What do you think?
Rate this book
Ion
Durata: 15h 13m
Liviu Rebreanu mărturisea la un moment dat că în lunga perioadă de şapte ani, cât a durat scrierea romanului „Ion“, un rol important l-a avut, pe lânga amplul material documentar, o scenă văzută pe colinele dimprejurul satului şi care l-a impresionat în mod deosebit. Aflat la vânătoare, scriitorul a observat ... un ţăran îmbrăcat în haine de sărbătoare, care s-a aplecat deodată şi-a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe-o ibovnică. Scena m-a uimit şi s-a întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai ca o simplă ciudăţenie.
„Ion“ este o monografie a realităţilor satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea, ilustrând conflictul generat de lupta pentru pământ, într-o lume în care statutul social este stabilit în funcţie de avere. În acest context, calea aleasă de protagonist pentru a scăpa de sărăcie este căsătoria cu o fată bogată, Ana. Florica, femeia pe care o iubeşte de fapt, se va căsători, la rândul ei, cu George pentru pentru aceleaşi argumente, iar Laura, fiica învăţătorului Herdelea îl va lua pe Pintea nu din dragoste, ci pentru că nu cere zestre.
Marele merit al lui Rebreanu este acela că îşi lasă personajele să acţioneze liber, să-şi dezvăluie firea, să izbucnească în tensiuni dramatice, într-un cuvânt, să-şi aleagă singuri destinul.
Liviu Rebreanu mărturisea la un moment dat că în lunga perioadă de şapte ani, cât a durat scrierea romanului „Ion“, un rol important l-a avut, pe lânga amplul material documentar, o scenă văzută pe colinele dimprejurul satului şi care l-a impresionat în mod deosebit. Aflat la vânătoare, scriitorul a observat ... un ţăran îmbrăcat în haine de sărbătoare, care s-a aplecat deodată şi-a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe-o ibovnică. Scena m-a uimit şi s-a întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai ca o simplă ciudăţenie.
„Ion“ este o monografie a realităţilor satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea, ilustrând conflictul generat de lupta pentru pământ, într-o lume în care statutul social este stabilit în funcţie de avere. În acest context, calea aleasă de protagonist pentru a scăpa de sărăcie este căsătoria cu o fată bogată, Ana. Florica, femeia pe care o iubeşte de fapt, se va căsători, la rândul ei, cu George pentru pentru aceleaşi argumente, iar Laura, fiica învăţătorului Herdelea îl va lua pe Pintea nu din dragoste, ci pentru că nu cere zestre.
Marele merit al lui Rebreanu este acela că îşi lasă personajele să acţioneze liber, să-şi dezvăluie firea, să izbucnească în tensiuni dramatice, într-un cuvânt, să-şi aleagă singuri destinul.
480 pages, Paperback
First published January 1, 1920
564 people are currently reading
2110 people want to read
About the author
Liviu Rebreanu
73 books325 followersLiviu Rebreanu was a Romanian novelist, playwright, short story writer, and journalist.
Born in Târlişua (currently Bistriţa-Năsăud County), Transylvania, then part of Austria-Hungary, he was the second of thirteen children born to Vasile Rebreanu, a schoolteacher, and Ludovica Diuganu, descendants of peasants. His father had been a classmate of George Coşbuc's and was an amateur folklorist. Liviu Rebreanu went to primary school in Maieru (where he was taught by his father), and then in Năsăud and Bistriţa, to military school at Sopron and then to the military academy in Budapest. He worked as an officer in Gyula but resigned in 1908, and in 1909 illegally crossed the Transylvanian Alps into Romania, and lived in Bucharest.
He joined several literary circles, and worked as a journalist for Ordinea, then for Falanga literară şi artistică. At the request of the Austro-Hungarian government, he was arrested and extradited in 1910. Rebreanu was incarcerated in Gyula, being freed in August; he returned to Bucharest. In 1911-1912 he was secretary for the National Theater in Craiova, where he worked under the direction of short story writer Emil Gârleanu. He got married to actress Fanny Rădulescu.
His first published in 1912 with a volume of novellas gathered under the title Frământări ("Troublings"). During World War I Rebreanu was a reporter for Adevărul, and he continued publishing short stories: Golanii ("The Hooligans") and Mărturisire (Confession) in 1916 and Răfuială ("Resentfullness") in 1919. After the war, he became an important collaborator at the literary society Sburătorul led by the literary critic Eugen Lovinescu.
In 1920 Rebreanu published his novel Ion, the first modern Romanian novel, in which he depicted the struggles over land ownership in rural Transylvania. For Ion, Rebreanu received a Romanian Academy award - he became a full member of the institution in 1939. Between 1928 and 1930 he was chairman of the National Theatre of Bucharest, and from 1940 to 1944 he was President of the Romanian Writers' Society.
In 1944, aged 59, he was diagnosed with throat cancer. Rebreanu shot himself in the mouth, in his country house in Valea Mare, Argeş County
Born in Târlişua (currently Bistriţa-Năsăud County), Transylvania, then part of Austria-Hungary, he was the second of thirteen children born to Vasile Rebreanu, a schoolteacher, and Ludovica Diuganu, descendants of peasants. His father had been a classmate of George Coşbuc's and was an amateur folklorist. Liviu Rebreanu went to primary school in Maieru (where he was taught by his father), and then in Năsăud and Bistriţa, to military school at Sopron and then to the military academy in Budapest. He worked as an officer in Gyula but resigned in 1908, and in 1909 illegally crossed the Transylvanian Alps into Romania, and lived in Bucharest.
He joined several literary circles, and worked as a journalist for Ordinea, then for Falanga literară şi artistică. At the request of the Austro-Hungarian government, he was arrested and extradited in 1910. Rebreanu was incarcerated in Gyula, being freed in August; he returned to Bucharest. In 1911-1912 he was secretary for the National Theater in Craiova, where he worked under the direction of short story writer Emil Gârleanu. He got married to actress Fanny Rădulescu.
His first published in 1912 with a volume of novellas gathered under the title Frământări ("Troublings"). During World War I Rebreanu was a reporter for Adevărul, and he continued publishing short stories: Golanii ("The Hooligans") and Mărturisire (Confession) in 1916 and Răfuială ("Resentfullness") in 1919. After the war, he became an important collaborator at the literary society Sburătorul led by the literary critic Eugen Lovinescu.
In 1920 Rebreanu published his novel Ion, the first modern Romanian novel, in which he depicted the struggles over land ownership in rural Transylvania. For Ion, Rebreanu received a Romanian Academy award - he became a full member of the institution in 1939. Between 1928 and 1930 he was chairman of the National Theatre of Bucharest, and from 1940 to 1944 he was President of the Romanian Writers' Society.
In 1944, aged 59, he was diagnosed with throat cancer. Rebreanu shot himself in the mouth, in his country house in Valea Mare, Argeş County
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 719 reviews
October 18, 2021
Mi-am pierdut un weekend in care puteam sa citesc romane gay.
March 25, 2015
Men killing each other over land. Women killing themselves because they're stupid. Masterpiece of Romanian literature...
March 13, 2015
Ce reprezenta pentru mine "Ion" înainte de a o citi?
Răspuns : o carte plictisitoare care e doar obligatorie pentru şcoală.
Ce reprezintă pentru mine acum?
Răspuns : una dintre carţile mele preferate ce m-a făcut să cred că literatura română e chiar foarte interesantă dacă ştii să încerci să o priveşti altfel decât se spune.
Răspuns : o carte plictisitoare care e doar obligatorie pentru şcoală.
Ce reprezintă pentru mine acum?
Răspuns : una dintre carţile mele preferate ce m-a făcut să cred că literatura română e chiar foarte interesantă dacă ştii să încerci să o priveşti altfel decât se spune.
September 30, 2013
M-am luptat cu ea de la inceput, nefiind atrasa de taranii care beau, baietii care strang pe fete de sani, dar acest roman ne invata o lectie importanta: in viata nu conteaza numai averea, ci si fericirea spirituala si iubirea daruita si impartasita.
Stilul brutal, rece in care povesteste naratorul e unul dintre elementele de originalitate aduse de Rebreanu. M-a impresionat felul in care ne-a oferit posibilitatea de a anticipa destinul tragic al personajelor prin Iisus rastignit pe cruce, mancat si ruginit, drumul care era o metafora pentru viata zbuciumata a lui Ion si alte elemente prezentate in incipitul romanului.
Ion...pur si simplu l-am dispretuit. Nu o iubea deloc pe Ana, s-a jucat cu sentimentele ei, a fost insensibil, violent, cinic si, chiar daca ea era o sotia buna si o mama iubitoare, el o placea si mai putin decat inainte.
Probabil ca "Ion" mi-ar fi placut mai mult daca nu eram nevoita sa il citesc pentru scoala si intr-un timp foarte scurt, dar m-a atins undeva in suflet atunci cand am realizat ca tipurile oamenilor reprezentate de personaje inca mai exista printre noi.
Stilul brutal, rece in care povesteste naratorul e unul dintre elementele de originalitate aduse de Rebreanu. M-a impresionat felul in care ne-a oferit posibilitatea de a anticipa destinul tragic al personajelor prin Iisus rastignit pe cruce, mancat si ruginit, drumul care era o metafora pentru viata zbuciumata a lui Ion si alte elemente prezentate in incipitul romanului.
Ion...pur si simplu l-am dispretuit. Nu o iubea deloc pe Ana, s-a jucat cu sentimentele ei, a fost insensibil, violent, cinic si, chiar daca ea era o sotia buna si o mama iubitoare, el o placea si mai putin decat inainte.
Probabil ca "Ion" mi-ar fi placut mai mult daca nu eram nevoita sa il citesc pentru scoala si intr-un timp foarte scurt, dar m-a atins undeva in suflet atunci cand am realizat ca tipurile oamenilor reprezentate de personaje inca mai exista printre noi.
October 1, 2023
Mi-a plăcut? Nu
Nu mi-a plăcut? Nu
Ion este pământsexual? Da
Nu mi-a plăcut? Nu
Ion este pământsexual? Da
January 2, 2023
daca aveau programul de educatie financiara a lui selly….
Read
August 5, 2021tired of Liviu Rebreanu's bullshit
Read
January 9, 2023Ana și Florica, una-i mama la copii, alta-i pofta inimii
November 27, 2022
Doamne, ia-mă.
November 22, 2022
Jur ca daca pică asta la bac eu ma ridic si plec
January 14, 2016
*sigh*
February 13, 2016
"Ion" - roman tridimensional!
I. DIMENSIUNEA GEOPOLITICĂ A ROMANULUI
Mulţi dintre noi ştim că Ardealul a stat multe secole sub stăpânire ungară, habsburgică, iar apoi austro-ungară. Cunoaştem, de asemenea, cele două teorii istoriografice majore cu privire la geneza românilor din Ardeal: cea a continuităţii şi cea reosleriana. Ştim totodată asupririle imperialiştilor la care au fost supuşi românii din Ardeal la fel cum ştim politica ingrată pe care au dus-o pentru colonizarea provinciei româneşti.
"Pădurea spânzuraţilor", roman al aceluiaşi scriitor, tratează un caz de conştiinţa (în contextul războiului, în decursul anului 1916, când România devenea beligerantă), atingând vag şovinismul (căci, e drept, "Pădurea spânzuraţilor" şi "Ion" sunt două române care tratează tematici diferite în stiluri diferite: dostoievskianism şi tolstoiam). Însă Rebreanu, prin "Ion", reuşeşte să atingă un subiect sensibil: lupta pentru emancipare a românilor din Transilvania (subiect atât de controversat, de altfel...), strigând parcă, cu un glas mut, către trecut, către politica interbelică maghiară (să nu uităm că romanul este interbelic, dar face referire la perioada antebelică), către maghiarii -acum ei răsculaţi!- din Ardealul interbelic...
Pe mine unul, geopolitica surprinsă în roman m-a întărâtat la culme, iar eu sunt un adept al globalizării, în sensul în care, dacă s-ar putea, aş demola cu un buldozer frontierele şi aş elimina -cu greu!- conceptul de "rasă" atât de uşor înrădăcinat în concepţia comunitară. Ei, da! Cu toate acestea m-am indignat la culme!
La acest capitol -politic, adică!- se observă antiteza între Titu Herdelea şi şoviniştii maghiari. Mi-a plăcut enorm de Titu! Privit la mai bine de 100 de ani distanţă, pare aşa un copil şi, totuşi, pare atât de simpatic! El, pe lângă poeziile şi iubirile lui, avea avântul acela tineresc de a arunca întreaga-i fiinţă în lupta de emancipare, voia să devină "martir", să stea în închisoare pentru "idealul naţional", să lupte, să dreagă, să facă... Şi totuşi, pe cât de mare era idealul lui, pe atât era el de infantil.
"Romanul, care trebuie să înveţe pe copiii români să vorbească numai ungureşte, e renegat sadea...". Se condureaza foarte pe-ndelete acest concept de "renegat", atât de răspândit în "societatea înalta" prezentă în roman.
După cum am afirmat adineauri, Titu, care "are cinstea să facă parte din neamul obidiţilor", este figura principala a părţii politice din roman. Mi-a plăcut foarte mult termenul folosit: "obidiţi", iar o secvenţă ilustrativă în acest sens este aceea în care Herdelea (tatăl) -deşi român get-beget- este nevoit să voteze cu deputatul maghiar din considerente de ordin socio-politic...
"Vireagul e sat românesc, dar numai cu numele. Oamenii spun, ce-i drept, că-s români, dar o spun pe ungureşte, căci altă limba nu pricep. Te şi doare inima când îi auzi." - politica de asimilare lingvistică dusă de maghiari prin impunerea limbii imperiului în extremitatea nord-vestică a Transilvaniei.
"Nu observi că dreptatea trebuie să fie întotdeauna de partea celui care o împarte, altfel s-ar duce dracului orice stăpânire, orice ordine..."
În sfârşit, cred că cea mai sugestivă replică cu privire la geopolitică: "Duşmanul ne atacă prin toate mijloacele moderne de cotropire, prin cultura lui, prin şcoala lui, prin arta lui, prin banii şi prin munca lui."
II. DIMENSIUNEA REALISTĂ A ROMANULUI
Aici se încadrează sistemul social rural, specific satului transilvănean de la răscrucea secolelor XIX-XX, cu toate zbuciumurile lui, cu mentalitatea şi cu patriarhalismul lui. Asta e rustic şi drăguţ dacă privim totul din exterior, în schimb realismul romanului -şi înţelegerea lui!- necesită transpunerea cititorului în pielea naratorului omniscient. Îl putem judeca foarte lesne pe Ion şi la fel de bine putem spune că a fost un mişel făcând ce a făcut cu Ana, iar apoi comportându-se cum s-a comportat. A fost un parşiv, nu? Hai să ne gândim mai bine! E foarte uşor ca tu -ca om educat al secolului XXI- să-l judeci după principii de mileniu trei pe Ion, ţăran transilvănean sărac. Omul însă -stereotipic!, incluzându-l, deci, şi pe Ion- este produsul unui sistem complex de factori care acţionează asupra lui: familia, mediul social, aspiraţiile (deşi e cam ambiguă situaţia cu privire la aspiraţii, căci ne pot fi foarte uşor influenţate). Dar hai să rămânem la aspiraţii... Uite, că-mi trăsnit o idee... Aspiraţii. Aspiraţia lui Ion era pământul tocmai pentru că el nu avea pământ. Dacă Ion ar fi avut pământ, s-ar fi petrecut întreaga poveste? *Sper să-mi aduc aminte, pe final, să scriu şi despre fatalism şi destin* Tind să spun că nu. Dacă Ion ar fi avut pământ, ar fi fost cu totul altfel. În "Glasul pământului" e sugestivă scenă în care el, singur pe câmp, sărută pământul, iar apoi se uită în jur să vadă de nu cumva l-a surprins cineva...
Realismul mai include, de asemenea, -deşi asta e ceva specific curentului literar în sine-, descrierea amănunţită a unei epoci istorice, iar Liviu Rebreanu reuşeşte, prin acest roman, săvârşirea magistrală a acestui lucru.
"-Să munciţi şi să va faceţi! strigă Vasile Baciu.
-Oare?...Da pân-acu n-am muncit? Pân-acu nu mi-am sfărâmat de ajuns oasele? Că, slavă Domnului, cu mâinile în san n-am stat! Şi avut-am oare vreun folos din toată trudă? Am rămas tot ca degetul de gol...". Aş defini aspiraţia lui Ion pentru pământ ca o aspiraţie metafizică (nu glumesc!!).
"Numai o pasiune puternică, unică, nezdruncinată dă preţ adevărat vieţii!", astfel definind Titu lupta lui Ion, în contrast cu el, care n-a avut niciodată o ţintă stabilă.
"Credinţă mea este că, dacă n-ar exista femeia, n-ar mai fi nevoie de justiţie criminală. Femeia este începutul tuturor păcatelor!"
În fine, două replici monumentale: 1. "-Unde-s pământurile?... În pământ se duc toate pământurile." şi 2. "Pe urmă, Ion fu coborât în pământul care i-a fost prea drag..."
III. DIMENSIUNEA PSIHOLOGICĂ A ROMANUULUI (să nu fiu luat la întrebări prea tare cum, ce şi de unde-am scos-o? Explic sumar în câteva cuvinte.)
Eu, spre surprinderea criticii literare, am văzut un bun model de analiză psihologică în două din personajele romanului: Ana şi Titu. Şi Ion, e drept, însă el a fost descris (prea) pragmatic încât să mă pot pronunţă asupra lui la acest nivel.
Ana mi-a stârnit o profundă milă. În primul rând, pasiunea ei infantilă pentru Ion (deşi acest lucru ar putea fi pus pe seama realismului, dat fiind că mişcările de emancipare ale femeii s-au dezvoltat abia după Revoluţia Socialistă din 1917) a fost mistuitoare într-un asemenea grad încât "i s-a dat lui" fără şovăire şi fără împotrivire. O spun laconic. În al doilea rând, e terifiant să studiezi paşii care au dus-o la moarte: Ion care o dispreţuia în timp ce pentru ea protagonistul era condiţia vitală, cârciumarul spânzurat cu genunchii pe pământ şi moartea lui Dumitru, bărbierit pe jumătate. Desigur, cele trei elemente enumerate sunt "salturi", în timp ce se pot găsi o multitudine de "paşi", prea mulţi la număr pentru a fi enumeraţi.
Titu... despre care am spus că mi-e tare simpatic ca iredentist. Spun acum că mi-e tare simpatic şi la nivel amoros. Poeziile pentru Lucreţia Dragu, apoi idila cu Roza Lang, dezicerea de aceasta, învăţătoare din satul în care se angajase ca subnotar şi -în fine!- dezicerea şi de aceasta. Mi-a plăcut mult de Titu pentru că a rezistat reproşurilor tuturor. Da, toţi îl lăudau pe "poet", în schimb toţi căutau -sau cel puţin în opinia lui- să-i spulbere visele, toţi căutau să-l "trezească la realitate". Psihologia lui nu poate fi încadrată într-un sistem, adică Titu nu e "un personaj rotund". El nu evoluează. El trece prin aceleaşi stări, are aceleaşi reverii, are meditaţiile respective cu privire la iubire. În fapt, n-are el nici-o treaba cu lumea din jur. Iar asta mi-l face pe atât de simpatic pe câtă milă îmi provoacă.
Romanul este o bună lecţie despre destin şi despre fatalitate: "Pe urmă, Ion fu coborât în pământul care i-a fost prea drag...". Livi Rebreanu întăreşte această lecţie -şi cred că e primul autor pe care-l citesc şi are această "strategie"- prin ultimul capitol al romanului. În ultimul capitol mai nimeni nu se sinchiseşte de moartea lui Ion, în timp ce în capitolele anterioare parcă lumea întreagă plana în jurul lui. Liviu Rebreanu pare să ne spună: omul, cu toate frământările lui, nu face în lume nici cât o furnică!
*Să-mi fie scuzate greşelile gramaticale, dar am scris recenzia imediat ce-am terminat cartea, fierbând de idei şi pierzând tot atâtea prin faptul că am fost pătimaş.*
10+. Al cincilea roman din literatură română cu notă maximă.
Andrei Tamaş,
17 ianuarie 2016
I. DIMENSIUNEA GEOPOLITICĂ A ROMANULUI
Mulţi dintre noi ştim că Ardealul a stat multe secole sub stăpânire ungară, habsburgică, iar apoi austro-ungară. Cunoaştem, de asemenea, cele două teorii istoriografice majore cu privire la geneza românilor din Ardeal: cea a continuităţii şi cea reosleriana. Ştim totodată asupririle imperialiştilor la care au fost supuşi românii din Ardeal la fel cum ştim politica ingrată pe care au dus-o pentru colonizarea provinciei româneşti.
"Pădurea spânzuraţilor", roman al aceluiaşi scriitor, tratează un caz de conştiinţa (în contextul războiului, în decursul anului 1916, când România devenea beligerantă), atingând vag şovinismul (căci, e drept, "Pădurea spânzuraţilor" şi "Ion" sunt două române care tratează tematici diferite în stiluri diferite: dostoievskianism şi tolstoiam). Însă Rebreanu, prin "Ion", reuşeşte să atingă un subiect sensibil: lupta pentru emancipare a românilor din Transilvania (subiect atât de controversat, de altfel...), strigând parcă, cu un glas mut, către trecut, către politica interbelică maghiară (să nu uităm că romanul este interbelic, dar face referire la perioada antebelică), către maghiarii -acum ei răsculaţi!- din Ardealul interbelic...
Pe mine unul, geopolitica surprinsă în roman m-a întărâtat la culme, iar eu sunt un adept al globalizării, în sensul în care, dacă s-ar putea, aş demola cu un buldozer frontierele şi aş elimina -cu greu!- conceptul de "rasă" atât de uşor înrădăcinat în concepţia comunitară. Ei, da! Cu toate acestea m-am indignat la culme!
La acest capitol -politic, adică!- se observă antiteza între Titu Herdelea şi şoviniştii maghiari. Mi-a plăcut enorm de Titu! Privit la mai bine de 100 de ani distanţă, pare aşa un copil şi, totuşi, pare atât de simpatic! El, pe lângă poeziile şi iubirile lui, avea avântul acela tineresc de a arunca întreaga-i fiinţă în lupta de emancipare, voia să devină "martir", să stea în închisoare pentru "idealul naţional", să lupte, să dreagă, să facă... Şi totuşi, pe cât de mare era idealul lui, pe atât era el de infantil.
"Romanul, care trebuie să înveţe pe copiii români să vorbească numai ungureşte, e renegat sadea...". Se condureaza foarte pe-ndelete acest concept de "renegat", atât de răspândit în "societatea înalta" prezentă în roman.
După cum am afirmat adineauri, Titu, care "are cinstea să facă parte din neamul obidiţilor", este figura principala a părţii politice din roman. Mi-a plăcut foarte mult termenul folosit: "obidiţi", iar o secvenţă ilustrativă în acest sens este aceea în care Herdelea (tatăl) -deşi român get-beget- este nevoit să voteze cu deputatul maghiar din considerente de ordin socio-politic...
"Vireagul e sat românesc, dar numai cu numele. Oamenii spun, ce-i drept, că-s români, dar o spun pe ungureşte, căci altă limba nu pricep. Te şi doare inima când îi auzi." - politica de asimilare lingvistică dusă de maghiari prin impunerea limbii imperiului în extremitatea nord-vestică a Transilvaniei.
"Nu observi că dreptatea trebuie să fie întotdeauna de partea celui care o împarte, altfel s-ar duce dracului orice stăpânire, orice ordine..."
În sfârşit, cred că cea mai sugestivă replică cu privire la geopolitică: "Duşmanul ne atacă prin toate mijloacele moderne de cotropire, prin cultura lui, prin şcoala lui, prin arta lui, prin banii şi prin munca lui."
II. DIMENSIUNEA REALISTĂ A ROMANULUI
Aici se încadrează sistemul social rural, specific satului transilvănean de la răscrucea secolelor XIX-XX, cu toate zbuciumurile lui, cu mentalitatea şi cu patriarhalismul lui. Asta e rustic şi drăguţ dacă privim totul din exterior, în schimb realismul romanului -şi înţelegerea lui!- necesită transpunerea cititorului în pielea naratorului omniscient. Îl putem judeca foarte lesne pe Ion şi la fel de bine putem spune că a fost un mişel făcând ce a făcut cu Ana, iar apoi comportându-se cum s-a comportat. A fost un parşiv, nu? Hai să ne gândim mai bine! E foarte uşor ca tu -ca om educat al secolului XXI- să-l judeci după principii de mileniu trei pe Ion, ţăran transilvănean sărac. Omul însă -stereotipic!, incluzându-l, deci, şi pe Ion- este produsul unui sistem complex de factori care acţionează asupra lui: familia, mediul social, aspiraţiile (deşi e cam ambiguă situaţia cu privire la aspiraţii, căci ne pot fi foarte uşor influenţate). Dar hai să rămânem la aspiraţii... Uite, că-mi trăsnit o idee... Aspiraţii. Aspiraţia lui Ion era pământul tocmai pentru că el nu avea pământ. Dacă Ion ar fi avut pământ, s-ar fi petrecut întreaga poveste? *Sper să-mi aduc aminte, pe final, să scriu şi despre fatalism şi destin* Tind să spun că nu. Dacă Ion ar fi avut pământ, ar fi fost cu totul altfel. În "Glasul pământului" e sugestivă scenă în care el, singur pe câmp, sărută pământul, iar apoi se uită în jur să vadă de nu cumva l-a surprins cineva...
Realismul mai include, de asemenea, -deşi asta e ceva specific curentului literar în sine-, descrierea amănunţită a unei epoci istorice, iar Liviu Rebreanu reuşeşte, prin acest roman, săvârşirea magistrală a acestui lucru.
"-Să munciţi şi să va faceţi! strigă Vasile Baciu.
-Oare?...Da pân-acu n-am muncit? Pân-acu nu mi-am sfărâmat de ajuns oasele? Că, slavă Domnului, cu mâinile în san n-am stat! Şi avut-am oare vreun folos din toată trudă? Am rămas tot ca degetul de gol...". Aş defini aspiraţia lui Ion pentru pământ ca o aspiraţie metafizică (nu glumesc!!).
"Numai o pasiune puternică, unică, nezdruncinată dă preţ adevărat vieţii!", astfel definind Titu lupta lui Ion, în contrast cu el, care n-a avut niciodată o ţintă stabilă.
"Credinţă mea este că, dacă n-ar exista femeia, n-ar mai fi nevoie de justiţie criminală. Femeia este începutul tuturor păcatelor!"
În fine, două replici monumentale: 1. "-Unde-s pământurile?... În pământ se duc toate pământurile." şi 2. "Pe urmă, Ion fu coborât în pământul care i-a fost prea drag..."
III. DIMENSIUNEA PSIHOLOGICĂ A ROMANUULUI (să nu fiu luat la întrebări prea tare cum, ce şi de unde-am scos-o? Explic sumar în câteva cuvinte.)
Eu, spre surprinderea criticii literare, am văzut un bun model de analiză psihologică în două din personajele romanului: Ana şi Titu. Şi Ion, e drept, însă el a fost descris (prea) pragmatic încât să mă pot pronunţă asupra lui la acest nivel.
Ana mi-a stârnit o profundă milă. În primul rând, pasiunea ei infantilă pentru Ion (deşi acest lucru ar putea fi pus pe seama realismului, dat fiind că mişcările de emancipare ale femeii s-au dezvoltat abia după Revoluţia Socialistă din 1917) a fost mistuitoare într-un asemenea grad încât "i s-a dat lui" fără şovăire şi fără împotrivire. O spun laconic. În al doilea rând, e terifiant să studiezi paşii care au dus-o la moarte: Ion care o dispreţuia în timp ce pentru ea protagonistul era condiţia vitală, cârciumarul spânzurat cu genunchii pe pământ şi moartea lui Dumitru, bărbierit pe jumătate. Desigur, cele trei elemente enumerate sunt "salturi", în timp ce se pot găsi o multitudine de "paşi", prea mulţi la număr pentru a fi enumeraţi.
Titu... despre care am spus că mi-e tare simpatic ca iredentist. Spun acum că mi-e tare simpatic şi la nivel amoros. Poeziile pentru Lucreţia Dragu, apoi idila cu Roza Lang, dezicerea de aceasta, învăţătoare din satul în care se angajase ca subnotar şi -în fine!- dezicerea şi de aceasta. Mi-a plăcut mult de Titu pentru că a rezistat reproşurilor tuturor. Da, toţi îl lăudau pe "poet", în schimb toţi căutau -sau cel puţin în opinia lui- să-i spulbere visele, toţi căutau să-l "trezească la realitate". Psihologia lui nu poate fi încadrată într-un sistem, adică Titu nu e "un personaj rotund". El nu evoluează. El trece prin aceleaşi stări, are aceleaşi reverii, are meditaţiile respective cu privire la iubire. În fapt, n-are el nici-o treaba cu lumea din jur. Iar asta mi-l face pe atât de simpatic pe câtă milă îmi provoacă.
Romanul este o bună lecţie despre destin şi despre fatalitate: "Pe urmă, Ion fu coborât în pământul care i-a fost prea drag...". Livi Rebreanu întăreşte această lecţie -şi cred că e primul autor pe care-l citesc şi are această "strategie"- prin ultimul capitol al romanului. În ultimul capitol mai nimeni nu se sinchiseşte de moartea lui Ion, în timp ce în capitolele anterioare parcă lumea întreagă plana în jurul lui. Liviu Rebreanu pare să ne spună: omul, cu toate frământările lui, nu face în lume nici cât o furnică!
*Să-mi fie scuzate greşelile gramaticale, dar am scris recenzia imediat ce-am terminat cartea, fierbând de idei şi pierzând tot atâtea prin faptul că am fost pătimaş.*
10+. Al cincilea roman din literatură română cu notă maximă.
Andrei Tamaş,
17 ianuarie 2016
October 4, 2024
După ce am terminat cartea, am decis să mă uit și la ecranizarea din 1980 atât din curiozitate, cât și datorită pasiunii mele pentru filme. Am văzut-o pe youtube, având în vedere că este cam singurul loc în care poți vedea filme vechi românești, iar apoi, din întâmplare, am citit un comentariu în care cineva se plângea de multitudinea comentariilor negative date atât la adresa cărții, cât și la adresa filmului. Cred că am citit cel puțin 50 de comentarii după aceea și, sincer să fiu, m-am cam enervat.
Cel puțin jumătate din comentarii erau scrise de elevi care s-au uitat la film în loc să citească cartea pentru școală și care se plângeau că la școală ni se dă să citim numai mizerii și cărți învechite/prăfuite/irelevante (de parcă 95% dintre ei ar și citi alte cărți pentru a își da cu părerea), că cititul e inutil, că atât cartea, cât și filmul au fost oribile (într-un limbaj ceva mai colorat) etc.
Astfel am realizat pentru a nu știu câta oară în ce lume trăim (pentru că problema asta nu ține numai de România), trăim într-o lume în care ignoranța și incultura domină.
Nu vreau să fiu înțeles greșit, este normal să nu-ți placă o carte, este imposibil ca o carte să le placă tuturor, dar majoritatea oamenilor care nu suportă cartea fie nu au înțeles nimic din ea, fie sunt ignoranți (acum generalizez, mă repet, este posibil să înțelegi cartea și să nu-ți placă).
''Ion'' nu este de actualitate? Serios? Ca să nu mai zic că nici celelalte cărți clasice românești sau din literatura universală nu sunt ''prăfuite'', dar mă voi limita la ''Ion'' în această recenzie.
Nu cred că este posibil ca cineva în viața asta să nu își dorească sau să nu își fi dorit ceva la fel de mult cum și-a dorit Ion pământul. Asta ar însemna să nu ai vise sau idealuri ceea ce este foarte trist. Cu toții ne-am dorit ceva la fel de mult, normal că nu pământ, trăim în secolul XXI, dar ideea este aceeași, fie că am fi fost dispuși sau nu să facem ceea ce a făcut Ion pentru pământ, cu toții ne dorim ceva din tot sufletul, ceea ce este de actualitate.
Nevoia de pământ a lui Ion este justificabilă, în societatea în care trăia nu puteai supraviețui fără pământ, provenind dintr-o familie de țărani, singura alternativă era să te faci preot, învățător, avocat sau doctor, opțiunile erau destul de limitate la începutul secolului XX, iar pentru a practica acele meserii aveai nevoie de studii, exact ca în ziua de azi, dar și de bani, pe care familia lui Ion nu îi avea.
Nu spun că ce i-a făcut Anei a fost corect, dar nici Rebreanu nu îi ia apărarea, el relatează totul obiectiv, iar la final Ion este pedepsit, moartea lui nu este doar o coincidență.
Ion este pus să aleagă și între pământ și iubire, deci între Ana și Florica, situații asemănătoare existând și în ziua de azi, când unii oameni sunt puși să aleagă între o carieră de succes și familie.
Mie, personal, mi-a plăcut mult mai mult povestea familiei Herdelea și a lui Titu, poveste cu ajutorul căreia Rebreanu a prezentat situația dintre români și unguri și asuprirea celor din urmă asupra celor dintâi. Este tragic modul în care românii erau obligați să învețe la școală numai în maghiară, modul în care maghiarizarea a făcut ca unii românii să nu-și mai cunoască limba, să spună că sunt români în limba asupritorilor.
Titu Herdelea mi-a plăcut foarte mult și în ''Răscoala'', un tânăr idealist, cu speranțe mari, cu dorința de a deveni martir pentru poporul român, dacă este nevoie.
După moartea lui Ion povestea mai continuă 20 și ceva de pagini, tocmai pentru că timpul nu stă în loc, viața tuturor continuă chiar dacă el este mort, același mesaj transmite și șocul lui Ion când află că Florica s-a măritat cu George, faptul că niciun om nu este cu adevărat important, că în fața timpului nu avem putere, și nu cred că acest lucru s-a schimbat într-un veac.
Romanul nu mai este de actualitate? Situația Republicii Moldova nu este chiar atât de diferită de cea a Transilvaniei de atunci, și moldovenii din partea cealaltă a Prutului sunt despărțiți de patria mamă, ei au suferit de rusificare, nu de maghiarizare, într-adevăr, sunt independenți în mod oficial, mai puțin independenți în mod neoficial, dar se află într-o poziție asemănătoare. Ca și în cazul Transilvaniei ei așteaptă un semn de la noi, iar noi de la ei.
Rebreanu reușește să descrie foarte bine viața în satul ardelenesc, cu dansurile populare, țăranii bețivi, conflictele dintre săteni, căsătoriile cu interes economic, cu veșnica problemă a zestrei, și importanța pământului în societatea agrară.
Tinerii din ziua de azi nu mai sunt interesați de viața țăranilor din trecut, dar aceasta este o parte importantă din istoria și identitatea noastră națională. Să spui că a cunoaște istoria țării tale și a lumii este inutil arată multă ignoranță. Să spui că istoria nu este importantă este greșit. Așa cum fiecare decizie pe care o luăm ne influențează viața, fiecare eveniment din istorie a influențat prezentul, o schimbare a unui eveniment, de oriunde de pe glob, ar fi făcut ca prezentul să fie altfel.
Această carte nu este proastă, nu este învechită sau prăfuită, este un roman la fel de actual și în prezent, poate să-ți placă sau nu, important este să-l înțelegi!
Cel puțin jumătate din comentarii erau scrise de elevi care s-au uitat la film în loc să citească cartea pentru școală și care se plângeau că la școală ni se dă să citim numai mizerii și cărți învechite/prăfuite/irelevante (de parcă 95% dintre ei ar și citi alte cărți pentru a își da cu părerea), că cititul e inutil, că atât cartea, cât și filmul au fost oribile (într-un limbaj ceva mai colorat) etc.
Astfel am realizat pentru a nu știu câta oară în ce lume trăim (pentru că problema asta nu ține numai de România), trăim într-o lume în care ignoranța și incultura domină.
Nu vreau să fiu înțeles greșit, este normal să nu-ți placă o carte, este imposibil ca o carte să le placă tuturor, dar majoritatea oamenilor care nu suportă cartea fie nu au înțeles nimic din ea, fie sunt ignoranți (acum generalizez, mă repet, este posibil să înțelegi cartea și să nu-ți placă).
''Ion'' nu este de actualitate? Serios? Ca să nu mai zic că nici celelalte cărți clasice românești sau din literatura universală nu sunt ''prăfuite'', dar mă voi limita la ''Ion'' în această recenzie.
Nu cred că este posibil ca cineva în viața asta să nu își dorească sau să nu își fi dorit ceva la fel de mult cum și-a dorit Ion pământul. Asta ar însemna să nu ai vise sau idealuri ceea ce este foarte trist. Cu toții ne-am dorit ceva la fel de mult, normal că nu pământ, trăim în secolul XXI, dar ideea este aceeași, fie că am fi fost dispuși sau nu să facem ceea ce a făcut Ion pentru pământ, cu toții ne dorim ceva din tot sufletul, ceea ce este de actualitate.
Nevoia de pământ a lui Ion este justificabilă, în societatea în care trăia nu puteai supraviețui fără pământ, provenind dintr-o familie de țărani, singura alternativă era să te faci preot, învățător, avocat sau doctor, opțiunile erau destul de limitate la începutul secolului XX, iar pentru a practica acele meserii aveai nevoie de studii, exact ca în ziua de azi, dar și de bani, pe care familia lui Ion nu îi avea.
Nu spun că ce i-a făcut Anei a fost corect, dar nici Rebreanu nu îi ia apărarea, el relatează totul obiectiv, iar la final Ion este pedepsit, moartea lui nu este doar o coincidență.
Ion este pus să aleagă și între pământ și iubire, deci între Ana și Florica, situații asemănătoare existând și în ziua de azi, când unii oameni sunt puși să aleagă între o carieră de succes și familie.
Mie, personal, mi-a plăcut mult mai mult povestea familiei Herdelea și a lui Titu, poveste cu ajutorul căreia Rebreanu a prezentat situația dintre români și unguri și asuprirea celor din urmă asupra celor dintâi. Este tragic modul în care românii erau obligați să învețe la școală numai în maghiară, modul în care maghiarizarea a făcut ca unii românii să nu-și mai cunoască limba, să spună că sunt români în limba asupritorilor.
Titu Herdelea mi-a plăcut foarte mult și în ''Răscoala'', un tânăr idealist, cu speranțe mari, cu dorința de a deveni martir pentru poporul român, dacă este nevoie.
După moartea lui Ion povestea mai continuă 20 și ceva de pagini, tocmai pentru că timpul nu stă în loc, viața tuturor continuă chiar dacă el este mort, același mesaj transmite și șocul lui Ion când află că Florica s-a măritat cu George, faptul că niciun om nu este cu adevărat important, că în fața timpului nu avem putere, și nu cred că acest lucru s-a schimbat într-un veac.
Romanul nu mai este de actualitate? Situația Republicii Moldova nu este chiar atât de diferită de cea a Transilvaniei de atunci, și moldovenii din partea cealaltă a Prutului sunt despărțiți de patria mamă, ei au suferit de rusificare, nu de maghiarizare, într-adevăr, sunt independenți în mod oficial, mai puțin independenți în mod neoficial, dar se află într-o poziție asemănătoare. Ca și în cazul Transilvaniei ei așteaptă un semn de la noi, iar noi de la ei.
Rebreanu reușește să descrie foarte bine viața în satul ardelenesc, cu dansurile populare, țăranii bețivi, conflictele dintre săteni, căsătoriile cu interes economic, cu veșnica problemă a zestrei, și importanța pământului în societatea agrară.
Tinerii din ziua de azi nu mai sunt interesați de viața țăranilor din trecut, dar aceasta este o parte importantă din istoria și identitatea noastră națională. Să spui că a cunoaște istoria țării tale și a lumii este inutil arată multă ignoranță. Să spui că istoria nu este importantă este greșit. Așa cum fiecare decizie pe care o luăm ne influențează viața, fiecare eveniment din istorie a influențat prezentul, o schimbare a unui eveniment, de oriunde de pe glob, ar fi făcut ca prezentul să fie altfel.
Această carte nu este proastă, nu este învechită sau prăfuită, este un roman la fel de actual și în prezent, poate să-ți placă sau nu, important este să-l înțelegi!
July 28, 2022
Familia Herdelea🥇
December 29, 2021
It was so bad, I wanna give you a 0, but that's not possible so I'll give you a 1😗
May 7, 2007
This was on of my worst nightmares during highschool and it remained one of my most hated books (not necessary because of how it is written, but mostly because of what the story is about). I think the events and people in the story are quite vulgar.
May 8, 2025
Ion e Simion, România e Ana.
July 14, 2022
bărbat jegos cu fetiș pt pământ🫡we love it
September 18, 2021
Încă o recitire, aceeași convingere: una din capodoperele absolute ale literaturii române.
August 2, 2022
Cu pasiune urăsc condiția țăranului român.
December 15, 2025
Do notice the rating and what shelf I have bothered to add it to. You can draw the necessary conclusions by yourselves even before you start reading my very honest and sometimes very brutal review.
First of all, I feel the need to start with a disclaimer and mention upfront that this is just my personal opinion and if it comes across as harsh, rude, and unforgiving, then that's too bad. The worst part is that as far as the writing style is concerned, as well as the descriptions and overall potential, it really ain't bad.
Like, at all.
But perhaps the crushing vulgarity, stupidity, and arrogance of the main character, as well as the familiar example of a greedy Romanian peasant, completely ruins it for me.
If you happen to like this book, good for you, I respect that and I get it more or less. Unfortunately, I didn't and it's the type of firm "Helllll Naw!" on every front.
And this is coming from a person who sometimes reads - and finishes reading - really badly written alien porn out of stubbornness and sheer boredom.
So, may God have mercy on your souls if you read this atrocity of a book or if you have to read this for school.
I did.
I had to.
Because tough teacher.
Because exams.
Do you have any idea how many cringy faces I'd made while reading this?
Well, for starters there was this:
Then I kinda - unconsciously - switched to something like this:
My poor dad probably thought that the end of semester stress for finally getting to me. Or that I was having indigestion or something. I still taste bile when I think about it.
And do you know how people reacted to this piece of...
... book(?) for a lack of better word, when it was published back in the good ol' days?
With enthusiasm.
Yea...
It was even called a spectacular evolution as far as Romanian novels are concerned. Critics saw it as a grand victory of Romanian Literature. Look, I'll even write it all in caps lock.
GRAND VICTORY OF ROMANIAN LITERATURE.
Now, don't you just feel slightly nauseous after finding out all this outrageous info? That is, of course, if you had to suffer through it heroically like I did.
SPOILER ALERT
Cause I do.
I still do.
It's been years since I had to painfully go through this monstrosity. And do you know what was the first thing I did after finishing high school?
No, I didn't drink myself under the table - although I do recall it was pretty tempting at some point.
I also did not hurry up to go grab my diploma because sleep is important, I hate mornings with a vengeance and the blasted ceremony was at 9 a.m. And it was damn hot outside.
No, Sir (Or Madam - I'm not discriminating here)
The first thing I did was make strawberry jam in the back of my yard while using this book as kindling. Fortunately for my mental health it was not a new, pretty, collection edition otherwise I most likely wouldn't have done it.
I am also very much not messing with you right now. I burned that book. I hated it. I disliked Ion. Everything about him, from A to Z. I disliked how the women were mere stepping stones and had no value aside from the one given to them by their dowry - sure, an accurate portrayal to that time period and peasant lifestyle, but still... the writing style was atrocious. But more importantly, God, how I hated Ion.
And all this is coming from a devoted book lover who gets actual hives when she sees dog ears on book pages or paragraphs underlined with colorful markers.
Fucking philistines, marking books like that...
Well, to sum it up in a gif case I wasn't clear enough, this book is:
Don't read it if you can help it.
Seriously.
I could have aced that test just by learning the textbook commentaries instead of suffering through this. I could go into details and mention the exact parts that I hated and which made this such a poor, atrocious read, but to be fair the bad parts are mostly a continuous part that forms the entire book, beginning to end. This is, of course, subjective and entirely my opinion which has definitely not been influenced by the fact that this was a mandatory read and a possible exam subject. I did have mandatory reads which I loved because I thought that the plot/characters/writing style was brilliant.
This was fucking not one of them.
On the bright side, the strawberry jam was a success, so I guess there was a silver lining to the whole affair in the end.
On a more serious note - and it begs repeating-, Ion is legitly . He and the poor girl is then just because that arrogant, greedy cretin .
Which is a pretty weird kink to have, but hey... I've honestly heard of far worse ones.
And before you ask, I do mean the land and that is no metaphor. Like legit for the land itself; I'm pretty sure that if he could - uncertain if he did/tried since the book didn't mention such a thing but I have my doubts-
First of all, I feel the need to start with a disclaimer and mention upfront that this is just my personal opinion and if it comes across as harsh, rude, and unforgiving, then that's too bad. The worst part is that as far as the writing style is concerned, as well as the descriptions and overall potential, it really ain't bad.
Like, at all.
But perhaps the crushing vulgarity, stupidity, and arrogance of the main character, as well as the familiar example of a greedy Romanian peasant, completely ruins it for me.
If you happen to like this book, good for you, I respect that and I get it more or less. Unfortunately, I didn't and it's the type of firm "Helllll Naw!" on every front.
And this is coming from a person who sometimes reads - and finishes reading - really badly written alien porn out of stubbornness and sheer boredom.
So, may God have mercy on your souls if you read this atrocity of a book or if you have to read this for school.
I did.
I had to.
Because tough teacher.
Because exams.
Do you have any idea how many cringy faces I'd made while reading this?
Well, for starters there was this:
Then I kinda - unconsciously - switched to something like this:
My poor dad probably thought that the end of semester stress for finally getting to me. Or that I was having indigestion or something. I still taste bile when I think about it.
And do you know how people reacted to this piece of...
... book(?) for a lack of better word, when it was published back in the good ol' days?
With enthusiasm.
Yea...
It was even called a spectacular evolution as far as Romanian novels are concerned. Critics saw it as a grand victory of Romanian Literature. Look, I'll even write it all in caps lock.
GRAND VICTORY OF ROMANIAN LITERATURE.
Now, don't you just feel slightly nauseous after finding out all this outrageous info? That is, of course, if you had to suffer through it heroically like I did.
SPOILER ALERT
Cause I do.
I still do.
It's been years since I had to painfully go through this monstrosity. And do you know what was the first thing I did after finishing high school?
No, I didn't drink myself under the table - although I do recall it was pretty tempting at some point.
I also did not hurry up to go grab my diploma because sleep is important, I hate mornings with a vengeance and the blasted ceremony was at 9 a.m. And it was damn hot outside.
No, Sir (Or Madam - I'm not discriminating here)
The first thing I did was make strawberry jam in the back of my yard while using this book as kindling. Fortunately for my mental health it was not a new, pretty, collection edition otherwise I most likely wouldn't have done it.
I am also very much not messing with you right now. I burned that book. I hated it. I disliked Ion. Everything about him, from A to Z. I disliked how the women were mere stepping stones and had no value aside from the one given to them by their dowry - sure, an accurate portrayal to that time period and peasant lifestyle, but still... the writing style was atrocious. But more importantly, God, how I hated Ion.
And all this is coming from a devoted book lover who gets actual hives when she sees dog ears on book pages or paragraphs underlined with colorful markers.
Fucking philistines, marking books like that...
Well, to sum it up in a gif case I wasn't clear enough, this book is:
Don't read it if you can help it.
Seriously.
I could have aced that test just by learning the textbook commentaries instead of suffering through this. I could go into details and mention the exact parts that I hated and which made this such a poor, atrocious read, but to be fair the bad parts are mostly a continuous part that forms the entire book, beginning to end. This is, of course, subjective and entirely my opinion which has definitely not been influenced by the fact that this was a mandatory read and a possible exam subject. I did have mandatory reads which I loved because I thought that the plot/characters/writing style was brilliant.
This was fucking not one of them.
On the bright side, the strawberry jam was a success, so I guess there was a silver lining to the whole affair in the end.
On a more serious note - and it begs repeating-, Ion is legitly . He and the poor girl is then just because that arrogant, greedy cretin .
Which is a pretty weird kink to have, but hey... I've honestly heard of far worse ones.
And before you ask, I do mean the land and that is no metaphor. Like legit for the land itself; I'm pretty sure that if he could - uncertain if he did/tried since the book didn't mention such a thing but I have my doubts-
September 16, 2023
ion era pământsexual
October 10, 2022
ce face lipsa de pula dintr o femeie
January 10, 2026
traumatizant
January 22, 2020
Daca as putea i-as da 0☆, dar nu e posibil:)
August 10, 2022
I dont like my teacher
February 13, 2023
tortured myself with this one
August 13, 2022
scârbos
October 4, 2023
//poți să numeri pe degete persoanele sănătoase din cartea asta
"Sub sărutarea zorilor tot pământul, crestat în mii de frânturi, după toanele și nevoile atâtor suflete moarte și vii, părea că respiră și trăiește."
"Ce să mai închipuiești drame și tragedii pentru glorie, când în fața ta se desfășoară tragedia unui popor întreg, mai dureroasă în muțenia ei decât orice născociri romantice?"
"El era azi omul cel mai fericit de pe pământ. Ziua de mâine cine știe ce o mai aduce. Grijile și necazurile sunt veșnice, pe când fericirea e atât de nestatornică."
"Dacă n-ar fi necunoscutul în lume, viața omului n-ar mai avea niciun farmec."
"Și parcă totdeauna în lucrurile mărunte și neînsemnate pricinuiesc prăbușirile grele, ca și când omul, mândru și încrezător în puterile lui, ar fi o jucărie și poate mai puțin în mâna unei tainice și înfricoșătoare ființe stăpânitoare."
"Niciun paradis nu e frumos ca acela pe care și-l zugrăvește omul în sufletul său."
"Fericirea e clădită de închipuirea fiecăruia și fiecare și-o potrivește ca o haină. Poate că eu sunt croitor prea neîndemânatic."
"Peste zvârcolirile vieții, vremea vine nepăsătoare, ștergând toate urmele. Suferințele, patimile, năzuințele, mari sau mici, se pierd într-o taină dureros de necuprinsă, ca niște tremurări plăpânde într-un uragan uriaș."
//dna Herdelea - girlboss
"Sub sărutarea zorilor tot pământul, crestat în mii de frânturi, după toanele și nevoile atâtor suflete moarte și vii, părea că respiră și trăiește."
"Ce să mai închipuiești drame și tragedii pentru glorie, când în fața ta se desfășoară tragedia unui popor întreg, mai dureroasă în muțenia ei decât orice născociri romantice?"
"El era azi omul cel mai fericit de pe pământ. Ziua de mâine cine știe ce o mai aduce. Grijile și necazurile sunt veșnice, pe când fericirea e atât de nestatornică."
"Dacă n-ar fi necunoscutul în lume, viața omului n-ar mai avea niciun farmec."
"Și parcă totdeauna în lucrurile mărunte și neînsemnate pricinuiesc prăbușirile grele, ca și când omul, mândru și încrezător în puterile lui, ar fi o jucărie și poate mai puțin în mâna unei tainice și înfricoșătoare ființe stăpânitoare."
"Niciun paradis nu e frumos ca acela pe care și-l zugrăvește omul în sufletul său."
"Fericirea e clădită de închipuirea fiecăruia și fiecare și-o potrivește ca o haină. Poate că eu sunt croitor prea neîndemânatic."
"Peste zvârcolirile vieții, vremea vine nepăsătoare, ștergând toate urmele. Suferințele, patimile, năzuințele, mari sau mici, se pierd într-o taină dureros de necuprinsă, ca niște tremurări plăpânde într-un uragan uriaș."
//dna Herdelea - girlboss
February 6, 2017
A novel that has to be mandatory in order to be read.
It is doubtful this has anything more than a vague resemblance with the real life, as Rebreanu always posed as an educated man. He resembles Vasile Alecsandri who was a militant for the ending of the Rom slavery, yet, as George Călinescu remarked "he would not have a gypsy at his table."
The novel is badly written. And the author knows his limitations. This way he suggests in description what he can't put into action, meaning almost all the action. This way he describes one man with "a white, but youthful mustache." How's a youthful mustache? Another one has a soft (meaning kind) heart, "like wax." How do we know that? Does he do something to advance the action? No, but he has never beaten his wife in over 20 years. Muddled in the low quality descriptions so appreciated in that era, the racism and misogyny of Rebreanu explode in every chapter. Yes, probably that was the standard for those dumb illiterate peasants. Still, the real women were much more than simple furniture to which the poor men were bound by contract: if you f*** her, you have to take her home.
And reading the comments so far the reaction seems well synchronized: most men are delighted of that wife beater alcoholic wimp world that gives authority based solely on genitals. And even more interesting, at least on the first page, all bad reviews come from women.
Bottom line: a propaganda book which resisted mostly because of that. Romania has just tripled its territory and there was a need to have a certain romantic image of the future canon fodder. The real life equivalent of Ion was exhausted and without much reason. His reason was alcohol, fury against the weaker and submission when confronted with authority. He was smelling of feces from at least half a dozen species and of stale urine of about the same number of species. In this novel the Santa Klaus of peasants does reason and the reader is left with the assumption that Ion is reasonably clean.
It is doubtful this has anything more than a vague resemblance with the real life, as Rebreanu always posed as an educated man. He resembles Vasile Alecsandri who was a militant for the ending of the Rom slavery, yet, as George Călinescu remarked "he would not have a gypsy at his table."
The novel is badly written. And the author knows his limitations. This way he suggests in description what he can't put into action, meaning almost all the action. This way he describes one man with "a white, but youthful mustache." How's a youthful mustache? Another one has a soft (meaning kind) heart, "like wax." How do we know that? Does he do something to advance the action? No, but he has never beaten his wife in over 20 years. Muddled in the low quality descriptions so appreciated in that era, the racism and misogyny of Rebreanu explode in every chapter. Yes, probably that was the standard for those dumb illiterate peasants. Still, the real women were much more than simple furniture to which the poor men were bound by contract: if you f*** her, you have to take her home.
And reading the comments so far the reaction seems well synchronized: most men are delighted of that wife beater alcoholic wimp world that gives authority based solely on genitals. And even more interesting, at least on the first page, all bad reviews come from women.
Bottom line: a propaganda book which resisted mostly because of that. Romania has just tripled its territory and there was a need to have a certain romantic image of the future canon fodder. The real life equivalent of Ion was exhausted and without much reason. His reason was alcohol, fury against the weaker and submission when confronted with authority. He was smelling of feces from at least half a dozen species and of stale urine of about the same number of species. In this novel the Santa Klaus of peasants does reason and the reader is left with the assumption that Ion is reasonably clean.
Displaying 1 - 30 of 719 reviews