"Cât de încântători, cât de interesanți și de extraordinari sunt oamenii de la distanță!" (Ochiul spectatorului)
Știu sigur c-am citit de 2 ori selecția asta din eseurile lui Huxley, acum peste 20 de ani. Și că mi-au plăcut într-atât de mult, încât nu m-am îndurat să dau la anticariat cartea, deși e ferfenițită ca o varză. Dar le-am uitat complet cu excepția unuia singur, norocul meu! Așa c-am luat-o la recitit, să văd dacă îmi place și a treia oară, surpriza e că da, are stil și penel, ia peste picior mari autori (face un mișto crunt de Conrad, care, zice Huxley, nu-și înțelege personajele; mie Conrad îmi place mult, dar mă distrează și critica acidă a lui Huxley, până la urmă, eu una chiar nu sunt sigură ce înseamnă de fapt să-ți înțelegi personajele, a înțeles-o Flaubert pe Emma? Sau pe baba cu papagalul?).
Vorbește mult despre snobism, despre picturi și cărți. O lectură foarte plăcută.
Eseul pe care nu l-am uitat este despre cea mai frumoasă pictură din lume.
Las aici un citat lung care mi se pare actual:
"Arta proasta este de doua soiuri: cea anodina, stupida si lipsita de talent, adica arta proasta într-un sens negativ; si arta pozitiv proasta, care e minciuna si fatarnicie. Adeseori, minciuna este spusa atît de bine, încît aproape toata lumea se lasa prinsa de ea - cel putin o bucata de vreme. Pîna la urma, însa, minciuna iese la iveala. Moda se schimba, publicul învata sa priveasca totul sub o optica diferita, si, acolo unde i se parea odinioara ca vede o opera admirabila, care-l misca, descopera azi prefacatoria. In istoria artelor gasim nenumarate prefacatorii de acest gen, cîndva considerate drept valori autentice, si descoperite mai tîrziu a fi falsuri. Încă mai auzim slabe reverberari ale afirmatiei ca Ossian a fost cîndva citit, ca Bulwer a fost considerat un mare romancier, iar "Festus" Beiley un poet viguros. Iar duplicatele lor din ziua de azi, aduna cu sîrg bani si elogii.
Adeseori ma întreb daca nu fac si eu parte din aceste duplicate. Imposibil de stiut. Pentru ca poti foarte bine sa fii un farsor artistic fara sa ai intentia de a însela, ba chiar nutrind cea mai arza¬toare dorinta de a fi onest.
Uneori, sarlatanul e un om de geniu, si atunci ai de-a face cu artisti ciudati ca Wagner sau Bernini, care reusesc sa converteasca falsitatea si teatralul în sublim."