Darul lui Serafim

by Simona Antonescu

Romanul Darul lui Serafim leagă trei povești istorisite pe trei voci diferite, care introduc cititorul în atmosfera anilor nebuni ai jazz-ului, ai epocii în care se naște viteza și încep să moară vechile convenții sociale, într-o Românie modernă, doar în aparență calma și prosperă.

Actori principali: Nicolae Malaxa, unul dintre cei mai mari industriași români din perioada interbelică, producătorul locomotivelor Malaxa, inginer talentat și figură politică foarte controversată a acelor ani; o candidată la titlul de Miss Romania 1932, în concursul organizat de revista Realitatea ilustrată; o familie de aristocrați bucureșteni, cu un destin tragic, și toți membrii săi strînși în jurul celor doi băieți de vîrstă școlară.

Ce au în comun toate aceste personaje?

Răspunsul îl știe numai Serafim, batrînul cerșetor cu puteri tainice care străjuiește, în noaptea de Vovidenie a anului 1932, impunătoarea biserică a Amzei.

Genres: Romanian Literature, Romania, Historical Fiction

300 pages, Paperback

First published March 1, 2016

Reviews

[Adriana · Rating 5 out of 5]

Doamne, Dumnezeule mare! Păi e frumos ce mi-aţi făcut, doamnă Simona?

Adică: la început mă purtaţi pe aripi de poveste, folosind cuvintele acelea magice cu miros de cozonac şi mobilă veche pe care le aruncaţi, cu eleganţă, pe fiecare pagină. Mă faceţi să-mi fie dor de strămoşii pe care nu i-am cunoscut, dar care mă privesc de undeva, din spatele unor perdele imaginare.

Apoi îmi desfăşuraţi sub ochi toată frumuseţea şi decadenţa României interbelice (oare v-am spus că mi-ar fi plăcut să trăiesc în acea perioadă?)

Apoi mi se îngreunează sufletul şi îmi rod unghiile de nelinişte, căci întâlnesc o familie greu încercată şi mă simt, efectiv, în mijlocul acţiunii, neştiind cum să dau o mână de ajutor...

Iar apoi: zbang! Finalul. Finalul ăla total neprevăzut, care m-a lăsat ca tâmpită mai bine de zece minute după ce-am închis cartea.

Păi treabă-i asta, doamnă Simona? Vă jucaţi aşa cu cititorul? Şi mai vreţi să vă citim cărţile...

Glumesc. Evident, o să vă mai citesc şi recitesc cărţile. Pentru că m-aţi cucerit iremediabil.

[Stela · Rating 3 out of 5]

Motivul pentru care și-a botezat Simona Antonescu „roman” cele trei nuvele ale ei adunate în Darul lui Serafim are probabil o oarecare legătură cu definiția din ce în ce mai laxă pe care o primește această specie literară (pe care postmodernismul a transformat-o oricum în al patrulea gen). De fapt, structural opera respectă tiparul binecunoscut al poveștii în poveste, fiind, dacă vreți, un fel de Hanu Ancuței cu hangița transformată în Serafim și hanul în umbrelă 😊.

Acum, dincolo de glumița mea care zău că nu s-a vrut malițioasă, cartea se citește bine, autoarea avînd un talent narativ real și o mare dibăcie în surprinderea atmosferei de epocă. Deși cele trei povești sînt inegale valoric, bipolarismul Elizei Moruzi-Slătineanu nefiind tocmai convingător, iar bildungsromanul lui Nicolae Malaxa avînd ceva artificial, de operetă (da, ați ghicit, cel mai mult mi-a plăcut a doua poveste, chiar dacă relația dintre Aglăița și Magda amintește oarecum - nefericit- de personajele Elenei Ferrante), echilibrul narativ este menținut de cerșetorul Serafim, interesant nu numai pentru că servește de cîrlig narativ între cele trei "nuvele", ci și pentru că readuce la viață acel București magic din perioada interbelică, unde bătăile cu flori la șosea și misterele de pe strada Mîntuleasa și concertele particulare din, de exemplu, muzică de Bach, erau evenimente miraculoase ale unei lumi crepusculare.

Într-un fel, Darul lui Serafim mi s-a părut că seamănă cu Pe aripile vîntului: același ton nostalgic, aceeași idealizare a unei lumi defuncte cu o upper class responsabilă și plină de demnitate, în concluzie, același motiv ubi sunt evocînd o societate peste care tăvălugul istoriei a trecut necruțător, spre marea jale, literară sau nu, a urmașilor ei, care se refugiază cu gîndul acolo ori de cîte ori vor să mai scape de vulgaritatea cotidianului și să se asigure că avem totuși modele de urmat.


Nu pot să închei fără să mă refer la cronica Doinei Ioanid, apărută în Observatorul cultural și care pare să justifice și ea, prin superficialitatea flagrantă, această dorință de refugiu într-un trecut aurit. Am mai spus-o și cu altă ocazie, este inadmisibil să publici o recenzie (mai ales într-o revistă cu oareșce pretenții) fără să verifici dacă afirmațiile tale sînt în conformitate cu textul analizat, dînd astfel impresia de lectură de mîntuială, în diagonală. Penibila confuzie între Luca și Matei încheie o cronică searbădă, constînd mai ales din rezumate, și alea ezitante. Zău că asemenea comentarii școlărești fac mai mult rău unei opere decît o critică oricît de acerbă, dar bine documentată. Iar atunci cînd opera chiar merită citită, cum e cazul cărții de față, te cuprinde tristețea aia iremediabilă în fața acestui mod opac și tern de a recepta textul.

[Irina Subredu · Rating 4 out of 5]

tare, tare frumoasă

[Mirela · Rating 4 out of 5]

Citind-o pe Simona Antonescu te simti din nou copil pierdut printre povestirile Şeherezadei.
„Întâlnirea, încă din această lume, a generaţiilor îndepărtate în timp are ceva magic în ea. Privirea unui străbunic de-o vârstă cu vremea, uitat pe această lume de o moarte prea ocupată, către un strănepot de curând ridicat în picioare în neam, este incărcată de privirile curioase ale altor si altor străbuni, trecuţi la cele veşnice. Mai apropiat de morţii familiei decât de cei vii ai ei, străbunicul încă în viaţă le imprumută ochii obosiţi şi altfel deveniţi cam nefolositori, pentru ca – prin ei – străbunii de dincolo să-şi poată vedea lăstarul acesta care continuă un lanţ început odinioară de ei.”

[Roxana Cora · Rating 5 out of 5]

Este o adevarata placere sa citesti cartile Simonei Antonescu. Povestioarele se leaga atat de frumos, ai senzatia ca totul este viu, ca traiesti in mijlocul personajelor. M-a placut mult!

[Bibliotraveller · Rating 5 out of 5]

"Rar ai de ales între alb si negru (.). Mult mai ades, alegerea o faci între felurite nuanțe de gri. Nu-i ușor. Uită-te și tu în jur, câți renunță să-și mai facă alegerile, de frică să nu fie mai apoi trași la răspundere."

[Cris · Rating 3 out of 5]

Nu am simțit niciodata curiozitatea să o citesc pe Simona Antonescu, chiar dacă toate recenziile îi erau favorabile. Iată că mi s-a acordat ocazia, iar concluzia mea este că instinctul nu m-a înșelat de această dată.

Am ales această lectură pentru că este una dintre cele mai mici cărți ale scriitoarei, am vrut sa fie o mostră înainte de a decide dacă voi mai continua cu ceva muuuult mai voluminos. Mdea, nu voi mai incerca 😅

Nu știu cât de reprezentativ este acest roman stilului scriitoarei, știu doar că am citit destul de des că în lucrările sale se găsesc anacronisme grosolane, dar eu nu sunt expertă în istorie și nu asta ar fi problema la mine, ci profunzimea pe care mă aștept să o găsesc într-o carte.
Cu părere de rău, nu am găsit deloc acest lucru în "Darul lui Serafim", ci doar niște personaje neconturate, șterse, povestiri în povestiri în povestiri în povestiri în ramă într-un context interbelic, ușor stângaci prezentat.

Trei fire narative care se intersectează forțat cu trei expuneri diferite, care nu au reușit să mă atragă nicio secundă, am fost tentată de câteva ori să renunț, dar am vrut să-i înțeleg farmecul despre care vorbește toată lumea.

[Tania Moroi · Rating 5 out of 5]

Cucerită iremediabil de măiestria autoarei, care reușește să redea minunat evenimentele României interbelice prin conturarea unor personaje extraordinare, care prin farmecul său dau viață istoriei.
Am simțit îmbrățișarea caldă și grijulie a strămoșilor, am urmărit firea rebelă a sclipitorului tineret bucureștean, am descoperit spiritul descurcăreț celui mai cunoscut și talentat industriaș român, m-am întristat la dezvăluirea tragediei unei familii de aristocrați. Și desigur, m-a impresionat personajul înțeleptul Serafim, purtătorul de noroc, care
leagă armonios șirul întâmplărilor prin înțelegerea neomenească a lucrurilor .
Recomand cu mare drag ❤️

"Rar ai de ales între alb și negru. Mult mai des, alegerea o faci între felurite nuanțe de gri. Nu-i ușor. Uită-te și tu în jur, câți renunță să-și mai facă alegerile, de frică să nu fie mai apoi trași la răspundere."
"Fără pietre de încercare, nu crești. Nu este vina încercării că cel încercat nu o poate depăși."
"Cel ce știe stăpânește pe cel ce nu știe."
"Atâta vreme cât apa trece prin piatră, voi ajunge unde doresc."

[Jovi Ene · Rating 4 out of 5]

Un proroc-cerșetor-înger este liantul care leagă trei povești frumoase din România interbelică: una despre industriașul Malaxa și istoria familiei sale de origine aromână, care vine de departe, din munții Pindului; una despre concursul Miss România 1932, la care a participat și fiica generalului Vladoianu; a treia despre familia Moruzi Slătineanu și tragedia acesteia.
Nu este un non-fiction, ci un roman îmbietor, care curge simplu și superb, fără a-și propune imposibilul, readucându-ne aminte de timpuri frumoase ale României și de locuri și personaje cunoscute. De citit!

[Laura Frunza · Rating 5 out of 5]

Aceasta carte m-a scos dintr-un "reading slump" de mai bine de-o lună, pur și simplu am devorat-o în trei zile (dacă aveam timp, cred că o terminam într-o zi).
Mi-am dat seama de la început că romanul nu are nicio miză, adică scopul lui nu e să "se întâmple ceva în el", ci este un roman-frescă. N-am citit chiar tot ce a scris Simona Antonescu ca să pot afirma cu convingere că la asta se pricepe ea cel mai bine, dar, Doamne, cât de bine reușește să redea atmosfera unei epoci! Uneori mă întreb dacă nu cumva scriitoarea a descoperit secretul călătoriei în timp pentru că mintea mea de cititor nu pricepe cum poate cineva să picteze în așa detaliu o perioada istorică pe care n-a trăit-o personal, și spun "pictat" pentru că Simona chiar creează imagini vizuale cu ajutorul cuvintelor. Am reușit să văd cu ochii mei (ai minții, ce-i drept) pe Nick Malaxa cărând butoaie de ulei până la tren, pe principesa Ileana concurând la schi la Sinaia, pe Magda dansând pe mașină și pe Aglăița Vlădoianu alegându-si ținutele pentru concursul de Miss, pe Eliza Moruzi la cursele de cai. Am simțit mirosul perelor parfumate vândute la poarta spitalului, am auzit muzica de la patefon la ceaiurile dansante și m-am înfiorat de frigul și ploaia de care se adăpostește Serafim lângă zidul Bisericii.
Eu sunt fascinată de perioada interbelică, așa că am savurat fiecare pagină de descrieri, de divagări mereu spre alte și alte personaje aparent insignifiante, nu m-a plictisit nicio secundă. Recunosc că m-am așteptat ca cele trei povești (Nicolae Malaxa, Aglăița Vlădoianu și Eliza Moruzi-Slatineanu) să conveargă la un moment dat spre un soi de "reveal" (o dezvăluire) care să dea unitate cărții mai mult decât o face personajul cerșetorului Serafim. Nu s-a întâmplat asta, iar finalul năucitor confirma ceea ce dă de înțeles și titlul (chiar dacă mersul poveștilor încearcă sa ne convingă de contrariu) și anume că Serafim  - cerșetorul apostol - este adevăratul protagonist al romanului. Darul pe care îl are Serafim, cel al prevestirii, ne duce cu gândul la Oracolul din Delphi, care părea că vorbește în dodii, doar pentru a bulversa oamenii și a-i face să-și găsească propriile înțelesuri, adesea greșite.
Poate că și aceasta carte ne îndeamnă să luăm din ea ce ne dorim, să ne atașăm de ce personaj dorim, să urmărim ce fir narativ dorim și, mai ales, să ne imaginam ce final dorim.

„Ei vă dictează ce să spuneți, continuă tatăl, încă dinainte ca Aglăița să primească de la domnul ziarist cel peltic și miop de la Realitatea ilustrată discursul, ca și cum ar fi știut, pe căile nebănuite pe care știu părinții. Ei deja au scenariul, iar din voi toate vor tăia și vor ciopli, până când vă veți potrivi pe scenariul lor. La sfârșit, lumea va aclama o marionetă, o păpușă pe sfori despre care va crede că ești tu. Iar tu vei avea un gust amar în gură și-ți vei petrece restul vieții încercând să scapi de minciuna dintâi, de imaginea falsă pe care și-au făcut-o toți despre tine.”

„Ziua mângâia deopotrivă dureri tocite sub talpa obișnuinței și dureri ascuțite de lama celor dintâi timpuri de după nenorocire.”

[Oana · Rating 2 out of 5]

Ne place să ne gândim la interbelic, e perioada aia de aur elogiată de mulți.

Pseudo romanul ăsta forțează epoca. Povestea nu avea nevoie să se întâmple în epoca asta, dar detaliile atât de studiate puse cu mâna, forțate în economia rândurilor, trebuiau expuse. Că și când orice detaliu găsit în faza de cercetare trebuia neapărat inclus în poveste.

Începe cu planul Malaxa, continuă cu cel al Agläiței și forțează pe final și familia Moruzi Slătineanu. Sunt ca trei bucăți de puzzle forțate împreună prin lipiciul Serafim. Fără o noimă anume, fără o temă anume.
Mai rău, niciun plan nu oferă satisfacție. De ce îmi spui toată biografia lui Nick Malaxa dacă singurul lui scop în acest puzzle este să-i spună Agläiței să părăsească locul accidentului? Ce se întâmplă cu aceasta după ce devine Miss în noaptea accidentului, are vreun rol apariția ei sau toate personajele sunt o proptea pentru 294 pagini de descriere a vremurilor de mult apuse?

[Lina Mincev · Rating 5 out of 5]

Simona Antonescu ne oferă, prin Darul lui Serafim, o incursiune captivantă în România interbelică, o perioadă efervescentă, marcată de modernizare, contradicții sociale și destine spectaculoase. Romanul îmbină trei povești distincte, fiecare spusă dintr-o perspectivă diferită, însă toate converg spre un personaj enigmatic – Serafim, bătrânul cerșetor cu puteri misterioase, care pare să țină în mâini firele destinelor personajelor.

Cartea aduce în prim-plan figuri reale și fictive, printre care Nicolae Malaxa, industriașul care a revoluționat industria feroviară românească, o tânără candidată la Miss România 1932 și o familie aristocratică aflată în declin. Prin aceste fire narative, autoarea reconstituie o lume complexă, în care strălucirea balurilor și ritmurile de jazz ascund tensiuni sociale profunde.

Unul dintre punctele forte ale romanului este atmosfera autentică, redată cu minuțiozitate. Bucureștiul interbelic prinde viață prin detalii vibrante – tramvaie care vâjâie pe Calea Victoriei, parfum de iasomie în saloanele elegante, dar și umbrele crizei economice și schimbărilor politice care se apropie amenințător.

Personajele sunt bine conturate, fiecare cu propriile dileme, aspirații și secrete. Fie că este vorba despre ambiția lui Malaxa, frumusețea efemeră a concurentei la Miss România sau melancolia unei familii aristocratice care își vede lumea destrămându-se, fiecare poveste este impregnată de emoție și dramatism.

Serafim, personajul misterios care leagă toate aceste destine, aduce un element de magie și mit în roman, conturând o dimensiune simbolică. În noaptea de Vovidenie, moment cu încărcătură mistică, el pare să dețină cheile trecutului, prezentului și viitorului, oferindu-le personajelor și cititorilor o perspectivă asupra fragilității și inevitabilității destinului.

*Darul lui Serafim* este un roman fascinant, care îmbină realitatea istorică cu fiorul fantastic, oferind o poveste bogată, elegant scrisă și încărcată de nostalgie. O recomandare caldă pentru cei care iubesc literatura cu parfum de epocă și poveștile ce ascund în ele taine nespuse.

[sanda moga · Rating 4 out of 5]

Pot sa spun ca nu m-a dezamagit.
Firul naratiunii a urmarit 3 planuri, cu personaje diferite si cu actiunea in 1932. A fost foarte usor sa intru in poveste deoarece autoarea foloseste un limbaj specific acelor vremuri. Inclusiv modul de a scrie e rupt din acei ani, putin modernizat, doar cat sa nu para demodat.
Mi-a placut si constructia celor 3 planuri, unite intre ele prin Serafim, care nu era inclus in nici unul dar facea parte din toate trei (na!).
As fi zis ca e o carte de cinci stele, dar nu mi-a placut sfarsitul, nu a fost pe gustul meu.
Frumos!

[Luana Rizea · Rating 5 out of 5]

Ce a făcut aici Simona Antonescu??????
A țesut vieți cu fire împletite de mister pe sufletul meu!
Trei destine se desfășoară între rândurile unui roman în care te scufunzi cu totul; atât de frumos scrie Simona, totul vezi, miroși, simți și trăiești!
Am alunecat ușor în perioada de dinaintea anilor 1930, cu inginerul Malaxa și moșii lui care îl călăuzeau, îl îndrumau, am revenit în Bucureștiul domniței românești model, după care am încetat să mai respir, căci totul se dezvăluie treptat, treptat...și începi să vezi unde duce Darul lui Serafim!
Superb! Pur și simplu artă!

[Patricia · Rating 3 out of 5]

Frumoasă prin strădania de a reda epocile trecute,dar parca mai veridic descrise în "Hanul lui Manuc'' și "Fotograful curtii regale". Daca n-ar fi scăpat un anacronism înfiorător,as fi dat 4🌟

[Alexandru Gogoașă · Rating 5 out of 5]

Îmi era dor de o astfel de carte!
Bine scrisa și cuprinzând informații pentru mine neștiute până acum.

[Horia Bura · Rating 3 out of 5]

Bunicel. Segmente cam disparate, legate oarecum forțat într-un roman. Destule clișee de limbaj, dar, în general, un roman cu un background istoric bine construit.

[Ema · Rating 4 out of 5]

Despre ce poate fi vorba, oare, în această carte cu un titlu oarecum misterios? Despre Nicolae Malaxa, un bărbat ambițios și vizionar, care, susținut de linia nevăzută de străbuni din spatele său și dăruit cu șiretenie și fler, a reușit să ajungă unul dintre cei mai bogați oameni ai României interbelice. Despre Aglăița Vlădoianu, fiică de general și o tânără model, pe care prietenii, mari amatori de petreceri și farse, o înscriu la „Miss România 1932” (acum vă întrebați, probabil, cum se desfășura un concurs de Miss în urmă cu mai bine de optzeci de ani). Despre Eliza Moruzi Slătineanu, una dintre cele mai admirate doamne din oraș, care uneori mai încurcă numele băieților ei, iar alteori are crize de panică atunci când sticluța preferată de parfum, demult golită, lipsește de la recensământul matinal al sertarelor.

Ce pot avea în comun acești oameni, în aparență atât de diferiți? Toți trăiesc în Bucureștiul interbelic al anilor 1930, cu atmosfera lui boemă și fermecătoare, adumbrită însă de criza financiară și de aventurile nesăbuite ale regelui Carol al II-lea. Toți au o condiție socială privilegiată, care îi ferește de efectele nefaste ale crizei, în urma căreia familii întregi rămân fără locuri de muncă, trăind de pe o zi pe alta din mila altora. Însă cei trei mai au ceva în comun: niciunul dintre ei nu face un pas important fără să treacă mai întâi pe la bătrânul cerșetor Serafim, despre care se spune că poartă noroc celor care îi lasă în palmă câțiva bănuți.

Romanul are ca punct de plecare o seară rece și ploioasă de Vovidenie, când, în colțul lui de lângă Biserica Amzei, Serafim și-a înjghebat un adăpost umil pentru noaptea ce va să vină. Pornind de la acest nod, reluat la începutul primelor trei capitole, ghemul poveștilor se desfășoară înapoi în timp, purtându-ne prin viețile celor trei personaje, uneori chiar spre începuturi, în momentul urzirii lor. Firele nevăzute ale celor trei istorii se adună în pumnul noduros al cerșetorului Serafim, cel care, deși le întrezărește destinele, nu are nicio înrâurire asupra deznodământului.

Puteți citi aici recenzia mai lungă, scrisă pentru blog: http://lecturile-emei.blogspot.ro/201...

| Blog | Facebook | Instagram |

[Bogdan Ghiurco · Rating 2 out of 5]

O carte ca un album de fotografii de epocă: îți trezește ceva nostalgii, contururile protagoniștilor sunt destul de clare, dar lipsește totuși profunzimea și, exact ca în cazul dagherotipurilor, personajele sunt țepene, iar atitudinile lor, artificiale. Una peste alta, o lectură plăcută, de level 19. Secolul 19.

[Cătălina Vrabie · Rating 3 out of 5]

Eu sunt o mare iubitoare de povești interbelice (deși nu o consider neapărat o perioadă de glorie cum își are faima în mentalul colectiv românesc, tocmai pentru că existau multe tensiuni la nivel politic, economic, social, multe frământări, încep să-și arate colții extremismele, iar corupția pe care o vedem acum exista bine mersi și atunci).

Mi-a plăcut cartea, DAR mi se pare că cele 3 povești nu se leagă între ele natural. Accidentul de mașină în care se întrepătrund cele 3 povești mi s-a părut cumva forțat și/sau slab exploatat. Aș fi apreciat mai mult dacă cele 3 povești ar fi fost de sine-stătătoare într-o carte de povestiri, de exemplu.

Prima parte (cea cu Nicolae Malaxa și povestea strămoșilor lui) mi s-a părut fabuloasă, aș fi citit un întreg roman doar despre familia lor și despre tinerețea lui. Apoi, mi-a plăcut a treia parte, iar finalul mi s-a părut bun, deși nu chiar imprevizibil. Partea a doua mi s-a părut destul de slabă, iar cele două personaje, Magda și Aglăița (ce nume urât, apropo), m-au călcat pe nervi. De asemenea, mi-a plăcut și personajul Serafim.

Ca roman, ar fi putut fi construit altfel (cum am zis, aș fi apreciat mai mult trei povești disparate), dar eu una m-am bucurat de lectură.

[Gratiela · Rating 5 out of 5]

Credeam că nu mă va mai surprinde Simona Antonescu... :) după Fotograful curții regale și Hanul lui Manuc dar m-am înșelat amarnic. Minunată această carte, 3 povești paralele care se întrepătrund frumos, acțiunea fiind preponderent în perioada interbelică în București, însă sunt prezentate și transgenerațional poveștile de viață ale personajelor, cu tot cu bagajul emoțional si psihologic dus mai departe de la străbuni. Limbajul specific epocii evocate ajută la transpunerea in miezul acțiunii. Finalul, nu foarte previzibil, m-a lăsat cu cartea-n mână câteva minute bune să reflectez și să rememorez ultimele zeci de pagini. O doză de misticism dată de prezența lui Serafim, de "vorbele din popor" și de credințele populare românești ale vremii, aduc un plus de culoare întregii cărți.
Recomand!

[Cristina Cuconasu · Rating 4 out of 5]

O construcție geniala, care leaga 3 povesti in care se regaseste cerșetorul Serafim, firul.rosu care le leagă. Prima poveste te coboară în interbelic și în vremurile acelea de demult care multora ne provoacă acea nostalgie după sens, rost și valoare. Ultima poveste, deși desfasurandu-se tot în interbelic e ancorară puternic in realitatea zilelor noastre prin povestea dramatica, cu puternice accente psihologice a familiei înstărite, cu copii, unde mama e din ce in ce mai dezorientată. Cea mai superficială din punctul meu de vedere e povestea a doua, care, deși începe în forță și propune o tema valoroasa, se întinde totuși prea mult diluându-i consistenta inițială. Rămân per ansamblu totuși foarte plăcut surprinsă și decisă sa continui sa caut și să citesc tot ce a mai scris aceasta autoare.

[Stefania Rusu · Rating 5 out of 5]

O altă carte din colecția autoarei care împletește poveștile a 3 personaje interbelice a căror destine se întâlnesc în seara de 21 noiembrie - de Ovidenie, a anului 1932, în plină criză economică. 


Personajele se întâlnesc, ciocnindu-se la propriu, în fața Bisericii Amzei, acolo unde știu toți că îl găsesc pe Serafim. 


Serafim are un dar. 

Prevede viitorul, adică știe sau simte ce se va întâmpla, dar toți ceilalți cred că, pur și simplu, le “poartă noroc”. 


Un bănuț dat lui Serafim îți asigură norocul, succesul oricărei întreprinderi. 


Serafim mi-a amintit de alt personaj - solomonarul lui Florin Chirculescu. 

Un personaj episodic, dar în jurul căruia se construiește întreaga cartea, care dă chiar titlul.


Tare frumos scrie Simona Antonescu. Sunt la a 5-a carte scrisă de ea și nu mă mai satur.

[Cristina Logofatu · Rating 5 out of 5]

A trecut un an de când am citit cartea, dar nu am ieșit de sub vraja ei ... Am citit destule între timp, acelea au fost precum gările asupra cărora privirile nu-ți sunt reținute...Mi-a plăcut mult cum a fost reconstituită istoria familiei Malaxa, poate pentru că prefer istoria și biografiile ... Ar trebui să scriu și că citesc predominant non-ficțiune, texte mai dense, de aceea poate lectura a fost în stilul ,,nu pot lăsa cartea din mână" și a fost lectură de o zi ... Chiar bună...părerea mea

[Miruna Antoneag · Rating 4 out of 5]

“Darul lui Serafim” de Simona Antonescu este un roman parțial istorică ,cu un sfârșit tulburător ce m-a impresionat intr un mod foarte placut prin simplu fapt ca un biet sărman poate fi atât de bun.
Cartea leagă trei povesti ce fac cititorul sa înțeleaga trecutul pe alte căi . Stilul autoarei de a contura poveștile face lectura usoara și plină de necunoscut

[Zaharia Mihai · Rating 3 out of 5]

Devine mai buna pe masura ce trec paginile.
E o lectura usoara care curge lin desi unele descrieri sunt prea pompoase.
Finalul e mult mai bun decat inceputul.

[Larisa · Rating 5 out of 5]

Absolut incantatoare

[Cristian China birta · Rating 3 out of 5]

”Darul lui Serafim” de Simona Antonescu este o carte pe care decizi dacă să o citești sau nu încă de la primele pagini. După mintea mea de degrabă cititoriu (atâta câtă este, desigur), acesta este semnul unui mare autor. Pentru că, dacă vreți, scriitura sa funcționează ca un filtru foarte bine calibrat: dacă îți place din prima ce vezi, mergi înainte și te delectezi; dacă nu, ce rost mai are să pierzi vremea? :D

Mai mult în articolul de pe blog https://cristianchinabirta.ro/2017/06...

[Rianna Dumitrescu · Rating 3 out of 5]

🧑🏻‍💼👩‍❤️‍👨👒👗🪭🌫️🎆🌃🗾🎐🏕️🎡🪻🌷💮🌸🦋📒📔📗📘📕📖📑🧋☕🍹🧁🍰