What do you think?
Rate this book
Nlithia #1
Inima Dragonului
Nisal, Cetatea Zăpezilor, paradis al artiștilor și al magicienilor, este zguduit din temelii în urma unui complot sinistru.
Prinși la mijloc, Lied, un bard cu talente ce depășesc cu mult o ureche muzicală, alături de banda lui de hoți de buzunare, au de înfruntat demoni străvechi, armata Umbrelor și magia neagră abil mânuită de Magiștrii regatului.
Dar dușmanul lor cel mai mare este timpul. Astfel că oameni, liandrini, zollany și dragoni legendari treziți din negura amintirilor trebuie să lupte împreună pentru a împiedica distrugerea iminentă a Nisalului.
Miza? Inima Dragonului, un artefact ce îi oferă posesorului ei putere nelimitată și capacitatea de a distruge sau de a reface lumea.
http://www.iqads.ro/articol/38454/cet...
Prinși la mijloc, Lied, un bard cu talente ce depășesc cu mult o ureche muzicală, alături de banda lui de hoți de buzunare, au de înfruntat demoni străvechi, armata Umbrelor și magia neagră abil mânuită de Magiștrii regatului.
Dar dușmanul lor cel mai mare este timpul. Astfel că oameni, liandrini, zollany și dragoni legendari treziți din negura amintirilor trebuie să lupte împreună pentru a împiedica distrugerea iminentă a Nisalului.
Miza? Inima Dragonului, un artefact ce îi oferă posesorului ei putere nelimitată și capacitatea de a distruge sau de a reface lumea.
http://www.iqads.ro/articol/38454/cet...
384 pages, Paperback
First published April 1, 2017
2 people are currently reading
97 people want to read
About the author
Mircea M. Țara
6 books109 followersMircea M. Țara s-a născut pe 10 ianuarie 1987 la Baia Mare. La finele liceului descoperă pasiunea pentru literatura de dincolo de propunerile din programa pentru bacalaureat. Însă imaginația și-a cultivat-o încă din copilărie, inventând povești pentru micii roboți din lego sau soldăței din plastic, pe covorul persan din sufragerie.
A absolvit facultatea de Litere secția Română-Engleză din cadrul Universității de Nord, iar după ce traduce cartea Drumul înfometat semnată de cunoscutul romancier nigerian Ben Okri, în 2011 finalizează un master în marketing online obținut în cadrul ASE București.
Nu la mult timp după aceea se mută la Arad, unde își începe cariera în publicitate și pune pe hârtie prima schiță a cărții cu care pe 1 aprilie 2017 debutează în literatura fanstastică din România: Inima dragonului, prima dintr-o serie high-fantasy a cărui acțiune se desfășoară pe exoticele și fascinantele tărâmuri ale Nlithiei.
În prezent este senior copywriter în agenția de publicitate McCann. Locuiește în București alături de soția sa Elena și fiica lor, iubește să călătorească, este prieten foarte apropiat cu cafeaua (niciodată neagră, întotdeauna cu lapte și câteodată cu apă tonică), iar în consecință consideră noaptea cel mai oportun moment pentru desfășurarea creativității. Pe lângă aventuri extraordinare pe tărâmuri fantastice, Mircea mai visează cu ochii deschiși ca într-o zi să locuiască undeva pe o faleză în Scoția. Sau Irlanda.
Îl puteți întâlni pe pagina de Instagram și pe blogul lui de cărți, dar cel mai probabil veți da de el prin oraș cu un volum fantasy sau o cafea în mână.
A absolvit facultatea de Litere secția Română-Engleză din cadrul Universității de Nord, iar după ce traduce cartea Drumul înfometat semnată de cunoscutul romancier nigerian Ben Okri, în 2011 finalizează un master în marketing online obținut în cadrul ASE București.
Nu la mult timp după aceea se mută la Arad, unde își începe cariera în publicitate și pune pe hârtie prima schiță a cărții cu care pe 1 aprilie 2017 debutează în literatura fanstastică din România: Inima dragonului, prima dintr-o serie high-fantasy a cărui acțiune se desfășoară pe exoticele și fascinantele tărâmuri ale Nlithiei.
În prezent este senior copywriter în agenția de publicitate McCann. Locuiește în București alături de soția sa Elena și fiica lor, iubește să călătorească, este prieten foarte apropiat cu cafeaua (niciodată neagră, întotdeauna cu lapte și câteodată cu apă tonică), iar în consecință consideră noaptea cel mai oportun moment pentru desfășurarea creativității. Pe lângă aventuri extraordinare pe tărâmuri fantastice, Mircea mai visează cu ochii deschiși ca într-o zi să locuiască undeva pe o faleză în Scoția. Sau Irlanda.
Îl puteți întâlni pe pagina de Instagram și pe blogul lui de cărți, dar cel mai probabil veți da de el prin oraș cu un volum fantasy sau o cafea în mână.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 30 reviews
July 24, 2017
M-am apucat de carte cu impresia ca ar fi o poveste usurica, numai buna pentru o minte obosita. Si m-am trezit intr-o poveste complexa, cu un univers foarte bine conturat, personaje pe masura si alerta de abia am putut tine pasul cu ea. Insa a fost o surpiza foarte placuta. Este primul high fantasy romanesc pe care-l citesc (daca mai sunt si altele, nu va sfiiti sa mi le impartasiti) si care mi-a depasit toate asteptarile. Am aflat ca este debut; nu as fi zis.
Are un usor iz de basm, ceea ce mi-a adus pe buze un zambet care a ramas acolo tot timpul cat am citit-o. Ca sa fac o comparatie, as plasa-o pe acelasi nivel cu seria in curs a lui Michael J. Sullivan, The Legends of the First Empire: la fel de captivanta, cu un umor debordant chiar si in cele mai grele situatii.
M. Țara a creat un univers aparte, ceva mai multa magie, o multitudine de rase, specii de plante si animale, demoni care mai de care mai infricosatori, o lume subterana de te ia cu fiori si bineinteles, dragoni. Si ce dragoni!
Mi-ar fi placut sa aiba putin mai multe momente de respiro iar personajele o istorie ceva mai elaborata, insa acesta e doar o preferinta personala. Singurul lucru caruia pot sa spun ca nu i-am gasit locul in carte sunt notele de subsol pentru cuvintele specifice – puteau fi inserate de-a lungul povestii sau in glosarul de la sfarsit, pentru ca in forma actuala, nu fac decat sa intrerupa cititorul. Insa este doar o problema de forma, nu are legatura cu povestea in sine.
In concluzie, o poveste incantatoare, cu final propriu, insa care te arunca in aer cu scena din ultimele 2 pagini… Fir-ar! Stie careva cand apare volumul urmator??
Are un usor iz de basm, ceea ce mi-a adus pe buze un zambet care a ramas acolo tot timpul cat am citit-o. Ca sa fac o comparatie, as plasa-o pe acelasi nivel cu seria in curs a lui Michael J. Sullivan, The Legends of the First Empire: la fel de captivanta, cu un umor debordant chiar si in cele mai grele situatii.
M. Țara a creat un univers aparte, ceva mai multa magie, o multitudine de rase, specii de plante si animale, demoni care mai de care mai infricosatori, o lume subterana de te ia cu fiori si bineinteles, dragoni. Si ce dragoni!
Mi-ar fi placut sa aiba putin mai multe momente de respiro iar personajele o istorie ceva mai elaborata, insa acesta e doar o preferinta personala. Singurul lucru caruia pot sa spun ca nu i-am gasit locul in carte sunt notele de subsol pentru cuvintele specifice – puteau fi inserate de-a lungul povestii sau in glosarul de la sfarsit, pentru ca in forma actuala, nu fac decat sa intrerupa cititorul. Insa este doar o problema de forma, nu are legatura cu povestea in sine.
In concluzie, o poveste incantatoare, cu final propriu, insa care te arunca in aer cu scena din ultimele 2 pagini… Fir-ar! Stie careva cand apare volumul urmator??
April 21, 2018
3,5
Ca de obicei, imi voi spune parerea sincera cu privire la carte. Au fost lucruri care mi-au placut enorm, dar si lucruri care mi-au displacut, impiedicându-mă să-i ofer cinci stele, cum mi-am dorit.
Dar să o luam cu lucrurile care mi-au placut. Autorul e foarte talentat, are o imaginație iesita din comun și scrie incredibil. Descrierile m-au vrajit pur si simplu; sunt putine carti fantasy in care am intalnit astfel de imagini, de un asemenea colorit. M-au ametit.
Din pacate insa, au fost si unele aspecte care pe mine m-au cam deranjat. Autorul trece de multe ori prea repede de la o perspectiva la alta, iar asta creeaza confuzie. De asemenea, cred ca ar fi fost bine daca i-ar fi oferit cititorului si momente de respiro intre batalii, in care acesta sa afle mai multe despre personaje. La un moment dat, nu mai stiam cine cu cine se luptă si ce se intampla. M-a ametit puhoiul de personaje, explozii de lumina, creaturi aparute nu se stie de unde.
M. Tara, dupa cum am spus, scrie foarte bine. Daca ar tempera putin ritmul actiunii si ar mai lucra putin la personaje, sa le ofere mai multa profunzime, cred ca ar scrie niste romane fenomenale. Chiar i-as sugera sa-si traduca romanele in engleza si sa incerce sa publice in strainatate. Asa, in Romania, nu stiu ce sanse are sa ajunga cunoscut. Romanele fantasy nu au mare succes aici. Si e pacat.
Ca de obicei, imi voi spune parerea sincera cu privire la carte. Au fost lucruri care mi-au placut enorm, dar si lucruri care mi-au displacut, impiedicându-mă să-i ofer cinci stele, cum mi-am dorit.
Dar să o luam cu lucrurile care mi-au placut. Autorul e foarte talentat, are o imaginație iesita din comun și scrie incredibil. Descrierile m-au vrajit pur si simplu; sunt putine carti fantasy in care am intalnit astfel de imagini, de un asemenea colorit. M-au ametit.
Din pacate insa, au fost si unele aspecte care pe mine m-au cam deranjat. Autorul trece de multe ori prea repede de la o perspectiva la alta, iar asta creeaza confuzie. De asemenea, cred ca ar fi fost bine daca i-ar fi oferit cititorului si momente de respiro intre batalii, in care acesta sa afle mai multe despre personaje. La un moment dat, nu mai stiam cine cu cine se luptă si ce se intampla. M-a ametit puhoiul de personaje, explozii de lumina, creaturi aparute nu se stie de unde.
M. Tara, dupa cum am spus, scrie foarte bine. Daca ar tempera putin ritmul actiunii si ar mai lucra putin la personaje, sa le ofere mai multa profunzime, cred ca ar scrie niste romane fenomenale. Chiar i-as sugera sa-si traduca romanele in engleza si sa incerce sa publice in strainatate. Asa, in Romania, nu stiu ce sanse are sa ajunga cunoscut. Romanele fantasy nu au mare succes aici. Si e pacat.
April 14, 2017
Printre cărţile cumpărate la ediţia a şasea a târgului de carte Final Frontier, în studiul personal asupra cărţilor de autori români, am luat şi Inima Dragonului, volumul de debut al lui Mircea Ţara, publicat la Crux Publishing. Ce m-a atras a fost coperta, pe care am văzut-o postată pe facebook cu vreo săptămână-două înainte. Printre multe coperţi autohtone, s-a remarcat în ochii mei ca fiind gândită şi executată de cineva care a mai lucrat în design grafic. Dacă ai de a face cu un domeniu foarte vizual (cum e arhitectura, în cazul meu), atunci ajungi să diferenţiezi uşor pliante, afişe, coperţi în care s-au investit efort şi experienţă de cele stângace. Faptul că romanul avea o copertă îngrijită m-a făcut să cred că voi da şi de un conţinut îngrijit.
Înainte de părerile propriu-zise, iată şi un mic disclaimer: nu cred că eram eu tocmai parte din publicul ţintă aşteptat pentru Inima Dragonului, pentru că, deşi nu spun nu ideii de fantasy, cu mici excepţii în ultimii câţiva ani m-am ţinut departe de high fantasy, adică fantasy romanţat cu tematică medievală. Cred că am ajuns să am o abordare prea pragmatică să mai am răbdare de tematica şi lirismul asociat genului; sau poate am citit/văzut prea multe parodii ca să mai pot lua în serios unele dintre clişee. Din fericire, Inima Dragonului mi-a amintit de ce citeam astfel de cărţi prin liceu: sunt catchy, au spiritul de aventură atotprezent, şi (cel puţin pentru mine) acel fantasy se traduce mai degrabă ca fantezie, ca trăit prin personaje, decât ca fantastic.
Bun, şi acum despre carte.
Plotul
Pe scurt, premisa cărţii este următoarea: un bard (Lied, personajul principal) şi câţiva membri ai unei cete de hoţi ajung (involuntar) să se opună complotului de a pune stăpânire pe Cetatea Zăpezilor, Nisal (un oraş al artiştilor, meşteşugarilor şi magicienilor), şi pe artefactul care susţine magia cetăţii: Inima Dragonului. Povestea a început să mă prindă cu adevărat cam de pe la pagina 100 încolo, după ce au apărut dragonii; până atunci, m-am pierdut în expoziţiune şi worldbuilding. Plotul mi s-a părut unul tipic de fantasy, nici nu m-a surprins şi nici nu m-a dezamăgit, ci mi-a dat exact ceea ce aşteptam. De fapt, nu chiar: poate că aş fi vrut un mic twist, un pic de inovaţie asupra tropeurilor asociate genului, ceva care să mă facă să spun un “Aha! Asta nu am mai întâlnit până acum!”. Totuşi, povestea curge coerent şi cred că de aici vine şi calitatea ei: fiind atât de bine închegată, nu am întâlnit niciun moment care să mi se pară nelalocul lui.
Personajele
Ce mi-a plăcut cel mai mult la personaje a fost că nu era niciunul naiv (nu mai am răbdare de eroi naivi) şi, deşi personajele tinere precum Vel sau Mira erau lipsite de experienţă în astfel de aventuri, au căpătat-o pe parcurs. Ca de obicei în astfel de cărţi, m-am ataşat mult mai mult de personajele cu rol secundar sau episodic – Ghinna, vrăjitoarea care trânteşte replici acre de babă absolut gratuit; Obert, un hangiu de nota zece – de ce nu se scriu niciodată aventuri despre hangii?; Eshatt – Magistrul cu motivaţii cenuşii, de care mi-a părut rău în final; zollanii – poporul de pitici mereu la îndemână pentru avansat povestea (poate puţin prea la îndemână…) şi aşa mai departe. Personajele feminine au fost, din fericire, la fel de complexe ca personajele masculine (şi ţin să menţionez asta pentru că, în cazul multor cărţi de autori români, am întâlnit personaje feminine care aveau doar rolul de plot device – adică să avanseze povestea, fără să aibă şi ele o existenţă a lor individuală separată de erou. Dar după cum spuneam, nu a fost cazul aici.)
Ce nu mi-a plăcut a fost căpătarea puterilor conferite celor patru personaje (Vel, Mira, Lied şi Eshatt) de către dragoni: aş fi vrut o explicaţie, ceva mai mult decât “au fost la locul potrivit la momentul potrivit”. Aş fi vrut poate ca, dincolo de poveste, să existe un substrat subtil de temă, nu ceva simplu precum bine versus rău, ci un soi de asumare a responsabilităţii, pe care s-ar fi putut construi această conferire a puterii. Aşadar, ceva care să îmi dea de gândit dincolo de povestea propriu-zisă.
Despre worldbuilding
Odată cu personajele aruncate în aventuri, autorul a creat şi o întreagă lume plauzibilă, Nlithia. Eu am întâlnit până acum destule moduri de a reda universuri imaginare, între care aş zice că există o gradaţie: de la stilul Tolkien, în care se expune şi explică mult şi se construieşte o întreagă mitologie; la stilul Asimov, care pe jumătate explică, pe jumătate lasă lumea să se desfăşoare prin interacţiunea personajelor, făcându-l pe cititor să deducă el lipsurile; apoi la stilul Rowling, în care cititorul descoperă pe parcurs lumea, în acelaşi timp cu personajele. Mie îmi plac mai mult ultimele două variante, pentru că presupun o mai mare participativitate a mea ca cititor; lumea din Inima Dragonului însă este de tip Tolkien. Şi spun că e plauzibilă din multiple motive.
Unu, pentru că este consistentă. Consistenţa se regăseşte în denumirile cu sunete similare ale personajelor; în magia care nu se contrazice prin ea însăşi; în originea şi mitologia ei.
Doi, pentru că mi-a prins curiozitatea şi m-a făcut să îmi pun întrebări serioase despre cum funcţionează Nisal, Cetatea Zăpezilor. Dacă e un oraş în care predomină artiştii şi magicienii, cum se susţine economic şi de unde îşi obţine materia primă? Mă îndoiesc că prin magie. Atunci import? Planul oraşului nu indică terenuri agricole în exterior sau curţi cu ferme întinse în interior. Atunci animalele pomenite atât de des în mâncăruri sunt vânate/crescute numai în afara cetăţii? Dar instrumentele de scris de unde provin? Papirusul făcut din fibre vegetale şi pergamentul făcut din piei de animale (care are o origine tare amuzantă în lumea reală, apropo) nu sunt echivalente, nu ştiu de ce o cetate în mijlocul zăpezii are papirusuri (iarăşi, presupun că import/magie). Apoi, planul oraşului şi, mai ales, originea lui m-au făcut să mă gândesc la o arhitectură defensivă, aproape ceva dus la extrem, tip fortificaţie Vauban, dar descrierile din restul cărţii mi-au inspirat un oraş medieval, cu clădiri gotice decorate excesiv şi cu străzi sinuoase. De unde discrepanţa? În plus, cred că mi-ar fi plăcut să văd şi un plan al vechii cetăţi de sub Nisal. Şi aşa mai departe.
Trei, pentru că e construită detaliat. Puţin prea detaliat aş zice eu; pentru mine e un mic minus în acest sens. Îmi place ca lumea să fie secundară poveştii şi nu invers; ori în primele 100 de pagini am simţit că lumea predomină, în detrimentul poveştii. De asemenea, pe parcurs, apar notiţe de subsol în care sunt explicate toate denumirile de plante, animale sau alte noţiuni noi care aparţin lumii Nlithiei. Unora s-ar putea să le placă la nebunie. Mie mi-au displăcut. Mai întâi, pentru că aş fi vrut ca cele mai multe să reiasă din context. De fiecare dată când mă întrerupeam să citesc o notiţă, se întrerupea şi povestea. Şi poate că nu era aşa problemă la început, când încă nu intrasem în miezul acţiunii, însă au fost cazuri în care m-am întrerupt în mijlocul unor scene de luptă să citesc despre nu ştiu ce plantă care nu era tocmai relevantă momentului, mi s-a rupt firul şi deja nu mai ştiam cine cum se bate cu cine. Apoi, pentru că erau mulţi, muuulţi termeni noi şi neierarhizaţi ca importanţă şi, ca cititor la prima vedere, nu îi puteam reţine pe toţi. Nu mă prea preocupa ce mâncau personajele, însă aş fi vrut să reţin neamurile implicate în plot, monştri întâlniţi pe parcurs sau alte noţiuni care aveau strict legătură cu povestea şi nu cu lumea. Uitam termeni şi îmi era greu să stau să caut în urmă pagina la care i-am întâlnit prima dată. Pentru mine ar fi funcţionat mai bine dacă toate explicaţiile ar fi fost la sfârşit, sub forma unei enciclopedii ierarhizate pe categorii (plante, animale, originea lumii etc.), eventual şi cu mici schiţe în cerneală în cazul unora, pentru că descrierea nu era mereu foarte explicită şi îmi era destul de greu să vizualizez anumite creaturi. Cum spuneam însă, e o chestie care ţine de gust. Celor care consumă mult fantasy de acest tip s-ar putea să le placă.
Concluzii
Inima Dragonului a reuşit să îmi ofere exact ceea ce mi-a promis: un fantasy bine construit. Îl recomand în special fanilor acestui tip de literatură, dar nu numai – cartea e scrisă în aşa fel, încât să îi prindă şi pe cei care nu citesc de obicei în domeniu, ca mine. Am să aştept acum şi volumul al doilea, mai ales că finalul promite mult. Per total, îi dau nota 4/5.
P.S. Cartea a avut ceva magie şi în viaţa reală. Pe când citeam pe o bancă în parc, s-a apropiat o pisică necunoscută şi s-a trântit în iarbă. Apoi s-a învârtit ce s-a învârtit până a ajuns fix sub bancă, unde a adormit în timp ce o scărpinam după urechi.
Varianta de pe blogul meu a recenziei:
http://www.maribranze.ro/maribranze/o...
Înainte de părerile propriu-zise, iată şi un mic disclaimer: nu cred că eram eu tocmai parte din publicul ţintă aşteptat pentru Inima Dragonului, pentru că, deşi nu spun nu ideii de fantasy, cu mici excepţii în ultimii câţiva ani m-am ţinut departe de high fantasy, adică fantasy romanţat cu tematică medievală. Cred că am ajuns să am o abordare prea pragmatică să mai am răbdare de tematica şi lirismul asociat genului; sau poate am citit/văzut prea multe parodii ca să mai pot lua în serios unele dintre clişee. Din fericire, Inima Dragonului mi-a amintit de ce citeam astfel de cărţi prin liceu: sunt catchy, au spiritul de aventură atotprezent, şi (cel puţin pentru mine) acel fantasy se traduce mai degrabă ca fantezie, ca trăit prin personaje, decât ca fantastic.
Bun, şi acum despre carte.
Plotul
Pe scurt, premisa cărţii este următoarea: un bard (Lied, personajul principal) şi câţiva membri ai unei cete de hoţi ajung (involuntar) să se opună complotului de a pune stăpânire pe Cetatea Zăpezilor, Nisal (un oraş al artiştilor, meşteşugarilor şi magicienilor), şi pe artefactul care susţine magia cetăţii: Inima Dragonului. Povestea a început să mă prindă cu adevărat cam de pe la pagina 100 încolo, după ce au apărut dragonii; până atunci, m-am pierdut în expoziţiune şi worldbuilding. Plotul mi s-a părut unul tipic de fantasy, nici nu m-a surprins şi nici nu m-a dezamăgit, ci mi-a dat exact ceea ce aşteptam. De fapt, nu chiar: poate că aş fi vrut un mic twist, un pic de inovaţie asupra tropeurilor asociate genului, ceva care să mă facă să spun un “Aha! Asta nu am mai întâlnit până acum!”. Totuşi, povestea curge coerent şi cred că de aici vine şi calitatea ei: fiind atât de bine închegată, nu am întâlnit niciun moment care să mi se pară nelalocul lui.
Personajele
Ce mi-a plăcut cel mai mult la personaje a fost că nu era niciunul naiv (nu mai am răbdare de eroi naivi) şi, deşi personajele tinere precum Vel sau Mira erau lipsite de experienţă în astfel de aventuri, au căpătat-o pe parcurs. Ca de obicei în astfel de cărţi, m-am ataşat mult mai mult de personajele cu rol secundar sau episodic – Ghinna, vrăjitoarea care trânteşte replici acre de babă absolut gratuit; Obert, un hangiu de nota zece – de ce nu se scriu niciodată aventuri despre hangii?; Eshatt – Magistrul cu motivaţii cenuşii, de care mi-a părut rău în final; zollanii – poporul de pitici mereu la îndemână pentru avansat povestea (poate puţin prea la îndemână…) şi aşa mai departe. Personajele feminine au fost, din fericire, la fel de complexe ca personajele masculine (şi ţin să menţionez asta pentru că, în cazul multor cărţi de autori români, am întâlnit personaje feminine care aveau doar rolul de plot device – adică să avanseze povestea, fără să aibă şi ele o existenţă a lor individuală separată de erou. Dar după cum spuneam, nu a fost cazul aici.)
Ce nu mi-a plăcut a fost căpătarea puterilor conferite celor patru personaje (Vel, Mira, Lied şi Eshatt) de către dragoni: aş fi vrut o explicaţie, ceva mai mult decât “au fost la locul potrivit la momentul potrivit”. Aş fi vrut poate ca, dincolo de poveste, să existe un substrat subtil de temă, nu ceva simplu precum bine versus rău, ci un soi de asumare a responsabilităţii, pe care s-ar fi putut construi această conferire a puterii. Aşadar, ceva care să îmi dea de gândit dincolo de povestea propriu-zisă.
Despre worldbuilding
Odată cu personajele aruncate în aventuri, autorul a creat şi o întreagă lume plauzibilă, Nlithia. Eu am întâlnit până acum destule moduri de a reda universuri imaginare, între care aş zice că există o gradaţie: de la stilul Tolkien, în care se expune şi explică mult şi se construieşte o întreagă mitologie; la stilul Asimov, care pe jumătate explică, pe jumătate lasă lumea să se desfăşoare prin interacţiunea personajelor, făcându-l pe cititor să deducă el lipsurile; apoi la stilul Rowling, în care cititorul descoperă pe parcurs lumea, în acelaşi timp cu personajele. Mie îmi plac mai mult ultimele două variante, pentru că presupun o mai mare participativitate a mea ca cititor; lumea din Inima Dragonului însă este de tip Tolkien. Şi spun că e plauzibilă din multiple motive.
Unu, pentru că este consistentă. Consistenţa se regăseşte în denumirile cu sunete similare ale personajelor; în magia care nu se contrazice prin ea însăşi; în originea şi mitologia ei.
Doi, pentru că mi-a prins curiozitatea şi m-a făcut să îmi pun întrebări serioase despre cum funcţionează Nisal, Cetatea Zăpezilor. Dacă e un oraş în care predomină artiştii şi magicienii, cum se susţine economic şi de unde îşi obţine materia primă? Mă îndoiesc că prin magie. Atunci import? Planul oraşului nu indică terenuri agricole în exterior sau curţi cu ferme întinse în interior. Atunci animalele pomenite atât de des în mâncăruri sunt vânate/crescute numai în afara cetăţii? Dar instrumentele de scris de unde provin? Papirusul făcut din fibre vegetale şi pergamentul făcut din piei de animale (care are o origine tare amuzantă în lumea reală, apropo) nu sunt echivalente, nu ştiu de ce o cetate în mijlocul zăpezii are papirusuri (iarăşi, presupun că import/magie). Apoi, planul oraşului şi, mai ales, originea lui m-au făcut să mă gândesc la o arhitectură defensivă, aproape ceva dus la extrem, tip fortificaţie Vauban, dar descrierile din restul cărţii mi-au inspirat un oraş medieval, cu clădiri gotice decorate excesiv şi cu străzi sinuoase. De unde discrepanţa? În plus, cred că mi-ar fi plăcut să văd şi un plan al vechii cetăţi de sub Nisal. Şi aşa mai departe.
Trei, pentru că e construită detaliat. Puţin prea detaliat aş zice eu; pentru mine e un mic minus în acest sens. Îmi place ca lumea să fie secundară poveştii şi nu invers; ori în primele 100 de pagini am simţit că lumea predomină, în detrimentul poveştii. De asemenea, pe parcurs, apar notiţe de subsol în care sunt explicate toate denumirile de plante, animale sau alte noţiuni noi care aparţin lumii Nlithiei. Unora s-ar putea să le placă la nebunie. Mie mi-au displăcut. Mai întâi, pentru că aş fi vrut ca cele mai multe să reiasă din context. De fiecare dată când mă întrerupeam să citesc o notiţă, se întrerupea şi povestea. Şi poate că nu era aşa problemă la început, când încă nu intrasem în miezul acţiunii, însă au fost cazuri în care m-am întrerupt în mijlocul unor scene de luptă să citesc despre nu ştiu ce plantă care nu era tocmai relevantă momentului, mi s-a rupt firul şi deja nu mai ştiam cine cum se bate cu cine. Apoi, pentru că erau mulţi, muuulţi termeni noi şi neierarhizaţi ca importanţă şi, ca cititor la prima vedere, nu îi puteam reţine pe toţi. Nu mă prea preocupa ce mâncau personajele, însă aş fi vrut să reţin neamurile implicate în plot, monştri întâlniţi pe parcurs sau alte noţiuni care aveau strict legătură cu povestea şi nu cu lumea. Uitam termeni şi îmi era greu să stau să caut în urmă pagina la care i-am întâlnit prima dată. Pentru mine ar fi funcţionat mai bine dacă toate explicaţiile ar fi fost la sfârşit, sub forma unei enciclopedii ierarhizate pe categorii (plante, animale, originea lumii etc.), eventual şi cu mici schiţe în cerneală în cazul unora, pentru că descrierea nu era mereu foarte explicită şi îmi era destul de greu să vizualizez anumite creaturi. Cum spuneam însă, e o chestie care ţine de gust. Celor care consumă mult fantasy de acest tip s-ar putea să le placă.
Concluzii
Inima Dragonului a reuşit să îmi ofere exact ceea ce mi-a promis: un fantasy bine construit. Îl recomand în special fanilor acestui tip de literatură, dar nu numai – cartea e scrisă în aşa fel, încât să îi prindă şi pe cei care nu citesc de obicei în domeniu, ca mine. Am să aştept acum şi volumul al doilea, mai ales că finalul promite mult. Per total, îi dau nota 4/5.
P.S. Cartea a avut ceva magie şi în viaţa reală. Pe când citeam pe o bancă în parc, s-a apropiat o pisică necunoscută şi s-a trântit în iarbă. Apoi s-a învârtit ce s-a învârtit până a ajuns fix sub bancă, unde a adormit în timp ce o scărpinam după urechi.
Varianta de pe blogul meu a recenziei:
http://www.maribranze.ro/maribranze/o...
December 27, 2024
O poveste fantastică care merită citită. Binele câștigă, e drept, dar nu fără luptă și sacrificiu.
Și paginile acestea sunt pline de curaj și puțină nebunie, din aia bună, și ce ar fi mai potrivit să învățăm în vremea care o trăim?
Și paginile acestea sunt pline de curaj și puțină nebunie, din aia bună, și ce ar fi mai potrivit să învățăm în vremea care o trăim?
June 1, 2017
Un roman high fantasy captivant, despre care n-ai bănui că e scris de un debutant, cu o poveste care te va duce cu gândul la Tokien și la un joc video deopotrivă și cu cel mai simpatic dragon care a existat vreodată, Blu, pe care n-ai cum să nu-l iubești.
Mai multe în recenzia din cadrul proiectului Blogosfera SF&F, aici -> [link]
Mai multe în recenzia din cadrul proiectului Blogosfera SF&F, aici -> [link]
September 25, 2024
„Inima Dragonului” face cinste genului fantasy pe care îl reprezintă. Este un roman dinamic, cu cadre excelent construite si personaje complexe. E o dinamica captivanta, cinematica, a carei poveste m-a tinut captivata până la final.
Autorul nu este doar un bun povestitor, ci reuseste sa surprinda prin imaginatie si creativitate, înțelegând foarte bine segmentul de cititori căruia se adresează.
Merita o traducere in limba engleza, pentru ca ar fi mult apreciat de cititorii din afara. 👌🏻
Autorul nu este doar un bun povestitor, ci reuseste sa surprinda prin imaginatie si creativitate, înțelegând foarte bine segmentul de cititori căruia se adresează.
Merita o traducere in limba engleza, pentru ca ar fi mult apreciat de cititorii din afara. 👌🏻
November 30, 2025
Mi-a plăcut foarte mult aceasta carte! Recunosc, mi-a fost greu să-i prind gustul, dar când am început să intru mai bine în acțiune, cu greu am lăsat-o din mana. Lumea aceasta a Nlithiei m-a fascinat! Iar ritmul alert al cartii nu m-a deranjat, m-am simtit ca intr-un serial, in sensul cel mai bun.
Recomand cartea din toata inima!
Recomand cartea din toata inima!
March 11, 2024
Vai, cât de mult mi-a plăcut!
Este un univers high fantasy, cu elemente de sword & sorcery, profund vizual, care urmărește cele 4 personaje principale (am senzația că unul e mai principal decât celelalte, pentru că are mai multe greșeli de răscumpărat) prin doar câteva zile pline de magie, erori, manipulări, bătălii și călătorii.
E o carte foarte alertă - 367 de pagini încărcate de evenimente, personajele trec de la o încercare la alta în permanență, dar toată acțiunea are în secundar menirea de a contura universul, cu geografia, istoria și mitologia lui, dar și cu flora, fauna și speciile și rasele care populează universul.
În acest prim volum, talentul autorului stă în faptul că ești mereu în tensiune, pe marginea scaunului, pentru că nu știi ce demon mitologic, vrăjitor sau Umbră urmează să atace, dar în același timp afli casually că niurul e un fel de urs mare cu colți lungi, iar coroiul este un fel de șobolan al aerului, o pasăre care trăiește prin mahalale, se hrănește cu gunoaie și face niște ouă care se strică repede.
Prezentarea lumii este foarte bună. Autorul nu face expunere liniară, ci integrează toate informațiile direct în acțiune, într-un mod care nu pare forțat. Ne dă teasere din istoria universului și lasă întrebări deschise la care să răspundă mai târziu.
Iar toată acțiunea, luptele, încercările, nu sunt doar de dragul distracției - cartea transmite mesaje de care avem nevoie, care nu trebuie să rămână doar în scrierile secolului trecut. Are un simț al camaraderiei, al prieteniei, vorbește vorbește despre sacrificiu și asumarea răspunderii pentru propriile fapte, legături spirituale, compasiune, întrajutorare, lupta dintre bine și rău, importanța cunoașterii, dar și un mesaj la care nu mă așteptam aici - ascultarea celui de lângă tine care te face să suferi doar pentru că nu ești deschis să îl asculți și să îl înțelegi - precum și multe idei și principii care fac parte din natura umană.
Toate astea nu sunt forțate, nu sunt expuse de-a dreptul prin narațiune sau dialog expozitiv, ci sunt transmise prin poveste, dincolo de un strat de gândire și prezență în ceea ce citești.
Este un univers high fantasy, cu elemente de sword & sorcery, profund vizual, care urmărește cele 4 personaje principale (am senzația că unul e mai principal decât celelalte, pentru că are mai multe greșeli de răscumpărat) prin doar câteva zile pline de magie, erori, manipulări, bătălii și călătorii.
E o carte foarte alertă - 367 de pagini încărcate de evenimente, personajele trec de la o încercare la alta în permanență, dar toată acțiunea are în secundar menirea de a contura universul, cu geografia, istoria și mitologia lui, dar și cu flora, fauna și speciile și rasele care populează universul.
În acest prim volum, talentul autorului stă în faptul că ești mereu în tensiune, pe marginea scaunului, pentru că nu știi ce demon mitologic, vrăjitor sau Umbră urmează să atace, dar în același timp afli casually că niurul e un fel de urs mare cu colți lungi, iar coroiul este un fel de șobolan al aerului, o pasăre care trăiește prin mahalale, se hrănește cu gunoaie și face niște ouă care se strică repede.
Prezentarea lumii este foarte bună. Autorul nu face expunere liniară, ci integrează toate informațiile direct în acțiune, într-un mod care nu pare forțat. Ne dă teasere din istoria universului și lasă întrebări deschise la care să răspundă mai târziu.
Iar toată acțiunea, luptele, încercările, nu sunt doar de dragul distracției - cartea transmite mesaje de care avem nevoie, care nu trebuie să rămână doar în scrierile secolului trecut. Are un simț al camaraderiei, al prieteniei, vorbește vorbește despre sacrificiu și asumarea răspunderii pentru propriile fapte, legături spirituale, compasiune, întrajutorare, lupta dintre bine și rău, importanța cunoașterii, dar și un mesaj la care nu mă așteptam aici - ascultarea celui de lângă tine care te face să suferi doar pentru că nu ești deschis să îl asculți și să îl înțelegi - precum și multe idei și principii care fac parte din natura umană.
Toate astea nu sunt forțate, nu sunt expuse de-a dreptul prin narațiune sau dialog expozitiv, ci sunt transmise prin poveste, dincolo de un strat de gândire și prezență în ceea ce citești.
January 8, 2025
Am început-o cu entuziasm, apoi ori nu mi-am putut trage sufletul ori abia am așteptat să termin.
Nu pot zice că nu mi-a plăcut deloc, dar a a fost un ritm atât de alert, atât de puțină pauză, mereu într-o fugă, într-o alergare, într-un iureș. Parcă nu am reușit să mă imersez cu adevărat în lumea Nlithiei, și mi-aș fi dorit să o înțeleg mai bine. Un pic forțat cum niște persoane necunoscute din cetate devin eroi peste noapte, află de civilizații paralele, tot felul de puteri și făpturi care deodată le sunt supuse sau pe care le înving prin minune. Da, e o lume fantastică but still.
Cum ziceam, mi-aș fi dorit să răsuflu, să înțeleg mai bine, dar în schimb am alergat întruna cu un grup sau altul de personaje, nu am înțeles 100% comploturile și dorințele malefice. Aproape și intriga mi s-a părut forțată. Să adormi un rege și să le spui prietenilor tai că o faci ca in acest timp ei să jefuiască pe cine reușesc, pentru ca in final sa se dovedească că e din răzbunare... Da, a plătit personajul, cu vârf și îndesat, pentru că binele învinge și răul este inevitabil pedepsit.
Personajele sunt foarte multe, se aglomerează și pentru mine a devenit confuz la un moment dat, a trebuit să caut să caut în urma să înțeleg exact despre cine era vorba de fapt. Apoi sunt multe explicații de subsol referitoare la mâncăruri, rolurile personajelor (vrăjitoare, magicieni, ființe fantastice), ceea ce nu e rău. Poate nu m-am concentrat destul. Probabil e vina mea, pentru că aș fi avut nevoie de o lectură mai așezată în perioada asta a vieții.
Dar speranța mea e că dacă o să citesc și celelalte cărți din serie mi se va schimba părerea. Sper că așa că fi.
Nu pot zice că nu mi-a plăcut deloc, dar a a fost un ritm atât de alert, atât de puțină pauză, mereu într-o fugă, într-o alergare, într-un iureș. Parcă nu am reușit să mă imersez cu adevărat în lumea Nlithiei, și mi-aș fi dorit să o înțeleg mai bine. Un pic forțat cum niște persoane necunoscute din cetate devin eroi peste noapte, află de civilizații paralele, tot felul de puteri și făpturi care deodată le sunt supuse sau pe care le înving prin minune. Da, e o lume fantastică but still.
Cum ziceam, mi-aș fi dorit să răsuflu, să înțeleg mai bine, dar în schimb am alergat întruna cu un grup sau altul de personaje, nu am înțeles 100% comploturile și dorințele malefice. Aproape și intriga mi s-a părut forțată. Să adormi un rege și să le spui prietenilor tai că o faci ca in acest timp ei să jefuiască pe cine reușesc, pentru ca in final sa se dovedească că e din răzbunare... Da, a plătit personajul, cu vârf și îndesat, pentru că binele învinge și răul este inevitabil pedepsit.
Personajele sunt foarte multe, se aglomerează și pentru mine a devenit confuz la un moment dat, a trebuit să caut să caut în urma să înțeleg exact despre cine era vorba de fapt. Apoi sunt multe explicații de subsol referitoare la mâncăruri, rolurile personajelor (vrăjitoare, magicieni, ființe fantastice), ceea ce nu e rău. Poate nu m-am concentrat destul. Probabil e vina mea, pentru că aș fi avut nevoie de o lectură mai așezată în perioada asta a vieții.
Dar speranța mea e că dacă o să citesc și celelalte cărți din serie mi se va schimba părerea. Sper că așa că fi.
May 15, 2024
Volumul este un festival de lupte, dacă pot să spun așa. Personajele au fugă și luptă continuă cu ființe din cele mai demonice timp de trei zile intense. Dacă așa a debutat Țara, sunt foarte curioasă să-i urmăresc evoluția în următoarele volume din serie, pentru că promite mult.
M-au încântat în mod deosebit evoluția Mirei și neamul Zollany. Bravo, Mircea! Mi-a plăcut mult!
M-au încântat în mod deosebit evoluția Mirei și neamul Zollany. Bravo, Mircea! Mi-a plăcut mult!
January 26, 2024
"Inima Dragonului" este o călătorie în lumea magică a Nlithiei, care te aduce în "Nisal, idilica Cetate a Zăpezilor, paradis al artiștilor și al magicienilor" (coperta spate a romanului) și îți oferă o aventură incredibilă, intensă, plină de neprevăzut și răsturnări neașteptate de situație, deasupra și dedesubtul lumii, populate de ființe și creaturi fantastice.
Niște (anti)eroi perfecți - un bard (Lied) și doi tineri hoți de buzunare (Mira și Vel) - ajutați de puiul de dragon Blu, de prieteni din gașca lor - bardul și hoțul Asht, nebunul Nekki - dar și de alții, ca hangiul Obert, păzitoarele Bibliotecii Sufletelor, Dephinn și Calya, trăiesc câteva zile cât o viață de om, încercând, în timp ce fug de oștenii și magiștrii magiei din castel, să găsească adăpost, dar și salvarea cetății și a oamenilor ei, prin găsirea și apărarea artefactului cu puteri nelimitate, care protejează Nisalul, prin magie, și care, ajuns în mâna dușmanului, nebănuit de nimeni, poate distruge lumea.
Cum timpul este foarte scurt, "[...] oameni, liandrini, zollany și dragoni de legendă treziți din negura amintirilor trebuie să lupte împreună" cu "demoni străvechi" - asog, tavuthi, gosali -, sceadini - poporul Umbrelor - "[...] și magia neagră abil mânuită de Magiștrii regatului" (coperta verso a romanului) pentru a se apăra pe ei și cetățile, de la suprafață și din adâncuri, de la distrugere.
Mircea M. Țara este un autor extraordinar: creativ, cu o imaginație bogată și parcă fără limite, abil mântuitor al cuvântului, maestru al descrierilor și un povestitor minunat. Și este român, oferind cititorilor săi români încă un motiv de mândrie. Sper din toată inima ca romanele sale să fie traduse și în alte limbi, pentru a fi cunoscute de întreaga lume. Merită cu prisosință!
Niște (anti)eroi perfecți - un bard (Lied) și doi tineri hoți de buzunare (Mira și Vel) - ajutați de puiul de dragon Blu, de prieteni din gașca lor - bardul și hoțul Asht, nebunul Nekki - dar și de alții, ca hangiul Obert, păzitoarele Bibliotecii Sufletelor, Dephinn și Calya, trăiesc câteva zile cât o viață de om, încercând, în timp ce fug de oștenii și magiștrii magiei din castel, să găsească adăpost, dar și salvarea cetății și a oamenilor ei, prin găsirea și apărarea artefactului cu puteri nelimitate, care protejează Nisalul, prin magie, și care, ajuns în mâna dușmanului, nebănuit de nimeni, poate distruge lumea.
Cum timpul este foarte scurt, "[...] oameni, liandrini, zollany și dragoni de legendă treziți din negura amintirilor trebuie să lupte împreună" cu "demoni străvechi" - asog, tavuthi, gosali -, sceadini - poporul Umbrelor - "[...] și magia neagră abil mânuită de Magiștrii regatului" (coperta verso a romanului) pentru a se apăra pe ei și cetățile, de la suprafață și din adâncuri, de la distrugere.
Mircea M. Țara este un autor extraordinar: creativ, cu o imaginație bogată și parcă fără limite, abil mântuitor al cuvântului, maestru al descrierilor și un povestitor minunat. Și este român, oferind cititorilor săi români încă un motiv de mândrie. Sper din toată inima ca romanele sale să fie traduse și în alte limbi, pentru a fi cunoscute de întreaga lume. Merită cu prisosință!
January 20, 2022
Mircea M. Țara (tot azi am aflat finally de la ce vine M.) cântă scriind, iar Inima Dragonului e ca o baladă eroică. Îți pătrunde în oase sau ți se imprimă pe piele printre foliculi, coșuri și semne din naștere, ca un tatuaj arzător.
Nu mă pun să scrie prea multe despre acțiunea cărții că deh, spoilere și deh, nu vreau să lipsesc cititorii de părerile mele subiective și de experiența mea cu narațiunea, așa că dau un copy-paste de pe site-ul autorului (care musai trebuie vizitat – Țara scrie fain și are multe imagini instagramice.
Nisal, Cetatea Zăpezilor, paradis al artiștilor și al magicienilor, este zguduit din temelii în urma unui complot sinistru.
Prinși la mijloc, Lied, un bard cu talente ce depășesc cu mult o ureche muzicală, alături de banda lui de hoți de buzunare, au de înfruntat demoni străvechi, armata Umbrelor și magia neagră abil mânuită de Magiștrii regatului.
Dar dușmanul lor cel mai mare este timpul. Astfel că oameni, liandrini, zollany și dragoni legendari treziți din negura amintirilor trebuie să lupte împreună pentru a împiedica distrugerea iminentă a Nisalului.
Miza? Inima Dragonului, un artefact ce îi oferă posesorului ei putere nelimitată și capacitatea de a distruge sau de a reface lumea.
Cartea are de toate, fără a fi o shaorma grețoasă: cetăți fantastice (deasupra și dedesubt), personaje de toate rasele (majoritatea fantastice), eroi, antieroi și decrepiți pentru care te bucuri când dispar de pe scenă. Acțiunea e rapidă, unele încleștări sunt memorabile, iar pe alocuri am avut impresia că privesc ceva epic la un IMAX împreună cu autorul.
Dar să nu ne grăbim.
Spuneam mai sus că Țara cântă scriind, așa că nu e de mirare că își împarte carte în trei secțiuni-cântece, fiecare cu ritmul și povestea ei-lui.
Autorul chiar se străduiește să creeze o lume vibrantă și interesantă. De la cetatea susținută supranatural în care aproape oricine poate folosi magia, până la cetatea îngropată și populată de toate mișunăraiele fantastice – demoni și umbre și zollany (jur că pe ăștia i-am văzut ca o încrucișare între Baby Yoda și un mogwai) și dragoni-lilieci. Mi-a adus aminte mult de Brandon Sanderson și Elantris, prima sa carte publicată. Fără a mă ameți cu personaje care sar dintr-un loc geografic în altul și cu acțiuni condiționate politic, cu ecou în tot felul de colțuri îndepărtate ale tărâmului fantastic, cartea mi-a creat imaginea mentală detailată a celor două cetăți. Cred că lucrul ăsta o face potrivită lecturii unui grup mai tinerel de cititori, în vreme ce noi, bătrânii, ne chinuim să ne amintim istoriile încurcate ale celor șapte regate martiene.
Cred că s-a întrecut pe sine – oleacă prea multicel – cu schițarea florei și faunei specifice acestui univers. În afară de șobolani nu am prea dat de animale din lumea noastră, iar în ceea ce privește plantele, nici nu m-am chinuit. Încă nu știu dacă niurul este comestibil sau dacă rivelonul e un instrument muzical. Pe alocuri m-am simțit sufocat de avalanșa lor, din fericire însă nu e ca și cum dai de ele la fiecare trei, patru pagini. Notițele de subsol, destul de generoase, ne oferă descrierea lor așa că e de bine. Autorul chiar are imaginație, așa că e de apreciat.
Sistemul magic nu m-a dat pe spate. Magia nu e discretă ca prin ograda lui Martin, nici condiționată de niște legi bine puse la punct precum în Cosmere-ul lui Sanderson. Se fac vrăji, descântece, vindecări. Se aruncă cu sfere incandescente și raze colorate. Există chiar și legături de tip familiar între om și animal, artefacte puternice și suflete destrupate. Uneori aveam impresia că asist la scene de luptă dintr-un MMORPG. Uneori magia e controlată de oameni, uneori magia îi controlează și împreună cu furia rade și nivelează totul într-o curte (mamă ce bine l-am înțeles pe magistrul care făcuse asta!). În schimb, shaitar!, toată chestiunea legendarului artefact care și dă titlul cărții, mi-a plăcut la culme, deși mi s-a părut oleacă moralizator. Ce e însă un high-fantasy bun fără aspecte moralizatoare sau preachy (da, Stăpânul Inelelor, la tine mă uit)? Nu vreau să detaliez că o dau în spoilăre și ar fi trist.
Personajele au fost chiar faine, pe alocuri memorabile. Uneori acțiunea nu prea a permis dezvoltarea lor, dar iaca, nu m-a deranjat. Avem barzi care sunt mai mult de atât, hoți care cu siguranță nu sunt doar hoți, babe cu umor, magicieni siniștri și magicieni care ar avea nevoie de antidepresive. Greul acțiunii nu a fost dus de cel perceput ca erou principal, iar „the boss battle” a fost ceva de genul la-asta-nu-m-am așteptat, lucru pe care nu pot decât să îl laud.
Avem jertfă pentru binele mai mare, avem personaje alese și meditații despre ce înseamnă să fii erou. Avem versuri cu rimă (!!!) și personaje cu un trecut. Avem un final în care lucrurile s-au legat destul de bine, deși aș fi vrut mai multă carne pe ideea de „copii ai dragonului”. Și, evident, o poartă deschisă spre un alt volum.
Un lucru m-a cam dezumflat de pe la jumătatea cărții, dar nu e vina ei... m-a pus sărăcia să citesc descrierea pentru cărțuliei Secretul Regelui Nemuritor și am pierdut o surpriză, anumite chestiuni devenindu-mi previzibile. Deci, dacă nu ai citit încă Inima Dragonului, nu te uita pe descrierea amintită.
Ok, acu sigur o vei face.
Așa că îmi vine să șterg ce am scris mai sus.
Dar atunci pierd ocazia de a mă plânge de ceva...
Auzisem de Nlithia din online, dar acum ochii mei au început să o vadă și nu regretă.
---
Cele de mai sus le-am scris pentru blogul meu și pentru că sunt mai egoist, am păstrat primele paragrafe, mai personale, doar acolo. Dar pot fi citite fără jenă urmând linkul acesta: https://gabigiulusan.co.ro/inima-drag...
Nu mă pun să scrie prea multe despre acțiunea cărții că deh, spoilere și deh, nu vreau să lipsesc cititorii de părerile mele subiective și de experiența mea cu narațiunea, așa că dau un copy-paste de pe site-ul autorului (care musai trebuie vizitat – Țara scrie fain și are multe imagini instagramice.
Nisal, Cetatea Zăpezilor, paradis al artiștilor și al magicienilor, este zguduit din temelii în urma unui complot sinistru.
Prinși la mijloc, Lied, un bard cu talente ce depășesc cu mult o ureche muzicală, alături de banda lui de hoți de buzunare, au de înfruntat demoni străvechi, armata Umbrelor și magia neagră abil mânuită de Magiștrii regatului.
Dar dușmanul lor cel mai mare este timpul. Astfel că oameni, liandrini, zollany și dragoni legendari treziți din negura amintirilor trebuie să lupte împreună pentru a împiedica distrugerea iminentă a Nisalului.
Miza? Inima Dragonului, un artefact ce îi oferă posesorului ei putere nelimitată și capacitatea de a distruge sau de a reface lumea.
Cartea are de toate, fără a fi o shaorma grețoasă: cetăți fantastice (deasupra și dedesubt), personaje de toate rasele (majoritatea fantastice), eroi, antieroi și decrepiți pentru care te bucuri când dispar de pe scenă. Acțiunea e rapidă, unele încleștări sunt memorabile, iar pe alocuri am avut impresia că privesc ceva epic la un IMAX împreună cu autorul.
Dar să nu ne grăbim.
Spuneam mai sus că Țara cântă scriind, așa că nu e de mirare că își împarte carte în trei secțiuni-cântece, fiecare cu ritmul și povestea ei-lui.
Autorul chiar se străduiește să creeze o lume vibrantă și interesantă. De la cetatea susținută supranatural în care aproape oricine poate folosi magia, până la cetatea îngropată și populată de toate mișunăraiele fantastice – demoni și umbre și zollany (jur că pe ăștia i-am văzut ca o încrucișare între Baby Yoda și un mogwai) și dragoni-lilieci. Mi-a adus aminte mult de Brandon Sanderson și Elantris, prima sa carte publicată. Fără a mă ameți cu personaje care sar dintr-un loc geografic în altul și cu acțiuni condiționate politic, cu ecou în tot felul de colțuri îndepărtate ale tărâmului fantastic, cartea mi-a creat imaginea mentală detailată a celor două cetăți. Cred că lucrul ăsta o face potrivită lecturii unui grup mai tinerel de cititori, în vreme ce noi, bătrânii, ne chinuim să ne amintim istoriile încurcate ale celor șapte regate martiene.
Cred că s-a întrecut pe sine – oleacă prea multicel – cu schițarea florei și faunei specifice acestui univers. În afară de șobolani nu am prea dat de animale din lumea noastră, iar în ceea ce privește plantele, nici nu m-am chinuit. Încă nu știu dacă niurul este comestibil sau dacă rivelonul e un instrument muzical. Pe alocuri m-am simțit sufocat de avalanșa lor, din fericire însă nu e ca și cum dai de ele la fiecare trei, patru pagini. Notițele de subsol, destul de generoase, ne oferă descrierea lor așa că e de bine. Autorul chiar are imaginație, așa că e de apreciat.
Sistemul magic nu m-a dat pe spate. Magia nu e discretă ca prin ograda lui Martin, nici condiționată de niște legi bine puse la punct precum în Cosmere-ul lui Sanderson. Se fac vrăji, descântece, vindecări. Se aruncă cu sfere incandescente și raze colorate. Există chiar și legături de tip familiar între om și animal, artefacte puternice și suflete destrupate. Uneori aveam impresia că asist la scene de luptă dintr-un MMORPG. Uneori magia e controlată de oameni, uneori magia îi controlează și împreună cu furia rade și nivelează totul într-o curte (mamă ce bine l-am înțeles pe magistrul care făcuse asta!). În schimb, shaitar!, toată chestiunea legendarului artefact care și dă titlul cărții, mi-a plăcut la culme, deși mi s-a părut oleacă moralizator. Ce e însă un high-fantasy bun fără aspecte moralizatoare sau preachy (da, Stăpânul Inelelor, la tine mă uit)? Nu vreau să detaliez că o dau în spoilăre și ar fi trist.
Personajele au fost chiar faine, pe alocuri memorabile. Uneori acțiunea nu prea a permis dezvoltarea lor, dar iaca, nu m-a deranjat. Avem barzi care sunt mai mult de atât, hoți care cu siguranță nu sunt doar hoți, babe cu umor, magicieni siniștri și magicieni care ar avea nevoie de antidepresive. Greul acțiunii nu a fost dus de cel perceput ca erou principal, iar „the boss battle” a fost ceva de genul la-asta-nu-m-am așteptat, lucru pe care nu pot decât să îl laud.
Avem jertfă pentru binele mai mare, avem personaje alese și meditații despre ce înseamnă să fii erou. Avem versuri cu rimă (!!!) și personaje cu un trecut. Avem un final în care lucrurile s-au legat destul de bine, deși aș fi vrut mai multă carne pe ideea de „copii ai dragonului”. Și, evident, o poartă deschisă spre un alt volum.
Un lucru m-a cam dezumflat de pe la jumătatea cărții, dar nu e vina ei... m-a pus sărăcia să citesc descrierea pentru cărțuliei Secretul Regelui Nemuritor și am pierdut o surpriză, anumite chestiuni devenindu-mi previzibile. Deci, dacă nu ai citit încă Inima Dragonului, nu te uita pe descrierea amintită.
Ok, acu sigur o vei face.
Așa că îmi vine să șterg ce am scris mai sus.
Dar atunci pierd ocazia de a mă plânge de ceva...
Auzisem de Nlithia din online, dar acum ochii mei au început să o vadă și nu regretă.
---
Cele de mai sus le-am scris pentru blogul meu și pentru că sunt mai egoist, am păstrat primele paragrafe, mai personale, doar acolo. Dar pot fi citite fără jenă urmând linkul acesta: https://gabigiulusan.co.ro/inima-drag...
July 24, 2017
Nu-i primul debut despre care vorbesc și nu-i nici ultimul. Tânărul Mircea a fost lansat la Final Frontier, de Crux Publishing, în deschiderea evenimentului. Azi, la Blogosferă, îl luăm la puricat... mai multe pe https://catharsiswriting.wordpress.co...
February 25, 2024
Bard, șuț, fiu și fiică a Dragonului, magie și intrigi, rege peste care a dat o vrajă de nedezlegat, pui de dragoni ca niște pisici cu aripi (❤️ Blu), 17 ani vs 300... avem de toate, minunat scrise într-un epic care ține cititorul într-un echilibru fragil între "vreau să știu ce se întâmplă până la final" și "vreau să nu se termine". Norocul... sau, mai bine zis, imaginația scriitorului ne e de ajutor, pentru că mai sunt încă trei volume din lumea Nlithiei.
April 16, 2017
Inima Dragonului este un roman fantasy complex, cu un univers bine gândit și descris în detaliu, cu personaje de care te poți atașa emoțional foarte ușor, scene de luptă ample, intrigi și planuri ale unor ființe bătrâne și cu o răbdare imensă. Mircea Țară a creat o lume care te prinde încetul cu încetul și te lasă la final cu destule întrebări, precum și cu speranța că vei afla răspunsurile în următoarea carte.
December 31, 2021
1. De ce nu am o recenzie la cartea asta? Sunt destul de sigură că am scris una. Acum, să sperăm că goodreads este cel care îmi face feste, ci nu creierul meu. Asta ar fi mult mai problematic
2. O recenzie super faină (scrisă de mine, evident) găsiți aici. Știu, sunt foarte modestă, nu?
Buuun, Inima dragonului . Un roman de debut, deci asta înseamnă că am fost mai indulgentă cu el, nu?
Păi, nu tocmai, pentru că eu am tendința să nu bag în seamă dacă un roman este debut sau nu. Doar când compar evoluția. Dar în rest, aceleași cerințe, aceași căutare avidă după vreo greșeală. Cinică până la capăt.
Și da, există câteva problemuțe, pe care le-am spus și în recenzia de mai sus. Acum nu mă mai lasă inima (da, se pare că am una) să le zic, pentru că după al doilea volum m-am atașat emoțional de tot ce ține de Nlithia și mă simt prost să arunc cu noroi peste ea.
Daaar, o să vă zic doar să citiți cartea. Pentru că merită. Pentru că o să vă placă. Pentru că e despre artă și prietenie și tot ce v-ați putea dori.
Pentru că am o criză existențială de fiecare dată când văd câte ratinguri și recenzii are Fluturi și câte are seria asta. Și cred că este destul de clar care dintre ele merită mai multă popularitate.
Și pentru că avem un dragon irezistibil, care vă va fura inimile garantat. Da, despre Blu vorbesc, normal.
2. O recenzie super faină (scrisă de mine, evident) găsiți aici. Știu, sunt foarte modestă, nu?
Buuun, Inima dragonului . Un roman de debut, deci asta înseamnă că am fost mai indulgentă cu el, nu?
Păi, nu tocmai, pentru că eu am tendința să nu bag în seamă dacă un roman este debut sau nu. Doar când compar evoluția. Dar în rest, aceleași cerințe, aceași căutare avidă după vreo greșeală. Cinică până la capăt.
Și da, există câteva problemuțe, pe care le-am spus și în recenzia de mai sus. Acum nu mă mai lasă inima (da, se pare că am una) să le zic, pentru că după al doilea volum m-am atașat emoțional de tot ce ține de Nlithia și mă simt prost să arunc cu noroi peste ea.
Daaar, o să vă zic doar să citiți cartea. Pentru că merită. Pentru că o să vă placă. Pentru că e despre artă și prietenie și tot ce v-ați putea dori.
Pentru că am o criză existențială de fiecare dată când văd câte ratinguri și recenzii are Fluturi și câte are seria asta. Și cred că este destul de clar care dintre ele merită mai multă popularitate.
Și pentru că avem un dragon irezistibil, care vă va fura inimile garantat. Da, despre Blu vorbesc, normal.
April 20, 2022
Avem autori buni de SF & Fantasy și în țară (Mircea M. Țara e unul dintre ei) și aș zice că romanele lor merită a fi explorate. Sunt cel puțin la nivelul celor consacrate internațional, dacă nu mai bune pe alocuri. :)
Inima Dragonului (Crux Publishing, 2017) m-a ținut trează mult după miezul nopții. M-am îndrăgostit de Cetatea Zăpezilor încă din primele pagini (poate orașul o fi până la urmă personajul meu preferat) și mi-a prins bine să trăiesc și eu sentimentele de încredere, prietenie, compasiune și iertare ce au consolidat relațiile dintre personaje. Cred că aveam nevoie de o astfel de lectură. 💙
Blu are potențial de a aduna armate de fani, însă romanul e bogat și în alte personaje memorabile (ghinna mi-a plăcut tare, zollany iar!).
La o primă „ascultare”, Baladele Nlithiei m-au prins în ritmul lor alert (poate prea alert, uneori), eroic, dar fragil și emoționant atunci când trebuie. Sunt cânturi frumoase, cu personaje care învață și încearcă să fie versiunile lor (mai) bune.
---
Citesc acum și Secretul Regelui Nemuritor, nuvelă care ne întoarce în timp, cu 14 ani înaintea evenimentelor din Inima Dragonului . Relația dintre cei doi barzi, Lied și Asht, e savuroasă. 😊
Inima Dragonului (Crux Publishing, 2017) m-a ținut trează mult după miezul nopții. M-am îndrăgostit de Cetatea Zăpezilor încă din primele pagini (poate orașul o fi până la urmă personajul meu preferat) și mi-a prins bine să trăiesc și eu sentimentele de încredere, prietenie, compasiune și iertare ce au consolidat relațiile dintre personaje. Cred că aveam nevoie de o astfel de lectură. 💙
Blu are potențial de a aduna armate de fani, însă romanul e bogat și în alte personaje memorabile (ghinna mi-a plăcut tare, zollany iar!).
La o primă „ascultare”, Baladele Nlithiei m-au prins în ritmul lor alert (poate prea alert, uneori), eroic, dar fragil și emoționant atunci când trebuie. Sunt cânturi frumoase, cu personaje care învață și încearcă să fie versiunile lor (mai) bune.
---
Citesc acum și Secretul Regelui Nemuritor, nuvelă care ne întoarce în timp, cu 14 ani înaintea evenimentelor din Inima Dragonului . Relația dintre cei doi barzi, Lied și Asht, e savuroasă. 😊
July 8, 2025
Ca și univers creat apreciez mult complexitatea și atenția la detalii. Blue a fost un companion tare de treabă.
Nu știu dacă e doar pt că sunt newbie în ale SF-ului dar mi-a fost destul de greu să țin pasul cu derularea evenimentelor care mi s-au părut ca o avalanșă imensă. Dar merită citită și îmi propun să citesc măcar urmatoarea carte din această serie să îmi dau seama dacă îmi place mai mult sau nu 😅
Nu știu dacă e doar pt că sunt newbie în ale SF-ului dar mi-a fost destul de greu să țin pasul cu derularea evenimentelor care mi s-au părut ca o avalanșă imensă. Dar merită citită și îmi propun să citesc măcar urmatoarea carte din această serie să îmi dau seama dacă îmi place mai mult sau nu 😅
October 31, 2023
Un pic prea multe batalii si prea putina substanta pentru gustul meu.
Personajele au fost creionate bine, iar lumea promite multe. Stilul in care a fost scrisa mi-a plăcut, nu este deloc fortat si cuvintele curg foarte natural.
Din pacate, majoritatea cartii este un schimb de magii aruncate non stop, care devine plictisitor spre sfarsit.
All in all, an okay read. Ma bucur sa vad ca se scrie fantasy si la noi, sunt convinsa ca autorul ma va surprinde placut in viitor.
Personajele au fost creionate bine, iar lumea promite multe. Stilul in care a fost scrisa mi-a plăcut, nu este deloc fortat si cuvintele curg foarte natural.
Din pacate, majoritatea cartii este un schimb de magii aruncate non stop, care devine plictisitor spre sfarsit.
All in all, an okay read. Ma bucur sa vad ca se scrie fantasy si la noi, sunt convinsa ca autorul ma va surprinde placut in viitor.
April 19, 2017
Acum clar vreau mai mult! Sfarsitul m-a terminat si sper din toata inima mea de om sa existe si o continuare intr-un viitor!
Daca vrei o carte care sa te tina cu sufletul la gura, cu aventuri si personaje fantastice, dar care sunt atat de umane, o carte in care nu poti sa prevezi ceea ce urmeaza si dai pagina dupa pagina in nestire pentru a afla mai repede ce se intampla...asta e cartea pentru tine.
E o carte pe care o citesti relativ usor, dar e atat de captivanta!
Stilul de scriere al autorului este unul in care pur si simplu te simti rupt de realitate si purtat in carte, simti ca esti in mijlocul actiunii alaturi de Lied, Mira, Vel si Asht, ca te lupti cu Umbre, magicieni si ca in trei zile parca ai trait o viata de om! Pur si simplu magnific!
Daca vrei o carte care sa te tina cu sufletul la gura, cu aventuri si personaje fantastice, dar care sunt atat de umane, o carte in care nu poti sa prevezi ceea ce urmeaza si dai pagina dupa pagina in nestire pentru a afla mai repede ce se intampla...asta e cartea pentru tine.
E o carte pe care o citesti relativ usor, dar e atat de captivanta!
Stilul de scriere al autorului este unul in care pur si simplu te simti rupt de realitate si purtat in carte, simti ca esti in mijlocul actiunii alaturi de Lied, Mira, Vel si Asht, ca te lupti cu Umbre, magicieni si ca in trei zile parca ai trait o viata de om! Pur si simplu magnific!
January 6, 2026
Inima Dragonului m-a cucerit prin personaje și prin universul magic creat cu multă imaginație.
Dacă o poveste are frig, zăpadă și o atmosferă de iarnă, eu sunt deja acolo 😅… mai ales când dragoni se strecoară prin pagini.
Mi-a plăcut mult ritmul alert, care m-a ținut în priză de la început până la final.
Personajele sunt diverse și pline de viață, fiecare cu propria personalitate și poveste, iar lumea magică e vie și plină de detalii 🙂.
Abia aștept să citesc și celelalte volume!
Dacă o poveste are frig, zăpadă și o atmosferă de iarnă, eu sunt deja acolo 😅… mai ales când dragoni se strecoară prin pagini.
Mi-a plăcut mult ritmul alert, care m-a ținut în priză de la început până la final.
Personajele sunt diverse și pline de viață, fiecare cu propria personalitate și poveste, iar lumea magică e vie și plină de detalii 🙂.
Abia aștept să citesc și celelalte volume!
November 12, 2018
Am început cartea asta gândindu-mă că va fi exact pe gustul meu. E fantasy, are un grup de hoți ca personaje principale, și se petrece într-un setting pe măsură. Urăsc cuvântul, dar pe scurt pot spune că această carte a avut mult potențial, pe care eu însă nu cred că l-a atins.
Dar să o iau cu începutul. Cum am zis mai sus, povestea are în centru un grup de hoți de buzunare, care ajung fără voia lor într-un joc periculos, ce are ca miză finală salvarea Nisalului, orașul magic în care toți locuiesc. Din cauza unei vrăji aruncate asupra regelui de către bardul Lied, el împreună cu Mira, Vel, Asht și Nekki, ajung în centrul unui complot de a fura ceea ce menține orașul așa cum este: Inima Dragonului.
Cam ăsta ar fi plot-ul, iar cartea e formată din trei părți. Povestea o ia repede din loc, iar în prima parte totul se petrece într-un ritm alert, și într-un mod care cel puțin pe mine m-a făcut extrem de curioasă să citesc mai departe, să aflu mai multe. Da, totul începe cum nu se poate mai bine, dar mi s-a părut că apoi povestea își pierde un pic momentumul. Pentru că totul la început se întâmplă foarte repede, eroii noștri încercând să își salveze pielea și să afle ce se petrece exact, durează destul de mult până să primim vreo explicație cât de mică în legătură cu ce se întâmplă. Și, da, înțeleg că nu prea era timp de asta la început, dar după aproape două sute de pagini explicațiile sunt foarte puține în continuare. Nu îmi trebuie totul pe tavă, dar până la final nu se explică foarte multe nici despre ce înseamnă de fapt toată chestia cu Fiica Dragonului sau alte lucruri care pentru mine au fost importante, printre care modul în care funcționează toată legătura aceea cu dragonii.
Și dacă tot am ajuns aici, ajutorul pe care Mira, Vel, Lied și Eshat îl primesc de la dragoni mi s-a părut un truc cam ieftin. Pur și simplu s-a întâmplat să fie persoanele potrivite la momentul potrivit, practic au avut foarte mult noroc. M-a sâcâit un pic faptul că nu se explică de ce tocmai un anumit personaj ajunge să fie atât de puternic și de important. Adică, după toate lucrurile lucrurile spuse în carte, eu una bănuiesc de ce, dar tot aș fi preferat să aflu mai multe.
Să vorbim un pic despre personaje. Deși mi-au plăcut în mare cam toate cele pozitive, cum ar fi Asht, Lied, Vel și Mira, nu am aflat suficiente lucruri despre ei ca eu să consider că îi știu suficient de bine. Am senzația că mai sunt multe lucruri care trebuie spuse despre toate personajele, cred că încă ascund foarte multe. Cel mai curioasă eu una sunt în legătură cu Lied și Mira. Nu că nu m-ar interesa și restul. Oricum, momentan personajul meu favorit e de departe Blu!
Trecând la lumea creată de autor, a fost bine construită, mi-a amintit un pic de Tolkien, și nu zic că e un lucru rău. E o lume pe care eu sper să o văd explorată și mai departe, pentru că mă aștept să mai fie multe de spus despre ea. Cred că ce am văzut aici e doar vârful aisergului. În orice caz, mie mi-a plăcut mult Nisalul și magia pe care se baza, a fost bine construit cred eu.
Cât despre personajul negativ al poveștii... aici am fost cel mai dezamăgită. Complotul începe foarte bine, dar când aflăm în sfârșit, la final, de ce respectivul făcea toate astea... mi s-a părut cel mai mare clișeu. Finalul seamănă cu cele din blockbustere, și eu mă așteptam la ceva mai mult de atât.
Practic, mi-ar fi plăcut un pic mai multe explicații pentru anumite lucruri care s-au întâmplat și mi-ar fi plăcut să știu mai multe despre personaje și motivațiile lor. Mai am eu o mică problemă cu pacingul poveștii, dar pot trece într-un fel peste, într-un fel înțeleg de ce lucrurile s-au întâmplat așa.
Totuși, târgul de la final, al lui Lied, mi s-a părut chiar fair și s-a potrivit acolo. Cred că aceea a fost una din părțile mele preferate din carte, ceea ce e un pic răutăcios din partea mea poate, dar mi se pare că spune multe despre Lied.
M-am așteptat la mai mult, dar pe de altă parte Tolkien, Martin și Sanderson mi-au ridicat ștacheta când vine vorba de fantasy destul de sus. Totuși, eu una îl voi urmări în continuare pe autor, sunt curioasă cum va alege să continue seria, și de asemena sunt interesată să văd ce anume va mai scrie în afară de seria asta, în viitor.
Dar să o iau cu începutul. Cum am zis mai sus, povestea are în centru un grup de hoți de buzunare, care ajung fără voia lor într-un joc periculos, ce are ca miză finală salvarea Nisalului, orașul magic în care toți locuiesc. Din cauza unei vrăji aruncate asupra regelui de către bardul Lied, el împreună cu Mira, Vel, Asht și Nekki, ajung în centrul unui complot de a fura ceea ce menține orașul așa cum este: Inima Dragonului.
Cam ăsta ar fi plot-ul, iar cartea e formată din trei părți. Povestea o ia repede din loc, iar în prima parte totul se petrece într-un ritm alert, și într-un mod care cel puțin pe mine m-a făcut extrem de curioasă să citesc mai departe, să aflu mai multe. Da, totul începe cum nu se poate mai bine, dar mi s-a părut că apoi povestea își pierde un pic momentumul. Pentru că totul la început se întâmplă foarte repede, eroii noștri încercând să își salveze pielea și să afle ce se petrece exact, durează destul de mult până să primim vreo explicație cât de mică în legătură cu ce se întâmplă. Și, da, înțeleg că nu prea era timp de asta la început, dar după aproape două sute de pagini explicațiile sunt foarte puține în continuare. Nu îmi trebuie totul pe tavă, dar până la final nu se explică foarte multe nici despre ce înseamnă de fapt toată chestia cu Fiica Dragonului sau alte lucruri care pentru mine au fost importante, printre care modul în care funcționează toată legătura aceea cu dragonii.
Și dacă tot am ajuns aici, ajutorul pe care Mira, Vel, Lied și Eshat îl primesc de la dragoni mi s-a părut un truc cam ieftin. Pur și simplu s-a întâmplat să fie persoanele potrivite la momentul potrivit, practic au avut foarte mult noroc. M-a sâcâit un pic faptul că nu se explică de ce tocmai un anumit personaj ajunge să fie atât de puternic și de important. Adică, după toate lucrurile lucrurile spuse în carte, eu una bănuiesc de ce, dar tot aș fi preferat să aflu mai multe.
Să vorbim un pic despre personaje. Deși mi-au plăcut în mare cam toate cele pozitive, cum ar fi Asht, Lied, Vel și Mira, nu am aflat suficiente lucruri despre ei ca eu să consider că îi știu suficient de bine. Am senzația că mai sunt multe lucruri care trebuie spuse despre toate personajele, cred că încă ascund foarte multe. Cel mai curioasă eu una sunt în legătură cu Lied și Mira. Nu că nu m-ar interesa și restul. Oricum, momentan personajul meu favorit e de departe Blu!
Trecând la lumea creată de autor, a fost bine construită, mi-a amintit un pic de Tolkien, și nu zic că e un lucru rău. E o lume pe care eu sper să o văd explorată și mai departe, pentru că mă aștept să mai fie multe de spus despre ea. Cred că ce am văzut aici e doar vârful aisergului. În orice caz, mie mi-a plăcut mult Nisalul și magia pe care se baza, a fost bine construit cred eu.
Cât despre personajul negativ al poveștii... aici am fost cel mai dezamăgită. Complotul începe foarte bine, dar când aflăm în sfârșit, la final, de ce respectivul făcea toate astea... mi s-a părut cel mai mare clișeu. Finalul seamănă cu cele din blockbustere, și eu mă așteptam la ceva mai mult de atât.
Practic, mi-ar fi plăcut un pic mai multe explicații pentru anumite lucruri care s-au întâmplat și mi-ar fi plăcut să știu mai multe despre personaje și motivațiile lor. Mai am eu o mică problemă cu pacingul poveștii, dar pot trece într-un fel peste, într-un fel înțeleg de ce lucrurile s-au întâmplat așa.
Totuși, târgul de la final, al lui Lied, mi s-a părut chiar fair și s-a potrivit acolo. Cred că aceea a fost una din părțile mele preferate din carte, ceea ce e un pic răutăcios din partea mea poate, dar mi se pare că spune multe despre Lied.
M-am așteptat la mai mult, dar pe de altă parte Tolkien, Martin și Sanderson mi-au ridicat ștacheta când vine vorba de fantasy destul de sus. Totuși, eu una îl voi urmări în continuare pe autor, sunt curioasă cum va alege să continue seria, și de asemena sunt interesată să văd ce anume va mai scrie în afară de seria asta, în viitor.
April 25, 2020
Astept serialul si jocul pentru ps
May 28, 2024
Inima dragonului de M.M. Țara este continuarea, din punct de vedere cronologic, a poveștii despre Nlithia. Deși întâlnim câteva personaje din Secretul Regelui Nemuritor, Asht și Lied, povestea îi mai urmărește pe Vel și pe Mira, doi adolescenți ce sunt hoți de buzunare, o mână de magiștri și cel puțin trei rase de creaturi ce au de spus un cuvânt în soarta Nlithiei. În acest volum, Lied iarăși dă cu bâta-n baltă: aruncă asupra regelui o vrajă ce-l adoarme pe acesta, ducând la un dezechilibru magic de proporții apocaliptice, ce riscă să ducă la distrugerea completă a lumii.
Ce mi-a plăcut în această carte a fost dezvoltarea universului în care are loc acțiunea, temele abordate, multiplele popoare ce împânzesc pământul, dragonii, structura sistemului magic din inima cetății Nisal. Ce nu mi-a plăcut a fost rapiditatea cu care au loc evenimentele, felul în care personajele ajung să fie invincibile peste noapte și, orice li s-ar întâmpla, nu pățesc nimic, sunt multe lucruri ce rămân fără explicație sau se întâmplă doar pentru a împinge acțiunea. Nu am apucat să mă atașez de vreun personaj și nu i-am regăsit pe Asht și Lied din volumul anterior, mi s-au părut a fi alte personaje.
Ce mi-a plăcut în această carte a fost dezvoltarea universului în care are loc acțiunea, temele abordate, multiplele popoare ce împânzesc pământul, dragonii, structura sistemului magic din inima cetății Nisal. Ce nu mi-a plăcut a fost rapiditatea cu care au loc evenimentele, felul în care personajele ajung să fie invincibile peste noapte și, orice li s-ar întâmpla, nu pățesc nimic, sunt multe lucruri ce rămân fără explicație sau se întâmplă doar pentru a împinge acțiunea. Nu am apucat să mă atașez de vreun personaj și nu i-am regăsit pe Asht și Lied din volumul anterior, mi s-au părut a fi alte personaje.
May 10, 2017
Mă rezum la trei steluțe, fiindcă mi-e cam greu să dau mai mult unei povești care nu e chiar deloc genul meu. Oricum, trei stele înseamnă ok, o carte bună, plăcută, am apreciat-o, nu am ce reproșa. Ratingurile de patru și cinci le rezerv pentru cărți care mă impresionează în mod deosebit, cinci însemnând realmente AMAZING, cărțile alea care chiar rămân cu mine, ceea ce nu e cazul.
O recenzie mai pe larg, scrisă în cadrul proiectului Blogosfera SF&F, puteți găsi aici: http://www.iuliaalbota.ro/r/p/44/Blog... .
O recenzie mai pe larg, scrisă în cadrul proiectului Blogosfera SF&F, puteți găsi aici: http://www.iuliaalbota.ro/r/p/44/Blog... .
August 10, 2024
Un high fantasy romanesc foarte bun. O lume interesanta, bine conturata, personaje de care te atasezi usor si multa actiune (poate prea multa uneori).
Ce i-a lipsit, dupa gustul meu... una (sau mai multe) intorsaturi de situatie, un element de surpriza.
In aceasta poveste stii de la început cine e personajul pozitiv si cine e cel negativ... si nimic nu se achimba pana la final. In ciuda multiplelor aventuri poti intui de la inceput cum se va finaliza totul.
Per total, o surpriza deosebit de placuta!
Ce i-a lipsit, dupa gustul meu... una (sau mai multe) intorsaturi de situatie, un element de surpriza.
In aceasta poveste stii de la început cine e personajul pozitiv si cine e cel negativ... si nimic nu se achimba pana la final. In ciuda multiplelor aventuri poti intui de la inceput cum se va finaliza totul.
Per total, o surpriza deosebit de placuta!
May 8, 2017
Surprinzător de vie și de proaspătă și cu niște personaje foarte bine creionate. Aventuri se succed cu mare repeziciune, iar modul în care a ales autorul să construiască orașul înghețat protejat de magie este extrem de reușit. Recenzia, sper să apuc și eu s-o scriu, miercuri, pe FanSF, în cadrul proiectului Blogosfera SF & F.
October 23, 2017
Mi-a plăcut. Un fantasy care promite, călcând pe urmele a ceea ce se scrie afară, dar fără să pastișeze. O lume coerentă, personaje simpatice, rase interesante, acțiune plauzibilă. Un autor de urmărit.
December 23, 2023
It is a true Christmas miracle that I finished this book before the year was over - through no fault of its own. 5 months is a long time for something <400 pages, but, in my defense, I have been reading other books in parallel (including bits of the Sandman series and some titles from the 'If Books Could Kill' podcast').
Probably one of the reasons it took me a bit of time was going from one high fantasy book to another, as I had finished 'In Cercul Fiarei' (#1) before I picked this one up. So alike, and yet so dissimilar. 'Inima Dragonului' is a true (beginning of an) epic and it hits so many of the well-known and loved points of the genre: a cohort of loveable roughish chatacters? Check. Villains who can wield magical forces and use them for evil? Check. Dragons, monsters and undead spirits? Triple check. It's a fast-paced intelligent bit of story-telling which excels in world-building. From my personal perspective (or maybe because it took me such a long time to read it), I just wish some of the characters were a bit more dissimilar to one another: Asht and Lied get introduced in the same scene and, for the life of me, I kept mixing them out throughout the book (even though one is a liandrin). Same with Al Shar, Shimm, and Eshatt.
But an entertaining, adventurous read overall!
Probably one of the reasons it took me a bit of time was going from one high fantasy book to another, as I had finished 'In Cercul Fiarei' (#1) before I picked this one up. So alike, and yet so dissimilar. 'Inima Dragonului' is a true (beginning of an) epic and it hits so many of the well-known and loved points of the genre: a cohort of loveable roughish chatacters? Check. Villains who can wield magical forces and use them for evil? Check. Dragons, monsters and undead spirits? Triple check. It's a fast-paced intelligent bit of story-telling which excels in world-building. From my personal perspective (or maybe because it took me such a long time to read it), I just wish some of the characters were a bit more dissimilar to one another: Asht and Lied get introduced in the same scene and, for the life of me, I kept mixing them out throughout the book (even though one is a liandrin). Same with Al Shar, Shimm, and Eshatt.
But an entertaining, adventurous read overall!
August 6, 2018
Mi-a placut cartea, a fost prima cartea scrisa de un autor roman pe care am citit-o dupa multa vreme, si nu imi pare rau ca i-am dat o sansa. Am descoperit un univers original, bine inchegat si verosimil, personaje dinamice (poate un pic prea dinamice), o poveste cu "balauri moderni" si cetati cocotate in munti.
Nu pot sa-i dau 5 stele, din pacate, pentru ca as fi simtit nevoia ca personajele sa fie un pic mai bine conturate, iar actiunea un pic "domolita". Inceputul mi s-a parut cam greu de urmarit, pentru ca abunda in cuvinte noi, care incearca sa introduca cititorul in cultura descrisa, dar sunt prea multe si afecteaza cursivitatea naratiunii.
Nu pot sa-i dau 5 stele, din pacate, pentru ca as fi simtit nevoia ca personajele sa fie un pic mai bine conturate, iar actiunea un pic "domolita". Inceputul mi s-a parut cam greu de urmarit, pentru ca abunda in cuvinte noi, care incearca sa introduca cititorul in cultura descrisa, dar sunt prea multe si afecteaza cursivitatea naratiunii.
Displaying 1 - 30 of 30 reviews