Strania istorie a comunismului românesc

by Lucian Boia

„Comunismul a pierdut partida. Comuniştii însă au câştigat-o. E ca şi cum întreaga poveste a comunismului n-ar fi avut alt rost decât acela de a înlocui o clasă dominantă prin alta.
Nici un experiment comunist – cel puţin în peisajul european – nu a fost atât de «special» şi cu evoluţii atât de neaşteptate şi de «divergente» precum comunismul românesc.
Se va vedea cum ţara cu cei mai puţini comunişti a devenit ţara cu partidul comunist cel mai numeros (în termeni relativi); cum o societate abia atinsă de ideologia comunistă s-a comunizat în profunzime, până într-atât încât s-a despărţit mai greu de comunism ca oricare alta; cum, virulent antinaţional într-o primă fază, comunismul a sfârşit prin a deveni ultranaţionalist; cum s-a inventat în România comunismul dinastic, fără echivalent în Europa şi comparabil (fără a-şi pierde nota de originalitate) doar cu regimul din Coreea de Nord; cum România, după ce ani de zile părea a fi societatea care s-a opus cel mai puţin regimului comunist, s-a ridicat împotriva lui Ceauşescu printr-o revoluţie sângeroasă (singura de acest gen în spaţiul comunist) – împotriva lui Ceauşescu, dar nu neapărat şi împotriva alcătuirilor comuniste: într-adevăr, pentru ca paradoxul să fie complet, cea mai violentă revoluţie «anticomunistă» s-a prelungit prin cea mai lentă şi mai incompletă desprindere de comunism!
Toate aceste paradoxuri au o explicaţie. Sau şi-o caută. E ceea ce-şi propune cartea de faţă: dincolo de simpla descriere, o interpretare a fenomenului comunist românesc.“ (Lucian BOIA)

Genres: History, Nonfiction, Romanian Literature, Romania, 21st Century, Political Science, Politics

240 pages, Paperback

First published May 1, 2016

About the author

Lucian Boia is a Romanian historian, known especially for his works debunking Romanian nationalism and Communism.

Reviews

[Pavel Nedelcu · Rating 5 out of 5]

Excelentă scurtă istorie a comunismului românesc.



Deși scurtă, e foarte echilibrată: Lucian Boia organizează bine temele, alese dintre cele mai potrivite pentru ilustra scopul cărții: ce formă - diferită într-o oarecare măsură față de alte contexte comuniste similare/sau nu - a luat Comunismul în România.

Fără să pună exagerat accentul pe excepționalitatea locală românească față de Comunism ca fenomen internațional, și cu toate astea punctând acele elemente prin care, totuși, se diferențiază.

De altfel, se găsesc în carte delimitări istorice clare ale conceptelor cheie prin care comunismul e diferit față de alte regime totalitare (nazism, fascism), sau de socialism.

Scurt și la obiect, cu detașarea necesară unui istoric și unui cercetător profesionist în general, și câteodată amuzant de-a binelea, Boia reușește să ne treacă prin fața ochilor o fotografie istorică pe cât de precisă, pe atât de accesibilă (paradoxal, nu?) a epocii comuniste românești.

[Stela · Rating 4 out of 5]

Societatea civilă românească se încheagă extrem de greu. (...) „Binele public” este și astăzi un concept destul de străin mentalității românești.

Mai mult decît atît, aș spune eu: pentru majoritatea românilor, nimic nu e mai presus de „binele personal”, iar orice preocupare (a altora, evident) pentru „binele public” este privită cu uimire, atunci cînd nu este luată de-a binelea în rîs. De aceea, sînt cîțiva ani buni de cînd nu mai împărtășesc mirarea lui Lucian Boia privind modul de gîndire chiar și al unor respectabili intelectuali români, pentru că, pe de o parte, intelectualitatea românească are o lungă tradiție în a sta (oarecum) drept și a judeca strîmb (apogeul constituindu-l nu comunismul, în care aveau măcar scuza constrîngerii, ci mai ales (in)glorioasa perioadă interbelică), iar pe de altă parte se știe prea bine de cîte ori au sacrificat și ei binele public pentru cel personal.

Așa se face că, auzind vara asta de la o persoană, de altfel dragă mie, panseul „Nu contează cine e la putere atîta vreme cît ne dă”, am zîmbit detașat și fără indignarea de anțărț, cînd o asemenea afirmație m-ar fi trimis la război cu toată lumea aia care consideră că i se cuvine să i se dea. Dovadă, probabil, că m-am învățat în cele din urmă cu ideea că aceasta e Românica noastră de azi și de totdeauna, care, așa cum observă just autorul, dacă se va schimba vreodată nu va fi din interior, cum nici cea de ieri și de alaltăieri nu s-a schimbat din interior, ci sub presiunea unor forțe mai presus de ea:

Rămîne să sperăm că istoria ne va fi în continuare aliată. Odată ce am intrat în logica unei democrații de tip occidental, s-ar putea ca mecanismul acesta să se dovedească mai puternic decît inerțiile noastre.

Inerțiile noastre, cum inspirat le numește Lucian Boia în Strania istorie a comunismului românesc, au fost cele care au condus la instaurarea comunismului în țara în care era cel mai puțin reprezentat (unde țăranilor le cam lipsea spiritul colectivist al țăranului rus, unde muncitorii, putini, erau cam indiferenți la propaganda partidului și unde intelectualii erau cam cuceriți de extrema dreaptă): vreo mie de membri în 1944 la noi (majoritatea nici măcar români get-beget), spre deosebire, să zicem, de Ungaria (30 000) sau Cehoslovacia (80 000).

Întregul studiu este construit în jurul acestor curiozități care arată cît sîntem de altfel într-o lume departe de a fi, totuși, uniformă: creșterea numărului membrilor de partid de 800 de ori în patru ani („O societate considerată aproape imună la comunism a devenit brusc foarte receptivă.”); urmărirea fidelă a modelului sovietic într-una din țările care i-a iubit cel mai puțin pe sovietici; deschiderea spre Occident în ciuda acestei fidelități; schimbarea de regim cea mai violentă în ciuda lipsei aproape totale de rezistentă politică și înlocuirea spectaculoasă a comunismului cu… comunismul.

După rapida si completa implantare a comunismului, România devine în scurt timp „mai sovietică decît sovieticii” în mai toate domeniile: colectivizarea – unde numai România si Albania au preluat strict modelul sovietic, unele țări comuniste păstrînd anumite forme de proprietate (Ungaria si Polonia au oprit colectivizarea după 1956, RDG, Cehoslovacia și Bulgaria au tolerat loturi individuale); lipsa totală a economiei de piață; favorizarea industriei grele, mai ales oțelul; crearea de ingineri pe bandă rulantă (dacă în URSSS erau cam jumătate din numărul absolvenților, la noi ajunseseră să fie în proporție de 68,8%).

De remarcat totuși un paradox. Reclădindu-și societatea – atît de servil – după modelul sovietic, românii n-au ajunsa să-și și simpatizeze marele vecin. (...) România s-a sovietizat masiv, dar s-a dovedit impermeabilă la rusificare. Cum s-ar spune, comunismul sovietic, de cea mai pură ortodoxie, a fost tradus din rusește în românește.

Pînă și ceaușismul, oricît de mult ar părea că seamănă cu stalinismul prin cultul personalității, prin cîrmuirea împreună cu familia se apropie mai mult de aspectul dinastic asiatic. De asemenea prin metoda de guvernare care nu mai e teroarea, ci urmărirea metodică.

Înlăturarea terorii a dus de altfel la idealizarea deceniului al șaselea, mai ales că a fost încurajată criticarea „obsedantului deceniu”, iar prin reabilitarea lui Lucrețiu Pătrășcanu s-a dat o lovitură de imagine lui Dej din care Ceaușescu a ieșit prin comparație avantajat. Desigur, scriitorii foloseau tema anilor ’50, dar nu aveau voie să critice prezentul. Cum bine observă autorul, la urma urmelor nu a existat la noi decît anemic o rezistență prin cultură:

E de reținut că, spre deosebire de majoritatea celorlalte țări comuniste (începînd cu Uniunea sovietică), nu a existat în România o literatură subterană, clandestină, fenomenul numit „samizdat”. Scriitorii au fost pînă la urma piesă a sistemului, cu un rol-cheie în dialogul (atît cît era) dintre Putere si societate. Chiar si cei mai îndrăzneți au jucat, cu voie sau fără voie, un rol util: mimarea libertății.

De altfel, atrage atenția Lucian Boia, deși se spune că libertățile abia dobîndite prin anii ’60 au început să fie retrase începînd cu 1971 („tezele din iulie”), îngrădirile încep de fapt încă din 1968, odată cu răspunsul la intrarea Rusiei în Cehoslovacia, căci Ceaușescu nu era pentru „primăvara” pragheză, ci doar împotriva amestecului Rusiei. Ba chiar mai devreme, dacă luăm în considerare legea antiavort.

Din afară însă nu se vedea așa. Încă din 1964, cînd își proclamă independența și se deschide spre Occident, România devine, altă bizarerie, unul dintre actorii principali ai politicii internaționale, iar cu luarea de atitudine din 1968 își reafirmă spectaculos independența față de blocul comunist. Ea devine veriga dintre Occident si URSS, dintre URSSS si China, dintre Israel și țările arabe (în timpul războiului de 6 zile e singura țară comunistă care nu rupe relațiile diplomatice cu Israelul). Și ce altă țară comunistă se poate lăuda cu vizite de răsunet ca a generalului Charles de Gaulle, ca a lui Richard Nixon sau a lui Gerald Ford, ca să nu mai vorbim de cea a lui Ceaușescu la Casa Albă și la palatul Buckingham?

Tot în categoria bizarului se înscriu și obsesiile arhitecturale și istorice ale lui Ceaușescu. Ideea de a schimba fața țării i-a venit se pare cîrmaciului după cutremurul din 1977, cînd privind la ruine, a avut o epifanie: „Dacă demolăm tot Bucureștiul, va fi frumos!” și așa a început războiul împotriva vechilor alcătuiri urbane. 29 de orașe au fost reclădite în proporție de 85-90%. Printre ele și orașul meu natal, Piatra Neamț. Și ca să vedeți că nici după aproape treizeci de ani admirația pentru primul arhitect al tării nu s-a stins, e de-ajuns să vă descriu reacția indignată a unor cunoștințe ale mele la eforturile de schimbare a feței orașului din ultimii ani, văzute ca o criminală deranjare a coerenței arhitecturale anterioare. Care coerență, bre, a blocurilor cenușii lăbărțate peste tot peisajul urban? A străzilor înguste sufocate de trafic? A trotuarelor devenite locuri de parcare ad-hoc? Dar cum spuneam, de ce-mi bat capul?

Cu același entuziasm s-a dărîmat și reconstruit istoria noastră, ca să se conformeze cu mîndrie celor patru criterii favorizate de comunism (și apărate cu patos și fără teama de ridicol chiar și azi): vechimea (căci o știm cu toții, nu e popor mai vechi în Europa ca al nostru), unitatea („suntem aici de două mii de ani” sau cam așa suna versul acela repetat pe la fiecare montaj literar și artistic), continuitatea (după retragerea romană în sec. al III-lea ne-am încăpățînat să rămînem, afirmă cu umor involuntar dar cu toată autoritatea științifică bine-cunoscută Programul Partidului din 1974, un „stat neorganizat”), ca să nu mai vorbim despre lupta pentru independență (ca trestia ne-am împotrivit constant furtunilor, după cum se știe).

Aceste aspecte și altele (ca legea avortului, sau subordonarea bisericii ortodoxe, sau plătirea datoriei externe prin înfometarea populației) au condus spre deznodămîntul la fel de straniu, măcar prin greutatea de a-i da un nume, din 1989, și care autorul susține că a fost în același timp o revoltă populară („Au ieșit în stradă, primejduindu-și libertatea și chiar viața, sute de mii de oameni. Nimeni n-ar fi putut să-i împingă dacă ei n-ar fi fost gata să o facă.”), o lovitură de stat (comuniștii din eșalonul doi, marginalizați pînă atunci, au preluat puterea) și o revoluție (transformările care au început atunci au condus la România de astăzi care nu mai arată la fel ca aceea din 1989).

Ce a urmat știm cu toții: regimul Iliescu, care, cu ajutorul mass-mediei a băgat în capul românilor tot felul de prostii, de la năvălirea iminentă a moșierilor, la pericolul legionarilor din Piața Universității, de la discreditarea regelui la cultivarea antipatiei fată de PNȚ (ceea ce a făcut ca acesta să dispară practic de pe scena politică după eșecul Convenției Democrate) și la respingerea în general a tuturor acelora care „n-au mîncat salam cu soia” („de remarcat componenta frecvent ’alimentară’ a imaginarului românesc” ).

Închid cartea în timp ce-mi răsună în minte, dezolant de definitive, necruțător de adevărate, cuvintele lui Lucian Boia: „ne tragem din comunism”. Nu pentru că ne-am născut în acea perioadă, ci pentru că l-am îmbrăcat servil deși am văzut că nu era croit pe măsura noastră, l-am încheiat pînă sus chiar dacă ne strîngea de gît, iar acum s-a lipit de noi ca a doua piele. Și nici măcar nu avem scuza de a fi fost orbiți de strîmbele lui idealuri, doar cuceriți de proastele sale năravuri:

Ne tragem din comunism: incomparabil mai direct decît din daci și din romani, și mai substanțial decît din perioada interbelică, pe care ne place atît de mult s-o invocăm ca punct de plecare imaginar, într-o istorie din care paranteza comunistă ar fi dispărut ca prin farmec. Adevărul este că sîntem o altă Românie decît România de dinainte de comunism. Comunismul a distrus enorm și a clădit enorm. Marca pe care a lăsat-o e mai adînc întipărită decît întreaga istorie anterioară.

Desigur, și din comunism se putea ieși mai bine sau mai rău. Românii au „ales” să iasă în varianta cea mai rea, tocmai fiindcă au ezitat mult timp să facă pasul decisiv, pentru a trece hotărît la alt tip de economie și de societate. Au sperat că vor păstra și în capitalism unele dintre „avantajele” comunismului. S-au temut de impactul brutal al unei societăți deschise. Dar, pînă la urmă s-a consumat si „tranziția” și sîntem astăzi în măsură să apreciem rezultatele. Nu sînt chiar de natură să ne încînte.

[Ruxandra (4fără15) · Rating 2 out of 5]

Îmi place de Lucian Boia ca povestitor, însă ca istoric m-a dezamăgit, cel puţin de această dată. Cartea se citeşte foarte uşor, se adresează unui public larg şi se simte puternic intenţia comercială, de altfel oricum aparentă după numărul şi natura lansărilor de carte ale domnului Boia dintr-un an. Nu am aflat prea multe informaţii noi (deşi nici măcar nu m-am născut în timpul comunismului), întrucât cartea nu ajunge să pătrundă vreodată cu adevărat în miezul subiectului, asemănându-se mai degrabă cu un articol publicat pe blogul personal decât cu orice altceva, iar nicidecum cu o lucrare istorică. De la un punct încolo, au început să mă deranjeze cu adevărat micile intervenţii ironice ale autorului – dacă aş fi căutat acest gen de expunere, aş fi putut la fel de bine să citesc comentarii pe Facebook în locul cărţii, însă măcar m-aș fi distrat ceva mai bine.

[Sebastian · Rating 3 out of 5]

In stilul celorlalte carti ale lui Boia, pe care le-am citit, este mai mult o carte de popularizare, decat de istorie propriu-zisa si daca o citesti in cheia asta nu vei fi dezamagit.

Nu sunt neaparat informatii noi pentru cineva care are o cat de cat cultura generala, insa faptul ca sunt sistematizate si adunate la un loc, fac din cartea asta macar o buna recapitulare pentru a constientiza ca, poate, partea asta din istoria noastra a modelat cel mai mult poporul asta, asa cum este el in prezent.

Foarte interesante stenogramele de la final, a sedintei Comitetului Politic Executiv al PCR din 30 martie 1977 si a intalnirii din 14 noiembrie 1986 dintre Ceausescu si Teoctis Arpasu, proaspat ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, precum si alti membri din conducerea BOR.

[Virginia Cornelia · Rating 3 out of 5]

Mi-a plăcut.
A fost usor de citit si a venit cu informatii pe care nu le stiam.
Abordeaza diverse teme - conditia femeii, conditia BOR, mitizarea eroilor nationali, industrializarea, plata datoriei externe , frigul si foamea din anii 80.
As incadra o in genul cartilor de popularizare , nu intr o colectie de carti de istorie, cu atat mai mult cat este plina de opinii si mai putin de relatari ale unor stari de fapt, evenimente sau analize.

[Razvan Zamfirescu · Rating 4 out of 5]

Spicuiri din recenzia finala care se gaseste pe blogul meu



..........................................
Așa cum spune și Boia, comunismul nu putea să ajungă nicăieri la putere fără intervenția Moscovei, fără alegeri trucate și fără acțiuni ilegitime. Nu e nimic straniu aici. Însă evoluția economică, cifrele dezvoltării industriale și economice sunt extrem de stranii. Cifrele vehiculate sunau bine, chiar foarte bine, însă, așa cum subliniază și Lucian Boia cu ajutorul fabuloasei lucrări a lui Bogdan Murgescu, cifrele respective dădeau bine pentru o industrie de sfârșit de secol XIX, nu de sfârșit de secol XX. Cu alte cuvinte, România era în urmă cu 100 de ani. „Miracolul românesc” nu era nicidecum miracol, deși se dorea comparat cu „miracolul japonez”. Nu era nici un mare pas înainte, mai degrabă era o încercare disperată de a prinde lumea din urmă. Ceaușescu, alături de regimul comunist în general, se chinuia din răsputeri să justifice ideologia mistificân cifre. Da, cu adevărat stranie istorie mai ales că minciunile începeau să fie crezute.

Nefericite sunt cu adevărat consecințele comunismului în țara noastră. Deși nu subscriu în totalitate cu privire la stranietatea istoriei a comunismului românesc, trebuie să recunosc că am avut parte de consecințe nu doar nefericite ci de-a dreptul bizare.
.......................................

[Norina · Rating 4 out of 5]

Am fost foarte surprinsa sa constat ca pe masura ce relatarea despre efectele comunismului in Romania se apropia de perioada in care a aparut si viata mea, am inceput sa simt realmente ce citeam si sa ma revolte pana la lacrimi. De la un inceput al cartii destul de indepartat cu care empatizam ca atunci cand citesc o istorie nedreapta, am ajuns spre finalul cartii la a simti dureros de personal prezentul nascut din transformarile irecuperabile ale societatii postcomuniste romanesti.
O carte care confirma ca cititul bine ales, este cea mai eficienta cale impotriva manipularii si de asemenea, cel mai bun mijloc de a ne trezi si a vedea. ("And once you are awake, you shall remain awake eternally." Friedrich Nietzsche)
Cateva extrase (idei sau citate):
- daca nu ar fi fraudat alegerile din 1946, comunistii nu ar fi ajuns niciodata la putere prin mijloace legitime
- daca ar avea de ales intre libertate sau egalitate, majoritatea oamenilor ar alege egalitatea (in special categoriile sociale "defavorizate")
- toti platim pentru comunism, chiar si cei care nu-si dau seama sau continua sa creada in binefacerile lui
- Marx isi vedea ideile realizate in tarile occidentale, insa acestea trecusera de "punctul critic" gratie cresterii economice si perfectionarii mecanismelor democratice. Comunismul a ramas o solutie doar pt societatile semidezvoltate
- cand pana si mancarea ajunsese sa lipseasca din farfuriile oamenilor, otelul si cimentul afisau invariabil o productie in crestere
- deportarile in Baragan, mimetism al deportarilor in Siberia
- i-a vanat pe cei atasati vechilor valori si pe cei care intelegeau sa gandeasca si sa traiasca in mod liber
- origine sanatoasa inseamna jumatatea cea mai saraca a tarii. Problema era ca cei mai saraci erau si cei mai inculti, iar a fi incult in Romania insemna a fi incult de-a binelea
- li s-a dat multora sentimentul ca sunt importanti, ca au facut pasi inainte in viata
- societatea romaneasca si-a respectat lunga ei traditie de pasivitate, de acceptare fatalista
- nicaieri nu e mai simplu si mai tentant sa furi decat in comunism. Proprietatea fiind a tuturor, adica nu se stie prea bine a cui, cei care o administreaza, dar si simpli slujbasi se infrupta din ea in mod firesc
- si ne putem imagina cat au adunat securistii si alti privilegiati ai statului: acumulare primitiva de capital care le-a dat posibilitatea sa fie in randul intai la marea imparteala de dupa 1989
- emancipata de comunism, proclamata intru totul egala barbatului, femeia a ajuns sa munceasca cot la cot cu acesta. Legata insa in continuare si de traditionala cultura romaneasca, a ramas si cu partea considerabila de munca ce-i revenea in familie, "la cratita", cum se spune. Iar peste toate, regimul Ceausescu i-a impus si misiunea patriotica de producatoare de copii in serie. Proiectul de emancipare s-a transformat astfel intr-un triplu sistem de exploatare
- uniformizarea intelectuala si morala a societatii era insa un obiectiv mai greu de atins decat uniformizarea economiei si a conditiilor de trai
- problema este ca toate aceste performante corespundeau unei industrializari de sfarsit de secol XIX, si nu de sfarsit de secol XX. Erau in intarziere cu o suta de ani
- Biserica Ortodoxa a fost, dintotdeauna, prin traditie, respectuoasa fata de orice regim politic (...) Era, totusi, singura institutie care ar fi putut schita o impotrivire sau putea macar sa indemne autoritatile la un dram de moderatie. Nu a facut-o...
- de cand s-a nascut, comunismul era condamnat sa dispara. Contravenea naturii umane si mecanismului firesc al societatilor.
- (dupa revolutie) puterea au luat-o altii: tot comunisti, din esalonul doi, sau care fusesera marginalizati, dintr-un motiv sau altul...
- oamenii, in majoritatea lor, s-au revoltat din motive mai curand "alimentare" decat filozofice
- Ion Iliescu pretinde si azi ca asta a insemnat adevarata democratie: "sa dai drumul" la partide! In fapt, manevra e cat se poate de transparenta: trebuiau devalorizate si sufocate autenticele partide de opozitie
- in aceste conditii de "continuitate" nimeni nu avea sa plateasca pt crimele comise
- iar cand a intervenit legea de deconspirare a Securitatii, in 1999, au cazut in plasa nu fostii ofiteri de Securitate, ci doar informatorii Securitatii (multi dintre ei trecuti prin inchisori si santajati), ca si cum acestia ar fi principalii vinovati.
- in Romania postcomunista, politica, in loc sa fie pusa in slujba tarii, a fost, mai inainte de orice, un mijloc de imbogatire individuala
- comunismul a pierdut partida. Comunistii insa au castigat-o
- toate ca toate, dar sa nu se spuna ca era mai bine in comunism! (...) fiindca intreg dezechilibrul actual al Romaniei tocmai in comunism isi are originea
- platim si azi si vom mai plati pentru comunism

[Ion Grosu · Rating 4 out of 5]

Foarte frumoasă încercare de a desțese de pe român pospaiul comunist, imposibil de văzut cu ură simplă. Un comunism analizat, la rece, pe bucăți, concentrat pe aspectele ce explică România de azi.

Şi care se încheie cu o întrebare-îndemn: iată o temă interesantă pentru history fiction — reinventarea unei Românii care n-ar fi cunoscut comunismul. Aş mai citi.

[Adina Nita · Rating 5 out of 5]

Interesantă carte! Recomand!

[Vlăduțu Alexandru · Rating 3 out of 5]

O carte bună despre istoria comunismul românesc, pune în prim plan câteva momente importante din istoria noastră, dar din păcate nu dezvolta subiectul.
Cartea poate fi văzută mai mult ca o povestire decât o lucrare istorică, se dedică publicului larg.
Pentru un cunoscător mediu din acest domeniu, cartea va fi doar o mică trecere prin lucruri deja știute și auzite din lumea înconjurătoare.
Poate fi un cadou potrivit pentru persoanele care nu au tangente cu istoria sau cu cititul.

[Horia Bura · Rating 4 out of 5]

Profesorul Boia isi continua demersul de popularizare a unor teme de istorie a romanilor in randul masselor de cititori pasionati de asa ceva prin aceasta noua carticica-eseu, ca de obicei, foarte bine si cu talent scrisa.

Aplicand aceeasi grila de analiza si interpretare echilibrata, relevand atat partile bune, cat si cele rele ale subiectului discutat, eseul lui Boia se distinge prin supletea discursului, dar si prin micile comentarii sarcastico-ironice ale autorului privitoare la anumite evolutii ale comunismului romanesc. In fapt, Boia devine, pare-mi-se, din ce in ce mai ironic si, intr-o oarecare masura, amuzant, in eseurile sale istorice, ceea ce nu poate face decat ca ''reteta'' sa sa prinda (si sa vanda) si mai mult la publicul cumparator si varsator (cam de doua ori pe an, cum s-a vazut in ultima perioada) de bani buni pentru cartile sale.

Ce-i drept, un pregnant spirit subtil ironic l-a avut acest autor tot timpul, atat in activitatea-i istoriografica, precum si-n cea de la catedra (pour les connaisseurs!), insa ceea ce se desprinde din acest studiu este o binevenita punere in ordine si fixare a unor clisee/marote ale romanilor despre variate elemente ale istoriei lor recente. Bricoland pe marginea mentalitatii nostalgice a romanului, autorul subliniaza mecanismele de receptare si reinterpretare a trecutului comunist, care, cu toate relele si ilegalitatile sale, nu i-a afectat global pe romani decat in confortul vietii de zi cu zi, iar asta inca doar in ultimii 8-10 ani ai regimului. Asa ca ce mai conteaza cozile la alimentare, cei 3 ''F'' (frica, frigul si foamea), circulatia auto restrictionata, imposibilitatea (in ultimii ani) de a iesi din tara, cele 2 ore de program TV (dintre care una dedicata aproape exclusiv Ceausestilor) si alte neajunsuri (nici n-are rost sa mai intru in discutia despre crimele lui Dej sau alte aberatii ale ceausismului), cand ''toata lumea avea un loc de munca asigurat, era ordine si disciplina, se contruiau blocuri, oamenii se respectau mai mult etc., etc.''? In atari conditii, in care, dupa cum estimeaza autorul, cam 85% din populatie n-a fost afectata direct/macar indirect (exceptand chestiunea nivelului de trai si altele socio-economice conexe) de crimele comunismului, tentatia nostalgica e iminenta si paguboasa, totodata.

Volumul este reusit, iar teza autorului potrivit careia comunismul romanesc (de la aparitie si pana la sfarsitu-i sangeros) este marcat de evolutii stranii, paradoxale si contradictorii se sustine si verifica in mai multe locuri si prin argumente diferite.

[Ana · Rating 5 out of 5]

Ca de obicei, Lucian Boia e un deliciu istoricesc, spunand lucrurilor pe nume si nedandu-se la o parte in fata celor mai crude realitati. Am citit cartea din doua rasuflari (in 2 zile am terminat-o), tocmai pentru ca stilul e captivant si imbietor. De s-ar fi predat mai mult din Boia in liceu, iubeam si mai mult istoria!

[claroquesi · Rating 2 out of 5]

Storytelling simpăticuț și cam atât. Mi-a trezit dorința de a retrăi o oră de istorie din liceu (în cel mai bun mod posibil!!). Dar nu cred că asta a fost intentio auctoris.

[Doris Militarschi · Rating 5 out of 5]

"Ne tragem din comunism: incomparabil mai direct decat din daci si din romani, si mai substantial decat din perioada interbelica, pe care ne place atat de mult s-o invocam ca punct de plecare imaginar, intr-o istorie din care paranteza comunista ar fi disparut ca prin farmec.
Adevarul este ca suntem o alta Romanie decat Romania de dinainte de comunism. Comunismul a distrust enorm si a cladit enorm.
Marca pe care a lasat-o e mai adanc intiparita decat intreaga istorie anterioara."

~Cu ce ne-am ales?~ Lucian Boia

[Marian · Rating 5 out of 5]

Mi-a plăcut pentru că a reușit să îmi explice de ce atât de mulți oameni sunt nostalgici după comunism și de ce există câteva viziuni total distincte față de cum s-a trăit în perioada lui Ceașcă. Iar răspunsul este că foarte mulți oameni au cunoscut o îmbunătățire din punct de vedere al statutului(din țărani, deoarece marea majoritate a românilor se regăseau în zona rurală, deveneau lucrători în fabrici și uzine stăteau la oraș, ba chiar unii ajungeau să ocupe funcții înalte în conducerea țării).
Cred că ideea generală a acestei lecturi este că acest regim comunist a și construit(o industrie care era mai mult axată să le ofere oamenilor un loc de muncă decât de a face profit), dar a și dărâmat și aici cred că este perfectă expresia lui "Să știți că dacă demolăm tot Bucureștiul va fi frumos" spusă imediat după cutremurul din '77.
O lectură frumoasă și utilă dacă ești interesat de acele vremuri. Iar având în vedere contextul politic actual e mai mult decât necesar să înțelegem de ce nu funcționează genul ăsta de tiranii.

[Paul Ispas · Rating 4 out of 5]

O lucrare care nu spune multe lucruri noi, însă oferă o perspectivă contemporană și detașată asupra absurdului comunismului în România. Până la urmă, cred că ăsta ar putea fi și titlul cărții. Pleacă de la paradoxul partidului comunist cu 1000 de membri care ia puterea și conduce țara trei ani sub un rege și culminează cu revoluția din 89 care a schimbat un regim comunist cu un altul. Concluziile sunt foarte pertinente, iar Boia insistă pe faptul că astăzi dormim în patul așternut de regimul mult hulit.

[Tzurky · Rating 5 out of 5]

There isn’t much to say about this. Firstly, it does what I expected of it which is describe very briefly (about 1-2 pages per theme) the most important aspects of Romanian politics and society during the communist regime. This is a work of popular science so there is just the occasional footnote. Whole decades are dealt with in one paragraph but the writing is crisp, easy to understand and most importantly for me, well-balanced and nuanced.

I didn’t expect a wholesale superficial condemnation, but I’m still glad I didn’t get it. It’s very important to condemn in depth and for every defect, based on actual data and events. And this succeeds very well at it.

Secondly, while it doesn’t really spend more than 1-2 pages on the transition period after the fall of Ceausescu, it still manages to convey a general sense of why Romanian society is the way it is, both in that chapter and throughout the rest of the book.

Now my history lessons in high school may have ended with the Second World War but I still got the gist of this period from my parents and simply living in the country. I didn’t have a full or even an accurate picture of most things though. For instance, I thought the late 70s were a period of détente in the repression (because that’s how my late boomer parents perceived it) but it turns out the screws were already being tightened back and that the period of openness had begun before that.

All in all it was a very useful read for me especially taking into consideration how short it is. And it prompted me to try out his older book on how the communist mythology entered our history books. He had a brief chapter on this here and I was not at all surprised that 90% of what he called “communist inventions” are exactly the history I learned in school almost two decades after the fall of the regime. They changed the nomenclature but the “unified, eternal, important” Romanian society that always existed where it is now (“vechime, continuitate, independență și unitate”), well that was absolutely the same.

[voulpit · Rating 4 out of 5]

O relatare foarte clara care trece in revista principalele "realizari" ale comunismului in Romania.
Bunicul meu a citit-o la randul lui si a spus ca este 100% adevarat.
Din punctul meu de vedere, este mai mult decat partinitor, istoricul nu se sfieste sa isi exprime propriile pareri, deloc pozitive. Este clar pro-occidental si pro-european si deci perspectiva nu are cum sa fie alta decat cea exprimata in carte.

P.S. Ca si alte carti ale lui, si cartea aceasta e prea groasa pentru 200 pagini. Au scris cu alineaturi largi, pe o hartie groasa, pentru a da impresia de volum mare. Nu-mi place aceasta practica!

[Maria Eliana · Rating 4 out of 5]

3,5
ma asteptam sa fie prezentate mai pe larg unele fapte si per total sa ma impresioneze mai mult cartea, dar a fost ok, o recomand

[Adrian Cristian · Rating 4 out of 5]

O istorie pe scurt a comunismului românesc, o privire de ansamblu foarte buna. Am apreciat și extrasele din documentele reale.

[Iulian Ștefan · Rating 5 out of 5]

Excelentă. Recomand.

[Alexandra Radu · Rating 5 out of 5]

O analiză lucidă a comunismului, construită în jurul paradoxurilor (aparente cel puțin) ale regimului în România. Unul dintre acestea fiind cum partidul cu până în 1000 de membri în 1944 (din care majoritatea erau minorități) a reușit să 'prindă' pe fondul discrepanțelor uriașe între elita intelectuală și restul populației scufundată într-o sărăcie cruntă și incultură - aprox. 40% din populație era analfabetă. Lucruri la care nu stăm mai bine nici astăzi. Un alt paradox este cum la ieșirea din comunism nu am avut capacitatea de a trece la un alt fel de societate și economie, drept dovadă stau rezultatele alegerilor din mai 1990 care au rezultat într-o clasă politică formată preponderent din foștii comuniști care îi acuzau pe Ceaușești că "au întinat nobilele idealuri ale comunismului". Excercițiu de imaginație sugerat de autor: cum ar fi arătat România astăzi fără paranteza comunistă? Acesta prezintă pe parcursul cărții o serie de fapte precum răsturnarea elitelor, rezistența, rolul minorităților, emanciparea femeii, industrializarea, demolarea Bucureștiului, rolul bisericii, corupția ș.a.m.d fără să dea verdicte absolute, invitând cititorul să judece și să concluzioneze.

[Emanuel Teodoru · Rating 3 out of 5]

O lucrare pentru tinerii aflati la inceputul tentativei de intelegere a perioadei comuniste. A lasat senzatia ca este o colectie de articole, mai degraba decat o lucrare unitara. Autorul amesteca informatiile/analizele "obiective" cu opinii personale sau experiente personale sau subtile si ironice lovituri (uneori sub centura) lipsite de relevanta, ceea ce ii afecteaza credibilitatea stiintifica. Nu a eloborat suficient pe marginea comunism=utopie, desi as fi fost interesat, cu atat mai mult cu cat aceasta calificare este utilizata ulterior ca fapt dovedit. O carte utila de la care asteptam totusi mai mult.

[Bogdan Teodorescu · Rating 5 out of 5]

O carte excepțională. Se tratează un subiect controversat, însă sunt lasate deoparte toate prejudecățile.

”Fractura societății românești și lipsa de repere culturale și politice a unei mari părți din populația țării aveau să contribuie considerabil la implantarea comunismului. Privind situația existentă înainte de 1944, România era țara cea mai puțin pregătită pentru experimentul comunist; nu era însă totodată, cât ar fi de paradoxal, și țara cea mai expusă, cea mai susceptibilă de a se lăsa capturată și remodelată?”

[Bogdan · Rating 4 out of 5]

"Comunismul a distrus enorm și a clădit enorm. Marca pe care a lăsat-o e mai adânc întipărită decât întreaga istorie anterioară." Aceasta este miza celei mai recente lucrări a profesorului Lucian Boia - o scurtă privire aruncată asupra celor 50 de ani de comunism autohton.
Excelent prezentată, cu un stil academic foarte abordabil, lucidă și nepărtinitoare, opera prezintă câteva surprize de interpretare chiar și celor mai versați în istoria comunismului românesc.

[Bianca Borea · Rating 4 out of 5]

"Straniu" - un cuvânt ce poate caracteriza comunismul românesc (pe lângă altele).

Chiar dacă nu am trăit ceea ce descrie Lucian Boia (foarte bine structurează informațiile), am moștenit. Fără voia mea. Pe lângă asta, mă lovesc zi de zi de aceeași autosuficiență sau pasivitate românească , de aceeași "slăbiciune" a instituțiilor românești. Până când?

Oare ce poate declanșa schimbarea?
Cum se pot "modula" mentalități ?
Și ce rol avem noi ,"post-decembriștii" ?

[Angela · Rating 4 out of 5]

Nu chiar ce ma asteptam, dar cartea merita citita, mai ales stenogramele de la final.

„Rezistenţa prin bancuri“ a fost mai radicală şi a cuprins o mai mare parte a populaţiei decât
„rezistenţa prin cultură“. S-ar zice că a fost, în vremea lui Ceauşescu, principala formă de rezistenţă a românilor. Amuzant, desigur, dar cam derizoriu…

[Claudiu Constantin · Rating 5 out of 5]

Adevărul e că ne tragem din comunism: incomparabil mai direct decât din daci și din romani, și mai substanțial decât din perioada interbelică, pe care ne place atât de mult s-o invocăm ca punct de plecare imaginar: https://blog.claudiuconstantin.ro/ne-...

[Gab · Rating 5 out of 5]

Păcat că nostalgicii comunismului nu sunt din cei care îl citesc pe Lucia Boia....., ci mai degrabă pe Densușianu. Cartea e foarte bine scrisă, se citește ușor și ne împiedică sa uităm.

[Andreea · Rating 4 out of 5]

Oh, well, what can say? It has been exactly how I thought! The book only made me wonder (again) how blind people are! I can understand how many people came to regret that period, with the certainty of tomorrow, with the moving-up on social hierarchy (a mainly agricultural country came to be one of the first in heavy industry production, only exactly this is what killed our economy, in the end, instead of adapting to the new technology and new industrial areas, we remained the same manufactures of the 20th century. People moved from countryside to cities, that were in fact workers cities, not real ones, thus agriculture suffered, and we got the later out-dated industry), but I simply cannot subscribe to their point of view. Turning your eye from all the bad things is as unhealthy as not seeing whatever good was done during this period. Many of today's wrongs are coming from that period. And again the attachment we have for our recent history shows we are not ready to give it up (just think that 85% of Romanians vote for Ion Iliescu in 1990, one of the communist leaders). It is like our history starts in 1945, not earlier (on the other hand communists took care to blame the monarchy, the intellectual elite, the foreigners - there was a lot of foreign enterprises between the wars - the rich people for all the hardships of common people). And, surprisingly, or not (!), the same slogans could be heard after the communism was down (as Boia says, the communism lost, the communists won). I think one of the greatest crimes against this people is that the scale of values is upside down, that we do not have any more wise and well educated people to lead us, that all our leaders are coming from the secondary team of the former regime (just remember their speeches, how all they care about is the welfare of people, that all those who oppose them are the enemy of the people, their mouth is full people, but actually nobody gives a damn about the people).
And how they perverted our national history, just to support their slogans! How the reality for them was just a twisted game...and still people do regret them....maybe because their reality fits them better....maybe because they were feeling important...we lived 1984 (George Orwell) and indeed reality surpasses fiction.
Maybe the coming generations will be ready to start all over again.