Những cuộc đời, số phận, cảnh ngộ có thật được các lữ khách kể lại trong quán trọ Ancuța giúp người đọc mường tượng ra những khoảng khắc lịch sử của đất nước Rumani. Dữ dội, khốc liệt, nghĩa trượng, trung thành… tính cách các nhân vật riêng biệt nhưng vẫn tạo nên một nét chung nhân văn.
Quán trọ Ancuța cho thấy nhà văn đã kết hợp tài tình và nhuần nhuyễn tính thiên nhiên, tính lịch sử và mang đậm dấu ấn đặc sắc của vùng Moldova quê hương ông.
Mihail Sadoveanu was a Romanian novelist, short story writer, journalist and political figure, who twice served as acting head of state for the communist republic (1947–1948 and 1958). He is the most prolific novelist in Romanian literature and one of the most accomplished. All his major work, however, was written before the political changes in Romania following World War II. Although Sadoveanu remained a productive author after the war, like many other writers in communist countries, he had to adjust his aesthetic to meet the demands of the communist regime, and he wrote little of artistic value between 1945 and his death in 1961.
Sadoveanu was born on 5 November 1880 in Pascani, a small town in Moldavia, to Alexandru and Profira (Ursachi) Sadoveanu.
In Anii de Ucenicie (Years of Apprenticeship, 1944) Sadoveanu recalled his special affection for his mother, who was a gifted storyteller. Her death in 1895, when she was only thirty-four, deeply disturbed Sadoveanu. In 1900, after graduating from high school, he decided to study law in Bucharest, but he soon lost enthusiasm and started missing classes. Instead, he spent most of his time writing novels and plays.
In 1901 Sadoveanu went to live in Falticeni and married Ecaterina Bâlu. Eventually the father of eleven children (including writers Profira Sadoveanu and Paul-Mihu Sadoveanu), Sadoveanu enjoyed a stable and quiet family life that was no doubt a positive influence on his writing.
nici o stea nu merita porcaria asta. am citit sa nu primesc 4. daca ma intreaba profa maine ceva n am ce sa zic doar ca a fost o pierdere de timp. nuj ce a fumat sadoveanu cand a scris asta dar sa fie dragut, sa revina din morti si sa imi ofere si mie💋💋
Romanian review: Nu pot spune că ''Hanul Ancuței'' m-a impresionat în mod deosebit, dar cele 9 povestiri au fost destul de interesante, iar Sadoveanu a reușit, prin stilul său, să mă facă să simt atmosfera plăcută de la han. ,,Iapa lui Vodă'' a fost povestirea mea preferata, în principal pentru că a fost destul de amuzantă. La polul opus se află ,,Balaurul'' pentru că, deși este evident că toate personajele exagerează întâmplările sau chiar le inventează, elementele fantastice din această povestire nu își prea aveau locul în carte. Chiar dacă povestirea ,,Orb sărac'' a avut, la rândul ei, câteva elemente fantastice, acelea mi s-au părut mai potrivite. Mi-a plăcut destul de mult și ,,Negustor Lipscan''; prin care s-au prezentat diferențele dintre Occident și Țările Române- diferențe care au fost atât comice, cât și triste. Per total, ,,Hanul Ancuței'' a fost o lectură plăcută și interesantă.
English review: I can’t say that "Hanul Ancuței" particularly impressed me, but the nine stories were fairly interesting, and Sadoveanu managed, through his style, to make me feel the cozy atmosphere of the inn. "Iapa lui Vodă" was my favorite story, mainly because it was quite amusing. At the other end of the spectrum is "Balaurul," because, although it’s clear that all the characters are exaggerating or even inventing events, the fantastic elements in this story didn’t quite fit within the book. Even though "Orb sărac" also had some fantastical elements, those felt more appropriate. I also enjoyed "Negustor Lipscan" quite a bit; through it, Sadoveanu presented the differences between the West and the Romanian lands—differences that were both humorous and sad. Overall, "Hanul Ancuței" was a pleasant and interesting read.
Probabil producția sadoveniană care satisface cele mai diferite gusturi. Sunt nouă povestiri, nelegate neapărat între ele, la limita dintre real și imaginație, fiecare cu tâlcul ei. Mulți le compară cu Decameronul lui Boccaccio, alții pomenesc de O mie și una de nopți, eu aș aminti și de Chaucer...
“Hanul Ancuței” este o culegere de nouă povestiri care sunt istorisite de către nouă țărani moldoveni întâlniți cu toții la popas la Hanul Ancuței. Acesta se pare este un loc care apare mereu în povestirile celor de față cu mențiunea Ancuței celei de atunci, de dinainte, care era la fel ca Ancuța cea de acum.
Istoriile lor, care sunt pe alocuri supra-realiste și se aseamănă uneori cu file din basme, au menirea să contureze firea țăranului dar și destinul lui. Dacă de-obicei suntem deprinși cu observarea personajelor, cu căutarea trăsăturilor acestora, aici atenția ne este captată în întregime de firul narațiunii și dorim să aflăm deznodământul fiecărei istorii.
Cititorul are impresia la un moment dat că se află și el acolo la han, că ascultă istorisirile țăranilor și gustă din vinul nou al Ancuței. Atmosfera hanului în care domnește ospitalitatea și voia bună nu au cum să nu te ia în acest miraj al imaginilor făcându-te părtaș al acțiunii.
Cartea crează o atmosferă departe de a fi una de lux, trosnitul vreascurilor, simplitatea povestitorilor, istoriile spuse cu însuflețire îți crează o atmosferă de melancolie, de liniște.
Această operă m-a dus cu gândul la serile lungi de iarnă ale copilăriei când petreceam cu toții la gura sobei, la lumina opaițului sau a lămpii cu gaz. Petrecându-mi copilăria în Moldova post-sovietică a anilor ‘90 am prins vremurile când seara se întrerupea electricitatea și foloseam drept sursă de lumină opaițul sau lampa cu gaz. Atunci și focul din vatră avea o altă însemnătate.
Și dat fiind faptul că recent am recitit și “Baltagul” țin să menționez că mi-a plăcut mai mult istoria Vitoriei Lipan. Aici, spre deosebire de “Baltagul”, curiozitatea îți este păstrată doar în interiorul fiecărei povești și prin urmare riști să abandonezi lectura de mai multe ori reluând-o pentru câte o poveste. Cumva cititorul nu este curios să înceapă o nouă istorisire de îndată ce a încheiat-o pe cea precedentă. Dar oare nu așa era și “Decameronul”?
RO: In sfarsit, am terminat. Am citit jumatate din aceasta carte apoi am realizat ca nu am memorat nimic. Acest lucru sa intampla de fiecare data cand trebuie sa citesc ceva pentru scoala. Asa ca a trebuit sa o iau de la inceput. E enervat.
EN: Finally finished! I read half of this book then I realized I didn't get any information. It always happens when I have to read for school. I had to restart it. It's annoying.
Quán trọ Ancuța dễ nói là một tuyển tập những câu chuyện truyền khẩu của các lữ khách trên đường đi đến thành phố chính giao thương. Chính việc xây dựng một quán xá trung tâm mà Mihail Sadoveanu đã vẽ nên một bức tranh rất dân gian và truyền thống về người dân trong những ngày xa xưa. Trong đó chứa đựng những câu chuyện về áp bức, bất công của chế độ phong kiến làm oằn gánh nhân dân. Một mặt khác và cũng rất nổi bật là những chuyện tình đẫm nước mắt và đầy đấu tranh. Truyện mình thích nhất là Con Rồng, một phần nó cho thấy sự mạnh mẽ của tình yêu vươn lên, nhưng cũng đồng thời phản ánh những u mê thần học của con người thời ấy.
Tuy đơn giản về mặt kết cấu, thế nhưng các mẫu nhỏ truyện trò cũng mang đến cho người đọc nhiều suy ngẫm, như trong Haralambos về một bi kịch gia đình rất lạ thường - liệu giữa tình thân và trung quân, con người sẽ lựa chọn cái nào, và thứ gì sẽ ám ảnh họ theo sau chính chọn lựa đó?
Khác với các câu chuyện cổ tích ở mặt xã hội, Quán trọ Ancuța là một trải nghiệm mới lạ về cuộc sống con người Rumani qua những câu chuyện truyền khẩu dân gian, để từ đó bức tranh của một đất nước còn nhiều xa lạ hiện lên với thiên nhiên, lịch sử và những cuộc đấu tranh trong quá khứ. Tuy mỏng thôi, nhưng tập sách này chứa rất nhiều giá trị.
O Carte foarte Frumoasă, pe alocuri înspăimântătoare, zic. Iapa Lui Vodă, Primul Capitol, este foarte Amuzant, și a devenit Unul dintre Favoritele Mele, împreună cu Balaurul, Fântâna Dintre Plopi, Cealaltă Ancuță și Negustor Lipscan. Cu Siguranță nu regret că Am Citit-o!
"-Nici miel fript tâlhărește și tăvălit in mojdei? -Asta nu. -Nici sarmale? -Nici sarmale, nici borș. Nici crap la proțap. -Doamne ferește și apără! se cruci moș Leonte. -Apoi atuncea, urma căpitanul Isac, dacă nu au toate acestea, nici nu-mi pasă! Să rămâie cu trenul lor si noi cu țara Moldovei."
Amin! nici eu nu puteam zice mai bine despre unguri.
Cred că e e singura carte esențială a lui Sadoveanu care imi place, probabil din cauza simplității pline de frumusețe. E o colecție de relatări ale unor drumeți poposiți la hanul cel cu pricina. Ei povestesc fără griji diverse peripeții, iar atmosfera caldă și primitoare a hanului se revarsă prin paginile textului peste cititor, înghițindu-l cu totul și făcându-l să simtă și el ca un alt drumeț în jurul focului, ascultând aventurile celorlalți și așteptându-și rândul pentru a le povesti una mai grozavă decât toate cele spuse până atunci.