Minima moralia

by Andrei Pleșu

„Singura autoritate pe care conştiinţa individuală nu şi-o pune niciodată sau aproape niciodată la îndoială e autoritatea morală. Capacitatea de a distinge între bine şi rău, între viciu şi virtute, dreptate şi nedreptate pare a fi la îndemâna tuturor. În materie de etică, funcţionăm constant printr-o nedemolabilă autocomplezenţă. Trăim într-o inflaţie barocă a competenţei morale, într-o lume a cărei principală dezordine riscă să fie faptul că toţi membrii ei se simt moralmente în ordine sau că toţi resimt dezordinea proprie drept neglijabilă. L'enfer c'est les autres – părem a concede cu toţii. Prin urmare, le paradis c'est nous-mêmes.“ (Andrei PLEŞU)

Genres: Philosophy, Romanian Literature, Nonfiction, Audiobook

160 pages, paperback

First published January 1, 1988

About the author

Andrei Gabriel Pleșu is a Romanian philosopher, essayist, journalist, literary and art critic. He has been intermittently involved in politics assuming the roles of Minister of Culture (1989-91), Minister of Foreign Affairs (1997-99) and presidential counsellor for external affairs (2004-05).

He studied art history at the University of Bucharest and graduated with his bachelor's in 1971. Between 1971 and 1989 he had various jobs like researcher at the Institute of Art History, an institution of Romanian Academy, faculty lecturer in University of Bucharest and consultant for Romanian Artists Union.

After the Romanian Revolution of 1989 that overturned the Communist regime, he was one of the founders of "New Europe College" an institute of advanced studies, and of the cultural magazine "Dilema" (now "Dilema Veche"). He worked as a professor at the Academy of Fine Arts in Bucharest and is now a professor at the University of Bucharest, where he teaches art history and philosophy of religion. He also became involved in politics, serving in various official functions.

Pleşu's early works revolved around art history and theory, but, in time, his essays, published in cultural magazines and elsewhere, became oriented towards cultural anthropology and philosophy. His exuberant writing style gained him recognition as one of the leading Romanian essayists of his age.

Source: Wikipedia.

Reviews

[Rares Cristea · Rating 4 out of 5]

Cu siguranta in aceasta carte este alt Plesu decat cel din zilele de azi. Cartea aceasta este prima din trilogia filosofica a lui Andrei Plesu, celelalte doua fiind "Despre Ingeri" si "Parabolele lui Iisus. Adevarul ca Poveste". Spun ca este diferit, pentru ca aici nu se regaseste Plesu cel simpatic care ne mai face sa radem si sa invatam cuvinte deosebite precum in cartile sale de eseistica sau antologie "Despre frumusetea uitata a vietii", "Din vorba-n vorba" etc. Aceasta este intr-adevar o carte de specialitate, ermetica, ce face apel la alti autori precum Descartes, Aritsotel, Kant.

Scrisa in 1988, cartea prezinta pe scurt etica intervalului, adica pozitionarea virtutii intre limitele date de vicii. Ideea centrala a cartii este prezentarea unei alternative definitiei virtutii date de Aristotel, care credea ca virtutea este calea de mijloc intre doua vicii: de exemplu asertivitatea este calea de mijloc intre agresivitate si pasivitate, si deci singura spre care trebuie sa tindem daca ochim virtutea.
Plesu pledeaza pentru dinamica principiului neutru, prin care virtutea nu se situeaza intr-un punct al axei etice, ci ea exista ca utilizare corecta a celor doua vicii. Astfel virtutea este data de utilizarea corecta (in functie de situatie) a agresivitatii sau a pasivitatii, de oscilarea rationala pe axa etica.

Nu este o carte la fel de accesibila ca alte scrieri ale autorului, si imi da impresia unei carti aflate la temelia unui drum filosofic pe care autorul ar fi vrut sa il parcuga, insa lasat neterminat.

Recomand fanilor Plesu cu macar o mica experienta precedenta in filosofie.

[Marinela Florea · Rating 4 out of 5]

Singura autoritate pe care constiinta individuala nu si-o pune niciodata sau aproape niciodata la indoiala e autoritatea morala. Capacitatea de a distinge intre bine si rau, intre viciu si virtute, dreptate si nedreptate pare a fi la indemana tuturor. In materie de etica, functionam constant printr-o nedemolabila autocomplezenta. Traim intr-o inflatie baroca a competentei morale, intr-o lume a carei principala dezordine risca sa fie faptul ca toti membrii ei se simt moralmente in ordine sau ca toti resimt dezordinea proprie drept neglijabila. "L'enfer c'est les autres" -- parem a concede cu totii. Prin urmare, "le paradis c'est nous-memes". (Andrei Plesu)


Capitole:

Competența morală
Legea morală
Ordine, libertate, timp
Falstaff și timpul sublunar
Inteligență și talent moral
Talent și înțelepciune
Sensul culturii în lumea contemporană
Judecata morală și problema destinului
Etica lui Robinson
Darul lacrimilor
Minimalism etic

[V · Rating 3 out of 5]

Oricum, și judecata și sfatul sunt, prin natura lor, inferioare actului etic. Ele sunt practicate, de regulă, tocmai ca substitut al actului, ca eludare a lui, ca modalități de a refuza să-ți ajuți semenii, mimând — prin discurs — ajutorul însuși. Judecata etică e o specie a dezimplicării, după cum sfatul — firește întotdeauna „bun“ — e o specie a suficienței. Amândouă pendulează între rigorism fad și ipocrizie infatuată și instituie — în plan etic — o mortală sterilitate.

[Anea Emilia · Rating 5 out of 5]

Great book. it really challenges you...

[Tudor Gabriela · Rating 5 out of 5]

,,Virtutea privită ca o culme între două depresiuni este monumentală şi inabordabilă.,,

[Sandu Andronic · Rating 1 out of 5]

Deși nu merită neapărat o recenzie, am zis totuși să fac efortul și să scriu câteva rânduri. Cartea lui Pleșu este un material greu de urmărit. Nu este destinat pentru marea masă de cititori, ci pentru doar o mână de oameni. Este de nișă oarecum, deși subiectul este unul de bază, general. Alcătuirea ei este, foarte caracteristic lui Pleșu, plină de neologisme infuzate forțat și de scheme lingvistice inutile. Abundă de propoziții scurte amețitoare, repetiții intermitente, virgule după virgule, dându-mi senzația că parcă nu se mai termină odată. Am simțit că îmi scurtcircuitează mintea la un moment dat. Nu te lasă efectiv să te concentrezi. Te fracturează mintal la fiecare câteva secunde. Nu mi se pare deloc citibilă și armonioasă cartea pe de-a întregul.

Nu are nici măcar o aplicație concretă, reală de bun simț pentru cititor, este complet aridă și seacă. Mai mult, nu reușește să se exprime clar. Ceea ce este inacceptabil. Nu înțeleg de ce trebuie totul să fie exprimată într-un mod atât de alambicat și de pompos. Chiar nu este necesar. Deși scurtă, m-a chinuit de numa, recunosc. Nici măcar nu prezintă bazele eticii, nu îți fundamentează teza pe anumite premise bine stabilite, nu citează lucrări de referință, nu citează specialiști din acest câmp de studiu, nu are o liniaritate în argumentație, este pur haotică, fără structură, amețitoare. Capitolele nu au legătură între ele. Capitolul în care vorbește despre Shakespeare sau Robinson Crusoe, de exemplu, sunt balast curat, nu au nici o treabă cu întregul, cu tema prezentă. Umplutură curată.

Structura cărții și informațiile nu sunt reloc prelucrate, rafinate, cât de cât editate, pur și simplu îți dau impresia că sunt aruncate acolo în grabă. Per total, mi-a dat un cert sentiment de superficialitate și lipsă de profesionalism. Alt lucru total neinspirat a fost titlul cărții, care din ce se poate vedea, a fost "inspirat" de cartea lui Theodor W. Adorno, un filosof german din sec. XX, care a scris o carte cu titlul "Minima Moralia: Reflections from Damaged Life", publicată în 1951. Nici inspirație pentru un titlu decent, unic nu este. Trist.

Cartea nu reușește să te lămurescă cu mai nimic ce ține de domeniul eticii sau moralității. Are anumite frânturi de idei pe ici pe colo, aruncate în treacăt, dar cam atât. Nici măcar nu a reușit să explice care este diferența dintre cele două, ce să mai zic să le definească, punându-le frumos în context. Adaos-ul despre Noica și cultură este absolut aberant. Toate ideile lui Noica sunt ne-ortodoxe, eretice, păgâne, idolatre, iar Pleșu - marele "ortodox" - le susține, le repetă, le aprobă. Nu cred că are Pleșu vreo carte care să nu aibă vreun adaos pe la finalul vreunui capitol care, sau să nu aibă o notă de subsol în care să zică: "Text preluat de la o conferință ținută în nu știu ce sat acum vreo 20 de ani." Aberant, fără folos. Citind aceste rânduri am ajuns la concluzia că un creștin autentic, nu ar putea să facă astfel de afirmații care vin în contradicție cu ceea ce Scriptura și revelația învață, de aceea, mă îndoiesc de ortodoxia domnului Pleșu.

Știu că a scris cartea aceasta în urmă cu vreo 20 de ani, și poate de atunci gândirea lui a mai evoluat, dar ce afirmă aici, este total anti-biblic, complet neortodox, nescriptural, ilogic și fals. Nu are nici o susținere. Nu știu cum a putut să debiteze asemenea enormități. Erudiția este mai degrabă o piatră de moară legată de gât, decât un colac de salvare pentru el aici. Cultura îl mântuie, după cum el speră. A fi cult nu a salvat pe nimeni. Cultura poate da un sens minim, face viața mai suportabilă, reduce prostia și răutate, dar ea nu dă nici un sens ultim existenței. Cultura nu este calea ultimă de a trăi și nu are vreon scop salvific.

Înfine, uitâdu-mă acum în urmă, consider că această carte nu a meritat timpul să fie citită, nici banii, nici locul din bibliotecă pe care îl ocupă. Cine vrea să se convingă singur, este liber să o facă.

[Victor L. Ciobanu · Rating 4 out of 5]

Cel mai mult ce mi-a plăcut la această carte sînt "transfigurările" opiniei mele asupra ei pe durata citirii cărții.

Cînd am citit prima oară o bucată din ea în octombrie trecut, impresia a fost groaznică. Abuzul de neologisme mi-a reamintit imediat de complexul ăla de inferioritate al autorilor români, care, pentru a-și demonstra "erudiția", abuzează prin cuvinte rar folosite, creînd manuale (cărți) proaste.

Apoi a urmat a doua tentativă, tot toamna anul trecut, cînd am reușit să finalizez primul capitol. Atunci am observat că, ceea ce scrie omul ăla are sens, mai ales dacă fac o paralelă între ideile lui despre moralitate și filozofia inteligenței. Cea din urmă spune că trebui să fii măcar cît de cît inteligent, ca să conștientizezi că ești un prost. Și că doar omul care a acceptat că este un prost, a făcut un pas spre desăvîrșirea inteligenței sale. Exact și Pleșu are cam aceleași idei despre moralitate: că omul care acceptă că este imoral, face primul pas spre etică și dezvoltarea morală a sa.
La acel moment apreciam cartea cu nota 3 sau 4 din 5, dar, stilul greoi și necitibil prin care a fost scrisă, nu m-a motivat să o citesc mai departe.

Fiind o carte împrumutată, în ianuarie m-am forțat să o citesc din nou, pînă la capăt. A 3 tentativă a fost cu succes, deja. Capitolele 1 (și 2) au avut și mai mult înțeles, parcă. Capitolul 3, însă, cu ideile cu Falstaff și timpul sublunar, mi-a părut un bullshit total, prăbușind cartea la nota 2 din 5. După, însă, încetul cu încetul, capitolele următoare au început să aibă tot mai mult sens, cartea crescînd tot mai mult în valoare.

Teoria autorului despre virtuți ca niște principii neutre este originală, dar nu excepțională. Părerile lui Pleșu și Noica despre cultură nu m-au convins, dar am găsit mai multe idei bune acolo. Capitolul cu Robinson (dezvoltarea sa morală în singurătate) mi-a reamintit despre corelația puternică dintre inteligență și solitudine. Iar ultimul capitol, despre ipocrizie și carența spontaneității morale, m-a atins personal, convingîndu-mă că cartea, per total, are mai multe idei bune decît nonsens în ea.

La final, rămîn cu impresia de mai multe goluri (de a nu fi înțeles autorul la mai multe pasaje), precum și cu lapsusuri asupra la ce am citit. Lucru și normal, ținînd cont că e o carte filozofică cu idei întortocheate transmise într-un stil deloc prietenos publicului larg (O carte doar pentru o mînă de oameni, cum a scris cineva care a notat cartea cu doar 1 din 5).

Dar o carte, totuși, cu mai multe idei adevărate și corecte, precum și originale, despre etică și morală.

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Nu oferim cititorului, în cele ce urmează, un tratat, fie şi minimal, de etică. Ci doar o suită de observaţii rapide, născute în marginile unui teritoriu în care autorul a fost adus nu prin pricepere profesională sau printr‑un neutru interes teoretic, ci prin împrejurările, de tot soiul, ale vieţii zilnice: exasperări şi euforii, zel intelectual şi confuzie sufletească, întîlniri cu prieteni şi cu neprieteni, furii, iubiri, perplexităţi şi speranţe. La un moment dat, am resimţit drept indispensabilă identificarea unei minime coerenţe în acest vîrtej al pluralităţii care e spectacolul fiecărei vieţi, dar pe care ne‑am obişnuit, tocmai pentru că e atît de „comun“, să‑l lăsăm la voia întîmplării, ca pe o penumbră subînţeleasă. Ni s‑a atras atenţia, pe de o parte, că recuperarea ordinii etice e iluzorie sau prezumţioasă, şi, pe de altă parte, că imediateţea eticului şi didacticismul normelor sale îi anulează demnitatea speculativă.

[Sorin · Rating 4 out of 5]

K • R417

Andrei Pleșu, în Minima moralia, oferă o reflecție asupra condiției umane și asupra moralității în contextul unei societăți moderne adesea caracterizate prin superficialitate și alienare. Pleșu discută despre complexitatea relațiilor umane, despre cum moralitatea nu poate fi redusă la simple reguli sau principii abstracte, și subliniază importanța autenticitații și responsabilității personale.

În această lucrare, autorul propune o viziune a moralității care pleacă de la interacțiunea dintre individ și societate, între dorința de autenticitate și presiunile exterioare ale unei lumi adesea corupte sau ipocrite. Pleșu pune accent pe ideea că adevărata moralitate nu constă în conformitatea mecanică cu norme externe, ci în cultivarea unei conștiințe interne și a unei relații sincere cu ceilalți și cu sinele.

Astfel, Minima moralia este o lucrare filozofică în care Pleșu explorează provocările vieții morale în contextul contemporan, subliniind complexitatea și nuanțele acesteia.

[alexandrangr · Rating 3 out of 5]

Sunt oarecum familiară cu stilul lui încă de când am început să-i citesc articolele în Dilema veche. Totuși, e clar că pentru o astfel de lectură e nevoie de mai mult decât câteva articole citite; de aceea nu cred că este potrivită pentru oricine- dacă vrei să fii pe aceeași lungime de undă cu Pleșu trebuie să-i înțelegi referințele și bagajul de cunoștințe (care este unul foarte bogat deopotrivă).
Într-adevăr, este aici vorba despre moralitate prezentată în mod minimalist, scurt și la obiect, fără interpretări riguroase; nu este nicidecum o lucrare pe care să ne bazăm întreaga înțelegere a eticii, dar este o formă simplificată, bună de început și nu numai.

[Emanuel Blaga · Rating 5 out of 5]

Exceptionala carte despre etica si morala ca definitie si sensuri, asa cum am aflat ele nu sunt una si acelasi lucru. Scrisa intr-un stil si limbaj mai greu accesibil cititorului de rand dar intr-un mare stil care face ca tot efortul de descifrare a semanticii sa merite cu varf si indesat. M-au fascinat indeosebi pasajele despre cultura, mediocritate si ipocrizie. Referintele din carte sunt din cele mai erudite iar tema dezbatuta de o necesitate maxima pentru un individ care is cauta si construieste reperele etice si morale.

[Ricky Micky · Rating 5 out of 5]

O meditație frumoasa, elegantă, intriganta asupra moralității. Nefiind un cunoscător al domeniului nu pot să nu apreciez o carte scrisă cu bun simț și cu referințe literare interesante. E chinuitoare intensitatea cărții, dar cu atât mai mult e satisfăcător momentul finalizării ei.

[Alexandru Stanciu · Rating 4 out of 5]

Dacă la felul întâi ai avut etica lui Aristotel și la felul doi moralitatea lui Kant, Minima moralia îți va părea un digestiv excelent. A nu se consuma pe stomacul gol.

[laurentiu]

0

[Bogdan Andrei]

„Competența morală adevărată se capătă exact în punctul în care ești pe cale de a o pierde.”

[Iulia Riva · Rating 4 out of 5]

Greu de citit si de urmatit.

[Anda · Rating 4 out of 5]

4.5 / 5 ⭐

[Vio Stoian · Rating 3 out of 5]

Mi se pare că a scris-o un alt Pleșu. Un limbaj foarte academic și sofisticat. Dar înțeleg că e una dintre primele lui lucrări. Per total okeish deși mă așteptam la frumos mai mult.

[Carla · Rating 5 out of 5]

Carte pentru suflet, de pastrat mereu in sertarele de sus ale mintii! Sa ne fie de leac!

[Ietrio · Rating 1 out of 5]

Some quotable ramblings. Useless beyond inserting smarty quotes on Facebook, Twitter and other social media.