The Art of Political Storytelling: Why Stories Win Votes in Post-truth Politics

by Philip Seargeant

In our post-truth world, tapping into people's emotions has proved far more effective than rational argument - and, as Philip Seargeant argues in this illuminating and entertaining book, the most powerful tool for manipulating emotions is a gripping narrative. From Trump's America to Brexit Britain, weaving a good story, featuring fearless protagonists, challenging quests against seemingly insurmountable odds, and soundbite after soundbite of memorable dialogue has been at the heart of political success. So does an understanding of the art of storytelling help explain today's successful political movements? Can it translate into a blueprint for victory at the ballot box?The Art of Political Storytelling looks at how stories are created, shared and contested, illuminating the pivotal role that persuasive storytelling plays in shaping our understanding of the political world we live in. By mastering the tools and tricks of narrative, and evaluating the language and rhetorical strategies used to craft and enact them, Seargeant explains how and why today's combination of new media, populism and partisanship makes storytelling an ever more important part of the persuasive and political process. In doing so, the book offers an original and compelling way of understanding the chaotic world of today's politics.

Genres: Politics, Nonfiction

273 pages, Kindle Edition

Published May 14, 2020

About the author

Philip Seargeant is Senior Lecturer in Applied Linguistics in the Centre for Language and Communication, The Open University. He is author of The Idea of English in Japan: Ideology and the Evolution of a Global Language (2009), Exploring World Englishes: Language in a Global Context (2012) and From Language to Creative Writing (with Bill Greenwell, 2013); he is also editor of English in Japan in the Era of Globalization (2011) and English in the World Today: History, Diversity, Change (with Joan Swann, 2012).

Reviews

[Ady ZYN · Rating 5 out of 5]

Cartea ne arată cum viața politică se interesează cu narațiunea, cu poveștile, iar ele conferă narațiunii politice forță. Avem nevoie de povești pentru că "ne ajută să dăm sens lucrurilor; este chiar mecanismul care structurează actul înțelegerii". Faptele din jurul nostru capătă sens doar în momentul când construim povești cu ele; interpretarea este modul în care dăm un sens inteligibil lumii, iar această interpretate este o formă de discurs narativ: "Faptele pot fi comunicate doar apelând la narațiune și doar atunci devine parte a cunoașterii care face posibil progresul științific". Din punct de vedere al politicianului, poveștile au cel mai mare impact emoțional asupra electoratului mai ales când ele sunt dramatice, iar politicianul se angajează să transforme discuția politică într-un spectacol dramatic, cu el în prim plan, ca erou pozitiv al poveștii.

Fundamental în înțelegerea narațiunii politice este relevanța limbajului și emoțiilor. Într-o narațiune, limbajul poate fi distorsionat special pentru a influența emoțiile. Atunci descrierea faptelor, ca reflectări ale realității, poate suferi în dauna adevărului. Rezultatul este acel concept care, din nefericire, deschide o epocă, epoca postadevărului, epoca "în care datele obiective au o mai mică influență în modelarea opiniei publice decât apelul la sentimente și convingeri personale"; natura datelor obiective își pierde valoarea în discursul politic subrdonându-se valorii politice, moment în care descrierea faptelor nu mai are la bază dovezile, ci doar versiunea "alternativă", independentă de observațiile obiective.

După ce prezintă la modul general rolul narațiunii și al limbajului prin care ea se prezintă individului emoțional, prezentarea conceptului de "populism" este un exemplu care precedă explicarea mai amănunțită a narațiunilor și modului în care se construiesc ele. Populismul este o narațiune bazată în special pe emoție la baza lui existând o serie întreagă de mecanisme ale politicii postadevărului. Reacția emoțională față de un eveniment din viitor, nu pe dovezile reale din prezent stau la baza construirii populismului. Modelul acesta suprasimplifică descrierea realității și aceasta pare multora reconfortant. Suprasimplificarea descrierii realității este o capcană folosită de populiști pentru a isca reacții emoțional ostile zugrăvind fantezii distopice greu de distins de realitate de cei implicați emoțional.

Narațiunea este din cele mai vechi timpuri esențială societății umane. Rolul lor de a introduce și perpetua într-o societate și cultură, ca norme firești, anumite sisteme de valori și ideologii face ca ele să aibă o anumită schemă interioară în toate culturile, din cele mai vechi timpuri. Povestea arhetiplă ("pare să existe un stoc cultural de intrigi de bază: un număr de structuri arhetipale care oferă fundament pentru toate poveștile"), cu logica ei internă, poate ajunge un container pentru discursul politic persuasiv. Atunci când povestea politică folosește aceeași schemă, nuanțele narațiunii se reduc sub efectul logicii interne a arhetipului adoptat de mintea umană, astfel încât individul devine sclav al firului narativ, pe care el îl confundă cu realitatea. E greu de evadat din schema asta așa de adânc imprimată în inconștientul colectiv.

O schemă generală a unei narațiuni poate fi reprezentată ca o acțiune a unui personaj de a împlini un obiectiv trecând prin încercări grele. "o narațiune este o înlănțuire de evenimente, adesea produsul unei acțiuni umane, ordonate cronologic și legate cauzal, care presupune un anume gen de complicație și care se îndreaptă spre un anumit obiectiv".

Cartea poate fi considerată și o introducerere scurtă în naratologie. Teoria narațiunii ne explică cum sunt construite poveștile, caracteristicile lor comune, care reușesc să ne captiveze și direcționeze emoțiile; cum creativitatea se folosește de structura lor internă pentru a crea noi și noi fire narative în literatură sau cinema. Aici găsim explicația de ce ne plac anumite rânduri, anumite personaje sau de ce ne captivează anumite conflicte dintr-o carte sau dintr-un film ori cum finalul dă sens întregii povestiri când el rezolvă problemele de la începutul poveștii și, prin urmare, are rol de da narațiunii forma unei explicații a lumii.

Cartea nu era completă dacă Seargeant nu se oprea și asupra legăturii dintre teoriile conspirației și tehnica narațiunii, cum ele se împletesc cu știrile false și alte tehnici de manipulare a percepției realității în scopul diseminării politicilor populiste. În ziua de azi, afluxul de informații este copleșitor. Publicul este supus deseori la informații contradictorii în special pentru a descuraja tendința de a afla gradul de adevăr al informației. Se ajunge practic ca realitatea să-și piardă relevanța în fața unei narațiuni bine croite. Poveștile care ajung să explice perfect confuziile și obscuritățile vieții, devin plăcut de confortabile, doar că nu sunt decât simple miraje care sunt constituite pe baza deformărilor gândirii. Cei care se complac în acest confort, devin victime ale ingineriilor naraționale produse de finii psihologi ale industriei media și politice.

Da, e o carte care merită digerată mai ales pentru cei interesați de fenomenul politic de azi; dar pasaje din ea pot fi găsite interesante și pentru iubitorii de beletristică.

[O Mundo é Bué Cenas · Rating 4 out of 5]

Livro importante e interessante sobre a utilização do storytelling e do moldar da linguagem na comunicação e persuasão política num mundo pós-verdade. Muito neutro, o que a mim sempre me agrada, sem demonizar Trump ou o Brexit, mas olhando para todos e cada um dos acontecimentos de forma politicamente neutra.

Apredemos aqui que as pessoas são mais facilmente agarradas por uma história do que por argumentos racionais. Isto porque as histórias possuem arquétipos e falam diretamente com estruturas já conhecidas das pessoas, levando a uma sensação de reconhecimento e a uma não necessidade de ultra intelectualização. Trump e os #leaveeu fizeram exatamente isto, utilizando a estrutura do "overcoming the monster".

Mas tal só é possível num mundo onde os factos são alternativos e não há uma realidade, mas sim a consumação de várias realidade a partir de variadas ideias do que é a verdade e de uma ideia muito mais opinativa pu interpretativa da realidade, ao invés de factual. Tal explica, em última instância, as fake news e a crescente desinformação mediática.

[Jake Goretzki · Rating 4 out of 5]

No huge surprises, but decent, recent primer on populism, language and storytelling, that draws on several familiar thinkers in the storytelling field (Booker, Yorke, etc) and applies them to the successes of Agent orange and the Brexit referendum campaign. Reassuringly apolitical (Trump shitshow aside) and overwhelmingly sensible - with only a few oversights (1. Ash Sarkar isn't a journalist, she's an activist. 2. The 'People's Vote' can't really be seen as a mirrored response to the evocation of 'the people' that Leavers claimed - it got that name largely because that's the naming convention of pretty much any doomed, botched-from-the-off campaign that the alt-Left has ever got its hands on - see also 'People's Assembly', etc).

The upshot: emotion trumps fact. Flex your archetypes.Frame yourself as the outsider. Give your messaging a call to action (who knew). Idiots to the left of me, idiots to the right of me. Brace yourself for more awfulness - it's not going away. Good work, if depressing.

[Hubert Otevrel · Rating 3 out of 5]

Despite its core insight - that today’s politics, especially its populist aspects are heavily reliant upon storytelling and few narrative structures - is well argued for, the book becomes a bit repetitive as it unfolds.

[Aleks · Rating 5 out of 5]

TRULY AMAZING!