Publicat în 1903, textul Sofiei Nădejde este considerat primul roman feminist din literatura română.
Romanul Patimi ne spune povestea trecerii – individuale, dar și colective – dintr-o lume în alta, a tranziției de la o epocă dominată de mica aristocrație rurală spre una a funcționărimii burgheze și a capitalismului.
Sofia Nădejde construiește un spațiu de graniță în care nu se luptă doar două feluri de orânduiri sociale, ci și două tipuri de morală. Deși, până la urmă, se va impune morala pragmatică și cinică a înavuțirii de tip capitalist, vocea nostalgică a naratorului (și, poate, a autoarei însăși) deplânge – cumva paradoxal pentru o scriitoare socialistă – vechea lume a aristocrației și reperele oferite de aceasta.
Drama socială e dezvoltată pornind de la o intrigă de moravuri: Matilda, soția boierului Mustea, are o relație extraconjugală. Motivul, ne lasă să înțelegem autoarea, e monotonia cruntă a vieții de la țară. Femeia renunță la familie de dragul aventurii, fugind la oraș cu amantul și cu banii furați de la soț.
De multe ori dramatic, uneori crud, savuros pe alocuri, Patimi e un roman despre iubire, bani, moșii, morală și religie, xenofobie, femei și statutul lor, despre familie și valori tradiționale, dar și despre noile valori, despre exploatare, capitalism și amurgul unei lumi care avea să se dezintegreze în scurt timp în tranșeele Marelui Război.
Sofia Nădejde s-a născut pe 14 septembrie 1865, la Botoșani, într-o familie de țărani liberi. Părinții, Profira și Vasile Băncilă, au mai avut, în afară de Sofia, alți patru copii – Sofia era cea mai mare, iar cel mai mic a fost Octav, viitorul pictor.
Se impune ca personalitate a mișcării feministe, intrând în dispute cu unele dintre cele mai cunoscute personalități ale epocii. De notorietate este o polemică cu Titu Maiorescu, purtată în paginile publicației Contemporanul.
Sofia Nădejde a fost prima femeie din România căreia i-a fost permis să susţină Bacalaureatul într-un liceu de băieţi, prima femeie care a condus o revistă literară, prima femeie care a prezidat un congres al unui partid politic şi autoarea primului roman feminist din istoria literaturii române.
O perspectivă feminină asupra unei lumi pe care am cunoscut-o doar prin privirea autorilor bărbați. Pasaje originale și situații rămase nereprezentate de literatura clasică. Un personaj feminin care nu își cere scuze și care nu pică în clișeu.
10000💫 😭😭😭😭😭😭 „Mintea noastră e ca o arhivă, în care se păstrează numai nenorocirile. Fericirile se şterg, dar nenorocirile sunt scrise cu litere de oţel. Durerea lasă urme în sufletul nostru, pe când plăcerile şi fericirile trec ca un zefir uşor, abia atingându-l; simţi plăcere un moment şi pe urmă uitate rămân pe veci.”
„Fără de furtună, cine ar mai preţui seninul şi razele calde? Fără necazuri, fericirile n-ar avea preţ.“”
4.5 dar sincer, merită rotunjirea la 5 stele doar pentru că și Sofia Nădejde e fecioară de septembrie, și a fost imposibil de pus jos acest roman, în ciuda faptului că nu aș ști să îți explic exact ce s-a întâmplat în el. O captură absolut minunată a țăranului românesc, la sfârșitul clasei lui, dar și a clasei orășenești, în creștere - cu toate cele bune, dar mai ales cu toate cele rele. Cel mai mult mi-a plăcut cât de autentic a relatat autoarea exact viața românului, și mai ales spusele lui: proverbe, și sfaturi și vorbe din bătrâni.
Mă doare sufletul să știu că până acum, am avut astfel de voci naratoriale superbe, dar le-am ignorat pentru că au fost femei. E trecută de mult vremea acestei readuceri în prim plan cultural. Să ne fie rușine tuturor ca nație că ne-a luat un secol. Să ne fie rușine că încă nu punem în mână și scriitoare elevilor din școli.
Citind Patimi în 2021, e destul de greu de înțeles cum e "primul roman feminist din literatura română". OK, presupun că sunt ceva scene pseudo-/proto-feministe, gen discuțiile dintre femeile de la clinică, dar sunt picături într-un ocean tradiționalist și moralist. M-am dezobișnuit, e clar, de naratorii omniscienți, de metaforele clișeice, de narațiunea întiiiinsă pe 500 și ceva de pagini care ar fi putut fi tratată în vreo 100, de poveștile care nu doar că vor să te "țină pe drumul cel drept", dar îți și repetă de 743 de ori de ce personajele își merită soarta. De asemenea, vai de capu' meu cu standardele morale, când unul dintre presupușii eroi e descris ca un model de bunătate și toleranță pentru că NU-și concediază un angajat pe baza unor bănuieli nedovedite. Much good, very tolerance. Și totuși. Mi-ar plăcea să văd Patimi inclusă în așa-zisul canon literar și studiată la școală. Mi-ar fi plăcut mai mult să fie un roman mult înaintea vremii lui, dar tot ar fi ceva să avem și-o mână de autoare în programă.
Fiind mai apropiată de Emma Bovary și de Anna Karenina decât de Zoe Trahanache sau de Ana lui Slavici, Matilda aduce o nouă perspectivă asupra femeii adulterine din literatura română de început de secol XX, dar prin întreg romanul se perindă mai multe tipologii de personaje feminine, fiecare cu realitatea ei și parcă fiecare cu câte un personaj construit în antiteză: Matilda și Maria, coana Ruxandra și coana Zoe, doamna Dănescu și doamna Muntenescu, Rosa și Casandra – și lista poate continua și în rândul personajelor masculine.
Dar indiferent cine sunt și de unde vin, important este că, înainte de a fi mame, soții, amante sau tinere neștiutoare, fetele și femeile din salon sunt oameni. Atât prin acestea, cât și prin construcția Matildei, a Mariei și a celorlalte personaje feminine din Patimi, imaginea femeii din romanul lui Nădejde nu este aceea (atât de vehiculată în literatura vremii) a muzei ori a altui ideal feminin, ci a unui om ca oricare altul, care greșește și care, ca atare, suferă consecințele patimii sale – dar mai ales a unui om pentru care, până la final, cititorul va fi simțit deopotrivă milă și dispreț, compasiune și repulsie. Iar dacă soarta femeii din Patimi este tristă, aceasta este doar pentru că educația și statutul ei marital, două teme esențiale din romanul lui Nădejde, nu creează decât iluzia liberului arbitru. Mai mult decât femeia adulterină, Matilda este femeia care vrea să trăiască viața promisă în romane și să își depășească statutul de soție a unui boier și mamă a unui copil, însă încercarea ei de a evada din această viață eșuează lamentabil tocmai pentru că, de fapt, nu avusese nicio șansă de la început.
accepțiunea mea a termenului de „feminist” m-a făcut să fiu surprinsă de abordarea cărții, de portretele personajelor feminine, de fapt. mă așteptam să citesc despre femei cu caracter și coloană vertebrală (ele există, dar sunt umbrite de Matilda, personajul principal, prin firea sa meschină și avară). am început cartea cu ideea de „women empowerment” în cap. totuși, am înțeles imediat că este considerată o carte „feministă” prin simplul fapt că pune în lumină femeia și că oferă ocazia, ei, de a fi protagonist literar, și cititorilor, de a descoperi condiția femeii de la sfârșit de secol XIX laolaltă cu diverse tipologii și viziuni asupra vieții și lumii. mi-au plăcut multe: stilul, limbajul, povestea (deși cât se poate de previzibilă) și felul în care s-a intrat în mintea personajelor, majoritatea fiind tratate cu interes și fără superficialitate. mai puțin, însă, intervențiile naratorului (cu toate că le înțeleg sensul) și modul vivace (drăguț spus) în care s-a trecut la punctul culminant și deznodământ. pare că autoarea s-a grăbit să termine cartea la fel cum m-am grăbit eu să o termin de citit. mai multă substanță aici ar fi schimbat lucrurile. în rest, deși sună clișeic, „Patimi” merită într-adevăr un loc în bibliografia pentru Bac, sau măcar în lista lecturilor obligatorii.
Avem aici varianta românească a romanelor "Doamna Bovary" sau "Anna Karenina", pentru că ce au în comun toate cele trei doamne este adulterul și staulul de femeie adulterină în societatea de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Autoarea nu a ridicat femeia pe un piedestal, nici nu a creionat idealul feminin, ci a conturat un personaj realist cea făcut o greșeală și a suportat consecințele. Matilda este căsătorită de zece ani cu un boier de la țară, Mustea, din interes ca să scape de sărăcia de acasă și să ducă o viață fără griji. În tot acest timp, tot superficială a rămas, căci deși au o fiică împreună acum, Matilda tot nemulțumită este, mai ales că viața la țară nu este așa de fancy ca la oraș.
Îi cade cu tronc Iliescu, un funcționăraș mărunt și fără scrupule, care îi tot cânta în strună. Matilda ajunge să îl iubească obsesiv, cu patimă (ca să fim în ton cu titlul), deși Iliescu nu căuta nimic serios. Când a văzut el că se-ngroașă gluma, a făcut un plan mișel ca Matilda să-și părăsească familia și să fure banii de la bărbatul ei, iar apoi va divorța, el își va lua licența de avocat, vor face casă ca un palat și vor trăi bine.
Îmbătată de promisiunea unei vieți de lux, Matilda face întocmai dupa planul amantului, dar cum socoteala de acasa nu se potrivește cu cea din târg, luxul și fericitea se lasă așteptate. Totul e doar o formă fără fond. Matilda are multe de suferit, de la umilință și caracterul parvenit al lui Iliescu până la pierderea unor vieți.
În antiteză cu Matilda o avem pe sora ei, Maria, care, deși are ocazia, nu se lasă sedusă de "patima" unei iubiri fără viitor, dar tot suferă pentru că își ajută sora. De ea mi-a fost milă cel mai mult. Matilda a greșit și a plătit (scump, ce-i drept), dar Maria n-a greșit și tot a suferit - viața-i nedreaptă.
Un roman foarte bun și complex pentru acele vremuri, centrat pe poziția femeii. Ar fi diferită astăzi soarta Matildei? Depinde totul de alegerile noastre sau și de soartă sau noroc? Cititi cartea si meditati.
O carte foarte buna, complexa si care mi-a plăcut destul de mult. Voi scrie curand o recenzie separata pe blog, dar pana atunci vreau sa zic că pentru mine cartea a avut cateva minusuri. Este mult prea lunga (peste 500 de pagini), inceputul este greoi si m-a facut sa o pun deoparte (mă bucur ca nu am facut asta) si o alta problema este construcția personajelor.
Sunt bine construite, bine descrise si pentru o scriitoare romanca care a scris acest roman in 1903, ceva wow. Dar a doua jumătate a cartii mi-a lasat o stare de deprimare crunta. Unele personaje au un destin tragic, altele infloresc la un moment dat. Imi pica aiurea cand vad discutii despre sinucidere. Si, hei, personajele astea se gândesc sa isi puna capat zilelor. Ceea ce accentuează tragismul cartii.
In centrul atenției sta femeia, cea supusa patimilor. Alergand dupa iubire, este pedepsita la final aspru. Cu siguranță este o carte care va ramane cu mine si peste ani. Cititi-o si dati-i o șansă. Ca merita sa o descoperiti pe Sofia Nadejde.
unul dintre cele mai cutremuratoare romane scrise, fara niciun echivoc, de o voce feminina. intensitatea introspectiei personajelor, intriga, patimile care urmaresc viata fiecaruia dintre pamanteni denota, in acceptiune completa, faptul ca Sofia Nadejde abordeaza in "Patimi", cu o delicatete nemaiintalnita, probleme de viata si de moarte. dragostea e firul principal de care leaga actiunile; marturisesc ca fiecare personaj, de la cel mai nobil la cel mai nenorocit, poarta pe buze natura umana cu verdicitate. "iubirea cere jertfe. fa-le."
Nu am crezut ca o sa imi placa, mai ales ca din primele cateva capitole imi venea sa arunc cartea pe geam. Dar ma bucur ca am tinut sa continui, desi nu vedeam cu ce chip si fel ar putea acesta fi primul roman feminist romanesc. Asa ca nu abandonati cartea daca nici voi nu intelegeti la inceput. Romanul e construit in asa fel incat sa simtiti dispret fata de personajul principal pentru ca in cele din urma ura sa se transforme in compatimire si empatie. Ceea ce mi-a placut cel mai mult la prima parte si mi-a lipsit in a doua a fost vocile slujitorilor care adaugau culoare povestii si au fost folosite nu numai pentru a ne aduce noua informatii, care de altfel nu aveam cum sa le stim de la boieri, dar si pentru a da voce sentimentelor cititorior. In a doua parte mai rar avem parte de asemenea expunere, insa scena din casa de sanatate in care femeile isi spun ofurile si comenteaza asupra conditiei femeii, in timp ce Matilda le asculta si le filtreaza vorbele prin prisma propiilor judecati si trairi, este evocativa si incununeaza tabloul redat de autoare. Mi s-a parut o compunere inteligenta, care s-a jucat putin cu mintea cititorului, aproape ca intr-un roman politist. Pe tot parcursul romanului am avut impresia ca ma uit mai degraba la o piesa de teatru si puteam sa si vad cum cade lumina scenica pe fata personajelor in timp ce monologul gandurilor lor se desfasura.
Matilda este un personaj incredibil de complex, iar Sofia Nădejde ne arată perspectiva, unei femei, asupra lumii la începutul secolului XX. Ceea ce am apreciat la acest roman a fost faptul că Matilda este un personaj căruia îi aflăm punctul de vedere, aflăm ce simte, chiar dacă aceasta nu este tocmai un model de urmat, prin alegerile făcute. Cred că acest roman este considerat „primul roman feminist din literatura română”, datorită faptului că protagonista este primul personaj feminin care ne ajută să înțelegem mai bine motivul pentru care ia anumite decizii sau de ce are anumite sentimente, nu este un personaj care este aruncat în povestire doar pentru a fi adăugat în viața bărbatului, pentru a susține ideea bărbatului puternic și împlinit în relația de dragoste cu partenera sa.
Tl;dr: fab book and I’m ready to fight whoever dares to disagree.
Primul roman feminist al literaturii romane si a spune ca nu e sau nu merita acest titlu este nedrept. La fel cum este judecarea acestui roman din perspectiva actuala, fara a lua in considerare faptul ca trateaza subiecte care la vremea la care a fost publicat erau considerate tabu. Precum divortul, avortul sau conditia femii in societate si lipsa ei de optiuni si libertati. De asemenea, personajele sunt complex construite si primesc multa atentie asupra spatiului lor psihologic si moral.
Cartea aceasta este departe de a fi perfecta, dar in acelasi timp asta este okay. Mi se pare nedrept ca autoarea sa fie judecata ca nu a trecut prin toate standardele si cerintele, in conditiile in care un barbat nu ar fi la fel de aspru criticat.
“Patimile omenesti sunt ca unele boli: stau ascunse pana vine ocazia prielnica; indata ce aceasta se iveste ele coplesesc, nimicesc chiar subreda noastra faptura. In asemenea stare sufleteasca, toate simtirile si intregul scaun al mintii e schimbat, toate sunt supuse ascultatoare ale patimii. Inima porunceste, iar mintea asculta si faureste planuri de izbanda.”
“Patimi” de Sofia Nadejde a fost impacarea mea cu literatura romana. Pana acum putin timp, obisnuiam sa cred ca absolut orice scriere romaneasca se defineste prin misoginie si lipsa de respect. Parerea mea s-a schimbat in totalitate. Autoarea ne ofera cealalta perspectiva, a femeii, convingandu-ne ca nu doar Eva a patimit, ci doar ca am ales sa ramanem orbi in fata pacatelor lui Adam.
Mi-a plăcut acest roman doar reușind să mă detașez de această etichetă de “prim roman feminist din literatura română”. Delemitându-ne chiar și de feminismul modern, modul în care Nădejde-și creionează protagonistele, nu are nicio legătură cu feminismul niciunei vremi. Pentru femeile din roman emanciparea vine odată cu adulterul. În prefața romanului am văzut această părere că “Patimi” ar fi, mai degrabă, “un ultim roman al aristocrației rurale” și mi se pare o raportare mai onestă la ce înseamnă acest roman.
Este un roman moralizator, aspect care poate obosi, dar per total acțiunea este una dinamică și interesantă. Mi-a plăcut mult de Puica și Newton, prietenia lor care este mai presus de jocurile, “patimile” murdare ale adulților.
n-a fost o carte ușor de citit, luând în calcul că am început-o de multiple ori și am abandonat-o pe parcurs, dar a meritat. am descoperit un personaj pe care mi l-am dorit de mult să-l citesc: o femeie care face și nașpeli, care e și egoistă, domne și (dincolo de aspectul parțial moralizator al prozei) în cazul căreia se ține cont de motivația comportamentului său, o femeie care nu e doar o floare în vânt sau o vrăjitoare. cel mai mult am apreciat faptul că reiese fix ceea ce spune și Ștefan Baghiu pe spate: că femeia „nu are loc în niciuna dintre lumile care i se propun”; într-un final, Matilda are acea doză de rușine și regret specific feminină, specifica frica de a ne căuta fericirea și interesul propriu.
„Nu ți se pare că soarta noastră, a femeilor, se aseamănă mult cu cea a bietelor frunze?” „Fericirea vieții mele a fost foarte scurtă.”
a ffost și EXTREM de savuroasă pe alocuri: „Sutele mărită slutele.”
Perfect pentru un weekend de toamna tarzie in Romania. Caracterele frumos creionate, o carte profunda in lectii de viata. Groundbreaking pentru epoca in care a fost scris, in special de o femeie.
Romanul a fost publicat în 1903 și este considerat primul roman feminist din literatura română.
În prim-plan o avem pe Matilda, soția boierului Mustea, care este permanent nemulțumită și nefericită. Orice subiect este motiv de ceartă indiferent de persoană, dar mai ales cu Mustea. Matilda îl iubește în secret pe Iliescu, un parvenit, cu care are o relație extraconjugală. Acesta reușește să o convingă să fure banii soțului și să-și părăsească familia, fugind la oraș.
Consecințele nu întârzie să apară, patima Matildei îi aduce multă umilință și suferință. Sacrificiile pe care trebuie să le facă pentru a-și potoli patima sunt prea mari și nu sunt deloc apreciate.
Sofia Nădejde nu a creat femeia ideală care să fie pusă pe un piedestal, ci un personaj realist.
Patimi este un roman complex despre lumea românească, valori tradiționale, femei și statutul lor, iubire, bani, familie, religie.
Mi-aș dori ca această carte să fie în programa școală și să ajungă la cât mai multe persoane.
"Dar trec chinuri amare, ale caror clipe par fără capăt; trec boli dureroase, trec jalnice supărări ce par oțelite împotriva uitării; trec melancolicele zile de toamna! Pe toate nesatiosul timp le înghite lacom, pe toate la mistuirle focul uitării." "Trecutul suntem noi înșine si cata vreme nu ne pierdem pe noi insine nu l pierdem nici pe el. Nu uita omul ce vrea si cand vrea. Si cum s ar fi putut altfel?"
O femeie care nu își găsește locul în lume, în nicio fațadă a lumii (cea liniștită,de la țară, sau cea plină de vuiet a orașului), în niciun bărbat cu care se află. Aceasta este Matilda și, din păcate, cred că toate putem rezona într-o anumită măsură cu ea. Trăim într-o societate făcută de bărbați pentru bărbați și auzim la toate colțurile de stradă cum femeile sunt numite "nebune" și "prea emotive" doar pentru că au reacții umane. În "Patimi" urmărim un personaj feminin complex, cu un zbucium interior incredibil, care simte că lumea nu este croită pentru ea și care caută cu disperare un colț în care să simtă o fărâmă de fericire. Lăsând la o parte deciziile îndoielnice pe care le ia Matilda, povestea ei este de-a dreptul tragică mai ales pentru că, la finalul zilei, conștientizezi cu stupoare că toată această luptă constantă a femeii nu a avut niciun impact. Lumea se derulează cu aceleași prejudicii cu și fără ea, bărbatul nu suferă nicio consecință și dorința ei pentru fericire este luată în derâdere chiar și de consoartele ei.
Povestea unei madame Bovary de la Cândești - Botoșani care își trage fericirea dintr-o relație extraconjugală, ce îi va aduce numai necazuri. Romanul, considerat prima operă feministă din literatura română, este scris defapt cu intenții moraliste; memento: “daca îți înșeli și lași bărbatul, iaca ce pățești”. Matilda este un personaj egoist și îngâmfat, care nu își recunoaște deloc patimile, din contră, se crede victima tuturor celor care nu procedează exact așa cum ea poftește. Pățaniile prin care trece nu îi deschid ochii și prea puțin o fac să își regrete păcatele. Concluzia? O viața irosită și nicio lecție învățată. Narațiunea este destul de plată și lipsită de momente care să reîmprospăteze atenția cititorului, dar totuși sunt destule pasaje în care Sofia Nădejde dă dovadă de faptul că este o mare cunoscătoare a introspecții psihologice, surprinzând finețea și profunzimea simțirilor umane, prin descrierea trăirilor și gândurilor personajelor ei. Nu pot să acord mai mult de 3 stele, chiar dacă povestea m-a captivat, din cauza lungimii acesteia. Mai scurt să fi fost, tot am fi înțeles morala, dragă Sofie. Too much is too much.
It is considered to be the first Romanian feminist novel so it definitely deserves 5 stars considering it was published in 1903. I think it is a Romanian Madame Bovary, deeply rooted in our country's reality. It is readable and enjoyable but at the same time a documentary page.
E cea mai buna carte citita vreodata? Nu. Ar trebui inclusa in canon? Absolut. I-am acordat 5* luand in considerare timpul in care a fost scrisa, intr-o perioada in care romanul romanesc era aproape inexistent.
Am început cartea asta știind că este primul roman feminist din literatura română, lucru ce m-a făcut să am niște așteptări nerealiste. Pe parcurs am conștientizat că nu e chiar feminismul la care ma așteptam:)))) si totuși mi-a plăcut mult. Având în vedere perioada în care Sofia Nădejde a publicat acest roman pot spune ca „she was ahead of her time”:))))))))) Am apreciat demotarea unor idei misogine prezente și în ziua de astăzi, dar și discuțiile despre avort și puterea pe care o dețin femeile. De asemenea, m-a emoționat alergătura continuă a Matildei după fericire și liniște. Cred că orice femeie se poate regăsi (măcar puțin) în gândurile ei disperate.
Iar acum câteva citate preferate: „Se pare că anume am vrut să-mi ruinez sănătatea și doar mereu am alergat după fericire, vai, după o nălucă de fericire, neluând în seamă că în cale îmi stau prăpăstii care să mă înghită! Acum le văd, dar e prea târziu.”
„Mintea noastră e ca o arhivă, în care se păstrează numai nenorocirile. Fericirile se șterg, dar nenorocirile sunt scrise cu litere de oțel. Durerea lasă urme în sufletul nostru, pe când plăcerile și fericirile trec ca un zefir ușor, abia atingându-l; simti plăcere un moment și pe urmă uitate rămân pe veci.”
„E tristă soarta femeii, nespus de tristă!”
„O jale și mai mare o prinsese; din toate lucrurile din casă numai el, uitatul, era al ei.”
“Nu suntem jucàrii ale intâmplà- ri! Eu, de exemplu, niciodatà n-am fàcut ceva dupà voia mea; mereu a fost cineva ori ceva care m-a impins, intoc- mai unei frunze pe lac; un vânt o doboarà, altul o mânã, pânà ce, istovità, cade la fund. Nu ti se pare cà soarta noastrà, a femeilor, se aseamanà mult cu a bietelor frunze?”. Acest roman abordeaza numeroase teme sociale,politice,psihologice si subiecte tabu pentru societatea aristocrata in care are loc actiunea operei.In aparenta,un roman despre o relatie extraconjugala,cu o anomalie,aceea a “lipsei motivului”,in realitate,un roman feminist,cu personaje genial construite si asumate,care nu incearca sa para absolut nimic fata de ceea ce sunt,de multe ori dramatic,uneori crud,un roman despre femei si importanta lor de a lungul vremii,despre valori traditionale si evolutia pe scara sociala.4 stele pentru un sfarsit previzibil)
Extremely sexist book, it was so hard to read, even though it was on the feminist list as the author was a fighter for that time, but the main character is hard to comprehend.
O carte excepțională, scrisă de o femeie excepțională, cu mult curaj și aplomb pentru vremurile în care trăia. Nici un alt scriitor sau scriitoare nu a dezvăluit realități așa crude, dar inerente vieții dintr-o societate, cu atâta naturalețe și bun simț. O carte care merita citită cu personaje pozitive și negative, tipologii și comportamente de tot felul. Voi citi și celelalte cărți ale Sofiei Nădejde.
Publicat în 1903, ”Patimi” este un ”roman din viața românească” ce descrie perfect două tipuri clasice de ”orânduiri sociale și morale”. Monotonia vieții de la țară o împinge pe Matilda, soția conașului Todiriță Mustea, să dezvolte o relație extraconjugală cu Iliescu, un oarecare funcționar de la tribunal. Acesta din urmă, invitat de Mustea la moșie, decide să profite intens de ospitalitatea gazdei sale, iar invidia și dorința de a ajunge cât mai sus îl determină să râvnească inclusiv la avutul boierului. Pe de o parte, boierul Mustea, proprietar al Chindeștilor, o moșie din nordul Moldovei este descris ca ”un bărbat înalt, bine făcut, cu fața veselă și deschisă”. Caracterul său optimist, bunătatea și blândețea sa sunt evidențiate încă de la începutul romanului prin atitudinea sa față de soție, copil, prieteni și angajați. Pe de altă parte, Iliescu, cu aerul său donjuanesc, plin de sine și cu pretenții boierești, ”cu ochii mici, strălucitori, bătând în galben, precum cei ai vulpii”, își pune ambiția să cucerească mai întâi inima Matildei, pentru ca mai apoi să poată obține resursele financiare dorite. Acest parvenit cu pretenții de erudit va alerga după ”stima oamenilor cinstiți” fără a o obține însă niciodată. Cât despre Matilda, fată săracă, fără zestre, alege căsătoria cu Todiriță din dorința de a-și asigura un trai bun și nicidecum din iubire. Viața la țara, deși lipsită de greutăți, fiindu-i întotdeauna monotonă, o plictisește pe Matilda, iar singurul copil, Puica, nu reușește să-i trezească vreun sentiment matern. Pentru iubirea pătimașă pe care o simte față de Iliescu, ea este pregătită să renunțe la tot, hrănindu-se cu iluzia unei vieți perfecte alături de omul iubit. Într-un final va înțelege Matilda prețul patimii sale, dar atunci va fi prea târziu.
Îmi doream de foarte mult timp să citesc acest roman, încă de când am descoperit celebrul răspuns al Sofiei din ”Chestiunea femeilor” ca reacție a articolului cunoscutului Maiorescu, ”Creerul femeilor”. Pe scurt, Sofia îi contrazice teza aberantă a lui Maiorescu care pretinde că femeile, din cauza dimensiunilor mici ale creierului, nu sunt capabile de a fi la fel de dezvoltate intelectual ca și bărbații. Romanul ”Patimi” mi se pare extrem de actual și mă bucur că a fost republicat și poate, pe viitor, va fi luat în considerare spre a fi studiat în școli.
Autoarea conturează un tablou al vieții de la țară, acolo unde monotonia face din unele suflete adevărate calamități, iar din altele vii glasuri ale pământului; personajele sunt atât de expresive încât nu realizezi că te adâncești tot mai mult în poveste și plonjezi într-o lume frumoasă, vie, gălăgioasă dar care este umbrită pe alocuri de intrigi, vorbe aruncate în neștire, gâlceavă din nimic cât și patimi greu de ținut în frâu. Mi-au plăcut enorm descrierile cât și acele senzații ce îți redă conturul întregii povești. Fiecare întorsătură parcă provoacă o mai mare dorință de a așeza piesele pe tabla existenței pentru a cere îndurare, sau pace … poate liniște.
Mi-a plăcut mult această carte îndrăzneață pentru acele timpuri. Povestea este originală și reprezintă foarte bine viața românilor din trecut. Personajele multiple cu personalitate și idei diferite au dat sarea și piperul cărții. Finalul este neașteptat și aproape toate personajele au obținut ceea ce merită. Relațiile dintre personaje se schimbă în timpul poveștii nelăsând ca textul să fie monoton. Ce pot să mai spun decât că am avut parte de o carte bună de la o autoare bună. link blog: https://vorbepentrusuflet.blog/2021/0...