Cărțile și noaptea

by Jorge Luis Borges

Genres: Nonfiction

262 pages, Paperback

First published January 1, 1888

About the author

Jorge Francisco Isidoro Luis Borges Acevedo was an Argentine short-story writer, essayist, poet and translator regarded as a key figure in Spanish-language and international literature. His best-known works, Ficciones (transl. Fictions) and El Aleph (transl. The Aleph), published in the 1940s, are collections of short stories exploring motifs such as dreams, labyrinths, chance, infinity, archives, mirrors, fictional writers and mythology. Borges's works have contributed to philosophical literature and the fantasy genre, and have had a major influence on the magic realist movement in 20th century Latin American literature.
Born in Buenos Aires, Borges later moved with his family to Switzerland in 1914, where he studied at the Collège de Genève. The family travelled widely in Europe, including Spain. On his return to Argentina in 1921, Borges began publishing his poems and essays in surrealist literary journals. He also worked as a librarian and public lecturer. In 1955, he was appointed director of the National Public Library and professor of English Literature at the University of Buenos Aires. He became completely blind by the age of 55. Scholars have suggested that his progressive blindness helped him to create innovative literary symbols through imagination. By the 1960s, his work was translated and published widely in the United States and Europe. Borges himself was fluent in several languages.
In 1961, he came to international attention when he received the first Formentor Prize, which he shared with Samuel Beckett. In 1971, he won the Jerusalem Prize. His international reputation was consolidated in the 1960s, aided by the growing number of English translations, the Latin American Boom, and by the success of Gabriel García Márquez's One Hundred Years of Solitude. He dedicated his final work, The Conspirators, to the city of Geneva, Switzerland. Writer and essayist J.M. Coetzee said of him: "He, more than anyone, renovated the language of fiction and thus opened the way to a remarkable generation of Spanish-American novelists."

Reviews

[Andrei Tamaş · Rating 4 out of 5]

Cateva din conferintele lui Borges la Facultatea de Literatura universala din Buenos Aires. Sunt sublime! As da jumatate din viata pentru a avea o discutie -macar de-o zi- cu Borges.

[Florin Pitea · Rating 4 out of 5]

Read it back in 1988. Appreciated it quite a lot.

[Steve]

A fost o cărțulie drăguță, să o ai mândru și bucuros pe vremea socialismului de tristă, tristă amintire. Cartea se găsea de vânzare, la supra preț, pe la anticarii din Operei (Timi) /Universității (Bucu). În această carte Borges zice despre de toate. "Zice", pentru că orb fiind - Borges nu cred că scria. Deci JLB era mai degrabă un fel Homer contemporan, Secolul XX (secol 2de la un capăt, la altul), care s-a lovit în tinerețe la cap, într-un colț de la fereastră, pe un coridor întunecat - după ce și-a condus prietena cavaler galant, acasă. Deci în această carte, JLB zice și face un talmeș balmeș impresionant: Buddha, literatură engleză, Chesterton și Stevenson, Baghdad, Vergiliu, Dante, Alexandru Machidon, Aristotel, Homer, Nirvana, Biblia, și Kabalah - toate la un loc - care erau frumoase, atractive, și interesante pe vremea fără de internet, fără curent electric în serile de iarnă, fără pașapoarte, fără (sau cu puține) mașini de scris, când făceam foc să ne încălzim la aragaz, ori în sobițe cu coșul scos pe geamul de la baie, pe care se făceau țurțuri de un metru. Umplutura din Addenda, cu destoinicii care citează rânduri universitare înțelepte din cărți străine,xeroxate și de de neatins (exmp Roland Bathes, Ed. Seuil1970), poate fi lăsată deoparte, și uitată cu desăvârșire, RIP.

[Valeriu Gherghel · Rating 4 out of 5]

Nu știu când a început Borges să țină prelecțiuni. Cred că nu mai era foarte tânăr. Borges, conferențiarul, e, cel puțin pentru mine și închipuirea mea, un ins ascetic, drept, sprijinit în baston, surâzător, orb. Am văzut și ascultat câteva conferințe de-ale lui pe YouTube. Într-una, o doamnă îl conduce la o catedră și bătrânul scriitor cu ochii goi începe să vorbească despre poezie, tema lui favorită. De câte ori îl ascult, tot de atâtea regret că nu mai citesc suficientă poezie. Și e păcat. Un om care nu citește poezie e mai orb decât toți orbii la un loc. Nu știe ce e frumosul. Face degeaba umbră pământului. Așa ca mine...

Traducerea lui Valeriu Pop s-a tipărit în 1988, a trecut o eternitate de atunci. E plină de erori, corectura volumului e neglijentă. E limpede că redactorul care trebuia să corecteze volumul nu știa strop de spaniolă. Pe vremea aceea, pasiunea noastră pentru Borges era foarte indulgentă. În numele lui iertam orice. Traducerea volumului Moartea și busola, realizată de Darie Novăceanu, era la fel de precară. Mi s-a părut că nu e din spaniolă, ci din franceză.

Mă întorc la Valeriu Pop. El a pus cele 6 prelecțiuni (rostite la teatrul Coliseo din Buenos Aires) alături de câteva eseuri explicative (unul de Ștefan Augustin Doinaș, altul de Andrei Ionescu, celălalt de Cristina Hăulică). Volumul a căpătat astfel consistență, ar fi acoperit doar vreo sută de pagini. Dar, la propriu, conferințele lui Borges nu au nevoie de explicații, de glosse, orice om cu o cultură medie le poate urmări fără nici o dificultate. Toată lumea a auzit de Buddha Sakyamuni, de kabbalah (în volum e Cabala), de Divina commedia. Farmecul prelegerilor nu stătea în informația inedită, ci în pasiunea vorbitorului pentru formulele poetice și în originalitatea perspectivei. Borges putea recita sute și sute de versuri, era o enciclopedie a liricii dintotdeauna, dar putea discuta și argumentele eleaților cu o egală competență.

Lui Borges îi plăceau etimologiile, n-am cunoscut filolog (și poet) care să nu aibă această obsesie. Una dintre ele mi s-a părut explicată insuficient. Sigur, termenul latin „classis” are două înțelesuri și nu cel dintâi s-a perpetuat până azi, cum pare să creadă poetul, ci al doilea, mai terestru. În sens poetic, „classis” înseamnă corabie, flotă. Dar sensul în care e folosit azi (clasă, de clasă, clasic, a clasa) e cel terestru: de rang, categorie. Romanii din prima clasă plăteau un impozit mai mare, fiindcă se situau pe scara socială mai sus. Când îi amintim pe clasici, ne referim la modele, la ceea ce e valoros, la ceea ce e de preț. E o metaforă să afirmi, cum face Borges, că o carte clasică e „ordonată ca o corabie sau ca o escadră”. Sensul naval s-a pierdut și nu mai este perceput de nici un vorbitor (ca pe vremea romanilor)

Tot de la o etimologie pornește și discuția despre versul lui Dante „dolce color d'oriental zaffiro" („Purgatoriul”, 1: 13): „Dante descrie cerul oriental, descrie zorile; atunci compară culoarea zorilor cu un safir. Şi îl compară cu un safir căruia îi spune 'safir oriental', safir din Orient. Astfel, în 'dolce color d'oriental zaffiro' avem un fel de joc de oglinzi” (p.78).

Mă opresc aici, dacă aș enumera tot ceea ce mi-a plăcut în această carte, mi-ar lua toată seara și noaptea, ba și sfânta duminică. Mai bine le citiți Domniile Voastre și mă absolviți de păcat. (12.07.25, s).

[Razvan Banciu · Rating 3 out of 5]

Ușor abstractă pentru nivelul unui cititor mediu, cum în principiu îmi place să mă consider.
Ca să ajungi să-ți placă cu adevărat o carte ar cam trebui să te îndrăgostești fie de formă, fie de conținut, ca să nu pomenim cazul cu adevărat ideal, când fiecare cuvânt ți se pare important.
Aici însă, fie am fost prins pe picior greșit (o stare de spirit nepotrivită, o abordare nu foarte corectă) fie lumea abstractă a lui Borges este mai degrabă pentru cunoscători mai fini ca mine. Care, culmea, par a fi destui, dovadă fiind ratingurile uriașe.
Cât despre cititorul mediu, acesta rămâne cu frânturi de imagini și idei. Evident, lumea este (un fel de...) bibliotecă, dar tot la fel de bine există baruri, puburi sau discoteci...