindu-le pentru fiii lor bunastare sau pace sau diferite alte binefaceri care sa le faca viata mai usoara si mai placuta. Si s-a tinut Domnul de toata fagaduintele Sale.
Romanul a ajuns, ca de obicei, la urma, cind Dumnezeu terminase de impartit darurile asa ca nu i-a mai putut da decit Miorita si o bucata de sirma ce se nimerise nu stiu cum pe acolo, zicindu-i: “Iaca, imi pare rau de tine, ca ai o inima buna, dar numai atit a mai ramas din toate darurile pregatite. Miorita nu stiu daca o sa-ti foloseasca la ceva, decit cind te-o lua uritul s-ai incepe sa cinti a jale, dar in schimb stiu ca bucatica asta de sirma o sa te scoata din multe necazuri si din tot felul de nevoi, iar fiii tai, cind nu vor avea incotro, vor lega orice cu o bucatica de sirma si astfel lucrurile care la neamt sau la englez sau la evreu sau la grec sau la frantuz sau la oricine altcineva n-ar mai merge nici in ruptul capului, fiilor tai le voi fi de folos si tot ce aceia vor arunca drept invechit si nefolositor ei vor aduna si vor folosi ca si cum ar fi nou si bun. “
De aceea sirma joaca un rol deosebit de important in viata romanului. Un simplu capat de sirma tine loc de toate talentele si darurile cu care au fost impodobite celelalte natii. Sa nu socotiti cumva ca altii n-ar folosi deloc sirma si le-ar lasa numai romanilor onoarea deosebita de a o intrebuinta in fel si chip. Ba o folosesc si altii, si inca foarte bine, insa numai in scopuri limitate si, ca sa zic asa, lesne de prevazut. De exemplu, unui sofer neamt, daca i se strica masina aia minunata cu care l-a daruit Dumnezeu, nu i-ar da prin cap ca o poate repara cu o bucatica de sirma. Soferul roman insa repede leaga o bucatica de sirma la locul potrivit, unde e piesa care nu merge, si iacata ca masina a pornit din loc! Cu o bucatica de sirma romanul repara televizorul, proptest gardul care sta sa cada, isi leaga ciinele scapat din lant, indreapta acoperisul casei ce se pravale, se scobeste in dinti sau in nas, daca are acolo vreo buba care sa-l necajeasca, in sfirsit, orice i s-ar intimpla, primul lucru pe care romanul alearga sa puna mina este salvatoarea bucatica de sirma.
Un scriitor bacauan de care nu mai auzisem pana acum care a scris un roman nemaipomenit. O carte extrem de desteapta. Multa filozofie. Fara fraze intortocheate, intimidante. Autorul prezinta societatea romaneasca de dupa Evenimente (decembrie 1989) redusa la locatarii unui bloc din Bacau. O carte in care razi, cu si fara lacrimi. O carte care te pune pe ganduri. Religie, credinta, om si suflet, sensul vietii, moartea, fenomenologia fiintei, perceptia, conventiile lingvistice. Aluzii la Wittgenstein, Kant, Nietzsche. Lui Patapievici ii dedica un paragraf negativ, lui Cartarescu un paragraf indiferent (yes !!!!).
Mano de acero en guante de seda En un edificio de bloque, de los tantos construidos en el período soviético, el ascensor deja de funcionar y este hecho permite presentar las reacciones y la vida cotidiana de sus habitantes, narrada en una novela costumbrista y satírica. Los personajes están muy bien descriptos, y le dan un toque de autenticidad y familiaridad a las historias que rodean a este episodio. Y a través de ellos, el autor hunde el bisturí, mostrando las particulares elucubraciones y formas de interacción que permiten comprender, con mayor claridad que en un gran ensayo (y por cierto, en forma más entretenida) las modalidades de la gente común, que sin que lo perciban, incide en forma colectiva a las dificultades y frustraciones que tanto lamentan. Una novela excelente. Petru Cimpoesu nació en Bacau, Rumania en 1952. PD: Hay mucho más en esta novela digno de citar. Seguramente en otro momento amplíe esta reseña.
Se da un bloc din Bacau din perioada de tranzitie si locatarii acestuia, cu nume Greco-haioase (Elefteria, Nicostrat, Evlampia, Gudelia), care se confrunta fiecare cu propriile golgote: crearea unui partid, imbogatirea vocabularului via BBC, relatii extraconjugale consumate prin țineri de mână la marsuri funerare si vizite la izvoare de ape rele la gust, lectii de Kamasutra, micromanagementul spatiilor comune, o motoreta, dramolete conjugale si nu le-am epuizat pe toate.
In mijlocul acestui trai romanesc de bloc turn, batranul de la parter, exasperat de trantitul usii liftului, decide sa faca una ca la Maglavit devenind peste noapte sfant si transformand liftul blocat in amvon de unde ia asupra sa, daca nu toate pacatele lumii macar toate pacate blocului. Romanii, degraba primitori de sfintenie nu conteaza de unde, intra in acest joc delicios al spovedaniei primind la schimb perle de intelepciune, unele chiar neironice (pilda blocului vizitat de un inger din care un singur locatar era civilizat mi-a placut enorm).
Romanul, stilistic, e structurat in doua parti: prima e o fresca tragi-comica a Romaniei moderne, cu oameni confuzi de schimbarea de la un sistem la altul, parte in care se strecoara incet-incet partea a doua. In a doua parte, pe masura ce locatarii se transforma in enoriasi de ocazie, predomina un ton mistic, usor ortodox, la inceput surprinzand ironic contradictiile sufletului romanesc post-decembrist dar spre final, pe masura ce Simion isi intra in rol, capata o voce calda, surprinzator de digerabila pentru un discurs teist.
Una peste alta un roman placut, plin de umor trist si melancolic, in care autorul a incercat sa aprinda cumva o luminita cat de mica in obscuritatea primilor 10 ani de democratie originala.
Update: Cred ca am trecut cu vederea un punct absolut esential al cartii: morala acesteia, reprezentata de pilda Sodomei si a Gomorei. Finalul cartii, fara a da prea multe detalii, extrage din marasmul postdecembrist viitorul si vine cu o solutie ce timpul a dovedit-o vizionara: disparitia unei generatii.
Mama a rîs cu poftă citind cartea asta, io mai puțin. O bună parte umorul lui Cimpoeșu se bazează pe contrastul din descrierea unor lucruri simple prin fraze prea complicate sau ale unor lucruri ușor amuzante prin descrieri exagerat de sobre. Poate să meargă uneori, dar aici îmi pare că mizează prea mult pe asta. Prima jumătate de carte e un fel de preludiu, la propriu. Titularul Simion e pomenit doar în treacăt. Avem în schimb tabloul unui bloc din Bacău, unde toți au nume grecești ciudate (Pelaghia, Elefterie, Nicostrat, Temistocle, etc.). Fiecare personaj are istorioara sa: unul se împrumută să cumpere bilete la loterie, altul tot încearcă să-și facă vreun partid, alții au o idilă secretă, etc. Ritmul blocului e întrerupt de Simion, care se blochează în lift pentru a se ruga. Treptat, unii încep să-l considere sfînt și toți încep a veni la el cu problemele lor. Simion dă atît sfaturi directe, cît și pilde, care ocupă o parte bunicică din a doua parte a cărții. Pildele le imită pe cele biblice, însă adaptate cumva anilor de tranziție din România. Cimpoeșu e foarte jucăuș și e cumva greu să discerni cînd e serios și cînd glumește, care cugetări se vor profunde și care parodice. Printre toate glumele, cred că pînă la urmă răzbate un mesaj despre superficialitatea creștinismului românesc și despre cum ar trebuie să fie totuși acesta. Sau poate e doar o satiră care pune alături felul de a fi al personajelor și năzuințele lor înalte, pe cît de sincere, pe atît de rupte de realitate, fie că e vorba de religie, fie de politică.
Petru Cimpoeșu este o noua mare descoperire pentru mine. M-a cucerit total cu aceasta carte care m-a facut sa rad cu pofta si uimire. Personajele cu nume colorate, oameni obisnuiti dintr-un bloc din Bacaul anului 1997 (Pelaghia, Gudelia, Elemosina, Elefterie, și altii 🙂) pun in scena, de fapt, realitatea romaneasca din primul deceniu de dupa Revolutie, o satira care te face sa plangi in acelasi timp. Apoi se petrece ceva neobisnuit, tare frumos si incantator pentru suflet.
Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Cartea anului 2007 in Cehia si premiul "Magnesia Litera", tradusa in multe tari.
1) Ador faptul ca scriitorul este plin de ironie si sarcasm, dar lasa si o urma de empatie pentru personajele sale. Imi place ca nu transmite acea stare de superioritate absoluta si ingamfata.
2) Unele povesti sunt destul de bune, destul de inspirate.
3) Are poate cea mai buna si mai succinta critica a lui Patapievici care mi-a fost dat sa o citesc. Simpla, clara, precisa. Fara inflorituri, dar si fara rautate gratuita.
Din pacate cartea mai avea nevoie de munca inainte de a fi publicata. Redusa la jumatatea numarului actual de pagini si fara ratacirile filosofice si religioase ale unor personaje, ar fi reusit probabil sa constituie un portret sumar al mentalitatilor romanesti din primii zece ani de dupa revolutie.
Firul narativ si actiunea sunt slab concepute, iar abundenta de detalii plictisitoare sau inoportune - absolut irelevante pentru actiune si pentru intelegerea personajelor - au facut cititul cartii un adevarat efort. Actiunea, atat cat este, nu poate fi urmarita cu usurinta, iar dialogurile sunt rareori credibile.
Unii critici au asemanat stilul lui Cimpoesu cu al lui Dan Lungu, desi au fara indoiala extrem de putin in comun unul cu celalalt in ceea ce priveste stilul si talentul scriitoricesc. Unde Cimpoesu incearca fara succes in 'Simion Liftnicul' sa creeze o lume credibila atribuind cu generozitate trasaturi neverosimile personajelor sale si veleitati filosofice, Lungu produce personaje credibile cu multiple fatete si contradictii, pe care cititorul le poate recunoaste din propria experienta, si conduce cu eleganta firul povestii de la un punct la celalalt.
In incercarea sa de a-si etala eruditia si atentia la detalii - calitati irefutabile autorului - Cimpoesu transforma personajele in viniete abstracte, o suma de caricaturi fie imbecile, fie savante, cu care cititorul nu poate empatiza si care sunt in mod evident creatii din stilou.
Singura chestie ce m-a sâcâit un pic este obsesia românească pentru nume „haioase” gen „Evlampia” sau „Nicostrat”, de-alea din calendarul ortodox, ceea ce bătrânii numesc „satiră”. În rest fain,
"Nu mai conta ce se întâmplă aici sau acolo, toate zgomotele ajungeau la el netede ca valul mării întins pe o plajă pustie, când, la sfârşitul zilei, vine foşnind tăcut şi şterge urmele paşilor pe nisip, le soarbe şi le ia cu sine pentru a le duce undeva în larg, într-un loc unde se adună toți paşii de pe toate plajele din lume"
a bit superficial mostly empty book with some excellent small parts like at the end when author describes what would happen if Jesus run for president of Romania, and these few nice quotes from Croatian translation only (sorry):
Petru Cimpoeşu: Svetac u liftu str. 49. Onima koje riječ Pjesnik podsjeća samo na prizor nekih bučnih individua što cijeli dan provode u krčmi i psuju novine, gospođica Zenovia bi sa svom čvrstinom rekla kako Bog, da nije bio Pjesnik, ne bi stvorio prvog čovjeka. Nego se Bog toliko razveselio zbog ljepote svijeta, te je osjetio potrebu da je i drugima pokaže - i zbog toga je stvorio Adama. A ovaj je zbog istoga razloga, došavši na red, od Njega zaiskao neku Evu. str. 67. ... znate li da među životinjama samo svinje razlikuju sve boje? str. 68. ... dao im je dobro poznat primjer s narančom: kakvu boju i kakav okus ima naranča? Koja je prava njezina boja, boja kore ili boja sredine? Koji je stvarni njezin okus, okus kore ili okus sredine? Zašto nam je, kad govorimo o boji, draža kora, a kad govorimo o okusu, sredina? Naposljetku, što vam je draže kod naranče, boja ili okus? Sigurno okus, dakle bit. Ono što u prvi mah zovete narančom, to potom bacate; budući da mi, kad pokazujemo naranču, pokazujemo zapravo njezinu koru...
The book is kind of boring at first but after a while it gets funnier and a bit more interesting. It gains more depth towards the end ... all in all it's a good read even if I wouldn't necessarily recommend it. The setting and the characters are similar to the ones in Raiul Găinilor but I found them more likeable and even if they both describe the same post Ceaușescu period of time, overall this book was way easier to read than Dan Lungu's.
Finished the book last night. It was incredibly funny, however filled with the specifics of the never-ending Romanian transition. The characters felt real, there was a type for every neighbour. A great book that deserves more readers :)
Ce roman de presque 400 pages est paru en Roumanie en 2001, ce qui le rend, par certains aspects, un peu dépassé. Il s'intitule, de manière provocatrice, «Siméon l'Ascenseurite, roman avec anges et Moldaves». S'il n'y a pas trop d'anges finalement, des Moldaves y il en a en grand nombre: des personnages eux-mêmes, puisque l'action se déroule dans un immeuble de huit étages de la rue des Moutons à Bacău, durant quelques jours de l'automne 1997. Pour revenir au titre et à sa référence à Siméon le Stylite, notre personnage éponyme est un cordonnier qui décide de s'enfermer dans l'ascenseur bloqué au huitième étage pour une bien étrange ascèse, d'où le néologisme plein d'humour «ascenseurite». C'est le roman d'un profond changement de statut pour Siméon qui devient d'un banal occupant d'une garçonnière au rez-de-chaussée dudit immeuble, un parfait ascète, pour disparaître ensuite, en compagnie de l'enfant Thémistocle, devenu son disciple, on ne sait où… Une impressionnante galerie de personnages, qui sont donc, les occupants de l'immeuble ou bien des personnes en lien étroit avec eux, avec en prime des mentions fréquentes de Moldaves (mais pas que) célèbres et de tous horizons professionnels. Pour ne donner qu'un seul exemple Tristan Tzara (p. 190) né à Moinești. de généreuses notes de bas de page de la traductrice éclairent utilement ces cas de figure. On rit beaucoup, mais on rit jaune, quand on ne pleure pas, dans ce microcosme de la société roumaine de la première décennie après la révolution de 1989. Les discussions sont enflammées et concernent des sujets aussi divers que la politique, les problèmes du quotidien, des questions culturelles qui appellent des noms comme Kant, Nietzsche, Kirkegaard et Stéphane Lupasco, Horia-Roman Patapievici ou Mircea Cărtărescu. Ce bavardage polyphonique est d'un grand comique. L'autre moteur du comique est le contraste entre le dérisoire de la situation des occupants de l'immeuble et la métamorphose spirituelle de Siméon, l'Église orthodoxe étant (faut-il le rappeler?) omniprésente dans la société roumaine.
growing up in a socialist building while witnessing the condundrums of transition to the market economy and its accompanying moral vacuum, i am one of those fortunate ones who were able to experience this story very personally.
what i liked most is that most is that we get a compassionate third-person report of characters struggles; although everybody is responsible, nobody is truly, deeply guilty. reading this right after deleuzes nietzsche and philosophy was a really fortunate coincidence too - we can define the novels main themes perfectly with nietzsches/deleuzes ideas (and probably rightfully so since nietzsche is explicitly mentioned!): the key malice of humankind is neither a simple illusion or a logical error in thinking, but stupidity, and when we are to expose it we would do best to soften the blow with humor. we are not here to judge, because plurality and becoming are the only facets of truth. man searches for false gods everywhere and too often fails to see the god in the fellow human being next to him or within himself. with the focus on ritual and dogma christians have ruined christianity. people will always long for formulas with a multifaceted meaning. the movement of the body in space is an opportunity to meet and openly exchange the affirmation of our difference. we are here to think, to act, and to love our fate.
anarchism of the mystic is a cure. a cure for alienation. a cure that would bring back the direly needed vulnerability and openness to communities that have forgotten to commune. a cure for the disorientation of young democracies "where everybody talks, and nobody listens". cimpoesu is that someone who is shouting in the desert. 5/5.
Una dintre acele fresce in nuce ale tranziției românești de la comunism la democrație, așa cum arăta ea în a doua jumătate a anilor `90, cu toate lipsurile, suferințele și frustrările ei, însă abordate într-o cheie comico-ironică, deci cu anumite secvențe de umor bun. Totuși, deși reușit pe de-a-ntregul, dincolo de premisa inițială, evidentă încă din subtitlul romanului, trama este un pic... prea realistă, aș spune, ca și cum autorul și-ar fi dorit cu tot dinadinsul să surprindă viața așa-cum-e-ea, până-n cele mai mici detalii și nuanțe.
În mod paradoxal, pentru un roman care poate fi încadrat în „mizerabilismul nouăzecist”, acest exces de realitate, de oglindă a societății provinciale postdecembriste devine, la un moment dat, prea mult. De asemenea, insistența pe numele neromânești, inedite, de sorginte grecească multe dintre ele (Evlampia, Temistocle etc.) poate fi deranjantă pentru unii dintre cititori.
Knížku jsem dostala už před roky, ale nedokázala jsem se prokousat přes první kapitolu. Tento rok se situace opakovala a do knížky se mi vůbec nechtělo. Louskala jsem kapitolu po kapitole a pořád čekala, jestli to sepne. No víc mě bavil až konec, tak posledních 70 stran, což jsou krátké příběhy, například o tom, jak by to vypadalo, kdyby Ježíš kandidoval na rumunského prezidenta.
Věřím, že pro Rumuny bude knížka mnohem lepší než pro mě. Ale já se nevyznám v jejich historii a zvycích, jména se mi pletou a otázka náboženství mě taky nechává chladnou. Dlouhé filozofické pasáže jsem - přiznávám - přeskakovala. Námět mě lákal - bytový dům a ve výtahu zavřený švec, co rozdává moudra - nakonec se ale nic moc neuzavřelo. Nejde o příběh, který by se někam vyvíjel, spíš je to zamyšlení nad vírou, společností nebo morálkou. Takže za mě už to lepší nebude.
3,5/5* Proza e faină, personajele sunt stereotipice, dar memorabile, dialogul peste medie. Cimpoeșu face un fel de radiografie a anilor 90, privind decada prin ochii locatarilor unei scări de bloc în liftul căreia s-a refugiat un posibil sfânt, și folosește acest scenariu pentru a face bășcălie de eșecul democrației românești (cum și merită).
Cea mai mare problemă pe care o am cu acest roman e că există în fiecare din cele 4 capitole un moment clar când ai impresia că povestea o să devină extraordinară. Din păcate momentul trece și cartea rămâne cel mult OK.
Kniha nabízí pohled na rumunskou společnost, která se v devadesátých letech vyrovnávala s bolestivým přechodem od komunismu ke svobodě. Podobnost s našimi reáliemi je veliká, zřejmý je navíc výraznější vliv náboženství respektive pravoslaví, proto je i katalyzátorem dění poustevník z výtahu. V celku ale není kniha ničím mimořádná. Pěkný epizodní příběh o mlékaři a pekaři.
"Zázraky často působí nečekaně všedně, jako když hodíte višňovou pecku z balkónu, a tam, kde dopadla, začne později růst strom."
Am găsit-o la reduceri și, cum aveam o slăbiciune pentru Felix Aftene, am luat-o fără o prealabilă răsfoire. Mare greșeală. Formația tehnică a autorului, cu care încep toate prezentările lui, își spune cuvântul. Este formația fără absolut nicio legătură cu literatura. Este o scriere pseudo-literară potrivită Academiei Cațavencu (nici măcar) sau Times New Roman, dar atât. Nu îmi explic premiile, traducerile altfel decât prin faptul că trebuie să existe și pom lăudat, chiar și plin de uscătură.
Subtitlul cartii este "Roman cu ingeri si moldoveni", dar cartea este de fapt o radiografie a intregii societati romanesti, concentrata in scara unui bloc de pe strada Oilor, din Bacau, iar vocea auctoriala care relateaza are un comic irezistibil.
De ce nu am lăsat-o din mînă ca pe Solomonarul? De un umor nebun fiind, nu este sarcastică. Personajele nu sînt ajunșii anilor de după ’89, ci mărunții îmbarcați într-un bloc de locuințe așa cum îl cunoaștem mulți. Ideea cu Simion luînd în posesie cabina liftului la ultimul etaj, de unde emite judecățile de care oamenii sînt însetați, asemeni lui Simion Stîlpnicul, e de toată admirația.
Despre ce este cartea asta? Despre viata unor oameni care stau la bloc. Oameni normali, pe care ii vedem in fiecare zi pe strada si cu care poate ca chiar locuim la acelasi etaj. Dl. Cimpoesu le descrie insa problemele existentiale si zbuciumarile sufletesti in niste termeni atat de savanti si filozofici, dar in acelasi timp savurosi, incat putem spune ca este o carte despre intreaga Romanie de tranzitie, despre orasele de provincie, despre politica si religie. Dl. Cimpoesu scrie despre toate acestea si cu ajutorul personajelor ne ajuta sa retraim intr-o Romanie de la sfarsitul anilor 90, ale carei bucatele sigur le mai intrezarim si azi, dupa cincisprezece ani.
O carte enorm de simpatica, usor de citit, dar plina de simboluri si semnificatii. Recomand stilul D.lui Cimpoesu tuturor iubitorilor de lecturi savuroase si deosebite.