What do you think?
Rate this book
Ongewone Lessen
In Hélène Grimaud's second book, we go with her on her spiritual journey through Italy. Once again she talkes about the love of her life; music. But also tries to answer many philosophical question we all face at one point in our lives. On her journey she meets several extraordinary people that help her with these questions and make you think that there is no such thing as luck.
192 pages
First published October 1, 2005
3 people are currently reading
107 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 14 of 14 reviews
April 13, 2019
"Era încă o întârziere. Astfel de piedici sunt ceva obișnuit în viața artiștilor, dar, în chip bizar, această întârziere anume mă întristase foarte tare, iar eu urăsc tristețea, văl între sine și lucruri care slăbește culorile, astupă sunetele și face vinul mai acru."
November 10, 2015
"Cine ne poate face fericiți? Nimeni, doar noi înșine. "
September 23, 2007
Excellent, thoughourly enjoyed this book. Not only the musical bits and bobs, but also the philosophical questions she askes herself, and us in a way.
And once again not badly written at all! She really seems like a multi-talent... (ok maybe I should stop kissing her @$$ now...)
You can really fill an evening with her.. Either watch one of her concertos, listen to her cd's or snuggle up with a book of hers...
And once again not badly written at all! She really seems like a multi-talent... (ok maybe I should stop kissing her @$$ now...)
You can really fill an evening with her.. Either watch one of her concertos, listen to her cd's or snuggle up with a book of hers...
February 15, 2016
Mi-a plăcut începutul, m-a făcut să mă gândesc la "Mănâncă, roagă-te, iubește" a lui Elisabeth Gilbert, dar, pe parcurs, am fost dezamăgită. Mă așteptam să primesc niște lecții aparte, însă am avut doar impresia că citesc un interviu cu Grimaud, că aflu lucruri despre viața ei și cam atât.
June 3, 2018
Illuminante, per me!
July 23, 2015
I certainly did like some of the thoughts Grimaud expressed in her book, but I didn't like the bombastic style of her writings. The accounts of her conversations with the people she met on her journey didn't sound authentic to me: no one talks in that way. Or is it that the Dutch translation was that bad? The really beautiful parts of the book are the ones in which she tells about her wolves: there we find real authentic passion!
June 3, 2021
M-am trezit din somn înfometată.
De parcă n-aş mai fi mâncat de veacuri, mi-era foame de pământ, de continente, de furtuni, de vuiet. Mă chinuia o poftă mistuitoare de parfumuri – sare presărată pe piele, răşină de brazi falnici, întunecaţi, iarbă gingaşă cosită primăvara. Ardeam să muşc cu dinţii dintr-un peşte crud, să-mi desfăşor urechea la simfonia lumii, să deschid ochii ca să văd cu adevărat şi să mă minunez de-atâta strălucire, să-mi afund mâinile-n pământ şi-n guri de lupi, jilave.
Să mă întorc la lumea care curge şi mugeşte.
Foamea mă cuprinsese noaptea. Mă alungase din aşternut. Decupat de pătratul ferestrei, cerul înflorea şi scânteia de stele. Luna nu se zărea deloc, dar părea că o palidă lucire izvora din stânci, din arbori, urcând din pământ odată cu vara şi răspândindu-se din râuri. Mi-am amintit că, în copilărie, am crestat trunchiul unui stejar ca să-mi amestec sângele de la încheietură cu seva lui – mi-am inventat, atunci, pactul fratern.
În care zi, în ce lună şi în ce an mi-am trădat, oare, jurământul? În care ceas anume? Timpul trecea, mi se scurgea printre degete. Nu-mi rămânea destul nici pentru lupi, deşi Centrul primise undă verde pentru programul de reinserţie în sălbăticie a speciilor ameninţate, nici pentru iubire, nici pentru singurătate. Şi muzica? Întrebarea m-a atins cu aripa ei înainte să adorm la loc. Muzica? – întreaga mea viaţă, odată ce ea dădea tonul pentru tot restul.
De dimineaţă, golul din suflet nu dispăruse. Afară era călduţ. Talazurile coroanelor verzi în vânt aduceau în mine marea, cu zvonul ei de doruri de plecare. Întrebarea pe care somnul o alungase s-a întors. M-am scuturat şi, astfel, m-am descotorosit de ea: eram fericită în muzică aşa cum poţi fi în căsătorie, nu? Şi nu cumva răspunsesem hotărând că orice întrebare despre muzică avea o singură dezlegare: nu în părerea de rău după trecut, ci în crearea viitorului? Această mişcare spre universal, spre un punct de împăcare a contrariilor.
„Nu în părerea de rău după trecut, ci în crearea viitorului”. Îmi repetam asta în timpul orei de yoga. Ashtanga yoga, un tip fluid, în care se trece lin de la o poziţie la alta, având respiraţia drept singur ritm. În loc să alegi o postură şi să încremeneşti în ea, e un legato fără întrerupere. Există anumite mişcări de respectat, o coregrafie, mişcări ce se unesc. Uitare, graţie, ritm profund. Practicam yoga de patru ani: lipsa totală a unor principii de viaţă sănătoasă care mă guvernase se făcuse în cele din urmă crâncen resimţită: în timpul unui turneu la Paris, în ciuda injecţiilor şi a masajului, spatele îmi rămăsese înţepenit. Am fost nevoită să anulez concertul; să încep gimnastica recuperatorie, apoi yoga, apoi ashtanga yoga.
De parcă n-aş mai fi mâncat de veacuri, mi-era foame de pământ, de continente, de furtuni, de vuiet. Mă chinuia o poftă mistuitoare de parfumuri – sare presărată pe piele, răşină de brazi falnici, întunecaţi, iarbă gingaşă cosită primăvara. Ardeam să muşc cu dinţii dintr-un peşte crud, să-mi desfăşor urechea la simfonia lumii, să deschid ochii ca să văd cu adevărat şi să mă minunez de-atâta strălucire, să-mi afund mâinile-n pământ şi-n guri de lupi, jilave.
Să mă întorc la lumea care curge şi mugeşte.
Foamea mă cuprinsese noaptea. Mă alungase din aşternut. Decupat de pătratul ferestrei, cerul înflorea şi scânteia de stele. Luna nu se zărea deloc, dar părea că o palidă lucire izvora din stânci, din arbori, urcând din pământ odată cu vara şi răspândindu-se din râuri. Mi-am amintit că, în copilărie, am crestat trunchiul unui stejar ca să-mi amestec sângele de la încheietură cu seva lui – mi-am inventat, atunci, pactul fratern.
În care zi, în ce lună şi în ce an mi-am trădat, oare, jurământul? În care ceas anume? Timpul trecea, mi se scurgea printre degete. Nu-mi rămânea destul nici pentru lupi, deşi Centrul primise undă verde pentru programul de reinserţie în sălbăticie a speciilor ameninţate, nici pentru iubire, nici pentru singurătate. Şi muzica? Întrebarea m-a atins cu aripa ei înainte să adorm la loc. Muzica? – întreaga mea viaţă, odată ce ea dădea tonul pentru tot restul.
De dimineaţă, golul din suflet nu dispăruse. Afară era călduţ. Talazurile coroanelor verzi în vânt aduceau în mine marea, cu zvonul ei de doruri de plecare. Întrebarea pe care somnul o alungase s-a întors. M-am scuturat şi, astfel, m-am descotorosit de ea: eram fericită în muzică aşa cum poţi fi în căsătorie, nu? Şi nu cumva răspunsesem hotărând că orice întrebare despre muzică avea o singură dezlegare: nu în părerea de rău după trecut, ci în crearea viitorului? Această mişcare spre universal, spre un punct de împăcare a contrariilor.
„Nu în părerea de rău după trecut, ci în crearea viitorului”. Îmi repetam asta în timpul orei de yoga. Ashtanga yoga, un tip fluid, în care se trece lin de la o poziţie la alta, având respiraţia drept singur ritm. În loc să alegi o postură şi să încremeneşti în ea, e un legato fără întrerupere. Există anumite mişcări de respectat, o coregrafie, mişcări ce se unesc. Uitare, graţie, ritm profund. Practicam yoga de patru ani: lipsa totală a unor principii de viaţă sănătoasă care mă guvernase se făcuse în cele din urmă crâncen resimţită: în timpul unui turneu la Paris, în ciuda injecţiilor şi a masajului, spatele îmi rămăsese înţepenit. Am fost nevoită să anulez concertul; să încep gimnastica recuperatorie, apoi yoga, apoi ashtanga yoga.
June 18, 2020
— Je crois. La musique m’a éduquée, dans le sens que vous venez de donner : elle m’a élevée. Bach, Mozart, Haydn, et plus précisément pour moi Rachmaninov, Brahms ou Chopin me parlent et, d’ailleurs, je les interroge souvent. Ils sont les initiateurs et les gardiens qui, sans cesse, inépuisablement, me rappellent l’horizon, la source, le renouveau et le dépassement de soi. La musique annonce, et elle annoncera toujours la vérité, parce qu’elle dit l’avenir.
Avant de partir, j’avais bourré ma valise d’œuvres diverses, Knut Hamsun et Stig Dagerman, Rilke et Shakespeare, Les Mille et Une Nuits, et un vrac de poésie, Hölderlin encore et toujours, Novalis et je le dégustais en ce moment même, au bord du lac. J’avais aussi emporté les éditions de poche de Verlaine et Apollinaire, Henri Michaux, trop de livres pour être lus en trois semaines, mais j’aimais jouer à me composer des menus de lecture hors-d’œuvre avec quelques Illuminations de Rimbaud, dévoration proustienne. Pendant longtemps, j’avais vécu avec Tolstoï, eu des nuits folles avec Dostoïevski, convolé avec les romantiques allemands dans la fougue et la délectation. Lorsque j’étais épuisée, ou lorsque j’étais brutalement confrontée à de la méchanceté pure, je trouvais toujours un recours dans mes livres : dans les livres, même les méchants n’étaient ni petits ni vulgaires et j’y rencontrais rarement des imbéciles. La lecture me permettait toujours d’atteindre au sublime en tout : les émotions toutes puissantes ou la vie palpitante et passionnée du cœur..
Avant de partir, j’avais bourré ma valise d’œuvres diverses, Knut Hamsun et Stig Dagerman, Rilke et Shakespeare, Les Mille et Une Nuits, et un vrac de poésie, Hölderlin encore et toujours, Novalis et je le dégustais en ce moment même, au bord du lac. J’avais aussi emporté les éditions de poche de Verlaine et Apollinaire, Henri Michaux, trop de livres pour être lus en trois semaines, mais j’aimais jouer à me composer des menus de lecture hors-d’œuvre avec quelques Illuminations de Rimbaud, dévoration proustienne. Pendant longtemps, j’avais vécu avec Tolstoï, eu des nuits folles avec Dostoïevski, convolé avec les romantiques allemands dans la fougue et la délectation. Lorsque j’étais épuisée, ou lorsque j’étais brutalement confrontée à de la méchanceté pure, je trouvais toujours un recours dans mes livres : dans les livres, même les méchants n’étaient ni petits ni vulgaires et j’y rencontrais rarement des imbéciles. La lecture me permettait toujours d’atteindre au sublime en tout : les émotions toutes puissantes ou la vie palpitante et passionnée du cœur..
February 26, 2021
J'avais beaucoup d'attente sur ce livre qui change une vie. J'ai été très perdue lors des passages poétiques et rhétoriques sur le sens de la musique entre autres. En revanche la fin ma beaucoup plu et quelques passage dans le livre étaient très parlants. Grosse remise en question de ma manière de voyager et de rencontrer des gens. Jai fini le livre après une pause de quelques semaines et depuis j'ai déjà commencé à changer et ça me conforte dans ma lancée.
October 1, 2024
"Il faut veiller à faire du tissu de son âme, une matière inflammable.
-
Moi, je ne délivre pas les princesses. Je délivre la vie. "
Un livre d'une poésie surprenante ! Passé les premiers chapitres, on rentre facilement dans son monde, ses questionnements existentiels et l'étrangeté de ses rencontres qui la pousse toujours plus loin dans sa réflexion !
Magnifique pianiste, je ne m'attendais pas à trouver une écrivaine au mot juste.
-
Moi, je ne délivre pas les princesses. Je délivre la vie. "
Un livre d'une poésie surprenante ! Passé les premiers chapitres, on rentre facilement dans son monde, ses questionnements existentiels et l'étrangeté de ses rencontres qui la pousse toujours plus loin dans sa réflexion !
Magnifique pianiste, je ne m'attendais pas à trouver une écrivaine au mot juste.
December 25, 2021
Thoroughly enjoyed this book.
Definitely not a light read, can't fully grasp what Helene tried to convey in the book and I think this is on me.
I do hope truly that the next time I read it there's going to be something more I can uncover.
I know there is wisdom in this book, Helene Grimaud is not only a unique musician, but a very special human being.
Definitely not a light read, can't fully grasp what Helene tried to convey in the book and I think this is on me.
I do hope truly that the next time I read it there's going to be something more I can uncover.
I know there is wisdom in this book, Helene Grimaud is not only a unique musician, but a very special human being.
March 3, 2021
O istorisire a drumului lung pe care îl face eroina principală în căutare de sine. Multă filosofie și discuție despre artă și muzică. Filosofia cărții pe alocuri m-a plictisit 🙈
May 4, 2024
I couldn't put this book down, it brought back deep wonder in a very difficult time. I read it in Romanian, not sure if an English version was ever in print.
August 4, 2025
Malgré son style raffiné et délicat, le livre est un peu trop intimiste.
Displaying 1 - 14 of 14 reviews