Străinătate

by Augustin Cupşa

„«Străinătatea» din prozele lui Augustin Cupșa nu înseamnă doar un spațiu geografic încadrat de alte granițe. Fiecare personaj are propria lui raportare la «străinătate», astfel că prozele din acest volum îmbogățesc termenul cu toate nuanțele pe care le permite literatura, fără a-l explica însă până la capăt. Augustin Cupșa are marea calitate de a le lăsa personajelor sale libertate totală, de unde imposibilitatea de a le anticipa evoluția și senzația că pășești pe nisipuri mișcătoare, care le reușește numai marilor prozatori. Străinătate este o puternică pledoarie despre frumusețea literaturii ca literatură, eliberată de mode și ideologii, și unul dintre cele mai convingătoare volume de proză scurtă din literatura română.“ — CORINA SABĂU



„Străinătate și stranietate, două cuvinte pe care am ajuns să le așez cu ușurință unul lângă celălalt. M-am născut într-o epocă totalitară, în care străinătatea – evident, Occidentul – era nu doar locul de scăpare, ci și visul, proiecția, fantasma unei evadări. Dar era și o întrerupere, o despărțire, dorul de cel plecat. Dincolo, afară, sus – câteva nume pentru imaginarul nostru care e și astăzi la fel de viu. Un refugiu mental, o extragere de sub autoritatea faptului de a fi aici și acum. E un pic ironic, dar în anii din Franța am văzut cât de avantajați suntem noi față de ei, pentru că ei sunt parte reală din acest imaginar și nu mai au de ce să viseze că pot pleca în străinătate.“

Genres: Short Stories, Romanian Literature

211 pages, Paperback

First published December 20, 2022

Reviews

[Maria Mihăiță · Rating 5 out of 5]

Talentat scriitor Augustin Cupșa, la fel de talentat pe spațiul mai redus al prozei scurte, cât și pe cel mai amplu al unui roman!
Deși acest volum de proză scurtă a apărut în 2022, de-abia acum i-a venit rândul în teancul meu. Cu proze bine scrise, izvorâte dintr-un filon narativ bogat și care pare durabil, cu figuri de stil potrivit folosite, Augustin Cupșa e din stirpea scriitorilor cu asupra de măsură talentat, "născut, iar nu făcut".
Motiv pentru care vă recomand călduros cărțile lui care, în mod sigur, vă vor spune ceva.

[Igo · Rating 5 out of 5]

Străinătate văzută din ambele sensuri 😛
Povestiri ca apa calmă dar adâncă.
Atinge multe probleme sociale, într-un stil lipsit de fasoane și tezism. O raritate în literatura romană, din punctul acesta de vedere.
O să-mi rămână multă vreme în minte câteva imagini din carte și vreo două personaje.

[Ion · Rating 5 out of 5]

Câteva gânduri despre povestea care dă titlul volumului, ”Străinătate”.
Am parcurs de mai multe ori paginile în care Bobi descoperă corpul înecat cu senzația că e ceva hipnotic în text, citeam și reciteam neînțelegând când se face trecerea la o spinare de policarbonat, de fiecare dată mă fura un detaliu. Pentru că descrierea e atât de înșelătoare (ca mișcarea imperceptibilă a unei camere de filmat căreia nu îi scapă niciun detaliu) încât transformarea devine perceptibilă numai dacă recitești acele pagini cu atenție maximă, cel puțin așa mi s-a întâmplat mie – descoperisem o cronică a cărții (nu am mai găsit-o acum) în care autorul respectiv chiar căzuse în capcana de a crede că în această poveste e vorba despre o moarte. De regulă, cititorul obișnuit nu se așteaptă ca descrierile de natură să avanseze acțiunea, de aceea nu le acordă aceeași importanță ca unui dialog, sau relatării unei întâmplări. Dar aici, la fel ca în Blow-up (filmul lui Antonioni), prin developare (recitire) descifrezi o altă realitatea decât cea observată la prima parcurgere a textului, după ce ”ceva de dimensiuni mai mari deplasase părțile imaginii”. În ”Străinătate”, invers decât în Blow-up, nu este un corp (dovada unei crime) ascuns în tufiș, ci (realizezi în final) este doar un manechin plutind pe apă, ceea ce nu îndepărtează senzația de stranietate, și te gândești că a existat undeva o crimă simbolică, căci personajele din carte nu mai au un acasă. P.S. Cum scria și Augustin Cupșa undeva: sensul avansează prin descriere.

[Karuseliana · Rating 4 out of 5]

Pe ultima sută de metri a anului trecut a apărut noul volum de proză scurtă semnat Augustin Cupșa, care a constituit pentru mine și una dintre cele mai frumoase surprize editoriale ale lui 2022. Textele sînt toate cumva legate prin raportarea la străinătate, cuvînt cu multiple conotații, pe care scriitorul le analizează din unghiuri diferite în fiecare poveste. „Străinătate îl făcea pe Bobi să tresară, dar nu cuvîntul, cu timpul devenise o noțiune în jurul căreia gravitase ca un satelit defect, abandonat de americani pe orbită, ci tonul pe care îl spusese fata, inflexiunea vocii care îi trezise reflexul“, spune unul dintre personaje în proza care dă titlul volumului. Datorită acestei așa-zise inflexiuni care traversează volumul, străinătatea poate fi legată de sine, de locuri sau de oameni.

Fiecare protagonist încearcă să evadeze din ceva și, dacă în unele proze regăsim tentația Austriei, a Germaniei, a Angliei, a Franței, vestitele „combinații“ care au tentat atîția români mai ales în perioada anilor 1990, în altele avem încercarea de a evada dintr-un trai modest prin carieră, zone în care intimitatea dispare, unde se discută în termeni de planuri, afaceri, concurență și viață personală zero și unde toți oamenii încearcă să cumpere timp.

Surprinde capacitatea lui Augustin Cupșa de a jongla cu planuri temporale și spații diferite în proze, cu multiple tipuri de personaje sau domenii de activitate. Sub o aparentă liniaritate, textele sînt de fapt fluide și însuși sensul termenului scapă unei înțelegeri clare, oricît l-ai diseca. Per total, ai o senzație acută de stranietate, senzație alimentantă continuu de ideea din subsidiar că cineva cumpără sau vinde iluzii en detail.

apărut în Observator cultural 1143/27.01./23

[Andrei Dósa · Rating 5 out of 5]

Dacă în cazul multora dintre scriitorii români contemporani, dar nu numai, primești un controller ca să navighezi prin pădurea narativă, în cazul lui Cupșa pădurea e generată într-un fel de holodeck. Am avut des senzația, la mai multe dintre povestiri, că sunt efectiv acolo, că simt realitatea din pagină pe propria piele.

[Cosmin Leucuța · Rating 3 out of 5]

Prima carte de Cupșa pe care o citesc, și după prima pagină mi-am dat seama de ce au cei de la Humanitas așa un hard-on pentru cărțile lui: proza e foarte faină. Presărată cu tot felul de intervenții minuscule și istețe, proza lui Cupșa are un aer occidental și, comparativ cu minimalismul pe care îl practică majoritatea autorilor autohtoni, arată ca pomul ăla de Crăciun de la mall, împodobit cu gust, pe care toți îl vor dar aproape nimeni nu și-l permite.

O altă chestie pe care de obicei n-o remarc: titlurile fiecărei proze sunt niște mici delicii. „Peppermint Patty”, „Într-o zi doar praful” sau preferata mea: „În potârnichi să mă îngropi”. Iar acestea sunt doar câteva.

Prima jumătate mi s-a părut perfectă. De la titluri, la subiecte, la tratamentul aplicat, la personaje și finaluri, absolut mwah!

Și apoi, fix de la jumătate încolo am simțit subtil, dar ferm, cum totul începe să se dezintegreze. Poveștile au devenit mai lungi, proza de care aminteam mai sus am simțit-o mai greoaie și mai inertă, divagațiile mai dese și mai criptice, personajele și firul narativ din ce în ce mai subțiri și mai translucide, până când am ajuns să-mi fie destul de greu să-mi mai pese.

Titlul e ales perfect pentru că, tematic, poveștile se leagă toate de ideea străinătății, a emigrării și eventual (dar nu musai) a revenirii înapoi în țară. Și pentru că în România ideea emigrării e indisolubil legată de perioada pre- și post-decembristă, - ați ghicit! - toate cele 13 povești stau (mai mult sau mai puțin) în umbra perioadei comuniste. Fuck yeah!
3,5/5*