Magul de la Kremlin

by Giuliano da Empoli, Bogdan Ghiu (Translator)

Scris în pandemie și predat la Gallimard în ianuarie 2021, Magul de la Kremlin este un roman în același timp documentar și vizionar, cu accente profetice, dorința de a sonda misterele Kremlinului și ale Rusiei, actuale și dintotdeauna, determinându-l pe autor să depășească granițele eseului pentru a apela la ficțiune și la forța imaginației, rodul acestei alchimii fiind nu numai un mare roman despre Rusia contemporană (de la declinul lui Elțîn, ascensiunea lui Putin, figurile oligarhilor, războiul din Cecenia, Jocurile Olimpice de la Soci până la criza ucraineană), ci și o extraordinară meditație despre putere, în universalitatea mecanismelor și a resorturilor ei.

Genres: Fiction, Russia, Politics, Historical Fiction, France, Roman, Novels

288 pages, Paperback

First published January 1, 2022

About the author

Giuliano da Empoli è un saggista e consigliere politico italiano e svizzero che vive a Parigi, dove insegna politica comparata a Sciences-Po. Nato in Francia, è cresciuto in diversi paesi europei, si è laureato in Giurisprudenza all'Università La Sapienza di Roma e ottenuto il master in Scienze Politiche all'Institut d'études politiques di Parigi. E'presidente del think tank Volta.

Reviews

[Geevee · Rating 2 out of 5]

I am clearly an outlier here as I fail to see why this book has become " an international sensation" as the blurb states, or indeed why so many quality news and literary/history publications have reviewed this at a 5-star/rave level.

The Wizard of the Kremlin is a weak attempt to provide a current affairs fictional story about working at the heart of the Kremlin for Putin. Yet it fails on all levels and is certainly not propelling or breathless as the book's blurb states.

There is mention, although quite briefly within the book, of the Sochi Olympics, the loss of the Kursk submarine and Ukraine. But given the author wants to show the role of Vadim Baranov, the spin doctor, within Putin's regime and how "the regime he helped build" [source hardback blurb], these are shallow, and other key events are missing and not mentioned.

The Ukraine aspect is limited to mentions of the invasion of Crimea, the Maidan revolution and the use of little green men in the Donbas, and even these offer little to the reader about Putin or even the main character's role. Other glaring absences, include how the Putin machine removed all political opponents such as Navalny; how Russia involved itself in Syria and Africa, for example; there is nothing at all on state sponsored poisoning as that of say Sergei Skripal, Alexander Litvinenko, and Yuri Shchekochikhin, the latter investigated the Russian apartment bombings and died mysteriously prior to a trip to the USA in 2003; something else skipped over rather too quickly was those Moscow, Volgodonsk and Buynaksk apartment bombings, except the author has some nonsense with Putin saying to Baranov, that we would never do this [bombing his own people], although others might.

Overall, a weak set of characters wrapped around a weak story that treats the murderer in the Kremlin with kid gloves.

[Czarny Pies · Rating 5 out of 5]

I hope that "Il mago del Cremlino / Le mage du Kremlin" will soon be available in English. It has been much discussed in the Francophone world since it was released last winter just as Russia was invading the Ukraine. Its great merit was that it offered a compelling explanation as to what Putin's objectives were. "Le mage du Kremlin" is unquestionably great literature. As political science, I hope that it is bunk because it is profoundly pessimistic.
To summarize very briefly Da Empoli believes like the Marquis de Custine and Yevgeny Zamyatin that Russians want to live in an autocracy and find democracy emotionally distressful. Putin invaded the Ukraine because Russians want their leaders to impose order on chaos. Putin does not care how long it will take to win, because as long as chaos prevails in the Ukraine, his position in Russia will be extremely strong. This thesis would be absurd if it was not so well argued and thoroughly researched.
I urge GR members who know either French or Italian to read "Il mago del Cremlino / Le mage du Kremlin" as soon as possible. English readers unfortunately will have to wait.

[Marc Lamot · Rating 3 out of 5]

Read in French. Obviously this is an interesting novel, if only because it paints a striking picture of Vladimir Putin. Russia's new 'tsar' is cleverly characterized and both his worldview and his implacable cruel attitude are precisely expressed. Da Empoli has done his homework, and for readers who still are wondering why Putin does what he does, this will be an eye-opener. I have to be honest that I didn't learn much new, because I was already closely following international current affairs. Moreover, I find the entire construction of this docu-fiction rather artificial: Da Empoli uses Vadim Baronov, a fictional ex-counselor of Putin, to shed light on the perfidious nature of the current regime in the Kremlin. For 240 pages, the man tells the author in detail about all the internal and external machinations of Putin and the clique around him. And he does this, so to speak, out of sympathy, because that author is also interested in the former Russian writer Zamyatin. It is a confessional monologue that does not seem credible at crucial points: how Baronov acquired the reputation of the new Rasputin, for example, and also how he suddenly realizes how cruel Putin is and withdraws from public life. No, as said, this book is certainly interesting, but really not convincing. (Rating 2.5 stars)

[بثينة العيسى · Rating 4 out of 5]

هذه رواية مكتوبة على ذوقي، فليس سرًّا أنني أطرب للأعمال التي يختلط فيها الأدب بالسياسة.

مستوحاة من أحداث وشخصيات حقيقية، تقترب الرواية من شخصية فاديم بارانوف، العقل المدبّر لسياسات بوتين ومستشاره السياسي - رغم أن الرواية تؤكد أن بوتين لا يحتاج إلى استشارة أحد - وتدلف بنا إلى كواليس المشهد الروسي الحديث، وعلاقة روسيا بالغرب، وعلاقة الروسي بماضيه وإرثه وهويته.

جوليانو دا إمبولي كاتب وسياسي إيطالي، ورئيس مؤسس لـ «ثنك تانك» في ميلانو، حصلت روايته هذه على الجائزة الكبرى للأكاديمية الفرنسية التي فاز بها فرانسوا مورياك، وأنطوان دو سانت إكزوبري (مؤلف الأمير الصغير)، والرائعة إيميلي نوثومب على سبيل المثال لا الحصر.

وبالنسبة لكاتب وسياسي إيطالي يخوض مغامرة الكتابة عن روسيا، ويقدم شخصية فلاديمير بوتين كقيصر جديد، كان اللافت أن العمل لم يكتب بصوتٍ أبيض ولا بمنطق أبيض، بل كان في كثيرٍ من مواطنه يفضح تناقضات السياسة الغربية.

يرسم النص خطا واضحًا بين البيض والرّوس، ويؤكد على ما يشكّل الأرضية المؤسِّسة لشخصية الروسي السعيد؛ أمن في الداخل، وهيبة في الخارج. الجانب المفضّل عندي، كان غربة الإنسان الروس بعد تفكك الاتحاد السوفييتي، ليس تحسّرا عليه، بل بسبب انقلاب القيم الذي انعكس على المناخ العام في قنوات الإعلام والراديو وبوسترات القطارات، والتي انتقلت من تمجيد عامل المصنع والممرضة إلى استعراض أجساد الفنانات وتغطية أخبار المشاهير.

إن الفراغ الذي تخلّق في روسيا، على ما يبدو، بعد سقوط الاتحاد السوفييتي، والذي عبأته الثقافة الأمريكية (مرحليًا) بسبب قوة هيمنتها ونفاذ قوتها الناعمة، كان أكثر ما آلم هؤلاء، وكان واضحًا أن البديل الأمريكي المطروح لم يكن مقنعًا.

المرارة التي تركتها حقبة يلتسن كانت واضحة في العمل، إلى جانب إدانات أخرى للسردية الغربية التي رأت في سقوط الاتحاد السوفييتي نهاية للحربِ في الباردة، مقابل السردية الروسية الجديدة التي ترى فيه انتصارًا لثورة شعبية ضد الفاشية، وأن الحرب الباردة لم تنتهِ أصلًا.
الكتاب مثالي لمن يريد الاقتراب من المشهد الروسي من باب خلفي وغير متوقع، وهي مكتوبة بلغة رشيقة، وكريمة بالالتقاطات الذكية واللماحة.

اختيار موفق للمركز الثقافي العربي، شكرًا لهم.
#ساحر_الكرملين

[Come Musica · Rating 5 out of 5]

Un libro potentissimo!
Ci avevo visto giusto: meritava e merita di essere letto!

Giuliano da Empoli ha scritto un saggio/romanzo in cui racconta la storia di Vadim Baranov (personaggio che si ispira a Vladislav Surkov), colui che si è occupato della campagna elettorale di Putin, lo stratega la genesi del libro, gli intrecci e i protagonisti di uno dei luoghi più misteriosi e inaccessibili del potere, il Cremlino, a partire dalla prima campagna elettorale del 1999, che ha poi consentito allo Zar (così come viene chiamato Putin nel romanzo) di ascendere al potere.

Putin è stato l'uomo che serviva alla Russia in quel determinato periodo storico: per un decennio in Russia si era sperimentata la democrazia, ma il popolo russo ancora non era pronto a vivere in un Paese democratico. E due anni prima dell'assalto alle Torre Gemelle, in Russia si verifica l'analogo di quell'11 settembre, con gli attentati compiuti ad opera dei ceceni. Ecco che Putin cavalca l'onda, fuoriesce dalle sbiadite vesti del funzionario (con un passato misterioso di spia del KGB), per indossare quelle del presidente della Federazione Russa. E lo fa con la violenza.
Incarna così quella triade richiamata da Fëdor Dostoevskij ne I fratelli Karamazov

«Noi abbiamo rettificato la tua opera e l’abbiamo rifondata sul miracolo, il mistero e l’autorità. E gli uomini si sono rallegrati di essere guidati nuovamente come un gregge.»

(F. M. Dostoevskij, I fratelli Karamazov)

Si passa così dall'orizzontalità politica tipica negli anni novanta, che ha portato solo al caos, alla verticalità politica ristabilita da Putin che riesce a restaurare l'ordine con la violenza e l'autorità.

Giuliano da Empoli ha letto molto e si è documentato a lungo per scrivere questo romanzo che nasce da un saggio sui manipolatori mentali: l'autore voleva inizialmente inserire nel saggio la figura di Surkov, ma poi ha deciso di romanzarla ed ecco qui "Il mago del Cremlino".

Un libro imprenscindibile per capire chi è Putin, questo politico che ha fatto della violenza la sua forza e che altro non è che un uomo solo che guarda con ostilità all'occidente perché lo repura responsabile del crollo dell'impero russo.

"Putin non è né l’uno né l’altro. Come tutti i grandi politici appartiene al terzo tipo: l’attore che porta in scena se stesso, che non ha bisogno di recitare perché si è immedesimato a tal punto nel ruolo che la trama della pièce è diventata la sua storia, gli scorre nelle vene. Un regista, quando si trova per le mani un fenomeno del genere, non ha quasi nulla da fare. Deve limitarsi ad accompagnarlo. Evitare di complicargli la vita. Di tanto in tanto dare una spinta, ma leggera, basta pochissimo. Quella campagna elettorale è andata così. In teoria avrei dovuto esserne il regista. Lo stratega, come diceva Berezovskij, che pensava di esserlo lui. E invece no. Ai comandi c’era già Putin. Solo."



Per chi volesse incuriorsi, può ascoltare il podcast su Spotify, realizzato da Mondadori Studios in cui si può ascoltare Giuliano da Empoli:
https://open.spotify.com/show/2MaXUQo...

[Titi Coolda · Rating 5 out of 5]

Să faci literatură din ascensiunea și conducerea tiranică a noului țar, asta reușește cu mare talent și cu subtilitate Giuliano da Empoli. Sigur, despre Putin au scris mulți, unii au și plătit cu viața, dar cartea asta este cumva altfel. E spusă din punctul de vedere al consilierului său, care i-a facilitat ascensiunea și l-a servit cu fidelitate, acceptând și justificându-și comportamentul tiranic al stăpânului fără să trădeze , dar înlăturat de acesta când nu-i mai era de niciun ajutor. Sunt pagini de literatură cu adevărată atmosferă rusească ,iată, din condeiul francez al unui eseist politic italian. Cu certitudine un must read.

[Jovi Ene · Rating 4 out of 5]

„Deși nemărginit, acest imperiu nu este decât o închisoare a cărei cheie o are împăratul.”

Dacă îți dorești să citești o panoramă inedită a istoriei Rusiei din ultimele trei decenii, pseudo-romanul lui Giuliano da Empoli este alegerea perfectă; se bazează pe multă istorie autentică, de multe ori cu personaje reale istorice, fără înflorituri și cu multă seriozitate în demersul său; în același timp, „povestea” curge fluent, fiind, în mod sigur, și pe placul cititorilor de beletristică.
O docu-ficțiune, întreg romanul lui Giuliano da Empoli este o lungă confesiune a unuia dintre artizanii fictivi ai noii Rusii, Vadim Baranov, cel care a stat la baza remodelării lui Putin într-un specialist al expunerii media. Vadim îl cunoaște încă de când era doar o propunere pentru postul de președinte, dar își dă seama imediat de potențialul său, de inteligența diabolică și de dorința de a reuși prin propriile forțe și fără scrupule. Restul este, desigur, istorie, dar istorie reinterpretată bine scrisă de autorul francez, într-o carte pe care vi-o recomand pentru a înțelege mai bine momentul pe care îl trăim...

[Ruben · Rating 4 out of 5]

Update: English translation coming from Pushkin Press on 24 January 2024!

If you are in the mood for a political novel, read this! It is essentially a very long monologue of Vadim Baranov, a fictional character based on Vladislav Surkov, one of Putin’s closest advisers and spin doctors at the time he rose to power and sought to consolidate it.

The novel is fascinating, mostly because it gives insight in Putin’s philosophy and belief system. But its strongest point for me were the countless nuggets of political wisdom on power and politics and the excellent dialogues with Berezovsky and Putin. And it is very well written as well.

It reminded me a bit of a good Robert Harris novel, who also writes about power very well.

[Cristian Sirb · Rating 3 out of 5]

Bine spusă “povestea”. Dar cartea măcar razant nu-i o capodoperă - contrar opiniilor emise de “influenții” băgători de seamă și plătiți pentru asta (!), când au anunțat și prezentat prin reviste, cu risipă de adjective, această apariție editorială.

Cea mai greșită afirmație dintre toate nici măcar n-are legătură cu valoarea literară a acestui roman. Zice că: mulți cititori vor fi având ocazia, odată cu lectura “Magului…”, să priceapă mai bine cum stau lucrurile la Kremlin, să-l vadă pe Putin în adevărata lui, sinistră, înfățișare. Fals!

Ba chiar, de mulții analfabeți funcțional - pe care cu mândrie patriotică îi numărăm în această țară - unele opinii din carte ar putea fi luate, eronat, ad litteram! Eu, unul, m-am crispat la calomniile antioccidentale, chiar dacă erau emise de personaje oarecum “frecventabile” sau, dimpotrivă, clar negative ale clicii politice rusești.

Stăm cu toții, unii chiar fascinați, și ne uităm în gura și la mimica (minimalistă, cum îi șade bine unui dobitoc totalitar ce-și dă singur importanță) ale lui Putin. Încercând să i le descifrăm, să anticipăm din gesturi și din ridicări de sprânceană următorul său decret mortal.

Părerea mea este că autorul îi face (lui Putin) un portret aproape măgulitor, din care sus-pomeniții analfabeți funcțional vor înțelege că Putin e admirabil. De speriat, dar și de admirat.

Departe de a fi vreo capodoperă, nici vreo revelație, mi-e tot mai clar în ce proporție luările de poziție elogioase, românești, la adresa apariției de față au fost trâmbițate pentru a capta bunăvoința ed. Humanitas sau a conducerii editurii. Ori, poate, contra cost, contra niște servicii, o mână spală pe alta etc.

Later edit: la ce spuneam eu despre primejdia ca romanul să fie luat ca atare (pe nemestecate și pe negândite) de niște unii - https://www.contributors.ro/o-carte-p...

[İpek Dadakçı · Rating 5 out of 5]

Bir siyaset bilimci aynı zamanda çok iyi bir hikâye anlatıcısı olduğunda, siyasi kuram ve analizlere hakim olduğu ölçüde bunları edebi bir anlatımla kurguya dökmeyi de başardığında ortaya gerçekten muazzam siyasi romanlar çıkıyor. Kremlin’in Büyücüsü de bunun en güzel örneklerinden bir tanesi. Yazar Giuliano da Empoli, Rus siyasi tarihini, siyasi kültürünü ve ülke politikasındaki dinamikleri çok iyi analiz etmiş, bunları bir siyaset bilimci olarak hakim olduğu siyasi kuramlarla bir araya getirip çok güçlü tespitlerde bulunmuş ve tüm bunları insanın bir ilk roman olduğuna inananmakta zorluk çekeceği kadar ustalıklı bir anlatımla bir araya getirerek okuduğum en iyi siyasi romanlardan birini ortaya çıkarmış.

Kurgunun merkezinde her ne kadar Putin dönemi Rus siyaseti olsa da, iyi bir analizcinin yapacağı gibi meselelerin köklerinden anlatmaya başlıyor yazar. Roman, Yevgeny Zamyatin ve onun Biz romanı hakkında araştırma yapan bir Fransız’ın bu çalışması aracılığıyla yolunun Putin’e uzun yıllar danışmanlık yapmış, hatta onun ikinci kolu olduğu düşünülen ve bu nedenle Yeni Rasputin ya da Kremlin’in Büyücüsü lakaplı Vadim Baranov’la kesişmesiyle başlıyor. Biz de hikâyeyi Baranov’dan dinliyoruz: Kendisine koca bir kütüphane miras bırakmayı başarabilmiş büyükbabasını ve babasını anlatıyor öncelikle Baranov. Bu sayede de yirminci yüzyılın başından itibaren Rus siyasi tarihi gözümüzün önünden akıp gidiyor: 1905 Devrimi, Bolşevik Devrimi ve sonrasından SSCB’nin dağılmasına, Gorbaçov ve Yeltsin dönemlerine kadar ülkenin ve toplumun geçirdiği dönüşümün bir özetini anlatıyor yazar arka planda. Bu da çok iyi bir fikir bence çünkü Putin’i iktidara taşıyan dinamikleri konu hakkında hiç bilgisi olmayan okuru bile tatmin edecek ölçüde aktarıyor ve büyük resmi es geçmiyor. Kitabın ikinci yarısında ise, yaklaşık on beş sene boyunca Rusya’nın en güçlü ikinci insanının ağzından Putin’i ve Putin dönemi Rusya’sını okuyoruz.

Tarihi ve siyasi gerçeklerin bir araya getirilip ustalıklı bir şekilde kurgulaştırılmasının yanı sıra kitabı çok etkileyici bir siyasi roman yapan bir diğer hatta belki de daha önemli unsur ise yazarın Rusya özelinden hareketle güç, otorite, iktidar, kitle manipülasyonu, uluslar arası politikanın araç ve dinamikleri, diktatörlerin psikolojisi gibi konulara parmak basması ve çıkarımlarını daha önce üzerine kafa yorduğunuz ya da okuduğunuz noktalar söz konusu olduğunda bile etkileneceğiniz kadar filtresiz ve sert paylaşması. Siyasetin nasıl bir oyun olduğunu, kurallarını bilseniz dahi nasıl bir piyondan farksız olduğunuzu anlıyorsunuz bir kez daha. Kitabın en sonunda siyasetin teknolojik gelişmelerle nereye doğru gittiğine dair tespiti de muazzam bir kapanış olmuş bence.

Bu sene okuduğum en güzel romanlardan biriydi. Siyasi roman seviyorsanız es geçmeyin derim.

[Marius Citește · Rating 4 out of 5]

Foarte bine documentat și scris cu o anumită măiestrie neîntâlnită adesea la scriitorii care, precum Giuliano Da Empoli, sunt cunoscuți în special pentru eseurile lor politice, “Magul de la Kremlin”, primul său roman, a cunoscut un mare success in Franta si nu numai.

Interesant este că romanul a fost finalizat in 2021, cu un an înainte de invazia Rusiei in Ucraina ceea ce îi ofera cartii un caracter vizionar.

În timpul cercetărilor politice, autorul a dat peste figura lui Vladislav Surkov, care acum sub aura ficțiunii este redat de autor sub identitatea lui Vadim Baranov, personaj fictiv al romanului, unul dintre cei mai apropiați consilieri ai lui Putin care acum locuiește retras.

În spatele ascensiunii la putere a lui Putin se ascunde spiritul unui ideolog care sub forma unei confesiuni, va dezvalui într-o singura noapte secretele sistemului politic al țării sale. Întreaga afacere a fost concepută, așa cum se întâmplă adesea în politică, ca un spectacol.

Conversația este de fapt un lung monolog în care se dezvăluie treptat firele care stau la baza întregului teatru politic.

[Najib · Rating 5 out of 5]

Ce livre est un petit bijoux qui m’a permis d’entrer dans les arcanes de l’empire russe et de mieux comprendre ce qui se passe dans la tête du Tsar Poutine qui est arrivé au pouvoir par hasard ? Pour redonner à la Russie la place qu’elle méritait dans le monde ?…
Ce livre mérite amplement d’être primé dans cette rentrée littéraire
5 ⭐️

[Stitching Ghost]

I felt like the ending was written by a different person, the writing style just felt so different. Maybe it's the translation maybe it's just the kind of story but I never really got into it with this one, no rating.

[Dobre Cosmin · Rating 3 out of 5]

3.5 ☆ Vreau să consemnez în primul rând că nu sunt de acord cu citatul ăsta:

"KGB-ul fără Partidul Comunist nu este decât o bandă de tâlhari".

Partidul Comunist a fost în sine o bandă de tâlhari, legitimat cu forța, dedat la crime și execuții, cu diferendele dintre lideri rezolvate în cel mai pur stil mafiot.
Numai că acum banda de tâlhari își pierduse structura în cadrul căreia acționa organizat. Au rămas doar tâlharii fără bandă, dar mai ales, fără căpetenie.



În Rusia, secole de-a rândul, nobilii au fost îngroziți de două lucruri mai rău decât de un tiran crud și sângeros, anume, de revoltele norodului și de vidul de putere. Începând de la "Vremurile tulburi" teama de haos, invazii, foamete și revolte au urmărit pe nobilul rus atât de profund încât să accepte fără crâcnire autocrația. Un mileniu de conduceri autoritare e o perioadă suficient mare încât să se dezvolte o disociere a gândirii și o cultură aparte a minciunii și servituții.

Președintele Elțîn era într-o continuă degenerescență. Abia mai putea vorbi articulat din pricina bolilor și a alcoolismului cronic. Oligarhii care dețineau informația la toate nivelurile (presă, televiziune, radio), căutau un nou lider, preferabil unul maleabil și ușor de condus din culise.
Așa că au scos un personaj pentru a-l propune țării, și anume, necunoscutul Vladimir Putin, care era cotat cu un procent infim în opțiunea electoratului. Dar asta nu era o problemă pentru Boris Berezovski care, după primul mandat al lui Elțîn, îi convinsese pe ruși să-l aleagă încă o dată, printr-o abilă campanie de manipulare și editări video. Boris Berezovski va spune mai târziu că poate convinge mulțimea să voteze și o maimuță dacă e nevoie. Pentru a descrie aceste manipulări sociale, bazate pe tehnica de ultimă oră, se va naște un nou cuvânt în limba rusă, în acele vremuri cenușii: "polittehnologhia" (Françoise Thom- Putin și putinismul).

Berezovski va trebui să îi creeze un război lui Putin pentru a aduna mulțimea în jurul său, ca să îl aleagă masiv. Numai că pe lângă potemkinada oligarhului se pregătea unul real, un război ale cărui culise nu se cunosc nici acum prea bine. E cert că el a pornit odată cu exploziile de la Moscova, evenimente care au propulsat un Putin răzbunător obținând un mandat câștigat în primul tur. Așadar ascensiunea lui Putin începea laolaltă cu un război de câțiva ani în Cecenia.
Berezovski nu știa că ei, oligarhii, își vor pierde toate sforile și vor deveni la rândul lor cei folosiți chiar de cel proaspăt înscăunat, tocmai pentru că puterea lui nu provenea de la oligarhi, ci de la foștii kaghebiști.

Tot ce le-a luat Putin oligarhilor a fost puterea politică, ei și-au putut păstra afacerile, doar că acum ei stăteau la dispoziția țarului, la fel și averile lor, care puteau fi ruinate oricând. Numai disidenții și trădătorii au fost urmăriți până în pânzele albe și executați în diverse locuri de pe planetă. În vechea și noua Rusie vor cădea însă și mulți oameni nevinovați, jurnaliști și politicieni deopotrivă.

În funcție de cheia în care e citit acest roman, Putin poate ieși cu o nuanță umană, spălat de sânge prin toate justificările care se adună în cuvintele lui Boris Baranov. Urmează toate clișeele spuse de consilierul rus, care va fi uneori conștiința "Țarului", despre Occidentul care dorește dezmembrarea Rusiei și revenirea la un președinte marionetă, ca Elțîn. Incapacitatea Rusiei de a funcționa ca o democrație e pusă pe seama Occidentului de secole. E suficient să citești puțină istorie a secolelor XVIIl-XIX și se vor găsi aceleași temeri și acuzații asupra Vestului, numai că, evident, pericolul atunci nu venea din SUA, ci de la marile puteri ale vremurilor, Franța și Marea Britanie. Teama viscerală a Rusiei de Occident și de influența sa e multiseculară, la fel și fascinația. Tot de acolo trebuie să vină și respectul, fară de care liderii din est nu pot opera decât în cheia resentimentului.



De ce nu e condamnbil Da Empoli pentru nuanțele de interpretare ale romanului? Tocmai pentru că povestea este spusă de un rus, iar rusul, indiferent de condiția socială, are înrădacinată timp de atatea secole dualitatea ură-fascinație pentru tot ce e străin. Mai mult de atat, s-a camuflat prin servitutea lui în jurul conducătorului suficient de bine încât să cunoască dorințele și ordinele fără ca acestea să mai fie spuse explicit, dar nu numai atât, i-a împrumutat și gândirea întru totul. Sunt prea puțin părerile lui Boris Baranov și mult mai mult vorbele spuse de-a lungul anilor de "țar".


În schimb evenimentele, așa cum le-a consemnat istoria, sunt reale. Aș spune că peste unele se trece mult prea ușor în raport cu importanța lor, în timp ce altele, la fel de importante, nu pătrund deloc în țesătura poveștii.
Unele personaje sunt numite, iar pe altele trebuie să le deduci din descriere; Anna Politkovskaia e unul dintre ele.
Alt pasaj al cărui deznodământ trebuie dedus e cel al momentului când lui Evgheni Prigojin i se cere să pună la punct ceea ce se va numi "Fabrica de troli". Numai că n-o numește nicicum, Boris Baranov îi dă indicații lui Prigojin despre viitorul manipulării prin tehinicile noi.
O carte utilă pe această temă ar fi "Trolii lui Putin" de Jessikka Aro.


Aș adauga la final o serie de cărți care descriu laolaltă o istorie a  Rusiei postcomuniste, dar mai cu seamă descriu împreună tabloul erei Putin.
Vor fi găsite nu doar evenimentele din carte mult mai detaliate, dar și altele, foarte importante, care nu au pătruns nici măcar aluziv în roman. Datorită acestor cărți am reușit să separ istoria de zgura resentimentară din roman.

• Putin și putinismul de Françoise Thom

• Rusia lui Putin de Anna Politkovskaia

• Oamenii lui Putin de Catherine Belton

• Din Rusia, cu sânge de Heidi Blake

• Hai să vorbim despre Putin de Mark    
   Galeotti

• Războaiele ruso-cecene 1994-2004 de     Mark Galeotti.

[Carlos · Rating 5 out of 5]

Parfaitement documenté et écrit avec une certaine maîtrise qu'on ne retrouve pas souvent chez des écrivains qui, comme Giuliano Da Empoli, sont plus connus pour leurs essais politiques, Le Mage du Kremlin, son premier roman, est une grande réussite. Et en ces temps de guerre, la question que nous nous posons tous est la suivante : que se passe-t-il dans la tête de Vladimir Poutine ?

C'est en effectuant des recherches politiques que l'auteur est tombé sur la figure de Vladislav Sourkov, qu'il habille désormais de l'aura de la fiction pour créer le personnage central de son roman. Derrière l'accession au pouvoir de Poutine se cache l'esprit d'un idéologue qui révèle, en une nuit blanche, de nombreux secrets du système politique de son pays. L'ensemble de cette affaire a été conçu, comme c'est souvent le cas en politique, comme un spectacle.

Vadim Baranov, le personnage créé par l'auteur, est maintenant à la retraite et vit dans sa propre maison isolée. La conversation est en fait un long monologue dans lequel, autour d'une bouteille de whisky, les fils qui sous-tendent tout ce théâtre politique sont progressivement révélés.

Il est intéressant de noter que le livre a été achevé un an avant l'invasion de l'Ukraine, ce qui accentue son ton inquiétant et en fait une sorte de vision prophétique. Il est dommage que Da Empoli ait déclaré que ce serait sa seule incursion dans l'écriture d'un roman. Mais on ne sait jamais quel chemin prendra sa vie d'écrivain après le merveilleux accueil de ce livre, qui figure désormais parmi les possibles lauréats du prix Goncourt.

[Babette Ernst · Rating 4 out of 5]

Die Art und Weise, mit der sich der Autor der Gedankenwelt Putins nähert, ist äußerst raffiniert. Er erfindet einen Berater, der zwar der realen Person Wladislaw Surkow ähneln könnte, aber doch eine Fiktion bleibt. Dieser Baranow genannte einflussreiche Journalist erzählt einem westlichen Literaturwissenschaftler, der zu Recherchen zu Samjatins Dystopie „Wir“ in Moskau weilt, von seinem Lebensweg hin zu Putins Berater. Dabei werden die Grundlagen von Putins Aufstieg, seine Methoden und sein Weltbild klar, obwohl der Literaturwissenschaftler und ebenso der Leser nie weiß, ob Baranow alias Surkow die Wahrheit sagt, sich evtl. selbst herausstellt oder aber seinen Anteil am Geschehen klein redet. Gut recherchiert ist das Geschehen nach meinem Eindruck und wird durch die persönliche und chronologische Erzählung des Beraters klar und deutlich. Obwohl ich vieles wusste, angefangen von dem Zerfall der Sowjetunion, dem wilden Kapitalismus unter Jelzin und der Sehnsucht der Menschen nach Ordnung im Staat und ein Stück des früheren Ansehens bis hin zu den Gerüchten im Zusammenhang mit den Terroranschlägen in Moskau, so waren mir viele andere Details unbekannt, besonders die Rolle und Entwicklung von Beresowski und Chodorkowski. Mir gefiel, dass sich vieles auf Fakten stützte, die Gerüchte eher die Ausnahme blieben, keine Vermutungen z. B. zu Anna Politkowskaja, zu Putins Privatleben oder seinem Vermögen. Sogar Prigoschins Scheitern wird schon prophezeit. In einer Rezension las ich, dass es eine typisch westliche Sicht auf Putin wäre – letztendlich kann ich es als westliche Leserin nicht genau wissen, aber ich empfand gerade das so nicht. Aus der sowjetisch-russischen Geschichte ergibt sich Putins Entwicklung mit einer großen Logik. Er war der Richtige in der Situation nach Jelzin und wird verehrt, weil er seinem Land wieder zu Bedeutung verholfen hat. Noch nie ist mir so klar geworden, welch ein Männlichkeitswahn in der russischen Politik steckt und welche Verachtung sich daraus für andere Länder ergibt, die nicht der Macht und Stärke huldigen.

Literarisch gesehen ist das Buch durchschnittlich, die Rahmenhandlung mit dem westlichen Literaturwissenschaftler war zwar eine geschickte Krücke, aber unglaubwürdig. Welcher Berater, auch wenn es ein ehemaliger Berater wäre, würde einem westlichen Gesprächspartner, den er noch nie gesehen hat, sein Leben erzählen? Ich verstehe, welchen Sinn der Rahmen hatte, kann aber dafür keine fünf Sterne vergeben. Man sollte sich darauf einstellen, dass es eigentlich ein Sachbuch ist, das durch zwei fiktive Personen zu einem Roman wird, wovon die eine Person nur zuhört und die zweite Person ihre fiktiven persönlichen Ansichten in die Erzählung einfließen lassen kann.

Wer aber wissen will, warum Russland so eine Entwicklung genommen hat und was große Teile der Bevölkerung in Putin sehen, dem sei das Buch wärmstens empfohlen.

[Gabriela Pistol · Rating 3 out of 5]

Foarte frumos stilistic, fraza curge savuroasă, destul de aproape de romanele rusești. Apoi, e ceva satisfăcător să descoperi personaje și evenimente reale, trăsături de personalitate ale locuitorului principal de la Kremlin de care ai aflat din eseurile și reportajele disidenților ruși.

Dar de la un moment încolo da Empoli devine obositor cu calambururile cu care încearcă să imite "sufletul rus". Cu cât se afundă mai tare în filosofie și paradox, cu atât magul (propagandistul, un fel de Goebbels cu față umană, creator de fake news și oglinzi de fum) devine mai iritant și mai puțin credibil.
Cea mai puțin credibilă este libertatea de a împărtăși detaliile pe care le transmite.

Și mai e ceva deranjant - Țarul apare lipsit de empatie și un fel de Frankenstein al autoritarismului, al setei de putere. Dar fără nicio indicație a monstruozităților concrete pe care le-a ordonat (și pe care le știm de mulți ani din cărțile Annei Politkovskaia. Cea pe care nu a lăsat-o să trăiască, apropo de lejeritatea acestui propagandist de a povesti planurile președintelui). Personajul de aici inspiră o teamă aproape respectuoasă și nu groaza și disprețul pe care ar trebui să le inspire.

[Sofia · Rating 4 out of 5]

A riveting fictionalisation of Putin's rise and the people around him which made this possible. Da Empoli gives us the shading in of the grey areas, during a night long outpouring by a character based on a person very close to the scenes of power. I was going to use 'confession' instead of outpouring, but I do not feel it's a confession, which supposes some sort of repentance. It's more an outpouring of a disillusioned man who is staring reality in the face. His reality does not allow for many safe moves at this stage.

I felt that the beginning and the end did not flow with the rest of the book. At the beginning, we had an unnamed narrator who then stayed quiet for the rest of the book and returned only to walk out at the end. And at the end, we have the jump from how power is wielded by people, in this case in Russia, to how power will be wielded in the future, that is, by AI. The strongest part of the book is when Vadim is narrating, with his views on power, how it is acquired, how it is kept, and the consequences.

An ARC kindly provided by author/publisher via Netgalley.

[J TC · Rating 5 out of 5]

Giuliano Da Empoli - O Mago do Kremilin

Uma ficção, mas também uma breve “biografia não autorizada” da Rússia pós URSS. Podia ter sido assim! Não anda longe da realidade.

No tarde de 23 de Agosto de 2023 foi noticiada a morte de Yevgeny Viktorovich Prigozhin. Um vídeo apresentado pelas televisões e tomado como credível mostrava o que se supunha ser um avião em queda. Ao longe aquele “ponto” irregular precipitava-se dos céus num desfecho inescapável. Não planava. Apenas caía submisso à gravidade e resistência do ar.
A causa deste acidente não é difícil de perscrutar nos acontecimentos recentes relacionados com o grupo Wagner e a guerra na Ucrânia. Por muito rebuscadas que as teorias da conspiração possam parecer, e há sempre quem se esforce com uma mente fervilhante, aos olhos dos que se não deixam enredar por fantasias, as implicações do Kremlin pareceram óbvias desde o primeiro momento.
Quando em 24/08 Vladimir Putin apareceu a lamentar o sucedido e a descrever Prigozhin como “um talentoso que tinha cometido erros graves”, logo toda a comunicação social, e digo toda porque não li ou ouvi opinião contrária que não fosse “os culpados são a CIA, os Ucranianos, os Africanos, os Marcianos, etc”, surgiu num arrazoado de acusações à integridade de Putin e à forma despudorada como “mentia”. Como são tontos os que têm esta visão da realidade Russa. Talvez se tivessem lido este livro de Giuliano Da Empoli editado em 2022, talvez entendessem a forma como o pensamento e a realidade russa foi construída ao longo dos séculos. Mas este não é o único texto sério de análise da realidade russa. Entre dois fogos de Josua Yalfa ou O futuro é história de Masha Gessen são igualmente dois bons textos que facilmente se podem encontrar nas livrarias.

Neste livro Giuliano Da Empoli, O Mago do Kremlin descreve-nos uma história da Rússia desde as suas raízes culturais até ao que para a história vai ficar conhecida, e disso não tenho qualquer dúvida, como a era de Putin. Sendo Da Empoli um político italiano, especialista nos movimentos populistas e nas suas origens, e tendo tido um cargo oficial de conselheiro do primeiro-ministro italiano Matteo Renzi e do ministro da cultura Francesco Rutelli, optou para contar-nos a sua interpretação da história da Rússia pela palavra de Vadim Baranov, personagem ficcionada que é aqui apresentada como o conselheiro de Putin desde o seu percurso de funcionário do FSB até ao seu terceiro mandato enquanto presidente da Rússia. Este personagem, Vadim Baranov apesar de ficcionada tem apego à realidade e corresponde a Vladislav Surkov, e efetivo conselheiro de Putin desde a sua apresentação como putativo primeiro-ministro em 1999, e até 2020 altura em que foi colocado em prisão domiciliária com a acusação de desvio de fundos. Vadim Baranov é a única personagem ficcionada neste romance, ainda que aqui funcione como um avatar de alguém bem real, alguém que para história ficou conhecido como a “eminência parda” do regime, o Rasputine do Kremlin. Todas as restantes personagens que vão surgindo ao longo do texto são-nos introduzidas pelo seu nome real, o que transporta este texto do campo da ficção para o de uma biografia não autorizada de Vladislav Surkov e da forma que assistiu ao desempenho de Vladimir Putin no poder.
O quase monólogo inicia-se com a apresentação de uma carta de Yevgeny Zamyatin, o autor de “Nós”, dirigida a Stalin (Iossif Vissarinovitch) solicitando-lhe uma comutação de pena. Impedido de escrever, vem reconhecendo todos os seus erros – a desilusão no regime dos sovietes – mas reafirmando que este seu erro só surge porque agiu segundo a sua razão e livre arbítrio, solicita ao chefe supremo, que não condena nem deixa de reconhecer, que lhe permita retomar actividade de escritor, o que para ele Zamyatin era o equivalente a uma pena de morte.
Este texto é introduzido pelo nosso narrador como um exemplo de alguém que não se arrepende das suas consequências mas que reconhece que têm de ter consequências. É alguém que implora por clemencia, e ao fazê-lo reconhece também a autoridade de quem pode decidir sobre a sua vida. É uma carta de clemencia, não é um libelo ignóbil de arrependimento.
Este momento do texto é importante porque alguns posteriormente vamos ser confrontados com um exilado russo, Boris Berezovsky, um amigo íntimo de Putin, alguém que muito contribuiu para ascensão de Putin, mas que ao ver-se fora da corte do poder, caiu no logro de se voltar contra o regime e o sistema que lhe tinham permitido a fortuna colossal que tinha “aferroado”. Em desgraça constituiu um partido político, foi opositor de Putin. Acabou tendo de fugir da Rússia e no exílio escreveu uma carta a Putin, que Da Empoli usa para realçar as diferença entre quem não de arrepende das opções que tomou e quem verdadeiramente não se arrependendo das mesmas se humilha e rasteja julgando que com isso poderá de alguma forma recuperar o seu lugar entre o séquito e assim reaver o estatuto entretanto perdido.

Giuliano Da Empoli apresenta-nos o seu narrador num exílio forçado, perto de Moscovo, naquela que era a casa de família de Vadim Baranov. Aí, na biblioteca, entre inúmeros livros predominante de autores franceses, Vadia, era assim que era referido pelos amigos, inicia o seu monólogo fazendo a apresentação do depósito cultural aí sedimentado e de que forma este influenciou a vida e o modo de pensar dos antepassados que o mais marcaram. O seu avô e o seu pai. Dois homens de personalidade diferente e de que o autor se serve para enquadrar a história mais próxima da Rússia. O seu avô um aristocrata, de fino humor, que tinha assistido à construção do estado soviético, sem nunca dele ter participado, mas tendo sempre a elegância suficiente para evitar as armadilhas que inevitavelmente lhe devem ter surgido ao caminho. Alguém que tinha escapado por entre pingos da chuva ao regime dos Gulags. Alguém que era um caçador exímio e por isso reconhecido como um poeta no meio de lobos.
O seu pai tinha uma personalidade completamente diferente. Era um homem do partido, um Apparatchik. Alguém que, e apesar das diferenças não poderem ser maiores, era alguém que o autor pela voz de Vadia nos apresenta como um aristocrata. Alguém para quem o dinheiro não conta, pois aquilo que ele pode comprar são bens e mordomias a que se tem direito por nascimento. Não assim grande diferença entre o regime aristocrata do tempo dos Czares e o do tempo dos Sovietes. E foi no meio desta aristocracia que Vadim Baranov cresceu.
A Rússia nunca deixou de ser aristocrática. Durante o final do consulado de Gorbachev e os anos loucos de Boris Yeltsin, a Rússia atravessou um período experimental de neoliberalismo, de um capitalismo selvagem, que o ocidente viu como uma abertura à democracia mas foi um período que permitiu o maior saque das riquezas de uma nação que alguma vez se assistiu. Enquanto as economias ocidentais iam ocupando esse vazio, e porque necessitavam de testas de ferro que conhecessem o terreno, essa classe de vândalos e plutocratas foi-se constituindo e adquirindo as mordomias que julgavam ser suas. Era uma altura em que telemóveis tocavam e eram atendidos no teatro Bolshoi durante uma qualquer apresentação. Tinha-se perdido o respeito pela história da nação, pelas suas riquezas e características culturais. O ocidente viu esta ameaça, mas viu nela uma oportunidade para maximizar os seus lucros. E assim lentamente deixou que a teia ocidental de ridículo com que cobria a sociedade russa fosse acompanhada pela ameaça da intromissão de causas fraturantes que um ocidente decadente gostava de cultivar.
O povo russo não gostava. Não gostava de ver a sua história ridicularizada por estrangeirados que tinham estudado em caras e elegantes universidades estrangeiras, mas que se achavam os portadores de um iluminismo neoliberal do século XXI. Não gostava o povo russo, não gostava a sua aristocracia czarista ou comunista, não gostava o grupo de homens que liderava a espionagem do FSB.
Foi neste caldo que Vladimir Putin emergiu. Oriundo da contra-espionagem via no ocidente e nas suas ameaças um factor de destruição da unidade territorial que ao longo de séculos os vários Czares tinham contruído. Vladimir Putin estava agora no poder, no comando e tinha a responsabilidade de não deixar a sua Rússia resvalar para as armadilhas do ocidente. Não havia uma terceira alternativa. Ou se estava com ele e com o povo russo, ou se estava contra ambos. O povo russo tinha conhecido há menos de cem anos uma guerra civil, e via nos anos de Yeltsin, anos de insegurança, anos de rastilho para o desmembramento territorial da Rússia, o risco de uma nova guerra civil. E se algo há que o povo apoia cegamente é o sentimento de autoridade, uma autoridade que lhes dê segurança e estabilidade. Não importa o quanto autocrática essa sociedade seja, o importante é que lhes garanta segurança e estabilidade.
Segundo Da Empoli e a sua ficção, Vladimir Putin leu bem este anseio do povo e soube rodear-se de homens que tivessem essa leitura do futuro para a Rússia e que não olhassem a meios para cumprir a vontade da autoridade e do povo. É assim que surge Vladislav Surkov (aqui ficcionado como Vadim Baranov). Alguém que vindo do “quarto poder” sabia como o usar para os objectivos principais do consulado de Putin – a coesão e engrandecimento territorial da nação Russa, o afastamento progressivo da cultura ocidental e do seu iluminismo. E o “Rasputine” do Kremlin esteve nos principais momentos de afirmação de independência e não ocidentalização do território e cultura russa. Esteve na luta da Chechénia, foi o responsável pela solução Ramzan Kadyrov, responsável pela resolução da revolução rosa na Georgia, pela organização dos Jogos Olímpicos de Sochi, foi responsável pela constituição e conceito do grupo wagner, foi responsável pela estratégia de ocupação da Crimeia, responsável pela organização da luta no Donbass ucraniano. Responsável pelo conceito – não há Ucrânia, responsável pelo conceito de Soberania Democrática que tentou implementar na Rússia de Putin, alimentado e alienando todos os extremistas – comunistas, vanguardistas, nazis, vândalos tribais. Só deixou de fora desta sua política de apoios centrípetos aqueles que defendiam conceitos e causas fracturantes conotadas com o ocidente.
E deu corpo a todas estas políticas não porque tivesse ordens expressas do Czar para assim proceder, mas antes porque pressentia nas entrelinhas que estes eram os seus desígnios e vontades. Desígnios e vontades que o Czar nunca verbalizava limitando-se apenas a deixar que os seus homens assim intuíssem.
É por isso que quem ouve as palavras de Putin a “lamentar o sucedido e descrever Prigozhin como um talentoso que tinha cometido erros graves”, e vê nestas palavras mentira e hipocrisia, não entende nada da realidade russa e deveria ler esta ficção antes de continuar a encher os média de asneiras e disparates.

[Paul Fulcher · Rating 3 out of 5]

He was called the “Wizard of the Kremlin,” and the “new Rasputin.” At the time, his role was not clearly defined. He would show up in the president’s office when the business of the day was done. It wasn’t the secretaries who’d called him. Maybe the tsar himself had summoned him on his direct line. Or he’d guessed the right time on his own, thanks to his extraordinary talents, which everyone acknowledged without being able to say exactly what they were.

The Wizard of the Kremlin (2023) is Willard Wood's translation of Le mage du Kremlin (2022) the debut novel by political analyst Giuliano da Empoli which in the original won the 2022 Grand prix du roman de l'Académie française and was a finalist for the Prix Goncourt.

The novel is essentially a distanced account of the rise to power of Vladimir Putin, the distancing coming from:

- its fictional nature;

- the story we're told is by, and primarily of, an advisor to 'The Tsar' Vadim Baranov; and

- the tale we are hearing is being relayed by the narrator, who was told it by Baranov after the latter stepped back from power.

One interesting editorial decision is that Baranov is a fictional character, although his role and his views (but not his life story) are clearly closely modelled on Putin's ideologist Vladislav Surkov (link to FT profile). Yet others in the novel, including Putin himself and various other aides and oligarchs, are given their real-life names.

On the fictional, or otherwise, nature of the story the author said at the time of his Prix Goncourt nomination (translation by ChatGPT):

J'ai préparé ce livre comme un essai. À part la vie privée du personnage principal, tous les faits sont réels, j'ai rencontré énormément de gens, j'ai beaucoup voyagé en Russie. C'est une reconstitution très fidèle de ce qu'a été ce pays ces vingt dernières années. Mais au cœur du pouvoir, et du pouvoir russe en particulier, il y a des éléments de paradoxe, une contradiction permanente, une irrationalité que seule la littérature pouvait transcrire

I prepared this book like an essay. Except for the private life of the main character, all the facts are real. I have met a lot of people, traveled extensively in Russia. It is a very faithful reconstruction of what this country has been like in the last twenty years. But at the heart of power, and Russian power in particular, there are elements of paradox, a permanent contradiction, an irrationality that only literature could convey.

The historical-fiction element of the book is its weakest feature - as often with novels of that genre there is a certain walk-on-walk-off tick-box element - better make sure figures such as Yevgeny Prigozhin (and many others) make a brief appearance and that the story features incident such as Angela Merkel and Putin's labrador (Boyd Tonkin's review in Unherd opens with this scene) and many others.

The novel's strength comes from it - and its lead characters - rooting in literature - novels such as We, by Yevgeny Zamyatin (translated by Gregory Zilboorg) and Joseph Roth's Right and Left (translated by Michael Hofmann) from which Baranov takes his pseudonym:

Baranov lived very privately. You never saw him anywhere, and an interview was out of the question. He did have one quirk, though. From time to time he would publish something, either a brief essay in an obscure independent journal, or a research article on military strategy aimed at the highest echelons of the army, or even a piece of fiction that showed off his talent for paradox, in the best Russian tradition. He never wrote under his own name, but he interspersed his texts with allusions that offered clues about the new world that was taking shape in the late-night Kremlin sessions. That, at any rate, was what the court followers in Moscow and in foreign ministries abroad believed, racing to be the first to decipher Baranov’s hidden meaning.

The pseudonym he used for these pronouncements, Nikolai Brandeis, added a further element of confusion. Adepts quickly recognized it as the name of a minor character in a seldom-read novel by Joseph Roth. Brandeis, a Tatar, plays the part of deus ex machina, appearing at crucial moments in the story only to disappear immediately after.

(in real-life Surkov is said to be the person behind Natan Dubovitsky)

And for the way that da Empoli inhabits (and worryingly convincingly extols) the belief system of Baranov/Surkov:

This on the first arrest of an oligarch:

[It] had the immediate effect of reminding people that money doesn’t protect you from everything. This is absolutely taboo to you Westerners. A politician can be arrested, why not; but a billionaire, that’s inconceivable, because your society is based on the principle that nothing is greater than money. What’s funny is that you keep calling wealthy Russians “oligarchs,” when the truth is that the only real oligarchs are in the West. That’s where billionaires stand above the law and above the people, that’s where they buy government officials and write laws in their stead. In your part of the world, the idea of Bill Gates, of Rupert Murdoch, of Mark Zuckerberg in handcuffs is unthinkable. Whereas in Russia, a billionaire is perfectly free to spend his money, but not to influence politics. The will of the Russian people—and of the tsar, its incarnation—counts for more than any private interest.

The reaction to the Maidan revolution in Ukraine:

I recruited them all—the bikers and the hooligans, the anarchists and the skinheads, the Communists and the religious fanatics, the Far Right, the Far Left, and most of those in the middle. Anyone likely to respond in an exciting way to the demand of Russian youths for meaning. After what had happened in Ukraine, we couldn’t allow the forces of anger to go unsupervised. If we were going to construct a truly strong system, it wasn’t enough to have a monopoly on power, we would also need a monopoly on subversion. Once again, it came down to using reality as the raw material for creating a kind of higher-order game. I’d done nothing all my life but probe the elasticity of the world, its inexhaustible propensity for paradox and contradiction. The political theater now taking shape under my direction was the natural outcome of a long trajectory.

And the decision Baranov makes to step back:

Our epoch, exciting as it may be, is only the umpteenth version of the comedy whose many variations have unfolded over the course of the centuries. “From time to time, a man rises up in the world, displays his fortune, and proclaims: It is I! His glory lives for the duration of an interrupted dream, and already death arises and proclaims: It is I!”

Without ever having set foot there, and three centuries ago, La Bruyère described the Kremlin of today more accurately than our best journalists have, or yours.

Ultimately this isn't the sort of novel I'd normally read - the UK equivalent would I think be Robert Harris - and Peter Pomerantsev has covered much of this ground in his non-fiction, but worthwhile. 3.5 stars

Thanks to Pushkin Press for an ARC via NetGalley

[Bea · Rating 4 out of 5]

4,5****

Ik houd van boeken die voor een beetje controverse zorgen, en reken maar dat dit er zo ééntje is.

In Frankrijk - daar draaien ze voor een beetje controverse al lang hun hand niet meer om -heeft iedereen die iets betekenent er al op mainstream of sociale media zijn zegje over gedaan.
De ene vindt dat Poetin er te goed uitkomt (persoonlijk vind ik dat niet)
De andere weet niet meer wiens mening in het boek wordt weergegeven, die van de protagonist of die van de auteur (dat lijkt mij vrij duidelijk aangezien de auteur heeft laten weten dat het een roman is met een fictief hoofdpersonage dat wél gebaseerd is op de voormalige reële spindokter van Poetin, en dat het de enige bedoeling van de auteur was om een Russisch verhaal te schrijven)
Sommige vrezen dan weer dat deze roman de houding van Frankrijk tov Rusland zou kunnen bepalen/veranderen en vragen zich af of Macron het al zou gelezen hebben.
Bij de toekenning van de Prix Goncourt 2022 hebben ze 14(!) stemrondes nodig gehad om dit boek uiteindelijk nipt 'niet' te laten winnen.

Het tijdskader speelt hier natuurlijk wel een rol : het boek werd geschreven een hele tijd vóór de inval van Rusland in Ukraïne en lag een maand ná de inval in de rekken.

Ikzelf heb het gelezen als één lang en diepgaand essai over de natuur van 'macht' en wat die macht met de mensen die ze in handen hebben en de mensen die er rondom cirkelen zo allemaal doet.
Meer concreet, het gaat over de politieke machtstructuur in het Rusland na Jeltsin. Het gaat dus bijna uitsluitend over Poetin, de enige die in Rusland aan de knopen van de macht draait, hoe hij aan die macht gekomen is en hoe hij die verder geconsolideerd heeft.

En ik vond het een goed - heel goed zelfs - Russisch verhaal.

Maar oordeel vooral zelf...
( Nederlandse vertaling : De Kremlinfluisteraar)

[merixien · Rating 4 out of 5]

Kremlin Büyücüsü çok merak ettiğim ve okuduğum yorumlarla da heyecanlandığım kitaplardan birisiydi aslında. Ancak kitabın ilk 32 sayfasını okuduktan sonra başlayıp 30+ sayfa boyunca devam eden basım hatası vs derken çok sevebileceğim bir kitapla arama soğukluk girdi adeta.

Putin’in yardımcısı Vladislav Surkov üzerinden temellendirip kurgulanan bir siyasi roman. Özellikle de Putin’in adım adım iktidarı elde edip bir “çar”a dönüşme sürecini. Bu süreçte takip ettiği ve pek çok baskıcı yönetimde benzer olan stratejik patterni oldukça ilgi çekici bir şekilde aktarıyor. Bazen bir gerilim romanı okur gibi yüksek bir iştahla sayfaları çevirirken bunların gerçekliği ve canı yanan insanlar tokat gibi yüzünüze vuruyor. Anlatım tarzı ve konu üzerine yapılmış araştırmaların kurguya yedirilmesinde hiçbir çıkıntılık olmamasını sevdim. Sadece kurgunun temelindeki bazı ayrıntılar Kızıl Haç’ta olduğu gibi gerçeklik dışı geldi. Fakat içerik o kadar doyurucu ki buna diğer kitapta olduğu gibi takılmadım. Fakat başta belirttiğim nedenlerden ötürü kitaptan keyif de alamadım işte. Baskı sorununu paylaştığımda yayınevi; ilgili ekiple görüşüp yurtdışı için ne çözüm sunabileceklerini konuşup geri döneceklerini söylemişlerdi. Yaklaşık iki haftayı geçti, görüşmeler hala devam sanırım zira bana başka bir dönüş yapılmadı. Neyse ki @sine.lit yine tam zamanında yetişti adeta kitabı onun sponsorluğunda tamamlayabildim. Kitaba geri dönmem gerekirse, siyasi romanlar özellikle de yakın dönem Rusya politikası ilginizi çekiyorsa mutlaka okuyun, tavsiyedir. Ancak kitabı almadan önce sayfalarını kontrol etmeyi unutmayın, sonra üzülüyor insan.

[Fabio Carlo-Stella · Rating 4 out of 5]

«I russi non se la cavano poi così male, Boris. Hanno centoventi canali televisivi.»
«Ma raccontano tutti la stessa cosa, Vadja, come ai tempi di Breznev.»

31.07.22 - Di recente è girata la notizia dell'ennesimo russo illustre vittima di presunto avvelenamento, tale Anatolij Chubais. Questo ex fedelissimo di Putin è stato infatti colto da un malore sospetto, anche se ormai sembra fuori pericolo. Durante il breve servizio del tg, però, devo dire che mi sono baloccato con l'idea che costui potesse essere Vadim Baranov, il misterioso protagonista di questo intenso non-romanzo, nonché ex braccio destro di Putin, che ci racconta da dentro le stanze del potere la storia recente della Russia, con tanto di nomi e cognomi reali, fatti davvero avvenuti e quasi zero fronzoli.

Un racconto in prima persona lungo meno di 250 pagine ma ricco di tantissimi argomenti su questo gigantesco Paese. Storia, geopolitica, sociologia, concezione del denaro e del potere... la lettura di questo libro è un po' come entrare davvero nella testa di questo popolo che sembra ragionare orgogliosamente attraverso codici irrazionali propri. I russi sono matti, scrive Paolo Nori, e davvero ho avuto la netta, inquietante percezione che un dialogo tra Russia e occidente non sia mai esistito, e forse non esisterà mai.

«Qui il nostro vero obiettivo non è la conquista, è il caos.»

Un concentrato di informazioni molto illuminante quanto emotivamente impegnativo, perché qui è un po' come dare una sbirciata nell'abisso..

[Yaprak · Rating 4 out of 5]

Giuliano da Empoli, Kremlin'in Büyücüsü romanında SSCB’nin dağılmasından sonra zorlanan Rusya'da Putin'in neden ve nasıl iktidara geldiğini kurgu karakterler üzerinden inceliyor. Çar'a yıllarca danışmanlık veren Vadim Branov'un ağzından -ki kendisinin Vladislav Surkov olduğunu söyleniyor- yeni Rusya'yı oluşturan güç ve denge ilişkilerini, Putin'in inşa ettiği ve etmeyi arzuladığı Rusya'yı dinliyoruz.

Rakiplerini tutuklatmakta bir beis görmeyen, halkta güvenden çok korku hissi yaratan Putin'in yani Çar'ın yaptıklarını kurgu karakteri ağzından anlatan da Empoli, güvenlik konusunu da masaya yatırıyor. Siyasi kurgu okumaktan keyif alanları hayal kırıklığına uğratmayacak kitabın şu paragrafını da ekleyip susayım.

"Her devrimde kritik bir an vardır: Birliklerin rejime baş kaldırdığı ve kurşun atmayı reddettiği an. Putin'in kabusudur bu, kendisinden önce gelmiş tüm çarların olduğu gibi. Birliklerin kalabalığın üzerine ateş açmak yerine kalabalıkla dayanışma içine girmesi riski her iktidarın üzerindeki ebedi ve ezeli tehdittir. "

[Marco · Rating 4 out of 5]

Great book for the one that wants to know more about nowadays Russia, the nature of its people and their leaders. The last decades the Russians became very effective in destabilizing and des-informing all of the world and off-course in invading Ukraine. A lot off background is to be found in how the West treated Russia after the cold war was over, but also in how it has always worked in the country and with its leadership.

As a roman the book is less interesting. Rather unbelievable plot where a book lover gets in contact with the former spin-doctor of Putin. That fictional part feels forced, whereas the monologue that follows about how Putin came to power and consolidated his reign is much more powerful precisely because of the fictional elements. That being said, the character building of the other players is rather weak.

So mixed feelings, but because of the in dept insides in Russian motives the benefit of the doubt and an extra star.

[Ana-Maria · Rating 5 out of 5]

„Magul de la Kremlin” de Giuliano da Empoli (2022, Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze)

Iată un volum pe care mi-am dorit să-l citesc încă de acum doi ani, de când a apărut la Humanitas Fiction, și pe care l-am parcurs, în cele din urmă, printr-o întâmplare fericită, imediat după Oamenii lui Putin. De ce spun că succesiunea aceasta a fost cât se poate de potrivită? Pentru că, după ce am aflat nenumărate detalii despre Rusia post-sovietică din cartea Catherinei Belton – scrisă într-un ton riguros, specific unei anchete jurnalistice bine documentate – am pășit în lumea Magului de la Kremlin, unde aceleași evenimente și personaje capătă glas într-un roman de ficțiune.

M-am amuzat gândindu-mă că avocații lui da Empoli l-au sfătuit, probabil, să eticheteze lucrarea drept ficțiune (am mai întâlnit această strategie în Amintiri din epoca lui Bibi), deși cartea pare, de fapt, relatarea unui dialog real între un narator (care seamănă izbitor cu autorul) și Magul de la Kremlin, personaj ce amintește destul de direct de Vladimir Surkov – ideologul lui Putin și creatorul conceptului de „democrație suverană”.

La final, am rămas cu impresia unui studiu de caz tridimensional al unuia dintre oamenii lui Putin, redat prin dialoguri și replici memorabile, ce pun în lumină inteligența autorului și capacitatea lui de a surprinde contradicțiile și paradoxurile politicii ruse. Un exemplu:

„Politica rusească este ca ruleta rusească [...] frumusețea acestei țări este că, și dacă joci, și dacă nu joci, ești expus acelorași riscuri. [...] Dacă nu te ocupi cu puterea, se ocupă puterea de tine.”

Asemenea lui Surkov, Vadim Baranov – personajul principal – ajunge, printr-o serie de conjuncturi, sub aripa primului mogul media din Rusia post-sovietică și își pune creativitatea în slujba televiziunii, acolo unde face primele observații experimentale despre societate și manipulare:

„În studiourile ORT-ului, primul canal al televiziunii ruse, recent privatizat, nu se produceau doar emisiuni, se experimentau forme de viață care puteau fi adoptate mai târziu de toți noii ruși. [...] Cerându-i publicului nostru să ne spună care îi sunt eroii, personajele pe care se întemeiază mândria mamei Rusia, ne așteptam la marile nume: Tolstoi, Pușkin, Andrei Rubliov... Dar ce ne-au dat spectatorii, masa informă a poporului obișnuit să-și îndoaie spinarea și să-și plece privirea? Numai nume de dictatori: Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare, Lenin, Stalin... Însă cel care a adunat cele mai multe voturi a fost Stalin. Stalin, vă dați seama? Atunci am înțeles că Rusia nu va deveni niciodată o țară asemenea celorlalte. Nu că ar fi existat vreodată vreo îndoială.”

Baranov ajunge consultantul de imagine al lui Putin, devenind consilierul din umbră care conturează și întărește puterea Țarului. Nu întâmplător i se mai spunea și „noul Rasputin”, atât de mare era influența sa. El este cel care intuiește adevărata natură a lui Putin și știe cum să-i traducă viziunea într-o strategie de construcție a unui stat vertical, bazat pe o politică feroce, opacă. Dacă alte regimuri totalitare au eșuat în încercarea de a controla totul prin monopolul asupra puterii, Magul și Țarul pun bazele unui sistem care urmărește să controleze inclusiv ceea ce e subversiv.

„– Rusia trebuie să devină un loc în care să-ți poți descărca furia împotriva lumii, rămânând în același timp un slujitor credincios Țarului.
– Practic, vreți să faceți imposibilă revoluția.
– Să zicem că vrem să eliminăm necesitatea... Ce nevoie mai ai să mai faci revoluție, dacă sistemul o încorporează?”

Sper ca aceste câteva considerații să transmită cât de incisivă, plină de replici inteligente și – poate – premonitorie este această carte pe care aș reciti-o oricând!

[Rana Al-alwani · Rating 4 out of 5]

انتهيت من قراءته في الصباح قبل أكثر من 12 ساعة ، ومازلت مترددة بالتقييم و مندهشة ماذا تكتب و كيف تكتب ريڤيو عن تحفة فنية كهذه ؟؟؟؟؟


بالبداية يشير الكاتب في مقدمته أن الرواية مستوحاة من أحداث و أشخاص حقيقيين ، وهبهم حياة شخصية و نسب إليهم كلامًا من وحي خياله ، إلا أنها في النهاية قصة روسية حقيقية .


ما يُثير الإهتمام أن الكاتب ليس روائياً في الأصل ، و هذه روايته الوحيدة . هو بالأساس عالم سياسة إيطالي ، عمل مستشارًا و مسؤولاً ثقافيا لمدينة فلورانس . الآن هو أستاذ في كلية العلوم السياسية في باريس . و هذا ما سمح له أن يتعمق جيدا في نفسية شخصيات الرواية فهو يشعرك أنه يتحدث عنهم فقط ، و كأنه الراوي يعرف النفس البشرية و تاريخ روسيا و الصراعات على جميع الأصعدة و بين جميع القوى . فعند كل حدث تشعر بامتلاكه الخبرة الضرورية لوصف العالم و كيفية سير سياساته .


الشخصية الرئيسية فاديم بارانوف ، شخصية المستشار "راسبوتين الكرملين" ، "الظل الرمادي" لبوتين هو اختراع الديموقراطية المزيفة و أحد أقرب مستشاريه الذي ساعده في الوصول إلى السلطة و في تركيز حكمه الفردي المطلق ، قبل أن يختفي فجأة عن الساحة السياسية ، و سنعرف في النهاية لماذا ؟.

نتعرف على فاديم بارانوف الغامض ، عبر سرده لطفولته ما بين جده البرجوازي و والده حيث كانا على النقيض من بعضهما البعض ، كيف تدرج في طفولته إلى الجامعة ثم أصبح مخرجًا ثم منتجاً لبرامج تلفزيون الواقع قبل أن يصبح ظل بوتين - القيصر ، و مستشاره السياسي قبل استقالته. لم يستطع أحد فصل الكذب عن الحقيقة . حتى التقاه الراوي الأساسي ذات ليلة ، حين دعاه إلى بيته النائي ، و أخبره بقصته .

تغرقنا هذه القصة في قلب القوة الروسية ، حيث كل شيء يجري بشكل جيد ، لكن عندما تسوء الأمور ، فإنها تسوء بشكل كبير حقاً .

لا يمكن الهروب من قدر الروس : أن يكونوا محكومين من إيفان الرهيب .

يستنتج بارانوف : لا يمكن لأي كتاب أن يرتقي لمستوى لعبة السلطة الحقيقية .

السلطة كالشمس ، كالموت ، لا يمكن النظر إليها مباشرة ، خصوصاً في روسيا .


لم تظهر قوة و سلطة بوتين دفعة واحدة . في عام 1999م عندما كان وزيراً للدفاع في الحرب الشيشانية تم قصف العاصمة غروزني بوحشية تجعلك تتساءل من وراء هذا الحقد و هذه الاستراتيجية الدموية ، و قد استمر ذلك خلال عقود حتى الحرب على سوريا و ما فعلته القوات الروسية هُناك لا يُخفى على أحد .

يتخيل دا امبولي ما حدث للقيصر عندما سئل ، بعد قصف غروزني: ماذا تعتقد؟ هل سيزيد هذا النوع من الأعمال الأوضاع سوءاً ؟؟؟
بقي بوتين صامتاً لبرهة . و عندما ا��تعاد الكلام لم يغير تعبيره ، لكن حضوره اتخذ وعياً مختلفاً ، كما لو أن جسمه قد غمر في وعاء آزوت سائل . كما لو أن الموظف الزاهد تحول إلى قائد ملائكة الموت !!"

في حوار بين بوتين و بارانوف سأله: هل تعتقد أن ستالين شعبيّ بالرغم من المجازر؟ أجاب أتظن الامر غير ذلك؟ أنت مخطئ . إنه شعبيّ بسبب المجازر . لأنه من عرف على الأقل أن يتعامل معهم كسارقين و خونة .

يفغيني زامياتين (1884/2/1-1937/3/10م) ، الصحافي و الروائي الروسي ، صاحب رواية "نحن" التي تصف دولة بوليسية و استبدادية في المستقبل، فهم أن ستالين ليس سياسياً بل فناناً . لقد تنافس زامياتين و ستالين خلال 20 عاماً. لم تكن قوتهما متناسبة إطلاقاً ، فمواد ستالين هي دم و لحم الرجال ، باختصار لقد أمتلك ستالين كل شيء بينما لم يمتلك زامياتين سوى قلمه ، فتم نفيه إلى باريس حيث توفي هُناك .

الرواية بها شخصيات كثيرة تم الدعس عليها بدم بارد من قبل بوتين - القيصر ، حالما انتهت المصالح فيما بينهما منهم رجل الأعمال الملياردير اليهودي الروسي بوريس بيريزوفسكي ، يُعتبر الكاتب هو الوجه الآخر المناقض للسياسات الروسية ، لذلك نحن أمام الوجه الآخر لبوتين ، ربما تكون أنت عزيزي القارئ 🤔😅


الترجمة كانت جميلة و سلسلة و متكاملة عابها أنه لم تتم ترجمة كل شيء فالكتاب كان كما القاموس يحتوي على معلومات تحتاج إلى شرح وفير ، لهذا احتجت الرجوع إلى جوجل كثيرًا جدًا مخافة أن تفوتني معلومة مهمة 🤓.



⭐️⭐️⭐️⭐️1/2 لــ الرابع وَ الخمسين من كُتُبْ 2023

[Alfonso D'agostino · Rating 5 out of 5]

Mentre leggevo Il mago del Cremlino, mi tornava alla memoria un memorabile articolo di Domenico Quirico pubblicato su La Stampa nei giorni immediatamente successivi all’ invasione dell’Ucraina: non ricordo se sia stato proprio il pezzo che ha creato un incidente diplomatico con l’ambasciata russa (è la libertà di stampa baby), ma ricordo bene la definizione di “mediocre” attribuita a Putin che ne marchiava la storia e la personalità.

In un oggetto letterario che è un po’ saggio e un po’ romanzo, Giuliano Da Empoli ci fornisce alcune chiavi per comprendere Putin e - prima ancora - la Russia. Persino profetico, se si considera che è uscito in Francia nel gennaio 2021 e che descrive con precisione quasi inquietante quanto accaduto a febbraio 2022; nel solco del distopico Noi di Zamjatin, che mi attende da un po’ sugli scaffali, Da Empoli comprende e anticipa, e fornisce delle risposte storiche al nuovo imperialismo russo e a quella ricerca di figure forti che ne connota la società.

Bellissimo, divorante e illuminante.

[Nadia · Rating 4 out of 5]

العمل يدور حول فاديم بارانوف ظل من الظلال الهامسة للقيصر "بوتين" و التي تؤثر و تؤطر للمشهد السياسي في روسيا في بيته بعد تقاعده من العمل السياسي و في مونولوج طويل يعيش من خلاله ذكريات طفولته و شبابه و قراءاته لتاريخ روسيا و الشخصية الروسية و علاقتها بالسلطة ، هذا المنولوج الممتد فعليا في ليلة بيضاء قضاها بارانوف مع كاتب فرنسي باحث عن كاتب آخر عاصر روسيا القيصرية و الاتحاد السوفياتي ستالينية هو "زامياتين" صاحب عمل تنبئ استشرافي هذا اللقاء ببرانوف كان عن طريق تدوينة أساسها اقتباس من عمل "زامياتين" ليكون اللقاء و لتكون جلسة البوح المطولة التي تستعرض بعدا زمنيا ممتدا من تاريخ روسيا كما اشرت أعلاه.
العمل يتخذ من شخصية بارانوف المتخيلة _المستمدة من شخصية واقعية قريبة من بوتين_ شاهد عصر و مدافع عن الديمقراطية بمفهومها الروسي و المحافظ على الروح الروسية المتوقدة للمواطن الروسي انه راسبوتين عصري متحضر راقي الحضور و معه يحاول كاتب العمل تسليط الضوء على المشهد الجيوسياسي للمنطقة خصوصا اننا حاليا نشهد على الحرب بين روسيا و أوكرانيا .
جلسة المونولوج أو البوح تنتهي بأسئلة مفتوحة من قبل بارانوف و حتى من قبلنا كقراء ماذا سيقع للكاتب الفرنسي الذي أمضى ليلة مع ساحر الكرملين و مخرج أحداثه الذي امتص ذكريات و تحليلاته ؟هل سيخرج ببساطة كما رأيناه في نهاية العمل "ليجد ندفا من الثلج يتساقط بهدوء " ؟ و الأهم ماذا سيحصل لروسيا وللعالم؟
النص هو عمل توثيقي في إطار روائي يقدم أطروحات سياسية و يقيم أفكارا إيديولوجية حول الدولة و السلطة.

[Smith Winston · Rating 1 out of 5]

"From Russia with love"
4 stelute sau o steluta? Una pt goana dupa senzational al autorului:'' Ceea ce nu stia el era ca, dupa el, aveam intalnire cu seful unui grup de tineri comunisti care ma uimisera prin vivacitatea lor....ciudata purtatoate de cuvant a unei miscari de renastere ortodoxa.iar dupa ea, cu liderul ultrasilor echipei de fotbal Spartak....Astfel, incetul cu incetul i-am recrutatcpe toti:pe motociclisti si pe huligani, pe anarhisti si pe skinkeads, pe comunsti si pe fanaticii religiosi extreama dr., st... Pe oricine ar fi fost capabil sa ofere un ranspuns nevoii dd sens a tineretului rus. "
1.anarhistii nu s_ar fi aliat sau sa vb cu acolitii lui Putin, macar,
2.cu Spartak am cele mai mari dubii. Putin e fan Zenith, huliganii lui Zenith au membrii din trupele Spetnazs. La euro 2016, la Marseille, cu englezii sankt petersburghezii au avut chartere.Anglia a infiintat hulganismul, rusii au aratat cine sunt la ora actuala. Singura intalnire cu principalele grupe de huligani a fost inainte de campionatul mondial gazduit de Rusia, 2ani mai tarziu.sub amenintari si astea ca exemplu nu s-a intamlat nimic in Rusia.
Cu huliganii rusi poate inteleg ca nu avea de unde sa stie,dar sa bagi si anarhistii? Sa nu mai vorbesc de skinheads:e SHARP(skinheads against racial prejudice).