Maidanul cu dragoste aduce un tumult de viaţă, pasiuni şi drame, care fac să treacă pe planul al doilea orice rezervă de formă. El aduce mai ales un lung şir de oameni vii – ceea ce este singura condiţie a unui roman [...]. Eroii d-lui Zamfirescu au o realitate indiscutabilă, fizică: contezi pe ei, stai de vorbă cu ei, îi vezi umblând şi trăind. Tot cartierul „cu nume ruşinos“, maidanul cu basculă, fabricile, linia ferată, tot peisajul acesta periferic este de o realitate vizuală certă: îi vezi culorile, îi auzi rumoarea surdă a înserării, îi trăieşti clipele de nebunie şi destrăbălare. Mihail Sebastian
"Maidanul cu dragoste" spune povestea rușinoasă a unei șandramale de nebuni dintr-o mahala cu nume la fel de rușinos, Basarab. Toate personajele, trebuie să vă previn, victime ale stricăciunii umane, se vor lăsa conduse de insticte animalice, vor face abuz de generozitate amoroasă, chiar și cu păcatul adulterului și toate vor fi legate de o viață de umilințe și neputințe.
Așa ar trebui să arate, în opinia mea, un roman adevarat de moravuri, de un realism grotesc și dur, un roman de un erotism dezgustător, care reușește să te îngrozească, chiar să te îngrețoșeze, tocmai prin veridicitatea cu care redă viața mahalalelor bucurește în perioada interbelică, în plină perioadă de dezvoltare industrială, unde munca la fabrică sau la atelierele CFR, pune zi de zi în pericol viața nefericiților oropsiți de soartă.
Într-o lume atât de mizeră, Zamfirescu așterne pe hârtie cuvinte care formează poezie și feerie. Am apreciat enorm stilul narativ, asta după ce am reușit să-mi revin din stupoarea cu care m-a izbit, de la primele rânduri. Denumirile fiecarui capitol mi s-au parut extraordinare, asemenea unor versuri care formează o poezie tristă și nostalgică, ca "un dor de ceva".
Un personaj aparte este naratorul, copilandrul Iacov, un alter-ego al autorului, martor al fanteziilor închipuite de țațele din cartier, al schimbului de ibovnic de la mamă la fiică dau de la o vecină la alta, acolo unde minciuna va fi mereu mai frumoasă decât adevărul. Sensibilitatea sa m-a emoționat profund, maturitatea ta, chinul interior al neputinței de a-și depăși condiția m-au determinat să acord acestei cărți 5 stele. Apropo, mi se pare că este prea discreditată această carte, curajul acestui scriitor și forța narativă ar trebui apreciate mult mai mult! 🙁
"Prea curând apropiat de adevărul brutal al vieţii, prea devreme prins de aripă, lovit de toate tainele şi sângerat în toţi mărăcinii necazurilor, sufletul acesta crescuse răsucit şi strâmb, ca un copac cu fruct pădureţ la gust şi otrăvitor."
"...am avut impresia că mi se scutură flori de măr peste suflet – sufletul meu, aplecat spre pământ şi fraged, ca o ramură de salcie…"
E-adevărat, nu am citit cartea prea repede, am savurat încet fiecare pagina, nu pentru că lectura ar fi fost una greoaie, ci pentru a digera mai bine imaginile zugrăvite, pentru că da, pe mine atmosfera a fost cea care m-a cucerit!
„Dragoste şi moarte, altceva nu există pe lume!” îi spune la un moment dat, într-o scenă simbolică, Fane, fostul puşcăriaş, lui Ivan, fostul revoluţionar. Între aceste două tensiuni se zbate toată lumea fără ideal a mahalalei care-şi acceptă destinul fără revoltă şi fără lamentaţii. În mahala se iubeşte repede şi se moare uşor. Pe cât de fragilă e viaţa, pe atât de crudă e moartea; oricine e gata să se sinucidă din disperare sau să omoare din furie, supus unei obscure fatalităţi. Roman de mediu şi de atmosferă, populat cu personaje cât se poate de pitoreşti, predispuse la promiscuitate morală şi conduse de o sexualitate primară, mixând permanent nostalgicul cu grotescul, idilicul cu misticul şi patetismul cu sordidul, scris în limbajul colorat de secol XIX, Maidanul cu dragoste este o tragică şi trivială epopee balcanică suburbană, ivită din confesiunea melancolică târzie a unui Peter Pan de mahala. (MARIUS CHIVU)
”Încercând să înţeleg tot ce văd şi să nu mă sperii de tot ce înţeleg.”
Intre cele doua razboaie, viata din mahalaua aflata la periferia Bucurestiului este atat de intensa si pestrita. Fara prea multe visuri si sperante, omul se limiteaza la prezent, si atunci ce ii mai ramane? Intrigile, barfele, certurile, toate par singura preocupare importanta a vecinilor.
3.5 Foarte bun creator de atmosferă domnul Zamfirescu, mahalaua lui (despre care m-am entuziasmat o clipă că ar putea fi Giuleștiul inimii mele, dar m-am lămurit că era Belvedere - Regie, spre Basarab) prinde imediat viață. E plăcut să revii la descrierile naturaliste de secol 19 (început de secol 20, la români), suculente, cărnoase. Depravate și înduioșătoare în același timp, în cazul de față.
Apoi, din pacate, apărând cauza celor umiliți și obidiți, GMZ cade în câteva "păcate", după criteriile mele: un patos socialist cam tezist, un pic de stângăcie în utilizarea noțiunilor de psihologie și sociologie (după modelul marilor ruși, dar mai naiv) și, mai ales, un exces de metafore. Dar tot nu strică de tot o poveste plină de suflet despre cei fără șanse.
Pentru mine, G.M. Zamfirescu a fost o mare surpriză, vrăjindu-mă încă de la primele cuvinte din roman:
"Destinul meu începe mizer într-o mahala cu nume rușinos. Închid ochii și revăd decorul, ca un desen în cărbune peste care a trecut, apăsat, mâna unui copil nebunatic."
Însuși autorul, fiind născut și crescut într-un cartier industrial (cel descris în carte), recunoaște într-un interviu că a văzut atâta mizerie și orori, trăise atâtea momente de spaimă (incendii și accidente soldate cu morți în fabrici), că simțea nevoia să facă ceva să își ocupe timpul. Astfel, a descoperit lectura. De aici până la a reuși să realizeze un roman vibrant, străbătut de o puzderie de oameni de o cultură extrem de slabă, nu a fost decât un pas.
Naratorul prezintă un episod din viața proastă și fără frâu a câtorva dintre mahalagiii de la periferia Bucureștiului, numiți locatari ai casei cu nebuni. Protagonistul, fie că este hamal la gară, lucrător în turnătorie, simigiu sau spălătoreasă, reprezintă tipul needucat și vulgar, dornic de un scandal nou care să-l scoată din necazurile cotidiene. Astfel, curioși, bârfitori și răzbunători, locatarii curții comune duc un trai obscen și păcătos, acționând impulsiv, stârnind milă sau antipatie deopotrivă.
"Așa e viața: ca să mai uiți de supărările tale, te cerți cu vecinii... sau scornești o minciună. După scandal, intri în casă și te simți ușurată." "Pălăvrăgind, omul se demască singur, își dezbracă sufletul și-l ridică în vârful prăjinii, să-l vadă ascultătorii".
Ce este "maidanul cu dragoste? " O lume vicioasa și murdară a unei mahalale bucureștene, percepută prin ochii unui baietandru aflat la limita dintre copilărie și adolescență. Deși subiectul nu e tocmai frumos, Zamfirescu l-a abordat cu măiestria scriiturii sale. Mi-a plăcut foarte mult.
An interesting novel about early 20th century suburbs from Bucharest and perhaps Balkans alike. This is also a praise to bohemian life of some social categories from that time, like musicians or small thieves. They are the poets and the philosophers from the suburbs, along children.
Faina, descriptiva pe alocuri, cu personaje de mahala foarte bine conturate. Însă la un moment dat a fost cam mult toată povestea dintre ele, cat și conflictele care nu se mai terminau. Însă este o frescă interesanta a traiului in comun în mahala. Recomand
Carte ascultată, poate din ușoare tendințe masochistice.
O carte foarte bine scrisă, dar foarte prost narată (nota nu ia în calcul contribuția naratorului). Despre narator... Veronica Soare narează monoton și uneori chiar greșit o carte dureroasă, crudă, descriptivă până la sânge. Preponderent bazată pe descrieri, Maidanul cu dragoste nu duce lipsă nici de dialog, deși poate greu de observat atunci când lectura își păstrează aceeași tonalitate pe tot parcursul - strigătele de disperare sunt narate cu aceleași inflexiuni ca descrierea unei străzi. Numele unor personaje e pronunțat greșit (Maro, o grecoaică, e numită asemenea culorii, cu accent pe „o”, în loc de accent pe „a”, așa cum e numele), și inclusiv unele cuvinte sunt pronunțate greșit, ceea ce e inacceptabil.
Nu știam subiectul cărții și poate aș fi renunțat de multe ori din cauza durității, însă e scrisă atât de bine, atât de visceral, încât inevitabil mă întorceam de fiecare dată. Prezintă o mahala bucureșteană de început de secol XX, cu oameni săraci, la limita supraviețuirii, care prin diverse glume ale vieții au ajuns să conviețuiască. Nu există personaj fără destin tragic, iar Iacov, naratorul romanului, pare a fi o mică și inocentă pată albă într-o mocirlă a vieții. Lucrurile pornesc din rău și evoluează continuu spre mai rău, până la apogeul nenorocit care introduce și perspectiva abordării „brațului legii” în cazuri de „cercetare la fața locului în doi timpi și trei mișcări”.
Ce nu mi-a plăcut e faptul că la un moment dat (nu pot spune că mi-am dat seama exact când), perspectiva se mută dinspre narator la persoana I/ a III-a prin ochii lui Iacov spre narator la persoana a III-a neutru (detaliile redate nu mai au cum sa fie prezentate de același personaj, naratorul devenind aici aproape omniscient), iar Iacov și familia lui par a fi uitați până aproape de final.
O carte greu de citit din punctul meu de vedere. Subiectul trist și cu multe personaje mă buimăcea pe alocuri. Mi-a trebuit multă răbdare s-o citesc, tocmai o lună de zile, ceea ce nu mi s-a părut de la primele pagini.
Destinul meu începe mizer într-o mahala cu nume ruşinos. Închid ochii şi revăd decorul, ca un desen în cărbune peste care a trecut, apăsat, mâna unui copil nebunatic. Eram o gânganie cu picioarele goale prin praf. Murise un flăcău în mahala şi-mi „dase măsa lui“ pantaloni de pomană – pantaloni scumpi, prea lungi ca să nu-i răsfrâng de câteva ori pe glezne şi largi. Trebuia să-i leg strâns, cu un brăcinar de sfoară, să nu-mi cadă în vine. Purtam o cămaşă desfăcută la gât, cu desene şi flori multicolore, cum sunt cămăşile de sărbătoare ale lipovenilor tineri, iar părul cres- cut în voia lui şi ciuf, mi se lăsa în cârlionţi pe tâmple. Trăiam ca o pasăre şi ca un mormoloc. Ale mele erau maidanele, să le cutreier… Aveam o pasiune mare: mic cum eram, să lovesc sârma de telegraf. Adunam lângă mine un morman de pietricele, îmi lunecam de câteva ori palmele de turul pantalonilor, să le şterg de praf şi mă condamnam, stăpân şi singur în pustiul de maidan al străzii, să-mi frâng gâtul, ochind sârmele şi să-mi smulg mâna din umăr, aruncând cu bolovani în sus. Eram fericit când auzeam sârma atinsă vibrând. Îmi scuturam din nou palmele de praf şi plecam, fluierând ca un haiduc, să fac alte isprăvi: omoram vrabia din roşcovii sălbatici cu praştia, furam pepeni din grădinile sârbilor şi mă scăldam la apă mare, în gârla murdară a oraşului. Plecam de acasă în zori şi mă întorceam în amurg, cântând, cu ochii mari în soare şi părul fluturat în vânt. Stam pe şoseaua Basarab, într-o casă mică, igrasioasă, rămasă până acum într-o rână, ca o amintire de vis rău şi ca o mustrare. Erau case puţine pe şoseaua Basarab şi fabrici multe. Pe stânga se întinsese fa- brica de bere Luther, ca o nemţoaică grasă şi acaparatoare. Pe dreapta, de la intra- rea la magaziile de mare şi mică viteză ale gării, spre bariera Regiei, erau o câr- ciumă, o fabrică de mezeluri, un depozit de cărbuni, o turnătorie, o fabrică pentru industria lemnului şi casa lui Hagiu – casa cu nebuni, strivită în adăpostul zidului înalt de fabrică. Dincolo de noi era un maidan cu basculă publică, bariera drumului de fier şi peste barieră magaziile şi atelierele manufacturii de tutun Belvedere.
“ -Dragoste și moarte, altceva nu mai exista pe lume! ii spune la un moment dat, într-o scena simbolica, Fane, pușcăriaș, lui Ivan, fostul revoluționar. Între aceste doua tensiuni se zbate toată lumea fără ideal a mahalalei care-și acceptă destinul fără revoltă și fără lamentații. In mahala se iubește repede și se moare ușor. Pe atât de fragilă e viața pe atat de cruda e moartea…”
In mahala se iubește repede și se moare din iubire și pentru iubire chiar și mai repede. Punem omorurile, sinuciderile, violurile și toate actele de cruzime din mahala pe faptul ca oamenii muncesc ca niște catâri și n-au timp sau ocazia sa se “școlească”, dar uitam ca experiențele și lecțiile învățate pe propria piele îți tăbăcesc coatele ca să poți să-ți faci loc mai departe prin mulțime, prin lume și prin viață. Din mijlocul “câinilor” din mahala apare Iacov, un băiat simplu a cărui suflet umbla pe coclaurile îmburuiienite și iarna, sensibil, vărsa lacrimi pentru veștejirea maracinilor care împânzesc terenurile dimprejurul mahalalei, pentru moartea unei vrăbii atacate de o pisică. Inima mahalalei este mistica, fanstastic de sălbatică și necruțătoare. Ea adăpostește tot felul de oameni care puși la un loc crează fel și fel de intrigi și scandaluri care fac inima mahalalei să bată mai tare, face ca sângele câinesc care nu cunoaște lege să circule cu viteza mai mare decât orice mașină de poliție sau ambulanță care ar putea face dreptate în locul său.
Zamfirescu isi incepe romanul prin vocea naratorului Puisor mic (aca Iacov). El ne prezinta maidanul si pe parintii lui: Puica, care vrea sa se spanzure ca sa scape de el si de al batran, “doi caini”, si Puisor mare, tamplar mecanic la o masina cu curele si alamuri la atelierul de alaturi. Incet, Zamfirescu da viata casei cu nebuni, creioneaza atmosfera si personajele. Casa cu nebuni era foarte animata si diversificata. Acolo stateau tigani, rusi, greci, unguri, hamali si meseriasi, spalatoreasa cu picior de lemn, copiii, fete de bordel si altii. Mi s-a parut ca nu era nevoie de atatea personaje. De asemenea mi s-a parut ca nu era nevoie de atatea pagini. Nu era nevoie de atatea directii. Plina de diverse figuri de stil si o multime de pasaje care puteau lipsi, povestea isi pierde ritmul pe care ar fi trebuit sa-l aibe din cauza atator personaje si intamplari. Cred ca mie mi-ar fi placut mult mai mult daca povestea asta ar fi fost doar a Saftei cu barbatii ei. Din partea mea primeste 3 ⭐️⭐️⭐️, dar ca de obicei, va indemn sa o cititi.
„Viață de câine - îngânase cineva, sugrumat. Să nu credeți că pe noi ne paște o soartă mai bună! Cum dracu se face, că nu ne mai vine minte la cap deloc? Adică nu ne omoară destul trenurile, transmisiunile și mașinile din fabrici, bolile și sărăcia? Mai e nevoie să ne ucidem și-ntre noi, ca fiarele? Viață de câini, fraților, viață de câini! Asemeni dobitoacelor, nu știm și nu pricepem nimic. Nu vine nimeni să ne deschidă capul și să ne învețe că - la urma urmei - putem și noi să fim oameni...”
"Maidanul cu dragoste" spune povestea unei mahala, o mahala plină de nebuni și de păcate. Este un roman dur, de moravuri, care tratează subiectul cartierelor din perioada Bucureștiului interbelic. Copilul Iacov este martor la toate nebuniile, fanteziile și nenorocirile care se petrec în jurul său. Cu toate că acțiunea nu este prea plăcută, autorul are un stil atât de frumos de a scrie... El așterne poezie chiar și printre cele mai negre evenimente. Un clasic al literaturii noastre, romanul lui Zamfirescu merită citit și digerat de fiecare.
4,5 steluțe. Această carte este, pentru mine, descoperirea anului și o excepțională frescă socială a mahalalelor Bucureștilor din vremurile interbelice. Așa cum spunea și Mihail Sebastian, acest roman, ”pentru un cititor de literatură românească, sau de literatură pur și simplu, este o lectură obligatorie”. În 2026, îmi propun să citesc întregul ciclu Bariera compus din trei volume aparute antum (Maidanul cu dragoste – 1933, Sfânta mare nerușinare – 1935 si Cântecul destinelor - 1939) și unul publicat postum (Bariera – 1946).
O frumoasă portretizare a unui cartier marginal din București care găzduiește "mahalaua cu nume rușinos" de pe șoseaua Basarab.
Un roman foarte fain de citit pentru a experimenta pe propria piele traiul alături de oamenii simpli, dar cu trăiri complexe ale mahalalei. Un roman care readuce în atenție simple întrebări ale vieții umane, fără răspuns: "... de ce sunt oamenii săraci și de ce mor așa de crâncen și fără folos - ca gângăniile."
"Vezi, asta mă roade şi pe mine, batiuşca! Crăp mâine şi duc cu mine taina în mormânt. N-o să aibă cine să spună lumii tot ce am visat frumos şi tot ce am închis în mine, cu scrâșniri de durere sau de revoltă."
La fel ca la Mara, nu imi pasa de personajele din roman. Nu au o viata interioara sau exterioara interesanta sa imi capteze atentia. Toata povestea, doar un conglomerat de intamplari aleatorii, imi intra pe o ureche si iese pe alta.
Între. Între sat și oraș, între inocență și depravare, între dragoste și moarte. Între copilărie și... maturitate? Dură alternanță, fatidic convergentă.
Multă descriere, foarte multe personaje.. O carte greu de urmărit. E poate singura, din colecția de la Jurnalul Național, care mi-a displăcut destul de mult.
📚#MAIDANUL_CU_DRAGOSTE, de George Mihail Zamfirescu (Primul volum din seria #Bariera) #ficțiune #dramă
Editura #Litera Număr Pagini 496 Ediție 2016 Nota Personală ⭐ ⭐ ⭐ ⭐
Am terminat această carte acum 2 zile și încă "rumeg" tema și acțiunea acesteia. O temă greu de digerat. Un subiect dur din toate punctele de vedere, chiar dacă șirul întâmplărilor redate aici ar putea fi catalogate drept tragic-comice.
G. M. Zamfirescu ne poartă într-o lume despre care, probabil, mulți dintre noi am prefera să nu cunoaștem foarte multe detalii. Viața de mahala, un cartier tipic, despre care ni se spune că ar avea un nume rușinos, "o casă de nebuni", cu oameni de cea mai joasă speță, needucați, cu porniri și cugetări primitive.
Îmi este destul de greu să îmi spun părerea personală despre această lectură, pentru că nu am putut rezona cu nimic de aici, nu mi-am putut hrăni sufletul și mintea cu nimic, nu am găsit aici nici alinare, nici recreere, nici educație. Doar o înșiruire de "așa nu!". Nu mi-a plăcut povestea!
Cu toate acestea, cartea merită cel puțin 4 stele pentru claritatea cu care ne introduce autorul în poveste și felul în care ne prezintă fiecare personaj în parte. Acesta ne conturează câteva genuri de oameni din mahala, cu viața și obiceiurile lor. Putem observa efectul bârfelor, beției și a curviei, amestecate cu lenea și prostia omului delăsător, lipsit de principii și frică de Dumnezeu.
Scene care m-au îngrozit și m-au șocat în același timp... mi-au îngreunat lecturarea, făcându-mă adesea să fac pauze delectându-mă în paralel cu alte cărți. Crime din răzbunare și necugetare... hulă la adresa lui Dumnezeu... dialoguri nesărate... și lista poate continua.
Ofer 4 stele pentru felul în care este totul așternut pe hârtie. Totul este nuanțat și transparent încât nu ai cum să nu îți faci o imagine clară a vieții din acest cartier. Însă nu am idee cui și de ce aș recomanda o astfel de lectură.
Nu mă așteptam să îmi placă așa de mult o carte despre viața dintr-o mahala bucureșteană din urmă cu un secol, însă G.M.Zamfirescu are un mod inedit de a-și exprima ideile, foarte poetic și chiar neconventional pentru vremea respectivă. L-am adorat pe "Puișor mic" și i-am simțit melancolia, refuzul de a crește și de a lăsa copilăria în urmă. Mi-ar fi plăcut mai multe gânduri de ale sale și în a doua parte a cărții.