What do you think?
Rate this book
Dezrădăcinare
„Dacă cineva mă întreabă ce să citească din proza de limbă română, răspund negreșit: Dezrădăcinare. Întreg volumul aduce la suprafață lucruri pe care, mai des, le ținem ascunse. Aici, se descos și se defac traume - și toate acestea cu mare grijă să nu fie re-traumatizant pentru persoanele cititoare. Aici, rușinea împărtășită e deja un pic depășită, indiferent că e rușinea inadecvării sinelui sau cea adusă de părinți. Deși dezrădăcinată, naratoarea creează apropiere.
Vulnerabil și curajos, acesta e un roman queer în toate sensurile, un roman pe care-l vei dori pentru tine, să-l subliniezei, să marchezi momentele în care te recunoști, să-l ții strâns la piept. Și-l vei dori și pentru prietenx. Și pentru oricine, chiar și pentru părinți.” - Maria Martelli
„Sașa Zare a scris o superbă carte-matrioșca, unde fiecare întâlnire cu un alt miez al poveștii devine o experiență transformatoare. Dezrădăcinare este, în același timp și pe rând, roman al scrierii unui roman, roman al căutărilor și al vindecărilor sinelui, roman al formării unei tinere queer, Sașa, al peregrinărilor ei prin Republica Moldova și România, roman al iubirii și al prieteniilor calde. Foarte important, Dezrădăcinare este și una dintre acele povești rare, care arată travaliul descoperirii unui limbaj adaptat pentru sine, capabil să exprime, fără să trădeze experiențe esențiale, oricât de neasămănătoare, oricât de dureroase. Rar am citit o carte în care încercări dure, anihilante aproape, să fie constant mângâiate de balsamul înțelegerii și al speranței. Dezrădăcinare, cu energia ei flamboaiantă, extravagantă și nesupusă, cu astfel de efecte operează.” - Alina Purcaru
Vulnerabil și curajos, acesta e un roman queer în toate sensurile, un roman pe care-l vei dori pentru tine, să-l subliniezei, să marchezi momentele în care te recunoști, să-l ții strâns la piept. Și-l vei dori și pentru prietenx. Și pentru oricine, chiar și pentru părinți.” - Maria Martelli
„Sașa Zare a scris o superbă carte-matrioșca, unde fiecare întâlnire cu un alt miez al poveștii devine o experiență transformatoare. Dezrădăcinare este, în același timp și pe rând, roman al scrierii unui roman, roman al căutărilor și al vindecărilor sinelui, roman al formării unei tinere queer, Sașa, al peregrinărilor ei prin Republica Moldova și România, roman al iubirii și al prieteniilor calde. Foarte important, Dezrădăcinare este și una dintre acele povești rare, care arată travaliul descoperirii unui limbaj adaptat pentru sine, capabil să exprime, fără să trădeze experiențe esențiale, oricât de neasămănătoare, oricât de dureroase. Rar am citit o carte în care încercări dure, anihilante aproape, să fie constant mângâiate de balsamul înțelegerii și al speranței. Dezrădăcinare, cu energia ei flamboaiantă, extravagantă și nesupusă, cu astfel de efecte operează.” - Alina Purcaru
512 pages, Paperback
Published October 1, 2024
217 people are currently reading
3044 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 218 reviews
September 6, 2022
Las aici link-ul către discuția mea cu cititorii de pe YouTube & cu scriitoarea Cătălina Stanislav, pe marginea romanului: https://youtu.be/k6BSecMufok :)
February 8, 2026
DEZĂRĂDĂCINĂRE, sf [Pl: ~nări] 1 Scoatere din rădăcină. 2 Extirpare. 3 Extragere. 4 (Fig) Părăsire a locului de naștere Cf dezrădăcina (4). 5 (Fig) Distrugere. 6 (Fig) Omorâre.
Tema dezrădăcinării străbate acest roman-eseu-memoir queer de la început până la sfârșit. Sașa Vlas, protagonista operei, trece prin diferite etape de desprindere față de rădăcinile toxice, sau mai degrabă de dezrădăcinare a ideii greșite despre acele rădăcini nesănătoase care au stat la baza formării ei „din perioada preverbală” până în adolescență, rădăcini care își întind umbrele sumbre până la maturitate.
În primul rând, e vorba despre dezrădăcinarea de/din Sveta, mama Sașei, narcisistă, manipulatoare emoțională abuzantă – o femeie complet identificată cu „misiunea” de mamă cultural dominantă, tradiționalist-patriarhală, cea a mamei eroine, absolute și absolutizate à la Grigore Vieru. Este o dezrădăcinare fizică și psihică, o afirmare a propriei identități în discontinuitatea celei sufocante a mamei.
În al doilea rând, Sașa se dezrădăcinează de Moldova, țara de origine, și ia contact cu România, o continuare a proiecției așteptărilor mamei și ale familiei asupra ei: este o dezrădăcinare lingvistică și culturală, în care statusul social superior la care se aspiră e atins când limba moldovenească e complet substituită de româna standard, eliminând limba „greșită”, ruso-hibridă.
În același timp, e o dezrădăcinare perversă, pasivă-agresivă, pentru că, pe cât de „superioară” poate fi dimensiunea purificată de rusisme, pe cât de gratifiantă schimbarea punctelor culturale de referință, pe atât de multă frustrare generează susținerea continuă a acestui complex de inferioritate față de țara de adopție. Pactul social neexplicitat în Moldova întreține iluzia că moldovenii se pot „emancipa” complet din punct de vedere cultural și lingvistic, dar în același timp nu trebuie să-și ostenteze evoluția în prezența altor conaționali. Pot recita superior între români, însă nu trebuie să uite că vor continua să rămână „inferiori” între moldoveni.
A treia dezrădăcinare se petrece față de heterosexualitate, cu întregul sistem de reguli social dominante, normative, care susțin normalizarea hetero- și demonizarea homo-, bi-, ecc., queer- sexualității. Este vorba despre o maturizare ce traversează corpul și provoacă încă o dată sistemul de reguli universal acceptat. Pe măsură ce Sașa devine conștientă de limbajul propriului corp, acceptându-și bisexualitatea și, în plan general, propria sexualitate, descoperă și sistemul toxic de relaționare – o reiterare a celui folosit în raportul cu mama sa. Caută în permanență validare, atenție, se agață cu toate puterile de orice fărâmă de afecțiune provocându-și rău dinadins pentru a umple golul afectiv enorm la care a fost expusă în permanență în timpul copilăriei.
Acestea și alte dezrădăcinări (ca de exemplu cea față de literatura dominantă și ce înțelegem prin literatură) sunt analizate de o voce lucidă, permanent definitorie, critică și autocritică, formativă. Este vocea propriei conștiințe evolutive, cu adevărat queer, în accepțiunea generală a termenului, anume acela de mutabilitate, instabilitate, provizorat al identității.
Volumul acesta literar sfidează orice definiție cuprinzătoare, normativă, duală, ecc. – devenind fundamental pentru evoluția literaturii de limbă română, a literaturii moldovenești și a literaturii române deopotrivă. Este fundamental întrucât rezistă oricărei definiții de gen (atât literar cât și socio-cultural) poziționându-se într-un spațiu nou, neconvențional și nenormativ – de acceptare prin auto-acceptare, de vindecare prin auto-descoperire.
DEZRĂDĂCINARE este un exemplu de luciditate intelectuală și generozitate, de împărtășire a propriei experiențe ca afirmare a propriei identități: în cuvintele autoarei, „un spațiu comun de procesare și vindecare posibile”.
Tema dezrădăcinării străbate acest roman-eseu-memoir queer de la început până la sfârșit. Sașa Vlas, protagonista operei, trece prin diferite etape de desprindere față de rădăcinile toxice, sau mai degrabă de dezrădăcinare a ideii greșite despre acele rădăcini nesănătoase care au stat la baza formării ei „din perioada preverbală” până în adolescență, rădăcini care își întind umbrele sumbre până la maturitate.
În primul rând, e vorba despre dezrădăcinarea de/din Sveta, mama Sașei, narcisistă, manipulatoare emoțională abuzantă – o femeie complet identificată cu „misiunea” de mamă cultural dominantă, tradiționalist-patriarhală, cea a mamei eroine, absolute și absolutizate à la Grigore Vieru. Este o dezrădăcinare fizică și psihică, o afirmare a propriei identități în discontinuitatea celei sufocante a mamei.
În al doilea rând, Sașa se dezrădăcinează de Moldova, țara de origine, și ia contact cu România, o continuare a proiecției așteptărilor mamei și ale familiei asupra ei: este o dezrădăcinare lingvistică și culturală, în care statusul social superior la care se aspiră e atins când limba moldovenească e complet substituită de româna standard, eliminând limba „greșită”, ruso-hibridă.
În același timp, e o dezrădăcinare perversă, pasivă-agresivă, pentru că, pe cât de „superioară” poate fi dimensiunea purificată de rusisme, pe cât de gratifiantă schimbarea punctelor culturale de referință, pe atât de multă frustrare generează susținerea continuă a acestui complex de inferioritate față de țara de adopție. Pactul social neexplicitat în Moldova întreține iluzia că moldovenii se pot „emancipa” complet din punct de vedere cultural și lingvistic, dar în același timp nu trebuie să-și ostenteze evoluția în prezența altor conaționali. Pot recita superior între români, însă nu trebuie să uite că vor continua să rămână „inferiori” între moldoveni.
A treia dezrădăcinare se petrece față de heterosexualitate, cu întregul sistem de reguli social dominante, normative, care susțin normalizarea hetero- și demonizarea homo-, bi-, ecc., queer- sexualității. Este vorba despre o maturizare ce traversează corpul și provoacă încă o dată sistemul de reguli universal acceptat. Pe măsură ce Sașa devine conștientă de limbajul propriului corp, acceptându-și bisexualitatea și, în plan general, propria sexualitate, descoperă și sistemul toxic de relaționare – o reiterare a celui folosit în raportul cu mama sa. Caută în permanență validare, atenție, se agață cu toate puterile de orice fărâmă de afecțiune provocându-și rău dinadins pentru a umple golul afectiv enorm la care a fost expusă în permanență în timpul copilăriei.
Acestea și alte dezrădăcinări (ca de exemplu cea față de literatura dominantă și ce înțelegem prin literatură) sunt analizate de o voce lucidă, permanent definitorie, critică și autocritică, formativă. Este vocea propriei conștiințe evolutive, cu adevărat queer, în accepțiunea generală a termenului, anume acela de mutabilitate, instabilitate, provizorat al identității.
Volumul acesta literar sfidează orice definiție cuprinzătoare, normativă, duală, ecc. – devenind fundamental pentru evoluția literaturii de limbă română, a literaturii moldovenești și a literaturii române deopotrivă. Este fundamental întrucât rezistă oricărei definiții de gen (atât literar cât și socio-cultural) poziționându-se într-un spațiu nou, neconvențional și nenormativ – de acceptare prin auto-acceptare, de vindecare prin auto-descoperire.
DEZRĂDĂCINARE este un exemplu de luciditate intelectuală și generozitate, de împărtășire a propriei experiențe ca afirmare a propriei identități: în cuvintele autoarei, „un spațiu comun de procesare și vindecare posibile”.
July 11, 2022
Dragă Sașa,
Nu am știut niciodată cum se simte să fii
cu adevărat înțeles, să te regăsești atât de profund în ceva scris de o persoană pe care nu o cunoști, să îți dea lacrimile realizând că nu ești singură, că cineva acolo a suferit la fel ca tine, gândește și simte pe aceeași frecvență cu tine. Am rezonat enorm cu ce ai scris și îți mulțumesc pentru că ai pus în cuvinte lucruri care zăceau în mine fără nume, că prin a te scrie pe tine ne-ai scris pe mulți, ne-ai dat o voce și o speranță: se poate trăi și așa. Am 20 de ani, sunt studentă la Litere cu breton, body insecurities și aceleași vechi traume, ascult Zemfira și mă uit la filme Ghibli pentru confort, iar la 18 ani m-am îndrăgostit de o fată mai mare decât mine care era într-o relație. Această carte mi-a fost cea mai bună prietenă, o oglindă și hartă a tăcerilor mele. Pot doar să sper că într-o zi voi reuși să decupez din mine toate zilele de fumat pachete întregi de țigări și să le modelez în ceva măcar pe jumătate atât de frumos. Până atunci îți admir talentul, vulnerabilitatea și generozitatea cu care ne-ai oferit atâtea bucăti din tine.
Nu am știut niciodată cum se simte să fii
cu adevărat înțeles, să te regăsești atât de profund în ceva scris de o persoană pe care nu o cunoști, să îți dea lacrimile realizând că nu ești singură, că cineva acolo a suferit la fel ca tine, gândește și simte pe aceeași frecvență cu tine. Am rezonat enorm cu ce ai scris și îți mulțumesc pentru că ai pus în cuvinte lucruri care zăceau în mine fără nume, că prin a te scrie pe tine ne-ai scris pe mulți, ne-ai dat o voce și o speranță: se poate trăi și așa. Am 20 de ani, sunt studentă la Litere cu breton, body insecurities și aceleași vechi traume, ascult Zemfira și mă uit la filme Ghibli pentru confort, iar la 18 ani m-am îndrăgostit de o fată mai mare decât mine care era într-o relație. Această carte mi-a fost cea mai bună prietenă, o oglindă și hartă a tăcerilor mele. Pot doar să sper că într-o zi voi reuși să decupez din mine toate zilele de fumat pachete întregi de țigări și să le modelez în ceva măcar pe jumătate atât de frumos. Până atunci îți admir talentul, vulnerabilitatea și generozitatea cu care ne-ai oferit atâtea bucăti din tine.
February 25, 2023
Aș fi vrut să-mi placă mai mult numai pentru părțile și pasajele strașnice - cel mai bun cuvânt pe care aș putea să-l folosesc - de-a dreptul strașnice, peste care am dat. Însă, ele se pierd prin cantitățile exagerate de umplutură - bine scrisă, adevărat - dar umplutura tot umplutură rămâne. N-am apreciat nici felul în care autoarea s-a strecurat nu foarte subtil în experiența lecturii în câteva părți, de parcă îi era prea frică să-și lase cititorii să perceapă pe cont propriu ceea ce ea a transmis foarte explicit oricum. Poate ar fi funcționat mai bine să-și separe intervențiile metaliterare într-un argument la început, sau într-o postfață. În orice caz, ceva care să ne dea nouă alegerea dacă vrem explicații suplimentare sau nu.
Nici stilul autoarei de a-și despica toate ideile în patru sau chiar mai mult nu mi s-a părut o experiență plăcută, asta și pentru că tot nu am înțeles ce este mai exact cartea Sașei Zare. Un roman? Autobiografie mascată ca ficțiune, autoficțiune? Confesiune? Un (extrem de) lung poem în proză? Un experiment hibrid? Știu că delimitarea asta se bate cap în cap cu scopurile autoarei când vine vorba de scris, dar ca cititor, am nevoia să înțeleg de ce a simțit nevoia să acorde o mai mare importanță detaliilor triviale în loc să le comprime și să se concentreze mai mult pe alte aspecte, cum ar fi să îmbine mai bine acele părți în care își asumă discursul politicizat. Oricât de mult aș fi de acord cu ideile ei (și chiar sunt), îmi e greu să ignor felul în care se simt mai mult ca un afterthought decât ca părți organice din text.
Dezrădăcinare e cu siguranță o carte de care literatura română contemporană avea nevoie, lucru pentru care nu am cu să nu o apreciez, dar, în același timp, nu e tocmai gamechanger-ul la care mă așteptam.
Nici stilul autoarei de a-și despica toate ideile în patru sau chiar mai mult nu mi s-a părut o experiență plăcută, asta și pentru că tot nu am înțeles ce este mai exact cartea Sașei Zare. Un roman? Autobiografie mascată ca ficțiune, autoficțiune? Confesiune? Un (extrem de) lung poem în proză? Un experiment hibrid? Știu că delimitarea asta se bate cap în cap cu scopurile autoarei când vine vorba de scris, dar ca cititor, am nevoia să înțeleg de ce a simțit nevoia să acorde o mai mare importanță detaliilor triviale în loc să le comprime și să se concentreze mai mult pe alte aspecte, cum ar fi să îmbine mai bine acele părți în care își asumă discursul politicizat. Oricât de mult aș fi de acord cu ideile ei (și chiar sunt), îmi e greu să ignor felul în care se simt mai mult ca un afterthought decât ca părți organice din text.
Dezrădăcinare e cu siguranță o carte de care literatura română contemporană avea nevoie, lucru pentru care nu am cu să nu o apreciez, dar, în același timp, nu e tocmai gamechanger-ul la care mă așteptam.
August 22, 2022
M-a trântit de pământ şi mi-a tras palme cartea asta. Şi m-a tratat, în acelaşi timp, cu răbdare şi înțelegere. Best novel of 2022 so far, no contest.
May 31, 2022
O îmbrățișare lungă și duioasă, din care ies fără suflu, dar cu speranța că poate cândva o să știu și eu să ofer o astfel de îmbrățișare.
Nu am mai citit un roman de asemenea anvergură de câțiva ani și a fost o alegere profund personală să închei această pauză cu Dezrădăcinare. Sunt fericit că am ales așa. Mâna care mi s-a întins a fost una puternică, blândă și puternică. M-a dus într-o lectură splendidă.
Multe ar trebui scrise despre această carte și sper că se vor scrie. Toată atenția posibilă sper să cadă peste ea. Cu răsuflarea tăiată, spun acum doar câteva lucruri:
E foarte mult în această carte despre cum te scrii. Să te scrii cu atenție, să te scrii cu dragoste, să te scrii cu responsabilitate, să te curatoriezi etic, fără bias, să te scrii queer. Să îi/le/x scrii pe ceilaltx la fel, cât mai queer cu putință. Acest ”mod” traversează atât de seamlessly cartea că nici nu e, de fapt, un mod. Queer e însăși producția. Totul e queer aici. Sașa Zare nu scrie pur și simplu despre chestii, ci face un mediu, de peste tot îl apucă și îl creează, asamblând mai mult decât spații și timpuri și povești, producând un mediu în sine. Și câtă finețe în această curatoriere de mediu queer, câtă grijă și atenție. Abia citind Dezrădăcinare, am simțit cu adevărat ce vrea să spună Iulia Militaru prin etica feministă a asamblajelor. Acest roman depășește orice clișeu de formă: e mai mult decât o sumă de texte, este un text-mediu, atât de bine curatoriat că în unele părți te oprești să spui ”ah,uite!” și ”uau, câtă migală”.
În acest text-mediu nu ești spectatorx, nu prea ai cum să fii. Clima e climă, condițiile meteorologice nu sunt preconizate de nimeni: respiri aerul de aici, bei berea de aici, mănânci cipsurile de aici. Cum e scris, așa plouă sau nu plouă. E scris ca să fie trăit responsabil, să îl înțelegi, să lași să te cuprindă, să îți vorbească și să asculți după cum e scris, nu după cum ți-ar fi ție mai confortabil să discuți. Dezrădăcinare este o ecologie de istorie queer.
Multă vreme, probabil toată această vară, o să mă visez într-o casă la sat, lucrând la o carte, cu bere în beci și cu speranța ca acea carte să poată îmbrățișa așa cum este Dezrădăcinare capabilă. Pentru că am simțit cum am fost întrebat la fiecare pagină ”ni cuprindim?”, și pentru 400 de pagini am zis fără răsuflare ”da”.
P.S.: citatul pe care l-aș putea foarte bine pune deasupra patului, sau în balcon, să îl văd zilnic: Mai ușor îți iei scrisul înapoi de la o mamă decât de la întreaga literatură română contemporană.
Nu am mai citit un roman de asemenea anvergură de câțiva ani și a fost o alegere profund personală să închei această pauză cu Dezrădăcinare. Sunt fericit că am ales așa. Mâna care mi s-a întins a fost una puternică, blândă și puternică. M-a dus într-o lectură splendidă.
Multe ar trebui scrise despre această carte și sper că se vor scrie. Toată atenția posibilă sper să cadă peste ea. Cu răsuflarea tăiată, spun acum doar câteva lucruri:
E foarte mult în această carte despre cum te scrii. Să te scrii cu atenție, să te scrii cu dragoste, să te scrii cu responsabilitate, să te curatoriezi etic, fără bias, să te scrii queer. Să îi/le/x scrii pe ceilaltx la fel, cât mai queer cu putință. Acest ”mod” traversează atât de seamlessly cartea că nici nu e, de fapt, un mod. Queer e însăși producția. Totul e queer aici. Sașa Zare nu scrie pur și simplu despre chestii, ci face un mediu, de peste tot îl apucă și îl creează, asamblând mai mult decât spații și timpuri și povești, producând un mediu în sine. Și câtă finețe în această curatoriere de mediu queer, câtă grijă și atenție. Abia citind Dezrădăcinare, am simțit cu adevărat ce vrea să spună Iulia Militaru prin etica feministă a asamblajelor. Acest roman depășește orice clișeu de formă: e mai mult decât o sumă de texte, este un text-mediu, atât de bine curatoriat că în unele părți te oprești să spui ”ah,uite!” și ”uau, câtă migală”.
În acest text-mediu nu ești spectatorx, nu prea ai cum să fii. Clima e climă, condițiile meteorologice nu sunt preconizate de nimeni: respiri aerul de aici, bei berea de aici, mănânci cipsurile de aici. Cum e scris, așa plouă sau nu plouă. E scris ca să fie trăit responsabil, să îl înțelegi, să lași să te cuprindă, să îți vorbească și să asculți după cum e scris, nu după cum ți-ar fi ție mai confortabil să discuți. Dezrădăcinare este o ecologie de istorie queer.
Multă vreme, probabil toată această vară, o să mă visez într-o casă la sat, lucrând la o carte, cu bere în beci și cu speranța ca acea carte să poată îmbrățișa așa cum este Dezrădăcinare capabilă. Pentru că am simțit cum am fost întrebat la fiecare pagină ”ni cuprindim?”, și pentru 400 de pagini am zis fără răsuflare ”da”.
P.S.: citatul pe care l-aș putea foarte bine pune deasupra patului, sau în balcon, să îl văd zilnic: Mai ușor îți iei scrisul înapoi de la o mamă decât de la întreaga literatură română contemporană.
April 8, 2022
Saşa, te strâng de mână înapoi
September 28, 2022
E foarte ușor să te identifici cu poveștile Sașei: cu acea căutare-pierdere-reconstruire a identității, cu dragostea al cărei sfârșit te anihilează, cu relația oscilantă și co-dependentă cu mama, izvor al fricii de abandon, cu dezrădacinarea însăși, mai ales dacă ești unul dintre mulții copii care s-au azvârlit devreme din căminul părintesc, mai sigur sau mai fragil, într-o lume aproape cu totul străină. Frazele elegante, vocabularul complex, evidentele lecturi și relația puternică a Sașei cu scrisul și cu cititul, inclusiv intervențiile vocii de autor, cu acele fermecătoare tentative de captare a bunăvoinței - sunt tot atătea poduri între ea și cititoare (așa cum alege să își definească, exclusiv, publicul).
Am zis "povești" și nu poveste nu pentru că mi s-ar părea că firele nu se leagă (eu simt că da, povestea se încheagă), ci pentru că autoarea însăși invocă de la început Carnetul auriu, de Doris Lessing și apoi își organizează materialul în mai multe "carnete": jurnal de terapie, o presupusă ficțiune, episoade care sună clar a jurnal intim editat.
Cartea lui Doris Lessing e magistrală și e una dintre preferatele mele, dar nu mi-am setat așteptările pentru Sașa Zare la nivelul ei. Ar fi fost nedrept și fără sens. Cu toate astea, construcția nu m-a convins în totalitate. De prea multe ori am simțit că nu poate construi un episod narativ și îl umple cu teorii din psihoterapie sau cu un discurs ultra-șlefuit. Tonul asta mi-a sunat artificial, ca al unui începător care se teme să construiască ficțiune acolo unde amintirile sunt prea îndepărtate ca sa mai poți reda convingător sentimentele. Și cele mai stângace sunt dialogurile, nu din cauza limbii moldovenești, asa cum se teme scriitoarea, ci din cauză ca sunt prea demonstrative, teziste (mai ales cel cu fratele mai mare, despre credintă și cele cu terapeuta - in fine, aici poate fi reticența mea la orice limbaj de lemn și la cel al psihanalizei în special).
Înțeleg entuziasmul vizavi de noutatea acestei prime voci feminine în proza queer românească (deși aveam poezie, eseu, articole și, evident, voci masculine, chiar e un pic ironic că identificăm tot in funcție de gen vocile queer), dar pentru mine toate inserțiile teoretice și șlefuite acolo unde simțeam nevoia de creație proprie țin cartea într-o zonă călduță. Îmi place fără să mă miște.
Aș mai citi-o pe Sașa Zare, dar sper sa scrie cu mai multă încredere în propria creativitate data viitoare.
Am zis "povești" și nu poveste nu pentru că mi s-ar părea că firele nu se leagă (eu simt că da, povestea se încheagă), ci pentru că autoarea însăși invocă de la început Carnetul auriu, de Doris Lessing și apoi își organizează materialul în mai multe "carnete": jurnal de terapie, o presupusă ficțiune, episoade care sună clar a jurnal intim editat.
Cartea lui Doris Lessing e magistrală și e una dintre preferatele mele, dar nu mi-am setat așteptările pentru Sașa Zare la nivelul ei. Ar fi fost nedrept și fără sens. Cu toate astea, construcția nu m-a convins în totalitate. De prea multe ori am simțit că nu poate construi un episod narativ și îl umple cu teorii din psihoterapie sau cu un discurs ultra-șlefuit. Tonul asta mi-a sunat artificial, ca al unui începător care se teme să construiască ficțiune acolo unde amintirile sunt prea îndepărtate ca sa mai poți reda convingător sentimentele. Și cele mai stângace sunt dialogurile, nu din cauza limbii moldovenești, asa cum se teme scriitoarea, ci din cauză ca sunt prea demonstrative, teziste (mai ales cel cu fratele mai mare, despre credintă și cele cu terapeuta - in fine, aici poate fi reticența mea la orice limbaj de lemn și la cel al psihanalizei în special).
Înțeleg entuziasmul vizavi de noutatea acestei prime voci feminine în proza queer românească (deși aveam poezie, eseu, articole și, evident, voci masculine, chiar e un pic ironic că identificăm tot in funcție de gen vocile queer), dar pentru mine toate inserțiile teoretice și șlefuite acolo unde simțeam nevoia de creație proprie țin cartea într-o zonă călduță. Îmi place fără să mă miște.
Aș mai citi-o pe Sașa Zare, dar sper sa scrie cu mai multă încredere în propria creativitate data viitoare.
November 14, 2025
Cartea asta m-a prins de la primele pagini. Sau mai bine zis, de la primele cuvinte ascultate. Sașa Zare are un fel foarte direct de a spune lucruri grele, dar fără să le transforme în dramă ieftină. Scrie curat, sincer, ca și cum ar povesti cuiva drag ce a trăit, cu tot cu durerile, fricile și bucățile rupte din ea.
Mi-a plăcut cum vorbește despre familie, boală, identitate, despre locul din care vii și locul în care încerci să te așezi. E multă vulnerabilitate aici, dar și o putere liniștită care se simte printre rânduri. Unele scene sunt grele, altele sunt atât de reale încât simți că te ating personal.
Nu e o carte perfectă și nici nu încearcă să fie. E o mărturie. E o încercare de a înțelege ce înseamnă să fii dezrădăcinat și totuși să cauți un sens, chiar și când te doare.
Pentru mine a fost o lectură care rămâne cu tine. Nu pentru povestea în sine, ci pentru adevărul ei. Și pentru modul în care îți amintește că fiecare om duce o lume în spate.
Superb debut
Recomand
Mi-a plăcut cum vorbește despre familie, boală, identitate, despre locul din care vii și locul în care încerci să te așezi. E multă vulnerabilitate aici, dar și o putere liniștită care se simte printre rânduri. Unele scene sunt grele, altele sunt atât de reale încât simți că te ating personal.
Nu e o carte perfectă și nici nu încearcă să fie. E o mărturie. E o încercare de a înțelege ce înseamnă să fii dezrădăcinat și totuși să cauți un sens, chiar și când te doare.
Pentru mine a fost o lectură care rămâne cu tine. Nu pentru povestea în sine, ci pentru adevărul ei. Și pentru modul în care îți amintește că fiecare om duce o lume în spate.
Superb debut
Recomand
January 6, 2023
O carte lgbt despre trauma transgenerationala, terapie, despre cum asteptarile altora ne ghideaza faptele in viata, despre singuratate, alienare, prietenie, corporalitate, despre cum credem ca "finding the one will solve all of our problems"(dar din pacate asta nu se intampla, doar ne aruncam bagajul emotional si traumele in bratele cuiva care s-ar simti coplesit la un moment dat), o carte care mi-a rascolit toate fiinta, care mi-a luat jumatate mai mult de jumatate de luna sa o citesc, but that's okai
January 4, 2023
Cartea asta mi-a întors părți din mine de mult îngropate, a fost o experiență unică pentru mine. Nu există nimic ca ea și o iubesc pentru asta. A fost și dificil de citit din cauza asta, din cauza reacțiilor mele emoționale, dar am citit clar la timpul potrivit. Ar fi enorm de multe de spus, dar sunt prea plină de lucrurile de spus acum, e greu să le aștern.
February 5, 2023
3.50. Cu ciudă că nu pot da 4 din 5. Romanul Sașei Zare este fără doar și poate un roman bun. Merită citit. Prima parte este minunat scrisă. Toată povestea de familie, tot zbuciumul formării și căutării identității, balansul între două țări, două limbi, mersul dezechilibrat pe o graniță îngustă și adesea tăioasă mi-au plăcut tare. Cred însă că această carte ar fi avut nevoie de un editor care să lucreze împreună cu scriitoarea la echilibrarea compozițională. De altfel, dificil de ținut în frâu (jurnal intim, jurnal de terapie, narațiune la persoana a III-a, roman al romanului).
Din punctul meu de vedere părțile sunt debalansate (dar țesătura ține) . Partea care descrie relația toxică dintre Sașa si Alice este mult prea lungă, pentru mine a fost obositoare și emoția s-a diluat spre plictis. Finalul mi s-a părut, de asemenea, lungit.
Încă un minus pentru mine au fost intervențiile autoarei în relația dintre "cititoare" (de ce doar cititoarea?) și textul citit. Mi s-au părut intruzive, ca și cum naratoarea n-ar fi vrut să lase povestea în voia sorții și la voia cititorilor (cam cum ar face o mamă grijulie care mai aranjează gulerul copilului înainte de a ieși pe scenă și le cere celor din public să fie atenți la micuț). De altfel, o și recunoaște într-un pasaj: "Singura mea grijă ești tu, cititoareo, de tine chiar îmi pasă și scopul acestei povești și al fiecărei povești pe care o scriu vreodată e să am o conversație cu tine. Îți întind mâna tocmai pentru că nu vreau, conștient, să mă integrez în modurile hegemonice de a scrie literatură română (...), singura mea frică e că nu o să mă strângi de mână înapoi. Mi-e frică să nu mă vezi. Știi, ca pe ceva care nu are denumire și așa se pierde. O mică scânteie deja dizolvată,
înainte să se formeze complet în ochii privitoarei. "
Nu e nevoie să ne ținem de mână 😊.
Acest permanent control înăbușă povestea/poveștile, unele minunat scrise, cum ar fi cea a călătoriei la Moscova sau episodul taberei de la Odesa.
Am o mare admirație pentru curajul scriitoarei de a aborda o temă dificilă și sensibilă. Mă bucur că receptarea critică a fost foarte bună spre entuziastă și cu siguranță voi căuta următoarele romane scrise de Sașa Zare.
Din punctul meu de vedere părțile sunt debalansate (dar țesătura ține) . Partea care descrie relația toxică dintre Sașa si Alice este mult prea lungă, pentru mine a fost obositoare și emoția s-a diluat spre plictis. Finalul mi s-a părut, de asemenea, lungit.
Încă un minus pentru mine au fost intervențiile autoarei în relația dintre "cititoare" (de ce doar cititoarea?) și textul citit. Mi s-au părut intruzive, ca și cum naratoarea n-ar fi vrut să lase povestea în voia sorții și la voia cititorilor (cam cum ar face o mamă grijulie care mai aranjează gulerul copilului înainte de a ieși pe scenă și le cere celor din public să fie atenți la micuț). De altfel, o și recunoaște într-un pasaj: "Singura mea grijă ești tu, cititoareo, de tine chiar îmi pasă și scopul acestei povești și al fiecărei povești pe care o scriu vreodată e să am o conversație cu tine. Îți întind mâna tocmai pentru că nu vreau, conștient, să mă integrez în modurile hegemonice de a scrie literatură română (...), singura mea frică e că nu o să mă strângi de mână înapoi. Mi-e frică să nu mă vezi. Știi, ca pe ceva care nu are denumire și așa se pierde. O mică scânteie deja dizolvată,
înainte să se formeze complet în ochii privitoarei. "
Nu e nevoie să ne ținem de mână 😊.
Acest permanent control înăbușă povestea/poveștile, unele minunat scrise, cum ar fi cea a călătoriei la Moscova sau episodul taberei de la Odesa.
Am o mare admirație pentru curajul scriitoarei de a aborda o temă dificilă și sensibilă. Mă bucur că receptarea critică a fost foarte bună spre entuziastă și cu siguranță voi căuta următoarele romane scrise de Sașa Zare.
January 8, 2025
Am citit această carte pentru un club de carte și a fost diferită de ce mă așteptam.
Pentru mine (!) Dezrădăcinare a fost o carte de memorii, eseuri, reminiscențe din copilărie, descoperire de sine, introspecție, orice numai nu ficțiune. Nu o zic ca pe ceva de rău, pur și simplu așa am citit-o. Ea este la categoria de ficțiune, pentru că anumite detalii (câte, nu știu), au fost fictionalizate.
Mi-a plăcut tare mult să citesc primele 298 de pagini, după care a început să fie doar ok. Pot spune că e pe placul meu scrisul autoarei exceptând tendința de a explica multe trăiri ale lui Saşa, ca și cum vrea să se asigure că am înțeles corect ce se întâmplă, să fie sigură că nu înțelegem greșit (?). Nu lasă loc de interpetare pentru cititor.
Consider că este o lectură actuală, mulți tineri plecând din locul lor natal în alt oraș, altă țară; la fel, mulți tineri au o relație disfuncțională cu un părinte sau cu ambii; și nu în timul rând, acea descoperire de sine, descoperire sexuală.
M-am gândit că exact așa se omoară și oamenii, se proiectează o frică pe un grup de ființe care adună câteva vagi caracteristici comune, sunt marcați drept cauza monstruoasă a relelor și automat separați de un noi, cei buni, separare care îi dezumanizează pe primii în ochii celor buni, îi reduce la niște închipuiri fantasmagorice şi așa li se justifică moartea. Cumva, emoțional, probabil nu simți că ai omorât un om, ci un pericol.
Pentru mine (!) Dezrădăcinare a fost o carte de memorii, eseuri, reminiscențe din copilărie, descoperire de sine, introspecție, orice numai nu ficțiune. Nu o zic ca pe ceva de rău, pur și simplu așa am citit-o. Ea este la categoria de ficțiune, pentru că anumite detalii (câte, nu știu), au fost fictionalizate.
Mi-a plăcut tare mult să citesc primele 298 de pagini, după care a început să fie doar ok. Pot spune că e pe placul meu scrisul autoarei exceptând tendința de a explica multe trăiri ale lui Saşa, ca și cum vrea să se asigure că am înțeles corect ce se întâmplă, să fie sigură că nu înțelegem greșit (?). Nu lasă loc de interpetare pentru cititor.
Consider că este o lectură actuală, mulți tineri plecând din locul lor natal în alt oraș, altă țară; la fel, mulți tineri au o relație disfuncțională cu un părinte sau cu ambii; și nu în timul rând, acea descoperire de sine, descoperire sexuală.
M-am gândit că exact așa se omoară și oamenii, se proiectează o frică pe un grup de ființe care adună câteva vagi caracteristici comune, sunt marcați drept cauza monstruoasă a relelor și automat separați de un noi, cei buni, separare care îi dezumanizează pe primii în ochii celor buni, îi reduce la niște închipuiri fantasmagorice şi așa li se justifică moartea. Cumva, emoțional, probabil nu simți că ai omorât un om, ci un pericol.
July 29, 2025
așa cum e el, un roman de care avea și literatura română nevoie, cu pâinea noastră cea de toate zilele
cu suflet, cu o realitate pe care cu toții o trăim more or less, queer or not, scriitorx or not
cu suflet, cu o realitate pe care cu toții o trăim more or less, queer or not, scriitorx or not
March 30, 2022
Dezrădăcinare este un roman despre devenirea scriitoare, un roman feminist, politic, care recentrează puternic un subiect mai mereu alterizat în literatura mainstream. Un roman în care e în sfârșit redată forma adevărată a vieții trăite aici, în partea noastră de lume, sub presiunea unor forțe uriașe, care trag și împing, acoperind și înăbușind tot ce le subminează. Un roman despre cum să-ți regăsești cuvintele în ciuda tuturor blocajelor și traumelor. Despre cum să-ți regăsești cuvintele în ciuda tuturor regulilor scrisului, în ciuda elitismului și conservatorismului profund implicate în scrierea literaturii într-o limbă standard, cu nenumărații ei paznici. În ciuda scriitorilor misogini care au încercat să-și manifeste puterea asupra corpului, imaginii și cuvintelor tale, în ciuda heteropatriarhatului care încearcă să-ți nege existența.
Însă această poveste nu este una apăsătoare: o străbate un flux inspirațional care cu siguranță le va „da voie” și altor scriitoare queer, feministe să se exprime. Această poveste minunat țesută ne va reconecta, dincolo de toate obstacolele și ne va transmite energia strălucitoare cu care să pornim, alături de Sașa, într-o căutare însuflețită, neîntreruptă și imposibil de descurajat, a iubirii.
(Laura Sandu)
Însă această poveste nu este una apăsătoare: o străbate un flux inspirațional care cu siguranță le va „da voie” și altor scriitoare queer, feministe să se exprime. Această poveste minunat țesută ne va reconecta, dincolo de toate obstacolele și ne va transmite energia strălucitoare cu care să pornim, alături de Sașa, într-o căutare însuflețită, neîntreruptă și imposibil de descurajat, a iubirii.
(Laura Sandu)
September 2, 2022
Am dat cinci stele pentru prima jumătate, care m-a dat pe spate la propriu. Un debut extrem de bun, și o poveste crudă, pe alocuri crunta și viscerala despre identitate, relații și dependență. E queer, și asta introduce un clivaj identitar suplimentar făcând, pentru personajul principal, mult mai dureros sentimentul unei non apartenențe la nimic. Atunci când ești între lumi nu ești nicăieri, de fapt, dar îți dorești să fii cineva și undeva. Textul e doar despre o viață dezrădăcinată și o căutare de sens, între o relație cvasi-abuzivă și traumatizanta cu o mama narcisistă, o relație izvorâtă din trauma asta, pasaje auto-reflexive și personaje dureros de reale.
Pe alocuri însă, încearcă exagerat de mult sa reflecteze, cvasi-politic, la lume și identitatea de gen. Asta rupe firul, îngreunează lectura și simți că se rupe puțin coerența unor trăiri interioare, altfel extrem de familiare pentru o anumită categorie de cititori, care constituie de fapt grosul poveștii. Deși, chiar la final, există și o discuție despre un fir roșu. Păcat că s-a intrerupt puțin pe parcurs.
Pe alocuri însă, încearcă exagerat de mult sa reflecteze, cvasi-politic, la lume și identitatea de gen. Asta rupe firul, îngreunează lectura și simți că se rupe puțin coerența unor trăiri interioare, altfel extrem de familiare pentru o anumită categorie de cititori, care constituie de fapt grosul poveștii. Deși, chiar la final, există și o discuție despre un fir roșu. Păcat că s-a intrerupt puțin pe parcurs.
September 21, 2022
„Cred că am găsit și conceptul potrivit pentru formula Sașei Zare: cel de autoteorie (sau autotheory), pe care îl împrumut din studiul foarte lămuritor al lui Lauren Fournier. Un astfel de subgen cu mize feministe clare (ce se întinde de la Chris Kraus la Roxane Gay) combină autobiografia cu practica și cu excursul (meta)teoretic. Ce mi se pare că face Dezrădăcinare și, în general, mișcarea feministă locală este tocmai asta – blurarea, într-un mod mai degrabă performativ decât rigid (ai zis foarte bine Panta rei), a distincției dintre artă, critică și viață (socială).”
https://www.scena9.ro/article/cronica...
https://www.scena9.ro/article/cronica...
March 12, 2023
Literatura (de limbă) română avea nevoie de cartea asta. Are nevoie de mai multe cărți cum e aceasta. Comunitatea queer din zona noastră de lume este prea puțin reprezentată în literatură în mod autentic, din interior, cu toate frământările, cu căutările, cu durerile și speranțele, cu viața ei proprie.
„Dezrădăcinare” e-o carte puternică așa cum rar mi-a fost dat să citesc. O carte care rănește și vindecă, o carte ce poate scoate la iveală propriile traume ale cititorului, indiferent că acest cititor este sau nu queer. Pentru că, dincolo de aspectul acesta - relevant, desigur, dar nu limitativ -, Sașa Zare a scris o poveste de viață în care scormonește în sufletele personajelor, disecă până la nerv relațiile de familie (cu precădere relația mamă-fiică), vorbește despre pierderea și căutarea de sine, asumarea propriei identități, despre dragoste și obsesie. Nu mă feresc să-i spun bildungsroman, deși povestea personajului Sașa nu e nicidecum finalizată, ea încă se scrie undeva, căutarea ei nu a încetat.
M-a durut mult cartea asta. Mi-a săpat în suflet cu dalta și mi-a pus o oglindă în fața ochilor. Relația Sașei cu mama ei ultra-protectoare, care și-a trăit viața doar prin copii, uitând de ea, m-a lovit adânc, așa cum în general mă lovesc romanele care vorbesc despre relații mamă-fiică. Nu am avut aceeași experiență bolnăvicioasă, dar undeva a râcâit. Am judecat-o pe Sașa pentru modul în care a ales să se desprindă de Sveta, pentru modul în are vorbește despre ea, dar, în același timp, mi-am dorit s-o îmbrățișez, să-i spun că va trece, că și ea se va maturiza și va înțelege lumea (și pe mama ei) altfel cu timpul.
Romanul acesta vrea să fie multe lucruri și uneori m-a pierdut pe drum. Mi-aș fi dorit mult să-i dau 5 stele, fie și numai pentru faptul că deschide drumuri și discuții, dar cred că Sașa Zare a vrut prea multe și nu s-a hotărât în ce direcție să meargă. Autoficțiune? Pentru că nu știm nimic despre autoare, nu știm nici dacă romanul e în vreun fel autobiografic (deși așa pare). Poveste de dragoste? Nu chiar, nu aș numi relația dintre Sașa și Alice „dragoste”. Jurnal? Tratat de psihologie? Toate astea împreună, dar prea puțin din fiecare pentru a putea încadra cartea într-o categorie. Și poate că e ok așa, poate nici nu trebuie încadrată, deși recunosc că schimbarea bruscă a perspectivei, digresiunile meta-ficționale și, în special, zonele de analiză (și auto-analiză) psihologică m-au deraiat nițel.
Totul a fost cumva prea mult, de la un punct încolo. Prea multe intervenții ale Sașei-autoarea în povestire (deși, în general, îmi place meta-ficțiunea). Prea multe discuții teoretice pe marginea traumei, cu limbaj de lemn specific tratatelor de psihologie. Prea multe paranteze. Iar ultimele două capitole deja nu au mai avut niciun sens pentru mine. Mă întreb dacă romanul a avut redactor sau, fiind publicat de o editură mică, s-a considerat necesar să nu se intervină prea mult pe textul autoarei (n-ar fi fost tocmai rău, având în vedere inconsistența limbajului, când „purple”, când colocvial în momente ciudate - acel „duh” folosit nu în dialog, de exemplu). Și nu am înțeles de ce autoarea se adresează exclusiv cititoarelor (ne mirăm, apoi, că sunt atâția bărbați care refuză să citească cărți scrise de femei...).
Din aceste motive, și implicarea mea în lectură a fost inegală și am fluctuat între imersiune totală, dureroasă, auto-descoperitoare, până la momente de deconectare completă de la text. M-am aruncat cu totul în povestea relației mamă-fiică și am trăit-o intens, cu un nod în gât și un ghimpe în inimă, doar ca să fiu scoasă din ea și să mă trezesc, fără veste, pe canapeaua de terapie (primul moment de deconectare). Apoi am fost din nou aruncată în alt vârtej, de data aceasta cel al relației cu Alice, din nou dureros, intens trăit, poate cel mai viu capitol al cărții, o poveste din care nimeni nu avea cum să iasă întreg sufletește. Dar din nou am fost scoasă, forțat, de o autoare care a simțit nevoia să se explice, să-și psihanalizeze personajele, să ne ghideze cu duritate în direcția dorită de ea, fără să ne lase să ne facem propria impresie despre cei implicați, să transforme povestea de dragoste într-un moment explicativ de genul cărților de self-help (al doilea moment de deconectare).
Nu vreau să credeți că nu mi-a plăcut cartea. A lăsat o impresie extrem de puternică asupra mea și va rămâne cu mine mult timp. O recomand din tot sufletul, absolut tuturor. Era necesară, sunt necesare astfel de cărți, puternice, autentice, care să doară. Mă bucur că acest roman există și sper să dea curaj și altor scriitori din zona queer să-și spună poveștile.
„Dezrădăcinare” e-o carte puternică așa cum rar mi-a fost dat să citesc. O carte care rănește și vindecă, o carte ce poate scoate la iveală propriile traume ale cititorului, indiferent că acest cititor este sau nu queer. Pentru că, dincolo de aspectul acesta - relevant, desigur, dar nu limitativ -, Sașa Zare a scris o poveste de viață în care scormonește în sufletele personajelor, disecă până la nerv relațiile de familie (cu precădere relația mamă-fiică), vorbește despre pierderea și căutarea de sine, asumarea propriei identități, despre dragoste și obsesie. Nu mă feresc să-i spun bildungsroman, deși povestea personajului Sașa nu e nicidecum finalizată, ea încă se scrie undeva, căutarea ei nu a încetat.
M-a durut mult cartea asta. Mi-a săpat în suflet cu dalta și mi-a pus o oglindă în fața ochilor. Relația Sașei cu mama ei ultra-protectoare, care și-a trăit viața doar prin copii, uitând de ea, m-a lovit adânc, așa cum în general mă lovesc romanele care vorbesc despre relații mamă-fiică. Nu am avut aceeași experiență bolnăvicioasă, dar undeva a râcâit. Am judecat-o pe Sașa pentru modul în care a ales să se desprindă de Sveta, pentru modul în are vorbește despre ea, dar, în același timp, mi-am dorit s-o îmbrățișez, să-i spun că va trece, că și ea se va maturiza și va înțelege lumea (și pe mama ei) altfel cu timpul.
Romanul acesta vrea să fie multe lucruri și uneori m-a pierdut pe drum. Mi-aș fi dorit mult să-i dau 5 stele, fie și numai pentru faptul că deschide drumuri și discuții, dar cred că Sașa Zare a vrut prea multe și nu s-a hotărât în ce direcție să meargă. Autoficțiune? Pentru că nu știm nimic despre autoare, nu știm nici dacă romanul e în vreun fel autobiografic (deși așa pare). Poveste de dragoste? Nu chiar, nu aș numi relația dintre Sașa și Alice „dragoste”. Jurnal? Tratat de psihologie? Toate astea împreună, dar prea puțin din fiecare pentru a putea încadra cartea într-o categorie. Și poate că e ok așa, poate nici nu trebuie încadrată, deși recunosc că schimbarea bruscă a perspectivei, digresiunile meta-ficționale și, în special, zonele de analiză (și auto-analiză) psihologică m-au deraiat nițel.
Totul a fost cumva prea mult, de la un punct încolo. Prea multe intervenții ale Sașei-autoarea în povestire (deși, în general, îmi place meta-ficțiunea). Prea multe discuții teoretice pe marginea traumei, cu limbaj de lemn specific tratatelor de psihologie. Prea multe paranteze. Iar ultimele două capitole deja nu au mai avut niciun sens pentru mine. Mă întreb dacă romanul a avut redactor sau, fiind publicat de o editură mică, s-a considerat necesar să nu se intervină prea mult pe textul autoarei (n-ar fi fost tocmai rău, având în vedere inconsistența limbajului, când „purple”, când colocvial în momente ciudate - acel „duh” folosit nu în dialog, de exemplu). Și nu am înțeles de ce autoarea se adresează exclusiv cititoarelor (ne mirăm, apoi, că sunt atâția bărbați care refuză să citească cărți scrise de femei...).
Din aceste motive, și implicarea mea în lectură a fost inegală și am fluctuat între imersiune totală, dureroasă, auto-descoperitoare, până la momente de deconectare completă de la text. M-am aruncat cu totul în povestea relației mamă-fiică și am trăit-o intens, cu un nod în gât și un ghimpe în inimă, doar ca să fiu scoasă din ea și să mă trezesc, fără veste, pe canapeaua de terapie (primul moment de deconectare). Apoi am fost din nou aruncată în alt vârtej, de data aceasta cel al relației cu Alice, din nou dureros, intens trăit, poate cel mai viu capitol al cărții, o poveste din care nimeni nu avea cum să iasă întreg sufletește. Dar din nou am fost scoasă, forțat, de o autoare care a simțit nevoia să se explice, să-și psihanalizeze personajele, să ne ghideze cu duritate în direcția dorită de ea, fără să ne lase să ne facem propria impresie despre cei implicați, să transforme povestea de dragoste într-un moment explicativ de genul cărților de self-help (al doilea moment de deconectare).
Nu vreau să credeți că nu mi-a plăcut cartea. A lăsat o impresie extrem de puternică asupra mea și va rămâne cu mine mult timp. O recomand din tot sufletul, absolut tuturor. Era necesară, sunt necesare astfel de cărți, puternice, autentice, care să doară. Mă bucur că acest roman există și sper să dea curaj și altor scriitori din zona queer să-și spună poveștile.
December 1, 2025
Mi-a plăcut cartea. Autoarea abordează diferite teme: abuzul sexual, orientare sexuală, prietenia, relația cu părinții. Are talent la povestit, dibăcie la scris. Faină carte de debut.
Am citit de două ori cartea. Prima dată am citit-o în format fizic. A doua oară am ascultat-o și mi-a plăcut enorm cum a fost narată de Marina Palii. Accentul moldovenesc a fost un deliciu pentru mine :)
Să o citiți și voi.
Am citit de două ori cartea. Prima dată am citit-o în format fizic. A doua oară am ascultat-o și mi-a plăcut enorm cum a fost narată de Marina Palii. Accentul moldovenesc a fost un deliciu pentru mine :)
Să o citiți și voi.
September 25, 2022
Am rămas fără cuvinte, fără gânduri, fără suflare. Am trecut printr-un rollercoaster de emoții citind acest roman. Sașa Zare m-a scufundat până în adâncurile lumii, de unde tot ea m-a scos la suprafață. În timpul lecturii am plâns, am râs, am urlat, m-am simțit sfâșiată și tulburată de cuvintele Sașei care m-au făcut să îmi admit mie însămi că este ok să nu am o relație bună cu mama, că este ok sa fiu queer, că este ok să mă simt singură în lumea asta și nu în ultimul rând, ca este ok să mă simt așa cum mă simt. Dragă Sașa, îți mulțumesc că m-ai făcut să mă simt acceptată pentru cine sunt cu adevărat!
June 5, 2022
un super-debut, peste ce e considerata literatura basa contemporana buna. ce i-a lipsit lui Sasa si ce lipseste fictiunii romanesti de azi in general e institutia editorului de continut, cineva care sa iti zica unde sa scoti si eventual sa rescrii. mi se par usor inegale partile de psihanaliza, teorie si unele zone de jurnal. altfel, probabil cel mai bun roman feminist queer romanesc. respekt, Sașa
April 15, 2023
Loved it!
June 29, 2025
4,5
Mulțumesc, Sașa, că ai ales să împărtășești public, cu cei minoritari și marginalizați, imaginea unei persoane care îți amintește că nu ești singur prin ceea ce simți și experimentezi, că există lumină la capătul tunelului, chiar dacă pâlpâie foarte slab și e abia vizibilă, "în cuvintele tale am găsit ceva ce m-a hrănit".
Primul roman din literatura scrisă în limba română în care m-am regăsit cu o exactitate dureroasă. În paginile tale am descoperit pe cineva care mă înțelege și așterne pe hârtie aceleași zbuciumuri interioare, relații neînțelese și toxice cu parteneri sau membri ai familiei, reacții distructive și gânduri obsesive.
"𝑃𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑐𝑎̆ 𝑝𝑟𝑖𝑒𝑡𝑒𝑛𝑖𝑎 𝑒 𝑖𝑢𝑏𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑣𝑖𝑒𝑡̦𝑖𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑚 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑎𝑡𝑎̂𝑡 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑖𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑡𝑎̆ 𝑠-𝑜 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑝𝑡: 𝑖̂𝑚𝑖 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑒 𝑔𝑎̂𝑛𝑑𝑢𝑙 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑝 𝑐𝑎 𝑜 𝑏𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑒 𝑣𝑎̂𝑛𝑡, 𝑛𝑢 𝑠𝑡𝑎̆ 𝑚𝑢𝑙𝑡 𝑐𝑢 𝑚𝑖𝑛𝑒. 𝐼̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑣𝑖𝑠𝑒𝑧 𝑙𝑎 𝑜 𝑟𝑒𝑙𝑎𝑡̦𝑖𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑚𝑖 𝑣𝑎 𝑖̂𝑛𝑐𝑜𝑙𝑎̆𝑐𝑖 𝑠𝑢𝑓𝑙𝑒𝑡𝑢𝑙 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 𝑠̦𝑎𝑙 𝑐𝑎𝑙𝑑 𝑑𝑒 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑒 𝑖𝑢𝑏𝑖𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒, 𝑢𝑛 𝑡𝑟𝑎𝑡𝑎𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑡𝑜𝑡 𝑐𝑒 𝑛-𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑛𝑖𝑐𝑖𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆ „𝑎𝑐𝑎𝑠𝑎̆”. 𝐼̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑣𝑖𝑠𝑒𝑧 𝑠̦𝑖 𝑣𝑜𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑣𝑖𝑠𝑎 𝑚𝑢𝑙𝑡𝑎̆ 𝑣𝑟𝑒𝑚𝑒, 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑓𝑖𝑙𝑚𝑒𝑙𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑙𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑐𝑎̆𝑟𝑡̦𝑖𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑑𝑢𝑟𝑒𝑟𝑖𝑙𝑒, 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑎𝑟𝑖 𝑠𝑎𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑖𝑐𝑖, 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑔𝑜𝑙𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑎𝑒𝑟 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑒, 𝑑𝑒-𝑎𝑡𝑎̂𝑡𝑒𝑎 𝑜𝑟𝑖, 𝑐𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑝𝑟𝑎̆𝑏𝑢𝑠̦𝑒𝑠𝑐 𝑠̦𝑖 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑠𝑝𝑒𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑎 𝑐𝑎̆ 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑒 𝑎𝑐𝑜𝑙𝑜, 𝑎𝑙𝑡𝑢𝑛𝑑𝑒𝑣𝑎: 𝑖̂𝑛 𝑏𝑟𝑎𝑡̦𝑒𝑙𝑒 𝑐𝑢𝑖𝑣𝑎, 𝑖̂𝑛 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑖𝑟𝑎𝑡̦𝑖𝑎 𝑎𝑙𝑡𝑒𝑖 𝑓𝑖𝑖𝑛𝑡̦𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒-𝑡̦𝑖 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆𝑙𝑧𝑒𝑠̦𝑡𝑒 𝑐𝑒𝑎𝑓𝑎 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑑𝑜𝑟𝑚𝑖, 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑜 𝑚𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑐𝑎𝑟𝑒-𝑡̦𝑖 𝑐𝑢𝑝𝑟𝑖𝑛𝑑𝑒 𝑝𝑙𝑒𝑥𝑢𝑙 𝑠𝑜𝑙𝑎𝑟, 𝑎𝑝𝑎𝑠𝑎̆ 𝑢𝑠̦𝑜𝑟 𝑠̦𝑖 𝑡𝑒 𝑙𝑖𝑛𝑖𝑠̦𝑡𝑒𝑠̦𝑡𝑒, 𝑜 𝑚𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑒 𝑖𝑧𝑏𝑒𝑠𝑐 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑣𝑎𝑙𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑡𝑎𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑖𝑡𝑒, 𝑚𝑎̂𝑛𝑔𝑎̂𝑖𝑎𝑡𝑒, 𝑡𝑟𝑖𝑚𝑖𝑠𝑒-𝑛 𝑟𝑒𝑓𝑙𝑢𝑥, 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑖𝑡𝑒 𝑖𝑎𝑟. 𝑂 𝑚𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑠𝑡𝑎𝑡𝑜𝑟𝑛𝑖𝑐𝑎̆. 𝑈𝑛 𝑡̦𝑎̆𝑟𝑚. 𝑇𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑠𝑝𝑒𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑎 𝑐𝑎̆ 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑒 𝑖̂𝑛 𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑜𝑢𝑎̆ 𝑐𝑎𝑓𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑑𝑖𝑚𝑖𝑛𝑒𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑖̂𝑛 𝑚𝑖𝑐𝑢𝑙 𝑑𝑒𝑗𝑢𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑒 𝑖̂𝑛𝑡𝑖𝑛𝑑𝑒 𝑐𝑢 𝑜𝑟𝑒𝑙𝑒."
Mulțumesc, Sașa, că ai ales să împărtășești public, cu cei minoritari și marginalizați, imaginea unei persoane care îți amintește că nu ești singur prin ceea ce simți și experimentezi, că există lumină la capătul tunelului, chiar dacă pâlpâie foarte slab și e abia vizibilă, "în cuvintele tale am găsit ceva ce m-a hrănit".
Primul roman din literatura scrisă în limba română în care m-am regăsit cu o exactitate dureroasă. În paginile tale am descoperit pe cineva care mă înțelege și așterne pe hârtie aceleași zbuciumuri interioare, relații neînțelese și toxice cu parteneri sau membri ai familiei, reacții distructive și gânduri obsesive.
"𝑃𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑐𝑎̆ 𝑝𝑟𝑖𝑒𝑡𝑒𝑛𝑖𝑎 𝑒 𝑖𝑢𝑏𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑣𝑖𝑒𝑡̦𝑖𝑖 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑎𝑚 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑎𝑡𝑎̂𝑡 𝑑𝑒 𝑐𝑜𝑛𝑑𝑖𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑡𝑎̆ 𝑠-𝑜 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑝𝑡: 𝑖̂𝑚𝑖 𝑡𝑟𝑒𝑐𝑒 𝑔𝑎̂𝑛𝑑𝑢𝑙 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑐𝑎𝑝 𝑐𝑎 𝑜 𝑏𝑜𝑎𝑟𝑒 𝑑𝑒 𝑣𝑎̂𝑛𝑡, 𝑛𝑢 𝑠𝑡𝑎̆ 𝑚𝑢𝑙𝑡 𝑐𝑢 𝑚𝑖𝑛𝑒. 𝐼̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑣𝑖𝑠𝑒𝑧 𝑙𝑎 𝑜 𝑟𝑒𝑙𝑎𝑡̦𝑖𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑚𝑖 𝑣𝑎 𝑖̂𝑛𝑐𝑜𝑙𝑎̆𝑐𝑖 𝑠𝑢𝑓𝑙𝑒𝑡𝑢𝑙 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑢𝑛 𝑠̦𝑎𝑙 𝑐𝑎𝑙𝑑 𝑑𝑒 𝑓𝑎𝑚𝑖𝑙𝑖𝑒 𝑖𝑢𝑏𝑖𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒, 𝑢𝑛 𝑡𝑟𝑎𝑡𝑎𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑡𝑜𝑡 𝑐𝑒 𝑛-𝑎 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑛𝑖𝑐𝑖𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆ „𝑎𝑐𝑎𝑠𝑎̆”. 𝐼̂𝑛𝑐𝑎̆ 𝑣𝑖𝑠𝑒𝑧 𝑠̦𝑖 𝑣𝑜𝑖 𝑚𝑎𝑖 𝑣𝑖𝑠𝑎 𝑚𝑢𝑙𝑡𝑎̆ 𝑣𝑟𝑒𝑚𝑒, 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑓𝑖𝑙𝑚𝑒𝑙𝑒 𝑎𝑐𝑒𝑙𝑒𝑎 𝑠̦𝑖 𝑐𝑎̆𝑟𝑡̦𝑖𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑑𝑢𝑟𝑒𝑟𝑖𝑙𝑒, 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑎𝑟𝑖 𝑠𝑎𝑢 𝑚𝑎𝑖 𝑚𝑖𝑐𝑖, 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑔𝑜𝑙𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑎𝑒𝑟 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑎𝑟𝑒, 𝑑𝑒-𝑎𝑡𝑎̂𝑡𝑒𝑎 𝑜𝑟𝑖, 𝑐𝑎̆ 𝑚𝑎̆ 𝑝𝑟𝑎̆𝑏𝑢𝑠̦𝑒𝑠𝑐 𝑠̦𝑖 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑠𝑝𝑒𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑎 𝑐𝑎̆ 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑒 𝑎𝑐𝑜𝑙𝑜, 𝑎𝑙𝑡𝑢𝑛𝑑𝑒𝑣𝑎: 𝑖̂𝑛 𝑏𝑟𝑎𝑡̦𝑒𝑙𝑒 𝑐𝑢𝑖𝑣𝑎, 𝑖̂𝑛 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑖𝑟𝑎𝑡̦𝑖𝑎 𝑎𝑙𝑡𝑒𝑖 𝑓𝑖𝑖𝑛𝑡̦𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒-𝑡̦𝑖 𝑖̂𝑛𝑐𝑎̆𝑙𝑧𝑒𝑠̦𝑡𝑒 𝑐𝑒𝑎𝑓𝑎 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑑𝑜𝑟𝑚𝑖, 𝑖̂𝑛𝑡𝑟-𝑜 𝑚𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑐𝑎𝑟𝑒-𝑡̦𝑖 𝑐𝑢𝑝𝑟𝑖𝑛𝑑𝑒 𝑝𝑙𝑒𝑥𝑢𝑙 𝑠𝑜𝑙𝑎𝑟, 𝑎𝑝𝑎𝑠𝑎̆ 𝑢𝑠̦𝑜𝑟 𝑠̦𝑖 𝑡𝑒 𝑙𝑖𝑛𝑖𝑠̦𝑡𝑒𝑠̦𝑡𝑒, 𝑜 𝑚𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑒 𝑖𝑧𝑏𝑒𝑠𝑐 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑣𝑎𝑙𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑡𝑎𝑙𝑒 𝑠̦𝑖 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑖𝑡𝑒, 𝑚𝑎̂𝑛𝑔𝑎̂𝑖𝑎𝑡𝑒, 𝑡𝑟𝑖𝑚𝑖𝑠𝑒-𝑛 𝑟𝑒𝑓𝑙𝑢𝑥, 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑖𝑡𝑒 𝑖𝑎𝑟. 𝑂 𝑚𝑎̂𝑛𝑎̆ 𝑠𝑡𝑎𝑡𝑜𝑟𝑛𝑖𝑐𝑎̆. 𝑈𝑛 𝑡̦𝑎̆𝑟𝑚. 𝑇𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑠𝑝𝑒𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑎 𝑐𝑎̆ 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑒 𝑖̂𝑛 𝑐𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑜𝑢𝑎̆ 𝑐𝑎𝑓𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑑𝑖𝑚𝑖𝑛𝑒𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑖̂𝑛 𝑚𝑖𝑐𝑢𝑙 𝑑𝑒𝑗𝑢𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑠𝑒 𝑖̂𝑛𝑡𝑖𝑛𝑑𝑒 𝑐𝑢 𝑜𝑟𝑒𝑙𝑒."
March 29, 2023
Pro:
Doua citate mi-au placut mult din carte din carte:
“Terapeuta zice ca prin cuvantul “a incerca” punem inconstient un obstacol intre noi si actiune” si “indragostirea e premonitia pierderii”.
Te face sa iti amintesti de copilarie.
Contra:
Personajul a fost oribil conturat. In orice context a dat vina pe cei din jur si niciodata pe ea. Cartea a fost scrisa destul de haotic din punctul meu de vedere cu multe insertii nerelevante. Din poveste nu ai absolut nimic de invatat. Poti doar sa te consideri norocos ca ai avut mai multa tarie de caracter sa treci peste problemele din copilarie(parintii ne-au crescut cum au crezut ei ca e mai bine si nu ar trebui blamati toata viata)
Concluzie: n-as recomanda cartea asta nimanui si nu-i inteleg nota aceasta mare.
Doua citate mi-au placut mult din carte din carte:
“Terapeuta zice ca prin cuvantul “a incerca” punem inconstient un obstacol intre noi si actiune” si “indragostirea e premonitia pierderii”.
Te face sa iti amintesti de copilarie.
Contra:
Personajul a fost oribil conturat. In orice context a dat vina pe cei din jur si niciodata pe ea. Cartea a fost scrisa destul de haotic din punctul meu de vedere cu multe insertii nerelevante. Din poveste nu ai absolut nimic de invatat. Poti doar sa te consideri norocos ca ai avut mai multa tarie de caracter sa treci peste problemele din copilarie(parintii ne-au crescut cum au crezut ei ca e mai bine si nu ar trebui blamati toata viata)
Concluzie: n-as recomanda cartea asta nimanui si nu-i inteleg nota aceasta mare.
August 1, 2022
Citind cartea m-am gândit și mi-am imaginat de mai multe ori cum ar fi să fie recomandată elevilor din școlile din R. Moldova (de unde vin și eu). Sper mult ca lectura acestei cărți să ne ajute pe toți și toate să ne simțim mai puțin greșite, valide și să putem să ne solidarizăm pe baza experiențelor trăite și care ne-au marcat atât de mult.
Mulțumesc pentru carte și reflecții. O mare bucurie că există cineva care a scris toate aceste gânduri și emoții!
Mulțumesc pentru carte și reflecții. O mare bucurie că există cineva care a scris toate aceste gânduri și emoții!
July 9, 2022
5 stele e prea puțin
te văd Sașa, și te strâng și eu în brațe înapoi
te văd Sașa, și te strâng și eu în brațe înapoi
June 30, 2024
Personajul principal este Sașa, o fată din Republica Moldova, care apoi se mută în România, la facultate. Urmărim îndeaproape relația ei cu familia, în special cu mama ei, care e o femeie a extremelor, apoi abuzurile prin care trece, prima dragoste, descoperirea identității queer și explorarea sexualității, boală, spitalizări, sesiunile de terapie. Scrisul este singura ei pasiune și într-un fel auto-terapie ce rămâne cu Sașa orice s-ar întâmpla. Prin scris poate fi ea însăși.
Relația Sașei cu Alice a fost un rollercoaster și emoțional și fizic și de toate felurile. Nu vreau să dau prea multe detalii, dar chiar avem radiografia unei relații controversate, care lasă urmări.
Am apreciat faptul că Sașa este într-un proces de vindecare și chiar merge la terapie, chiar dacă nu e ușor să treci peste anumite traume și mentalități. Mi-au plăcut și diversele referințe la autori, cărți, muzică, filme și seriale.
Deși o cunoaștem pe Sașa destul de intim în paginile romanului, parcă aș fi preferat ca autoarea Sașa să nu intervină atât de mult să “potolească” sau să justifice acțiunile/deciziile personajului Sașa.
E greu de încadrat romanul într-o structură (și un pic greu de urmărit uneori, pentru că sunt momente când efectiv ești “smuls” dintr-un moment și “aruncat” în cu totul alt spațiu și timp), deoarece avem mai multe tipuri de scriere combinate - roman și roman în roman, relatările la persoana I se împletesc cu cele la persoana a III-a, jurnal de terapie, meta ficțiune, autobiografie, self-help. Pe alocuri mi s-a părut repetitivă și parcă nu a avut un editor bun să șlefuiască puțin stilul și îmbinarea planurilor temporale. Dar nu știu, poate chiar exact așa s-a vrut a fi - ceva experimental, cu câte puțin din toate.
Relația Sașei cu Alice a fost un rollercoaster și emoțional și fizic și de toate felurile. Nu vreau să dau prea multe detalii, dar chiar avem radiografia unei relații controversate, care lasă urmări.
Am apreciat faptul că Sașa este într-un proces de vindecare și chiar merge la terapie, chiar dacă nu e ușor să treci peste anumite traume și mentalități. Mi-au plăcut și diversele referințe la autori, cărți, muzică, filme și seriale.
Deși o cunoaștem pe Sașa destul de intim în paginile romanului, parcă aș fi preferat ca autoarea Sașa să nu intervină atât de mult să “potolească” sau să justifice acțiunile/deciziile personajului Sașa.
E greu de încadrat romanul într-o structură (și un pic greu de urmărit uneori, pentru că sunt momente când efectiv ești “smuls” dintr-un moment și “aruncat” în cu totul alt spațiu și timp), deoarece avem mai multe tipuri de scriere combinate - roman și roman în roman, relatările la persoana I se împletesc cu cele la persoana a III-a, jurnal de terapie, meta ficțiune, autobiografie, self-help. Pe alocuri mi s-a părut repetitivă și parcă nu a avut un editor bun să șlefuiască puțin stilul și îmbinarea planurilor temporale. Dar nu știu, poate chiar exact așa s-a vrut a fi - ceva experimental, cu câte puțin din toate.
This entire review has been hidden because of spoilers.
November 7, 2022
Obsesia mea pentru cărți de autoare contemporane moldovene mă duce într-o lume parcă făurită special pentru mine, într-o spirală a povestirilor despre Chișinău, despre Moldova, despre durerea de a fi moldovean și cât de ușor e să te simți deconectat de propria ta țară, de propriul popor, dar și de propria persoană, episoade de depersonalizare din cauza identității tale, și așa mai departe. Am citit cartea asta cu sufletul la gură, lăcrimând ușor în troleibuz, ascultând Zemfira și citind paginile pline de sentimente atât de bine relatate. Mă regăsesc enorm în această carte, ba chiar, operă, nu voiam să se termine, I didn't get enough of it. Sunt atât de fericit că avem autori atât de buni în țară, autori tineri care, mai mult sau mai puțin, fac parte din aceeași generație ca mine, un tânăr născut după 2000 (deși Sașa a fost născută prin anii '90) și care, la fel, ascultă Lana del Rey pe podea, gândindu-se la fostele iubiri și durerea sfâșietoare a sufletului după o despărțire tragică (și queer). Am atâtea de spus despre cartea asta, începând cu tehnica în care a fost scrisă și câtă inspirație mi-a dat, până la sentimentele profunde pe care mi le-a trezit, însă nu doresc că le dau prietenilor mei prea multe spoilere ;). În orice caz, recomand enorm de mult lecturarea cărții acesteia, simt că sunt o altă persoană după ce am terminat, această "culegere" de experiențe m-a făcut și pe mine să cresc în această scurtă săptămână cât am citit-o.
February 15, 2025
Wow!
It was a journey
Mi-a luat mult mai mult decât credeam că-mi va lua să termin cartea Sașei Zare
S-a simțit extrem de personal.
Cumva intuitiv am împărțit lectura cărții în două, împărțire care a coincis și cu împărțirea romanului în două.
Este un roman experimental și cred că și asta m-a obosit, pe lângă intensitatea textului.
Sașa Zare explorează multe stiluri, într-o ordine ce dă sens schimbărilor stilistice, dar la un punct, m-a copleșit și am crezut că nu o voi termina vreodată.
Este o capodopera acest roman cu tot cu eventualele lui stângăcii, pentru că e un debut. Potențialul pe care-l remarc în scrierea lui Zare este peste orice autor român contemporan pe care l-am citit până acum.
Singurul "minus", deși este doar ceva ce mi-a lipsit mie și nu-l prezint ca pe un neajuns obiectiv al romanului, este că nu am simțit o continuitate a protagonistei între cele două părți. Sașa, personajul principal din carte, crește și nu am simțit că eroina crescută este același personaj cu Sașa mică. Poate autorx și-a propus să arate fix această dispariție a copilului interior, dar pentru mine s-au simțit ca două personaje distincte.
It was a journey
Mi-a luat mult mai mult decât credeam că-mi va lua să termin cartea Sașei Zare
S-a simțit extrem de personal.
Cumva intuitiv am împărțit lectura cărții în două, împărțire care a coincis și cu împărțirea romanului în două.
Este un roman experimental și cred că și asta m-a obosit, pe lângă intensitatea textului.
Sașa Zare explorează multe stiluri, într-o ordine ce dă sens schimbărilor stilistice, dar la un punct, m-a copleșit și am crezut că nu o voi termina vreodată.
Este o capodopera acest roman cu tot cu eventualele lui stângăcii, pentru că e un debut. Potențialul pe care-l remarc în scrierea lui Zare este peste orice autor român contemporan pe care l-am citit până acum.
Singurul "minus", deși este doar ceva ce mi-a lipsit mie și nu-l prezint ca pe un neajuns obiectiv al romanului, este că nu am simțit o continuitate a protagonistei între cele două părți. Sașa, personajul principal din carte, crește și nu am simțit că eroina crescută este același personaj cu Sașa mică. Poate autorx și-a propus să arate fix această dispariție a copilului interior, dar pentru mine s-au simțit ca două personaje distincte.
February 19, 2023
Un creuzet de teme, motive și emoții. Aceasta este, cred, cartea anului pentru mine. O lectură captivantă, o carte care îmbină mai multe stiluri deodată și cu povești de viață marcante pentru cititor.
Displaying 1 - 30 of 218 reviews