„Judith Mészáros – poetă unică în toată literatura noastră de după 1990, cu un destin contorsionat și dramatic, are acum parte, in absentia, de o revenire pe deplin meritată. Reluarea integrală a celor două cărți pe care le-a publicat ar putea însemna redescoperirea cuiva care a ridicat în tot scrisul său problema unui rău profund al umanității noastre strivite de Istorie și Societate, căruia Mészáros a încercat să-i țină piept printr-o scriitură tumultuoasă, de un brav și apăsat eticism. Știm de la toți marii poeți care este prețul plătit pentru o asemenea înfruntare.” (Claudiu Komartin)
O poetă curioasă. Imagini foarte vii, foarte sugestive. Mult sânge, multă carne, multă biologie.
_____________________________________
arunci o piatră în gol și golul nu îți răspunde înfricoșător paradox al ecoului așa și viața, noroc că încă trăim chiar respirând cu-ntregul plămân pulberea argintie a morții (micul cărăbuș palpitând în mlaștina venelor noastre) chiar și așa așezând ciob peste ciob vitralii frunze mărăcini doar atât să nu crezi nimic din ce-ți spun un spirit secătuit în sfânta lună-a lui martie hrănit cu tăișul vopsit al limbajului, cum altfel? bogat și static cu un evantai japonez împietrit sub vânturi buboase această reptilă preistorică ascultând glasuri (propriul glas iordan secat) glasuri iscate din fiece ungher, din dinte de sfincter șuvoiul inform al altor vieți netrăite ha! nu te teme nu te mănânc, nu te beau, nu te vreau (other voices, other rooms, before) îți spun toate acestea nu pentru a învia un sentiment de plastic roz – nicidecum doar așa ca umbra unei mâini pe umerii unui vechi prieten gestul sfios prins dureros în planul îngălbenit al pozei doar așa comme un petit encouragement până când gura și ochii nu ni se umplu pe de-a-ntregul cu ceață
_____________________________________
nu știu de unde-am pornit, nu știu pe unde-am umblat dar iată-ne ajunși și aici eu, spunându-ți toate acestea (cu sângele voiam să-ți scriu, cu răsuflarea, cu trupul întreg) fără niciun motiv, doar așa comme un petite encouragement acum, când probabil se face iarăși seară pleoapele moi se închid, se topesc ușile-și strâng avare zăvorul (și eu nu știu nici măcar dacă tu mai trăiești) liniștea vorbește liniștii cu spaimă gleznele mele de-oțel, mâinile joacă șotron în plasele lunii
_____________________________________
dorul de ea mă mână din moarte trupu-i subțire ca lamura, ochi de căpușă-nnoptată brațele ei aduceau briza mării și malul cu dans de țigani și cercuri de foc sânii ei, pui de căpriori spăimoși gâtul mândru, turn de aramă mâinile dulci, precum boabe de struguri, spre seară gura, ca iarba foșnindă în care tremur-o gâză înfiorată
Studierea acestor poezii a fost o plăcere imensă, dar și o provocare. Versurile sunt foarte criptice, dar cu o expresivitate emoționantă. Recomand celor experimentați sau avansați în ale poeziei.
Să începem cu "începutul", respectiv, povestea uimitoare a autoarei și a eforturilor lui Claudiu Komartin de a o găsii și de a intra în posesia poeziilor ei pentru a crea acest volum pe care noi îl citim la o ceașcă de cafea, în pat, în parc, nu contează unde, mai ales, ca o formă de relaxare, însă munca din spatele acestei cărți este multă,de ani de zile și țin să evidențiez acest aspect.Așadar,le mulțumim, prin această cale, tuturor celor care au contribuit la materializarea acestui volum, și mai ales, Judithei, pentru că ne a lăsat pe lume aceste minuni de poezii,cu care să ne delectăm nu doar mintea,ci și sufletul. O poveste foarte interesantă,care ne a stârnit curiozitatea. După cum am aflat din spusele lui Claudiu Komartin,la inceputul cartii,de altfel, un text superb si bine realizat : Judith era o poeta extraordinara , dar uitata și misterioasă, persoana ei este o enigmă,un secret pretios si special, care nu poate fi impartasit oricui.Cum a ajuns dl Komartin sa citeasca poeziile ei ? In anul 2011 sau 2012 ,a citit,pe fuga,cateva texte din "Îngeriada" ,însă cuvintele,versurile Judithei au avut o forță de atractie foarte puternică asupra acestuia. Astfel, a inceput cautarea anevoioasa,iar, într un final, a sfarsit invingator obtinand "Îngeriada " și,ulterior, "We all live in a yellow submarine".Dar greul abia acum incepe,Claudiu Komartin placand in alta cautare,anume,in cea a Judithei...Ce s a intamplat cu ea si ce lucru atat de îngrozitor a determinat o să dispară,să renunțe?Unii spuneau că s ar fi călugărit, alții că s ar fi sinucis sau că ar fi disparut fără urmă..Poeta era de negasit , "o înghițise pământul" , fiindcă nimeni nu știa nimic de ea , până și internetul.În cele din urmă,Claudiu Komartin a reușit să obțină numărul de telefon al Judithei,dar au discutat numai prin mesaje (la rugamintile ei), acest lucru nu a durat prea mult,căci poeta a ajuns,din păcate,să fie internată la un spital de boli mintale.. Aceasta a publicat si sub pseudonimul de Ion Paul Sebastian."Judith este o poetă unică in toata literatura noastră de dupa anii 90" ,după spusele lui Claudiu, cu un destin dramatric,care,în final,rămâne o învingătoare indiferent de circumstanțe.
4✨ : Niște poezii impresionante și bine realizate, care mi au stârnit curiozitatea. Am observat că sunt folosite diverse cuvinte ca laitmotiv, precum : sânge, moarte, galben, latitudine nordică ( care se înrăutățește cu cât cresc gradele, ajungând ca la 100 de grade latitudine nordică, totul/haosul , din apăsător, rece, irespirabil, greu și dur, să devină ușor,eliberator, acest fapt reprezentând deznodământul), și multe altele, care ajută la transmiterea numeroaselor idei poetice , cum ar fi moartea, neliniștea, iubirea, probleme vieții,etc.Poeziile Judithei au tot ce le trebuie,sunt pline "cu de toate" ,și îmi plac foarte mult.Cartea este structurată în "4 părți", cu titluri semnificative, pe care vă las să le descoperiți singurei.Poeziile mele "preferate" se regăsesc în toate părțile. Fiecare "parte" conține temele și laitmotivele sale unice, ceea ce face acest volum să fie atât de special. De asemenea, ilustrațiile sunt superbe și relevante pentru conținut.
nimic mai important decât înșurubarea corectă a inimii în mijlocul pieptului – avertizau difuzoarele, cu vocea lor unduioasă noi stăteam cuminți, fiecare în propria-i găoace, înșurubându-ne cu atenție inimile albe în locul prescris
totul dura vreo două-trei secunde apoi împinși ca de-un arc săream cu toții-n picioare, salutându-ne zgomotos, scuturându-ne brațele, azvârlindu-ne țestele-n aer hei, hei! mândru fiecare de inima lui fixă și nemișcătoare