What do you think?
Rate this book
Tales of the Mountains and Steppes
“The source of Aimatov’s Charm lies in an unusual combination of a contemporary outlook and the sensitive, poetic nature of an ancient Eastern people,” a foreign reviewer noted. Chinghiz AItmatov (b. 1928) gained fame after the appearance of Jamila, his first major work. “Jamila is like one’s first love, it cannot be experienced twice,” Aitmatov wrote. The author’s voice rings passionately in the story of a young teacher, the founder of the first school in a Kirghiz village (Duishen), it is gentle and sad as a young couple recall their lost love (To Have and to Lose), it is bold and powerful in telling the story of Tanabai Bakasov, a shepherd (Farewell, Gyulsary!). An inherent poetic quality unites all of Aimatov’s work. Thus does he speak of Kirghizia, with its boundless steppes, majestic mountain ranges and its people, who are so deeply attached to their native land.
289 pages, Hardcover
First published January 1, 1963
About the author
Chingiz Aitmatov
173 books957 followersChinghiz Aitmatov (Чингиз Айтматов, Tschingis Aitmatow, Čingiz Ajtmatov, Tšõngõz Ajtmatov, Cengiz Aytmatov, Tsjingiz Ajtmatov, Tchinguiz Aïtmatov, جنكيز ايتماتوف) was an author who wrote in both Russian and Kyrgyz. He was the best known figure in Kyrgyzstan literature.
Aitmatov's parents were civil servants in Sheker. The name Chingiz is the same as the honorary title of Genghis Khan. In early childhood he wandered as a nomad with his family, as the Kyrgyzstan people did at the time. In 1937 his father was charged with "bourgeois nationalism" in Moscow, arrested and executed in 1938.
Aitmatov lived at a time when Kyrgyzstan was being transformed from one of the most remote lands of the Russian Empire to a republic of the USSR. The future author studied at a Soviet school in Sheker. He also worked from an early age. At fourteen he was an assistant to the Secretary at the Village Soviet. He later held jobs as a tax collector, a loader, an engineer's assistant and continued with many other types of work.
In 1946 he began studying at the Animal Husbandry Division of the Kirghiz Agricultural Institute in Frunze, but later switched to literary studies at the Maxim Gorky Literature Institute in Moscow, where he lived from 1956 to 1958. For the next eight years he worked for Pravda. His first two publications appeared in 1952 in Russian: The Newspaper Boy Dziuio and Ашым. His first work published in Kyrgyz was Ак Жаан (White Rain) in 1954, and his well known work Jamilya appeared in 1958. 1980 saw his first novel The Day Lasts More than a Hundred Years; his next significant novel, The Scaffold was published in 1988. The Day Lasts More than a Hundred Years and other writings were translated into several languages.
Aitmatov suffered kidney failure and on 16 May 2008 was admitted to a hospital in Nuremberg, Germany, where he died of pneumonia on 10 June 2008, aged 79. His obituary in The New York Times characterized him as "a Communist writer whose novels and plays before the collapse of the Soviet Union gave a voice to the people of the remote Soviet republic of Kyrgyz" and adds that he "later became a diplomat and a friend and adviser to the Soviet leader Mikhail S. Gorbachev."
Chinghiz Aitmatov belonged to the post-war generation of writers. His output before Jamila was not significant, a few short stories and a short novel called Face to Face. But it was Jamila that came to prove the author's work. Louis Aragon described the novellete as the world's most beautiful love story, raising it even above Rudyard Kipling's World's Most Beautiful Love Story. Aitmatov's representative works also include the short novels Farewell, Gulsary!, The White Ship, The Day Lasts More Than a Hundred Years, and The Scaffold.
Aitmatov was honoured in 1963 with the Lenin Prize for Jamila and later he was awarded a State prize for Farewell, Gulsary!. Aitmatov's art was glorified by admirers. Even critics of Aitmatov mentioned high quality of his novels.
Aitmatov's work has some elements that are unique specifically to his creative process. His work drew on folklore, not in the ancient sense of it; rather, he tried to recreate and synthesize oral tales in the context of contemporary life. This is prevalent in his work; in nearly every story he refers to a myth, a legend, or a folktale. In The Day Lasts More Than a Hundred Years a poetic legend about a young captive turned into a mankurt serves a tragic allegory and becomes a significant symbolic expression of the philosophy of the novel.
A second aspect of Aitmatov's writing is his ultimate closeness to our "little brothers" the animals, for their and our lives are intimately and inseparably connected. The two center characters of Farewell, Gulsary! are a man and his stallion. A camel plays a prominent role in The Day Lasts More Than a Hundred Years; one of the key turns of the novel which decide
Aitmatov's parents were civil servants in Sheker. The name Chingiz is the same as the honorary title of Genghis Khan. In early childhood he wandered as a nomad with his family, as the Kyrgyzstan people did at the time. In 1937 his father was charged with "bourgeois nationalism" in Moscow, arrested and executed in 1938.
Aitmatov lived at a time when Kyrgyzstan was being transformed from one of the most remote lands of the Russian Empire to a republic of the USSR. The future author studied at a Soviet school in Sheker. He also worked from an early age. At fourteen he was an assistant to the Secretary at the Village Soviet. He later held jobs as a tax collector, a loader, an engineer's assistant and continued with many other types of work.
In 1946 he began studying at the Animal Husbandry Division of the Kirghiz Agricultural Institute in Frunze, but later switched to literary studies at the Maxim Gorky Literature Institute in Moscow, where he lived from 1956 to 1958. For the next eight years he worked for Pravda. His first two publications appeared in 1952 in Russian: The Newspaper Boy Dziuio and Ашым. His first work published in Kyrgyz was Ак Жаан (White Rain) in 1954, and his well known work Jamilya appeared in 1958. 1980 saw his first novel The Day Lasts More than a Hundred Years; his next significant novel, The Scaffold was published in 1988. The Day Lasts More than a Hundred Years and other writings were translated into several languages.
Aitmatov suffered kidney failure and on 16 May 2008 was admitted to a hospital in Nuremberg, Germany, where he died of pneumonia on 10 June 2008, aged 79. His obituary in The New York Times characterized him as "a Communist writer whose novels and plays before the collapse of the Soviet Union gave a voice to the people of the remote Soviet republic of Kyrgyz" and adds that he "later became a diplomat and a friend and adviser to the Soviet leader Mikhail S. Gorbachev."
Chinghiz Aitmatov belonged to the post-war generation of writers. His output before Jamila was not significant, a few short stories and a short novel called Face to Face. But it was Jamila that came to prove the author's work. Louis Aragon described the novellete as the world's most beautiful love story, raising it even above Rudyard Kipling's World's Most Beautiful Love Story. Aitmatov's representative works also include the short novels Farewell, Gulsary!, The White Ship, The Day Lasts More Than a Hundred Years, and The Scaffold.
Aitmatov was honoured in 1963 with the Lenin Prize for Jamila and later he was awarded a State prize for Farewell, Gulsary!. Aitmatov's art was glorified by admirers. Even critics of Aitmatov mentioned high quality of his novels.
Aitmatov's work has some elements that are unique specifically to his creative process. His work drew on folklore, not in the ancient sense of it; rather, he tried to recreate and synthesize oral tales in the context of contemporary life. This is prevalent in his work; in nearly every story he refers to a myth, a legend, or a folktale. In The Day Lasts More Than a Hundred Years a poetic legend about a young captive turned into a mankurt serves a tragic allegory and becomes a significant symbolic expression of the philosophy of the novel.
A second aspect of Aitmatov's writing is his ultimate closeness to our "little brothers" the animals, for their and our lives are intimately and inseparably connected. The two center characters of Farewell, Gulsary! are a man and his stallion. A camel plays a prominent role in The Day Lasts More Than a Hundred Years; one of the key turns of the novel which decide
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 29 of 29 reviews
Read
November 29, 2015
Chingiz Aitmatov (1928-2008)
Winter moved away to the other side of the mountain pass. Spring was already driving in her blue flocks.
There are still peoples whose literature is primarily oral and thus kept within the family, as it were, so when a member of such a people acquires another language to speak to outsiders, I am eager to listen. Two such authors come immediately to mind: the Tuvan shaman, poet and novelist who writes in German under his Mongolian name, Galsan Tschinag (at home he is called Irgit Shynykbai-oglu Dshurukuwaa), and the Kyrgyz/Soviet novelist, essayist and playwright Chingiz Aitmatov, who wrote primarily in Russian. Both authors afford invaluable insight into the lives of nomadic peoples as they live their traditional lives and as they confront the often hostile peoples around them who insist that they change their lives completely. And both offer a great deal more than exotic folklore.
Aitmatov is the more graceful, the more artistic of the two, and some of his texts are the object of this review. Although Aitmatov was apparently more than merely tolerated by the Soviet authorities (he was awarded the Lenin Prize), I can't help but think that he was a token ethnic author to them, for the books by Aitmatov I've read up to this point have not been in the approved Soviet realist style complete with Soviet Heroes of Labor and the like.(*) Perhaps because he usually worked folklore into his texts they thought he could be safely pigeonholed in that officially approved category. But Aitmatov did not employ the folklore of the eastern steppes and Siberia for the sake of exoticism, and certainly not in order to reconcile the Turkic peoples living in the eastern wilds of the Soviet Union with their Russian masters. No, the nature mysticism, the shamanism and the traditions of his Turkic, nomadic forebears actually resonated within him. What is more, he is able to communicate these to us creatures from a very different planet.
Three novellas are collected in Tales of the Mountains and the Steppes (1969): Farewell, Gyulsary!, Duishen, and Jamila (1958); in the West the latter is probably his best known work. Set in the Kyrgyz Soviet Republic during World War II, all the fighting-age men are far to the west and the work on the collective farm is done by the women, old men and boys. For two generations the Kyrgyz have been living in the village, but still their customs and their sayings hearken back to the earlier nomadic life. The early-teenaged Seit narrates a tale whose center is Jamila, the young and beautiful wife of one of his elder stepbrothers away at the war, as she reluctantly, unwillingly falls in love with the injured and demobilized Saniyar under the spell of song. Louis Aragon called Jamila "la plus belle histoire d’amour du monde,"(**) and surely part of the beauty of this love story is Seit's innocent and fervent love for his sister-in-law. Another element is a romantic, almost naive notion of the power of art, of Saniyar's singing and Seit's drawing. It's been quite a while since I've encountered this sentiment without the obscuring filigree of sophisticated irony.
Ak-Su, Kyrgyzstan
The narrator of Duishen (1961) could be Seit grown to be a middle aged painter, but all the set up involving him turns out to be a frame for the actual story set in 1924. And in that story one sees the ideals of early communism as it played itself out in the Kyrgyz hinterland resulting in a complete change in the life of an abused fourteen year old girl, Altynai. It, too, is a love story - the love of a rejected child for a committed teacher. Then the old ways assert themselves: Altynai is forcefully married off to a middle aged relative and violence ensues. Now this novella truly is a beautiful love story.
The longest novella, Farewell, Gyulsary! (1969), is also the most interesting to me. In the set up an old man, Tanabai, is trying to get his even older horse, Gyulsary, back home before he dies in his tracks. This occasions Tanabai to remember his history with the horse, which widens out into a history of the collective farm and its people. Here Aitmatov questions the dispossession of the kulaks (heralded in the previous story) and the long decades in which the Soviet Union (and its apparatchiks) grew more powerful but the life of the peasants hardly improved at all. He does this not at all abstractly, but concretely, down-to-earth - human beings are not overlooked in the name of abstractions and ideologies. Of particular interest was how the collective farm was held in debt by the pricing policies of the State; how it had to deal with banks for credit and the sacrifices the people had to make because eventually it would be given no credit; how managers came and went, for whom the farm was just another rung in the career ladder; and how year in and year out the State always got what it demanded, however denuded the collective was left thereafter. In fact, all of the party apparatchiks save one (or possibly two) in this piece are the lowest kind of opportunists. No, Aitmatov was not a propagandist for the State! This text must have been published during one of the periods of thaw.
But my summary is too abstract. Aitmatov wrote about people in the midst of a hard life, not about ideas, and I've enjoyed everything I have ever read from his hand.
(*) But neither were they the bitter, blackly humorous satires so ubiquitous in the samizdat crowd.
(**) And translated it into French.
May 19, 2019
Intră ca-n năsîp. Aitmatov chiar scrie cu drag și dor de stepă și munți, totu-i îmbibat cu agroromantică și etnomecanică, ca să fur numele albumelor ZșZ: cai, tractoare, vodcă, dragoste la prima vedere, amintiri din copilărie, legende de la bunici, frați și tați plecați la război, etc.
Cartea e compusă din patru nuvele ori romane mai scurte. Primul e Geamila, o poveste de dragoste interzisă, simplă și frumoasă. A doua e Plopșorul meu cu băsmăluță roșie, care începe ca o poveste de dragoste, dar devine o dramă mai profundă. Dacă o scria altcineva, ar fi părut telenovelă sovietică, dar Aitmatov o ridică la alt nivel. A treia și cea care mi-a plăcut cel mai mult e Vaporul alb, povestea unui copil părăsit de părinți, rămas în grija bunelului său care lucrează la ginerele său pădurar, bețiv și urîcios. E cea mai tristă poveste dintre toate de aici și poate cea mai profundă, cea în care se ciocnesc cel mai limpede lumea veche, mitică și tribală a bunelului, cu cea nouă a ginerelui, cu oameni rupți și rătăciți. A patra poveste e Cocorii timpurii, despre niște elevi care sunt trimiși la arat pentru că nu au mai rămas alți bărbați în sat. Aceasta e mai aproape de Geamila, cu dragoste copilărească și maturizare forțată, iar finalul e unul deschis.
Dacă tot l-am citit în română, pot să zică poveștile lui Aitmatov îmbină amintirile lui Creangă și lirismul lui Sadoveanu cu modernismul lui Petrescu.
Cartea e compusă din patru nuvele ori romane mai scurte. Primul e Geamila, o poveste de dragoste interzisă, simplă și frumoasă. A doua e Plopșorul meu cu băsmăluță roșie, care începe ca o poveste de dragoste, dar devine o dramă mai profundă. Dacă o scria altcineva, ar fi părut telenovelă sovietică, dar Aitmatov o ridică la alt nivel. A treia și cea care mi-a plăcut cel mai mult e Vaporul alb, povestea unui copil părăsit de părinți, rămas în grija bunelului său care lucrează la ginerele său pădurar, bețiv și urîcios. E cea mai tristă poveste dintre toate de aici și poate cea mai profundă, cea în care se ciocnesc cel mai limpede lumea veche, mitică și tribală a bunelului, cu cea nouă a ginerelui, cu oameni rupți și rătăciți. A patra poveste e Cocorii timpurii, despre niște elevi care sunt trimiși la arat pentru că nu au mai rămas alți bărbați în sat. Aceasta e mai aproape de Geamila, cu dragoste copilărească și maturizare forțată, iar finalul e unul deschis.
Dacă tot l-am citit în română, pot să zică poveștile lui Aitmatov îmbină amintirile lui Creangă și lirismul lui Sadoveanu cu modernismul lui Petrescu.
January 9, 2020
বইটি যখন পড়ি, তখন আমি রাশিয়াতে (রিভিউ লেখার সময়ও)। ট্রেনে করে যাচ্ছিলাম আর জানালা দিয়ে দেখছিলাম সীমাহীন স্তেপ আর সাথে বিস্তীর্ণ আকাশ। এরকম ভৌগলিক দৃশ্য আমাদের দেশে দেখা যায় না। তাই চোখে না দেখলে কল্পনা করাও দুষ্কর। তাকিয়ে থাকছিলাম আর ভাবছিলাম, কী এমন সূর বা কথা লুকিয়ে রয়েছে এই স্তেপ ও পাহাড়ের আর এখানে বসবাসকারী মানুষদের।
আর তখনি হাতে নিয়েছিলাম এই বইটি (softcopy)। কল্পনা ও বাস্তবতার এক অপরূপ মিশেল হয়েছিল, যার ফলে বইটির প্রতিটি কাহিনী যেন আমি নিজে কিছুটা হলেও বাস্তবে অবলোকন করতে পেরেছিলাম। স্তেপের মধ্য দিয়ে ঘোড়া ছুটিয়ে যাওয়া, পপলার গাছ, সাদা তুষারে মাঠ ছেয়ে যাওয়া, কাঁদায় মাখামাখি প্যাঁচপেচে বরফ, তীব্র কনকনে শীত সবই যেন আমি অনুভব করতে পারছিলাম। আর বইটির রচনাশৈলী ও অনুবাদ এক কথায় অসাধারণ। অনেকদিন মনে দাগ কেটে রাখার মত একটা বই পেলাম।
আর তখনি হাতে নিয়েছিলাম এই বইটি (softcopy)। কল্পনা ও বাস্তবতার এক অপরূপ মিশেল হয়েছিল, যার ফলে বইটির প্রতিটি কাহিনী যেন আমি নিজে কিছুটা হলেও বাস্তবে অবলোকন করতে পেরেছিলাম। স্তেপের মধ্য দিয়ে ঘোড়া ছুটিয়ে যাওয়া, পপলার গাছ, সাদা তুষারে মাঠ ছেয়ে যাওয়া, কাঁদায় মাখামাখি প্যাঁচপেচে বরফ, তীব্র কনকনে শীত সবই যেন আমি অনুভব করতে পারছিলাম। আর বইটির রচনাশৈলী ও অনুবাদ এক কথায় অসাধারণ। অনেকদিন মনে দাগ কেটে রাখার মত একটা বই পেলাম।
October 1, 2022
Când îndrăgești stilul de a povesti al unui scriitor, greu să te mai îndepărtezi de opera lui, iar această colecție („Djamilia”, „Vaporul alb”, „Cocorii timpurii” și „Plopșorul meu cu băsmăluță roșie”) nu face excepție. Toate cele patru povestiri fermecătoare te duc din stepă până în „munții cerești”, Tian-Șan, unde destinele personajelor sunt acompaniate de cai, aceste „dobitoace” înțelepte și simțitoare care stau alături de om de peste 5000 de ani.
„Tu ai respins acele lucruri cu care sufletul tău de copil nu se putea împăca. Și asta e mângâierea mea. Ai trăit ca un fulger care a strălucit o dată și s-a stins. Dar fulgerele scapără în ceruri. Și cerul este fără de moarte. Și asta este mângâierea mea. Precum și gândul că sufletul de copil sălășluiește în om ca germenele într-un grăunte, iar fără germene grăuntele nu încolțește niciodată. Orice ni s-ar întâmpla în viață, adevărul dăinuie veșnic, câtâ vreme se vor naște și vor muri oameni.” (Vaporul alb)
„-Du-te, bunicuțo, nu mai sta!
-Dar eu nu-s bunicuță!
-Dar ce?
-Fată.
-Fată? Frumoasă?
-Vino și vezi!” (Plopșorul meu cu băsmăluță roșie)
„Bocetul în casa răposatului Satarkul se potolea încetul cu încetul. Se făcea simțită liniștea trezirii la realitatea crudă a împăcării cu pierderea. Bocetul înseamnă protest, revoltă, refuz; mult mai îngrozitoare este înțelegerea ireversibilității a ceea ce s-a întâmplat. Atunci omul este bântuit de cele mai sumbre gânduri.” (Cocorii timpurii)
„Erau niște oameni noi, nemaivăzut de fericiți. Oare asta nu era fericire? Toată iubirea lui uriașă pentru pământul strămoșesc, din care apăruse muzica aceea răvășitoare, Daniar i-o dăduse ei; cânta pentru ea, cânta despre ea.” (Djamilia)
„Tu ai respins acele lucruri cu care sufletul tău de copil nu se putea împăca. Și asta e mângâierea mea. Ai trăit ca un fulger care a strălucit o dată și s-a stins. Dar fulgerele scapără în ceruri. Și cerul este fără de moarte. Și asta este mângâierea mea. Precum și gândul că sufletul de copil sălășluiește în om ca germenele într-un grăunte, iar fără germene grăuntele nu încolțește niciodată. Orice ni s-ar întâmpla în viață, adevărul dăinuie veșnic, câtâ vreme se vor naște și vor muri oameni.” (Vaporul alb)
„-Du-te, bunicuțo, nu mai sta!
-Dar eu nu-s bunicuță!
-Dar ce?
-Fată.
-Fată? Frumoasă?
-Vino și vezi!” (Plopșorul meu cu băsmăluță roșie)
„Bocetul în casa răposatului Satarkul se potolea încetul cu încetul. Se făcea simțită liniștea trezirii la realitatea crudă a împăcării cu pierderea. Bocetul înseamnă protest, revoltă, refuz; mult mai îngrozitoare este înțelegerea ireversibilității a ceea ce s-a întâmplat. Atunci omul este bântuit de cele mai sumbre gânduri.” (Cocorii timpurii)
„Erau niște oameni noi, nemaivăzut de fericiți. Oare asta nu era fericire? Toată iubirea lui uriașă pentru pământul strămoșesc, din care apăruse muzica aceea răvășitoare, Daniar i-o dăduse ei; cânta pentru ea, cânta despre ea.” (Djamilia)
November 6, 2018
This writer was a Revelation for me. Reading his novels is like the Inside burst out. Really disturbing, especially the White Ship.
January 22, 2015
"Cantecul stepei, cantecul muntilor" este o colectie de nuvele: "Gemilia", "Plopsorul meu cu basmaluta rosie", "Vaporul alb" si "Cocorii timpurii".
Recunosc in aceasta colectie de nuvele stilul acela specific al literaturii ruse, plin de pasiune si caldura. Pentru o persoana obisnuita cu lectura anglofila acest stil poate parea dulceag. Dar, odata patruns intr-o lectura rabdatoare, te simti invaluit intr-un curcubeu de nuante semantice, de fete noi ale acelorasi realitati, sentimente si trasaturi despre care credeai ca ai citit totul inainte si nu mai exista inedit in (re-)descoperirea lor.
Sunt inca la lecturarea "Plopusorului cu basmaluta rosie" dar cred ca sunt pregatita sa public aceste cateva randuri ca impresie generala despre aceasta carte. Atmosfera, si in aceasta nuvela si in "Geamilia" (sau "Jamilia"), este rurala: satul kargaz in timpul razboiului, in perioada sovietica. Povestea este focalizata pe personaje si relatiile dintre ele, evitand cu delicatete descrierea contextului politico-economic. Imi place cum este pictata individualitatea diverselor personaje, dincolo de stereotipurile legate de apartenenta lor la un anume grup social. Am citit undeva ca Aitmatov a intentionat sa puna accentul pe inegalitatea intre femeie si barbat in societatea musulmana kargaza din vremea respectiva. Mie lectura acestor nuvele nu imi inspira o pozitie atat de politica, autorul scrie cu multa sensibilitate despre acea lume, aproape cu duiosie.
Mai mi-a placut si modul firesc in care personajele interactioneaza, se exprima, iau decizii, chiar cand acestea le afecteaza dramatic intreaga existenta. Este o atitudine care parafrazeaza expresia lui Preda "daca dragoste nu e, nimic nu e" in "pentru ca e dragoste, totul este posibil".
Recunosc in aceasta colectie de nuvele stilul acela specific al literaturii ruse, plin de pasiune si caldura. Pentru o persoana obisnuita cu lectura anglofila acest stil poate parea dulceag. Dar, odata patruns intr-o lectura rabdatoare, te simti invaluit intr-un curcubeu de nuante semantice, de fete noi ale acelorasi realitati, sentimente si trasaturi despre care credeai ca ai citit totul inainte si nu mai exista inedit in (re-)descoperirea lor.
Sunt inca la lecturarea "Plopusorului cu basmaluta rosie" dar cred ca sunt pregatita sa public aceste cateva randuri ca impresie generala despre aceasta carte. Atmosfera, si in aceasta nuvela si in "Geamilia" (sau "Jamilia"), este rurala: satul kargaz in timpul razboiului, in perioada sovietica. Povestea este focalizata pe personaje si relatiile dintre ele, evitand cu delicatete descrierea contextului politico-economic. Imi place cum este pictata individualitatea diverselor personaje, dincolo de stereotipurile legate de apartenenta lor la un anume grup social. Am citit undeva ca Aitmatov a intentionat sa puna accentul pe inegalitatea intre femeie si barbat in societatea musulmana kargaza din vremea respectiva. Mie lectura acestor nuvele nu imi inspira o pozitie atat de politica, autorul scrie cu multa sensibilitate despre acea lume, aproape cu duiosie.
Mai mi-a placut si modul firesc in care personajele interactioneaza, se exprima, iau decizii, chiar cand acestea le afecteaza dramatic intreaga existenta. Este o atitudine care parafrazeaza expresia lui Preda "daca dragoste nu e, nimic nu e" in "pentru ca e dragoste, totul este posibil".
February 17, 2020
Vaporul Alb - 4.5*
January 10, 2025
I am unable to write any reviews right now after finishing the book , i am finished also...
August 25, 2016
Первый учитель - 3/5 - Много пропаганды коммунизма))
Джамиля - 4/5 - Необычная (странная? или опасная?) история любви. С неожиданным (по крайней мере, для меня) концом.
Тополек мой в карасной косынке - 4/5 - до этого писал. Грустно. А я так ждал хеппи-энда. Для главного героя исход был не хуже смерти.
Верблюжий глаз - 4/5 - Хороший рассказ. Но мне почему-то подумалось, что автор его недокончил. :(
Общее: Понравилось, как автор описывает казахские степи наряду со своими киргизскими горами, выделяя каждое свое двум братским народам.
Джамиля - 4/5 - Необычная (странная? или опасная?) история любви. С неожиданным (по крайней мере, для меня) концом.
Тополек мой в карасной косынке - 4/5 - до этого писал. Грустно. А я так ждал хеппи-энда. Для главного героя исход был не хуже смерти.
Верблюжий глаз - 4/5 - Хороший рассказ. Но мне почему-то подумалось, что автор его недокончил. :(
Общее: Понравилось, как автор описывает казахские степи наряду со своими киргизскими горами, выделяя каждое свое двум братским народам.
October 13, 2020
"Se întîmplă uneori să-ți simți sufletul ușor și să fii bucuros cînd alături de tine, aproape atingîndu-te cu cotul, stă un om despre care cu un ceas în urmă nu știai încă nimic, iar acum, nu știu de ce, dorești să te gîndești numai la el..."
May 21, 2026
'জামিলা' আর 'বিদায় গুলসারি' পূর্বেই পড়েছিলাম।
এখন পড়লাম এ সংকলনের ‘প্রথম শিক্ষক‘। কয়েক দশক আগে প্রকাশিত বইটিতে বিন্দুমাত্র ভুল না থাকলেও দ্যু প্রকাশনের সমনামী আলাদা বইটিতে ভুল দেখলাম। বিরক্ত হয়ে তাই মূল রাদুগার সফটকপিই পড়লাম। হায়াত মামুদের অনুবাদ অসামান্য। তবে ‘বাই‘ মানে কাজাখ/কিরগিজ ভাষায় ধনী, আর ‘আকসাকাল‘ মানে ‘শ্বেতশ্মশ্রু‘, সেটা বলা হয় নি। দ্যু-এর বইটিতে টীকা থাকতে পারত—যুদ্ধটা যে দ্বিতীয় বিশ্বযুদ্ধ–সেটা জানিয়ে। আর তখন থেকে আজ পর্যন্ত কিরগিজস্তান সহ মধ্য এশিয়ায় শিক্ষায় কমিউনিজমের প্রভাব নিয়ে।
আর চিঙ্গিজ আইতমাতভ নির্দ্বিধায় আমার পঠিত সেরা কথাসাহিত্যিকদের শীর্ষ তিন-চারজনের মধ্যে থাকবেন। এ-ও সত্য, কিরগিজিয়ার (কিরগিজস্তানের আরেক নাম) পাহাড়-স্তেপে বড়ো না হয়ে অন্য কোথাও বড়ো হলে এমন অপূর্ব আখ্যান পেতাম না।
এখন পড়লাম এ সংকলনের ‘প্রথম শিক্ষক‘। কয়েক দশক আগে প্রকাশিত বইটিতে বিন্দুমাত্র ভুল না থাকলেও দ্যু প্রকাশনের সমনামী আলাদা বইটিতে ভুল দেখলাম। বিরক্ত হয়ে তাই মূল রাদুগার সফটকপিই পড়লাম। হায়াত মামুদের অনুবাদ অসামান্য। তবে ‘বাই‘ মানে কাজাখ/কিরগিজ ভাষায় ধনী, আর ‘আকসাকাল‘ মানে ‘শ্বেতশ্মশ্রু‘, সেটা বলা হয় নি। দ্যু-এর বইটিতে টীকা থাকতে পারত—যুদ্ধটা যে দ্বিতীয় বিশ্বযুদ্ধ–সেটা জানিয়ে। আর তখন থেকে আজ পর্যন্ত কিরগিজস্তান সহ মধ্য এশিয়ায় শিক্ষায় কমিউনিজমের প্রভাব নিয়ে।
আর চিঙ্গিজ আইতমাতভ নির্দ্বিধায় আমার পঠিত সেরা কথাসাহিত্যিকদের শীর্ষ তিন-চারজনের মধ্যে থাকবেন। এ-ও সত্য, কিরগিজিয়ার (কিরগিজস্তানের আরেক নাম) পাহাড়-স্তেপে বড়ো না হয়ে অন্য কোথাও বড়ো হলে এমন অপূর্ব আখ্যান পেতাম না।
April 5, 2017
De ce am luat în mână această carte? Pentru că Elenei îi plac titlurile frumoase. Ce a ieșit din această întâlnire? Multă melancolie.
Continuarea pe blog.
Continuarea pe blog.
May 4, 2018
"Și dintr-odată am înțeles toate ciudățeniile sale, care stârneau uimirea și glumele oamenilor, - înclinarea spre visare, dragostea de singurătate, firea lui taciturnă. Am înțeles de ce stătea seri de-a rândul pe dealul străjii și de ce rămânea singur lângă râu, peste noapte, de ce asculta întruna sunete de neauzit pentru alții și de ce uneori ochii lui străluceau, iar sprâncenele, de obicei încruntate, i se înălțau spre frunte. Era un om adânc îndrăgostit. Dar nu era îndrăgostit - mi-am dat eu seama - de o altă făptură omenească; era o altfel de dragoste, o dragoste nemărginită de viață, de pământ. Da, el păstra această dragoste înlăuntrul său, în muzica sa, întreaga lui ființă trăia prin ea. Un om nepăsător n-ar fi putut cânta astfel, oricât de frumoasa ar fi fost vocea lui."
"Chiar și acum îmi pun deseori întrebarea: oare iubirea nu este tot inspirație, la fel ca inspirația pictorului, a poetului? Privind-o pe Geamilia îmi venea să alerg de nebun prin stepă, întrebând cerul și pământul ce să fac, cum să alung din mine această îngrijorare și această bucurie de neînțeles."
"Mi se părea că stepa a înflorit deodată, a început să freamăte, a dat întunericul la o parte, și în largul acestei stepe eu am văzut doi îndrăgostiți. Ei însă nici nu mă observau, de parcă nici nu eram acolo. Mergeam și priveam cum ei, uitând totul pe lume, se legănau împreună în ritmul cântecului. Nu-i mai recunoșteam. Era același Daniar cu bluza lui soldățească ponosită și descheiată la gât, dar ochii lui păreau că ard în întuneric. Era Geamilia mea, care se strânsese lângă el, tăcută și sfioasă, cu lacrimi strălucindu-i printre gene. Erau niște oameni noi, fermecați de viață, cum alții nu s-au mai văzut. Oare aceasta nu se putea numi fericire? Căci toată dragostea lui nemăsurată pentru pământul natal, care zămislise în el această muzică însuflețitoare, Daniar i-o dăruia ei, el cânta pentru ea, cânta despre ea."
"Te-ai dus.
Un singur lucru îți mai pot spune acum: tu ai respins acele lucruri cu care sufletul tău de copil nu se putea împăca. Și asta este mângâierea mea. Ai trăit ca un fulger care a strălucit o dată și s-a stins. Dar fulgerele scapără în ceruri. Și cerul este fără moarte. Și asta este mângâierea mea. Precum și gândul că sufletul de copil sălășluiește în om ca germenele într-un grăunte, iar fără germene grăunțele nu încolțește niciodată. Orice ni s-ar întâmpla în viață, adevărul dăinuie veșnic, câtă vreme se vor naște și vor muri oameni..."
"Însă lucrul cel mai de seamă ce voia să i-l spună era cum a recunoscut-o pe colină, în ceata colegilor de clasă, și cum a înțeles dintr-o dată că o iubește nespus, de multă vreme, și ce frumoasă era când alerga pe colină, cu brațele în lături și strigând ceva. Ea fugea spre el ca o melodie, ca o cascadă, ca o vâlvătaie..."
"Apoi el o privi în față și rămase înmărmurit de uimire, căci în ea se recunoscu pe sine! Ca și el, în acest răstimp, ea devenise cu totul alta, crescuse, se lungise și ochii îi erau luminați de o strălucire stranie, absentă, ca după boală. Ea semăna cu el pentru că și ea, la fel, se gândea mereu, nu dormea nopțile, pentru că și ea iubea, și iubirea aceasta a făcut-o să semene cu el. Și din pricina asta ea devenise și mai frumoasă, și mai dragă. Întreaga ei făptură întruchipa făgăduința fericirii. Toate acestea le simți și le știu în decursul unei clipe."
"Chiar și acum îmi pun deseori întrebarea: oare iubirea nu este tot inspirație, la fel ca inspirația pictorului, a poetului? Privind-o pe Geamilia îmi venea să alerg de nebun prin stepă, întrebând cerul și pământul ce să fac, cum să alung din mine această îngrijorare și această bucurie de neînțeles."
"Mi se părea că stepa a înflorit deodată, a început să freamăte, a dat întunericul la o parte, și în largul acestei stepe eu am văzut doi îndrăgostiți. Ei însă nici nu mă observau, de parcă nici nu eram acolo. Mergeam și priveam cum ei, uitând totul pe lume, se legănau împreună în ritmul cântecului. Nu-i mai recunoșteam. Era același Daniar cu bluza lui soldățească ponosită și descheiată la gât, dar ochii lui păreau că ard în întuneric. Era Geamilia mea, care se strânsese lângă el, tăcută și sfioasă, cu lacrimi strălucindu-i printre gene. Erau niște oameni noi, fermecați de viață, cum alții nu s-au mai văzut. Oare aceasta nu se putea numi fericire? Căci toată dragostea lui nemăsurată pentru pământul natal, care zămislise în el această muzică însuflețitoare, Daniar i-o dăruia ei, el cânta pentru ea, cânta despre ea."
"Te-ai dus.
Un singur lucru îți mai pot spune acum: tu ai respins acele lucruri cu care sufletul tău de copil nu se putea împăca. Și asta este mângâierea mea. Ai trăit ca un fulger care a strălucit o dată și s-a stins. Dar fulgerele scapără în ceruri. Și cerul este fără moarte. Și asta este mângâierea mea. Precum și gândul că sufletul de copil sălășluiește în om ca germenele într-un grăunte, iar fără germene grăunțele nu încolțește niciodată. Orice ni s-ar întâmpla în viață, adevărul dăinuie veșnic, câtă vreme se vor naște și vor muri oameni..."
"Însă lucrul cel mai de seamă ce voia să i-l spună era cum a recunoscut-o pe colină, în ceata colegilor de clasă, și cum a înțeles dintr-o dată că o iubește nespus, de multă vreme, și ce frumoasă era când alerga pe colină, cu brațele în lături și strigând ceva. Ea fugea spre el ca o melodie, ca o cascadă, ca o vâlvătaie..."
"Apoi el o privi în față și rămase înmărmurit de uimire, căci în ea se recunoscu pe sine! Ca și el, în acest răstimp, ea devenise cu totul alta, crescuse, se lungise și ochii îi erau luminați de o strălucire stranie, absentă, ca după boală. Ea semăna cu el pentru că și ea, la fel, se gândea mereu, nu dormea nopțile, pentru că și ea iubea, și iubirea aceasta a făcut-o să semene cu el. Și din pricina asta ea devenise și mai frumoasă, și mai dragă. Întreaga ei făptură întruchipa făgăduința fericirii. Toate acestea le simți și le știu în decursul unei clipe."
November 8, 2015
Dupa ce am citit "O zi mai lunga decit veacul", am vrut sa citesc tot ce aparea de Aitmatov; unele scrieri nu m-au dezamagit.
April 17, 2018
very likeable humanistic novellas. 'Farewell, Gyulsary!' is extremely good but the other two aren't quite on the same level.
July 25, 2025
cea mai frumoasă carte
November 27, 2023
"Tales of the Mountains and Steppes" review of this book
Chinghiz Aitmatov's "Tales of the Mountains and Steppes" is a captivating collection of short stories that delve into the lives and struggles of the Kyrgyz people amidst the backdrop of their stunning mountainous and steppe landscapes. Aitmatov's masterful storytelling weaves together themes of love, loss, tradition, and the enduring spirit of humanity, offering readers a poignant glimpse into the heart of Kyrgyz culture.
The stories are set against the backdrop of the vast and unforgiving landscapes of the Kyrgyz Republic, where nature plays a significant role in shaping the lives of the characters. The mountains, steppes, and rivers are not mere scenery but rather living entities that influence the characters' emotions, decisions, and destinies.
Aitmatov's prose is both lyrical and powerful, capturing the beauty and harshness of the Kyrgyz landscape with equal eloquence. He paints vivid descriptions of the mountains' towering peaks, the steppes' endless expanse, and the rivers' untamed currents, immersing readers in the natural world that surrounds the characters.
The stories themselves are deeply human, exploring the universal themes of love, loss, and the enduring spirit of humanity. Aitmatov's characters are complex and relatable, grappling with challenges that transcend cultural and geographical boundaries. Their stories resonate with readers, evoking emotions of empathy, compassion, and understanding.
One of the most striking aspects of Aitmatov's writing is his ability to blend traditional Kyrgyz folklore with modern themes. He seamlessly weaves elements of Kyrgyz mythology, customs, and beliefs into his narratives, creating a rich tapestry of storytelling that reflects the cultural heritage of the Kyrgyz people.
"Tales of the Mountains and Steppes" is a literary gem that offers readers a profound and unforgettable journey into the heart of Kyrgyz culture. Aitmatov's masterful storytelling, coupled with his deep understanding of the Kyrgyz people and their land, makes this collection a must-read for anyone seeking a glimpse into the soul of Central Asia.
Chinghiz Aitmatov's "Tales of the Mountains and Steppes" is a captivating collection of short stories that delve into the lives and struggles of the Kyrgyz people amidst the backdrop of their stunning mountainous and steppe landscapes. Aitmatov's masterful storytelling weaves together themes of love, loss, tradition, and the enduring spirit of humanity, offering readers a poignant glimpse into the heart of Kyrgyz culture.
The stories are set against the backdrop of the vast and unforgiving landscapes of the Kyrgyz Republic, where nature plays a significant role in shaping the lives of the characters. The mountains, steppes, and rivers are not mere scenery but rather living entities that influence the characters' emotions, decisions, and destinies.
Aitmatov's prose is both lyrical and powerful, capturing the beauty and harshness of the Kyrgyz landscape with equal eloquence. He paints vivid descriptions of the mountains' towering peaks, the steppes' endless expanse, and the rivers' untamed currents, immersing readers in the natural world that surrounds the characters.
The stories themselves are deeply human, exploring the universal themes of love, loss, and the enduring spirit of humanity. Aitmatov's characters are complex and relatable, grappling with challenges that transcend cultural and geographical boundaries. Their stories resonate with readers, evoking emotions of empathy, compassion, and understanding.
One of the most striking aspects of Aitmatov's writing is his ability to blend traditional Kyrgyz folklore with modern themes. He seamlessly weaves elements of Kyrgyz mythology, customs, and beliefs into his narratives, creating a rich tapestry of storytelling that reflects the cultural heritage of the Kyrgyz people.
"Tales of the Mountains and Steppes" is a literary gem that offers readers a profound and unforgettable journey into the heart of Kyrgyz culture. Aitmatov's masterful storytelling, coupled with his deep understanding of the Kyrgyz people and their land, makes this collection a must-read for anyone seeking a glimpse into the soul of Central Asia.
August 14, 2022
Geamilia-3
Plopsorul meu cu basmaluta rosie-4
Vaporul alb-5
Cocorii timpurii-4
Vaporul alb:
Bunatatea ,smerenia batranului Momun te duce cu gandul la prințul Miskin din Idiotul lui Dostoievsky,un fel Mesia intors pe pamant a carui iubire neconditionata,atitudine umila-oamenii nu o pot tolera,ca si cum ar fi ceva nefiresc.
,,Porecla asta(Momun Descurcărețul)se datura statornicei sale bunatati fata de toti cei pe care ii cunostea cat de cat si firii sale de a fi gata totdeauna sa faca ceva pentru cineva, sa servească pe oricine. Dar osardia lui nu era pretuita de nimeni, asa cum nu s-ar pretui aurul daca s-ar da pe degeaba.Nimeni nu-i purta lui Momun respectul de care se bucura bătrânii de vârstă lui"
"Era un on bun si dintr-o ochire ghiceai la el aceasta infinita insusire omeneasca..Totdeauna astefel de oameni sunt dascaliti :,,Nu fi bun,fii rau!Asa e bine.Fii rau!"Dar,pre nenorocirea lui,el a fost bun,cu neputinta de indreptat.Fata ii era zambitoare si zbarcita-zbarcita,iar in ochi vesnic starui intrebarea:,,Doresti ceva?Vrei sa fac ceva pentru tine?Indata!Spune-mi numai de ce ai nevoie..."
Esti copil,parasit de parinti, singur intr-o lume adulților plina de violenta,rautate, ipocrizie,de ce te vei agata ca sa răzbești?Un bunic umil,2 basme si alte povesti tesute de o imaginatie bogata..Ce vei face cand vei pierde aceste ancore?
Plopsorul meu cu basmaluta rosie-4
Vaporul alb-5
Cocorii timpurii-4
Vaporul alb:
Bunatatea ,smerenia batranului Momun te duce cu gandul la prințul Miskin din Idiotul lui Dostoievsky,un fel Mesia intors pe pamant a carui iubire neconditionata,atitudine umila-oamenii nu o pot tolera,ca si cum ar fi ceva nefiresc.
,,Porecla asta(Momun Descurcărețul)se datura statornicei sale bunatati fata de toti cei pe care ii cunostea cat de cat si firii sale de a fi gata totdeauna sa faca ceva pentru cineva, sa servească pe oricine. Dar osardia lui nu era pretuita de nimeni, asa cum nu s-ar pretui aurul daca s-ar da pe degeaba.Nimeni nu-i purta lui Momun respectul de care se bucura bătrânii de vârstă lui"
"Era un on bun si dintr-o ochire ghiceai la el aceasta infinita insusire omeneasca..Totdeauna astefel de oameni sunt dascaliti :,,Nu fi bun,fii rau!Asa e bine.Fii rau!"Dar,pre nenorocirea lui,el a fost bun,cu neputinta de indreptat.Fata ii era zambitoare si zbarcita-zbarcita,iar in ochi vesnic starui intrebarea:,,Doresti ceva?Vrei sa fac ceva pentru tine?Indata!Spune-mi numai de ce ai nevoie..."
Esti copil,parasit de parinti, singur intr-o lume adulților plina de violenta,rautate, ipocrizie,de ce te vei agata ca sa răzbești?Un bunic umil,2 basme si alte povesti tesute de o imaginatie bogata..Ce vei face cand vei pierde aceste ancore?
December 30, 2019
I started reading these tales before I went to Kyrgyzstan, which proved to be a life-changing experience. I enjoyed the spirit of the Kyrgyz people and some of their traditions, which I encountered there as well. The tales do not have anything spectacular, but they prove that even in the most common times, there is something happening!
October 9, 2024
Ajtmatov je jedan od rijetkih pisaca koji me motiviše da budem bolji čovjek, da nadvladam svoje slabosti i da volim prirodu koja me okružuje. U ovoj knjizi pripovjetki dvije se izdvajajuju: Zbogom Guljsari i Beli brod. Ova posljednja me sinoć mnogo potresla. Preporučujem i druge knjige Čingiza Ajtmatova a prije svega Gubilište i Duže od veka traje dan.
May 2, 2020
O culegere de povestiri/ nuvele pline de sensibilitate, duiosie, dar si de durere. Povestile sunt tulburatoare, te tin cu inima la gura, iar descrierile sunt de-a dreptul fascinante.
Geamilla
Plopusorul meu cu basmaluta rosie
Vaporul alb
Cocorii timpurii
Geamilla
Plopusorul meu cu basmaluta rosie
Vaporul alb
Cocorii timpurii
January 25, 2026
O carte cu 4 povestiri din stepa. Cinghiz scrie frumos, curat, sugestiv. Poti lesne sa iti imaginezi locurile si intamplarile!
Rusii astia scriu minunat de ma ung la suflet, dar ma si haituiesc in acelasi timp cu sfarsiturile lor tragice!
Rusii astia scriu minunat de ma ung la suflet, dar ma si haituiesc in acelasi timp cu sfarsiturile lor tragice!
August 12, 2022
Fenomenalni Čingiz i njegove priče iz kirgiskih stepa. Prepuno emocije i nostalgije, bezuslovne ljubavi, toplog odnosa čoveka i životinje. Ako neko hoće makar za mrvicu da postane bolji čovek i da oseti pravu dobrotu i čestitost u ljudima neka obavezno čita knjige ovog odličnog pisca.
April 4, 2024
Geamila 3.5
Plopusorul...4.5
Vaporul alb 3.5
Cocorii 4.5
Plopusorul...4.5
Vaporul alb 3.5
Cocorii 4.5
November 25, 2025
Cântecul stepei, cântecul munților de Cinghiz Aimatov este o colecție de povestiri și proze scurte care nu a făcut nimic pentru mine. Nu mi-a plăcut colora locală, nu m-a interesat deloc, mizerabilismul sovietic la fel. Personaje pe care le-am tot întâlnit la alți scriitori, un fel de poporanism estic. Și subiectele țărănești (drame la colhoz, la autobază etc.) le-am găsit absolut plictisitoare.
March 21, 2026
সবমিলিয়ে তিনটা কাহিনি নিয়ে বইটা। কাহিনিগুলো স্তেপ অঞ্চলের জীবনযাত্রা নিয়ে লেখা। সবগুলোই চমৎকার। তবে আমার কাছে শেষ কাহিনিটা সেরা বলে মনে হয়েছে।
November 17, 2025
Excellent, the characters are immortal.
The subtle love of Daniyar and Jamila captivates us. Who could forget Duishen-the teacher who loved his students more than himself? When old Gyulsary-the magnificent horse was passing through his last hours of mortality on the dusty roadside and his long-time master Tanabai, who also became very old, basically was looking back to his own life, which spans fifty years of Soviet rule, we the readers also walk that road with Tanabai. What an extraordinary journey of life interwoven with love, despair, sorrow and peace.
No wonder that writer Aitmatov was honored with the Lenin Prize for this awesome book.
The subtle love of Daniyar and Jamila captivates us. Who could forget Duishen-the teacher who loved his students more than himself? When old Gyulsary-the magnificent horse was passing through his last hours of mortality on the dusty roadside and his long-time master Tanabai, who also became very old, basically was looking back to his own life, which spans fifty years of Soviet rule, we the readers also walk that road with Tanabai. What an extraordinary journey of life interwoven with love, despair, sorrow and peace.
No wonder that writer Aitmatov was honored with the Lenin Prize for this awesome book.
December 28, 2018
জামিলা গল্পটা বেশী সুন্দর। পড়তে পড়তে রাতের হাওয়ায় হারিয়ে যাওয়া যায়।
February 19, 2021
E o carte care aduce liniste, iar peisajele descrise se impletesc perfect cu aceasta senzatie.
Displaying 1 - 29 of 29 reviews