Rușinea, una dintre cele mai importante teme prezente în cabinetul de psihoterapie, este adusă aici în lumina reflectoarelor. Autoarea ne arată ce este rușinea, cum apare în viața noastră și în ce mod ne influențează. Apoi ne permite accesul în cabinetul de psihoterapie, unde, cu multă generozitate, ni se prezintă studii de caz și modalități de lucru cu rușinea. Bine documentată și argumentată științific, însă accesibilă, De mână cu rușinea la psihoterapie va deveni, cu siguranță, un reper important în domeniul psihoterapiei autohtone.
O carte bună in teorie, mai slabă in practică. Structurată destul de haotic, pasaje fie extrem de metodice și științifice, fie repetitive și plictisitoare. Informațiile sunt valoroase, subiectul este unul adânc înrădăcinat în cultura și educația română, însă insuficient pus în valoare în carte. Am simțit mai mult că citesc niște ciorne, care, aranjate, curățate, puse într-o altă ordine, dezgolite de povara eponimelor sau a exemplelor învechite, ar putea avea potențial.
O abordare școlărească care cuprinde multe teorii, dar nu aprofundează nici una în mod special. Se vorbește despre tipuri de atașament, triunghiul dramei, dialogul criticului interior. Câte puțin din toate și din păcate referințe destul de depășite, de acum 10-20 de ani…
Prima parte a cărții a fost pentru mine ca un compendiu de facultate de psihologie și am tot așteptat studiile de caz. Concret apare unul singur în finalul cărții, și când zic final mă refer chiar la ultimul capitol.
Informațiile sunt foarte valoroase, dureros de citit uneori, mai ales când identific multă rușine introiectată la mine. Mi-ar fi plăcut un balans de normalizare a rușinii, cu ceva speranță și exemple din studii de caz de succes.
E un subiect care merita mult mai mult de atât. Chiar și așa, este clar benefică inițiativa autoarei.
O abordare destul de generalizată a mai multor concepte explicate succint. Nu s-a intrat în profunzime în niciunul dintre ele, cu excepția tipurilor de atașament, subiect care s-a tot abordat în milioane de cărți, si criticul interior. Nu sunt cea mai mare fană a unor exprimări, cum ar fi cele care includ verbele „a valida” și „a trebui”, plus absolutismele de tipul: „Dacă părinții copilului au atașament dezorganizat, copilul VA AVEA la rându-i atașament dezorganizat, și la fel și viitorul lui copil.” În unele cazuri, nu există loc de îndoială, dar în cazurile în care există factori de protecție, reziliența, dorința de a rupe ciclul familial nociv, terapia ș.a.m.d., mi se pare o absurditate să fii atât de categorică în astfel de afirmații. Mai spre final, autoarea a prezentat mai pe larg și conceptele legate de gelotofobia, despre care nu auzisem până atunci, și triunghiul lui Karpman. De asemenea, la final au fost prezentate și câteva exerciții interesante.
Această carte ne prezintă ce este rușinea si cum apare în viețiile noastre urmând să observăm efectele drastice pe care le are. Fiind scrisă de un autor român se observă faptul că te poti identifica mai ușor fiind menționate modurile noastre de trai în urma anilor grei petrecuți în timpul comunismului. Este o carte perfectă la început de drum pentru procesul vindecării interioare și să afli mai multe lucruri despre cum tiparele copilăriei ne înfluențează comportamentul actual.
Am citit-o în cadrul Bookclub-ului #descopărautoriromâni și am avut o dezbatere foarte interesantă pe tema ei.
Am ajuns la concluzia că sunt prezentate diferite teorii dar niciuna foarte aprofundată. Se vorbește despre rușine, triunghiul dramei, drialogul critic interior, tipuri de atașament etc. Informațiile încă sunt de actualitate, importante și te pot marca la un nivel profund.