Jump to ratings and reviews
Rate this book

Alina Marinescu

Asasin la feminin

Rate this book
O iubire imposibilă, interzisă, din altă lume...
Alina Marinescu este o rebelă. A fost o rebelă înainte de recrutarea ei ca agent operativ, ramâne o rebelă și după. Acum însă, moartea face parte din viața ei de zi cu zi. Secțiunea Operațiuni Speciale o recrutează impotriva voinței ei și Alex Therein, bărbatul pe care crede că-l iubește, o transformă într-un asasin de elită. Dragostea este o noțiune abstractă pentru Alex, un bărbat cu un trecut întunecat și o expresie impenetrabilă, eficient de rece, care ucide pentru a putea supraviețui. Fără întrebări inutile. Alex nu este un bărbat real, ci mai degrabă o fantomă, o iluzie creată cu ajutorul oglinzilor. Misiunea lui este să o seducă pe Alina, așa că o atrage în mod intenționat în lumea lui misterioasă și plină de senzații, prăbușindu-se emoțional pentru prima dată de la propria lui recrutare. Ca mentor al ei în timpul procesului de antrenament, trebuie să se confrunte nu numai cu atitudinea ei recalcitrantă, dar și cu responsabilitatea de a transforma o persoană inocentă într-o unealtă a morții. Cu toate acestea, cei doi sunt atrași unul către celălalt și relația paradoxală ură-iubire devine încă și mai complicată datorită jocului aproape zilnic cu moartea. Probabil cea mai arzătoare întrebare este: o iubește Alex pe Alina cu adevărat?

„Puternic, provocator, te prinde de la prima pagină și nu-ți mai dă drumul.”
Espionage Chronicles

430 pages, Paperback

First published April 20, 2006

5 people are currently reading
180 people want to read

About the author

Monica Ramirez

32 books211 followers
Monica Ramirez a locuit în SUA, unde a publicat nouă cărți de ficțiune. Bucureşteancă, absolventă a Belford University din California cu o diplomă de Creative Writing, membră a EWA (Espionage Writers of America) și a Romanian Crime Writers Club, a debutat cu, The Unwilling Assassin, primul volum din seria de spionaj Alina Marinescu, apărută la editura Blue Ink Waters Press în ordinea care urmează: The Unwilling Assassin, Whispered Identities, Balance of Power, Beyond Smoke and Shadows, Abyss, Requiem for an Assasin. Editura Boson Books i-a publicat cele două romane istorice de dragoste, Intimate Strangers Affair și Kit Black, precum și thriller-ul Blackout.
Aparițiile editoriale din România includ: cele șase volume ale Seriei Alina Marinescu - Asasin la feminin, Identități secrete, Balanța puterii, Bariere de fum, Abis, Recviem pentru un asasin, Cum se scrie un best-seller - Tehnica americană de scriere creativă cu ajutorul căreia poți transforma o idee într-un roman de succes, Seducția apei, Viață dublă la Veneția, Fantoma de pe lac, cele trei volume ale Seriei GEMINI - Gemini, Rogue și Ops Files: Intelligenex, Cealaltă jumătate de vis, Parallel - Povestiri în nuanțe de gri, Ghostwriter, primele două părți ale Seriei Metropolis, Tristețea grădinii de șofran, Night, Cerul va fi indigo, precum și Protocol 9, Modus 7 și Darknet 3 - Seria Emma Moss
Autoarea are în pregătire ultima parte a trilogiei Metropolis și, Addenda 12, următorul volum al Seriei Emma Moss.

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
126 (68%)
4 stars
30 (16%)
3 stars
13 (7%)
2 stars
10 (5%)
1 star
4 (2%)
Displaying 1 - 30 of 46 reviews
Profile Image for Geo Just Reading My Books.
1,493 reviews337 followers
July 4, 2017
O carte frumoasa, alerta, nu îți da timp sa te acomodezi cu ceva ca acțiunea se si schimba. Cu toate acestea, am avut impresia ca vedeam totul pe o pelicula.
Nici nu știu de ce am tot evitat seria aceasta pana acum!
Recenzia completa o găsiți aici:

https://justreadingmybooks.wordpress....
Profile Image for Ana Stanciu-Dumitrache.
968 reviews110 followers
March 30, 2019
Aveam așteptări foarte mari de la cartea aceasta și pot spune că am fost puțin dezamăgită. Da, intriga e extrem de bună și ofertantă. România comunistă nu are cum să nu atragă un cititor român. Însă parcă aș fi vrut mai multă acțiune, mai multe intrigi, mai mult suspans. Nu știu dacă toate acestea au lipsit din cauză că e abia primul volum al seriei și autoarea a vrut întâi să ne obișnuim cu personajele și intriga propusă. Merită citită mai departe seria pentru a descoperi cum evoluează lucrurile. Mi s-a parut exagerat prezentată dragostea pasională dintre Alina și Alex. Parcă eram intr-un roman al Sandrei Brown în multe momente. Personajele mai făceau ce mai făceau și tot în pat ajungeau 😂 Și reacțiile personajelor mi s-au părut exagerate pe alocuri. La fel și multe faze din roman. Parcă nu au fost prea bine puse la punct, au fost grăbite, fiindcă autoarea simțea permanent nevoia să se întoarcă la Alex și Alina si la cât de minunată și dureroasă e povestea lor. Da, este. Dar nu e nevoie să ni se amintească asta în fiecare capitol. Povestea însă te prinde și, cel puțin la mine, există curiozitatea de a afla ce se întâmplă mai departe. Totuși, romanul e departe de capodopera literară atât de lăudată. Frumoasa mea spioană a lui Falconer îl întrece cu mult, și nu e atât de promovat. Poate am citit eu prea multe cărți de genul și am devenit pretențioasă. Sau poate am citit prea multe povești de dragoste și nu mă mai impresionează. Nu știu. Poate totuși autoarea o să mă surprindă și pe mine în următoarele volume. 😁
Profile Image for Teodora.
225 reviews45 followers
December 25, 2020
Recenzia completă o găsiți pe Fata din bibliotecă

Rareori dau peste o carte care să aibă un impact atât de mare asupra mea, care să-mi pătrundă în suflet şi să-mi manipuleze sentimentele fără să realizez acest lucru.

Acţiunea este concentrată în jurul a două personaje, Alina şi Alex, care ajung prin împrejurări cutremurătoare să fie recrutaţi de către o organizaţie secretă, SSO, şi transformaţi în agenţi operativi. Alex a fost recrutat la vârsta de 18 ani din închisoarea politică, fiind silit să se alăture acestei organizaţii dacă doreşte să supravieţuiască. Consider că partea cea mai tulburătoare din această carte o constituie antrenamentul dur şi sfâşietor pe care trebuie să-l îndure o persoană pentru a dobândi statutul de agent activ. Dar, până să ajungă în acel punct trebuie mai întâi să ... supravieţuiească - iar acest lucru, aparent banal, devine o adevărată provocare. În cele din urmă, Alex este transformat într-o unealtă a morţii, iar pe parcursul procesului de instruire este schimbat complet, sufletul fiindu-i răpit de acei monştrii care au devenit stăpâni pe soarta lui. Acum, Alex este un tip rece, dur şi calculat, care execută orice ordin şi ucide fără să clipească.

"Asasin la feminin" este genul acela de carte care nu-ţi permite să o laşi din mână, care te acaparează complet şi care te determină să-ţi pui o mulţime de întrebări cu privire la lumea în care trăim. Când am citit pe copertă că romanul este inspirat dintr-o poveste reală, am simţit fiori reci pe şira spinării. Acest gând e unul cutremurător care îţi umple mintea de întrebări de genul, "Câte lucruri terifiante se petrec în lume fără ştirea noastră?"
Profile Image for Lavinia Călina.
Author 22 books414 followers
February 28, 2016
Da, e una din acele cărți care te face să o urăști la fel de mult pe cât o iubești. Eu una am rămas prinsă în ițele acestei povești și cu siguranță am să continui cât de curând seria, căci atât acțiunea cât și povestea de iubire mă intrigă. Vă recomand și vouă să o citiți, dacă nu ați ajuns încă.

Întreaga recenzie o găsiți aici: http://lavinia-calina.blogspot.ro/201...
Profile Image for Cezarina Anghilac.
Author 13 books89 followers
May 1, 2017
Mă așteptam la multă acțiune, suspans, urmăriri spectaculoase, situații scăpate de subcontrol, împușcături etc. (misiunile sunt destul de banale și protagoniștii le rezolvă ca pe adunări ). Am dat peste o așa zisă poveste de dragoste care de fapt constă într-un joc obositor de-a te iubesc, nu te iubesc, glumesc, te-am testat și alte lucruri care în realitate distrug încrederea între parteneri (nu însă și în carte). Și nu, protagoniștii nu sunt doi adolescenți sfioși, ci doi oameni maturi (deși vârsta Alinei mi se pare prea mică pentru a justifica o recrutare din partea unei agenții de spionaj).
Alte surprize au fost: stilul greoi, cu multe epitete și adverbe, ruperile de ritm în relatarea unor scene de suspans în favoarea romance-ului (ex: niște teroriști sunt pe urmele Alinei, dar ea se întrebă dacă Alex, care arată așa de bine că i-ar smulge hainele de pe el, o iubește).
Profile Image for Oliviana Georgescu.
315 reviews27 followers
April 7, 2017
Un thriller-romance de excepție, un extraordinar roman de spionaj și acțiune, având în fundal o poveste interzisă de iubire...sau. ..o poveste unică de iubire într-o lume întunecată, dură și plină de secrete, în care totul e înșelător ca un paravan de fum.
Una din cele mai frumoase, dacă nu chiar cea mai frumoasă carte de acest gen pe care am citit-o, am savurat - o, mai bine spus. E bine scrisă, cu un stil matur, elaborat, cursiv, cu o mare atenție la detalii, o frazare elegantă, sigură, fără artificii inutile. A fost o adevărată plăcere să o citesc, de la primul până la ultimul rând.
Povestea - ce ne introduce in culisele unei lumi necunoscute, a unor vieți trăite pe muchie de cuțit, într-un mix perfect echilibrat de acţiune, suspans şi romantism - este foarte captivantă și surprinzătoare, ca și când ai merge pe o potecă şerpuitoare pe marginea unui abis și nu știi ce te așteaptă după următoarea cotitură.
https://www.delicateseliterare.ro/asa...
Profile Image for Andreea Pandelea.
Author 6 books49 followers
September 17, 2016
Aveam, oarecum, habar despre ce va fi vorba în această serie, după ce am citit diferite recenzii ale multor oameni, așa că ideea mea despre ce conținea cartea nu-mi era cunoscută doar din descriere. Și-mi imaginam diferite scenarii, dar așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, așa că am fost plăcut surprinsă de unele scene, și de începutul în forță, pe care, nici după ce am terminat volumul, nu am reușit să-mi dau seama cum s-a ajuns acolo. Un lucru care mi s-a părut frumos și bine realizat – care după părerea mea, nu toți scriitorii îl reușesc – a fost alternanța dintre trecut și prezent care a fost prezentă în volum. Nu mai țin minte exact, dar cred că am mai precizat acest lucru și în Viață dublă la Veneția, doar că acolo a fost vorba despre altceva. Poate veți spune: cum adică a reușit? Am mai citit câteva cărți în care trecutul se împletea cu prezentul, iar eu nu înțelegeam cam nimic din ce se petrecea acolo, deoarece autorul nu știa să povestească sau să închege bine ideile, în așa fel încât să nu te încurce. Dar în Asasin la feminin, parcă totul curgea, venea de la sine, iar unele lucruri pe care nu le înțelegeam, aveau răspunsurile imediat din fragmentul din trecut, sau invers.

Ideea cărții mi s-a părut una foarte bună aleasă, consider că este ceva nou pentru noi, românii, în contextul în care am fost învățați până acum cu altfel de genuri, și nu mă refer la romance, fantasy, horror, sau mai știu eu ce altă categori, ci la ideea de asasin. Numai când te gândești la cuvântul ăsta, eu nu cred că-ți vin în cap fel și fel de titluri românești, pentru că nu ai de unde să le iei, iau eu dacă ar fi să-mi duc gândurile la toate cărțile pe care le-am văzut – nu neapărat citit –, singura care-mi vine în minte este seria “Assassin’s Creed”, dar acolo este altă mâncare de pește. În afară de idea de asasin, cred că toate asemănările se opresc aici. Dacă mi-aș imagina-o pe Alina sau Alex în urmă cu sute de ani, îmbrăcați în hainele alea ale lor super demențiale, poate că da, dar în niciun caz nu aș putea să-mi creez o imagine a lui Ezio, Giovanni, Elise sau mai știu eu cine care apare pe acolo, pentru că mi-ar fi destul de greu. Și, doamne, iarăși am început să aberez!

Continuarea: http://andreeapandelea.blogspot.ro/20...
Profile Image for Dede.
263 reviews15 followers
March 17, 2017
"Asasin la feminin" ne prezintă în prim plan povestea Alinei şi a lui Alex, două personaje complexe din toate punctele de vedere. Două personaje atât de diferite şi, totuşi, uşor asemănătoare, care au avut "norocul" de a ajunge într-un univers ce îi monitorizează la fiecare pas făcut, la fiecare şoaptă lăsată în aer, la fiecare gest ce le-ar putea trăda gândurile. Înger şi demon, lumină şi întuneric, viaţă şi moarte, cam aceste cuvinte, aparent banale, dar cu numeroase înţelesuri ascunse, i-ar putea descrie perfect pe eroii noştri. Unul încă simte, încă trăieşte, ţinându-şi sufletul mai viu ca niciodată, chiar dacă împrejurările în care se află îi interzic cu desăvârşire acest lucru, pe când celălalt, a uitat că în interiorul său mai bate o inimă, fiind, mai mult sau mai puţin, un mort viu, o mască umblătoare.

~ O Ea, un El, două suflete sângerânde, care joacă la nesfârşit aceeaşi piesă de teatru rece şi lipsită de nuanţe, ce se desfăşoară într-un cadru ireal, fără culoare. Aceştia trebuie să-şi joace la perfecţie rolurile pentru a putea supravieţui în lupta crâncenă împotriva morţii.~

Doi pioni pe o tablă de şah, doar că aici, jocul este mult mai periculos, având ca premiu dulcea libertate. Ar putea fi amândoi câştigători. Sau poate doar unul singur va avea tăria şi forţa necesare să ducă la bun sfârşit lupta. Dar există şansa ca aceasta să fie pierdută de ambii, chiar dinainte să înceapă. Un thriller contrastant, care te va întoarce pe dos, demonstrându-ţi că nimic în viaţă nu se obţine uşor, mai ales libertatea.

Mai multe aici: http://shattering-words.blogspot.ro/2...
Profile Image for Eva Anca.
Author 2 books36 followers
March 29, 2017
Sa ofer 5 stele acestei carti mi se pare putin, in comparatie cu sentimentele pe care le-am trait pe masura ce citeam cartea. Este absolut fenomenala, iar autoarea este un adevarat geniu al scrisului! Recomand cartea, care este una cu adevarat complexa, cuprinde un mix ideal de actiune, suspans, romantism si erotism. Personaje extraordinar de bine conturate si prezentate, descrieri detaliate si suspans la cote maxime.

https://randurileevei.wordpress.com/2...
Profile Image for Simona  (Ink&Chapter).
76 reviews36 followers
June 18, 2015
One of my best friends was talking to me about this series, she was so excited about it that in the end she convinced me to read it.

I was so happy when I got the book from the author who is such a nice person. I couldn't wait to read it.
Well, i had a big surprise when I started the book, I couldn't put in down. It was a nice surprize to me, I love books and movies with spies and I really liked this book, what can I say, It was awesome.

The author created a story full with adrenaline and thrilling moments.

I liked very much the characters, Alex, a fearless and ruthless spy is the best in his job and Alina, a bad ass girl who wakes up trapped in the world of the spies and now all she wants is a normal life.
I liked both of them, ok, maybe I liked Alina better.

The book take action in different countries in the world but mostly in Romania and is told by both Alina and Alex point of view, this thing glad me because I had the occasion to enter in Alex's head and in the end I could understand him, why is acting so cold.

What could I say beside the fact that I liked very much this book, a combination between Nikita, James Bond and Mission Impossile, a deadly coctail.

A book about surviving and fighting for freedom, for life, it explores the darkest sides of the world, a world full with danger and secrets, where you can trust no one, not even in your own shadow.

Also, you can read my romanian review here: https://simella23.wordpress.com/2015/...
Profile Image for Georgiana.
7 reviews38 followers
March 7, 2015
Personajele principale ale acestui volum sunt Alina și Alex. Ajuns să fie luat în vizor pentru acțiuni împotriva regimului comunist, Alex este arestat și condamnat la moarte. În schimbul vieții și al protecției familiei lui, el acceptă să fie recrutat de SSO, Serviciul Special de Operațiuni al Securității care pusese ochii pe calitățile lui excepționale compatibile cu statutul de agent secret. În acest fel, tânărul de 18 ani ajunge într-o bază de antrenamente pentru a deveni asasin de profesie. Alina, o tânără de 17 ani, ajunge să fie recrutată și ea tocmai de bărbatul minunat de care se îndragostise iremediabil, de Alex, care între timp devenise profesionist, transformat din tânăr plin de vise și speranțe într-o mașină de ucis, perfectă, fără urmă de sentimente. După ce devine agent dublu, Alex reușește să însceneze moartea lor, devenind doar agenții unei organizații internaționale de combatere a terorismului, numită Elite.

Volumul se împarte în două părți. Prima, „Inocență pierdută”, este un fel de maraton prin ani și acțiuni de unde aflăm, printre misiunile celor doi, felul în care s-a produs transformarea lui Alex, toate încercările la care a fost supus și felul în care „profesorii” lui l-au transformat într-o mașină de ucis. Abia în partea a doua, „Dragoste, onoare, trădare” aflam și cum a fost recrutată Alina dar mai ales, care este cauza tuturor framântărilor ei interioare de până atunci. Daca dragostea dintre cei doi este evidentă din primele pagini, iar cititorul este cumva nelămurit de tumultul trăirilor Alinei, chiar de la începutul acestei părți devenim părtași la drama ei, dar și a lui Alex. Chinuiți de cel mai frumos sentiment, dragostea, dar și obligați să o reprime, personajele devin un contrast în sine, asasini chinuiți de iubire, de imposibilitatea sau posibilitatea de a redeveni umani.

Povestea e și simplă, și complicată. Alina se îndrăgostește la 17 ani de un bărbat minunat, care o face să se simtă o femeie iubită (care femeie nu a trecut prin asta?!?), dar când planul lui a fost, de fapt, să o recruteze cu scopul de a o transforma în asasin, Alina se simte trădată și nu poate accepta noua viață. Bărbatul pe care îl iubește și îl urăște în același timp îi devine instructor și partener în misiuni. Dacă pierde repede lupta împotriva unui sistem căruia i-a devenit prizonieră, conflictul ei interior, refuzul de a accepta să îi fie ucis sufletul sunt prezente pe tot parcursul volumului. Chinuită de întrebări legate de sentimentele ei, dar și ale lui Alex, face față provocărilor meseriei sperând mereu că va scoate din adancurile conștiinței bărbatului iubit adevărul. Sub masca impusă și însușită pe deplin, Alex duce propria luptă. Sentimente de vinovăție și de dragoste, de teamă și răspundere față de Alina, transformă asasinul calm, calculat și imun, într-un bărbat pasional, tandru, protector și… îndrăgostit.

Mai multe pe http://www.imidacuvirgula.com/?p=194
Profile Image for Georgiana Vâju.
Author 7 books108 followers
May 7, 2017
Eu nu citesc spionaj! Că e plictisitor, nu are umor şi nici dragoste... nu, nu citesc! Eh, nu, pe naiba! Ba încă cum m-a făcut Monica să citesc spionaj!
Ce mai pot sa spun eu dincolo de ceea ce s-a spus deja despre această serie? Presupun că mare lucru, nu pot. Totuşi, încerc să-mi spun şi eu părerea.
Mi-a plăcut enorm cartea, am devorat-o. Personajele m-au captivat, am putut să-i vizualizez, m-au făcut să trăiesc intens acțunea alături de cei doi protagonişti, acțiune care este din plin, nu ai cum să te plictiseşti.
Cartea este alertă, suspans şi neprevăzut sunt din belşug, iar punctul forte pentru mine este prezența dragostei. Pai da, ce să-i faci? Nu pot să citesc o carte în care dragostea nu este prezentă, defectul meu.
Dragostea dintre Alex şi Alina este plină de întorsături, Monica îi chinuie de-i zăpăceşte, dar asta face ca povestea să fie şi mai picantă.
Mi-a plăcut modul de scriere, construirea frazelor şi faptul că povestea este întreruptă pe alocuri de acele puncte de respiro. Sincer, eu chiar am avut nevoie de ele.
La fel de mult mi-a plăcut faptul că, cartea este documentată şi presărata cu tot felul de date istorice, geografice şi tehnice. Ador cărțile din care am câte ceva de învățat. Şi de la Monica chiar nu ducem lipsă. Sunt convinsa ca voi devora si celelalte volume cu acelaşi entuziasm precum am făcut-o cu primul. De altfel, reacțiile celorlalți cititori sunt grăitoare.
Felicitări, Monica! Îți mulțumesc pentru lectura captivantă pe care mi-ai oferit-o.
Profile Image for Iasmy Literatura pe tocuri.
85 reviews7 followers
April 15, 2015
“Asasin la feminin” este primul volum al seriei şi a fost pentru mine o desfătare. Am trăit alături de personaje, prin faţa ochilor mi s-au perindat imagini ca şi cum vizionam un film. Autoarea a reuşit să creeze acest efect. L-am urât, dar şi iubit pe Alex personajul masculin principal, am apreciat-o pe Alina pentru faptul că a reuşit să devină puternică şi să depăşească momentele de trădare.
Un roman cu un ritm alert, plin de acţiune, dar mai presus de toate acele momente de spionaj şi iniţiere este evidenţiată o poveste de dragoste imposibilă. Manipulări, seducţie, minciuni, misiuni de spionaj, antrenamente dure pe care nu ţi le poţi imagina, personaje bine definite, atât cele principale, cât şi cele secundare, poveşti din trecut şi prezent, sentimente puternice, sentimente ascunse, emoţii, frică, panică, pasiune, vieţi nevinovate distruse, trădare, un sistem diabolic, dorinţa de libertate, supravieţuire într-o lume plină de pericole, toate acestea caracterizează romanul.
O serie ce merită citită. Foarte bună, captivantă, si am impresia că voi avea parte de multe răsturnări de situaţie în volumele care urmeză.
http://literaturapetocuri.ro/asasin-l...
Profile Image for Marina Costa.
Author 21 books84 followers
September 1, 2019
Un roman interesant. Nu sunt un fan al misterelor de spionaj, insa aceasta carte m-a cucerit si n-am putut-o lasa din mana. Cu o imaginatie debordanta, bazata pe documentare riguroasa si pe crearea unor personaje puternice, autoarea a reusit sa teasa o lume deosebit de interesanta, a intrigilor politice si a actiunii fierbinti, demna de scriitorii straini celebri pentru acest gen literar. Acest roman, primul dintr-o serie de sase, ne invita la calatorii prin toata lumea, in diferite medii sociale si circumstante, in lupta impotriva celor mai antrenati teroristi. Povestea de dragoste tesuta in paralel, imposibila in contextul activitatii celor doi asasini, dar cu atat mai dulce si mai excitanta, adauga un farmec aparte lumii descrise.

Recomandata nu numai fanilor romanelor de spionaj - si altii se pot lasa convinsi...
Profile Image for Mara Mădălina.
32 reviews24 followers
November 29, 2015
Suspans, actiune, nervi intinsi pana la limita suportabilitatii, aventura, risc maxim si o fascinanta poveste de iubire printre gloante, fum si moarte. Seria Alina Marinescu are cu siguranta tot mixul de condimente necesar pentru a captiva cititorul si a stimula curiozitatea.
"Asasin la feminin"este o carte pe care o recomand deoarece sunt sigura ca aceasta combinatie uluitoare de thriller, adventure si romance va fi pe placul oricarui cititor dornic de o lectura incitanta si de o poveste unica .
Author 6 books47 followers
July 23, 2017
Mi-a placut fiindca mi-a amintit de Nikita, serialul meu preferat. Cel vechi, cu Peta Wilson si Roy Dupuis; cel nou e mai slabut. Poate ca mi-ar fi placut si mai mult, daca povestea n-ar fi sarit tot timpul din prezent in trecut si invers. Din cauza asta, mi-a fost cam greu sa urmaresc firul actiunii.
Profile Image for IuliaAngel666.
17 reviews7 followers
February 27, 2018
Suspans, actiune, mister, dragoste. Reteta perfecta pentru o carte cu spioni de vis! Autoarea reuseste sa introduca cititorul in lumea pe care o creeaza, acesta traind tot ce traiesc personajele! <3
Profile Image for Irina.
154 reviews11 followers
January 6, 2019
Citind acest roman am avut parte de senzatia pe care o am urmarind episoadele unui film serial american de actiune. Inclusiv grafica dar si formatul seriei ajuta la crearea acestei impresii, romanele fiind puse intr-un suport amintind de cel in care sunt puse dvd-urile.
Subiectul agentilor operativi recrutati de organizatii secrete, antrenati pentru misiunea de a ucide in interesul organizatiei dar si in interesul propriu de a supravietui a fost abordat mai ales in filme americane precum La Femme Nikita. Inclusiv tehnica vizuala si derularea rapida a actiunii sunt preluate din filmele americane.
Universul romanului e o combinatie intre organizatiile din filmele americane si Romania comunista cu prizonierii politici, un amestec intre revolta impotriva regimului comunist si lupta cu armele tehnologiei inalte precum computere dar si laptopuri, diskete si harduri externe. Personajele calatoresc inclusiv in strainatate prin misiuni, iar misiunile si munca de echipa sunt combinate cu atractia erotica si relatia dintre cei doi agenti special antrenati, Alex si Alina. Relatia dintre ei evolueaza pe parcursul romanului, de la seductia Alinei de catre Alex ca misiune, in vederea recrutarii ei, la revolta Alinei si suspectarea intentiilor lui Alex, la recunoasterea atractiei reciproce, mici provocari, si apoi la observarea relatiei stranse dintre cei doi de catre organizatie. Acceptarea antrenamentului ca agent operativ vine din dorinta de a supravietui si de a-si proteja familiile, chiar daca pentru restul lumii ei deja nu mai exista, fiind executati in inchisoarea politica. In aceasta lume, Alex incearca sa o protejeze pe Alina invatand-o ce sa faca pentru a supravietui, si relatia dintre ei pastreaza pe cat posibil pentru ei o doza de normalitate intr-o lume in care maine poate sa nu mai existe.
Ce trebuie sa stie un agent? Lectiile Alinei includ limbi straine, informatica, exercitii de lupta, de seductie. Invata inclusiv cum sa omoare un om cu un card si cu o agrafa de birou. Relatia profesor –eleva dintre Alex si Alina evolueaza de la impotrivirile ei si dorinta lui de a o ajuta pentru un viitor mai bun la o relatie in care tin cu adevarat unul la celalalt.
Citate:

"Nimic altceva nu apropie doi oameni mai mult decât prezenta iminenta a morții, atingerea ei abisală perforand adânc sufletul uman, lăsând în urmă cicatrici eterne. " (P. 22)
“Toti o credeau moarta. Nu mai era decat o fantoma in ceea ce obisnuise sa fie lumea ei. Avusese o viata, un viitor, iar acum toate astea erau de domeniul trecutului.” (p. 27)
“In timp ce traversa aeroportul LAX, isi ingadui sa studieze locul si oamenii cu care se intersecta. Oameni liberi, traind vieti normale, care nu aveau habar de prezenta lui intunecata si nici nu le trecea prin cap cu ce misiune sinistra se afla acolo.” (p. 118)
“Tu l-ai facut sa-si revina. Incepuse sa se poarte ca o fiinta umana, ba chiar zambea uneori.” (p. 321)
“Nu-ti poti permite nicio eroare […] In munca noastra cea mai mica greseala este egala cu moartea.” (p. 286)
Profile Image for Diana Macovei.
361 reviews15 followers
May 22, 2017
Asasin la feminin nu este o carte pe care să o citești în treacăt. Trebuie să fii pregătit să intri în lumea secretă a asasinilor perfecți, fiindcă nu ai partea supranaturalului care să te rupă din realitate. Ai doar o realitate înfricoșătoare ascunsă în realitatea cotidiană. Spionajul în lumea Alinei Marinescu este echivalent cu o distrugere fizică și psihică și apoi remodelarea individului din piesele majore ce au supraviețuit operațiunii.
https://goodread.ro/recenzie-asasin-l...
100 reviews13 followers
January 10, 2016
Cartea începe cu descrierea unei operațiuni care are drept scop uciderea lui Ceaușescu. Este prima operațiune a Alinei Marinescu în care este nevoită să ucidă pe cineva. Operațiunea nu își atinge scopul încât persoana ucisa este o sosie a dictatorului. Rămâne însă un succes încât Alina omoară pentru prima dată.

În carte se povestesc alternativ momente din trecut, cum ar fi recrutarea lui Alex și mai târziu a Alinei în cadrul organizației secrete, testele și antrenamentele grele din punct de vedere fizic dar și psihic la care au fost supuși.

Astfel aflăm ca Alex a fost recrutat la 18 ani. Era un oponent al sistemului comunist, se afla pe punctul de a fi condamnat la moarte, când organizația l-a recrutat inscenandu-i moartea și amenintandu-l ca familia sa va fi omorâta dacă nu se supune.

Alex s-a dovedit a avea mare potențial, cu cunoștințe în diferite domenii, astfel ca nu a fost foarte greu pentru el să obțină rezultate excepționale în toate fazele antrenamentului. Doar ideea de a ucide l-a bântuit un timp, până a reușit să depășească și acest prag psihologic.

În cazul Alinei a fost ceva mai greu. Alex însuși a ademenit-o în a intra în organizație. Alina era o fire rebela, greu de controlat și îmblânzit, având și o doză mare de sensibilitate. A ajuns să îl urască pe Alex ca a manipulat-o afectiv.

Alex devine antrenorul Alinei deoarece se simte moral vinovat de soarta ei dar are și unele sentimente față de ea, sentimente pe care le neagă și față de el însuși.

Între Alex și Alinei se naște o legătură mai intensă decât una obișnuită de dragoste deoarece e amestecată cu regrete, remușcări și resentimente. În final, Alex îi mărturisește ce simte pentru ea. Ei se află mereu la datorie iar Alinei îi este greu să găsească delimitarea clară de unde începe Alex omul si Alex mercenarul.

Cartea este genul de carte care transpune cititorul în această lume nouă a spionajului, a informațiilor secrete privind tot ce reprezintă un bun mercenar. In ritm alert ne poartă în ani diferiți ai istoriei țării, în faze diferite ale evoluției lui Alex și Alinei.

E o carte care bântuie încă după citirea ultimelor rânduri. Trebuie să citiți cartea pentru a simți totul la adevărată valoare.

Voi citi și restul romanelor din serie deoarece consider ca Monica Ramirez mai are destui ași în mânecă pentru a ne capta atenția și a ne ține în tensiune mereu.

Mulțumesc autoarei pentru generozitatea de acare a dat dovadă când mi-a trimis romanele în format PDF.

Recomand cartea această carte e prima din seria dar și restul de patru carti. Lectură plăcută!

Voi scrie zilele astea o recenzie și pe blogul personal cuvintefluturi.blogspot.com De obicei recenziile mele nu coincid, de aceea cred ca și recenzia de pe blog va fi interesantă.

Mela Ruja Diaconu
1.01.2016
Zaubertal
Profile Image for Ghanda.
315 reviews304 followers
April 16, 2017
Menționez încă de la început că e o carte plină de acțiune, așa că daca asta căutați, ați dat peste potul cel mare. În cadrul recenziei, însă, am să mă concentrez pe latura umană a lumii spionilor în care suntem introduși cu brutalitate încă de la primele rânduri.

Fiind primul volum dintr-o serie, prezentarea personajelor și a destinelor lor s-a putut desfășura temeinic, am putut asista la modificarea personalității lor celulă cu celulă, gând după gând, în special în cazul lui Alex. Forța mentală de care a fost nevoie pentru a nu renunța în ciuda tuturor atrocităților la care e supus, începând cu tortura fizică și încheind cu ordinul de a ucide cu sânge rece un necunoscut e fascninată, deși înfricoșătoare pentru că totul e incredibil de calculat și de rece, totul e redus la „faci asta sau mori”, și dincolo de un punct, e nevoie de mult curaj pentru a alege viața, e nevoie de mult curaj pentru a-ți suporta sau amuți conștiința, e nevoie de mult curaj pentru a-ți putea susține propria privire în oglindă, fără să te îndepărtezi infricoșat de ceea ce vezi acolo.

Însă toată această forță are un preț, iar Alex a dat la schimb mila și compasiunea care l-ar fi oprit să o atragă și pe Alina în lumea lui, să o condamne la aceeași soartă. Abia apoi, abia văzând-o cu un pistol în mână, forțată să învețe să ucidă, cred eu ca Alex a înțeles cu adevărat ce a făcut și abia atunci a început să își dorească să îndrepte lucrurile înainte să fie prea târziu.

[...]

Citind, n-am putut să nu mă pun în pielea lui, am încercat să îmi imaginez cât aș rezista eu știind nu că viața mea e în joc, pentru că destul de repede viața unui agent ajunge să cântărească mai puțin decât nimic, ci știind că viața familiei mele ar fi amenințată dacă nu aș urma regulile jocului... E un roman care te pune serios pe gânduri atunci când nu te aruncă în mijlocul unei lupte pe viață și pe moarte în bătaia gloanțelor. Tocmai de aceea, abia aștept să mă apuc de volumul 2, pentru că sunt curioasă ce le mai poate aduce ziua de mâine celor pentru care ziua de mâine a încetat să fie ceva sigur cu mult timp în urmă.

Puteți găsi recenzia mea completă pe blogul meu, aici -> [link]
Profile Image for Quentin Feduchin.
412 reviews11 followers
December 22, 2014
This is the first book of her's that I've read and I thought it really quite good.
Since she is writing as a woman about a woman, there is a whole lot in here about women's feelings; just tons of it. Some guys will find it too much. The fact is she harps on again and again and again about how she isn't really an assassin, how she really doesn't know whether 'he' loves her or not, truthfully it never ends.
But maybe that's the way a women's thriller should be written, after all as the saying goes 'vive la difference'. If they were only written by men about men and about how men think, how boring would it get?
The concepts are pretty interesting and the insite to the horrible Ceausescu regime in Romania is quite informative; pretty bad stuff I can tell you.
So this book is worth reading as a fresh slant on the assassin/thriller type European story; good stuff.
Profile Image for Loredana Pătran.
10 reviews
June 26, 2015
Este prima carte de acest gen pe care am citit-o şi sunt plăcut surprinsă. Acţiune, dramatism, romantism...like it!

Mulţumesc frumos autoarei!
Profile Image for Cititor Necunoscut.
477 reviews92 followers
December 2, 2017
Un roman care îți taie respirația la propriu. Un roman care îți tensionează corpul în așteptarea deznodământului. Un roman care îți crează o stare de așteptare incredibilă. Incitare la superlativ!

Nu îmi amintesc vreun roman care să mă fi făcut până acum să aștept cu atâta nerăbdare să îl reiau. Abia așteptam să termin treaba să văd ce a mai făcut Alina. Am trăit alături de ea toată tristețea, dar și toată fericirea.

Recenzia completa o gasiti aici: https://cititornecunoscut.ro/2017/10/...
Profile Image for Alina Dinu.
148 reviews21 followers
April 8, 2019
Monica Ramirez se distinge ca o maestră a thrillerului și cu un pas mai sus de toate adaugă și elementele romance și spionaj care formează un pachet mortal. Termenul (i.e. mortal) nu e de speriat decât în cazul în care atentezi dincolo de ficțiune, căci altfel tot ce întâlnești pe parcursul poveștii atacă nervii, emoțiile, alianța cu un personaj sau altul până în punctul de fierbere, mai concis te manipulează cu incitare. Seria Alina Marinescu pune capcane la fiecare a doua filă citită - te înfioară, te captivează, te momește la pericol, te amuțește în suspans, te încordează în pasiune. „Asasin la feminin” este doar începutul unui aventuri în care te trezești prizonier în tenebre, te dezmeticești în ploaie de suspine, capeți dar și pierzi putere din sentimente și faci slalom printre gânduri evitând să devii ținta unor gloanțe oarbe de realitate. Pentru că realul a stat la baza acestui roman, Monica Ramirez te scufundă în apă rece ca gheața, ca apoi să te pună martor într-o poveste ce se joacă într-o ficțiune fascinantă, lăsându-te pierdut între cele două planuri, salvare venind doar la gândul că nu te părăsește cu doar un volum.
https://ideilaintamplare.blogspot.com...
Profile Image for Emil Călinescu.
Author 1 book64 followers
Read
March 29, 2021
Prima carte a seriei contine, de fapt, cam 2 carti. Pe de-o parte, vedem cum au fost racolati Alex si Alina, vedetele acestei carti, cei 2 agenti care formeaza un cuplu periculos pt toata lumea, pe de alta parte vedem misiunile lor periculoase din Occident, in special ultima dintre ele, din Amsterdam.

Cartea nu-i perfecta, are mici defecte, cel mai important dintre ele fiind lungimea ei (putea fi lejer facute 2 carti distincte), insa per total este o carte excelenta. Abia astept sa-i citesc continuarile.
Displaying 1 - 30 of 46 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.