Vizuina: proză postumă

by Franz Kafka, Mircea Ivănescu (Translator), Roxana Albu (Contributor)

„Tot ce a scris Kafka, indiferent dacă s-a publicat sau nu în timpul vieții sale, este la același nivel de teroare și iluminare, dincolo de posibilitățile minții omenești. Ca să-l poți înțelege, trebuie ca tu însuți să fii dispus să pără­sești o lume a confortului intelectual și moral pentru un sistem carstic de o infinită măreție. Nici un autor nu răsplătește sacrificiile cititorului ca Franz Kafka. El îți cere să părăsești tot ce este omenesc ca să te-ntorci din nou spre uman, la capătul unei aventuri totale, înveșmântat în veșmintele celui înviat din morți.“ – MIRCEA CĂRTĂRESCU

„Povestirile lui Kafka nu sunt tratate religioase, metafizice sau morale, ci texte poetice. [...] Aceste poeme adesea atât de liniștitoare, adesea atât de exaltante, vor rămâne nu numai ca documente ale unei spiritualități rare, ca expresie a celor mai profunde între­bări și îndoieli ale epocii noastre, ci și în calitate de creații poetice, ca roade ale unei imaginații simbolice și ale unei expresivități lingvistice nu doar foarte cultivate, ci şi originale şi autentice. Chiar și acele teme ale operei sale care ar putea fi percepute ca bizare și deconcertante sau pur și simplu patologice, toate acele drumuri complet problematice și, în sens mai profund, îndoielnice ale imaginației sale singuratice dobândesc, prin forța expresivă și poe­tică a lui Kafka, magia frumosului, harul formei.
Opera uimitoare a poetului din Praga va trăi mai departe în martorii timpurilor noastre tulburi și suferinde, în frații mai tineri ai lui Kierkegaard și Nietzsche. El a avut un talent al căutării reflexive și al suferinței, a fost deschis tuturor problemelor timpului său, adesea în mod problematic deschis; în acelaşi timp, iubit al zeilor, a posedat în arta sa o cheie magică cu care ne-a descoperit nu doar rătăciri și tragice viziuni, ci şi frumusețe și alinare.“ – HERMANN HESSE

Genres: Short Stories, Fiction

664 pages, Hardcover

First published January 1, 1946

About the author

Franz Kafka was a German-speaking writer from Prague whose work became one of the foundations of modern literature, even though he published only a small part of his writing during his lifetime. Born into a middle-class Jewish family in Prague, then part of the Austro-Hungarian Empire, Kafka grew up amid German, Czech, and Jewish cultural influences that shaped his sense of displacement and linguistic precision. His difficult relationship with his authoritarian father left a lasting mark, fostering feelings of guilt, anxiety, and inadequacy that became central themes in his fiction and personal writings.
Kafka studied law at the German University in Prague, earning a doctorate in 1906. He chose law for practical reasons rather than personal inclination, a compromise that troubled him throughout his life. After university, he worked for several insurance institutions, most notably the Workers Accident Insurance Institute for the Kingdom of Bohemia. His duties included assessing industrial accidents and drafting legal reports, work he carried out competently and responsibly. Nevertheless, Kafka regarded his professional life as an obstacle to his true vocation, and most of his writing was done at night or during periods of illness and leave. Kafka began publishing short prose pieces in his early adulthood, later collected in volumes such as Contemplation and A Country Doctor. These works attracted little attention at the time but already displayed the hallmarks of his mature style, including precise language, emotional restraint, and the application of calm logic to deeply unsettling situations. His major novels The Trial, The Castle, and Amerika were left unfinished and unpublished during his lifetime. They depict protagonists trapped within opaque systems of authority, facing accusations, rules, or hierarchies that remain unexplained and unreachable. Themes of alienation, guilt, bureaucracy, law, and punishment run throughout Kafka’s work. His characters often respond to absurd or terrifying circumstances with obedience or resignation, reflecting his own conflicted relationship with authority and obligation. Kafka’s prose avoids overt symbolism, yet his narratives function as powerful metaphors through structure, repetition, and tone. Ordinary environments gradually become nightmarish without losing their internal coherence. Kafka’s personal life was marked by emotional conflict, chronic self-doubt, and recurring illness. He formed intense but troubled romantic relationships, including engagements that he repeatedly broke off, fearing that marriage would interfere with his writing. His extensive correspondence and diaries reveal a relentless self-critic, deeply concerned with morality, spirituality, and the demands of artistic integrity. In his later years, Kafka’s health deteriorated due to tuberculosis, forcing him to withdraw from work and spend long periods in sanatoriums. Despite his illness, he continued writing when possible. He died young, leaving behind a large body of unpublished manuscripts. Before his death, he instructed his close friend Max Brod to destroy all of his remaining work. Brod ignored this request and instead edited and published Kafka’s novels, stories, and diaries, ensuring his posthumous reputation.
The publication of Kafka’s work after his death established him as one of the most influential writers of the twentieth century. The term Kafkaesque entered common usage to describe situations marked by oppressive bureaucracy, absurd logic, and existential anxiety. His writing has been interpreted through existential, religious, psychological, and political perspectives, though Kafka himself resisted definitive meanings. His enduring power lies in his ability to articulate modern anxiety with clarity and restraint.

Reviews

[Tighy · Rating 5 out of 5]

Povestirile cuprinse în acest volum sunt atât de profunde încât ajungi să le gândești la nesfârșit, cuprins de o vagă amenințare metafizică și de un sentiment ascuns de neliniște și paranoia greu de exprimat în cuvinte. Unele sunt extrem de scurte, majoritatea neterminate, toate țesând elemente ale suprarealismului și fantasticului în lumea reală și descriind, de obicei, o situație ambivalentă, lăsând cititorului a-și trasa propriile concluzii. Personajele sunt adesea neînțelese, în pragul pericolului, având de luptat mereu cu frica; personaje ce poartă amprenta singurătății și uneori apare chiar dorința morții. Nu găsești legi pământești în acest volum, decât un vis continuu în care plutești copleșit de infinitatea de poteci pe care poți rătăci.

[Raul Popescu · Rating 5 out of 5]

„ Prozele de început ale lui Franz Kafka, și publicate, începând din 1908, cu titlul „Contemplare”, în revista „Hyperion”, își au pandantul, de exemplu, în bucățile de proză postume grupate sub titlul „Descrierea unei lupte” – fantezii onirice, scrise pe când Kafka avea în jur de 20 de ani. Foarte interesant este și începutul de roman „Pregătiri de nuntă la țară”, păstrat în trei versiuni, în care apare pentru prima dată „tema gândacului”. De altfel, Kafka avea obiceiul să înceapă diverse proze, pe care nu le mai continua. Opera sa postumă este plină de astfel de fragmente de proză, care alcătuiesc un amețitor mozaic de întâmplări, imagini și personaje. Un șantier, s-ar putea spune, la fel de haotic ca acelea unde se produceau accidentele de care Franz Kafka trebuia să se ocupe în calitate de funcționar în firma de asigurări.

Universul kafkian este unul vast și divers, iar textele din „Vizuina” dau din plin măsura acestei imagerii fastuoase – de la prozele fanteziste, absurde, burlești, până la parabole sau aforisme. Motivele și detaliile care fac recongnoscibil acest univers sunt mai mult decât evidente. În proza „Apărători”, de exemplu, recunoaștem atmosfera apăsătoare și sufocantă din „Procesul”, în care legea acționează în mod implacabil, în absolut, fără intervenție umană, și asta pentru că – nici mai mult, nici mai puțin – „amestecul unui om ar constutui un delict”. Lupta cu sine însuși a lui Kafka, cu demonii interiori, sau, mai bine zis, cu principalul său demonul interior, cel al artistului, al creatorului de lumi – condiție percepută ca eretică și, prin urmare, demonică – l-a condus pe Kafka înspre o etică drastică, în care îngerul și diavolul își dispută intens sufletul artistului.” (Raul Popescu, „Proza postumă a lui Franz Kafka”, Literomania nr. 236, 2022; https://www.litero-mania.com/proza-po...)

[flori · Rating 3 out of 5]

(3.5)
“Cu gândurile sale muribunde el nu moare. Moartea este doar o aparenta înăuntrul lumii lăuntrice(care rămâne existentă, chiar dacă ea ar fi doar un gând), este un fenomen natural ca oricare altul, nici vesel, nici trist.”

Texte preferate:
-am fugit de ea
-de fapt, noi nu știam
- fragmente din “fiecare om este unic”
-scrisoare către tata