„într-o lume în care femeia gravidă/ e cea mai aproape de a fi om” în care este „ruptura”, „corcitura”, „cea care pune totul la loc/ bucățică cu bucățică”, Andrada Yunusoglu creează portretul unei familii dezrădăcinate și un acasă incert. Traversând generații în care „noi suntem copiii de care v-ați ferit” și „am mai mulți prieteni/ morți decât vii”, poemele Andradei Yunusoglu salvează frânturi de viață „între acolo și aici”. O carte pe care o citești cu sufletul la gură; o carte despre emigrare și stigmă, discriminare și crime politice. O carte a doliului și a memoriei, a urgenței și a furiei. O carte între speranță și teroare, între revoltă și eliberare. Un must read. – Medeea IANCU
La o căutare superficială pe Google, Kısmet dă un rezultat extrem de tehnic și actual. Aș zice chiar antagonic termenului din limba turcă propus de Andrada Yunusoglu. Detector de rețea, sniffer de pachete și un sistem de detectare a intruziunilor pentru rețelele LAN fără fir 802.11. Orice ar însemna asta. Versus destin/noroc/Darul lui Allah. De fapt, definiția nu e în niciuna dintre variante. Cu atât mai puțin putem vorbi de un Kısmet al tuturor, un Kısmet care să traseze uniformitate peste universul poetic al Andradei. Un univers fragil al familiei, căruia Andrada îi aplică de multe ori Legea lui Hooke, pe care am studiat-o cu toții la ora de fizică, cred că prin clasa a VII-a.
Alungirea unui resort este proporțională cu modulul forței care determină deformarea, cu condiția ca această forță să nu depășească limitele de elasticitate. Andrada sfidează limitele de elasticitate ale Kısmetului, într-o societate încă patriarhală. Dar ce este acest Kısmet?
Kısmet „e sentimentul ăla de desprindere; corpul tău & plutește ca peturile aruncate în dâmbovița în căutarea locului perfect”. Kısmet a fost izolat „undeva într-un limbo, între cei care m-au văzut plecând și cei care încă mă așteaptă”. Andrada Yunusoglu aduce în prim plan feminismul modern, al anilor în care trăim. Uneori straight in your face, alteori ca în poemul care începe cu „mi-am imaginat copilul care-mi sfâșie burta/ am plâns la atingerea lui/ frica mea se împarte/ în mici liste analizez fiecare/ etapă o cunosc în detaliu.”
Cărțile bune se nasc din imitație, tehnică de scriere bine însușită și un program zilnic de lucru. Cele foarte bune se nasc din experiență, traumă și supraviețuire la limita existenței. Sunt cărțile care se scriu singure după ce au zăcut multă vreme în noi. Pe Andrada Yunusoglu am cunoscut-o la atelierul de scriere creativă Mornin´ poets (și, sincer, timiditatea și bunul ei simț nu mi-au dat de înțeles că dintre toți colegii ei de curs ea va fi cea care va debuta prima), dar abia după ce am citit Kismet i-am aflat povestea. O poveste altfel despre emigrare și discriminare, dar și despre feminitate și revoltă. Dar nu revolta debutantului. Andrada îmi dă senzația că nu se află deloc la prima carte.
„aproape deconectată de tot ce mă înconjoară îmi văd viața de la distanță când inima îmi ia foc și simt că totul în mine se dezintegrează tu ești acolo corpul tău luminează oasele noastre se vor descompune atât de frumos”
35. [...] spune-mi cum am pretenția să cer drepturi nu-ți vine să crezi prea multă corectitudine politică și tu rămâi fără privilegii spune-mi cum privilegiul e câștigat pe muncă cinstită spune-mi că sărăcia e o alegere tu filantrop dai de pomană spune bogdaproste săracule spune-mi cum toți avem șanse egale mai puțin ăia care nu le vor spune-mi cum ai încercat integrare solidaritate ajutoare sociale dar nu ai avut cu cine spune-mi cum achiți violatori spune-mi cum ajung protejați opresorii spune-mi cum îți faci victimele să-și schimbe declarațiile apoi cu mâinile spălate cu dinți drepți și haine curate zici că ai reușit spune-mi că exagerez că lucrurile astea sunt cazuri izolate când tu scrii poveștile noastre pui etichete ne ții la pământ îmi spui ce-i discriminarea și cum o combați spune-mi încă o dată pe nume și fă-o de data asta corect.
un volum cu niște teme care mi-au plăcut, scris interesant, dar uneori am. simțit că nu este foarte bine unit, mi-ar fi plăcut să fie ceva care să apropie toate poeziile acestea una de alta.
Kısmet este destinul unei femei care trece prin lume învățând să iubească („know we are worthy of touch before we can reach out for each other”, Audre Lorde), să asimileze o cultură de multe ori potrivnică, să lase în urmă îndemnuri care să înlăture orice refuz, opresiune, misoginie sau încălcare a limitelor personale.
O poezie necruțătoare scrie Andrada Yunusoglu, într-o carte în care realitatea apare în toată goliciunea ei hîdă. Este o lume despre care știm prea puțin, dar despre care ne-am făcut o imagine trunchiată, indiferenți la dramele îngrozitoare care se petrec foarte aproape de noi. Un debut matur al unei tinere poete despre care vom mai auzi.
M-a prins, am citit-o toată o dată aproape. Mi-a plăcut, are o tristețe și o voce blândă, dar și tăioasă, când e necesar. Unele versuri simt deja că răsună, rămân în minte.
„când ești bun ești român când ești rău ești orice altceva când ești femeie ești sigur a cuiva și bineînțeles că tu duci toată vina” (pg.69)
„iar tata nu știue să încalce promisiuni când emigrarea și fuga sunt ultima lui scăpare și eu sunt copilul pe care-l ține în brațe înnoroiți din cap până în picioare și plânge și râde până aici a ajuns eu - singura lui salvare.” (pg.17)
Must read. Am simțit-o ca pe o lecție de empatie, ca pe un Cum să nu rănești mai mult decât o face viața deja. Mulțumiri Andradei pentru că și-a împărtășit povestea cu noi într-un fel care te lovește și te trezește la realitate.
La primele pagini mă gândeam că e prea tristă, a durat un pic până mi-am amintit și apoi m-a cuprins treptat, cum numai tristețea te ține în stare pură. Mi-a plăcut mult, mai ales poemele despre feminism, dar la fel de mult și cele despre familie, depre starea dintre aici și acolo, din limbo, cum nu credeam că se pot simți mai dureros, chiar dacă nu ești din acea realitate, tristețea cred că răsună similar.
Chiar dacă nu este exact genul meu de poezie, Andrada a reușit să-mi stârnească curiozitatea. Multe dintre poeziile ei m-au pus pe gânduri și mi-au dat fiori pe șira spinării. Felicitări!