Un volum din care vedem potențialul, nu și forma finală.
Nimic greșit în a fi confesiv, poate chiar puțin patetic pe alocuri, ne place asta când e făcut prin imagini puternice. Nimic greșit nici în a fi monoton, când poemele sunt toate din același registru; am mai văzut asta și am apreciat tabloul.
Unde cred eu că eșuează acest scurt volum, ce ar fi putut fi de impact, este aruncarea referințelor în pagină, fără ca acestea să fie legate textual de un context personal mai amplu. Nu spun că ar trebui explicate mot à mot, dar nici lăsate singure, neutilizate per se, doar menționate.
Ana ne vorbește ca unui prieten apropiat, care o cunoaște deja foarte bine; tehnica în sine, din nou, nu este greșită, doar că am fi avut nevoie de o contextualizare mai detaliată.
Cred că "p e r s i a" e cel mai reușit poem de aici; versurile se leagă bine și exista un mesaj clar, coerent. Restul par mai degrabă ceva ce ai include într-un cadou pentru cineva, un fel de handmade despre cum te simți în raport cu el - nu ceva pentru publicul larg, în această formă.
Învăț constant de la contemporanii mei ce să fac și ce să nu fac în poezie. Din păcate, acest volum mi-a arătat mai degrabă ce nu funcționează.