What do you think?
Rate this book
111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română
„Cele 111 poeme de dragoste scrise de tot atâția scriitori și scriitoare acoperă nu mai puțin de 230 de ani de poezie românească. Cel mai vechi poem datează din anul 1785, iar cel mai nou, din 2015. Această antologie reflectă o întreagă literatură (poeți clasici și contemporani, celebri și necunoscuți, genii și minori) și totodată oferă nenumărate surprize. Dat fiind conținutul sentimental explicit, recomandăm lectura în intimitatea cuplului; iar pentru o viață publică armonioasă – postarea versurilor preferate pe rețelele sociale!“
Marius Chivu & Radu Vancu
Marius Chivu & Radu Vancu
208 pages, Hardcover
Published February 1, 2016
23 people are currently reading
330 people want to read
About the author
Marius Chivu
63 books232 followersMarius Chivu (n. 1978) este cronicar literar, scriitor, traducător şi redactor‑editor al revistei Dilema veche. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi a debutat publicistic cu recenzii literare în anul 2000 în revista România literară. A publicat : Vîntureasa de plastic (poezie, Brumar, 2012 ; nominalizare la Premiul Cartea Anului acordat de revista România literară, Premiul pentru debut al revistei Observator cultural şi Premiul pentru debut al USR) ; Trei săptămîni în Himalaya (jurnal de călătorie, Humanitas, 2012) şi Ce‑a vrut să spună autorul (interviuri, Polirom, 2013). A iniţiat şi coordonat proiectul caritabil Cartea cu bunici (Humanitas, 2008), albumul de proză scurtă & fotografie Iubire 13 (ART, 2010) şi volumul colectiv Primul meu porno (ART, 2011). A alcătuit, adnotat şi prefaţat antologiile de proză scurtă : Teodor Mazilu, Singurătatea şi diavolul milos (Curtea Veche, 2004), Mihail Sadoveanu, Ochi de urs şi alte povestiri (Polirom, 2004), Cristian Teodorescu, Maestrul de lumini şi alte povestiri (Curtea Veche, 2005) şi Anton Holban, Conversaţii cu o moartă (Polirom, 2005). În ziua de 15 decembrie 2012, alături de Gabriel H. Decuble, Florin Iaru şi Răzvan Ţupa, a fost narator‑coordonator al experimentului „Cel mai rapid roman din lume”, omologat de World Guinness Book of Records, în care 53 de scriitori au scris în 5 ore şi 35 de minute romanul Moş Crăciun & Co., redactat, editat şi tipărit de Editura ART, după un total de 9 ore, 5 minute şi 8 secunde de la momentul startului. A tradus din Lewis Carroll, Oscar Wilde, Tim Burton şi Paul Bailey.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 28 of 28 reviews
November 7, 2018
Translation widget on the blog!!!
O foarte frumoasa antologie de poezii vechi si noi, mai știute sau mai puțin cunoscute. Foarte frumoasa!
Recenzia mea completă o găsiți aici:
https://justreadingmybooks.wordpress....
O foarte frumoasa antologie de poezii vechi si noi, mai știute sau mai puțin cunoscute. Foarte frumoasa!
Recenzia mea completă o găsiți aici:
https://justreadingmybooks.wordpress....
May 20, 2016
O colecție de poezie românească ce m-a uns pe suflet și pe care o voi reciti mereu cu plăcere reînnoită! Din păcate, nu am putut să-i dau 5 stele, fiindcă nu toate poeziile sunt la același nivel înalt de stil și emoție. Iar dacă i-aș da 5 stele ar însemna să mint. Rating-urile astea oricum sunt subiective. :) Cu toate astea, recomand acest volum tuturor iubitorilor de poezie, și nu numai, va fi cu siguranță o lectură plăcută.
P.S. Cel mai mult mi-au plăcut „Poem” de Blecher, „Mâna ta” de Isanos, poemul lui Soviany, „Dragoste târzie” de Arghezi, „Cântec naiv” de Brumaru, „Voiam să rămân” de Cassian, „Cântecul focului” de Blaga, și multe altele.
P.S. Cel mai mult mi-au plăcut „Poem” de Blecher, „Mâna ta” de Isanos, poemul lui Soviany, „Dragoste târzie” de Arghezi, „Cântec naiv” de Brumaru, „Voiam să rămân” de Cassian, „Cântecul focului” de Blaga, și multe altele.
December 17, 2019
111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română este o antologie de poezie română realizată de Marius Chivu și Radu Vancu, apărută pentru prima dată în anul 2016 la Editura Nemira. Din argument, aflăm că autorii și-au propus să culeagă câte o poezie atât din opera marilor poeți, cât și din cea a poeților contemprani sau minori, pentru a acoperi cei 230 de ani de poezie autohtonă. Volumul este împărțit în trei secțiuni tematice: Începuturi, Împliniri, Înălțări, Îndoieli, Însingurări, Încheieri șI Întrebări, Întoarceri, Însemnări, iar poeziile sunt dispuse alfabetic în funcție de numele autorilor și nu cronologic.
Această antologie conține o multitudine de stiluri, tonuri, forme și curente literare, dar și de trăiri ale fiecărui eu liric. Cartea este numai bună pentru iubitorii de poezie, dar și pentru tinerii care abia o descoperă. Poeziile sunt relativ scurte și ușor de parcurs, scrise atât într-un limbaj simplu, cât și într-unul care abundă în figuri de stil. Deși am dat peste poeme care m-au purtat în lumea autorilor lor, au fost și creații lirice care nu m-au mișcat. Chiar și așa, am făcut cunoștință cu felurite ipostaze ale iubirii, de la îndrăgostire, dorință, împlinire, despărțire, regret sau amintire.
Voi încheia recenzia enumerâmd câteva titluri ale poemelor care mi-au plăcut cel mai mult: Școala frumuseții de Geo Dumitrescu, Gavotă de D. Iacobescu, Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat, Scrisoare de Dumitru Anghel, Voiam să rămân de Nina Cassian, Celei care minte de Ion Minulescu ș.a. Dacă vă doriți să descoperiți poezii mai puțin cunoscute, ale căror temă centrală este iubirea, vă invit să citiți 111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română.
Această antologie conține o multitudine de stiluri, tonuri, forme și curente literare, dar și de trăiri ale fiecărui eu liric. Cartea este numai bună pentru iubitorii de poezie, dar și pentru tinerii care abia o descoperă. Poeziile sunt relativ scurte și ușor de parcurs, scrise atât într-un limbaj simplu, cât și într-unul care abundă în figuri de stil. Deși am dat peste poeme care m-au purtat în lumea autorilor lor, au fost și creații lirice care nu m-au mișcat. Chiar și așa, am făcut cunoștință cu felurite ipostaze ale iubirii, de la îndrăgostire, dorință, împlinire, despărțire, regret sau amintire.
Voi încheia recenzia enumerâmd câteva titluri ale poemelor care mi-au plăcut cel mai mult: Școala frumuseții de Geo Dumitrescu, Gavotă de D. Iacobescu, Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat, Scrisoare de Dumitru Anghel, Voiam să rămân de Nina Cassian, Celei care minte de Ion Minulescu ș.a. Dacă vă doriți să descoperiți poezii mai puțin cunoscute, ale căror temă centrală este iubirea, vă invit să citiți 111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Read
May 12, 2016O antologie nu este o carte pe care o citești, ci una pe care o recitești, o subliniezi, o umpli de semne și post-it-uri, este o carte care pe care nu o împrumuți, ci care trebuie să te aștepte mereu în bibliotecă. O antologie este o carte pe care o citești altfel în funcție de vârstă, de dispoziție sau de vremea de afară. O antologie este o comoară mică de bibliofil. O astfel de carte este și 111 cele mai frumoase poezii de dragoste, de Marius Chivu și Radu Vancu.
Eu sunt o mare iubitoare de antologii. Mi-au plăcut dintotdeauna, în orice formă, pe orice subiect, și, atunci când nu le găseam, mi le făceam singură. Mi-am făcut „antologii” de citate pe diverse teme, de poezii, de fragmente în proză, de imagini, de melodii. De multe dintre ele m-am folosit în perioada când am predat literatură la liceu. Și primul gând pe care l-am avut văzând antologia de curând apărută la Editura Nemira, 111 cele mai frumoase poezii de dragoste, a fost chiar: „Ah, ce mi-ar fi folosit cartea asta pentru clasa a IX-a, la tema iubirii!”. Deh, vechile obiceiuri mor greu.
Personal, mi-a plăcut totul la antologia asta: de la selecția poeziilor (multe dintre ele îmi erau complet necunoscute, așa că m-am bucurat enorm să le descopăr), împărțirea în capitole tematice („Începuturi, împliniri, înălțări”; „Îndoieli, însingurări, încheieri”; „Întrebări, întoarceri, însemnări”) la copertă și concepția grafică. Antologia este potrivită atât pentru cunoscători, pentru că aduce laolaltă, într-un context nou, poezii deja cunoscute, cât și pentru neofiți, pentru că le deschide gustul pentru o formă de literatură care, în general, este evitată. Spre deosebire de proză, care în general e mult mai accesibilă, poezia presupune o intracțiune mult mai directă și nemijlocită cu cititorul, împlicându-l mai mult în actul lecturii (mai ales când e vorba de poezie de dragoste). E posibil ca și anumite amintiri chinuitoare din școală (că tot vorbeam la început) referitoare la epitete, comparații și comentarii literare la Luceafărul, Testament sau Eu nu strivesc corola de minuni a lumii să contribuie, de asemenea, la această ocolire a poeziei.
111 cele mai frumoase poezii de dragoste acoperă peste 200 de ani de literatură română – cel mai vechi poem datează din 1785 și-i aparține lui Ienăchiță Văcărescu, și nu, nu e nici Amărâtă turturea, nici Într-o grădină, iar cel mai nou din 2015 (de fapt, sunt mai multe: Istoria mâinilor, de Teodor Dună, De fapt, de Vsevolod Ciornei, Cine nu e mângâiat nu există, de Svetlana Cârstean, un poem din volumul aparenta naturalețe a vieții, de T.S. Khasis, Taurul mecanic, de Ștefan Manasia, Poem, de Alexandru Vlad). Sincer, nu vreau să-mi imaginez ce muncă de selecție a presupus formatul volumului: neapărat 111 poezii (pentru a se încadra în colecția editurii) și neapărat doar (!) câte o singură poezie pentru fiecare autor.
Însă, ceea ce (poate) a fost pentru coordonatori un chin, este pentru cititor un deliciu. Poeți necunoscuți și poezii surprinzătoare, mici bijuterii literare, scurte (sau lungi) revelații poetice prilejuite de întâlnirea cu poeți arhi-cunoscuți (cum ar fi un poem din manuscrisele lui Eminescu, În ochii mei nimica de azi nu are preț) sau complet necunoscuți (Gavotă, de D. Iacobescu). Mi s-a părut foarte bună opțiunea coordonatorilor de a selecta poezii mai puțin cunoscute, de a nu merge pe linia „canonică” a literaturii și de încerca, astfel, să surprindă cititorul.
Într-un articol din Dilema veche, Marius Chivu, unul dintre coordonatorii volumului, vorbește pe larg despre concepția editorială care a stat la baza antologiei. Vechi șoarece de bibliotecă, articolul său m-a făcut să visez la ore nesfârșite petrecute printre tomuri prăfuite, ore lungi de lectură întrerupte doar de bruște revelații (cum ar fi un volum de poezii în care Ana Blandiana scrisese o dedicație pentru Maria Banuș) sau de (re)descoperiri literare.
Frumusețea volumului constă tocmai în eterogenitatea conținutului său. De la sentimentele diafane ale poeților Văcărești până la limbajul frust al poeziei contemporane, niciun vers nu se aseamănă cu altul, la fel cum nici o iubire nu seamănă cu o alta. Sensibilități și vocabulare diferite, antologia e un fel de caleidoscop literar în care fiecare pagină nu te poate pregăti pentru surpriza pe care ți-o oferă următoarea. Când citești Svetlana Cârstean după ce ai citit Blaga și apoi ajungi la Leonid Dimov, nu-ți mai poți construi niciun orizont de așteptare și, de fapt, aici e tot farmecul volumului: în surpriză, în diferență, în neașteptat.
(Continuarea cronicii: http://www.bookaholic.ro/antologia-iu...)
Eu sunt o mare iubitoare de antologii. Mi-au plăcut dintotdeauna, în orice formă, pe orice subiect, și, atunci când nu le găseam, mi le făceam singură. Mi-am făcut „antologii” de citate pe diverse teme, de poezii, de fragmente în proză, de imagini, de melodii. De multe dintre ele m-am folosit în perioada când am predat literatură la liceu. Și primul gând pe care l-am avut văzând antologia de curând apărută la Editura Nemira, 111 cele mai frumoase poezii de dragoste, a fost chiar: „Ah, ce mi-ar fi folosit cartea asta pentru clasa a IX-a, la tema iubirii!”. Deh, vechile obiceiuri mor greu.
Personal, mi-a plăcut totul la antologia asta: de la selecția poeziilor (multe dintre ele îmi erau complet necunoscute, așa că m-am bucurat enorm să le descopăr), împărțirea în capitole tematice („Începuturi, împliniri, înălțări”; „Îndoieli, însingurări, încheieri”; „Întrebări, întoarceri, însemnări”) la copertă și concepția grafică. Antologia este potrivită atât pentru cunoscători, pentru că aduce laolaltă, într-un context nou, poezii deja cunoscute, cât și pentru neofiți, pentru că le deschide gustul pentru o formă de literatură care, în general, este evitată. Spre deosebire de proză, care în general e mult mai accesibilă, poezia presupune o intracțiune mult mai directă și nemijlocită cu cititorul, împlicându-l mai mult în actul lecturii (mai ales când e vorba de poezie de dragoste). E posibil ca și anumite amintiri chinuitoare din școală (că tot vorbeam la început) referitoare la epitete, comparații și comentarii literare la Luceafărul, Testament sau Eu nu strivesc corola de minuni a lumii să contribuie, de asemenea, la această ocolire a poeziei.
111 cele mai frumoase poezii de dragoste acoperă peste 200 de ani de literatură română – cel mai vechi poem datează din 1785 și-i aparține lui Ienăchiță Văcărescu, și nu, nu e nici Amărâtă turturea, nici Într-o grădină, iar cel mai nou din 2015 (de fapt, sunt mai multe: Istoria mâinilor, de Teodor Dună, De fapt, de Vsevolod Ciornei, Cine nu e mângâiat nu există, de Svetlana Cârstean, un poem din volumul aparenta naturalețe a vieții, de T.S. Khasis, Taurul mecanic, de Ștefan Manasia, Poem, de Alexandru Vlad). Sincer, nu vreau să-mi imaginez ce muncă de selecție a presupus formatul volumului: neapărat 111 poezii (pentru a se încadra în colecția editurii) și neapărat doar (!) câte o singură poezie pentru fiecare autor.
Însă, ceea ce (poate) a fost pentru coordonatori un chin, este pentru cititor un deliciu. Poeți necunoscuți și poezii surprinzătoare, mici bijuterii literare, scurte (sau lungi) revelații poetice prilejuite de întâlnirea cu poeți arhi-cunoscuți (cum ar fi un poem din manuscrisele lui Eminescu, În ochii mei nimica de azi nu are preț) sau complet necunoscuți (Gavotă, de D. Iacobescu). Mi s-a părut foarte bună opțiunea coordonatorilor de a selecta poezii mai puțin cunoscute, de a nu merge pe linia „canonică” a literaturii și de încerca, astfel, să surprindă cititorul.
Într-un articol din Dilema veche, Marius Chivu, unul dintre coordonatorii volumului, vorbește pe larg despre concepția editorială care a stat la baza antologiei. Vechi șoarece de bibliotecă, articolul său m-a făcut să visez la ore nesfârșite petrecute printre tomuri prăfuite, ore lungi de lectură întrerupte doar de bruște revelații (cum ar fi un volum de poezii în care Ana Blandiana scrisese o dedicație pentru Maria Banuș) sau de (re)descoperiri literare.
Frumusețea volumului constă tocmai în eterogenitatea conținutului său. De la sentimentele diafane ale poeților Văcărești până la limbajul frust al poeziei contemporane, niciun vers nu se aseamănă cu altul, la fel cum nici o iubire nu seamănă cu o alta. Sensibilități și vocabulare diferite, antologia e un fel de caleidoscop literar în care fiecare pagină nu te poate pregăti pentru surpriza pe care ți-o oferă următoarea. Când citești Svetlana Cârstean după ce ai citit Blaga și apoi ajungi la Leonid Dimov, nu-ți mai poți construi niciun orizont de așteptare și, de fapt, aici e tot farmecul volumului: în surpriză, în diferență, în neașteptat.
(Continuarea cronicii: http://www.bookaholic.ro/antologia-iu...)
May 19, 2021
Cîteva versuri care mi-au plăcut:
"Cinăm. Ne sărutăm. Probabil, cineva e Iudă.
Dar ce mai contează trădarea atunci cînd carnea e nudă?
Oricum, chiar și după trădare e programată-nviere.
Somnul consumă cafea, iar nesomnul își ia somnifere." Vsevolod Ciornei
"Noroc cu tristețea acestei femei: cînd e foarte frig
vine și-mi ridică trupul de pe covor și vreme de zece cafele
îl poartă în jurul umerilor ca pe o blană argintie de vulpe." Dan Coman
Totuși, de ce 111???
"Cinăm. Ne sărutăm. Probabil, cineva e Iudă.
Dar ce mai contează trădarea atunci cînd carnea e nudă?
Oricum, chiar și după trădare e programată-nviere.
Somnul consumă cafea, iar nesomnul își ia somnifere." Vsevolod Ciornei
"Noroc cu tristețea acestei femei: cînd e foarte frig
vine și-mi ridică trupul de pe covor și vreme de zece cafele
îl poartă în jurul umerilor ca pe o blană argintie de vulpe." Dan Coman
Totuși, de ce 111???
April 18, 2016
Am citit 111 cele mai frumoase poezii din literatura română în cafeneaua mea preferată din Piatra-Neamț, care, în liceu, ajunsese să fie, simultan, a doua casă și a doua școală. Eram mereu acolo când trebuia să fiu la ore și, uneori, îmi petreceam chiar și o zi întreagă la aceeași masă cu floricele vintage. O să vă spun de la început că am primit-o de Valentine’s Day, ca să vă amintesc că există un hopeless romantic în fiecare dintre noi, și o să încerc să vă fac să uitați cât mai repede că am spus asta, menționând că în Vintage Cafe se ascultă întotdeauna jazz și că pe masă era un pahar cu una dintre primele lalele pe care le-am văzut anul ăsta. Teo tocmai îmi dăruise antologia și îmi scrisese o dedicație drăguță pe prima pagină, în fundal se auzea La vie en rose & love was in the air.
Publicată în februarie 2016 de către editura Nemira, antologia 111 cele mai frumoase poezii din literatura română cuprinde poeme de dragoste datând de la 1785 până în 2015 – acoperind, astfel, nu mai puțin de 230 de ani de poezie românească – și include, deopotrivă, „poeți clasici și contemporani, celebri și necunoscuți, genii și minori“, de la fiecare câte un singur poem. Marius Chivu și Radu Vancu, cei doi scriitori care au făcut selecția și argumentul antologiei, recomandă, „dat fiind conținutul sentimental explicit“, o lectură în intimitatea cuplului; „iar pentru o viață publică armonioasă – postarea versurilor preferate pe rețelele sociale!“
V-am lămurit, în ceea ce privește cronologia și, sumar, conținutul. Undeva la mijlocul distanței dintre acestea două, se află partea mea preferată: poemele nu sunt, așa cum, probabil, v-ați aștepta, așezate în ordinea crescătoare a anilor în care au fost scrise, ci în ordinea etapelor cunoscute de orice om care a fost vreodată îndrăgostit. Astfel, prima secțiune a cărții se numește „începuturi, împliniri, înălțări“ – da, este vorba despre perioada aceea în care, în traficul aglomerat din stomacul tău, fluturii sunt atât de beți, încât se lovesc unii de ceilalți, în care bătăile inimii tale par a fi controlate de un hamster hiperactiv care aleargă într-o rotiță. Cu toții am fost acolo. Și oricine a plecat s-ar întoarce. A doua secțiune a antologiei este intitulată „îndoieli, însingurări, încheieri“ și cuprinde poeme care reflectă perioada aceea a unei relații căreia nu îi este dat să reziste în care se produce o ruptură între îndrăgostiți. Dar să nu poposim prea mult pe aici, nu aș vrea să sap în cicatricile voastre – antologia se descurcă și singură să facă asta. Ultima secțiune „întrebări, întoarceri, însemnări“, vine ca o contemplație asupra iubirii încheiate – iubire care, odată sfârșită, poate fi privită și descifrată de cel care a luat parte la ea și care, la vremea aceea, nu știa, încă, ce i se întâmpla. Datorită criteriului acesta ingenios de organizare a poemelor cuprinse în antologie, mi-am adus aminte, după mult timp, ce înseamnă să nu mai fii în stare să faci diferența între trist și frumos.
restul, aici: http://www.dissolvedmagazine.com/cart...
Publicată în februarie 2016 de către editura Nemira, antologia 111 cele mai frumoase poezii din literatura română cuprinde poeme de dragoste datând de la 1785 până în 2015 – acoperind, astfel, nu mai puțin de 230 de ani de poezie românească – și include, deopotrivă, „poeți clasici și contemporani, celebri și necunoscuți, genii și minori“, de la fiecare câte un singur poem. Marius Chivu și Radu Vancu, cei doi scriitori care au făcut selecția și argumentul antologiei, recomandă, „dat fiind conținutul sentimental explicit“, o lectură în intimitatea cuplului; „iar pentru o viață publică armonioasă – postarea versurilor preferate pe rețelele sociale!“
V-am lămurit, în ceea ce privește cronologia și, sumar, conținutul. Undeva la mijlocul distanței dintre acestea două, se află partea mea preferată: poemele nu sunt, așa cum, probabil, v-ați aștepta, așezate în ordinea crescătoare a anilor în care au fost scrise, ci în ordinea etapelor cunoscute de orice om care a fost vreodată îndrăgostit. Astfel, prima secțiune a cărții se numește „începuturi, împliniri, înălțări“ – da, este vorba despre perioada aceea în care, în traficul aglomerat din stomacul tău, fluturii sunt atât de beți, încât se lovesc unii de ceilalți, în care bătăile inimii tale par a fi controlate de un hamster hiperactiv care aleargă într-o rotiță. Cu toții am fost acolo. Și oricine a plecat s-ar întoarce. A doua secțiune a antologiei este intitulată „îndoieli, însingurări, încheieri“ și cuprinde poeme care reflectă perioada aceea a unei relații căreia nu îi este dat să reziste în care se produce o ruptură între îndrăgostiți. Dar să nu poposim prea mult pe aici, nu aș vrea să sap în cicatricile voastre – antologia se descurcă și singură să facă asta. Ultima secțiune „întrebări, întoarceri, însemnări“, vine ca o contemplație asupra iubirii încheiate – iubire care, odată sfârșită, poate fi privită și descifrată de cel care a luat parte la ea și care, la vremea aceea, nu știa, încă, ce i se întâmpla. Datorită criteriului acesta ingenios de organizare a poemelor cuprinse în antologie, mi-am adus aminte, după mult timp, ce înseamnă să nu mai fii în stare să faci diferența între trist și frumos.
restul, aici: http://www.dissolvedmagazine.com/cart...
July 29, 2019
"(...) dragostea-i şi atunci cînd vă despărţiţi
şi el „nu-ţi dă papucii“
doar că „tu meriţi ceva mai bun“, te sărută pe frunte,
apoi tu nu-l mai laşi să-ţi şteargă şi lacrimile
şi vine vara şi se termină şcoala,
vin femeile de serviciu şi spală tabla
şterg pe jos, spală băncile
şi nicăieri nu mai scrie "I love you" şi dragostea
încape toată în apa plină de detergent,
apoi încape toată-ntr-o cîrpă
murdară şi ruptă pe margini şi-apoi
rămîne să petreacă vara într-o găleată roşie
pe care femeia de serviciu o uită în fiecare an
într-un colţ al cancelariei."
şi el „nu-ţi dă papucii“
doar că „tu meriţi ceva mai bun“, te sărută pe frunte,
apoi tu nu-l mai laşi să-ţi şteargă şi lacrimile
şi vine vara şi se termină şcoala,
vin femeile de serviciu şi spală tabla
şterg pe jos, spală băncile
şi nicăieri nu mai scrie "I love you" şi dragostea
încape toată în apa plină de detergent,
apoi încape toată-ntr-o cîrpă
murdară şi ruptă pe margini şi-apoi
rămîne să petreacă vara într-o găleată roşie
pe care femeia de serviciu o uită în fiecare an
într-un colţ al cancelariei."
December 17, 2023
O colecție impresionantă de poeme scrise de la finalul secolului 18 și până în prezent, împărțite pe 3 etape ale iubirii: începuturile exuberante, îndoielile însoțite de însingurări și întoarcerea.
Este prima dată când parcurg în întregime un volum de poezie autohtonă şi l-aș reciti cu drag din nou. Câteva poeme care mi-au plăcut și le-aș recomanda sunt: “De fapt”- Vsevolod Ciornei, “Dragostea” - Bogdan Iancu, “Aci sosi pe vremuri” - Ion Pillat, “Luna de miere” - Cristian Popescu, “Molcoma filozofie” - Elena Văcărescu, “Scrisoare” - Dimitrie Anghel și “Cântec naiv” - Emil Brumaru
Este prima dată când parcurg în întregime un volum de poezie autohtonă şi l-aș reciti cu drag din nou. Câteva poeme care mi-au plăcut și le-aș recomanda sunt: “De fapt”- Vsevolod Ciornei, “Dragostea” - Bogdan Iancu, “Aci sosi pe vremuri” - Ion Pillat, “Luna de miere” - Cristian Popescu, “Molcoma filozofie” - Elena Văcărescu, “Scrisoare” - Dimitrie Anghel și “Cântec naiv” - Emil Brumaru
October 7, 2019
Îi dau doar 2 steluțe pentru că mă așteptam la altceva. Au fost câteva poeme tare faine, am descoperit noi poeți pe care vreau să îi mai citesc, dar și multe poezii care nu mi-au plăcut deloc. Cartea merită citită, dar eu nu am relaționat așa cum trebuia cu ea, având altceva în minte
December 31, 2017
Frumoasă copertă totuși.
Read
October 15, 2019quick reread, some really good ones hidden in there, a pallet of different poems
Read
February 2, 2023O selecție de poezie mai nefericită de atât nu am întâlnit.
Versiunea cărții pe care o am eu, cu coperta în ilustrația feminină, cu flori roz, a Alexei Udriște, împreună cu titlul „111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română”, promite o experiență a poeziei romantice, blânde, poate chiar potrivită pentru citit în cuplu. Ei bine, să nu vă faceți iluzii. Poemele de „dragoste care ne-au plăcut, în primul rând, nouă”, așa cum scriu editorii Marius Chivu și Radu Vancu pe prima pagină, sunt poeme de „dragoste” deseori crude, pline de masculinitate toxică, de sexism, și heteronormative, repetând vechi roluri de gen și stereotipuri. Sigur că nu toate sunt astfel, dar și doar câteva selecții sunt îndeajuns. Am găsit puține poeme scrise de femei, și în general, puține poeme care să redea pasiunea îndrăgostirii. Multe sunt reci, iar dintre cele care nu sunt, multe sunt despre pierdere și suferință. Asta nu ar fi o problemă, dacă colecția s-ar fi numit „111 poezii alese de bărbați hetero despre dragoste așa cum o vedem noi” cu subtitlul „selecție de citit în singurătate, doar pentru alți bărbați hetero”. Dar, din păcate, nu se numește astfel. O să las mai jos câteva dintre poemele care exemplifică ce am spus:
„Nu e ciudat că scriu despre tine în timp ce sunt citit
de trei femei
fără ca ele să se cunoască?” Nicolae Coande (Nu e ciudat că bărbații încadrează asta la dragoste? De sine poate? Căci nu cred că poetul făcea referire la poliamorie.)
„Prințesa mea e o femeie oarecare,
Când facem dragoste îmi spune că o doare.
Ea zice: „mai încet, dragule, mai încet,” (A. Mușina) - Sper că nu trebuie să explic de ce e absolut dezgustător poemul.
„Oglinda, cea mai bună prieten-a femeiei,” (D. Anghel)
„Femeia pe care la Brăila am iubit-o
într-o cameră de hotel
purta pantofi verzi din piele de șarpe
și avea nasul turtit. Era o mulatră.
Cum venise aici, habar n-am.” C. Tonegaru - Poemul devine mult mai libidinos, mai exotizant și mai rasist pe parcursul său, fiind printre ultimele poeme, e încă o subliniere a cât de patriarhal e concepută întreaga selecție.
Versiunea cărții pe care o am eu, cu coperta în ilustrația feminină, cu flori roz, a Alexei Udriște, împreună cu titlul „111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română”, promite o experiență a poeziei romantice, blânde, poate chiar potrivită pentru citit în cuplu. Ei bine, să nu vă faceți iluzii. Poemele de „dragoste care ne-au plăcut, în primul rând, nouă”, așa cum scriu editorii Marius Chivu și Radu Vancu pe prima pagină, sunt poeme de „dragoste” deseori crude, pline de masculinitate toxică, de sexism, și heteronormative, repetând vechi roluri de gen și stereotipuri. Sigur că nu toate sunt astfel, dar și doar câteva selecții sunt îndeajuns. Am găsit puține poeme scrise de femei, și în general, puține poeme care să redea pasiunea îndrăgostirii. Multe sunt reci, iar dintre cele care nu sunt, multe sunt despre pierdere și suferință. Asta nu ar fi o problemă, dacă colecția s-ar fi numit „111 poezii alese de bărbați hetero despre dragoste așa cum o vedem noi” cu subtitlul „selecție de citit în singurătate, doar pentru alți bărbați hetero”. Dar, din păcate, nu se numește astfel. O să las mai jos câteva dintre poemele care exemplifică ce am spus:
„Nu e ciudat că scriu despre tine în timp ce sunt citit
de trei femei
fără ca ele să se cunoască?” Nicolae Coande (Nu e ciudat că bărbații încadrează asta la dragoste? De sine poate? Căci nu cred că poetul făcea referire la poliamorie.)
„Prințesa mea e o femeie oarecare,
Când facem dragoste îmi spune că o doare.
Ea zice: „mai încet, dragule, mai încet,” (A. Mușina) - Sper că nu trebuie să explic de ce e absolut dezgustător poemul.
„Oglinda, cea mai bună prieten-a femeiei,” (D. Anghel)
„Femeia pe care la Brăila am iubit-o
într-o cameră de hotel
purta pantofi verzi din piele de șarpe
și avea nasul turtit. Era o mulatră.
Cum venise aici, habar n-am.” C. Tonegaru - Poemul devine mult mai libidinos, mai exotizant și mai rasist pe parcursul său, fiind printre ultimele poeme, e încă o subliniere a cât de patriarhal e concepută întreaga selecție.
July 2, 2021
Am o problemă cu titlul acestei antologii. N-au cum să fie cele mai frumoase când din start impui limita de o poezie per autor. Nu ai cum să faci ceva coerent când le aranjezi alfabetic după autor. Nu ai cum să transmiți un mesaj care să rezoneze cu cititorul când toată colecția e o amestecătură de stiluri care acoperă 230 de ani de poezie.
Titlul este un artificiu de marketing. Totuși, el nu reduce din calitatea individuală a unor poezii.
„Nu avem deşteptător, probabil că nu avem nici deşteptare.
Ne trezeşte transportul urban ce la orele şase apare.
Apare ea. Apar eu. Dejunul. O mică ceartă.
Aceasta e, de fapt, dragostea. Restul e literatură şi artă.”
(De fapt. Vsevolod Ciornei)
„Un pui de panteră am să-ţi aduc,
să-l înveți
neprihănită, leneșa pândă felină,
spaimele crude, întunecoase, ale pădurii,
să-l înveți iscusința de-a ucide cu grație
îndelung alintându-și prada, fosforescent.”
(Şcoala frumuseţii. Geo Dumitrescu)
„Privirea pierde tot ce mâna strânge.
Până la tine glasul nu-mi ajunge.
Fantomele încep să te alunge.
Nu lacrimi în cuvinte am, ci sânge.”
(Celei care se îndepărtează cu o floare a uitării în mână. Cezar Baltag)
„Afară plouă laic şi-aş vrea să fii aici,
Să tac, să taci, tăcerea la fleacuri să ne-mbie,
Să lâncezim pe paturi ca două mari pisici
După ce-au lins smântâna (slup-slup!) din farfurie.”
(Cântec naiv. Emil Brumaru)
„Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din priveliști
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
când încă mai am de iubit...”
(Voiam să rămân. Nina Cassian)
„dar iadul înseamnă să nu te mai pot gândi
și pedeapsa pentru prea puțină dragoste nu e
moartea
ci nenumărate morți.”
(dragoste nu. Ana Dragu)
„Adevărul e că niciodată n-am știut
să aproximez distanțele.
Nici acum n-aș putea spune dacă
ești departe sau nu,
dacă acolo,
până unde văd,
e o margine sau altceva
nu aș ști să spun
dacă durerea-i mai mică
atunci când tu locuiești mai departe”
(Svetlana Cârstean)
„Și pentru ce mai fug de tine?
Și când lipsești, de ce te cat?...
Ah! nu ești tu oricând în mine,
Cu dorul meu nealinat?
...
În cartea oarbelor destine,
Pesemne astfel mi-a fost dat:
Când te-oi vedea, să fug de tine,
Și când lipsești, eu să te cat.”
(Umbra. Theodor Șerbănescu)
Titlul este un artificiu de marketing. Totuși, el nu reduce din calitatea individuală a unor poezii.
„Nu avem deşteptător, probabil că nu avem nici deşteptare.
Ne trezeşte transportul urban ce la orele şase apare.
Apare ea. Apar eu. Dejunul. O mică ceartă.
Aceasta e, de fapt, dragostea. Restul e literatură şi artă.”
(De fapt. Vsevolod Ciornei)
„Un pui de panteră am să-ţi aduc,
să-l înveți
neprihănită, leneșa pândă felină,
spaimele crude, întunecoase, ale pădurii,
să-l înveți iscusința de-a ucide cu grație
îndelung alintându-și prada, fosforescent.”
(Şcoala frumuseţii. Geo Dumitrescu)
„Privirea pierde tot ce mâna strânge.
Până la tine glasul nu-mi ajunge.
Fantomele încep să te alunge.
Nu lacrimi în cuvinte am, ci sânge.”
(Celei care se îndepărtează cu o floare a uitării în mână. Cezar Baltag)
„Afară plouă laic şi-aş vrea să fii aici,
Să tac, să taci, tăcerea la fleacuri să ne-mbie,
Să lâncezim pe paturi ca două mari pisici
După ce-au lins smântâna (slup-slup!) din farfurie.”
(Cântec naiv. Emil Brumaru)
„Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din priveliști
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
când încă mai am de iubit...”
(Voiam să rămân. Nina Cassian)
„dar iadul înseamnă să nu te mai pot gândi
și pedeapsa pentru prea puțină dragoste nu e
moartea
ci nenumărate morți.”
(dragoste nu. Ana Dragu)
„Adevărul e că niciodată n-am știut
să aproximez distanțele.
Nici acum n-aș putea spune dacă
ești departe sau nu,
dacă acolo,
până unde văd,
e o margine sau altceva
nu aș ști să spun
dacă durerea-i mai mică
atunci când tu locuiești mai departe”
(Svetlana Cârstean)
„Și pentru ce mai fug de tine?
Și când lipsești, de ce te cat?...
Ah! nu ești tu oricând în mine,
Cu dorul meu nealinat?
...
În cartea oarbelor destine,
Pesemne astfel mi-a fost dat:
Când te-oi vedea, să fug de tine,
Și când lipsești, eu să te cat.”
(Umbra. Theodor Șerbănescu)
December 19, 2021
2,85💫
ADELA GRECEANU
Provinciala
„Îmi lipsește cu desăvîrșire talentul de a fi
femeie.
Sînt o provincială vizavi de dragoste.
Folosesc mai mereu cuvintele altora
cînd trebuie să vorbesc.
Sînt o provincială vizavi de limbaj.
De obicei prefer să stau în garsoniera mea
de 18 mp și
să mă uit pe geam de la etajul opt.
E bine că nu sînt nevoită să spun ce văd și
ce gîndesc.(...)"
ANA DRAGU
dragoste nu
„mi-e dor de tine peste tot
obosesc repede când ești departe
vorbesc mult
și tai masa în două
sunt o bombă
programată să explodeze
în fața oricui se apropie prea mult
în fața acestui bărbat care îmi încălzește tălpile.
am putea
privi același tavan împreună
topiți de căldură și de oboseală
am putea umbla prin casă legați la ochi numai
plăcere
și numai durere și după nici câteva ore
o mare lipsă de imaginație.
dar iadul înseamnă să nu te mai pot gândi
și pedeapsa pentru prea puțină dragoste nu e
moartea
ci nenumărate morți."
SVETLANA CÂRSTEAN
Cine nu e mângâiat nu există
„Adevărul e că niciodată n-am știut
să aproximez distanțele.
Nici acum n-aș putea spune dacă
ești departe sau nu,
dacă acolo,
până unde văd,
e o margine sau altceva
nu aș ști să spun
dacă durerea-i mai mică
atunci când tu locuiești mai departe
trec zilnic
prin fața casei tale
azi am invidiat pisica
ea s-a strecurat printre gratiile
de la intrare
drept în curtea ta interioară.
era neagră
fugea de mine.
asta înseamnă că stăm aproape?
asta nu înseamnă nimic
cum nu însemna nici atunci
când stăteam pe aceeași canapea
era totuna."
ADELA GRECEANU
Provinciala
„Îmi lipsește cu desăvîrșire talentul de a fi
femeie.
Sînt o provincială vizavi de dragoste.
Folosesc mai mereu cuvintele altora
cînd trebuie să vorbesc.
Sînt o provincială vizavi de limbaj.
De obicei prefer să stau în garsoniera mea
de 18 mp și
să mă uit pe geam de la etajul opt.
E bine că nu sînt nevoită să spun ce văd și
ce gîndesc.(...)"
ANA DRAGU
dragoste nu
„mi-e dor de tine peste tot
obosesc repede când ești departe
vorbesc mult
și tai masa în două
sunt o bombă
programată să explodeze
în fața oricui se apropie prea mult
în fața acestui bărbat care îmi încălzește tălpile.
am putea
privi același tavan împreună
topiți de căldură și de oboseală
am putea umbla prin casă legați la ochi numai
plăcere
și numai durere și după nici câteva ore
o mare lipsă de imaginație.
dar iadul înseamnă să nu te mai pot gândi
și pedeapsa pentru prea puțină dragoste nu e
moartea
ci nenumărate morți."
SVETLANA CÂRSTEAN
Cine nu e mângâiat nu există
„Adevărul e că niciodată n-am știut
să aproximez distanțele.
Nici acum n-aș putea spune dacă
ești departe sau nu,
dacă acolo,
până unde văd,
e o margine sau altceva
nu aș ști să spun
dacă durerea-i mai mică
atunci când tu locuiești mai departe
trec zilnic
prin fața casei tale
azi am invidiat pisica
ea s-a strecurat printre gratiile
de la intrare
drept în curtea ta interioară.
era neagră
fugea de mine.
asta înseamnă că stăm aproape?
asta nu înseamnă nimic
cum nu însemna nici atunci
când stăteam pe aceeași canapea
era totuna."
June 1, 2024
Scrisoare
Să taci. Îți scriu fiindcă-i o noapte limpede ca
o frunte de ied,
fiindcă mi-e cerul gurii amar ca pielița nucilor noi,
îți scriu fiindcă suntem atât de uituci amândoi.
Curând și bătaia fumurie a pleoapelor vom uita-o,
cred.
Ascultă. Mergeam. Deodată părul ciufulit îmi căzu
pe față. Țâșnise vântul,
Crengile arse de praf se căutau între ele cu foșnet
moale.
Era un salcâm, era și marea. Ne-am oprit să-mi
scutur nisipul strâns în sandale.
Atâta tot. Încheieturile tale îmi erau mai dragi
decât cerul și decât pământul.
Zăpadă
viața mea e un câmp nesfârșit de zăpadă.
în fața ferestrei, îți spun că zăpada șterge totul,
toate urmele.
am spart oglinda care mă arăta întreagă,
nu mă suport.
nu mă întreba de ce mâna stângă izbește obiecte,
nu mă suport.
viața mea e un câmp nesfârșit de zăpadă.
să faci dragoste ca și cum ai fi închis într-o fecioară
de fier.
să râzi până la epuizare.
înlocuiește un cap retezat cu altul
și brațele tale mă cuprind violent și mă apasă
printre obiecte.
soarele ca o incizie pe cerul de iarnă.
să forțezi limitele controlului, să știi doza exactă,
tot ce trebuie să faci e să nu adormi.
sunt un câmp nesfârșit de zăpadă murdară.
șterg totul.
toate urmele.
Ne-am întrebat de-atâtea ori
Ne-am întrebat de-atâtea ori, iubita mea, ce e cu noi,
Ce se petrece atunci când se petrece iubirea.
Acuma, departe, mi se pare că știu.
Iubirea e iubire așa cum apa e apă și focul e foc,
Cum este faptul de a fi, sau vântul, sau felurita,
adesea ascunsa
Frumusețe a formelor. Nimic de felul acesta nu este
Traductibil într-un alt limbaj ori reductibil la alt plan.
În sfera pătimirii nimic nu este ca iubirea cât privește
Stricta ei cumpănă între durere și plăcere, suferință,
bucurie,
Îndoială și încredere, deznădejde și mereu renăscută
nădejde.
Iar țelul ei este în însăși ea, nici măcar în desingurare,
Din ce se naște, la ce duce dincolo de ea, e fără mare
importanță,
Face parte din viață și nu face parte,
Iar toți iubiții și toți iubitorii au fost când veseli și când
triști
Mai mult ca nebunii sau copiii, din pricini
Care, mai adânc cercetate, n-au nicio noimă în legea vieții
Ci numai în legea iubirii, în legiuirea și în supușenia ei,
Născute odată cu ea și pierind odată cu ea,
Trăind, cât trăiește, ca o flacără de nimica hrănită,
Ca o victorie fără biruitori și biruiți.
Iar timpul ei e numai timpul ei.
Dacă se nasc grădini sub pasul ei ele rămân în altă lume,
Unor alte iubiri. Iar în cenușa ei nu se citește niciun semn.
Toamna congestionată de nopți
– A fost o vreme când cerceii tăi vorbeau coerent despre
morți. Și atunci îi lăsam să umble tehui pe afară.
Așteptam
să te-ntorci. Mă înnebunea imaginea ta urcând mofluză
într-un tramvai – dimineața (de la periferie spre centru).
Zile în care ploua cu berze cu hălci zile negre.
Aș putea lăuda pâraiele secate din cărți copiii fugiți
de acasă aș putea scrie: motanii beau roua!
Te întrebi ce legături pot să aibă frazele scurte cu care
te însoțesc. Dacă aș putea să răspund aș muri. Sunt zile
în care nu mai este nimic de făcut când cu oarecare noroc
poți lua un pumn de pastile.
Aceasta e dragostea – tu eu toamna congestionată
de nopți.
Elegie XII
Între sânii mei a înnoptat moartea.
Dar între mine și tine (se spune)
va exista întotdeauna o Europă sau o Mare Roșie.
Limba în care gândesc eu cuvântul moarte
nu este și limba în care gândești tu cuvântul iubire.
Ceea ce azi ne desparte (se spune)
ne va despărți și mai mult mâine.
Iată de ce, cu toată întunecimea trecutului nostru
pe care îl desfășurăm aidoma
unui pergament din vechiul Egipt,
îți cer să fugim în hăul ce ni s-a dat.
Acolo, pistruii și părul tău roșu
vor înțelege desigur și vor iubi
limba sânilor mei
între care va înnopta și atunci moartea.
Blues
Iubirea pentru tine m-a pârjolit ca un foc și am rămas
arsă
pe pielea mea de femeie. arsurile sunt mari cât niște hărți
și rana care seamănă cu harta României este cea mai
mare și
nu se mai poate vindeca niciodată. de aceea voi muri,
au spus-o toți,
nu pentru că tu nu m-ai iubit. erai prea primitiv și prea
dur
pentru mine. mie îmi plac intelectualii de stânga,
handicapații
sociali, bărbații atât de virili încât pot renunța la
virilitate și,
chiar dacă erai nebun, erai mai puțin nebun decât mine.
mi-am asumat
nebunia, boala, sărăcia și vârsta, tu nu ți-ai asumat nimic,
de aceea
cerul de deasupra capului tău te apasă și-ți strivește
craniul.
îmi plac slăbiciunea adâncă și metafizica unui adolescent
romantic
nu puterea rigidă și nici extazul lipsit de sânge.
cât timp voi mai avea de trăit mă voi gândi la tine. dar tu
ai fost,
ești și vei fi un clovn care, în spatele măștii, a fost
doar un soldat al întunericului, al forței și al plăcerii.
vei auzi din nou: fii inima mea
vei auzi din nou: fii inima mea
simplu: deschizi doar niște canale
care din obișnuință nu mai duceau nicăieri
apoi îți arzi hainele
o piele febril descheiată
încă om
mâine poimâine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frățesc: și mai mic uriaș inimă și
așadar devii a doua mea inimă
apropie-te
la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvânt
vei părăsi la noapte orașul
și absența ta: o cicatrice pe un perete de aer
micșorându-se din ce în ce
***
aș vrea să-ți pot vorbi
cu blândețe
ca și cum ferestrele
casei noastre
ar da înspre mare
și zilele ni le-am petrece
privindu-ne
și seara ai picta
sau ai țese
și prietenii ar veni la noi
înotând
și organele noastre
și-ar fi uitat pentru totdeauna
activitățile fasciste
și viața noastră ar fi curată
ca un cuțit de măcelărie
proaspăt șters
XVI
Ioana Maria sunt întâmplări
care au loc în lume
o singură dată.
Și dimineața aceea de toamnă
când tu aveai în mână doi trandafiri
și ne plimbam pe străzile orașului
n-are să mai fie niciodată.
Și seara aceleiași zile
când eu am fost mai trist ca oricând
și am rămas pe treptele portului
de unde plecau corăbii
și tu aveai să pleci cu ele
pentru totdeauna,
n-are să mai fie niciodată.
N-are să mai fie niciodată
nici după-amiaza de primăvară
când tu ai fost singură și tristă
și te-ai plimbat pe câmp
și mi-ai adus o floare.
Și n-are să mai fie niciodată
ploaia care a venit în pădure
și nici pădurea
și nici mersul nostru peste coline
în seara aceea atât de gravă și de fantastică.
Și n-are să mai fie niciodată
ziua în care ți-am spus:
Ioana Maria, tu fluturi deasupra mea,
ca un stindard.
N-are să mai fie niciodată
nici noaptea de primăvară
când noi am fost iar împreună
și eu am scris numele tău cu lumini
care se aprind și se sting, se aprind și se sting
în vârful catargelor
și numele tău a pornit în noapte
și merge și acum mai departe
din stea în stea, din cer în cer
așa cum l-am scris eu atunci
în vârful catargelor
lumini care se aprind și se sting, se aprind
și se sting
ducând în noaptea imensă a luminii
numele tău, Ioana Maria.
*
ne țineam de mână ca doi îndrăgostiți și chiar credeam
că-i așa,
dormeam unul pe umărul celuilalt în compartimente
doar ale noastre, în ritmul lent și amplu al personalului
de petroșani.
ea avea 17 ani, speranțe mari și stil, eu 18, deja alcoolic.
după ce ne-am luat lumea-n cap
lucrurile s-au schimbat pentru totdeauna. câteodată
mă gândesc la
ochii ei albaștri și nu-i pot compara cu nimic, la holul unui
hotel cu covor roșu
în care am împărțit ultimul sandvici cu șuncă,
la avortonul pe care
pretindeam că-l iubim mai mult decât pe noi înșine.
– am și eu o viață, te rog, nu mă mai suna, e suficient. da,
era suficient.
au fost ultimele ei cuvinte, și de-atunci i-am uitat numărul
de telefon.
nu știu nimic despre dragoste, nu știu nimic despre
moarte,
nimic despre extratereștri,
uneori urc sau cobor cu liftul și-mi spun: las-o baltă,
omule,
las-o baltă
și asta-i tot ce se întâmplă cu adevărat.
Să taci. Îți scriu fiindcă-i o noapte limpede ca
o frunte de ied,
fiindcă mi-e cerul gurii amar ca pielița nucilor noi,
îți scriu fiindcă suntem atât de uituci amândoi.
Curând și bătaia fumurie a pleoapelor vom uita-o,
cred.
Ascultă. Mergeam. Deodată părul ciufulit îmi căzu
pe față. Țâșnise vântul,
Crengile arse de praf se căutau între ele cu foșnet
moale.
Era un salcâm, era și marea. Ne-am oprit să-mi
scutur nisipul strâns în sandale.
Atâta tot. Încheieturile tale îmi erau mai dragi
decât cerul și decât pământul.
Zăpadă
viața mea e un câmp nesfârșit de zăpadă.
în fața ferestrei, îți spun că zăpada șterge totul,
toate urmele.
am spart oglinda care mă arăta întreagă,
nu mă suport.
nu mă întreba de ce mâna stângă izbește obiecte,
nu mă suport.
viața mea e un câmp nesfârșit de zăpadă.
să faci dragoste ca și cum ai fi închis într-o fecioară
de fier.
să râzi până la epuizare.
înlocuiește un cap retezat cu altul
și brațele tale mă cuprind violent și mă apasă
printre obiecte.
soarele ca o incizie pe cerul de iarnă.
să forțezi limitele controlului, să știi doza exactă,
tot ce trebuie să faci e să nu adormi.
sunt un câmp nesfârșit de zăpadă murdară.
șterg totul.
toate urmele.
Ne-am întrebat de-atâtea ori
Ne-am întrebat de-atâtea ori, iubita mea, ce e cu noi,
Ce se petrece atunci când se petrece iubirea.
Acuma, departe, mi se pare că știu.
Iubirea e iubire așa cum apa e apă și focul e foc,
Cum este faptul de a fi, sau vântul, sau felurita,
adesea ascunsa
Frumusețe a formelor. Nimic de felul acesta nu este
Traductibil într-un alt limbaj ori reductibil la alt plan.
În sfera pătimirii nimic nu este ca iubirea cât privește
Stricta ei cumpănă între durere și plăcere, suferință,
bucurie,
Îndoială și încredere, deznădejde și mereu renăscută
nădejde.
Iar țelul ei este în însăși ea, nici măcar în desingurare,
Din ce se naște, la ce duce dincolo de ea, e fără mare
importanță,
Face parte din viață și nu face parte,
Iar toți iubiții și toți iubitorii au fost când veseli și când
triști
Mai mult ca nebunii sau copiii, din pricini
Care, mai adânc cercetate, n-au nicio noimă în legea vieții
Ci numai în legea iubirii, în legiuirea și în supușenia ei,
Născute odată cu ea și pierind odată cu ea,
Trăind, cât trăiește, ca o flacără de nimica hrănită,
Ca o victorie fără biruitori și biruiți.
Iar timpul ei e numai timpul ei.
Dacă se nasc grădini sub pasul ei ele rămân în altă lume,
Unor alte iubiri. Iar în cenușa ei nu se citește niciun semn.
Toamna congestionată de nopți
– A fost o vreme când cerceii tăi vorbeau coerent despre
morți. Și atunci îi lăsam să umble tehui pe afară.
Așteptam
să te-ntorci. Mă înnebunea imaginea ta urcând mofluză
într-un tramvai – dimineața (de la periferie spre centru).
Zile în care ploua cu berze cu hălci zile negre.
Aș putea lăuda pâraiele secate din cărți copiii fugiți
de acasă aș putea scrie: motanii beau roua!
Te întrebi ce legături pot să aibă frazele scurte cu care
te însoțesc. Dacă aș putea să răspund aș muri. Sunt zile
în care nu mai este nimic de făcut când cu oarecare noroc
poți lua un pumn de pastile.
Aceasta e dragostea – tu eu toamna congestionată
de nopți.
Elegie XII
Între sânii mei a înnoptat moartea.
Dar între mine și tine (se spune)
va exista întotdeauna o Europă sau o Mare Roșie.
Limba în care gândesc eu cuvântul moarte
nu este și limba în care gândești tu cuvântul iubire.
Ceea ce azi ne desparte (se spune)
ne va despărți și mai mult mâine.
Iată de ce, cu toată întunecimea trecutului nostru
pe care îl desfășurăm aidoma
unui pergament din vechiul Egipt,
îți cer să fugim în hăul ce ni s-a dat.
Acolo, pistruii și părul tău roșu
vor înțelege desigur și vor iubi
limba sânilor mei
între care va înnopta și atunci moartea.
Blues
Iubirea pentru tine m-a pârjolit ca un foc și am rămas
arsă
pe pielea mea de femeie. arsurile sunt mari cât niște hărți
și rana care seamănă cu harta României este cea mai
mare și
nu se mai poate vindeca niciodată. de aceea voi muri,
au spus-o toți,
nu pentru că tu nu m-ai iubit. erai prea primitiv și prea
dur
pentru mine. mie îmi plac intelectualii de stânga,
handicapații
sociali, bărbații atât de virili încât pot renunța la
virilitate și,
chiar dacă erai nebun, erai mai puțin nebun decât mine.
mi-am asumat
nebunia, boala, sărăcia și vârsta, tu nu ți-ai asumat nimic,
de aceea
cerul de deasupra capului tău te apasă și-ți strivește
craniul.
îmi plac slăbiciunea adâncă și metafizica unui adolescent
romantic
nu puterea rigidă și nici extazul lipsit de sânge.
cât timp voi mai avea de trăit mă voi gândi la tine. dar tu
ai fost,
ești și vei fi un clovn care, în spatele măștii, a fost
doar un soldat al întunericului, al forței și al plăcerii.
vei auzi din nou: fii inima mea
vei auzi din nou: fii inima mea
simplu: deschizi doar niște canale
care din obișnuință nu mai duceau nicăieri
apoi îți arzi hainele
o piele febril descheiată
încă om
mâine poimâine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frățesc: și mai mic uriaș inimă și
așadar devii a doua mea inimă
apropie-te
la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvânt
vei părăsi la noapte orașul
și absența ta: o cicatrice pe un perete de aer
micșorându-se din ce în ce
***
aș vrea să-ți pot vorbi
cu blândețe
ca și cum ferestrele
casei noastre
ar da înspre mare
și zilele ni le-am petrece
privindu-ne
și seara ai picta
sau ai țese
și prietenii ar veni la noi
înotând
și organele noastre
și-ar fi uitat pentru totdeauna
activitățile fasciste
și viața noastră ar fi curată
ca un cuțit de măcelărie
proaspăt șters
XVI
Ioana Maria sunt întâmplări
care au loc în lume
o singură dată.
Și dimineața aceea de toamnă
când tu aveai în mână doi trandafiri
și ne plimbam pe străzile orașului
n-are să mai fie niciodată.
Și seara aceleiași zile
când eu am fost mai trist ca oricând
și am rămas pe treptele portului
de unde plecau corăbii
și tu aveai să pleci cu ele
pentru totdeauna,
n-are să mai fie niciodată.
N-are să mai fie niciodată
nici după-amiaza de primăvară
când tu ai fost singură și tristă
și te-ai plimbat pe câmp
și mi-ai adus o floare.
Și n-are să mai fie niciodată
ploaia care a venit în pădure
și nici pădurea
și nici mersul nostru peste coline
în seara aceea atât de gravă și de fantastică.
Și n-are să mai fie niciodată
ziua în care ți-am spus:
Ioana Maria, tu fluturi deasupra mea,
ca un stindard.
N-are să mai fie niciodată
nici noaptea de primăvară
când noi am fost iar împreună
și eu am scris numele tău cu lumini
care se aprind și se sting, se aprind și se sting
în vârful catargelor
și numele tău a pornit în noapte
și merge și acum mai departe
din stea în stea, din cer în cer
așa cum l-am scris eu atunci
în vârful catargelor
lumini care se aprind și se sting, se aprind
și se sting
ducând în noaptea imensă a luminii
numele tău, Ioana Maria.
*
ne țineam de mână ca doi îndrăgostiți și chiar credeam
că-i așa,
dormeam unul pe umărul celuilalt în compartimente
doar ale noastre, în ritmul lent și amplu al personalului
de petroșani.
ea avea 17 ani, speranțe mari și stil, eu 18, deja alcoolic.
după ce ne-am luat lumea-n cap
lucrurile s-au schimbat pentru totdeauna. câteodată
mă gândesc la
ochii ei albaștri și nu-i pot compara cu nimic, la holul unui
hotel cu covor roșu
în care am împărțit ultimul sandvici cu șuncă,
la avortonul pe care
pretindeam că-l iubim mai mult decât pe noi înșine.
– am și eu o viață, te rog, nu mă mai suna, e suficient. da,
era suficient.
au fost ultimele ei cuvinte, și de-atunci i-am uitat numărul
de telefon.
nu știu nimic despre dragoste, nu știu nimic despre
moarte,
nimic despre extratereștri,
uneori urc sau cobor cu liftul și-mi spun: las-o baltă,
omule,
las-o baltă
și asta-i tot ce se întâmplă cu adevărat.
December 16, 2021
ANA BLANDIANA (n. 1942)
Cuplu
Unii te văd numai pe tine,
Alții mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Și nimeni nu îndrăznește să locuiască
pe muchia
De unde putem fi văzuți amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum ești?
Dacă ridic brațul
Și-l întind mult înapoi
Îți descopăr clavicula dulce
Și, urcând, degetele îți ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc și-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru brațe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai dușmanul
din fața mea
Și tu numai dușmanul din fața ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poți fugi numai în partea ta
Și eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viață și pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Și molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Și va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoașă,
Cât un neg…
Oh, numai noi cunoaștem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Și-a înțelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuți ca două crengi
Și dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.
Cuplu
Unii te văd numai pe tine,
Alții mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Și nimeni nu îndrăznește să locuiască
pe muchia
De unde putem fi văzuți amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum ești?
Dacă ridic brațul
Și-l întind mult înapoi
Îți descopăr clavicula dulce
Și, urcând, degetele îți ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc și-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru brațe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai dușmanul
din fața mea
Și tu numai dușmanul din fața ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poți fugi numai în partea ta
Și eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viață și pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Și molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Și va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoașă,
Cât un neg…
Oh, numai noi cunoaștem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Și-a înțelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuți ca două crengi
Și dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.
April 24, 2022
Cei care au cules poeziile au încercat să aducă în lumină poeme mai puțin cunoscute ale poeților selectați și deși titlul este îndrăzneț aș spune, este o selecție subiectivă, lucru pe care nici autorii nu îl ascund, optând pentru poeziile lor preferate sau cele mai relevante pe această temă, din punctul lor de vedere, care nu prea s-a intersectat cu preferințele mele.
March 11, 2017
Poversuiri de amortit amorul. Impropriu. Nu e cea mai fericita selectie, ma intreb ce cauta unele texte intr-o asemenea... compilatie. Pentru acelea vreo 7 care mi-au parut, totusi, vrednice de inscris in vre-un top cu trei cifre mici, dau o stea. Timida. (Si fara diacritice!)
August 28, 2022
"Iti scriu, sa stii ca toate-s asa ca la plecare,
Ca n-am clintit un lucru de doua saptamani,
Pe masa o manusa, zvarlita la-ntamplare,
Pastreaza inca forma frumoasei tale maini.
Si iata evantaiul si mica ta oglinda,
Oglinda, cea mai buna prieten-a femeiei,
Ea cere poate-atatea secrete sa surprinda
Cand usile-s sub paza neindurat-a cheiei.
Si afara de aceste, e-un miros bland de floare
Ce rataceste, inca... sunt cei doi trandafiri,
Care-au murit pe-ncetul in apa din pahare,
Marindu-mi intristarea cu doua amintiri.
Asa e-n casa noastra, iar cel ce ti le scrie
E-asa ursuz si jalnic incat ma-ntreb de-s eu,
Sau am murit s-acuma traiesc iar, cine stie,
Si nu-s decat un paznic batran intr-un muzeu..."
-Dimitrie Anghel, 1909
Ca n-am clintit un lucru de doua saptamani,
Pe masa o manusa, zvarlita la-ntamplare,
Pastreaza inca forma frumoasei tale maini.
Si iata evantaiul si mica ta oglinda,
Oglinda, cea mai buna prieten-a femeiei,
Ea cere poate-atatea secrete sa surprinda
Cand usile-s sub paza neindurat-a cheiei.
Si afara de aceste, e-un miros bland de floare
Ce rataceste, inca... sunt cei doi trandafiri,
Care-au murit pe-ncetul in apa din pahare,
Marindu-mi intristarea cu doua amintiri.
Asa e-n casa noastra, iar cel ce ti le scrie
E-asa ursuz si jalnic incat ma-ntreb de-s eu,
Sau am murit s-acuma traiesc iar, cine stie,
Si nu-s decat un paznic batran intr-un muzeu..."
-Dimitrie Anghel, 1909
December 6, 2018
Cum e cazul cu orice colectie de poezii, unele te nimeresc, altele nu foarte (mai ales ca aceasta colectie se intinde pe o perioada foarte lunga, de la Ienachita Vacarescu pana in secolul XXI). E de apreciat faptul ca s-au limitat la o singura poezie/autor, si nu dintre cele mai renumite.
Sunt sanse mari sa descoperi poezii care sa iti placa foarte mult si de care sa nu fi stiut.
Sunt sanse mari sa descoperi poezii care sa iti placa foarte mult si de care sa nu fi stiut.
July 7, 2020
Aceasta numesc eu poezie adevărată influențată de sentimente adevărate. Pasiuni, nu doar emoții efemere. Ca vorbim de Eminescu, Blaga sau orice alt poet, poezia romana e pe podium indiferent de deceniu, secol, curent și stil.
December 27, 2017
Habar nu aveți cât de rău îmi pare ca îi dau acestei cărți doar 2🌟.
Presupun ca poezia nu este pentru mine!😦😔
Presupun ca poezia nu este pentru mine!😦😔
October 6, 2018
O carte plinā de poezii dulci care te ung la suflet! Recenzie mai pe larg pe blog : https://bookssquad.wordpress.com
September 21, 2021
Această carte îți oferă o anumită stare. Pentru că iubirea este exprimată de fiecare diferit. Este o carte perfectă pentru vacanță.
June 3, 2022
De ce doar 22 de poezii din 111 sunt scrise de femei? Ca și cum femeile ar scrie mai puțin de dragoste...
May 16, 2017
Nu m-am declarat niciodată fană a poeziei, dar îmi place că pot căuta într-o singură carte poezia care să mă ungă pe suflet. Pentru a se bucura și altcineva de această experiență, ofer un exemplar cadou aici: bit.ly/2qtczp6
Displaying 1 - 28 of 28 reviews