Deseori, cei care solicită ajutorul unui psihoterapeut nu sunt doar în căutarea unor soluţii pentru conflictele care îi frământă, ci simt că au nevoie de un nou început pentru că undeva, în interior, există un defect care trebuie reparat, un defect care a apărut în relaţiile cu ceilalţi. În Defectul fundamental, M. Balint oferă atât o descriere a personalităţii umane în termeni relaţionali, în care această arie a defectului fundamental îşi are un loc definit de relaţiile bipersonale primare, cât şi o ilustrare a modalităţii de a repara acest defect fundamental şi de a oferi pacientului şansa unui nou început. Pentru autor, defectul fundamental reflectă consecinţele actuale ale unor experienţe traumatice timpurii în relaţia bipersonală care pot fi retrăite şi vindecate pe cale analitică, chiar dacă vindecarea lasă o cicatrice. În abordarea sa, Balint recunoaşte importanţa aportului ambilor participanţi pentru rezultatul tratamentului şi atrage atenţia asupra contribuţiei terapeutului la desfăşurarea procesului terapeutic. Pentru a crea atmosfera necesară desfăşurării acestui proces, este necesar ca terapeutul să fie flexibil emoţional şi să-i permită pacientului să regreseze la nivelul defectului fundamental pentru a reveni, apoi, capabil să aibă o relaţie de obiect diferită, mai matură, cu cei din jur. Michael Balint (1896-1970), studentul şi analizandul lui Sandor Ferenczi, este un psihanalist a cărui originalitate s-a exprimat atât în activitatea sa clinică, cât şi în lucrările sale. Implicarea în dezvoltarea teoriei şi tehnicii psihanalitice a fost dublată de preocuparea pentru stimularea înţelegerii psihodinamice de către alte grupuri profesionale, în special de către medici. A înfiinţat grupurile Balint, destinate ajutării medicilor în stabilirea unei bune relaţii terapeutice şi evaluarea progreselor pacienţilor lor. Printre lucrările cele mai cunoscute se numără Medicul, pacientul său şi boala, în curs de apariţie la Editura Trei.
Balint is a treasure. He is imaginative and compassionate. One of the greatest psychoanalytic writers. Would you enjoy it if you were not a professional in the psychotherapy field? I think so. He sweeps you along with a broad intelligence that goes far below the surface of everyday experience. This book let me in on a fact that I hadn't really known until I read this book: I enjoyed reading about psychoanalytic ideas. His work is somewhat challenging but not in an academic way. It helps you think about your own expeirence. In a way it reminds me of a writer like Barbara Tuchman--she writes about history but you don't have to love reading about history to love her writing. In fact, you don't even have to love reading! You just have to love using reading to have an experience that involves coming in direct contact with the fabric of a large swath of reality--you have to love discovering depth and sequence in events that shape peoples' lives. Same is true with Michael Balint's work.
This is a fascinating book and Balint comes over as a interesting and very likeable character. I don't agree with his views on language and its limits - we tend to think that words can never say as much as actions or gestures, but forget that words are not just about conveying information but can be so full of feeling that are very similar to gestures - but I think his distinction between problems at the Oedipal level and problems at the level of the basic fault is very thought-provoking. I also think this book raises a lot of interesting issues about what goes on between an analyst and his patient and the technical questions that raises. Definitely enjoyed reading (and will definitely read again at some point).