يقدم دون جوان، إذا نظر إليه بمنظار الحل، على أنه مذنب مدان وعلى أنه منتهك للشرائع يصطدم بمثل القانون. وأيا كان النص المدروس ومهما تكن وجهة النظر المتبناة؛ فإن البطل يعرض علينا دائماً خارجاً على الجميع. وفي حرب ضد الجميع. ولكن بواطن الأمور تظل خافية عليه. ويضطلع الحدث المسرحي النهائي المفاجئ بمهمة إطلاعه على مضمونها، وإبلاغه أبعد ضروب القصاص عن توقعه.
إن قصة دون جوان هي قصة مذنب يتعرض لتجريم شائع في البداية بين الجميع، إنما يظل مستغلقاً عليه، حتى اللحظة التي يجد فيها نفسه ماثلاً أمام جلاء إثمه، وقرار إدانته حين ابتعث تجليات الميت الذي يقوم باتهامه، حينذاك ندرك أن مغامرة دون جوان يمكن أن تروى بدءاً من نهايتها، وأن تؤول انطلاقاً من حلها المأتمي.
Deşi are probabil la origine o veche legendă populară, mitul lui Don Juan se constituie, în sens propriu, în intervalul 1550-1600, la începutul barocului. Iată ce crede Jean Rousset:
„Povestea lui Don Juan este a unui vinovat căruia i se aduce mai întîi o învinuire neclară, pe care el nu o înţelege pînă în momentul cînd, provocînd apariţiile Mortului acuzator, se trezeşte în faţa evidenţei vinovăţiei sau a verdictului. Ne dăm seama astfel că aventura lui Don Juan poate fi povestită începînd cu sfîrşitul şi interpretată pornind de la deznodămîntul ei funebru” (p.20).
În eseul „Tirso de Molina”, filologul Karl Vossler afirmă că Don Juan nu este, de fapt, un răzvrătit în contra ordinii şi puterii legiuite. Dimpotrivă: Don Juan nutreşte opinia că îndurarea lui Dumnezeu e nelimitată, că Dumnezeu iartă totul şi că, prin urmare, poţi păcătui nepedepsit. Prin urmare, păcatul lui NU provine, în primul rînd, din necredinţă şi sfidare, ci dintr-o prea mare credinţă în mila și îndurarea lui Dumnezeu:
„Credinţa lui arogantă în clemenţa lui Dumnezeu îi frînge gîtul...” (Din lumea romanică, traducere de H. R. Radian, Bucureşti, Editura Univers, 1986, p.389).