Nu poți învinovăți o emblemă a literaturii precum e Stendhal pentru faptul că, în opinia ta, anumite pagini sunt monotone sau prea detaliate. Nu suntem nici măcar în poziția de a evalua lucrările sale în calitate de simpli cititori. De aceea, am ajuns la concluzia că poate nu am atins nivelul la care operele sale să mi se poată dezvălui complet, prin fiecare detaliu și fiecare descriere amănunțită.
Călătoria documentată este realizată într-un stil ce este necunoscut generației noastre, în mare pentru că îi lipsesc elementele turistice clasice ce domină lumea contemporană. Personajul se infiltrează în societatea italiană, încercând să afle cât mai multe despre acești oameni, despre cultura lor, viața mondenă, preocupări, stil de gândire.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost lejeritatea cu care descria activitățile zilnice care erau atât de diverse și poate neobișnuite. Orice emoție e observată din depărtare, bine analizată înainte de a fi pusă pe hârtie. Totul se întâmplă atât de obișnuit, maniera de a scrie fiind similară unei povești în care protagonistul nu iese din zona de confort, analizând propria-i lume interioară.
E ușor să te regăsești în scrierile protagonistului, pentru că emoțiile trăite de acesta sunt descrise cu sinceritate și simplitate.
„Dacă aș avea cât de cât cunoștințe meteorologice, n-aș mai afla atâta plăcere uneori în a privi cum aleargă norii și a mă bucura de palatele mărețe sau de monștrii enormi pe care îi înfățișează închipuirii mele.”
„Ce este eul? Nu știu. M-am trezit într-o zi pe pământul acesta; sunt legat de un corp, de un caracter, de o soartă. Să-mi trec vremea încercând în zadar să le schimb, uitând între timp să trăiesc? Tragere pe sfoară; deci mă supun defectelor…”