What do you think?
Rate this book
Băiuțeii
O carte despre miracolele de linga noi, despre copilarie si naivitatile ei, despre jocuri si prietenie, despre fotbal si dorinte, dar, mai ales, despre tarimul familiei, cu toate ritualurile, iubirile, asteptarile si dezamagirile lui. In dialogul dintre autori, un fel de muzica la doua instrumente, afirmatiile unuia sint repozitionate si reformulate de celalalt, istoriile capata mize diferite in functie de unghiul din care sint privite, personajele, dupa o scurta „cariera” intr-un capitol, sint demascate ironic in urmatorul... O literatura plina de farmec, in care peste oameni si omuleti (de la cei fantastici, precum Stim si Stam, pina la cei „reali”, in masura in care realul inseamna un compromis intre viziuni diferite) se pliaza nostalgia, una sustinuta si compensata, cu virtuozitate, de umor, de sarcasm blajin si de gustul dulce-amarui al unor povesti ce stirnesc in fiecare dintre noi pofta intoarcerii la propria copilarie.
„Ma simt alt om – cu singe cald si cord inteligent – in fata dezinvolturii cu care cei doi numesc lucruri importante obiectele si fiintele laolalta, tot ce misca si nu misca, mamele, tatii, bunicii, fratiorii, bicicletele, funigeii, profesoarele si fotbalul minut cu minut, duminica de duminica, vedeniile, fandacsiile si miracolele pina la acel strigat magic de pe strada: «tiche goae, oooo!».” (Radu Cosasu)
„Baiuteii este extraordinara poveste – pe doua voci extrem de diferite, dar care comunica perfect, cu largi fandari si minutioase contraziceri, cu refrene cit o succesiune de istorii paralele si cu multa dragoste – a unei familii fabuloase dintr-un loc in care nimic nu e intimplator.” (Simona Sora)
„Ma simt alt om – cu singe cald si cord inteligent – in fata dezinvolturii cu care cei doi numesc lucruri importante obiectele si fiintele laolalta, tot ce misca si nu misca, mamele, tatii, bunicii, fratiorii, bicicletele, funigeii, profesoarele si fotbalul minut cu minut, duminica de duminica, vedeniile, fandacsiile si miracolele pina la acel strigat magic de pe strada: «tiche goae, oooo!».” (Radu Cosasu)
„Baiuteii este extraordinara poveste – pe doua voci extrem de diferite, dar care comunica perfect, cu largi fandari si minutioase contraziceri, cu refrene cit o succesiune de istorii paralele si cu multa dragoste – a unei familii fabuloase dintr-un loc in care nimic nu e intimplator.” (Simona Sora)
264 pages, Hardcover
First published January 1, 2006
15 people are currently reading
720 people want to read
About the author
Filip Florian
16 books56 followersBetween 1990-99, he worked as a journalist and editor for the Cuvîntul (The Word) weekly and then as a correspondent for the Free Europe and Deutsche Welle radio stations. He spent five years in the mountain town of Sinaia writing his first novel Little Fingers, which was published to great critical acclaim in 2005. Greeted as the work of a distinctive and original new voice, the novel was awarded the România literarã (Literary Romania) magazine Prize for Debut, the Romanian Writers’ Union Prize for Best Prose Debut, and the National Union of Employers Prize for Excellence.
Together with Matei Florian, his younger brother, Filip Florian recently published the unusual dialogic novel The Băiuț Alley Lads (2006), also warmly praised by critics and the reading public alike. In 2007, second editions of both books were printed. Little Fingers has been published in Hungary (Magvetö, 2008), Germany (Suhrkamp, 2008) and Poland (Czarne, 2008) and will be published in the USA (Harcourt, 2009) and Slovenia (Didakta, 2009). The Băiuț Alley Lads is also due to be published by Czarne in 2009, and is also due to be published in Spain (Acantilado) and Bulgaria (Panorama +). The Days of the King has been published in Hungary (Magvetö, 2009), and will be published in the USA in 2011 (Houghton Mifflin Harcourt).
Together with Matei Florian, his younger brother, Filip Florian recently published the unusual dialogic novel The Băiuț Alley Lads (2006), also warmly praised by critics and the reading public alike. In 2007, second editions of both books were printed. Little Fingers has been published in Hungary (Magvetö, 2008), Germany (Suhrkamp, 2008) and Poland (Czarne, 2008) and will be published in the USA (Harcourt, 2009) and Slovenia (Didakta, 2009). The Băiuț Alley Lads is also due to be published by Czarne in 2009, and is also due to be published in Spain (Acantilado) and Bulgaria (Panorama +). The Days of the King has been published in Hungary (Magvetö, 2009), and will be published in the USA in 2011 (Houghton Mifflin Harcourt).
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 35 reviews
September 14, 2008
Trebuie citita cel putin pentru ca e la fel de tare ca "Amintiri din copilarie". De fapt mult mai tare, pentru ca e relevanta pentru mine si generatia mea pina in maduva oaselor, pentru ca e despre dragoste, dragostea de frate, de mama, de borcanul cu mustar, de maidan si de prieteni. Si mai trebuie citita pentru ca baietii astia scriu atit de fain impreuna si au cele mai frumoase amintiri din univers, si ma duc cu gindul la propriile amintiri, la prietenii mei din copilarie, la cum am avut eu un crush pentru Dan Petrescu, care, uite, era prietenul lor de joaca.
Sper ca deja e pe lista de lecturi la gimnaziu, si daca nu, sint dispusa sa semnez petitia.
Sper ca deja e pe lista de lecturi la gimnaziu, si daca nu, sint dispusa sa semnez petitia.
May 30, 2020
Et in Arcadia ego!
Ei da, şi eu l-am iubit pe Rahan şi l-am urmărit cu entuziasm prin hățişurile limbii franceze, şi eu mi-am hărțuit fără milă vecinii, şi eu am construit cazemate şi l-am imitat pe Old Shatterhand şi-am hălăduit pe Drumul Taberei poate cu Filip şi Matei.
Și eu, adică, mi-am retrăit copilăria în paginile acestei „autoficțiuni” (ca să folosesc un termen dubrovskian) şi pentru mine componenta nostalgică a pus în umbră, pentru o vreme, celelalte înțelesuri.
Scrisă pe două voci care se contrazic, se tachinează şi se completează neîncetat dar al căror timbru e mereu distinct, Băiuțeii lui Filip Florian este mai mult decît o carte despre copilul universal (ca să folosesc o formulă şcolărească), deşi universul lipsit de griji al copilăriei este schițat cu umor într-o parodie duioasă a modelelor, blocul D13 substituind Humuleștiul iar apartamentul 40 casa părintească.
Dar cele două voci narative aparțin unor vîrste diferite, deci unor perspective diferite, şi dacă Matei se poate încă refugia în lumea dintre realitate şi vis populată de omuleți la borcan şi de păpuși de sacrificiu, Filip se confruntă, la intrarea în adolescență, cu desacralizarea unui mit: unitatea şi siguranța familiei, a cărei imagine derizoriu idilică servește de propagandă în cărțile şcolare : „Tata merge pe tractor/ Mama cozonaci ne face/ Și noi învățăm cu spor/ Cînd e pace.”
Într-o lume în care imaginea arhetipală a tatălui se prăbuşeşte de pe cal (sau de pe tractor), rolul fratelui devine fundamental, iar tema iubirii frățeşti capătă accente de nebănuită profunzime, amintirile se împart la doi şi se confundă între ele, rolurile şi perspectivele se schimbă şi se negociază, pe măsură ce, la fel ca-n L’échappée belle a Annei Gavalda, iubirea dintre frați devine unicul reper imuabil într-o lume nesigură, schimbătoare, mereu pe picior de plecare.
Ei da, şi eu l-am iubit pe Rahan şi l-am urmărit cu entuziasm prin hățişurile limbii franceze, şi eu mi-am hărțuit fără milă vecinii, şi eu am construit cazemate şi l-am imitat pe Old Shatterhand şi-am hălăduit pe Drumul Taberei poate cu Filip şi Matei.
Și eu, adică, mi-am retrăit copilăria în paginile acestei „autoficțiuni” (ca să folosesc un termen dubrovskian) şi pentru mine componenta nostalgică a pus în umbră, pentru o vreme, celelalte înțelesuri.
Scrisă pe două voci care se contrazic, se tachinează şi se completează neîncetat dar al căror timbru e mereu distinct, Băiuțeii lui Filip Florian este mai mult decît o carte despre copilul universal (ca să folosesc o formulă şcolărească), deşi universul lipsit de griji al copilăriei este schițat cu umor într-o parodie duioasă a modelelor, blocul D13 substituind Humuleștiul iar apartamentul 40 casa părintească.
Dar cele două voci narative aparțin unor vîrste diferite, deci unor perspective diferite, şi dacă Matei se poate încă refugia în lumea dintre realitate şi vis populată de omuleți la borcan şi de păpuși de sacrificiu, Filip se confruntă, la intrarea în adolescență, cu desacralizarea unui mit: unitatea şi siguranța familiei, a cărei imagine derizoriu idilică servește de propagandă în cărțile şcolare : „Tata merge pe tractor/ Mama cozonaci ne face/ Și noi învățăm cu spor/ Cînd e pace.”
Într-o lume în care imaginea arhetipală a tatălui se prăbuşeşte de pe cal (sau de pe tractor), rolul fratelui devine fundamental, iar tema iubirii frățeşti capătă accente de nebănuită profunzime, amintirile se împart la doi şi se confundă între ele, rolurile şi perspectivele se schimbă şi se negociază, pe măsură ce, la fel ca-n L’échappée belle a Annei Gavalda, iubirea dintre frați devine unicul reper imuabil într-o lume nesigură, schimbătoare, mereu pe picior de plecare.
June 9, 2017
Construita ca un dialog savuros intre Filip si Matei, cartea abunda in povesti personale din pruncia fiecaruia si jocuri inventive ale copiilor care au crescut in comunism.
I-am dat doar 3 stele pentru ca imi vorbeste de un trecut foarte indepartat si de o perioada care nu m-a atins deloc. Altfel, cartea e scrisa bine, intr-un stil original si placut.
I-am dat doar 3 stele pentru ca imi vorbeste de un trecut foarte indepartat si de o perioada care nu m-a atins deloc. Altfel, cartea e scrisa bine, intr-un stil original si placut.
January 4, 2015
Cu o memorie de invidiat și cu două voci distincte (una metaforică, uneori ermetică, celalaltă realistă, mucalită, dar cu un lirism bine dozat), dialogând adeseori prin capitole scrise alternativ, frații Matei și Filip Florian își povestesc copilăria trăită pe strada Băiuț din cartierul Drumul Taberei.
”Băiuțeii” este o carte a copilăriei văzute prin două perechi de ochi (una cu ochelari), cu protagoniști ce pendulează între banal și insolit: un frate mai mare (Filip) obsedat de pierderea părului, un frate mai mic (Matei) urmărit de spectrul lui Bau-Bau, dar cu un atașament evident pentru misticismul și miraculosul copilăriei, un frate și mai mic (Mircea) cu abilități precoce de alpinist, o mamă care nu gătește niciodată ciorbe și plăcinte, un tată nestatornic mai mult absent, o mătușă (Uca) care descoperă dragostea la o vârstă înaintată (și nu așa cum ne-am aștepta), un bunic genial, amator de drumeții montane, și multe alte personaje secundare, printre care și viitorul fotbalist Dan Petrescu.
Filip este un povestitor excepțional, un maestru al detaliilor și al micilor poveşti savuroase - așa cum l-am cunoscut și în ”Degete mici”. Stilul său direct, mucalit, străbătut de o poezie fină bine dozată, a fost mai aproape de sufletul meu, la fel ca personalitatea pe care am întrevăzut-o prin și dincolo de cuvinte: un băiat cald, sufletist, cu momentele lui de răzvrătire, dar în fond un copil bun, care o ajută pe mamă la treburile din casă, tânjește după momentele de apropiere paternă și se topește după fratele mai mic.
Matei, care recuperează în mod uimitor vocea vârstei de odinioară (mai puțin candoarea aferentă), ne povestește totul cu acea logică de neînțeles a copiilor, care fac conexiuni bizare și relatări sinuoase, repetând, mistificând și plăsmuind până când își pierd auditoriul pe cărările întortocheate și ireale ale unei lumi pe care adulții au uitat-o. Filip, cu unsprezece ani mai mare decât Matei, joacă rolul de tălmaci pentru amintirile nebuloase ale fratelui mai mic, suspendate adeseori între real și fantastic.
Copilul visător și cu un imaginar fabulos ascunde însă un miez dur și violent, gata de luptă și ripostă atunci când îi este încălcat teritoriul. Cu o mină grandomană și lăudăroasă (tipică unui copil, dar nu mai puțin enervantă), Matei ni se înfățișează drept un mucos adulat la grădiniță și un învingător în confruntările cu inamicii. Totuși, l-am iubit pe Matei pentru Știm și Ștam, cei doi prieteni imaginari răsăriți dintr-un borcan de muștar, care dădeau telefoane interurbane la duș și vorbeau întotdeauna amabil despre nevestele lor. Mi-a mers la inimă și sensibilitatea cu care vorbește despre miracolele copilăriei, atât de firești la o anumită vârstă când nu s-a instaurat încă inerția tipică adultului, iar lucrurile nu sunt percepute într-un singur fel.
În ”Băiuțeii” este cuprinsă o vastă lume pestriță și pitorească, într-o continuă mișcare și transformare, în care nimic nu este stabil și definitiv - nici prieteniile, nici conflictele cu vecinii, nici configurația familiei. Avem mult fotbal (cei doi sunt fani Dinamo), legende pitorești din Drumul Taberei (ciupercile care au năpădit o sufragerie sau fetița născută din volanul unui Oltcit), războaie amuzante cu vecinii moraliști, jocuri din fața blocului, istorii din comunism (trecute prin filtrul copilăriei), Tarzan și Arădeanca, ciocați și bomboane cubaneze ș.a.m.d. Sunt momente alerte și momente mai lente (în special în capitolele lui Matei), iar această lentoare (care uneori dă în plictiseală) și violența menționată mai sus au mai scăzut din plăcerea cu care am citit „Băiuțeii” - altfel, o minunăție de carte pe care o recomand tuturor, mai ales celor născuți și crescuți în Drumul Taberei înainte de revoluție.
Dacă aveți chef să citiți mai mult decât atât, varianta lungă se află pe blog: http://lecturile-emei.blogspot.ro/201...
”Băiuțeii” este o carte a copilăriei văzute prin două perechi de ochi (una cu ochelari), cu protagoniști ce pendulează între banal și insolit: un frate mai mare (Filip) obsedat de pierderea părului, un frate mai mic (Matei) urmărit de spectrul lui Bau-Bau, dar cu un atașament evident pentru misticismul și miraculosul copilăriei, un frate și mai mic (Mircea) cu abilități precoce de alpinist, o mamă care nu gătește niciodată ciorbe și plăcinte, un tată nestatornic mai mult absent, o mătușă (Uca) care descoperă dragostea la o vârstă înaintată (și nu așa cum ne-am aștepta), un bunic genial, amator de drumeții montane, și multe alte personaje secundare, printre care și viitorul fotbalist Dan Petrescu.
Filip este un povestitor excepțional, un maestru al detaliilor și al micilor poveşti savuroase - așa cum l-am cunoscut și în ”Degete mici”. Stilul său direct, mucalit, străbătut de o poezie fină bine dozată, a fost mai aproape de sufletul meu, la fel ca personalitatea pe care am întrevăzut-o prin și dincolo de cuvinte: un băiat cald, sufletist, cu momentele lui de răzvrătire, dar în fond un copil bun, care o ajută pe mamă la treburile din casă, tânjește după momentele de apropiere paternă și se topește după fratele mai mic.
Matei, care recuperează în mod uimitor vocea vârstei de odinioară (mai puțin candoarea aferentă), ne povestește totul cu acea logică de neînțeles a copiilor, care fac conexiuni bizare și relatări sinuoase, repetând, mistificând și plăsmuind până când își pierd auditoriul pe cărările întortocheate și ireale ale unei lumi pe care adulții au uitat-o. Filip, cu unsprezece ani mai mare decât Matei, joacă rolul de tălmaci pentru amintirile nebuloase ale fratelui mai mic, suspendate adeseori între real și fantastic.
Copilul visător și cu un imaginar fabulos ascunde însă un miez dur și violent, gata de luptă și ripostă atunci când îi este încălcat teritoriul. Cu o mină grandomană și lăudăroasă (tipică unui copil, dar nu mai puțin enervantă), Matei ni se înfățișează drept un mucos adulat la grădiniță și un învingător în confruntările cu inamicii. Totuși, l-am iubit pe Matei pentru Știm și Ștam, cei doi prieteni imaginari răsăriți dintr-un borcan de muștar, care dădeau telefoane interurbane la duș și vorbeau întotdeauna amabil despre nevestele lor. Mi-a mers la inimă și sensibilitatea cu care vorbește despre miracolele copilăriei, atât de firești la o anumită vârstă când nu s-a instaurat încă inerția tipică adultului, iar lucrurile nu sunt percepute într-un singur fel.
În ”Băiuțeii” este cuprinsă o vastă lume pestriță și pitorească, într-o continuă mișcare și transformare, în care nimic nu este stabil și definitiv - nici prieteniile, nici conflictele cu vecinii, nici configurația familiei. Avem mult fotbal (cei doi sunt fani Dinamo), legende pitorești din Drumul Taberei (ciupercile care au năpădit o sufragerie sau fetița născută din volanul unui Oltcit), războaie amuzante cu vecinii moraliști, jocuri din fața blocului, istorii din comunism (trecute prin filtrul copilăriei), Tarzan și Arădeanca, ciocați și bomboane cubaneze ș.a.m.d. Sunt momente alerte și momente mai lente (în special în capitolele lui Matei), iar această lentoare (care uneori dă în plictiseală) și violența menționată mai sus au mai scăzut din plăcerea cu care am citit „Băiuțeii” - altfel, o minunăție de carte pe care o recomand tuturor, mai ales celor născuți și crescuți în Drumul Taberei înainte de revoluție.
Dacă aveți chef să citiți mai mult decât atât, varianta lungă se află pe blog: http://lecturile-emei.blogspot.ro/201...
September 8, 2014
Cred ca nu am mai fost niciodata asa de trista ca acum ca am terminat o carte. Am ramas atat de atinsa de abilitatea fratilor Florian de a-si aminti in atatea detalii copilaria lor frumoasa. Daca ar trebui sa i se atribuie ceva bun comunismului ar fi tocmai faptul ca a creat oarecum o copilarie colectiva, in care ne regasim toti cei care am trecut prin el, de la jocuri, la experiente, la haine. Ma intreb daca copiii care au crescut in capitalism ar putea sa se regaseasca atat de mult intr-o carte autobiografica scrisa de un scriitor capitalist?:)
Dar mai presus de toate amintirile si de scriitura talentata a celor doi frati care se joaca atat de interesant cu timpul.... Cartea respira afectiune, dragoste, o legatura atat de stransa si rara intre frati probabil influentata de mama cea" care n-a copt o placinta in viata ei, dar ne-a facut fericiti". Pagina 215 mi-a ramas in inima ca cea mai dulce amintire in care ma regasesc, cu mirosuri ale zilelor, cu lumini si sunete dar mai putin prezenta unui frate.." A trebuit sa se faca duminica. Stiu sigur ca era duminica pentru ca lumina dospea dincolo de geamuri, blanda, calda si neclintita, Filip se prefacea ca sforaie ca un tigru, iar eu, cuibarit la pieptul lui, incercam din rasputeri sa-i imit ferocitatea, peste noi plutea un miros de paine prajita si ceai, duminica intrase cumva si in aparatul de radio, torcea ca o pisica uriasa printr-un concert de pian a lui Ceaikovski, se ghemuise prin colturi si unghere si se rostogolea lenesa peste strada, se aciuase pana si in cadenta molcoma a copitelor de cai, in asfaltul aleii Baiut, in caruta tiganilor, in strigatul lor prelung si tremurat care-si pierdea treptat sensul ca sa se transforme intr-un tichee goaee, oo ooooo!, as fi putut jura, atata vreme cat Filip credea ca poate sforai ca un tigru si sa-si gadile fratele in acelasi timp, ca nimic nu se va mai schimba vreodata, ca lumea va ramane asa, vesnic incremenita intr-o duminica ca un glob luminos, ca toate descoperirile uimitoare nu valoreaza mare lucru in comparatie cu certitudinea ca nu ai nimic altceva de facut decat sa astepti desenele animate si cele cinci minute de stan si bran si ca, de fapt , nici desenele si nici stan si bran nu sunt in stare sa-ti daruiasca o bucurie mai mare decat nimicul ala de muzica simfonica si paine prajita in care un frate mai mare , dupa ce s -a prefacut mort, tocmai a inviat ca sa te urmareasca pe sub plapuma. Daca mai exista vreun viitor[...]el trebuia sa mai astepte"
Minunata, aerata, romanesca, amuzanta , un must-read! Hangar, pusichet:)
Dar mai presus de toate amintirile si de scriitura talentata a celor doi frati care se joaca atat de interesant cu timpul.... Cartea respira afectiune, dragoste, o legatura atat de stransa si rara intre frati probabil influentata de mama cea" care n-a copt o placinta in viata ei, dar ne-a facut fericiti". Pagina 215 mi-a ramas in inima ca cea mai dulce amintire in care ma regasesc, cu mirosuri ale zilelor, cu lumini si sunete dar mai putin prezenta unui frate.." A trebuit sa se faca duminica. Stiu sigur ca era duminica pentru ca lumina dospea dincolo de geamuri, blanda, calda si neclintita, Filip se prefacea ca sforaie ca un tigru, iar eu, cuibarit la pieptul lui, incercam din rasputeri sa-i imit ferocitatea, peste noi plutea un miros de paine prajita si ceai, duminica intrase cumva si in aparatul de radio, torcea ca o pisica uriasa printr-un concert de pian a lui Ceaikovski, se ghemuise prin colturi si unghere si se rostogolea lenesa peste strada, se aciuase pana si in cadenta molcoma a copitelor de cai, in asfaltul aleii Baiut, in caruta tiganilor, in strigatul lor prelung si tremurat care-si pierdea treptat sensul ca sa se transforme intr-un tichee goaee, oo ooooo!, as fi putut jura, atata vreme cat Filip credea ca poate sforai ca un tigru si sa-si gadile fratele in acelasi timp, ca nimic nu se va mai schimba vreodata, ca lumea va ramane asa, vesnic incremenita intr-o duminica ca un glob luminos, ca toate descoperirile uimitoare nu valoreaza mare lucru in comparatie cu certitudinea ca nu ai nimic altceva de facut decat sa astepti desenele animate si cele cinci minute de stan si bran si ca, de fapt , nici desenele si nici stan si bran nu sunt in stare sa-ti daruiasca o bucurie mai mare decat nimicul ala de muzica simfonica si paine prajita in care un frate mai mare , dupa ce s -a prefacut mort, tocmai a inviat ca sa te urmareasca pe sub plapuma. Daca mai exista vreun viitor[...]el trebuia sa mai astepte"
Minunata, aerata, romanesca, amuzanta , un must-read! Hangar, pusichet:)
February 26, 2015
If you want to relax your neurons after a hard day, this is the solution :) It is a warm, candid, funny story with some fantastical elements which will bring back your childhood memories and make you smile.
I especially found to be really genius the way the episode with the football game and the movie is told - brilliant!
I especially found to be really genius the way the episode with the football game and the movie is told - brilliant!
May 20, 2013
I got to page 70 before admitting defeat to the endless enumeration of memories, most of which too personal to relate to. The writing is not bad but at one point it does become tiresome.
February 18, 2015
M-a umplut de nostalgie dar cam atât. Nu credeam ca o sa spun vreodată asta, dar mi-au plăcut părțile lui Filip mai mult decât cele ale fratelui lui.
December 5, 2016
M-a entuziasmat cartea asta mai mult decat orice carte romaneasca citita in ultimii ani. Poate pentru ca sunt un copil al anilor '80 si mi-a adus aminte ce locuri magice sunt de fapt blocurile noastre comuniste :), cu transeele si cazematele din santiere, cu balaurii care te pandesc cand ti se pune cheia (la gat sau in usa) prima oara, cu aventurile lui Winnetou reinventate in cartierul muncitoresc, cu educatoare infricosatoare si lipsa de noima a soimilor si pionierilor. Si cu vraja timpului care avea rabdare cu noi si ne lasa sa invatam ce inseamna legaturile adevarate de familie.
October 13, 2014
o carte care o să le placă prietenilor mei din drumul taberei și fetelor care vor să vadă duioșia în băieți.
mi s-a părut un pic repetitivă, insistentă, multe paranteze și frâne. chiar dacă sunt puse așa dinadins, nu sunt pe cât de amuzante și-or fi imaginat autorii.
mi s-a părut un pic repetitivă, insistentă, multe paranteze și frâne. chiar dacă sunt puse așa dinadins, nu sunt pe cât de amuzante și-or fi imaginat autorii.
December 10, 2020
Cartea e un dialog al memoriilor celor doi frați: un capitol scris de Filip, altul de Matei. Jocul devine uneori prea intelectual, prea meta, cînd își comentează amintirile unu' altuia și divaghează în cugetări abstracte. E un exercițiu interesant, dar care știrbește din efectul altor momente. Unul din preferatele mele e cînd Matei se trezește după un vis urît și se duce în bucătărie:
„Mama prăjea pîiine pe plită, iar mirosul acela și becul aprins (era tare mohorît afară) făceau, nu știu cum să zic, ca bucătăria să pară primul și ultimul loc de pe pămînt, singurul de a cărui existență nu te puteai îndoi, ca și cum Dumnezeu crease, mai întîi de toate, nu lumina, apele sau uscatul, ci bucătăria asta a noastră din Drumul Taberei și pe mama înăuntru prăjind pîiine, ca apoi să mă cheme și pe mine din somn cu o carte de povești în mînă”.
„Mama prăjea pîiine pe plită, iar mirosul acela și becul aprins (era tare mohorît afară) făceau, nu știu cum să zic, ca bucătăria să pară primul și ultimul loc de pe pămînt, singurul de a cărui existență nu te puteai îndoi, ca și cum Dumnezeu crease, mai întîi de toate, nu lumina, apele sau uscatul, ci bucătăria asta a noastră din Drumul Taberei și pe mama înăuntru prăjind pîiine, ca apoi să mă cheme și pe mine din somn cu o carte de povești în mînă”.
January 5, 2014
I guess the editors put the wrong label on this book, when they subtitled it "novel". As one of the author says in a recent interview, he started out by wanting to write something with his brother. They decided to write one chapter each and after an initial failed attempt in fiction, they decided to do this autobiographical book. And it ended up in a very well result a book about childhood, family and friendship. The only drawback is the fact that readers that do not grew up in Romania's '80s would have a hard time to connect with the book. For me, as I was born in the same year as the small Florian brother, I enjoyed it very much and I remembered a lot of my child adventures in different Bucharest's neighborhood.
The premise of this memoir is pretty easy to identify, as the Florian brothers showed that even in the hardest years of communism they can be happy kids, in their own universe, with the friends from the neighborhood. It is a powerful premise and I can testify myself as well, that despite the harsh living conditions, us, the kids, always found reasons to enjoy life. This is why I will give it a 5 for premise.
Regarding the form, I noticed sensible differences in style between the two brothers. Filip is writing more clear, to the subject, describing facts as they were, despite some occasional poetical digressions. Matei is very indirect and likes to focus more on the feelings rather than facts. I liked much more Filip's chapters, while during some chapters written by Matei, I struggled to read on. So I cannot rate it more than 3 at form, making an average between the two brothers.
In terms of originality, for me this is the first memoir of children growing in the last decade of communism from Romania. There is still a famous precedent in Romanian literature that stands out as a clear masterpiece. I am referring to Ion Creangă's Amintiri din copilărie. I believe still it holds a good degree of originally, so I will rate it with a 4.
The characters section usually is not applicable for non-fiction works, but as this is a memoir, there are a lot of characters. I really enjoyed most of these characters that were vibrant and really well created (proof that they were actual persons). Especially there were some great humorist descriptions of various adults. I need to rate it with the maximum, so a 5.
Regarding the complexity and difficulty, as this was made up by the memories of the two authors, I guess it was not too difficult to write. I enjoyed very much the fact that they wrote each chapter separately and share it with each other only after it was complete. Thus, in the next chapters they referred to some aspects from what the other has write previously. This made a nice dialogue between the two brothers. I believe that even if it was not too hard to write it, remembering so well in so many details their childhood, it was not at all easy. So I will rate it with a 4 for complexity and difficulty.
The last criteria is edition and this book is part of a collection created by Polirom to publish with low cost some of the great successes of this publishing house. Thus the covers are not too appealing and the paper is not top quality. But there is no spelling error or other issue with the proof reading. Plus the font size is sufficiently large to enable even children to read it. I will rate it for edition with a 4.
To summarize, I liked it a lot as it portrays childhoods similar to mine. It was well written and enjoyable, despite some minor issues. All in all, my final rating for the novel is 4.17, rounding it up to a 4 star on Goodreads system.
For more details on how I rated and reviewed this novel, please read these guidelines.
The premise of this memoir is pretty easy to identify, as the Florian brothers showed that even in the hardest years of communism they can be happy kids, in their own universe, with the friends from the neighborhood. It is a powerful premise and I can testify myself as well, that despite the harsh living conditions, us, the kids, always found reasons to enjoy life. This is why I will give it a 5 for premise.
Regarding the form, I noticed sensible differences in style between the two brothers. Filip is writing more clear, to the subject, describing facts as they were, despite some occasional poetical digressions. Matei is very indirect and likes to focus more on the feelings rather than facts. I liked much more Filip's chapters, while during some chapters written by Matei, I struggled to read on. So I cannot rate it more than 3 at form, making an average between the two brothers.
In terms of originality, for me this is the first memoir of children growing in the last decade of communism from Romania. There is still a famous precedent in Romanian literature that stands out as a clear masterpiece. I am referring to Ion Creangă's Amintiri din copilărie. I believe still it holds a good degree of originally, so I will rate it with a 4.
The characters section usually is not applicable for non-fiction works, but as this is a memoir, there are a lot of characters. I really enjoyed most of these characters that were vibrant and really well created (proof that they were actual persons). Especially there were some great humorist descriptions of various adults. I need to rate it with the maximum, so a 5.
Regarding the complexity and difficulty, as this was made up by the memories of the two authors, I guess it was not too difficult to write. I enjoyed very much the fact that they wrote each chapter separately and share it with each other only after it was complete. Thus, in the next chapters they referred to some aspects from what the other has write previously. This made a nice dialogue between the two brothers. I believe that even if it was not too hard to write it, remembering so well in so many details their childhood, it was not at all easy. So I will rate it with a 4 for complexity and difficulty.
The last criteria is edition and this book is part of a collection created by Polirom to publish with low cost some of the great successes of this publishing house. Thus the covers are not too appealing and the paper is not top quality. But there is no spelling error or other issue with the proof reading. Plus the font size is sufficiently large to enable even children to read it. I will rate it for edition with a 4.
To summarize, I liked it a lot as it portrays childhoods similar to mine. It was well written and enjoyable, despite some minor issues. All in all, my final rating for the novel is 4.17, rounding it up to a 4 star on Goodreads system.
+--------------------------+-----------------+
| Criteria | Rating |
+--------------------------+-----------------+
|Premise | 5 |
+--------------------------+-----------------+
|Form | 3 |
+--------------------------+-----------------+
|Originality | 4 |
+--------------------------+-----------------+
|Characters | 5 |
+--------------------------+-----------------+
|Difficulty/Complexity | 4 |
+--------------------------+-----------------+
|Edition | 4 |
+--------------------------+-----------------+
|Total | 4.17 |
+--------------------------+-----------------+
For more details on how I rated and reviewed this novel, please read these guidelines.
March 25, 2017
Ceea ce a pornit, probabil, ca un experiment - o carte autobiografica scrisa la doua maini si patru ochi - a ajuns sa fie unul dintre cele mai bune romane postdecembriste de la noi, care ofera o perspectiva echilibrata - nici prea idealizanta, nici prea nostalgica si nici macar prea denigratoare & autocompatimitoare in raport cu vremurile istorice in care are loc - asupra copilariei si preadolescentei a doi frati, dintr-un cartier muncitoresc al Capitalei Romaniei, din prima jumatate a anilor '80.
Florienii au gasit o formula literara ingenioasa, alternandu-si ego-fictiunile precum in jocul unui balansoar, completand si corijand marturia celuilalt acolo unde-i cazul, tot acest dialog prozastic desfasurandu-se spre delectarea cititorului atent si captivat. Romanul reuseste o performanta mai rara in literatura noatra, anume aceea de a fi interesant si captivant atat in forma (despre care spusei mai sus), cat si pe fond, toate elementele copilariei urbane din ultimul deceniu al regimului comunist compunand in mod armonios si natural universul ludic, dar si serios, al celor doi frati. Nimic nu pare fals, contrafacut, fortat sau artificial. Curgerea narativa este lina - in special in cazul fratelui mai mare -, iar melanjul dintre tonul ludic si cel grav-serios este pe cat de reusit, pe atat de natural si bine/atent construit.
Dintre cei doi autori, Filip, fratele mai mare, pare cel cerebral, rational, dispus la mai blande corijari ale perspectivei fratelui mai mic, interesat sa surprinda si lucrurile mai putin fericite, dar la fel de marcante pentru copilaria lor, cum ar fi scena care a dus la divortul parintilor sau moartea bunicului. In fapt, capitolul "Tata n-a mers pe tractor" este in sine o mica bijuterie literara, dar si un pivot ineluctabil al intregii desfasurari narative. De aceea, raportandu-ne strict la aceasta carte, nu cred ca e vreun dubiu in privinta legitimei intrebari: care dintre cei doi frati este povestitorul mai talentat, scriitorul... mai scriitor?
Matei, fratele mai mic, este mai predispus visarii, rememorarii prin jocuri temporale de du-te-vino intre trecut si prezent, adeptul unei cald-ironice scriituri dintr-o suflare, supusa, parca, unui dicteu (automat) in cheie suprarealista. Totusi, contributia lui nu trebuie neglijata, rolul sau fiind mult mai mult decat cel al unuia aflat in postura de sparring partner sau de "bouncing ideas off person" al fratelui sau. Si in acest caz, exista un capitol-forta, anume "Patria e un bors cu stir".
In concluzie, o lectura contemporana inconturnabila, bine inchegata si plina, pe alocuri, de rafinament literar, o carte marcanta, de 4,5 stele, in fapt. Literatura romana (tanara) traieste!
Florienii au gasit o formula literara ingenioasa, alternandu-si ego-fictiunile precum in jocul unui balansoar, completand si corijand marturia celuilalt acolo unde-i cazul, tot acest dialog prozastic desfasurandu-se spre delectarea cititorului atent si captivat. Romanul reuseste o performanta mai rara in literatura noatra, anume aceea de a fi interesant si captivant atat in forma (despre care spusei mai sus), cat si pe fond, toate elementele copilariei urbane din ultimul deceniu al regimului comunist compunand in mod armonios si natural universul ludic, dar si serios, al celor doi frati. Nimic nu pare fals, contrafacut, fortat sau artificial. Curgerea narativa este lina - in special in cazul fratelui mai mare -, iar melanjul dintre tonul ludic si cel grav-serios este pe cat de reusit, pe atat de natural si bine/atent construit.
Dintre cei doi autori, Filip, fratele mai mare, pare cel cerebral, rational, dispus la mai blande corijari ale perspectivei fratelui mai mic, interesat sa surprinda si lucrurile mai putin fericite, dar la fel de marcante pentru copilaria lor, cum ar fi scena care a dus la divortul parintilor sau moartea bunicului. In fapt, capitolul "Tata n-a mers pe tractor" este in sine o mica bijuterie literara, dar si un pivot ineluctabil al intregii desfasurari narative. De aceea, raportandu-ne strict la aceasta carte, nu cred ca e vreun dubiu in privinta legitimei intrebari: care dintre cei doi frati este povestitorul mai talentat, scriitorul... mai scriitor?
Matei, fratele mai mic, este mai predispus visarii, rememorarii prin jocuri temporale de du-te-vino intre trecut si prezent, adeptul unei cald-ironice scriituri dintr-o suflare, supusa, parca, unui dicteu (automat) in cheie suprarealista. Totusi, contributia lui nu trebuie neglijata, rolul sau fiind mult mai mult decat cel al unuia aflat in postura de sparring partner sau de "bouncing ideas off person" al fratelui sau. Si in acest caz, exista un capitol-forta, anume "Patria e un bors cu stir".
In concluzie, o lectura contemporana inconturnabila, bine inchegata si plina, pe alocuri, de rafinament literar, o carte marcanta, de 4,5 stele, in fapt. Literatura romana (tanara) traieste!
May 4, 2017
Scris sub forma unui dialog între cei doi scriitori, Băiuțeii este un mozaic al limbajului oral cu cel confesional și argumentativ. Uneori ideile sunt prezentate schematic, sub forma unor notițe, alteori sub forma unei proze în versuri sau a unei mici nuvele independente, însă, cuvintele poznașe nu lipsesc niciodată. Mintea-ți joacă un „bambilici” când îți amintești de „zdrumpeș”, „înfășățel”, „bîldîbîc” sau „poimarți”.
Ceea ce deosebește această carte de altele ce se înscriu în tematica copilăriei în comunism, este scriitura pe cele două voci narative alternante, ce se completează de fiecare dată prin explicații și argumente bine structurate. Ping-pongul discursiv este evident doar în primele texte, acesta disipându-se pe măsură ce înaintăm în miezul acțiunii iar cititorului îi devine ușor să navigheze între cele două registre.
Filip și Matei Florian își împart egal rolurile auctoriale. În calitate de frate mai mic, Matei rememorează întâmplările fantasmagorice ale primilor ani de viață, acele momente unice și personale pe care cei din jur le privesc cu condescendență și simpatie, pe când lui Filip, în calitate de frate mai mare, îi revine partitura realistă, ancorarea faptelor într-un context politic și temporal. Cele două scriituri, una bogată stilistic și metaforic, cealaltă clară și factuală, se împletesc armonios și recreează atmosfera copilăriei sub toate dimensiunile sale.
(fragmente din recenzia completă: https://matricea.ro/recenzie-carte-fi...)
Ceea ce deosebește această carte de altele ce se înscriu în tematica copilăriei în comunism, este scriitura pe cele două voci narative alternante, ce se completează de fiecare dată prin explicații și argumente bine structurate. Ping-pongul discursiv este evident doar în primele texte, acesta disipându-se pe măsură ce înaintăm în miezul acțiunii iar cititorului îi devine ușor să navigheze între cele două registre.
Filip și Matei Florian își împart egal rolurile auctoriale. În calitate de frate mai mic, Matei rememorează întâmplările fantasmagorice ale primilor ani de viață, acele momente unice și personale pe care cei din jur le privesc cu condescendență și simpatie, pe când lui Filip, în calitate de frate mai mare, îi revine partitura realistă, ancorarea faptelor într-un context politic și temporal. Cele două scriituri, una bogată stilistic și metaforic, cealaltă clară și factuală, se împletesc armonios și recreează atmosfera copilăriei sub toate dimensiunile sale.
(fragmente din recenzia completă: https://matricea.ro/recenzie-carte-fi...)
July 13, 2015
M-a impresionat acest album de amintiri, datorita rememorarii detaliate a multor ipostaze in care mi-am regasit propria copilarie - ca probabil intreaga generatie a anilor 70-80, dealtfel -, titlului inedit - Baiuteii este deopotriva o trimitere catre personajele principale dar deriva defapt de la numele strazii unde acestia au locuit -, transparentei si sinceritatii debordante, a sensibilitatii inimii de copil integrate scriitorului adult. Mi-a fost mult mai drag sa citesc amintirile lui Filip, nu datorita continutului, ci stilului de expunere, pe care l-am gasit mult mai agreabil decat cel al fratelui sau mai mic, Matei - care, inteleg, se afla la debutul scriitoricesc, asa ca sa nu il judecam prea aspru.
August 17, 2016
Un univers în care luna este un câine rotund, cristoșii zboară și fotbalul este atracția supremă. O lume petrecută la capătul celălalt al vieții, trecută prin două filtre. Cei doi frați, Filip și Matei Florian poartă un dialog al amintirilor nostalgic și plin de candoare, dar nu suficient de convingător. Toate imaginile sunt înșirate pe un fir subțire, fac schimb între ele, se amestecă, pierzându-se pe parcurs atenția celui care citește. Umorul este puțin forțat și recuzita (foarte bună) putea fi pusă într-o lumină mai avantajoasă.
August 23, 2017
Honestly i would have given 3 or 4 stars for Filip's writing, but one for Matei's. I read all the books written by Filip Florian and they are very good, and his part in this one is also acceptable. But i was a bit annoyed and confused by Matei's part, very chaotically writing style, too much for me.
December 10, 2012
Foarte foarte tare! Sinceritatea, simplitatea cu care e scrisă te duce pas cu pas prin copilaria lor, e fantastic să vezi copilaria din perspectiva lor
June 27, 2018
O emotie de carte.
Mi-a placut mult sa copilaresc prin Bucurestiul fratilor Florian.
Mi-a placut mult sa copilaresc prin Bucurestiul fratilor Florian.
February 28, 2025
Construit sub forma unui dialog între cei doi frați-autori, în care capitolele se succed, complementar, în chip de replici - cele aparținând fratelui mic mai năstrușnice și mai pregnant marcate de vraja indicibilă a copilăriei, în timp ce capitolele aparținând lui Filip sunt mai dezvrăjite și aduc o perspectivă mai realistă, semn al diferenței de vârstă dintre cei doi frați -, romanul are un pic din de toate: personaje și întâmplări fabuloase cum numai imaginația fertilă a unui copil poate plămădi, miracole inventariate cu acribie, jocuri din fața blocului și fotbal iubit pătimaș, dar și experiențe familiale fericite (nașterea fratelui vitreg, Mircea) sau mai apăsătoare (primul contact cu moartea, ruptura de tatăl absent), toate redate printr-un limbaj literar impecabil, cu fraze lungi și sinuoase (molipsitoare, după cum se poate vedea și în cazul de față), migălos făurite și șlefuite. Și totuși, mi-a fost greu să mă implic mai mult în lectură: umorul nu prea m-a prins (am avut senzația mai degrabă sâcâitoare că asist la o serie de inside jokes la care doar autorii au acces), iar întâmplările relatate de Matei Florian, într-un stil abscons și îmbârligat, au devenit repede obositoare. Noroc cu scriitura lui Filip Florian, ale cărui capitole le mai temperează pe cele ale fratelui său și echilibrează cartea.
December 29, 2020
Cum sa nu citesc o carte care se petrece practic in locurile copilariei mele? Desi nu se petrece in aceleasi vremuri, tot ma regasesc in ea. Blocurile tip D si C, Parva, scoala unde am fost si eu, gradinila blocurilor...o mica lume care este si a mea. Jocurile copilariei, strigatele copilariei, aceiasi vecini rautaciosi, aceleasi sotii, profesori care te urecheau si alte lucruri care umpleau copilaria copiilor care nu stateau toata ziua la tv. Ingenioasa metoda de a avea un capitol scris de un frate, urmatorul scris de celalalt frate. Ele se completeaza de minune. Un minus pentru stilul cu fraze luuungi, in care te pierzi.
O carte care contureaza perfect o epoca, o stare. Recomand.
O carte care contureaza perfect o epoca, o stare. Recomand.
November 19, 2024
Povestea copilariei in comunism a doi frati care au crescut in Drumul Taberei, spusa de fiecare in capitole alternative cu o viziune destul de vesela, optimista si copilareasca, contrara cu perioada si cu problemele intampinate de cei doi. O lectura usor amuzanta, nostalgica si trista pe alocuri.
May 31, 2020
3.5* rotunjite in sus pentru nostalgia cu care am regasit propria copilarie in paginile lor. (https://youtu.be/GY_quRK41Ts)
March 8, 2010
... si pentru ca prietenia dintre acesti doi frati e atit de fascinanta in felul copilaresc acolo, in felul lor de oameni maturi acum. se vede si se simte.
~~~
b'. in duminica aia am descoperit ce greseala uriasa este ca, locuind in H 3, sa te plimbi pe Valea Cernei cind biziie bondarii, cind razele soarelui se strecoara prin frunzisul arinilor si umplu cu punctulete lucitoare riul, cind treci printr-o herghelie si inima iti bate fericit-speriata de parca fiecare cal ar fi si print, si balaur, cind mama si tata se pupa, cind zgindari cu un bat musuroaiele de furnici, cind clefai guma de mestecat sirbeasca, roz, care imita tigaretele cu filtru, cind intri descult in apa rece ca gheata si iesi cit ai clipi, uimit si ingrozit, auzind risul parintilor. Ei bine, dupa toate astea, cind ajungi acasa (aici se vede greseala), gasesti o mare de caca si pipi in intregul apartament, pina putin mai jos de genunchi, o inundatie ca la carte datorata infundarii coloanei de scurgere la etajul unu (cum explica oamenii mari), o situatie pe care tu o numesti infundatie si, datorita bucuriei lingvistice a mamei, o transformi iarasi in ris.
(...)
Miracolul C: ma asezam pe sanie, tineam bine de lesa si doar sopteam hai, Kita, hai! si se opintea din trupusorul ei lunguiet, putin mai inchis la culoare ca mierea, pina urnea sania din loc, asta era mai greu, dupa aia alerga ca o nebuna, cu gura deschisa si cu limba atirnind intr-o parte, in vint, auzeam cum ne bat inimile, cum ticaie ca doua ceasuri de bucatarie, cum isi potrivesc incet, incet cadentele pina se aude un singur ticait, cine mai avea de la Valea Ialomitei pina la Valea Argesului asa un ciine?, nimeni, va zic precis, nimeni.
(...)
Kita era capabila de minuni, ca o zina.
~~~
b'. in duminica aia am descoperit ce greseala uriasa este ca, locuind in H 3, sa te plimbi pe Valea Cernei cind biziie bondarii, cind razele soarelui se strecoara prin frunzisul arinilor si umplu cu punctulete lucitoare riul, cind treci printr-o herghelie si inima iti bate fericit-speriata de parca fiecare cal ar fi si print, si balaur, cind mama si tata se pupa, cind zgindari cu un bat musuroaiele de furnici, cind clefai guma de mestecat sirbeasca, roz, care imita tigaretele cu filtru, cind intri descult in apa rece ca gheata si iesi cit ai clipi, uimit si ingrozit, auzind risul parintilor. Ei bine, dupa toate astea, cind ajungi acasa (aici se vede greseala), gasesti o mare de caca si pipi in intregul apartament, pina putin mai jos de genunchi, o inundatie ca la carte datorata infundarii coloanei de scurgere la etajul unu (cum explica oamenii mari), o situatie pe care tu o numesti infundatie si, datorita bucuriei lingvistice a mamei, o transformi iarasi in ris.
(...)
Miracolul C: ma asezam pe sanie, tineam bine de lesa si doar sopteam hai, Kita, hai! si se opintea din trupusorul ei lunguiet, putin mai inchis la culoare ca mierea, pina urnea sania din loc, asta era mai greu, dupa aia alerga ca o nebuna, cu gura deschisa si cu limba atirnind intr-o parte, in vint, auzeam cum ne bat inimile, cum ticaie ca doua ceasuri de bucatarie, cum isi potrivesc incet, incet cadentele pina se aude un singur ticait, cine mai avea de la Valea Ialomitei pina la Valea Argesului asa un ciine?, nimeni, va zic precis, nimeni.
(...)
Kita era capabila de minuni, ca o zina.
November 29, 2015
Deși copilăria fraților Florian s-a întâmplat la câteva sute de kilometri distanță și cu câțiva ani înaintea copilăriei mele, în Băiuțeii m-am întâlnit cu câteva amintiri despre care-aș fi jurat că-s doar ale mele sau ale vecinilor mei de la 3. De la capitol la capitol, am încercat să mă atașez când de-un frate, când de celălalt, și până la final mi-am dat seama că mi-a plăcut de amândoi la fel de mult. Chiar dacă, după corectură, câteva dezacorduri au rămas lipite ca niște căpușe de paginile lui Matei, am trecut peste, trebuie s-o citesc înc-o dată până la sfârșitul anului, mai domol, nu așa pe nerăsuflate.
Ah, și-ncă ceva: nu prea mai merg cu metroul, dar s-a-ntâmplat să stau pe un scaun albastru, înconjurată de absenți cu nasurile-n telefoane, chiar când a început episodul cu cei doi copii care tremurau privindu-și mama în timp ce se spăla de roșul de pe față și de pe pulovărul galben cu floricele. Nu mi-a fost rușine să plâng, oricum nu mă vedea nimeni.
Ah, și-ncă ceva: nu prea mai merg cu metroul, dar s-a-ntâmplat să stau pe un scaun albastru, înconjurată de absenți cu nasurile-n telefoane, chiar când a început episodul cu cei doi copii care tremurau privindu-și mama în timp ce se spăla de roșul de pe față și de pe pulovărul galben cu floricele. Nu mi-a fost rușine să plâng, oricum nu mă vedea nimeni.
December 19, 2016
Este o retrospectivă a fratilor Matei si Filip Florian despre jocuri, fotbal, familie, despre evenimente petrecute în blocul de pe aleea Băiuț din Drumul Taberei. Scriitura este autentică, ludică care m-a făcut să-mi amintesc, la rândul meu, de farmecul lucrurilor simple și de atmosfera din copilăria mea.
https://floridincalimara.wordpress.co...
https://floridincalimara.wordpress.co...
July 16, 2018
Amintiri dintr-o copilarie pe "ulitele " Bucurestiului comunist. Pe mine, aceasta carte m-a dus intr-o lume de care auzisem, dar pe care nu o cunoscusem pana la momentul lecturii ei. Ramane insa povestea unei familii, spusa din doua perspective si ce m-a intrigat este modul in care cei doi isi raspund in scris, in capitole diferite. Cartea in sine este o experienta, pe langa poveste.
September 19, 2012
Luminoasa - luminoasa si calda, pentru ca e imposibil sa nu ti se incalzeasca si sa se stranga sufletul cand il vezi pe Matei-mic prin ochii lui Filip, si pe Filip-cu-geanta-pe-umar prin cei ai lui Matei.
November 15, 2015
'Regula de căpătâi se păstra si acolo, lucrurile se împărțeau in bune si rele'
Childhood times when things are simple, black or white...
Childhood times when things are simple, black or white...
October 20, 2017
Such a wonderful, tender read. Really admired the structure and how the book deals with everything that being a child means, even the most delicate or terrible things in life, such as divorce, having a new brother, death. A great effort from both the authors, I am sure, even if the book seems to flow so easily and naturally.
Displaying 1 - 30 of 35 reviews