Amor intellectualis. Romanul unei educații

by Ion Vianu

„Romanul unei educaţii”, cum îl subintitulează autorul, Amor intellectualis relatează povestea unei maturizări intelectuale şi sentimentale pe fundalul unei epoci tulburi, cea a instaurării şi consolidării regimului comunist. Adolescenţa eroului îndeosebi, cu iniţierile ei – primele experienţe erotice, căutările intelectuale, tensiunea dintre spiritual şi trupesc –, prilejuieşte pagini pe cît de savuroase prin pitorescul lor, pe atît de convingătoare prin francheţe. La fel şi galeria portretelor zugrăvite: ale prietenilor, dar şi ale discipolilor şi apropiaţilor marelui T. (Tudor Vianu), legaţi de acesta prin amor intellectualis magistri. Treptat, istoria personală se estompează, pentru ca în prim-plan să treacă o altă poveste, dramatică, despre dispariţia unei lumi şi a unei generaţii...

Genres: Nonfiction, Romanian Literature, Memoir

408 pages, Hardcover

First published January 1, 2010

About the author

Este fiul criticului literar Tudor Vianu și al Elenei, născută Irimescu, fiica lui Ștefan Irimescu, medic, întemeietorul ftiziologiei din România. Timp de doi ani de zile, în perioada 1952-1954 este student al secției de limbi clasice a Facultății de Filologie din București In 1994 a publicat Amintiri în dialog, în colaborare cu amicul său, Matei Călinescu. Din anul 1963 este numit preparator la Clinica Universitară de Psihiatrie din București.

A emigrat în Elveția în anul 1977, după ce s-a implicat în mișcarea lui Paul Goma, fiind printre puținii intelectuali care au semnat Apelul lansat de acesta, apoi se va face cunoscut pentru luările de poziție la postul de radio Europa Liberă împotriva tentativei de folosire a psihiatriei ca armă politică. După Revoluția din 1989 s-a implicat într-un mod foarte activ în denunțarea psihiatriei politice comuniste, a revenit în țara natală și a scris articole și comentarii cu conținut politic în revistele 22, Dilema Veche, în ziarul România liberă, etc. După ieșirea la pensie se întoarce în țară definitiv și se dedică meseriei de scriitor, publicînd mai multe volume de proză sau eseistică. Astfel, romanele Caietele lui Ozias și Vasiliu, foi volante fac parte din trilogia neterminată "Arhiva Trădării și a Mâniei". Paramnezii este un roman despre exil și reîntoarcerea în țara natală. "Necredinciosul" este inspirat de experiența medicală a autorului. Blestem și Binecuvântare este o culegere de eseuri despre problematica tatălui, Antigona, Sacher-Masoch, S. Freud. Investigații mateine este un eseu biografic și critic despre Mateiu Caragiale. În 2009 publica "Exercitii de sinceritate", o relatare despre implicarea sa civică din anii saptezeci. În 2010 publica un roman autobiografic, "Amor intellectualis, desemnat drept "Cartea Anului 2010" de juriul revistei România literară; deasemeni autorul a obtinut premiul de excelenta Opera omnia Radio România Cultural si, tot pentru "Amor Intellectualis", premiul pentru memorialistica al revistei Observator Cultural, ca si premiul special al Uniunii Scriitorilor pe anul 2010 Tot în 2010 apare traducerea spaniolă de catre Ioana Zlotescu a romanului "Vasiliu, foi volante" (Vasiliu, hojas sueltas)

Reviews

[Gabriela Pistol · Rating 4 out of 5]

"Lectura, ce chiul colosal, ce pretext grozav pentru visare!"

Așa m-a atras prima parte a "romanului" lui Ion Vianu, cu promisiunea escapismului. A fost întâi o evadare în case ale marii burghezii, cu biblioteci ample, paradisuri la care visează orice cititor vicios. Bine, fie, pasionat :).

Apoi au fost multe pagini care au facut experiența lecturii poticnită, de la idei complexe exprimate naiv la amețeli ideologice, ca atunci când încearcă să justifice compromisul ilustrului tată cu comunismul și să-l îmbrace ca pe un sacrificiu, ca pe o nobilă îmbolnavire sub povara remușcării. S-a străduit atât de tare să complice explicația, că pe mine nu m-a convins.

Cineva zicea că frazele sună de parcă ar fi fost traduse stângaci din altă limbă. Eu zic doar că volumul ar fi putut fi mult mai riguros editat, poate nu atât la nivel de exprimare (până la urmă, prefer să nu pierd vocea autorului, chiar dacă nu e pe gustul meu), cât la nivel de structură, pentru că memoria rătăcește pe culoare circulare, unele pasaje se repetă aproape identic (ca, de exemplu, angoasa lui I. față de ordonarea operelor lui T., după moartea acestuia și sfatul pe care i-l dă Edgar Papu, să își trăiască viața proprie). Un pic amuzant că îi e teamă de activitatea de ordonare, tocmai lipsa acesteia se vede în compoziția lui Amor intelectuallis.

Totuși, la final rămân cu o descriere prețioasă a unei epoci de răsturnare morală și socială - comunismul, cu câteva incursiuni și în perioada mai diversă și liberă care a precedat-o. Între cele două maxime ale umanistului, dragostea pentru maeștri - "amor intelectuallis magistri" și cea pentru vechea lume - "amor veteris mundi", pe mine m-a cucerit a doua.

Și dacă pasajele despre intelectuali cunoscuți sunt oricum interesante prim prisma numelor, plusul textului vine din frumoasele descrieri de case și cartiere ale unui București cu totul diferit:

"Orașul cunoscut atunci nu mai trăiește decât în amintire. Mahalalele aveau să dispară pentru a face loc cartierelor de blocuri ale socialismului victorios. Străzile erau pavate cu piatră de râu, curțile - încarcate în flori; din spate răzbeau zgomotele și mirosurile cotețelor. Marele sat București își trăia ultimii ani".

[3.8*]

[Mihaela · Rating 4 out of 5]

4.5 *

In timp ce citeam cartea a murit Ion Vianu și eu văzusem unele interviuri cu el, apoi am continuat să văd. Am rezonat atât de mult cu OMUL Ion Vianu, m-au impresionat enorm cuvintele lui despre România, despre pacienții lui, pe care regreta că i-a abandonat când a emigrat, despre prietenii săi, despre părinți și mătuși, despre toți și toate.
Recomand "Amor intellectualis" ca pe o poartă de intrare într-o lume fabuloasă și îl citez pe criticul Dan C. Mihăilescu, care spunea, referitor la acea perioadă în care înfloreau personalități ca a lui Tudor Vianu: "Ce mult am avut și ce puțin ne-a rămas."

[Irina Constantin · Rating 5 out of 5]

Amor intellectualis, romanul unei educații, te corupe și te sanctifica la loc.
Depășește orice graniță literară, amintindu-i pe: Goethe,  Nietzsche,  Wagner, Schopenhauer,  Thomas Mann, Wagner, Noica, Eminescu, Enescu; pe toți cei care ți-au purtat gloria literară de-a lungul anilor într-un festin desăvârșit al lecturii.
Cartea asta mă umple de o puritate nedeslușita  ca pe un țărm calm izbăvit de o stihie lungă și dureroasă.
E greu sa faci deosebiri când e vorba de memorie, e greu să fii tu, să te comporți ca atare.
Cartea lui Vianu este un bildungsroman, preluat din limba germană adică "roman de formare a personalității".
Ion Vianu, în primul rând, aduce un omagiu prieteniei sale de-o viață cu Matei Călinescu,  două umbre apropiate încă din copilărie,  nedespărțite de timp. Cel  din urmă moare primul dintre ei, adică Matei.
Îmi place cum își descrie prieteniile Vianu, toți cei care s-au succedat prin viață lui, devin acum siluete aburinde,  ca și cum ar exista un tărâm mișcător între spațiu și timp, ca și cum morții au un castel subteran propriu prim care navigheza, își dau întâlnire.
Mi-a plăcut ideea unică a lui Vianu precum că mormintele tuturor celor cunoscuți plecați dintre noi, se unesc la un moment dat printr-o rețea proprie.
Oare ce petreceri celebre dau morții noștri acolo sub pământ?...
Lumea subterană nu-i da pace.

Cartea e și un elogiu adus tatălui sau, domnul T., Tudor Vianu, al felului său impozant. Al omului din spatele zidurilor care l-au exilat pe personajul din Amor intellectualis,  alter-egoul scriitorului.
Faptul cum își descrie prima dragoste platonica pentru Mara, fetița de 12 ani cu care a asistat întâmplător la o prelegere plictisitoare despre Divina Comedie,  prin prisma ei înțelesese totul despre Dante,  în numai o oră,  chipul ei angelic și dedicat îl trecuse prin cele trei niveluri ale idealului: Infern, Purgatoriu și Rai: "Cu ea descoperisem infernul la conferința despre Dante; ea avea să mă ajute să îl ocolesc"
Ca o Lolita sanctificata, el nu i-a vorbit niciodată Marei, au trecut străini mereu unul pe lângă altul pe stradă,  Mara s-a sinucis cândva atrasă probabil de o reacția werthiana, deoarece din biblioteca părinților ei nu lipseau: Goethe,  Tolstoi, Dostoievski...
La ce alt idealism pur ai mai putea sa aspiri?
La numai șase ani vocea lui Hitler se aude prima dată la radio în casă,  acea vocea plină de sonoritate, clara ca un hău adânc de pe luna care se arată în nopțile geroase și îl putem observa cu ochiul liber gropile. Din acel moment diavolul patrusense în încăpere și în lumea viitorului,  prin Hitler.
Toate micile abateri cu gașca de prieteni, chiulul de la orele plictisitoare,  seriozitatea cu care își termina o carte de citit după câteva nopți de beție,  primele timidității ale adolescenții de a vorbi cu fetele, soldate cu eșec, în toate m-am regăsit, am purtat în mintea acest titlu de carte, am auzi de Amor intellectualis probabil în primele de zile de studenție la Litere,  în 2010, declarata cartea anului 2010, mă regăsește acum într-o aură epocala, plină de amintiri. Nu aș fi înțeles-o atunci,  chiar dacă o citeam, este destinată altei vârste, e sonoritatea vastă a cuvântului veteran care te străbate.
Azi nu mă mai îneacă lipsa cuvântului,  ci surplusul lui, aș vrea să regăsesc, din nou, o lume plină de tăcere, obligatoriu, statuile de marmura ar răsuna altfel.
Ion Vianu și-a luat zborul dintre noi pe 20 iunie 2024, sper să își fi găsit amicul de beții literare, adică "fratele lui geamăn", pe Matei Călinescu,  printre îngerii albi, printre cei mai puri și rari,  așa cum le considera și pe femeile ieșite în cale.
Un psihiatru ieșit de la Litere, un filolog clasic doctorind nebunii.

[Alina · Rating 3 out of 5]

Romanul lui Ion Vianu, Amor intellectualis (Romanul unei educaţii), apărut la Editura Polirom în 2010 și reeditat în 2011, este o carte cu caracter autobiografic şi poate fi considerată un bildungsroman, fiind evocat destinul protagonistului din perioada copilăriei până la maturitate. Copilăria autorului a fost marcată de prezenţa unor prieteni şi a unor discipoli ai tatălui său, criticul Tudor Vianu, cum ar fi Edgar Papu, care obişnuia să aprindă lumânarea din vârful bradului de Crăciun, Dan Barbilian (Ion Barbu), Matei Călinescu, Camil Petrescu și alții.

Prezenţa lui Tudor Vianu este marcată prin iniţiala T, iar autorul îşi reaminteşte discuţiile despre literatură, filosofie, muzică, în special a lui Enescu, discuții purtate atât în casa din Bucureşti cât şi în cea de la Zamora.

În perioada adolescenţei apar primele căutări intelectuale, evocă primele întâmplări legate de petreceri, de excursii, de audiţii muzicale şi primele experienţe erotice. Instaurarea regimului comunist, care a adus cu sine răsturnarea valorilor în societatea românească, îl determină pe Ion Vianu să renunţe la facultatea de filologie deoarece şi-a dat seama că nu poate împărtăşi ideile proletare. El optează pentru meseria de medic, considerând că aceasta este o profesie ce-i va oferi şansa de a trăi demn, chiar și într-un regim dictatorial.

Cartea este alcătuită din patru capitole ample, stilul este rafinat, textul abundă în expresii latinești și germane și sunt redate poezii în alte limbi. Sunt amintiţi mari filosofi ai lumii, precum Nietzsche, Schopenhauer sau Kant. În capitolul trei apar numeroşi termeni medicali şi se face referire la mari nume din medicina mondială.

În concluzie, Amor intellectualis nu este o carte pe care aș recomanda-o oricui. De ce? Din cauza informațiilor și a cunoștințelor literare, filosofice și medicale dense. Dacă nu aveți o anumită vârstă – de preferat peste 20 de ani – și un bagaj intelectual destul de vast, nu garantez că veți înțelege sau veți rezista până la ultima pagină. Dacă ne-am uita doar la numărul de pagini – mai mult de 400 – am considera-o o provocare pentru timpul nostru limitat. Dar, dacă privim mai departe, realizăm că timpul va fi investit cu folos.

http://elitere.ro/amor-intellectualis/

[Titi Coolda · Rating 3 out of 5]

Memorialistica lui Vianu exhiba vasta cultură a scriitorului-psihiatru într-un stil baroc, elegant , dar uneori, dezlânat într-un rococo, repetitiv și plictisitor. Interesante parcursurile personalităților formatoare ale copilului și tânărului Vianu, de-a lungul schimbării regimurilor. Despre Papu, ne având formație de filolog, nu știam de erudiția sa, doar de ideile lui protocroniste bombastic afișate în oficinele lui E. Barbu. Uimitor personaj, dramatic destin. În esență, o carte musai de citit.

[Otilia Anghel · Rating 4 out of 5]

3,5*

Dupa primul capitol despre amintiri vechi din prima copilarie, cu expresii caste precum “cerurile copilariei sunt totdeauna mai curate si cu stele mai lucitoare”, Ion Vianu m-a luat prin surprindere cu istorisirile despre serviciile Penei Corcodusa, din vremea in care “cauta femei, nu mantuirea”.Nu ma asteptam la detalii privind primele betii si experiente erotice.
Mi-au placut eleganta exprimarii si iubirea scriitorului pentru literatura, elocvent manifestata: “literatura e ca un fluviu mai mare decat toate fluviile lumii, curgand spre mare. Dar apele lui sunt mai tainice decat ale oricarei ape curgatoare.”Literatura are o putere nesfarsita”.
Recunosc ca m-au plictisit citatele lungi din poezii în diverse limbi, am apreciat insa informatiile despre Ion Negoițescu, Edgar Papu, Bambi Brezeanu si Nicolae Balotă, autorul Caietului albastru, un jurnal din anii 1954-56, apreciat de Ion Vianu pentru ca contine cea mai patrunzatoare descriere a Bucurestiului cazut in sclavie, unde intreaga societate intelectuala isi duce existenta, scriitorul insusi considerandu-se prizonier intr-un stat-Monstru.

[Claudia Șerbănescu · Rating 4 out of 5]

Am recitit acest volum autobiografic după zece ani de la prima lectură și, recunosc, l-am apreciat mult mai mult pentru că, răstimp, i-am adăugat lecturi esențiale (Proust, Mann), dar și pe cele semnate de “Geamănul” Matei Călinescu (prietenul mult-prețuit, căruia îi este dedicată cartea) și care m-au ajutat să înțeleg mult mai ușor textul și...contextul celor relatate.
Altfel, cred că descrierea cărții de pe coperta IV este cel mai potrivit review.

[Cosimo · Rating 2 out of 5]

Am uneori obiceiul să notez unele cărţi cu două steluţe ("a fost OK") şi cărţi care de fapt nu prea mi-au plăcut şi cărora mai degrabă îmi vine să le dau o steluţă, dar mă reţine "ceva". De data asta, simt că am citit - şi chiar am dus-o până la capăt - o carte care e EXACT de două steluţe. Nu pot spune că mi-a displăcut, dar nici că mi-a plăcut. A fost OK şi la revedere. Aveam pretenţii mai mari. În primul rând, nu e deloc un "roman", ci o carte de memorii, ceea ce nu-i deloc rău, ador memoriile, dar însăşi ambiguitatea titlului produce o struţocămilită în mintea cititorului de care eu unul n-am scăpat capitole bune. Tot aşteptam să înceapă romanul...
În al doilea rând, mă aşteptam la un roman "intelectual", scris mai bine, de aceea m-a surprins neplăcut stilul dezlânat, aproape plictisit, al scriiturii, care ar fi OK într-o carte de memorii, dar bulibăşeşte iremediabil un roman şi poate de aceea m-a dat peste cap şi pe mine şi mă determină să scriu această părere mai degrabă negativă. Naraţiunea e fără sare şi piper, în mare parte lălăită, am aflat una, alta, ceva probabil îmi va rămâne în cap după ce voi uita tot ce am citit, dar fără îndoială că aş fi fost mult mai câştigat dacă în schimb aş fi citit în acest timp una dintre cărţile de interviuri ale Victoriei Dragu-Dimitriu, de pildă...
Capitolele cele mai reuşite mi s-au părut acelea în care vorbeşte despre studenţia lui la Medicină şi în general despre meseria lui de medic. În sfârşit, mi s-a părut că a scris cu suflet, că a pus şi pasiune în a povesti ceva, că nu o face "din obligaţie", doar pentru a bifa încă ceva ce "trebuia" scris.
Cândva, după ce îmi va trece impresia că am cam pierdut vremea cu această carte, am de gând să citesc şi "Arhiva trădării şi a mâniei", care, se pare - am citit azi câteva pagini -, chiar e un roman "adevărat".

[Stela · Rating 3 out of 5]

Decretata de "România literara" cartea anului 2010, primita cu entuziasm de critica si de public, Amor intellectualis este subintitulata roman fara sa fie cu adevarat, aruncînd astfel o umbra de indoiala asupra autenticitatii faptelor narate (sa nu uitam ca genul memorialistic oricum se afla la limita dintre fictiune si realitate), cu complicitatea autorului, bineinteles:
„… sunt un romancier care-si trădează secretele de atelier, sau un memorialist care alege crâmpeie din trecutul sau, creând un montaj.”
Si, ca pentru orice opera de granita, se ridica intrebarea: cît din succesul ei se datoreaza faptelor narate si cit talentului narativ?
Intîmplarile rememorate sînt indiscutabil interesante, cultura autorului, adesea impresionanta, si exista o reala forta evocatoare mai ales in conturarea portretului lui Tudor Vianu, tatal sau, pentru care nu cade în capcana mitologizarii si al lui Edgar Papu, autorul teoriei protocronismului românesc, pentru care nu cade în capcana demonizarii.
Sînt povestite de asemenea anecdote amuzante, ca aceea a fetitei pusa de parinti sa recite celebrul aforism al lui Kant („Doua lucruri îmi umplu inima cu o admirație mereu noua si mereu sporinda, pe măsură ce gândirea se leagă si se concentrează asupra lor: cerul înstelat deasupra capului meu si legea morala în mine.”) din care se vedea ca nu pricepe nimic, sau al lui Ion Barbu care se supara teribil daca cineva îndraznea sa-i conteste obîrsia de tigan.
Din pacate, pe alocuri opera lasa impresia unei carti prost traduse: ti se pare ca stîngacia stilistica tine mai curînd de o reformulare nefericita decît de vocea auctoriala, pe care o percepi lejer banala, trecînd uneori pe lînga idee, alteori începînd glorios, într-un tempo impecabil, pentru a esua într-o imagine lipsita de originalitate:
„Eram naivi fără sa fim inocenți. Eram vicioși fără sa fim ticăloși. Eram citiți fără sa fim învățați. Eram chiulangii fără sa fim secături. Idealurile noastre erau înalte, dar, precum păsările pe deasupra unei bălți, ne cufundam câteodată în abjecție, ieșind cu aripile de tot murdărite..”
Ca orice opera de valoare însa, Amor intellectualis stie sa-si transforme defectele în calitati, implicîndu-ne încetul cu încetul în naratiune, devenind pe nesimtite purtatorul nostru de cuvînt, amintindu-ne ca noi sîntem, la urma-urmelor, generatia invocata, aceea care s-a refugiat cu disperare în cultura fara sa se poata, din pacate, pune totdeauna la adapost:
„Amor intellectualis a fost un izvor de bucurie, a fost o rezerva de energie care ne-a hrănit si ne-a ținut loc de acoperământ si de vesminte calde în iarna polara a spiritului. Dar nu a fost neapărat o pavăză în războiul care se purta împotriva noastră, atacându-ne onoarea. Aici a fost marea capcana de care nu toți au știut sa se ferească.”

[Bookaholic]

Ar fi mare păcat ca această carte, al cărei titlu a stat pe buzele foarte multora imediat după ce a apărut, să intre şi să nu mai iasă din categoria celor asociate cu istoria şi cu critica literară românească. Din nefericire, odată etichetate aşa, asociate din start cu subiecte parohiale, bătrînicioase adesea, multe ajung să fie ocolite de cititorii neinteresaţi direct de domeniul în discuţie, din teama pură de plictis.

E limpede că Amor Intellectualis, cartea anului 2010, intens lăudată, citată şi premiată i-a făcut curioşi mai întîi pe literaţi, mai direct interesaţi de biografiile (şi, implicit, de alegerile) unor critici literari, imediat după căderea Cortinei de Fier: Tudor Vianu, Edgar Papu sau Ion Negoiţescu şi, sigur, de generaţia care le-a urmat, cea a lui Ion Vianu şi a bunului său prieten Matei Călinescu, Geamănul, în carte. Amor intellectualis are, pe lîngă toate astea, o deschidere de idei şi de observaţii care depăşeşte mizele memorialisticii aşa cum o ştim. (continuarea cronicii: http://bookaholic.ro/despre-practica-...)

[Alisu' · Rating 5 out of 5]

"OMNES VULNERANT, ULTIMA NECAT - inscripţie pe vechi orologii: Toate (orele) rănesc, ultima ucide."

[Raluca N. · Rating 5 out of 5]

Foarte interesantă cartea lui Vianu, pare extrem de sinceră, deși cu o vădită grijă față de imaginea tatălui. Portrete puternice ale unor mari intelectuali ai epocii.

[Olea · Rating 4 out of 5]

Retin potretele personalitatilor culturale pe care autorul le-a cunoscut de-a lungul maturizarii sale, coincizind cu instaurarea si consolidarea comunismului. Aceste personalitati gravitau in jurul tatalui sau, marele Tudor Vianu. Increngatura relatiilor dintre ele, a lor cu Autoritatea si cu cei care i se opuneau acesteia au fost o adevarata revelatie pentru mine. Din pacate revelatia este in sens negativ, in ce-l priveste pe Edgar Papu, pe care il veneram, dupa Barocul ca tip de existenta, 1/2, Barocul ca tip de existență, 2/2, cu a lui slabiciune morala, pare-se, in ciuda eruditiei, originalitatii si frumusetii cursurilor sale. Dupa alte surse (fiul lui Edgar Papu), se pare ca Ion Vianu l-a invidiat pe Edgar Papu asa cum era apreciat de Tudor Vianu, vazind in el un “uzurpator” al propriei pozitii in sentimentele tatalui sau – grav si trist, daca este adevarat.

[Mihai · Rating 3 out of 5]

DNF

[Iosiv Basarab · Rating 4 out of 5]

Interesting and useful memoir, however with some boring interludes

[Mariana Silitrari · Rating 5 out of 5]

Dulceață de cuvinte!

[Befa Lucia · Rating 3 out of 5]

20.06.2024
"Abia la bătrânețe resimțim ceea ce la tinerețe doar ne-a întâmpinat." Goethe

[Valeriu Gherghel · Rating 3 out of 5]

Pînă la urmă, Amor intellectualis nu e nici analiză de sine, nici analiză a relației cu T[atăl] (Tudor Vianu), nici evocare a perioadei formării (în 1954, după un an de Studii Clasice, Ion Vianu trece la Medicină și împlinește, astfel, tradiția familiei), nici carte de memorii... E cîte puțin din toate, dar structura volumului e compozită.

Ca orice tînăr și ca orice fiu risipitor, Ion Vianu a fost adesea necruțător cu tatăl său. I-a reproșat, înainte de orice, slăbiciunea de a nu fi ales exilul în 1947 (cînd se mai putea pleca din România). Dar ce putea face un profesor de Estetică, ajuns, la aproape 50 de ani, într-un Paris asediat de tineri excepționali (printre ei și Mircea Eliade)? Ce universitate l-ar fi acceptat pe Tudor Vianu a cărui operă era redactată într-o limbă necunoscută fancezilor? Am impresia că decizia de a rămîne în țară nu e cea mai mare greșeală a profesorului Vianu. A alege exilul însemna a alege, de fapt, anonimatul, obscuritatea, umilința, sărăcia. Ion Vianu a învățat asta mai tîrziu. Citez un pasaj mai mult decît grăitor:

„T. era un fel de mutant. Sublimase acest dor de ducă într-o aspiraţie de refugiu în cultură şi timp. Îşi fixase, tînăr, o maximă, un principiu de viaţă: iubirea lumii vechi, amor veteris mundi. Era sensibil la glorie, constructiv în carieră; prea puţin aventurier, temîndu-se de condiţia de anonimat a exilului. De aceea, nu avea să plece în 1947, cînd marea închidere a României fusese desăvîrşită. Refulase aventura, soarta lui era alta, aceea de-a oferi un model «paideic», un ideal de cultură. Şi de-a rupe inimile, prin inima lui sfîşiată”.

Firește, Tudor Vianu nu a avut stofa unui aventurier, dar judecata fiului e (măcar în parte) nedreaptă. El însuși o va amenda...

În Amor intellectualis, Ion Vianu oferă (și) cîteva portrete remarcabile. Îi recunoaștem pe Ion Barbu / Dan Barbilian (cu contorsiunile lui morale greu de înțeles și aproape imposibil de iertat), pe G.I. Tohăneanu (care îi dezvăluie frumusețile poemului De rerum natura), pe Cicerone Poghirc (un clasicist foarte apreciat, plecat și el în exil), pe Matei Călinescu-„Geamănul” (unul din cei mai iportanți teoreticieni literari de la noi), și, în fine, pe Edgar Papu, al cărui chip inocent, știut de la TV, vine în totală contradicție cu promovarea aberației protocroniste.

Dar aparițiunea cea mai senzațională s-a petrecut în ziua înmormîntării lui Tudor Vianu, în martie 1964:
„Cu o secundă înainte să fie închis sicriul, în buza gropii, urmă o scenă neaşteptată: din mulţime se desprinse o femeie mizerabil şi ciudat îmbrăcată, cu haine de pomană, dar oarecum potrivite împrejurării (dantele negre, rochie aidoma măturînd pămîntul, cu o pălărie dinaintea primului război mondial, cu o voaletă care-i ascundea faţa). Căzu peste trupul neînsufleţit, urlînd printre hohote: «Tudore, Tudore!», nereuşind să articuleze altceva... Nimeni nu identificase strania, zgomotoasa apariţie care, dată la o parte cu energie de gropari, dispăru... Ceremonia a putut să-şi reia cursul, cu zgomotul primilor bulgări deasupra sicriului. Cine era această domnişoară Hus-Pena Corcoduşa nimeni nu a ştiut să spună”.

În pofida tuturor obiecțiilor care i se pot aduce, Amor intellectualis rămîne un volum interesant și instructiv.

P. S. Alte fragmente:

1. Maladii și slăbiciuni familiale: „Mic fiind, m-am confruntat cu fragilitatea şi melancolia lui T., cu primejdia ca fiinţa lui plină de sensibilitate să se scufunde. Apoi, am avut de-a face cu nevroza mamei mele [Maria Vianu], care avea palpitaţii groaznice, trăia cu sentimentul că inima îi va ceda. Iar eu mă simţeam chemat să-i vindec. Mai ales pe mama, căci ea îmi producea cele mai mari angoase”.

2. Eu sînt Țigan: „Barbu/Barbilian era o figură vie a oraşului. Imaginea lui impunătoare de «om oacheş venit din Wallachei», cu mustaţa enormă nietzscheană, cu mîniile lui celebre – de pildă, cînd i s-a contestat originea ţigănească: «Îţi crăp capul», striga el ridicînd bastonul, la Capşa, asupra lui Lemnaru care-i spunea că era, de fapt, «armean, nu ţigan, cum te grozăveşti». «Am venit aici, ca rob, cu cuceritorii!», spunea Barbilian cu voce tunătoare. Niciodată robia nu primise un mai pregnant elogiu. T. îl vedea la Nestor, la Capşa, dar nu a putut, pînă la moarte, să anihileze resentimentul pentru nebuniile legionare din 1940 ale celui mai intim dintre prietenii săi de tinereţe. Mai ales că, agitat, transpirat, Barbu alergase prin oraş, cu bastonul tot ridicat, în culmea enervării, spunînd că «Ralea şi Vianu trebuie executaţi»”.

3. Cum se înfiripă iadul: „Viaţa devine infernală cînd mintea, conversaţiile se fixează asupra ocaziilor pierdute. Asupra unei mari ocazii pierdute. I-am auzit de atîtea ori, dedaţi exerciţiului deşert de a-şi închipui ce ar fi fost, dacă ar fi fost să fie”. (10.09.24, marți)

[Bibliotraveller · Rating 5 out of 5]

"Este excesivă şi chiar monstruoasă pretenţia că trebuie să-ţi iubeşti copiii la fel. Nu-l poţi iubi pe fiecare dintre ei decât într-un anumit fel. Şi fiecare din copii îşi iubeşte şi el mama într-un anumit fel, unic."

[laurentiu]

0