What do you think?
Rate this book
Il treno di Erlingen
Élisabeth Potier, docente di storia e geografia in pensione, residente a Seine-Saint-Denis, è una vittima collaterale dell'attentato islamico del 13 novembre 2015 a Parigi. Dopo alcuni giorni passati tra la vita e la morte, la donna esce dal coma con un'altra personalità, e con questa identità morirà un mese dopo. Per decifrare la testimonianza scritta che ha lasciato a sua figlia Léa occorre passare attraverso l'incredibile racconto della baronessa Ute von Ebert, residente a Erlingen, in Germania. Da settimane Ute vive rinchiusa, minacciata da un misterioso nemico che, come un'epidemia, si diffonde sulla terra e agisce per ridurre la specie umana in schiavitù. Per sfuggire a questa minaccia, gli abitanti di Erlingen attendono con trepidazione l'arrivo del treno che li porterà in salvo, ma il treno ancora non si vede. Attraverso una serie di sarcastiche lettere che Ute scrive a sua figlia Hannah traspaiono tutta l'angoscia e l'incertezza per una situazione ai limiti della realtà: ogni giorno viene detto ai cittadini di Erlingen che il treno arriverà, per poi sostenere il contrario. Bisogna sempre tenersi pronti, ed è spossante. Nessuno sa, inoltre, con chi e con cosa abbiano a che fare; al punto che la minaccia ha preso ormai il generico nome di «nemici», una parola che contiene tutte le ipotesi. Come è cominciato tutto questo? E in che modo le storie di Élisabeth Potier e Ute von Ebert, e quelle delle loro figlie Léa e Hannah, entrambe residenti a Londra, sono collegate tra di loro? Attraverso una storia che si discosta notevolmente dai soliti schemi narrativi di finzione, l'autore di 2084. La fine del mondo consegna al lettore un romanzo che narra del destino di due donne nell'epoca in cui la teocrazia islamista si insedia nel cuore dell'Occidente.
- GenresFiction
224 pages, Paperback
First published August 1, 2018
4 people are currently reading
158 people want to read
About the author
Boualem Sansal
42 books148 followersBoualem Sansal, né en 1949 à Theniet El Had, petit village des monts de l’Ouarsenis, est un écrivain algérien, principalement romancier mais aussi essayiste, censuré dans son pays d'origine à cause de sa position très critique1 envers le pouvoir en place. Il habite néanmoins toujours en Algérie, considérant que son pays a besoin des artistes pour ouvrir la voie à la paix et à la démocratie. Il est en revanche très reconnu en France et en Allemagne, pays dans lesquels ses romans se vendent particulièrement bien, et où il a reçu de nombreux prix.
Son ami Rachid Mimouni (1945-1995) l'encourage à écrire. Boualem Sansal, bien que grand lecteur, ne se vouait pas à l'écriture. Il commence pourtant à écrire en 1997, alors que la guerre civile bat son plein. Il cherche à entrer dans l'esprit de ses compatriotes, pour tenter de comprendre puis d'expliquer ce qui a mené à l'impasse politique, sociale et économique de son pays, et à la montée de l'islamisme3
En 1999 il publie son premier roman, Le Serment des barbares, qui reçoit le prix du Premier Roman et le prix Tropiques
Son ami Rachid Mimouni (1945-1995) l'encourage à écrire. Boualem Sansal, bien que grand lecteur, ne se vouait pas à l'écriture. Il commence pourtant à écrire en 1997, alors que la guerre civile bat son plein. Il cherche à entrer dans l'esprit de ses compatriotes, pour tenter de comprendre puis d'expliquer ce qui a mené à l'impasse politique, sociale et économique de son pays, et à la montée de l'islamisme3
En 1999 il publie son premier roman, Le Serment des barbares, qui reçoit le prix du Premier Roman et le prix Tropiques
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 23 of 23 reviews
December 2, 2020
Din recenzia care va apărea în curând pe Bookblog:
„Roman avertisment, roman filozofic, roman care, după cum se exprimă însuși autorul, „critică totul, islamismul, mondializarea, capitalismul, politica de tergiversare, cultivarea fricii, ignoranța, etc., pe scurt, tot ceea ce pune omul în situații de inferioritate și îl împinge să aștepte ajutorul de la altcineva, în loc să și-l dea singur.”
O poveste care aduce în prim plan felul în care s-au clădit o mare parte din marile averi europene moderne, pornind înapoi pe firul istoriei până în secolele XVIII-XIX, când europenii acum bogați mureau de foame și porneau în călătorii periculoase peste ocean (sau la sud, în Africa cea înapoiată și neputincioasă în fața omului alb) în căutarea unui trai mai bun, căutând aur, posibilități, sclavi, oportunități, masacrând băștinași, călcând peste munți de cadavre, desțelenind, făcând pionierat, clădind imperii financiare și întemeind societăți caritabile care să le ofere o spoială de oameni cinstiți și onești, gata apoi să arate cu degetul către cei plecați, în zilele noastre, din calea bombelor și a masacrelor, în căutarea nu unor bogății nemaivăzute, ci a unui loc în care să nu trăiască zilnic cu frica în sân că ar putea cădea casa peste ei sau le-ar putea fi spulberați copiii de vreo bombă rătăcită.
Și cine a exploatat pe cine, cine a masacrat pe cine, cine a ridicat primul piatra? Dar nu e chiar așa, încearcă să spună autorul prin glasurile personajelor. Atunci cum e?
„După părerea mea, în alineatul următor, Ute își anunța moartea și modul în care aceasta se va produce: „Eroarea noastră fatală în fața inamicului a fost exasperarea. Striviți de temerile și de angoasele noastre, am încetat să mai gândim și ne-am lăsat copleșiți de seducția morbidă a supunerii sau de aceea a furiei distructive. Ajunși atât de jos, i-am cedat invadatorului rolul de învingător mărinimos care, dezolat și gata să întindă o mână de ajutor, privește la smintitul care tropăie din picioare și invocă moartea. Și iată-ne prinși în capcană, abominabilul dușman a reușit să ne coboare la rangul de maimuțe, de porci, de câini dezgustători și să ne pună botnițe, iar el să facă paradă de cele mai minunate calități date de Dumnezeu. Când se aude sinistra trosnitură a prăbușirii, e prea târziu, ceea ce începe va ajunge la final. Ajunși la un asemenea grad de josnicie și servilism, a ne mai ridica este suprauman, continuarea istoriei se va face și se va scrie fără noi... mânia îmi sfâșie inima, acum va ceda...”
„Roman avertisment, roman filozofic, roman care, după cum se exprimă însuși autorul, „critică totul, islamismul, mondializarea, capitalismul, politica de tergiversare, cultivarea fricii, ignoranța, etc., pe scurt, tot ceea ce pune omul în situații de inferioritate și îl împinge să aștepte ajutorul de la altcineva, în loc să și-l dea singur.”
O poveste care aduce în prim plan felul în care s-au clădit o mare parte din marile averi europene moderne, pornind înapoi pe firul istoriei până în secolele XVIII-XIX, când europenii acum bogați mureau de foame și porneau în călătorii periculoase peste ocean (sau la sud, în Africa cea înapoiată și neputincioasă în fața omului alb) în căutarea unui trai mai bun, căutând aur, posibilități, sclavi, oportunități, masacrând băștinași, călcând peste munți de cadavre, desțelenind, făcând pionierat, clădind imperii financiare și întemeind societăți caritabile care să le ofere o spoială de oameni cinstiți și onești, gata apoi să arate cu degetul către cei plecați, în zilele noastre, din calea bombelor și a masacrelor, în căutarea nu unor bogății nemaivăzute, ci a unui loc în care să nu trăiască zilnic cu frica în sân că ar putea cădea casa peste ei sau le-ar putea fi spulberați copiii de vreo bombă rătăcită.
Și cine a exploatat pe cine, cine a masacrat pe cine, cine a ridicat primul piatra? Dar nu e chiar așa, încearcă să spună autorul prin glasurile personajelor. Atunci cum e?
„După părerea mea, în alineatul următor, Ute își anunța moartea și modul în care aceasta se va produce: „Eroarea noastră fatală în fața inamicului a fost exasperarea. Striviți de temerile și de angoasele noastre, am încetat să mai gândim și ne-am lăsat copleșiți de seducția morbidă a supunerii sau de aceea a furiei distructive. Ajunși atât de jos, i-am cedat invadatorului rolul de învingător mărinimos care, dezolat și gata să întindă o mână de ajutor, privește la smintitul care tropăie din picioare și invocă moartea. Și iată-ne prinși în capcană, abominabilul dușman a reușit să ne coboare la rangul de maimuțe, de porci, de câini dezgustători și să ne pună botnițe, iar el să facă paradă de cele mai minunate calități date de Dumnezeu. Când se aude sinistra trosnitură a prăbușirii, e prea târziu, ceea ce începe va ajunge la final. Ajunși la un asemenea grad de josnicie și servilism, a ne mai ridica este suprauman, continuarea istoriei se va face și se va scrie fără noi... mânia îmi sfâșie inima, acum va ceda...”
December 10, 2020
Un roman cult, complex, actual,interesant și extrem de bine scris, in care găsim multe referiri la Metamorfoza lui Kafka, la Deșertul tătarilor al lui Dino Buzzati. Speranța cu care oamenii din Erlingen așteaptă un tren care, nu se știe dacă și când o sa vină, invadatorul necunoscut cu care aceștia se lupta, mă fac sa trec cartea la preferate. Este un roman in care găsești religie, politica, istorie, filosofie.
January 30, 2021
"....omul nu se are decat pe el insusi ca fundament si doar qctiunea ca sa realizeze ,cand se roaga el nu mai este nimic,se neaga,se reneaga se depersonalizeaza se supune in cele din urma".
"El.insusi(omul,cititorul) asista neputoncios la invqdarea lumii el.insusi indura terorismul cotidian,el insusi constata constata ca totul se metqmorfozeaza in jurul lui ca totul se metamorfozeaza in jurul lui,ca universul real se placheaza pe lumea reala si o copleseste cu semnificatii contradictorii efemere,si descopera, asemenea tuturor ,cum cei patru stalpi ai existentei noastre :Statul,Piata,Religia si Natura,nu sunt decat niste tobe in care bat niste tobosari lipsiti de scrupule"
Inca un citat despre o Franta idealizata dupa atentate,ipocrizia crestina si care demonteaza intr-un fel mitul unui Iisus iubitor de oameni si iertator(iarta-i doamne ca nu stiu ce fac).Citatele cuprinse intre "《,》" sunt din Matei 10.34: "Intreaga lume admira aceasta Franta care raspundea atat de delicat la cruzimea agrsorilor ei.Cine a mai pomenit asa ceva,nici chiar isus cu toata nesfarsita lui iubire fata de oameni,nu a fost atat de darnic si de iertator cu cei veniti fata de cei veniti sa-l rastigneasca.《Sa nu credeti ca am venit sa va aduc pacea pe pamant!》le-a spus el apostolilor ,《nu am venit sa aduc pacea,ci sabia》"
3,75 pentru unele idei preconecpute pe alaturi(unul dintre ele islam inseamna neaparat islamism) si unele pasaje care nu prea isi aveau locul.o carte care se merita citita pt critica aduca fricii ca idee politica,cresterea extremismului religios,ignoranta cultivata de sistem,,fobia in fata migratiilor,etc.
"El.insusi(omul,cititorul) asista neputoncios la invqdarea lumii el.insusi indura terorismul cotidian,el insusi constata constata ca totul se metqmorfozeaza in jurul lui ca totul se metamorfozeaza in jurul lui,ca universul real se placheaza pe lumea reala si o copleseste cu semnificatii contradictorii efemere,si descopera, asemenea tuturor ,cum cei patru stalpi ai existentei noastre :Statul,Piata,Religia si Natura,nu sunt decat niste tobe in care bat niste tobosari lipsiti de scrupule"
Inca un citat despre o Franta idealizata dupa atentate,ipocrizia crestina si care demonteaza intr-un fel mitul unui Iisus iubitor de oameni si iertator(iarta-i doamne ca nu stiu ce fac).Citatele cuprinse intre "《,》" sunt din Matei 10.34: "Intreaga lume admira aceasta Franta care raspundea atat de delicat la cruzimea agrsorilor ei.Cine a mai pomenit asa ceva,nici chiar isus cu toata nesfarsita lui iubire fata de oameni,nu a fost atat de darnic si de iertator cu cei veniti fata de cei veniti sa-l rastigneasca.《Sa nu credeti ca am venit sa va aduc pacea pe pamant!》le-a spus el apostolilor ,《nu am venit sa aduc pacea,ci sabia》"
3,75 pentru unele idei preconecpute pe alaturi(unul dintre ele islam inseamna neaparat islamism) si unele pasaje care nu prea isi aveau locul.o carte care se merita citita pt critica aduca fricii ca idee politica,cresterea extremismului religios,ignoranta cultivata de sistem,,fobia in fata migratiilor,etc.
July 20, 2024
Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu de Boualem Sansal (2018)
Scriitorul algerian Boualem Sansal este foarte cunoscut în Franța, dar și în alte țări europene. A câștigat diverse premii, precum Premiul pentru pace acordat la Târgul Librarilor Germani, ceea ce dovedește faptul că literatura sa are și o dimensiune politică. Sansal critică islamismul, terorismul și în general diferitele forme de totalitarism, dar se oprește de multe ori la asemănările dintre ideologia islamistă și naționalism-socialismul german.
Știind doar aceste lucruri despre scriitor și fiind la prima întâlnire cu un roman semnat Boualem Sansal, nu am știut la ce să mă aștept. Apoi, chiar în prologul cărții scrie așa: „Construcția cărții se îndepărtează considerabil de cadrele obișnuite ale narațiunii romanești și poate deruta, dat tot așa este și calea adevărului- numai bună să te rătăcești.”
Această atenționare mi s-a părut necesară pentru că Trenul de Erlingen chiar nu are o structură previzibilă sau clasică. Descoperim treptat că este vorba despre o narațiune care unește un plan real cu unul aparent psihotic sau post-traumatic al unei profesoare care cade victima unui atac al unor tineri islamiști într-un metrou parizian, după atentatele de la Bataclan. Inițial cititorul nu știe care este legătura între profesoara Elisabeth Poitier și bogata Ute von Ebert, însă fiecare dintre ele trăiește într-o situație extremă. Delirul aparent ia forma unei povești coerente și apocaliptice care se petrece în Erlingen, un oraș protejat, perfect, bogat, amenințat subit de un dușman necunoscut (aici se fac trimiteri directe la dușmanul nedefinit din Deșertul tătarilor). Amenințarea duce la metamorfozarea orașului, a relațiilor, a oamenilor, a valorilor. Oamenii serioși, stâlpii societății se metamorfozează în șarlatani, în manipulatori interesați să se salveze doar pe ei, recunoștința dispare, compasiunea e înlocuită de competiție și minciună. Dușmanul nu a lovit, dar lumea se sfărâmă doar din cauza spectrului dușmanului, doar pentru că o amenințare este percepută.
„Elisabeth Potier ne vorbește despre vremurile noastre, pe ea o interesează mai puțin migrația oamenilor, o preocupă circulația ideologiilor care călătoresc împreună cu ei ... Ceea ce o îngrijorează sunt acele credințe putrede care apar ca muștele la miere, atrase de societățile democrate, dar și cele pe care acestea le hrănesc la sânul lor din pură plăcere și distracție, pe toate le ia în vizor, fără să uite acest islamism vagabond, amestec de feudalism și afacerism.”
În structura aceasta neobișnuită a romanului, Sansal face multe referiri literare la Thoreau, Kafka, Constantin Virgil Gheorghiu și la Buzzati. Dacă despre scriitorii străini auzisem/citisem înainte, despre Constantin Virgil Gheorghiu și lucrarea sa Nemuritorii de la Agapia, nu am auzit până acum. În acestă lucrare se explorează întrebarea dacă o crimă se poate produce acolo unde niciodată nu a mai avut loc una.
Nu aș putea spune că acest roman se deschide ușor sau că pe mine m-a prins în mrejele sale, dar este o carte ce te pune pe gânduri.
Scriitorul algerian Boualem Sansal este foarte cunoscut în Franța, dar și în alte țări europene. A câștigat diverse premii, precum Premiul pentru pace acordat la Târgul Librarilor Germani, ceea ce dovedește faptul că literatura sa are și o dimensiune politică. Sansal critică islamismul, terorismul și în general diferitele forme de totalitarism, dar se oprește de multe ori la asemănările dintre ideologia islamistă și naționalism-socialismul german.
Știind doar aceste lucruri despre scriitor și fiind la prima întâlnire cu un roman semnat Boualem Sansal, nu am știut la ce să mă aștept. Apoi, chiar în prologul cărții scrie așa: „Construcția cărții se îndepărtează considerabil de cadrele obișnuite ale narațiunii romanești și poate deruta, dat tot așa este și calea adevărului- numai bună să te rătăcești.”
Această atenționare mi s-a părut necesară pentru că Trenul de Erlingen chiar nu are o structură previzibilă sau clasică. Descoperim treptat că este vorba despre o narațiune care unește un plan real cu unul aparent psihotic sau post-traumatic al unei profesoare care cade victima unui atac al unor tineri islamiști într-un metrou parizian, după atentatele de la Bataclan. Inițial cititorul nu știe care este legătura între profesoara Elisabeth Poitier și bogata Ute von Ebert, însă fiecare dintre ele trăiește într-o situație extremă. Delirul aparent ia forma unei povești coerente și apocaliptice care se petrece în Erlingen, un oraș protejat, perfect, bogat, amenințat subit de un dușman necunoscut (aici se fac trimiteri directe la dușmanul nedefinit din Deșertul tătarilor). Amenințarea duce la metamorfozarea orașului, a relațiilor, a oamenilor, a valorilor. Oamenii serioși, stâlpii societății se metamorfozează în șarlatani, în manipulatori interesați să se salveze doar pe ei, recunoștința dispare, compasiunea e înlocuită de competiție și minciună. Dușmanul nu a lovit, dar lumea se sfărâmă doar din cauza spectrului dușmanului, doar pentru că o amenințare este percepută.
„Elisabeth Potier ne vorbește despre vremurile noastre, pe ea o interesează mai puțin migrația oamenilor, o preocupă circulația ideologiilor care călătoresc împreună cu ei ... Ceea ce o îngrijorează sunt acele credințe putrede care apar ca muștele la miere, atrase de societățile democrate, dar și cele pe care acestea le hrănesc la sânul lor din pură plăcere și distracție, pe toate le ia în vizor, fără să uite acest islamism vagabond, amestec de feudalism și afacerism.”
În structura aceasta neobișnuită a romanului, Sansal face multe referiri literare la Thoreau, Kafka, Constantin Virgil Gheorghiu și la Buzzati. Dacă despre scriitorii străini auzisem/citisem înainte, despre Constantin Virgil Gheorghiu și lucrarea sa Nemuritorii de la Agapia, nu am auzit până acum. În acestă lucrare se explorează întrebarea dacă o crimă se poate produce acolo unde niciodată nu a mai avut loc una.
Nu aș putea spune că acest roman se deschide ușor sau că pe mine m-a prins în mrejele sale, dar este o carte ce te pune pe gânduri.
July 6, 2020
Intriguingly enigmatic, inventive tale in the form of a dystopian SF (in an alien-invaded provincial Germany) that becomes a musing on identity, migration, fact vs fiction and social / moral panic.
Really quite unusual. It seems to lean heavily on the work of Dino Buzzati and the idea of the 'other' and the unseen enemy. The epistolary exchanges between mother-to-daughter / fictional mother to fictional daughter work really well, while the 'writer's' own interventions are fittingly disruptive, and, I suppose, reinforce the challenge about 'well, what is a story?' and the unreliability of the novel's form . It's the kind of novel that really merits a second read: there's a hell of a lot going on conceptually.
For all its fragmentation, I still found it oddly enjoyable - the more so having heard the the author interviewed and finding out about his Algerian impressive dissident credentials. Odd, smart and highly original.
Really quite unusual. It seems to lean heavily on the work of Dino Buzzati and the idea of the 'other' and the unseen enemy. The epistolary exchanges between mother-to-daughter / fictional mother to fictional daughter work really well, while the 'writer's' own interventions are fittingly disruptive, and, I suppose, reinforce the challenge about 'well, what is a story?' and the unreliability of the novel's form . It's the kind of novel that really merits a second read: there's a hell of a lot going on conceptually.
For all its fragmentation, I still found it oddly enjoyable - the more so having heard the the author interviewed and finding out about his Algerian impressive dissident credentials. Odd, smart and highly original.
January 29, 2021
Nice allegory of our world in a beautifully constructed fiction. It covers all the “beauties” of our modern society: political correctness, immigration, globalism, religion as a justification for violence.
Lovely read and a unique writing style
Lovely read and a unique writing style
September 24, 2018
Bonjour les lecteurs ….
Suite à l'interview de l'auteur sur ma chaine de télévision préférée, ce livre m'intriguait.
Ni une ni deux le voilà sorti de ma Pal et en effet, pas déçue de ma lecture, bien au contraire.
Je résumerai le livre de façon brève .. impossible de faire autrement sans tout dévoiler:
Ute, habitante d'Erlingen ( petite ville d'Allemagne ), écrit à sa fille habitant à Londres pour lui raconter le siège de sa ville par les envahisseurs et du ressenti de ses citoyens paniqués, tétanisés.
A Erlingen, on attend.. on attend le train qui devra sauver la population .. train qui ne vient pas.
Pas de sciences fiction .. non non … nous sommes proches de la réalité.
Le train d'Erlingen est un roman complexe sur l'extrémisme religieux
Tout se croise .. les lieux, les époques, les personnages.
Tout désoriente.
L'écriture n'est pas simple.
Elle se mérite.
Il faut lire lentement, reculer, analyser, tenir le coup jusqu'à la deuxième partie où là tout se met en place.
Le but de Boualem Sansal est l'électrochoc, le réveil de nos consciences .
Il n'est pas trop tard, mais il est temps de bouger et surtout de nous unir pour neutraliser l'envahisseur.
Que deviendra le monde quand nous ne seront plus des humains mais uniquement des adorateurs de Dieu? Quand nos faits et gestes nous seront imposés pas des fous !
Que va-t-on devenir si nous ne réagissons pas ?
Il ne faut pas compte sur des sauveteurs, ceux-ci ne viennent jamais .. mais uniquement sur nous-mêmes, ne pas se laisser envahir par la peur, résister et se battre .
Très beau roman qui aborde beaucoup de sujets d'actualité (en dehors de l'impact religieux, il aborde le sujet des migrants).
Ce livre mériterait un pix ( peu importe lequel ;-) )
Suite à l'interview de l'auteur sur ma chaine de télévision préférée, ce livre m'intriguait.
Ni une ni deux le voilà sorti de ma Pal et en effet, pas déçue de ma lecture, bien au contraire.
Je résumerai le livre de façon brève .. impossible de faire autrement sans tout dévoiler:
Ute, habitante d'Erlingen ( petite ville d'Allemagne ), écrit à sa fille habitant à Londres pour lui raconter le siège de sa ville par les envahisseurs et du ressenti de ses citoyens paniqués, tétanisés.
A Erlingen, on attend.. on attend le train qui devra sauver la population .. train qui ne vient pas.
Pas de sciences fiction .. non non … nous sommes proches de la réalité.
Le train d'Erlingen est un roman complexe sur l'extrémisme religieux
Tout se croise .. les lieux, les époques, les personnages.
Tout désoriente.
L'écriture n'est pas simple.
Elle se mérite.
Il faut lire lentement, reculer, analyser, tenir le coup jusqu'à la deuxième partie où là tout se met en place.
Le but de Boualem Sansal est l'électrochoc, le réveil de nos consciences .
Il n'est pas trop tard, mais il est temps de bouger et surtout de nous unir pour neutraliser l'envahisseur.
Que deviendra le monde quand nous ne seront plus des humains mais uniquement des adorateurs de Dieu? Quand nos faits et gestes nous seront imposés pas des fous !
Que va-t-on devenir si nous ne réagissons pas ?
Il ne faut pas compte sur des sauveteurs, ceux-ci ne viennent jamais .. mais uniquement sur nous-mêmes, ne pas se laisser envahir par la peur, résister et se battre .
Très beau roman qui aborde beaucoup de sujets d'actualité (en dehors de l'impact religieux, il aborde le sujet des migrants).
Ce livre mériterait un pix ( peu importe lequel ;-) )
January 4, 2021
Scriitorul francez de origine algeriană oferă o poveste cu registre și planuri multiple, care sunt legate de câteva elemente comune: frica, violența și pericolele extremismului religios. Structurată în două părți, prima epistolară, sub forma unor scrisori pe care Ute Von Ebert, moștenitoarea unui imperiu industrial le scrie fiicei sale, cu însemnări din viața cotidiană a unui oraș imaginar, Erlingen. Acolo populația este asediată de un invadator misterios, iar oamenii așteaptă cu nerăbdare sosirea unui tren ipotetic care urmează să îi evacueze. O falsă salvare, care nu are cum să nu amintească de trenurile naziste. Cea de-a doua parte urmărește soarta lui Elisabeth Potier, victimă colaterală a atacului islamist care a avut loc pe 13 noiembrie 2015 în Paris și a destinelor lui Helmut și Magda, prietenii acestora, cei care iau parte activă și conștientă la metamorfoză, alături de Ute.
O posibilă morală a volumului atrage atenția asupra faptului că drumul către căutarea fericirii este sinuos, iar oamenii au parte deseori mai degrabă de nenorociri, decât de lucruri plăcute în această călătorie. Definit drept o „cronică a vremurilor actuale” chiar de către autor, Sansal spune că trăim în esență aceleași evenimente care au dus la marile migrații din trecut, la ascensiunea fascismului, la războaie mondiale, la nebunii religioase, la mari înfrângeri morale. Romanul propune o revizuire a acestora, o privire profundă, dintr-o perspectivă diferită, pentru a deconstrui, a căuta motive și explicații valide și a pune în lumină oligarhiile sectare care manipulează prin intermediul banilor și al religiei.
Găsiți întreaga recenzie aici: https://filme-carti.ro/carti/trenul-d...
O posibilă morală a volumului atrage atenția asupra faptului că drumul către căutarea fericirii este sinuos, iar oamenii au parte deseori mai degrabă de nenorociri, decât de lucruri plăcute în această călătorie. Definit drept o „cronică a vremurilor actuale” chiar de către autor, Sansal spune că trăim în esență aceleași evenimente care au dus la marile migrații din trecut, la ascensiunea fascismului, la războaie mondiale, la nebunii religioase, la mari înfrângeri morale. Romanul propune o revizuire a acestora, o privire profundă, dintr-o perspectivă diferită, pentru a deconstrui, a căuta motive și explicații valide și a pune în lumină oligarhiile sectare care manipulează prin intermediul banilor și al religiei.
Găsiți întreaga recenzie aici: https://filme-carti.ro/carti/trenul-d...
December 24, 2018
J’ai été déçue : de bons passages, mais que de confusion ! J’ai trouvé que l’auteur parlait beaucoup pour finalement dire peu de choses, même si ce sont des choses importantes et qui méritent réflexion. En outre, la ponctuation plus qu’approximative rend la lecture bien difficile.
February 2, 2024
Malgré un a priori favorable envers Boualem Sansal, dont j’admire le courage et la lucidité – lucidité, pas obsession… lire plus bas ! – Le Train d'Erlingen a été une légère déception. Il faut dire que je venais de terminer Le Village de l'Allemand, qui lui est nettement supérieur à mon avis. L'intrigue est moins captivante, seule la fin du récit m’a surpris et réveillé mon intérêt. Cependant, le roman continue d'explorer des thèmes sociaux et politiques, mettant en lumière les réalités sombres de l'histoire contemporaine. et conserve la plume engagée de Boualem Sansal.
J’aimerais aussi faire une critique… des critiques. On peut lire ici et là, dans des quotidiens en ligne, que ce récit de Sansal fatigue car il ressasse l’obsession de l’auteur face à l’islamisme. Eh bien, quand on a vécu la guerre civile algérienne et vu nombre d’intellectuels, écrivains, journalistes, libre-penseurs être assassinés, on le serait à moins ! Écrire ce genre de connerie confortablement assis dans un bureau d’une rédaction parisienne démontre toute la lâcheté de la bien-pensance actuelle.
J’aimerais aussi faire une critique… des critiques. On peut lire ici et là, dans des quotidiens en ligne, que ce récit de Sansal fatigue car il ressasse l’obsession de l’auteur face à l’islamisme. Eh bien, quand on a vécu la guerre civile algérienne et vu nombre d’intellectuels, écrivains, journalistes, libre-penseurs être assassinés, on le serait à moins ! Écrire ce genre de connerie confortablement assis dans un bureau d’une rédaction parisienne démontre toute la lâcheté de la bien-pensance actuelle.
August 20, 2019
Je connaissais Boualem Sansal de réputation, rien de plus. Sur la recommandation d'amis, j'ai lu Le train d'Erlingen et je n'ai pas été déçu. Déjà, l'auteur écrit merveilleusement bien en français, ce qui est rare à notre époque, quel style ! Et l'intrigue est vraiment captivante, une ville encerclée par un envahisseur qu'on ne connaît pas ; des habitants qui attendent un train salvateur qui n'arrive pas et des élites politiques qui ont provoqués - plus ou moins - malgré eux, cette situation. L'histoire tient le lecteur en haleine jusqu'à la révélation du comment et du pourquoi de cette histoire. Je conseille fortement cette lecture qui fait réfléchir sur notre propre lâcheté et celle de nos élites politiques et intellectuelles face au terrorisme islamique.
March 27, 2025
Cette histoire bien écrite se lit comme un roman à suspense. Nous découvrons une correspondance entre une riche héritière d'un empire industriel qui vit à Erlingen et sa fille qui vit à Londres. Que se passe-t-il à Erlingen ? La ville est assiégée par "Les Serviteurs", la soumission à leur dieu doit devenir la loi commune. Personne ne les connait et tout le monde attend un train qui n'arrive pas pour s'échapper à temps !
L'auteur fait le parallèle entre cette ville et le monde dans lequel nous vivons, il décrit le danger de l'extrémisme religieux sur nos sociétés.
L'auteur fait le parallèle entre cette ville et le monde dans lequel nous vivons, il décrit le danger de l'extrémisme religieux sur nos sociétés.
January 17, 2022
Un roman atipic, o poveste într-o poveste, spusa de o mare moștenitoare de origine germană, care de fapt este doar o profesoara franțuzoaică care a suferit un traumatism cranio-cerebral. O lectură mai mult filozofică și critică asupra lipsei de atitudine a oamenilor în fața Invadatorului! Un invadator necunoscut, puternic doar prin lipsa de informații, prin absență! O carte care trebuie sa fie citită cu creionul în mână și mintea extrem de limpede.
Read
May 1, 2020Livre dans l'air du temps qui parle d'une épidémie, de la montée de l'islamisme radical...On peut parfos se perdre dans la lecture et souhaiter que certains sujets soient traités avec plus de profondeur mais c'est un livre dans lequel on plonge rapidement.
October 21, 2021
What in the fuck have I just read?
February 21, 2024
A tre quarti ho mollato. Non fa per me
December 6, 2025
Un peu long mais c’est pour le mémoire
July 23, 2019
Des idées qui sont répétitivement formulées. Le message du livre est clair - la société occidentale est malade et dissimule des philosophies islamistes qui détruiront notre liberté. En ce qui concerne le langage et les propos utilisés par l'auteur, je les ai trouvés plutôt difficiles à comprendre.
November 11, 2018
Je n'ai pas vraiment accroché sur ce livre. Il y a de bons passages (un paragraphe anthologique page 91) et quelques phrases superbes qui le sauvent un peu mais globalement je trouve l'histoire trop confuse.
October 31, 2022
L-am ascultat pe Boualem Sansal la intâlnirile de la FILIT. Aș fi dorit să imi raspunda la multele intrebari nascute le marginea cărtii. Am avut asteptari ce nu mi-au fost satisfacute.
(Mă bucur, totuși, ca intrebarea mea a ajuns la el: “cine este “invadatorul” ce stă acum la granița Algeriei? Dar a Europei?”)
O carte in care, dupa moda tinerilor, am insemnat multe pagini la care sa revin și care mi-au dat de gandit.
Boualem Sansal scrie cam cum vorbeste. Uneori greu de urmarit, dar punctând ideile acolo unde crede el ca e necesar.
Un scriitor curajos. Cred ca poate fi mai transant, motiv pentru care am sa citesc si celelalte carti traduse.
(Mă bucur, totuși, ca intrebarea mea a ajuns la el: “cine este “invadatorul” ce stă acum la granița Algeriei? Dar a Europei?”)
O carte in care, dupa moda tinerilor, am insemnat multe pagini la care sa revin și care mi-au dat de gandit.
Boualem Sansal scrie cam cum vorbeste. Uneori greu de urmarit, dar punctând ideile acolo unde crede el ca e necesar.
Un scriitor curajos. Cred ca poate fi mai transant, motiv pentru care am sa citesc si celelalte carti traduse.
April 8, 2023
”Alegerea unui titlu a fost dificilă. Am început cu titlul Metamorfoza lui Dumnezeu. A fost bombastic, m-a deranjat. Apoi am optat pentru Trenul Erlingen. Prea prozaic, asta m-a deranjat și pe mine. Împreună au funcționat bine. Faptul că se referă la Germania sub numele de Erlingen și la Shoah cu trenul, a ridicat cumva problema lui Dumnezeu și a responsabilității sale, asta rezumă cel mai bine cartea.” - Boualem Sansal
”Se pare că farmecul vieții, al libertății și aspirația la fericire nu mai funcționează decât pentru aceia care duc lipsă de ele.
Dacă nu crede în viață și în libertate nu le putem apăra, normal, iar dacă nu facem asta, pur și simplu nu avem niciun motiv să mai trăim.” (pg. 23)
”Cameleonul nu are conștiința transformării, nici pe cea a dialogului stabilit de corpul lui cu mediul înconjurător, care îi împrumută culoarea și forma. În fiecare om există un cameleon care îl ajută ca diferite identități să coabiteze în el, scoțând-o la iveală pe cea potrivită împrejurării în care se află.” (pg. 193)
”Se pare că farmecul vieții, al libertății și aspirația la fericire nu mai funcționează decât pentru aceia care duc lipsă de ele.
Dacă nu crede în viață și în libertate nu le putem apăra, normal, iar dacă nu facem asta, pur și simplu nu avem niciun motiv să mai trăim.” (pg. 23)
”Cameleonul nu are conștiința transformării, nici pe cea a dialogului stabilit de corpul lui cu mediul înconjurător, care îi împrumută culoarea și forma. În fiecare om există un cameleon care îl ajută ca diferite identități să coabiteze în el, scoțând-o la iveală pe cea potrivită împrejurării în care se află.” (pg. 193)
August 31, 2019
Je lis tous que Boualem Sansal écrit. Le Train d’Erlingen n’est pas sur la tête de la liste, mes comme tous ses bouquins ça vaut la peine de le lire.
Read
November 18, 2018Tant de choses a dire. Ce livre m'a déçu. Bien sur le style et le verbe, restent a la hauteur, mais l'histoire n'a pas vraiment de sens. Je n'ai pas pu ne pas me rappeler d'autres livres qui utilisaient cette métaphore de l'ennemi invisible qu'on attend. Mais les autres livres allaient au bout et étaient bien mieux fait.
L'auteur ne pouvait pas se cantonner dans ce seul registre car depuis plusieurs livres déjà, il n'a qu'un objectif : dénoncer l'islamisme radical. Donc, il faut le nommer.
Plutôt que de continuer d' essayer de fictionnaliser le sujet, avec très peu de succès a mes yeux, l'auteur devrait sans doute écrire tout simplement un essai !
L'auteur ne pouvait pas se cantonner dans ce seul registre car depuis plusieurs livres déjà, il n'a qu'un objectif : dénoncer l'islamisme radical. Donc, il faut le nommer.
Plutôt que de continuer d' essayer de fictionnaliser le sujet, avec très peu de succès a mes yeux, l'auteur devrait sans doute écrire tout simplement un essai !
Displaying 1 - 23 of 23 reviews