Les femmes qui lisent sont de plus en plus dangereuses

Frauen, die lesen, sind... #3

by Laure Adler

C’est une lectrice encore plus redoutable et avisée que Stefan Bollmann et Laure Adler introduisent dans ce volume Les femmes qui lisent sont de plus en plus dangereuses, tout en poursuivant l’exploration du thème de la lecture féminine et de sa représentation. La lecture de romans, méprisée par les hommes et considérée par eux comme une perte de temps, commence à porter ses fruits pour les femmes. Des siècles durant, leur addiction à la lecture a été blâmée parce qu’elle était considérée comme une activité désordonnée, manquant de discernement, les incitant à négliger d’abord leurs tâches domestiques, puis leurs devoirs publics : en d’autres termes, c’était une activité immorale, impudique et dépravée. Les femmes qui lisaient, non seulement se mettaient en danger, mais elles étaient dangereuses. En réalité, par leur désir effréné de lecture, elles ont acquis une grande connaissance des hommes et une subtile intelligence de la vie. Paisible, dans un intérieur bourgeois, sous le pinceau de Gustave Caillebotte, solitaire, dans l’entrée d’un hôtel, chez Edward Hopper, dénudée chez Félix Vallotton, la femme, un livre à la main, se pose en militante. De courtes notices incisives accompagnent une très belle sélection de peintures, dessins et photographies présentant des lectrices de toutes les conditions et de toutes les époques.

Genres: Nonfiction, Feminism, Art, France

138 pages, Paperback

Published October 19, 2011

Reviews

[Valeriu Gherghel · Rating 3 out of 5]

Cartea mea (ca și coperta de alături) are un titlu ușor diferit: Les femmes qui lisent sont dangereuses: De plus en plus.

O continuare firească (pentru editori și, la urma urmelor, pentru toată lumea) a seriei care a început, în 2006, cu Femeile care citesc sînt periculoase / Les femmes qui lisent sont dangereuses / Frauen, die lesen, sind gefährlich.

Mai întîi a fost albumul lui Stephan Bollmann. Apoi editura Flammarion s-a gîndit la o versiune îmbogățită cu un eseu introductiv pe tema „legăturilor primejdioase” dintre femei și lectură. L-a scris Laure Adler. Succesul a fost instantaneu și durabil. Și nu e greu de ghicit rațiunea lui. Publicul cititor e alcătuit în special din femei. Nu spun o noutate. Nu insist.

Voi discuta rapid o problemă care mi-a dat mult de furcă o vreme și pe care abia acum am ajuns să mi-o dumiresc. Există o serie de portrete intitulate, cele mai multe, „Maria Magdalena în penitență”. Iată doar trei exemple: Cristofano Allori (după Correggio, originalul - pierdut - se păstra în Gemäldegalerie din Dresda), „Maria Magdalena în deșert” / „Cititoarea”, Johannes Paulus Moreelse, „Maria Magdalena în penitență” (pe la 1630), Camille Roqueplan, „Maria Magdalena în deșert” (1838).

Portretele ilustrează o biografie relatată în Legenda aurea de cronicarul italian Jacopo da Varazze, Jacques de Voragine (sec. XIII). Traduc cît pot de liber: „După izgonirea creștinilor din Ierusalim, Maria Magdalena a urcat pe o corabie care a plutit multă vreme în derivă (nu avea nici pînze, nici cîrmă) și s-a oprit undeva pe costa Provenței. Acolo, Maria Magdalena i-a convertit pe localnici. Apoi s-a retras într-un loc dintre cele mai săbatice pentru a face penitență” (citatul poate fi găsit sub titlul „Dévotion et sensualité”).

Povestea hagiografică a lui Jacques de Voragine explică, în parte, figurația din portretele de acest tip. Femeia are alături un craniu (sugestie a deșertăciunii) și o carte (trimitere la viața contemplativă). Are umerii dezgoliți. Correggio a găsit de cuviință (poate, cel dintîi, pe la 1517-1518) să facă, astfel, o aluzie la viața „păcătoasă” a Mariei Magdalena. Pictorii recenți au îndrăznit mai mult. Au înlocuit boschetul lui Correggio cu pereții unei grote sau au pus stînci fulgerate. Și i-au ascuns complet veșmintele.

Cum am menționat, am făcut tîrziu legătura între răcoarea peșterii și nuditatea femeii...

P. S. Am descoperit chiar acum, navigînd pe valurile netului (într-o bărcuță penibil de șubredă), un portret despre care autorii nu spun nimic: Mateo Cerezo (1637–1666), „Magdalena penitente / De boetvaardige Maria Magdalena” (c.1661). Poate fi admirat la Rijksmuseum.

[Roberta · Rating 3 out of 5]

Interessante, ma il primo volume aveva dalla sua il piacere della novità. Questo sembra un'integrazione che, tutto sommato, non aggiunge nulla alla tesi iniziale se non altre splendide foto di quadri più o meno famosi. Forse sarebbe consigliabile non far passare tanto tempo, come ho fatto io, tra un libro e l'altro, ma leggerli di seguito. Ovviamente quando parlo di libro primo mi riferisco a Le donne che leggono sono pericolose, sempre di Bollman.

[Déa · Rating 4 out of 5]

J’apprécie beaucoup la série de livre de Laure Adler. Je découvre pleins de peinture et j’aime avoir son interprétation dessus.

[Private · Rating 3 out of 5]

das Layout ist leider eine Katastrophe teilweise Gemälde beschrieben welche nicht abgebildet waren dafür wurden allerdings andere doppelt abgebildet. zum schriftlichen Inhalt kann ich weder viel negatives noch viel gutes sagen wer sich für das Thema interessiert sollte dem Buch dennoch eine Chance geben meiner Meinung nach.