Jump to ratings and reviews
Rate this book

Setări avansate de lumină

Rate this book
Poemele Dianei Cornea se apropie de încadraturile fotografice/cinematice, urmărind îndeaproape cum viața se desfășoară mai departe printre spațiile industriale, caroserii și tranzit de electricitate. Suntem surprinși înaintea unui zoom in, unde apropierea adaugă detaliile inițial ascunse în gross-plan. Animalele și plantele sunt secționate de lumină și urmărite în elementul lor. Centipedele, caracatițele, salamandrele, vegetația abundentă și zodiacul chinezesc sunt dinamul care aduce volumului energie inepuizabilă, proprietăți regenerabile. Diana Cornea realizează această fotografie pentru care nu aș putea decât să vin cu love react.

– Adelina Pascale

Filmare în time-lapse a unui experiment al intimității. Înscenarea și reasamblarea unor trăiri și atracții într-un hiperspațiu cu protecție totală, filtre de lumină, scurtcircuitări senzoriale și cognitive. Urmată de o decantare organică, în cadru soft ales, un transfer al afectivității asupra naturii și a prezenței în natură, dizolvarea în vulnerabilitate și destindere.

– Andrei Dósa

84 pages, Paperback

Published January 1, 2022

2 people are currently reading
79 people want to read

About the author

Diana Cornea

2 books7 followers
Momentan locuiește în Cluj-Napoca, fiind doctorandă la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării. Are stellium în balanță, iar această grupare planetară îi modelează constant estetica.

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
52 (37%)
4 stars
38 (27%)
3 stars
33 (23%)
2 stars
14 (10%)
1 star
1 (<1%)
Displaying 1 - 24 of 24 reviews
Profile Image for Bogdan.
31 reviews4 followers
January 7, 2023

“ne sfidează existența
scurte descărcări solare”

“pentru o perlă de fată care protejează
în lumina exactă”

“respir greu în același timp accelerat
pe coridor becurile ard forțat”

“un alt oraș și mai aglomerat mă strivește
acum în reflexii
mă formează exact cum mi-am dorit”

“în acces de emoție
nicio întâmplare neplăcută”
Profile Image for M.
752 reviews39 followers
Read
August 31, 2025

Scurtcircuite, orașe-n paragină, veri nostalgice și clipociri de lumini - universul Dianei Cornea pornește metalic dar nu accelerează, te păstrează viu & atent la imaginile ce trec prin parbriz ca pe o peliculă a memoriei.

„tot mai greu de acceptat
îmi lași senzația de pustietate și tăcere pe coridor
asociez cumva făcutul a ceva în calm cu tine” / 45

„momente în care mă scutur, mă întorc
dau ochelarii la o parte și las ochii obosiți
să privească licurici ce se zbat pe retină” /53

„am lăsat gândirea în stare de veghe bizar
să mutileze și să șteargă în amintire
vara aia lungă care aproape ne-a distrus”/71
Profile Image for Florin Iroftei.
90 reviews1 follower
February 22, 2023
a fost close-up de microscop unei lame pe care se află un ecosistem temporar🙌
Profile Image for merima.
141 reviews
January 28, 2023
noiembrie decembrie noiembrie

marginea satului cu păduri tot mai rare
o serie de creste şi văi
când se întâlnesc şi se ciocnesc

ţintind lemnul înroşit

în răcoare prin ascunziş
doar trecere printre mestecenii pătați

acolo unde au căzut razele şi ploile
şi degetele noastre
fâşii deformate pe-ncrestătura
drumului de furnici

din livadă până la râu
şi tot mai departe
Profile Image for Sandra Saade.
144 reviews12 followers
March 4, 2023
e seacă vremea în bergamo

[…]

sunt 30 de ore nedormite
e seacă vremea în bergamo
în fața zilelor decolorate
ochiuri de lumină

un alt oraș și mai aglomerat mă strivește
acum în reflexii
mă formează exact cum mi-am dorit
Profile Image for Christian Savin.
174 reviews23 followers
August 13, 2025
I-am dat 3 stele prima data cand am citit-o si zau ca nu-mi dau seama pentru ce. Volumul asta avea nevoie grava de interventia unui editor. Daca nu cu sfaturi la alegerile artistice, macar pentru suparator de constantele dezacorduri gramaticale.
Profile Image for Marius.
66 reviews17 followers
December 4, 2025
S-a simtit cum se simt razele soarelui cand nu te arde si cum bate vantul usor si ce frumos se simt pe piele lucrurile astea. Se simte ca filmul Memoria. De parca ai tesut o memorie umana si non umana a unui ecosistem. E asa soft si fragila. Insa e f puternica si curge seva din pagini, nici macar nu par amintirile unei persoane umane, zici ca e o carte scrisa de un copac. Schizo maxxing on goodreads.
Profile Image for Cristina Boncea.
Author 8 books759 followers
August 11, 2025
Setări avansate de lumină reprezintă filtrul asumat al artistului contemporan aflat în pragul ușii către o lume care necesită slow-motion pentru a mai putea avea un fir narativ. Ne-au fost oferite cadre salvate ca din foc, cadre din spațiul nostru comun ce vor fi rapid suprascrise când ne întoarcem la hyperrealitățile așa-zis personale; un bun exemplu pentru importanța existenței volumelor de poezie drept ancore.

Recenzie completă: https://flwr-poetix.ro/d-cornea-mama-...
Profile Image for Teodora Anghel.
Author 3 books23 followers
April 16, 2023
Diana Cornea are un stil de scriere foarte interesant. Reușește cu mare ușurință să transforme acest volum într-o serie de încadraturi fotografice/cinematice (după cum spune și Adelina Pascale). Mi-a plăcut această caracteristică, însă mi s-a părut că pe alocuri existau imaginile vizuale, aproape palpabile, dar lipsea persoana, emoția.
Profile Image for Ceai Poetic.
47 reviews3 followers
September 6, 2025
Poemele din "Setări avansate de lumină" se desfășoară la intersecția dintre organic și digital, unde corpurile devin conștiente de propriile limite și de presiunea de a le încălca, resimțită constant în planul secundar. Acolo, cadrul devine zgomotos, iar subiectul final al imaginii depinde de direcția în care obiectivul focalizează.
Profile Image for mihicius.
6 reviews3 followers
December 27, 2022
Spațiul exterior descris este internalizat treptat prin fragmentări de lumină, orașe zgomotoase si formațiuni naturale. Desfășurarea imaginilor este întâlnită de hipersensibilitatea unei conștiințe supuse la accese provocate de factori în afara controlului propriu. Epuizarea resimțită în prima parte a volumului este vindecată atent prin mișcări lente, cu filtru de difuzie roz și manifestări grijulii care calmează corpul. Un debut un pic cam frumos!
Profile Image for andreea ꩜ .
71 reviews
April 28, 2023
"la fiecare despărțire e mesaj scurt
strângere personală când detergent
printre degete ajunge
și privirea cu ochii minusculi
oamenilor le place o astfel de atracție
fără să analizeze emoția
ci doar formând-o"

iubesc acest volum pentru că se simte ca o gură de aer proaspăt, simțindu-mă comfy și în safe place. toată lectura a fost terapeutică și unde a fost până acum diana, să-mi lumineze tristețea cu versurile ei 😭😭
Profile Image for Diandra Velica.
16 reviews
January 29, 2023
Ivy in flower

"activitatea preferată vara
:
să mă uit în oglindă

să plâng când e nevoie
să mă fotografiez frumos"
Profile Image for Andrei Dósa.
70 reviews212 followers
February 23, 2023
e așa cum am spus pe coperta 4. sau chiar mai blană de atât.
Profile Image for Ioana Cătinean.
99 reviews5 followers
February 25, 2024
,,extenuant de frumos
urmele devin un loc tot mai adânc în lungimea zilei
rămân pentru ea o amintire cunoscută"



Displaying 1 - 24 of 24 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.