Umberto Eco a scris (cel puțin) două cărți (non-fiction) cărora le-aș da (le-am dat deja) cel puțin ****+. Una este Șase plimbări prin pădurea narativă, a doua este cea de față. De ce? Simplu, pentru că mi-au fost de un imens folos.
Și eu am trecut prin „nevroza tezei”. Eram înscris la doctorat de 5 ani, dar încă nu-mi redactasem lucrarea. Nu mai puteam dormi noaptea, mă credeam un neisprăvit, mă bătea gîndul să-mi schimb meseria și să mă fac cerșetor (fără speranța de a deveni Prinț). Mă uitam în jur cu invidie. Toți erau doctori în ceva (prea mulți în Filosofie!), numai eu, nu. Din „nevroză” m-a scos „manualul” lui Eco.
Mi-am redactat teza în mai puțin de o lună (8 august - 31 august inclusiv). 8 august a căzut în anul acela într-o sîmbătă. Pe la ora 20, am ieșit la plimbare. Nu vă puteți închipui cît de fericit eram... De citit, citisem 5 ani, mi-era de ajuns. Mă apucasem, în fine, de scris.
Ce-am învățat din cartea lui Eco? Iată cîteva sfaturi neprețuite:
1. Începeți neapărat cu introducerea și cuprinsul (planul) lucrării, chiar dacă le veți modifica ulterior. Nu e un paradox. Dacă ai gîndit cu adevărat o carte, dacă știi ce vrei, introducerea e floare la ureche. Al doilea pas e să scrieți concluziile.
2. O bibliografie de 10.000 de cărți nu este o bibliografie, ci o iluzie. Nu folosește la nimic, nu poți străbate atîtea cărți în 3 ani. Dacă aveți de făcut o teză de licență de 60 de pagini, 40 de titluri (cărți și articole) la bibliografie sînt de ajuns. Pentru o teză de doctorat, puteți citi și cita cam 150-200.
3. Nu adunați cu nemiluita fotocopii (articole în PDF din „bazele de date” & ebook-uri). Faptul că le dețineți într-un stick încăpător vă poate da impresia că le-ați citit deja. Dar „am cartea” nu înseamnă cîtuși de puțin „știu ce spune”.
4. Nu-i ignorați, totuși, pe autorii „minori”. Fiți umili (citiți povestea cu venerabilul abate Vallet!)...
5. Construiți propoziții scurte. În frazele întortocheate e greu să găsiți acordul dintre subiect și predicat.
6. Cînd folosiți un nume propriu, urmați sfatul lui Eco și scrieți cam așa (chiar dacă poate să vi se pară straniu):
„Joyce renunţase la familie, la patrie şi la Biserică. Şi-a păstrat credinţa pentru sine. Fireşte, nu se poate totuşi spune că Joyce ar fi un scriitor „angajat”, chiar dacă cineva a vorbit despre un Joyce fabian şi „socialist”. Cînd izbucneşte cel de-al doilea război mondial, Joyce e tentat să ignore deliberat drama care cuprinde Europa. Joyce era preocupat numai de redactarea romanului Veghea lui Finnegan ”.
7. Citiți neapărat secțiunea „V.3.2. Citat, parafrază şi plagiat” din cartea de față... Știu, a parafraza cere timp, trebuie mai întîi să pricepi ideea cutărui autor (sper să nu fie Hegel) și apoi s-o expui în cuvintele tale. E mai ușor să transcrii din carte (fără notă de subsol și fără ghilimele). Dar e imoral.
8. Nu se pot face teze despre autori (prozatori, poeți, filosofi etc.) pe care nu-i puteți citi în original.
9. Nu se pot face teze despre Orice și despre Tot. Subiectul trebuie să rămînă restrîns. Nu vă îndoiți nici o secundă de faptul că A Short History of Nearly Everything este un titlu ironic...
Come si fa una lesi di laurea s-a tipărit în 1977. Multe s-au schimbat între timp: nu mai scriem de mînă, nu mai lucrăm cu fișe de hîrtie, nu mai citim cărți „normale”, nu mai trebuie să stăm în sala de lectură a BCU constrînși de un program drastic, putem lucra de acasă și mult, mult mai repede decît în 1977. O bibliografie uriașă (din care putem alege după voie și plac) ne stă la îndemînă. În toate celelalte privințe, sfaturile lui Umberto Eco sînt de aur...
P. S. Să nu uit, în tezele Dvs. nu scrieți ca mine cu î din i și cu sînt. Urmați normele Academiei, chiar dacă sînt ilogice.