What do you think?
Rate this book
Trilogia în alb #1
Бялата роза
Доктор Тудор не обръщаше внимание на онова, което му говореше лекарят. Той наблюдаваше сгърчения труп на едно човече. Върху широкото чело имаше малка дупка, обградена с червен кръг.
— Стреляно е отблизо — каза Йон Роман. — Можем да изключим самоубийство.
— Самоубийство? — учуди се Виктор Мариян. — Дулото на пистолета би докоснало слепоочието… Положението на тялото показва, че убитият е спял. А пистолета изобщо го няма.
— Не е спял — каза доктор Тудор. — Погледнете юмруците му. Защищавал се е от смъртта, стискайки юмруци… След това тялото му се е катурнало, докато е стигнало до това положение. Пипал ли е някой тялото?
Лекарят Джордже Лука отговори веднага:
— Аз… докосвах тялото… Всъщност само китката на лявата ръка, за да установя смъртта… толкова беше късно вече… И никой не е местил тялото. Аз и адвокатът Барбу обърнахме внимание, че не бива да се върши това.
— Стреляно е отблизо — каза Йон Роман. — Можем да изключим самоубийство.
— Самоубийство? — учуди се Виктор Мариян. — Дулото на пистолета би докоснало слепоочието… Положението на тялото показва, че убитият е спял. А пистолета изобщо го няма.
— Не е спял — каза доктор Тудор. — Погледнете юмруците му. Защищавал се е от смъртта, стискайки юмруци… След това тялото му се е катурнало, докато е стигнало до това положение. Пипал ли е някой тялото?
Лекарят Джордже Лука отговори веднага:
— Аз… докосвах тялото… Всъщност само китката на лявата ръка, за да установя смъртта… толкова беше късно вече… И никой не е местил тялото. Аз и адвокатът Барбу обърнахме внимание, че не бива да се върши това.
360 pages, Mass Market Paperback
First published January 1, 1964
2 people are currently reading
88 people want to read
About the author
Constantin Chiriță
17 books64 followersConstantin Chirita was born in a family of teachers and he was a well known fiction writer, his books were targeted to the younger readers.
He was a student at the Polytechnic University in Bucharest, after which he dedicated all his time to literature and journalistic.
He came into the literature world in 1949. He also was a good essay writer. In his novels he presented the image of the university and technocrat world.
Constantin Chirita is the author of a well known series of novels called: Ciresarii. They were transformed in the 80 into a television show and enjoyed a great success.
He was a student at the Polytechnic University in Bucharest, after which he dedicated all his time to literature and journalistic.
He came into the literature world in 1949. He also was a good essay writer. In his novels he presented the image of the university and technocrat world.
Constantin Chirita is the author of a well known series of novels called: Ciresarii. They were transformed in the 80 into a television show and enjoyed a great success.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 6 of 6 reviews
October 12, 2021
De multă vreme voiam să-l cunosc pe doctorul Alexandru Tudor şi făcusem multe demersuri în acest scop. Cu toate acestea, nu mi-am închipuit că invitaţia aceea laconică, primită într-o seară la telefon, îmi va prilejui întâlnirea mult dorită. Am intrat într-un birou sobru, ferit de zgomote şi m-am pomenit în faţa unui bărbat de statură potrivită, bine legat, care mi-a întins leneş mâna, rostindu-şi cu voce parcă obosită numele:
― Doctor Alexandru Tudor…
Am tresărit şi l-am privit fără să-mi ascund uimirea. Îi vedeam pentru prima dată chipul. Era chipul unui om inteligent, cu fruntea lată, cu faţa lunguiaţă şi pomeţi osoşi, cu nasul lung şi subţire deasupra unor buze foarte precis desenate, cu bărbia dură, voluntară, tăiată sigur şi simetric. Părul, mai degrabă de culoare închisă, nu prea bogat, începea să albească pe la tâmple. Avea priviri blânde, surprinzător de blânde, rareori ţâşnea din ele o lucire stranie de o clipită; cel mai adesea ţinea genele întredeschise, ca şi cum ar fi vrut să se ferească de o lumină orbitoare.
Figura aceasta distinsă, inteligentă mai exprima însă ceva şi anume o oboseală grea, incurabilă. (Aceste constatări mi s-au relevat cu timpul.) Niciodată nu l-am văzut altfel. Mereu mi se părea că mă întâlnesc cu el după o noapte lungă şi albă, în care experimentase cine ştie ce lucrări de laborator, sau studiase, fără odihnă, cine ştie ce tomuri prăfuite care albesc părul savanţilor.
Mă aflam aşadar în faţa acelui personaj (e de la sine înţeles că nu-i folosesc numele real) despre care un foarte bun prieten îmi spusese într-o zi oarecare:
― Fereşte-te să ai de-a face cu el, dragul meu. E unul din cei mai mari specialişti în criminologie. Talie europeană…
Nu mai ţin minte ce-am discutat în seara aceea. Eram nervos, emoţionat, nu izbuteam să-mi adun gândurile, nu puteam să mă concentrez, îmi era teamă că voi spune cine ştie ce nerozii, mă mulţumeam să fac simple afirmaţii, sau să pun câteva întrebări din când în când, până ce am simţit ― sau aşa am crezut eu ― că şi întrebările sunt inutile şi puse în contratimp. Cred că am tăcut foarte multă vreme, fumând fără întrerupere, pentru a avea totuşi o ocupaţie. De aceea, am fost mirat când, la sfârşitul primei noastre întâlniri, doctorul Tudor s-a declarat încântat şi ― parcă ghicindu-mi gândurile ― mi-a dat a înţelege că ne vom mai vedea, în măsura în care timpul „ne va permite”, terminând cu câteva cuvinte care mi s-au părut atunci o glumă:
― A asculta în tăcere e o artă…
Ne-am revăzut cam după o săptămână şi chiar de la primele cuvinte mi-a explicat de ce consideră el că „a asculta în tăcere e o artă”.
― Doctor Alexandru Tudor…
Am tresărit şi l-am privit fără să-mi ascund uimirea. Îi vedeam pentru prima dată chipul. Era chipul unui om inteligent, cu fruntea lată, cu faţa lunguiaţă şi pomeţi osoşi, cu nasul lung şi subţire deasupra unor buze foarte precis desenate, cu bărbia dură, voluntară, tăiată sigur şi simetric. Părul, mai degrabă de culoare închisă, nu prea bogat, începea să albească pe la tâmple. Avea priviri blânde, surprinzător de blânde, rareori ţâşnea din ele o lucire stranie de o clipită; cel mai adesea ţinea genele întredeschise, ca şi cum ar fi vrut să se ferească de o lumină orbitoare.
Figura aceasta distinsă, inteligentă mai exprima însă ceva şi anume o oboseală grea, incurabilă. (Aceste constatări mi s-au relevat cu timpul.) Niciodată nu l-am văzut altfel. Mereu mi se părea că mă întâlnesc cu el după o noapte lungă şi albă, în care experimentase cine ştie ce lucrări de laborator, sau studiase, fără odihnă, cine ştie ce tomuri prăfuite care albesc părul savanţilor.
Mă aflam aşadar în faţa acelui personaj (e de la sine înţeles că nu-i folosesc numele real) despre care un foarte bun prieten îmi spusese într-o zi oarecare:
― Fereşte-te să ai de-a face cu el, dragul meu. E unul din cei mai mari specialişti în criminologie. Talie europeană…
Nu mai ţin minte ce-am discutat în seara aceea. Eram nervos, emoţionat, nu izbuteam să-mi adun gândurile, nu puteam să mă concentrez, îmi era teamă că voi spune cine ştie ce nerozii, mă mulţumeam să fac simple afirmaţii, sau să pun câteva întrebări din când în când, până ce am simţit ― sau aşa am crezut eu ― că şi întrebările sunt inutile şi puse în contratimp. Cred că am tăcut foarte multă vreme, fumând fără întrerupere, pentru a avea totuşi o ocupaţie. De aceea, am fost mirat când, la sfârşitul primei noastre întâlniri, doctorul Tudor s-a declarat încântat şi ― parcă ghicindu-mi gândurile ― mi-a dat a înţelege că ne vom mai vedea, în măsura în care timpul „ne va permite”, terminând cu câteva cuvinte care mi s-au părut atunci o glumă:
― A asculta în tăcere e o artă…
Ne-am revăzut cam după o săptămână şi chiar de la primele cuvinte mi-a explicat de ce consideră el că „a asculta în tăcere e o artă”.
July 19, 2023
Absolut imposibil de citit. Am incercat sa o folosesc ca soporific, pare sa functioneze, ceea ce inseamna ca nu am sa o termin niciodata. Indescriptibil de slaba.
January 4, 2024
The 3rd reread of this one, the weakest of the trilogy but still quite good and better than most mysteries of its type (murder in an isolated manor with a list of colorful guests)
August 22, 2015
Cartea are un inceput destul de promitator, misterul care invaluie toate personajele introduse fiind cel care m-a atras la aceasta carte.
Desi nu este foarte groasa, pot spune ca lectura ei m-a cam plictisit, lucru ce nu mi s-a mai intamplat pana acum la o carte politista. Actiunea este foarte statica si am avut senzatia ca naratiunea este lungita la nesfarsit. Spre final, cand trebuie sa se anunte verdictul anchetei si implicit sa se demaste criminalul, cartea a devenit ceva mai interesanta. Atunci, C. Chirita a invitat cititorul sa fie detectiv, punand-i la dispozitie toate informatiile descoperite de personajul principal.
Per total, cartea a fost "ok";reprezinta o lectura usoara, de luat pe plaja sau intr-o calatorie lunga, dar nu este o opera serioasa, stufoasa, in care sa te afunzi cu placere.
Am aflat ca "Trandafirul alb" face parte din "Trilogia in alb" pe care nu cred ca o voi citi intrucat acesta cartea nu prea m-a impresionat.
Cred ca volumele "Ciresarii" au fost mult mai reusite si romanele politiste nu sunt specialitatea lui Constantin Chirita.
Desi nu este foarte groasa, pot spune ca lectura ei m-a cam plictisit, lucru ce nu mi s-a mai intamplat pana acum la o carte politista. Actiunea este foarte statica si am avut senzatia ca naratiunea este lungita la nesfarsit. Spre final, cand trebuie sa se anunte verdictul anchetei si implicit sa se demaste criminalul, cartea a devenit ceva mai interesanta. Atunci, C. Chirita a invitat cititorul sa fie detectiv, punand-i la dispozitie toate informatiile descoperite de personajul principal.
Per total, cartea a fost "ok";reprezinta o lectura usoara, de luat pe plaja sau intr-o calatorie lunga, dar nu este o opera serioasa, stufoasa, in care sa te afunzi cu placere.
Am aflat ca "Trandafirul alb" face parte din "Trilogia in alb" pe care nu cred ca o voi citi intrucat acesta cartea nu prea m-a impresionat.
Cred ca volumele "Ciresarii" au fost mult mai reusite si romanele politiste nu sunt specialitatea lui Constantin Chirita.
August 26, 2014
Foarte slaba. Evolueaza greu, e extrem de statica. Inteleg ca o carte politista trebuie sa fie mai incurcata, dar deja ma pierdusem dupa cateva zeci de pagini. Finalul e ratat total. O sa le citesc si pe celelalte din serie sa vad cum sunt dar ma tem ca Alexandru Tudor, detectivul, si-a ratat sansa la glorie. "Nici romanele poliţiste ale lui Constantin Chiriţă - Trandafirul alb, Pescăruşul alb şi Îngerul alb, publicate separat în perioada 1966-1972 şi grupate ulterior în Trilogia în alb (Buc., Em. 1974;ed. a II-a, Buc., Em., 1975) - nu sunt mai convingătoare. În cuprinsul lor, un comisar Maigret autohton, Alexandru Tudor, lipsit de farmec, construit de autor cu o falsă dezinvoltură, dezleagă diverse enigme în starea de spirit a unui dezlegător de cuvinte încrucişate. Ca şi romanele de inspiraţie muncitorească, romanele poliţiste ale lui Constantin Chiriţă suferă de amatorism." (Alex Stefanescu)
Displaying 1 - 6 of 6 reviews