Femeia în Roșu: Roman Retro

by Adriana Babeți, Mircea Mihăieș, Mircea Nedelciu

„Femeia in rosu este considerata o carte de virf a valului celui mai recent de literatura romana, un roman postmodern. Un etalon al romanului romanesc." (Ion Bogdan Lefter)
„Femeia in rosu, demonstratie teoretica si practica de virtuozitate, este o etalare de forta exact in momentul in care viata se pregateste sa-si ia revansa asupra artificialului, adica atunci cind memoriile, autofictiunea, jurnalele si dezlantuirile amoroase dadeau sa ecluzeze manierata, stilata, rafinata «doamna» optzecista." (Simona Sora)
„E o carte-puzzle, multietajata, minutios imbricata, in care alterneaza registre si tonuri narative de o neobisnuita bogatie si in care «peticele» intertextuale realizeaza un colaj in care nuantele diverselor epoci colizioneaza intr-un haos ordonat. Nu forma cartii este insa lucrul cel mai important in cazul Femeii in rosu, ci filosofia ei. Trei teoreticieni literari pornesc in cautarea locus-ului estetic ce a parut, vreme de o suta de ani, cel mai putin adecvat pentru ancorarea unei opere «serioase», cel mai demn de o evitare dispretuitoare: senzationalul." (Mircea Cartarescu)

Genres: Romanian Literature, Fiction, Romania

429 pages, Hardcover

First published January 1, 1990

Reviews

[Lavinia · Rating 4 out of 5]

Cel mai puțin din romanul ăsta m-a interesat și impresionat partea senzațională, cu gangsterul Dillinger prin Chicago, de fapt singurul minus. Ceea ce, desigur, nu e o critică la adresa romanului, ci spune probabil mai multe despre lipsa mea de interes pentru alcaponi și prohibiție. Autorii puteau scrie despre absolut orice altceva și să aplice aceleași procedee și mi-ar fi plăcut la fel de mult.

Altfel, da, o excelentă lecție de postmodernism, un demers nebunesc să scrii un roman de 400 de pagini la șase mîini, parodiind nenumărate stiluri, în nici 20 de zile.

„Scoală, Ană* dragă. S-o clopoțît dă micu dejun.” = ❤️, precum și tot graiul bănățean.

*Ana Cumpănaș, e de găsit pe wiki, nici eu nu știam de existența ei înainte de cartea asta. Sper că nu sînt singura. 🙈

[Andrei Bădică · Rating 5 out of 5]

Misterioasa femeie în roșu, românca Ana Persida Cumpănaș, devenită Sage, l-a trădat pe marele John Dillinger, sperând, totuși, să rămână în America. Soarta a vrut să fie expulzată; ce se întâmplă, însă, de-atunci încolo, reprezintă esența romanului: o taină care va avea efecte nebănuite. Povestită sub diverse forme (narațiune, scrisori, documente frumos valorificate și rapoarte medicale), istoria enigmaticei femei în roșu capătă nuanțe ireale. Recunosc că am fost sceptic la începutul romanului, dar stilul celor trei m-a atras foarte mult.

"Uitînd de fete, de părinți, de bani, de judecători, Johnny se apucă de citit. Cu aceeași furie, cu aceeași inconștiență. Eroul lui preferat e Jesse James, pe care-l întruchipează în fața lui Delbert: un personaj desăvîrșit, curajos pînă la nebunie, lăcrimînd la simpla vedere a unui copil sau a unei femei nevinovate."

"Unora nu le place să povestească în ce fel au rămas neatinși într-un loc unde au fost împușcați oameni. Anumite detalii din povestirea lor pot fi ușor interpretate ca dovezi ale lașității. Altora, dimpotrivă, le place să povestească, pentru că au impresia că au păcălit moartea. Ei, de fapt, se admiră în timp ce povestesc, iar din evenimentul propriu-zis nu rețin decît suprafața, senzaționalul, cantitatea de risc pe care și-au asumat-o."

[Cipi · Rating 4 out of 5]

Nu am de gând să aduc aici elogiile deja clișeizate despre cum Femeia în roșu este un veritabil exemplu de postmodernism în forma lui cea mai pură. Ci doar voi menționa faptul că mi se pare de-a dreptul excepțional să citesc un roman de aproape 500 de pagini și să nu recunosc când are loc schimbarea condeiului. Autori sunt trei la număr și, totuși, parcă e totul scris de aceeași mână.
Mi-a plăcut de Ana Persida Cumpănaș/Sage, femeia invitată la petrecerile lui Al Capone, patroana de bordel, mama, timișoreanca, țăranca, analfabeta, cea care i-a adus sfârșitul gangsterului Dillinger, dar mai presus de toate - femeia; căci, este aici vorba, până la urmă, de o damă de lux, care chiar și-așa, în poate (așa-vizualizata) cea mai înjositoare meserie, oferă o lecție generațiilor întregi de femei care au fost, care sunt și care vor mai fi: să nu-și piardă nicicând feminitatea. Un destin trist, o viață chinuită, un personaj real pe care totuși, istoria (deși nu este poate cel mai important lucru) nu ar trebui să o îngroape în neștiință; căci e Ana noastră. Cea care a ajutat F.B.I.-ul să prindă inamicul public numărul 1 din perioada interbelică era o româncă.

*Chiar și-așa: mi se pare o aberație totală ca acest roman să figureze în programa de bacalaureat (până și dacă nu pică niciodată), cu atât mai mult să fie propus spre studiu clasei a X-a. Cum îi trântești în față unui elev de 16 ani (sau 18 sau 20 și lista poate continua) un astfel de roman, în care sunt parodiate n stiluri literare și folosite, la rându-i, alte n stiluri, când el de-abia reușește să priceapă marii clasici de proză, Creangă, Slavici și Caragiale? Este frumos, dar greoi. Iar părerea mea e că dacă nu ai în spinare cel puțin un bagaj minim de lecturi diverse ca și genuri, ca intensitate și dificultate, dacă nu ești familiarizat măcar un pic cu intertextualitatea, multietajarea, ,,puzzle-ul", pe scurt, scrierile întortocheate, ești pierdut încă de dinainte de a deschide această carte. Da, cu literatură predată așa cum trebuie, cu studiu individual, atenție și concentrare la ora de curs, se poate. Altfel, nicio șansă.

,,Așadar, așteptarea și spaima. Spaima, care e ca un vîrf de lance îndreptat tot timpul spre inima ei, și așteptarea, ca o baltă împuțită căreia nu-i vede marginea. O baltă ca un nor de astfel de lănci plutind asupra ei, voind să și plece, și neavînd nici curajul să se miște. Așteptarea e grea întotdeauna, dar încopciată cu spaima devine ucigătoare. Spaima, așteptarea, aceste unelte care acționează numai asupra sufletului tău și care sînt mereu în mîna altcuiva. Și să te miști doar atît cît îți permit ele, să faci totul de parcă ai fi comandată de la distanță!"

"Fleacuri peste care trece, a mai trecut, peste care își aruncă doar, nepăsătoare, privirea. Așa cum, urcând pe punte, rupe orice legătură, orice atingere, cu lumea. Și cu lumea din care vine, și cu aceea spre care se îndreaptă. Pentru că, de fapt, din care vine și spre care se îndreaptă? Două lumi în care trăieste, încă trăiește, fără să mai existe, la drept vorbind, în niciuna dintre ele."

[Bookaholic]

În literatura română au existat mai multe romane colective, primul care s-a păstrat însă fiind Femeia în roșu, text semnat de Adriana Babeți, Mircea Nedelciu și Mircea Mihăieș, câțiva dintre cei mai de seamă scriitori postmoderni ai noștri. Postmoderniștii noștri nu numai că pun bazele unui contra-canon, underground, care contrazice canonul oficial, ci se şi folosesc de elemente contradictorii pentru a-l forma. Adrian Oţoiu vorbeşte despre liminaritatea discursului optzecist, care însumează atât goana după autenticitate, cât şi livrescul de cea mai pură factură. Literatura coboară în stradă, dar se îmbracă în re-lecturi. Femeia în roşu îşi propune scrierea în doar 17 zile a unui roman al senzaţionalului, în care să ironizeze convenţiile literare. Adriana Babeţi declară într-un interviu că acest experiment a însemnat, pentru ea, „un joc. Părerea mea e că, atunci când se apucă de proză, criticii literari ar fi bine să cam uite de teorie sau măcar s-o topească isteţ, să nu se vadă cusăturile. Ştiam toţi trei multe lucruri despre ce se ascunde în burta unui roman, aşa că atunci când a venit momentul să-l scriem (în doar 17 zile!), am scos la bătaie tot arsenalul teoretic, dar numai ca să-l facem praf, cu umor. Am parodiat zeci de tehnici, pentru că altfel n-ar fi avut nici un haz să scriem pe bune o carte cu gangsteri. Şi nici nu cred că am fi putut. Deci asta a fost: un joc plăcut şi instructiv. Plăcut, e lesne de înţeles de ce, iar instructiv, pentru că numai aşa am învăţat cum se face şi mai ales cum nu trebuie făcut un roman.” (Romaniuc, 2008: 7) (cronică: http://bookaholic.ro/printre-granite-...)

[Dede Drăghici]

Bun

[laurentiu]

0

[Sidonia Brânzan · Rating 5 out of 5]

„Femeia în roșu” nu este doar o poveste despre o femeie misterioasă, ci un labirint narativ, un joc de oglinzi creat de trei autori extraordinari – Mircea Nedelciu, Ana Babeți și Mircea Mihăieș. Îmbinând narațiuni, mărturii, scrisori și documente, aceștia ne poartă prin viața fascinantă a româncei Ana Cumpănaș, alias Sage, femeia care a jucat un rol esențial în trădarea gangsterului american John Dillinger. Ana, femeia în roșu, este un personaj enigmatic, o timișoreancă ce visează să își croiască un destin în America, și, cu o combinație de curaj și pragmatism, ajunge să colaboreze cu poliția pentru a-l preda pe Dillinger, cu speranța de a rămâne în America. Însă soarta o sfidează – expulzată, viața ei ia o turnură neașteptată, iar de aici romanul capătă un ritm intens și intrigant.Romanul este un puzzle de povești care se suprapun peste evenimente reale, unde fiecare piesă – fie că este o bârfă, un articol de ziar, o mărturie sau un detaliu al vremurilor – adaugă straturi de profunzime și mister. Densitatea stilistică specifică lui Nedelciu și colaboratorilor săi se simte, iar romanul capătă nuanțe aproape ireale, oferind o perspectivă captivantă asupra Americii interbelice, dar și asupra României din care provine Ana.
Cei trei autori reușesc să surprindă nu doar contextul istoric, ci și psihologia personajelor, iar modul în care este portretizat Dillinger – eroul american cu o fațetă tragică, aproape romanțată, inspirat de legende ca Jesse James – ne oferă un contrast captivant cu povestea româncei noastre. Este un roman presărat cu regionalisme și descrieri pitorești, personaje pe care ajungi să le îndrăgești și un stil de povestire neconvențional, care adaugă autenticitate.
„Femeia în roșu” nu este o carte ușor de citit, dar stilul său unic și profunzimea narativă o transformă într-o experiență remarcabilă. Recomand acest roman nu doar pentru intriga sa fascinantă, ci pentru plăcerea intelectuală de a dezlega, pas cu pas, enigmele unei povești atemporale.

[Luana Rizea · Rating 5 out of 5]

Nu e ușor de citit o carte scrisă doar de Mircea Nedelciu, darmite când el se alătură altor doi scriitori! Însă merită fiecare rând!
#FemeiaÎnRoșu mi s-a părut un puzzle construit foarte interesant de cei trei autori - #MirceaNedelciu #AnaBabeți și #MirceaMihăieș.
Este povestea timișorencei care l-a cunoscut pe marele gangster american, Dillinger, gangster pe care l-a "predat" poliției în schimbul promisiunii că va putea rămâne în America.
Ce s-a întâmplat înainte de toate acestea și după...sunt mărturii și nu numai, adunate de cei trei autori, de la diverse persoane care au trăit atunci, care au cunoscut sau nu personajele în cauză...
Foarte frumos împletesc cei trei o poveste suprapusă peste alte povești, articole din ziar, mărturii, bârfe, vorbe... O poveste interesantă, savuroasă, presărată cu regionalisme și cu personaje pe care le îndrăgești.

[FusionEight · Rating 3 out of 5]

Apparently getting three authors together to write a book mixes their styles well enough to become consistent but impersonal, every contemplation feeling somewhat diluted.
The postmodern part of the book is also pretty straightforward, it's readable, also the metanarrative part gives well the entire plot outline away and as such there's no tension whatsoever in the book. But it's fine, solid, creative, just needed more spice.

[Ioana Adriana · Rating 2 out of 5]

2.5 nu a fost deloc cum ma asteptam eu sa fie. Femeia in rosu a existat, si a dat pe mana FBI ului un poznas la fel de mare ca Bonnie si Clyde. Femeia in rosu era o romanca plecata peste ocean care detinea un bordel. E o scriitura moderna intr-adevar, aratand si arta de a scrie in sine, dar tot i-a lipsit mult din ceea ce credeam ca este.

[Iosiv Basarab · Rating 4 out of 5]

very interesting experimental novel about the woman who was instrumental in capturing (read shooting) John Dillinger, a famous American bandit, written in 3 hands, but very consistent in style and storytelling.. only 4 stars because of several boring theoretical passages tributary to the authors' day jobs

[Elena Nițoi · Rating 5 out of 5]

Nici nu îți dai seama că este scris la 3 perechi de mâini. Poate cel mai bun roman românesc post modern. Recomand!

[Rianna Dumitrescu · Rating 4 out of 5]

🧑🏻‍💼👩‍❤️‍👨👒👗🪭🪢🎖️🃏🪁🀄🖼️🌫️🌁🌉🏞️🌅🎆🌃🌆🗾🗺️🎐🪻🌷🌹🌸💮🦋🏕️🎡🏡🚪🛏️🛋️🪞🪟🧮🧸🕰️🔮📒📔📕📗📘📖✉️💌📑🧧🔖⬛🎩⬜🧵🪡🖇️🧤💍💎🟦⬜🎉🎊🎀🎁🟨

[Lupescu]

dnf @65