Prejudecăți. O iubire interzisă este ecoul unei iubiri răscolitoare ce răsună puternic în sufletele a doi oameni și dă viață unui univers al emoțiilor în care dragostea învinge orice obstacol. Într-o lume atât de complicată, uităm cât de simplu e să iubești omul de lângă tine. Iar Alina, o tânără învățătoare, simte asta pe propria-i piele de îndată ce-l cunoaște pe el, un avocat cu o etnie diferită care naște controverse în mintea oamenilor. Alina are de făcut o alegere, însă la răscrucea dintre judecata altora și propriul suflet, nicio piedică nu mai contează, iar iubirea e sortită să învingă. Povestea prinde viață sub ochii tăi și te ademenește prin puterea autoarei de a creiona o iubire pe cât de interzisă, pe atât de înfloritoare, într-un peisaj pur românesc.
Translation widget on The blog!!! O lectură care nu-ți permite nici un moment de pauză, savurezi povestea pe nerăsuflate, sperând ca problemele celor doi să se termine curând. În același timp, am fost conștientă că acest cuplu va avea de luptat cu prejudecățile celor din jur, cu obiceiurile și legile rrome, cu privirile dezaprobatoare ale celor din jur Recenzia mea completă o găsiți aici: https://justreadingmybooks.wordpress....
O carte pe care nu am putut să o las din mână până nu am terminat-o de citit. Mi-a plăcut tare mult cum au fost conturate personajele și cum au evoluat acestea pe parcursul întregii cărți. Ana a căpătat experință de viață (care îi lipsea cu desăvârșire din cauza principiilor mamei sale) și a învățat să iubească cu adevărat, să treacă peste părerea celorlalți și să țină cont doar de ceea ce își dorea ea . Roly, la rândul lui, a fost ambițios și a făcut tot posibilul să își depășească condiția, să treacă peste prejudecățile oamenilor din jurul său. Împreună au luptat pentru fericirea lor și au dat dovadă de mare curaj. În paralel cu relația Anei și a lui Roly, s-a dezvoltat relația dintre Dana și Cristi, o pereche frumoasă care a avut de trecut prin propriile încercări. Ce mi-a mai plăcut foarte mult la această carte a fost faptul că au fost redate situații reale din viața de zi cu zi și, după o astfel de situație, pusă o întrebare care să te facă să te gândesti dacă e așa sau nu, ori dacă tu ai făcut/ai trecut vreodată prin ceva asemănător. ”De ce un sentiment atât de frumos, cum este iubirea, aduce atâtea complicații și durere?” ”Ne luăm după legi nescrise de ani de zile și nu ne preocupăm de trăirile noastre, ci de ceea ce vor crede cei din jur despre asta? De ce se observă praful din curtea vecinului și ignorăm pe cel din a noastră? De ce oamenii din jurul tău decid ce și cum e mai bine pentru tine, de parcă te-ar cunoaște mai mult decât tu însuți?” O carte pe care o recomand din suflet!
Când am început să citesc romanul Simonei Lungu, mă așteptam să fiu întâmpinată de o luptă între doi îndrăgostiți și lumea din jur. Am găsit, în schimb, un du-te - vino între cei doi, un schimb continuu de replici tăioase fără sens, vorbe grele, conflicte forțate și acuzații nefondate, scoase din burtă sau exagerate.
Protagonista alege să predea la o școală dintr-un sat aflat la distanță prea mare de casă, - lucru care o nemulțumește pe mama acesteia - unde îl întâlnește pe Roly, un bărbat de etnie romă, avocat.
Începutul romanului sună cam așa: După ce vizitează școala și își găsește pe ultima sută de metri un loc în care să stea (??) Alina alege să meargă la discotecă alături de noua sa prietenă, Dana, unde are parte de pipăieli, priviri și atenți nedorite din partea bărbaților de acolo. După o oră în care prietena sa dispare fără urmă, Alina hotărăște revoltată să părăsească locul și să iasă afară, unde este deranjată de faptul că un bărbat sprijinit de perete nu îi acordă și el atenție - în condițiile în care mai devreme era indignată de acest lucru.
În abordează și îi cere să o ducă acasă. Abia mai târziu realizează greșeala făcută, și anume faptul că se află în pustietate cu un străin și începe să fugă, acuzându-l de inteții de viol.
Dialoguri forțate, cuvinte grele aruncate de nicăieri, strădanii inutile prin care cei doi încearcă să se facă geloși unul pe celălalt.
M-am bucurat, totuși, că începând cu pagina 80 și ceva, lucrurile au început oarecum să revină la normal. Personajele au fost mai naturale și mai umane, dialoguri au primit încet-încet mai mult sens. Mai târziu, însă, lucrurile au luat-o din nou pe arătură.
Am fost foarte dezamăgită de modul în care a fost prezentată povestea. Ideea a fost bună, intrigantă, însă modul în care a fost abordată a lăsat mult de dorit. M-au deranjat enorm personalitățile create și nu am reușit să mă atașez de nici unul dintre personaje. Povestea de viață a Danei a fost oarecum interesantă, am reușit să rezonez cu ea și să îi înțeleg deciziile și dorințele față de Cristi, de aici și numărul de stele pe care l-am acordat. A fost o poveste de viață cu care oricine s-ar putea confrunta la un moment dat, orbit de iubire.
Recomand? Nu recomand? Niciodată nu am fost mai confuză de atât.
Sincera sa fiu la început sa spun undeva pana la pagina 100 singurul motiv care ma ținea sa nu ma las de carte a fost speranță ca o sa fie mai ok, nu pot spune ca e o carte strălucită, am citit carti mult mult mai bune și totuși mi a plăcut o mica parte, îmi place foarte mult ideea cărții și sunt sigura ca putea sa iasă ceva mult mai bun.Nu ii înțeleg reacția Alinei când afla ca Roland este de etnie roma, totul mult prea dus la extrem din punctul meu de vedere, violenta este trezenta si încurajată, lucrurile se intampla mult prea rapid, după ce este jignita și considerata o prostituata ea își pierde virginitatea cu el după ce a așteptat 19 ani. Îmi placea Dana ca persoana chiar dacă nu suportam ideea ca știind de existenta celeilalte femei ea a acceptat sa fie folosita în acest hal sa se ROAGE sa fie aleasa ba chiar să recurgă la formarea unui copil în stadiul in care el urma să se căsătorească, consider ca nu s a respectat pe ea ca persoana, ca femeie, mi se pare ca l a forțat pe Cristi despre care nu știu sigur ce sa zic, un prieten bun dar cam atât, se juca cu 2 în același timp și sincera sa fiu nu am înțeles deloc de ce. Tatăl Alinei merită mult mai mult decât pe mama acesteia și chiar eram curioasa sa aflu ce s a intamplat cu cei 2. Autoarea susține ca nu are nimic cu romii și în același timp arata partea in care Alina este scuipata, batuta și jignita de niște femei de aceasta etnie, ceea ce se putea întâmpla și din partea unor Romance asa ca totul se bate cap în cap din punctul meu de vedere dar chiar și asa mi ar fi plăcut sa citesc partea în care cei 2 se căsătoresc. După ce Alina este jignita și umilita își dă seama că este indragostita de el, cum nu știu sincera sa fiu, povestea mi se pare una forțată și după cum am mai spus imi place ideea dar sunt sigura 100%ca putea ieși ceva cu mult mai bun.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Acțiunea a fost mult prea grăbită, pentru gustul meu, cât și modul în care a evoluat relația dintre personaje. Subiectul poveștilor de iubire de aici mi-a plăcut, însă stilul autoarei nu m-a prins. Mi-a plăcut mai mult ,,Întoarce-te la mine".
O carte ce are în prim-plan o poveste de dragoste frumoasă, între doi tineri care se zbat pentru a-și putea construi o viață împreună în ciuda etniilor diferite. Am simțit totul, cot la cot cu protagoniștii. De câteva ori m-am supărat pe Roland, dar mi-a trecut. Pe lângă povestea lor impresionantă, mai întâlnim una. Cea dintre Dana și Cristi- genul de persoană care ține foarte mult la promisiuni și să facă ceea ce este corect, chiar dacă prețul pe care îl plătește este nefericirea lui și a persoanei pe care o iubește. Situațiile pe care le au de înfruntat protagoniștii, dar și prietenii lor, uneori sunt simple, alteori complicate de membrii de familie. O poveste minunată pe care o recomand tuturor.
Prejudecăți este cartea care aduce in prim plan interacțiunea dintre doua etnii ... Roland un baiat țigan se îndrăgostește de Alina o tânăra românca care dupa terminarea școlii prinde un post undeva la tara intr-un sătuc.. Autoarea ne prezintă o poveste de dragoste aparent imposibila care încearcă sa treacă peste prejudecățile oamenilor , peste concepțiile pe care le avem vizavi de o alta etnie , tradiții adânci înrădăcinate Dragostea dintre Roland si Alina este una cu năbădăi , tumultoasa care te tine cu sufletul la gura .. Subiectul este unul inedit , iar Simona Lungu stie sa te țină acolo in magia poveștii.. Subiectul fiind totuși foarte ofertant mi-ar fi placut ca autoarea sa insiste, sa “sape” mai adânc . Una peste alta este o carte frumoasa care se citește ușor si te lasa cu un zâmbet pe buze.
Prima oară am întâlnit autoarea prin seria „Întoarce-te la mine”, o duologie care mi-a plăcut foarte mult și pe care o recomand cu drag. Datorită acesteia am vrut să încerc și alte cărți scrise de autoare și îi mulțumesc Andreei pentru că mi-a dăruit cartea de ziua mea. În această carte autoarea pune în evidență două persoane care vin din lumi complet diferite și care se îndrăgostesc, dar lumile din care aceștia fac parte și mai ales familile lor le pun mereu piedici în relație sau îi fac pe ei să-și pună singuri. Relația lor a început printr-un moment foarte amuzant, iar cartea s-a terminat cu unul foarte frumos. Cartea mi-a plăcut foarte mult, dar relația du-te vino m-a făcut să-i dau o notă mai mică de 4.
Ce carte si ce poveste. Am asteptat aceasta carte cu sufletul la gura si la fel ca celelalte carti scrise de Simona Lungu, ma refer la Intoarce.te la mine, nici aceasta carte nu m.a dezamagit. Am citit.o in 2 zile pentru ca nu o puteam lasa din mama. Este o carte despre problemele actuale ale tinerilor din ziua de azi, despre cum sunt vazute si judecate de catre cei din jur cuplurile de diferite natii complet diferite. Astfel aflam povestea Alinei, tanara de 19 ani care vine de la oras la sat pentru a fi invatatoare. Este fericita ca scapa de sub jugul mamei, care din nefericire copilul trebuie sa faca ce spune ea, si sa iubeasca pe cine crede ea ca este potrivit. La sat insa, Alina il intalneste pe Roland. Desi relatia lor incepe cu stangul, iesind de la discoteca ea il abordeaza sa o duca acasa, el o vede imbracada provocator crede ca este o prostituata care cauta clipe de placere. Insa incet incet intre cei doi iau nastere sentimente puternice Ulterior afla ca el este tigan si ca va trebui sa se insoare cu o tiganca aleasa de familia sa. Roland este avocat, este judecat tiganeste, va trebui sa achite o suma de bani, dar se va putea casatori cu Alina. Amandoi nu au incetat nici o secunda sa creada in sentimentele lor, au luptat pentru sentimentele lor calcand peste parinti si inghitind vorbele lor de ocara. Finalul este bestial: dupa nunta Alina locuieste in casa rudelor lui Roland, se imbraca ca o tiganca si invata obiceiurile lor. Anul scolar se incheie, ea va avea un nou job alaturi de casa din oras si afla ca vor avea un copil. Ador happy ends si aceasta carte a avut unul pe masura. Recomand aceasta carte
📌Prejudecăți este o carte despre o iubire interzisă și despre prejudecățile celor din jur.
📌 Alina, o tânără învățătoare pleacă de la oraș și merge la sat pentru un loc de muncă la o școală. Aici îl întâlnește pe Roland, un avocat rrom. Se îndrăgostesc foarte repede unul de anul, dar din cauza prejudecăților, cei doi sunt nevoiți să-și ascundă relația până când relația lor este aflată de toții oameni din sat.
📌Nu mi-a plăcut absolut deloc această carte, deoarece acțiunea a fost grăbită, iar faptele personajelor nu au fost naturale, mai degrabă puerile au fost. Eu una nu cred că accepți să locuiești cu prima persoană care îți propune asta și de asemenea când te duci în alt loc pentru un job, prima dată îți cauți un loc de dormit, după părerea mea. De asemenea Alina îl întâlnește pe Roland la un discotecă când nu avea cine să o ducă, iar ea l-a rugat să o ducă el. Nu rogi un străin să te aducă acasă, dacă nu vrei să pățești ceva rău. Nici nu m-am mirat că Roland a crezut că e o invitație și era cât pe ce să o violeze. Nu am rezonat deloc cu personajele și nu le-am înțeles acțiunile. Ideea cu prejudecățile este drăguță, dar autoarea nu a știu cum o pună în valoare. După părerea mea, cred că s-a grăbit cu publicarea acestei cărți. Am înțeles că Întoarce-te la mine scrisă de aceeași autoare este mult mai bună, chiar dacă nu am citit-o și cred că a scris-o înainte acelor două cărți, așa că mi-ar fi plăcut să o rescrie sau să o editeze mult mai mult și după să o publice. Din păcate mesajul cărți nu a fost bine pus în valoare și nu a ajuns la mine.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Am trăit încă de când eram mică în vecinătate cu rromii și mereu m-au fascinat hainele lor colorate și tradițiile, bănuții din păr ai femeilor și pălăriile drăguțe, dar ciudate ale bărbaților. Unchiul meu a avut prieteni rromi și am mâncat la aceeași masă cu ei de atâtea ori...și m-au fascinat prin...nu știu...modul în care îi tratează pe cei din jur. Mi-a plăcut atât de mult cartea! Am râs copios, m-am emoționat, am plâns în hohote și am țipat prin toată curtea ( ceea ce nu le-a picat bine vecinilor mei ), dar m-am pierdut în povestea și l-am iubit atât de mult pe Roly. Mi-a plăcut atât de mult că Alina e o femeie puternică și nu ține cont de prejudecăți! Mi-a plăcut că Simona Lungu a pus accent pe faptul că îi judecăm degeaba pe toți oamenii din această etnie. Mi-a plăcut că am reușit să citesc o carte care a apărut întâi pe Wattpad. Felicitări, Simona! M-ai cucerit, pentru că mereu m-au atras cărțile care abordează subiecte legate de rromi și pentru că mereu am fost fascinată de cultura lor, de tradiții... până și de limba lor.
Ii voi da 3 stele pentru ca subiectul a fost acceptabil si pentru ca pe alocuri m-a facut sa zambesc. Dar per total mi s-a parut scrisa pe graba, stangaci. Sare de la o idee la alta pe alocuri, de la dialog la monolog, la descriere. Nu de putine ori am recitit paragrafele ca sa inteleg unde termina personajul de vorbit si unde incepe urmatoarea actiune.
Încă de la primele rânduri am avut senzația că am mai citit această poveste, și nu m-am înșelat. Am citit-o de două ori în urmă cu trei ani și jumătate pe o platformă. Am iubit și iubesc această poveste, însă întâmplarea ciudată este faptul că am cumpărat romanul fără să știu despre ce e vorba. Și Doamne sunt fericită să o am fizic, pentru că m-a ajutat să văd cât de mult m-am îndepărtat de mine în ultimii ani fără ca măcar să-mi dau seama.
Alina și Roly, ne învață să dăm deoparte prejudecățile și să trăim iubirea, să ne învăluim cu iubire și să ne luăm forța și curajul din ea, din brațele ei. Înainte să judecăm și să punem o etichetă pe fruntea cuiva e bine să cunoaștem sufletul ce se ascunde în spatele unui chip, să cunoaștem omul din spatele unei etnii. Un roman plin de iubire, șicanări, durere, speranță și mai ales curaj. Curajul de a iubi sincer dincolo de...frică, lume și prejudecăți.
Subiectul interesant, dar totul se intampla mult prea "pe repede înainte ", as fi preferat sa se insiste pe anumite detalii. Nu mi-a plăcut ideea începutului de relație, mi s-a părut trasa de par. Mi-a luat ceva timp sa simt emoția cuplului, sa "cred" în sentimentele lor. Având în vedere ca narațiunea se realizează la persoana I, ar fi trebuit sa vibrez odată cu Alina, lucru care s-a întâmplat abia spre final. Ii acord 3 stele cu indulgență.
Am ales sa ii dau trei stele, pentru ca au existat lucruri care nu au fost tocmai pe gustul meu. Povestea e una interesanta la început, dar cuprinsul lasa de dorit. Sfarsitul a fost unul fericit, da, dar cred ca inainte de asta ar fi trebuit sa se întâmple alte lucruri
M-am identificat cu Alina, personajul principal! Și eu am fost detașata într - o localitate rurală și a trebuit sa locuiesc acolo. Adaptarea a fost dificila, dar și comică, în anumite situații, asemănătoare cu cele din poveste, probabil de aceea mi-a și plăcut atât de mult.
Am citit-o intr-o zi și o noapte. Dar aveam mai multe așteptări de la dragostea unui țigan. Așteptam mai mult...exotism, mai palpitant. De aceea am și citit-o atât de repede, tot crezând ca se aprinde o flacăra. Dar a fost un focului mocnit pana la final.
Una dintre cele mai interesante povești autohtone. Personajele par a fi chiar unii dintre consătenii mei, iar glumele întocmai ca la o reuniune de-a noastră. 👍