Deși i-am fost fan autorului ăstuia, savurându-l alături de Jean-François Revel, Raymond Aron, Pascal Bruckner și alți bine-gânditori francezi contemporani, volumul aci-prezent mi se pare superficial și ușor răuvoitor. Parcă, odată cu anii, istoricul incorect politic a devenit mai rigid și mai conservator. Dar nu conservatorismul lui mă supără, ci subțirimea argumentelor. Și relativizarea unor rele istorice absolute.
Dau un exemplu ce nu este din carte: nu putem spune despre Hitler că a fost un “personaj controversat”. Cu astfel de indivizi clinici, adjectivele sau etichetările nu pot fi decât superlative. Hitler a fost un călău cinic. Așa și Stalin. Or pe mine nu mă interesează decât explicativ (uneori, nici atât) de ce a ajuns Hitler ceea ce a ajuns. Găsesc că orice încercare de a-i explica/justifica discursul, ordinele, impulsurile distructive, îi face doar lui favoare. Nu și nouă!
Sevillia se screme suspect de intens să “pună în context” fapte net reprobabile. Până la finalul volumului, rămâi cu neplăcuta impresie că încearcă să le găsească scuze.