What do you think?
Rate this book
Calatorii imaginare
Acest al treilea volum al operelor lui Poe reuneste, sub titlul comun deCalatorii imaginare, romanelePovestea lui Arthur Gordon Pym si, tradus pentru prima data in limba romana,Jurnalul lui Julius Rodman(1840), ramas neterminat.
Povestea lui Arthur Gordon Pym este mai mult decit o tipica istorisire initiatica americana, caci, dincolo de violenta si de misterul sau, problematizeaza insusi actul scrierii si reprezentarii adevarului in pagina. Printre multiplele farse pe care le insceneaza, Poe se desemneaza ca scrib din umbra al aventurilor personajului sau, impletind cu ingeniozitate faptele istorice si fictiunea. Si Jurnalul lui Julius Rodman este scris in acelasi spirit ludic, pretinzind ca infatiseaza o expeditie din 1792- nici mai mult, nici mai putin decit prima traversare a Muntilor Stincosi de catre albi.
"S-ar parea ca Poe vrea sa uzurpe rolul profetilor si sa-si adjudece monopolul explicatiei rationale. Astfel, peisajele servind ca fundal febrilelor lui compozitii capata paloarea unor fantome. Poe, care arareori pare sa fi impartasit pasiunile altor oameni, schiteaza arbori si nori care sint aidoma arborilor si norilor dintr-un vis sau, si mai bine, care se aseamana cu personajele lui stranii, la fel de adinc patrunse de un tremur supranatural si convulsiv."(Charles Baudelaire)
Povestea lui Arthur Gordon Pym este mai mult decit o tipica istorisire initiatica americana, caci, dincolo de violenta si de misterul sau, problematizeaza insusi actul scrierii si reprezentarii adevarului in pagina. Printre multiplele farse pe care le insceneaza, Poe se desemneaza ca scrib din umbra al aventurilor personajului sau, impletind cu ingeniozitate faptele istorice si fictiunea. Si Jurnalul lui Julius Rodman este scris in acelasi spirit ludic, pretinzind ca infatiseaza o expeditie din 1792- nici mai mult, nici mai putin decit prima traversare a Muntilor Stincosi de catre albi.
"S-ar parea ca Poe vrea sa uzurpe rolul profetilor si sa-si adjudece monopolul explicatiei rationale. Astfel, peisajele servind ca fundal febrilelor lui compozitii capata paloarea unor fantome. Poe, care arareori pare sa fi impartasit pasiunile altor oameni, schiteaza arbori si nori care sint aidoma arborilor si norilor dintr-un vis sau, si mai bine, care se aseamana cu personajele lui stranii, la fel de adinc patrunse de un tremur supranatural si convulsiv."(Charles Baudelaire)
Paperback
12 people want to read
About the author
Edgar Allan Poe
9,942 books28.9k followersThe name Poe brings to mind images of murderers and madmen, premature burials, and mysterious women who return from the dead. His works have been in print since 1827 and include such literary classics as The Tell-Tale Heart, The Raven, and The Fall of the House of Usher. This versatile writer’s oeuvre includes short stories, poetry, a novel, a textbook, a book of scientific theory, and hundreds of essays and book reviews. He is widely acknowledged as the inventor of the modern detective story and an innovator in the science fiction genre, but he made his living as America’s first great literary critic and theoretician. Poe’s reputation today rests primarily on his tales of terror as well as on his haunting lyric poetry.
Just as the bizarre characters in Poe’s stories have captured the public imagination so too has Poe himself. He is seen as a morbid, mysterious figure lurking in the shadows of moonlit cemeteries or crumbling castles. This is the Poe of legend. But much of what we know about Poe is wrong, the product of a biography written by one of his enemies in an attempt to defame the author’s name.
The real Poe was born to traveling actors in Boston on January 19, 1809. Edgar was the second of three children. His other brother William Henry Leonard Poe would also become a poet before his early death, and Poe’s sister Rosalie Poe would grow up to teach penmanship at a Richmond girls’ school. Within three years of Poe’s birth both of his parents had died, and he was taken in by the wealthy tobacco merchant John Allan and his wife Frances Valentine Allan in Richmond, Virginia while Poe’s siblings went to live with other families. Mr. Allan would rear Poe to be a businessman and a Virginia gentleman, but Poe had dreams of being a writer in emulation of his childhood hero the British poet Lord Byron. Early poetic verses found written in a young Poe’s handwriting on the backs of Allan’s ledger sheets reveal how little interest Poe had in the tobacco business.
For more information, please see http://en.wikipedia.org/wiki/Edgar_al...
Just as the bizarre characters in Poe’s stories have captured the public imagination so too has Poe himself. He is seen as a morbid, mysterious figure lurking in the shadows of moonlit cemeteries or crumbling castles. This is the Poe of legend. But much of what we know about Poe is wrong, the product of a biography written by one of his enemies in an attempt to defame the author’s name.
The real Poe was born to traveling actors in Boston on January 19, 1809. Edgar was the second of three children. His other brother William Henry Leonard Poe would also become a poet before his early death, and Poe’s sister Rosalie Poe would grow up to teach penmanship at a Richmond girls’ school. Within three years of Poe’s birth both of his parents had died, and he was taken in by the wealthy tobacco merchant John Allan and his wife Frances Valentine Allan in Richmond, Virginia while Poe’s siblings went to live with other families. Mr. Allan would rear Poe to be a businessman and a Virginia gentleman, but Poe had dreams of being a writer in emulation of his childhood hero the British poet Lord Byron. Early poetic verses found written in a young Poe’s handwriting on the backs of Allan’s ledger sheets reveal how little interest Poe had in the tobacco business.
For more information, please see http://en.wikipedia.org/wiki/Edgar_al...
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 of 1 review
April 14, 2021
Mă numesc Arthur Gordon Pym. Tatăl meu, negustor respectabil, făcea afaceri cu provizii şi materiale de bord în Nantucket, unde m-am născut.
Bunicul dinspre mamă era avocat cu o bogată clientelă. Însoţit de noroc în toate cele, speculase cu mult succes acţiunile de la Edgarton New Bank, cum se numea banca pe atunci. Cu acţiunile, dar şi pe alte căi, reuşise să pună deoparte o sumă frumuşică. Se ataşase de mine mai mult decât de oricine pe lumea asta, cred, şi mă aşteptam ca la moartea lui să moştenesc cea mai însemnată parte a averii sale. M-a trimis, pe când aveam şase ani, la şcoala venerabilului Ricketts, un domn cu o singură mână şi cu apucături cam ciudate, bine cunoscut de mai toţi cei care s-au perindat prin New Bedford. Am rămas la şcoala lui până la vârsta de şaisprezece ani, când m-am mutat la institutul domnului E. Ronald, în clădirea de pe colină. Aici m-am împrietenit cu fiul domnului Barnard, căpitan de cursă lungă, care naviga de obicei pentru compania Lloyd & Vredenburgh – domnul Barnard este şi el foarte cunoscut în New Bedford şi sunt convins că are multe rubedenii în Edgarton. Pe fiul său îl chema Augustus şi era cu aproape doi ani mai mare decât mine. Fusese cu tatăl său la o vânătoare de balene pe vasul John Donaldson şi adeseori îmi povestea despre aventurile lui prin Pacificul de Sud. Obişnuiam să merg frecvent la el şi să rămân toată ziua, ba uneori întreaga noapte. Împărţeam amândoi acelaşi pat, şi Augustus reuşea să mă ţină treaz până când mijeau zorii, vorbindu-mi despre băştinaşii de pe insula Tinian şi de pe coclaurile pe unde umblase în călătoriile sale. De la un timp, cele spuse de el mi-au trezit curiozitatea şi, încet-încet, m-a năpădit o dorinţă aprigă să călătoresc pe mare. Aveam o barcă cu pânze, botezată Ariel, valorând vreo 75 de dolari. Era prevăzută cu ruf central sau de şlep şi velatură de slup. Nu-i ţin minte tonajul, însă lesne putea transporta zece persoane. Cu barca asta aveam noi obiceiul să pornim în cele mai trăsnite escapade, iar acum, când îmi aduc aminte de ele, îmi pare un adevărat miracol că mai sunt astăzi în viaţă.
Bunicul dinspre mamă era avocat cu o bogată clientelă. Însoţit de noroc în toate cele, speculase cu mult succes acţiunile de la Edgarton New Bank, cum se numea banca pe atunci. Cu acţiunile, dar şi pe alte căi, reuşise să pună deoparte o sumă frumuşică. Se ataşase de mine mai mult decât de oricine pe lumea asta, cred, şi mă aşteptam ca la moartea lui să moştenesc cea mai însemnată parte a averii sale. M-a trimis, pe când aveam şase ani, la şcoala venerabilului Ricketts, un domn cu o singură mână şi cu apucături cam ciudate, bine cunoscut de mai toţi cei care s-au perindat prin New Bedford. Am rămas la şcoala lui până la vârsta de şaisprezece ani, când m-am mutat la institutul domnului E. Ronald, în clădirea de pe colină. Aici m-am împrietenit cu fiul domnului Barnard, căpitan de cursă lungă, care naviga de obicei pentru compania Lloyd & Vredenburgh – domnul Barnard este şi el foarte cunoscut în New Bedford şi sunt convins că are multe rubedenii în Edgarton. Pe fiul său îl chema Augustus şi era cu aproape doi ani mai mare decât mine. Fusese cu tatăl său la o vânătoare de balene pe vasul John Donaldson şi adeseori îmi povestea despre aventurile lui prin Pacificul de Sud. Obişnuiam să merg frecvent la el şi să rămân toată ziua, ba uneori întreaga noapte. Împărţeam amândoi acelaşi pat, şi Augustus reuşea să mă ţină treaz până când mijeau zorii, vorbindu-mi despre băştinaşii de pe insula Tinian şi de pe coclaurile pe unde umblase în călătoriile sale. De la un timp, cele spuse de el mi-au trezit curiozitatea şi, încet-încet, m-a năpădit o dorinţă aprigă să călătoresc pe mare. Aveam o barcă cu pânze, botezată Ariel, valorând vreo 75 de dolari. Era prevăzută cu ruf central sau de şlep şi velatură de slup. Nu-i ţin minte tonajul, însă lesne putea transporta zece persoane. Cu barca asta aveam noi obiceiul să pornim în cele mai trăsnite escapade, iar acum, când îmi aduc aminte de ele, îmi pare un adevărat miracol că mai sunt astăzi în viaţă.
Displaying 1 of 1 review