What do you think?
Rate this book
În lume nu-s mai multe Românii
„Guvernul României și alianţa din care provine și-au dovedit de atâtea ori fascinaţia pentru selecţia negativă, încât nu mai poţi nici măcar să te revolţi. Ilie Mario Rafael e doar un nume din dosarul pe care scrie cu litere mari «Cultura sfidării». De ce-l numește premierul într-o asemenea funcţie? Pentru că poate. Codrin Ștefănescu a lămurit deja dilemele pricinuite oamenilor onești de abuzurile puterii PSD. «Pentru că putem» e, din acest punct de vedere, o lozincă mult mai aproape de natura adevărată a partidului decât «Îndrăznește să crezi». «Pentru că putem» e o sinteză a bunului-plac și a dispreţului pentru lege, pentru normalitate și pentru respiraţia europeană a ţării.
De ce păstraţi penali în funcţii publice? Pentru că putem. De ce numiţi în funcţia de secretar general al guvernului un om trimis în judecată pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat și fals în declaraţii în formă continuată? Pentru că putem. De ce numiţi în funcţia de consilier personal al premierului un condamnat la opt ani cu executare? Pentru că putem. De ce numiţi ca ministru al tineretului și sportului o tânără specializată în campanii publicitare pentru spirtoasele familiei? Pentru că putem. De ce numiţi ca premier un om incapabil să se exprime cursiv în propria sa limbă și cu atât mai puţin într-o alta? Pentru că putem. De ce forţaţi ordonanţe care să-i scape pe marii vinovaţi din PSD de pușcărie? Pentru că putem. De ce vă bateţi joc de oameni și de ţară? Pentru că putem.
Și pot. Chiar pot. Fără să-i intereseze cum ne privește Occidentul, fără să se gândească la altceva decât la propria lor piele, fără urmă de consideraţie pentru naivii și disperaţii care le-au luat de bune promisiunile și i-au adus la putere.“ – Radu Paraschivescu
De ce păstraţi penali în funcţii publice? Pentru că putem. De ce numiţi în funcţia de secretar general al guvernului un om trimis în judecată pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat și fals în declaraţii în formă continuată? Pentru că putem. De ce numiţi în funcţia de consilier personal al premierului un condamnat la opt ani cu executare? Pentru că putem. De ce numiţi ca ministru al tineretului și sportului o tânără specializată în campanii publicitare pentru spirtoasele familiei? Pentru că putem. De ce numiţi ca premier un om incapabil să se exprime cursiv în propria sa limbă și cu atât mai puţin într-o alta? Pentru că putem. De ce forţaţi ordonanţe care să-i scape pe marii vinovaţi din PSD de pușcărie? Pentru că putem. De ce vă bateţi joc de oameni și de ţară? Pentru că putem.
Și pot. Chiar pot. Fără să-i intereseze cum ne privește Occidentul, fără să se gândească la altceva decât la propria lor piele, fără urmă de consideraţie pentru naivii și disperaţii care le-au luat de bune promisiunile și i-au adus la putere.“ – Radu Paraschivescu
232 pages, Paperback
First published March 1, 2019
9 people are currently reading
209 people want to read
About the author
Radu Paraschivescu
142 books573 followersRadu Paraschivescu was born in 1960 in Bucharest, and grew up in Lugoj (Timiş), where he suffered a severe regime on home made chocolate, sugar candy and Doboş cake; he was accustomed to the idea that life is sweet and must be greedily crunched.
He is a translator and co-author of two reference works in the sports literature (Larousse Encyclopedia of footbal and Athens Olympic Games in Athens: 1896-2004). He translated nearly sixty books of English, American, Canadian and French authors.
He published two novels (Efemeriada şi Balul fantomelor), a volume of stories about Bucharest (Bazar bizar) and one essay about dishonesty in sports (Fanionul roșu - 2005), for which he received the "Ioan Chirilă" National Award for best sports book of the year.
He also wrote:
Mi-e rău la cap, mă doare mintea - 2007
Fie-ne tranziţia uşoară - Perle româneşti - 2006
Ghidul nesimţitului - 2006
Dintre sute de clişee - 2009
He is a translator and co-author of two reference works in the sports literature (Larousse Encyclopedia of footbal and Athens Olympic Games in Athens: 1896-2004). He translated nearly sixty books of English, American, Canadian and French authors.
He published two novels (Efemeriada şi Balul fantomelor), a volume of stories about Bucharest (Bazar bizar) and one essay about dishonesty in sports (Fanionul roșu - 2005), for which he received the "Ioan Chirilă" National Award for best sports book of the year.
He also wrote:
Mi-e rău la cap, mă doare mintea - 2007
Fie-ne tranziţia uşoară - Perle româneşti - 2006
Ghidul nesimţitului - 2006
Dintre sute de clişee - 2009
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 25 of 25 reviews
May 1, 2022
Am avut o mică reținere să mă mai apuc de volumul ăsta cum tot l-am amânat. După 3 ani, câtă prospețime mai pot avea niște articole de presă despre clasa politică? Păi... au. Și încă cum! Fiindcă personaje precum Dragnea, Viorica Dăncilă, Daea, Iordache, Ilie Năstase, Grapini, Codrin Ștefănescu, Miron Cozma și muuuuulți alții sunt pur și simplu timeless, decupați din orice cadru spațio-temporal. În orice secol sau univers paralel i-ai așeza, ei sunt aceiași!
April 8, 2019
Este liniștitor când teoriile, dilemele și gândirea în privința politicii și politicienilor ți-s confirmate de un om precum Radu Paraschivescu. Te simți mai bine în pielea ta când simți, prin confirmare, că nu te înșeli în privința acestei pseudo-guvernări.
Volumul de față reunește, în majoritate, texte care au apărut pe site-ul Digi24, în care autorul analizează pertinent și critică tarele unei guvernări care se laudă cu masive creșteri economice, în timp ce stă prost la toate capitolele, dar cel mai grav la gramatică și asumarea responsabilității. Haz de necaz, măcar asta ne mai rămâne.
O nouă carte care va sta mărturie despre lumea pe care am trăit-o în acești ani.
Volumul de față reunește, în majoritate, texte care au apărut pe site-ul Digi24, în care autorul analizează pertinent și critică tarele unei guvernări care se laudă cu masive creșteri economice, în timp ce stă prost la toate capitolele, dar cel mai grav la gramatică și asumarea responsabilității. Haz de necaz, măcar asta ne mai rămâne.
O nouă carte care va sta mărturie despre lumea pe care am trăit-o în acești ani.
July 30, 2019
Nu-mi aduc aminte dacă am mai cumpărat vreo carte pentru titlul ei pînă acum, dar mă întreb care cititor inveterat ar rezista la unul ca În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi). Eu una n-am fost în stare și uite-așa, printre achizițiile pe care le-am făcut vara asta la Humanitas (librărie pe care o vizitez de cîte ori ajung în România și de unde nu ies niciodată cu mîna goală) s-a numărat și volumul lui Radu Paraschivescu, chiar dacă în acel moment nu știam prea multe despre autor. Ba l-am luat și pe cel apărut anul trecut, Orice om îi este teamă, că rar am văzut profesor pe care să nu-l ademenească promisiunea unor perle de limbaj.
Bineînțeles că m-am apucat de citit imediat (adică imediat ce am terminat o altă operă cu titlu incitant, Roata plăcerilor. De ce nu au iubit unii înțelepți cărțile, a lui Valeriu Gherghel, după care intrasem de fapt în librărie și despre care am scris aici ) iar acum, după o lectură care mi-a împlinit toate așteptările, nu pot să spun decît că abia aștept s-o încep și pe a doua.
Volumul este alcătuit, după cum ni se spune în „Lămuriri”, din texte apărute pe site-ul digi24.ro, cu excepția a două publicate în revista New Money și a celui final, care este inedit.
Titlul, absolut genial, începe cu un citat din poetul proletcultist tîrziu Victor Tulbure, care pare să evoce dans un premier temps (mai ales celor din generația mea, școlari ai anilor 80), imaginea aburită (de oftaturi melancolice, desigur) a acelor „săli de festivități” unde se desfășurau recitalurile avîntate ale Cîntării României și unde eram musai prezenți, fie ca actori, fie ca spectatori. Dar văicăreala după tinerețea pierdută este întreruptă brusc și fără milă de paranteza ancorată în realitatea (postcomunistă) pe care România noastră dragă și-a clădit-o cu atît aplomb mioritic încît nu numai Europei, ci (bine zis) întregii planete îi stă mintea-n loc.
Acestei realități îi surprinde Radu Paraschivescu multele și sclipicioasele fațete și, cu toate că mai derapează uneori (dar la urma-urmelor cu asemenea subiecte vrînd-nevrînd mai cobori ștafeta – că, după știe toată lumea, ștacheta a preluat-o deja ministrul culturii Daniel Breaz și nu se știe ce-a făcut cu ea), în general descrierea pe care-o face vieții social-politice și culturale surprinde cu acuratețe acerbă impostura, insolența, oportunismul și incoerența fudulă, adică toate atributele fără de care nimeni n-are vreo șansă să se cocoațe în vîrful ierarhiei la noi.
Aceste atribute stau la baza eforturilor de masacrare a limbii române pe care le depun neabătut politicienii noștri, cu un entuziasm nemaivăzut de la Caragiale încoace. A căpătat faimă internațională, de pildă, discursul ministrului agriculturii (Daea?), care nu numai că i-a năucit pe reprezentanții cancelariilor europene, dar, după cum presupune cu umor autorul, i-a pus la grea încercare pînă și pe translatori: „Aveți, să știți, vă spun aici, un moment deosebit de important prin prezența subsemnatului în acest consiliu. Bravo! A se vedea populația de cormorani. Cormoranii în România fac baie în piscine, nu se mai feresc de oameni – de pescari, nici atît. Vă mulțumesc pentru întrebări. Bravo!”
O dovadă că fenomenul invaziei de cormorani nu e nici pe departe un caz izolat de delir lingvistic, este faptul că un Florin Iordache, utilizator fidel al expresiei „în ceea ce privesc deciziile” și care forțează plin de curaj intrarea în limba română a unor cuvinte ca „fantasgomanie” (căruia Radu Paraschivescu i-a stabilit o etimologie provizorie, ca rezultînd din încrucișarea cuvintelor „fantasmagorie” și „gogomănie”) urcă falnic pe scena Ateneului de pe care a coborît Dan Grigore ca să protesteze pe trotuarul din fața lui.
Că politicienii intră-n cultură cu picioarele pline de glod, este regretabil, dar nu mai miră pe nimeni. Ce te faci însă cînd tocmai cei care ar trebui s-o apere o prostituează? E drept, fenomenul are o lungă tradiție la noi (nu a adus Alexandru Graur în sprijinul refuzului României socialiste de a primi donația lui Brâncuși argumentul imbatabil că artistul român ar fi adunat în jurul lui pe toți „antidemocrații din artă”?), tradiție pe care somități mai mari sau mai mici nu precupețesc nici un efort (ca să împrumut o expresie faimoasă) să o țină în viață. Așa se face că în „romanul” Mariei Grapini, deși nu e, se pare, decît un talmeș-balmeș de fragmente culese de prin toate ungherele web-ului, profesorul timișorean Cornel Ungureanu vede asemănări izbitoare cu proza lui Marin Preda (pe bune, mon cher?). Așa se face că Alex Ștefănescu după ce s-a îndeletnicit totuși cu scrierea unei istorii a literaturii române (chiar dacă „cu lipsuri și dovezi de dușmănie, ca de pildă omiterea lui Ștefan Agopian”) prefațează cu același aplomb intelectual cartea unei tinere beizadele supranumite în cercurile înalte Poponeț. Așa se face că Nicolae Manolescu (Nicolae Manolescu!) promovează cu entuziasm academic manifestările poetice ale Gabrielei Vrînceanu-Firea (al cărei vers, „pielea ta catifelată ca un botic de ied”, citat ca exemplu în articolul Postament pentru impostori, n-o să mi-l mai pot șterge din minte, mulțumesc, Radu Paraschivescu!).
În fine, mă întorc la Florin Iordache pentru a vă aminti, dacă ați uitat cumva, că el este cel care a asigurat poporul că „...există o largă majoritate care a înțeles textele de lege fără să le citească.” La urma urmelor, dacă tot e atît de la pămînt cultura încît, pe măsură ce unul dintre ei sensurile ei fundamentale moare, alăturarea a început să pară o contradicție în termeni, de ce ar îndrăzni justiția să-și păstreze nealterate înțelesurile? Noroc de atacurile susținute asupra Codului penal care încearcă să remedieze tocmai această stare de lucruri și după care încep să se vadă deja rezultatele – pușcăriile se golesc și/ sau se transformă în apartamente de lux, polițiștii își dau ghes cu mic cu mare să ocupe primele locuri la concursurile de incompetență, călăii au din ce în ce mai multe drepturi iar victimele lor din ce în ce mai puține ș.a.m.d.
Mă opresc aici, că volumul lui Radu Paraschivescu prea m-a făcut să retrăiesc sentimentele alea de ciudă și de neputință cu care mă confruntam pe cînd eram în România ori de cîte ori deschideam televizorul și la care credeam că am devenit imună după paisprezece ani de viață tihnită în Canada. Aveam impresia că pot privi acum circul politic din patria mumă doar ca pe o sursă de amuzament. M-am înșelat, nu e deloc vesel să constați, laolaltă cu autorul, că
De aceea merită subliniat că scopul cărții, după cum ne atrage atenția autorul însuși de altfel, nu este rîsul – acesta este doar un efect, inconturnabil poate, dar secundar, al aberațiilor pe care clasa noastră politică le produce pe bandă rulantă. Scopul ei este menținerea trează a simțului civic, activarea continuă a rezistenței la mitocănie, insolență, fărădelege:
Bineînțeles că m-am apucat de citit imediat (adică imediat ce am terminat o altă operă cu titlu incitant, Roata plăcerilor. De ce nu au iubit unii înțelepți cărțile, a lui Valeriu Gherghel, după care intrasem de fapt în librărie și despre care am scris aici ) iar acum, după o lectură care mi-a împlinit toate așteptările, nu pot să spun decît că abia aștept s-o încep și pe a doua.
Volumul este alcătuit, după cum ni se spune în „Lămuriri”, din texte apărute pe site-ul digi24.ro, cu excepția a două publicate în revista New Money și a celui final, care este inedit.
Titlul, absolut genial, începe cu un citat din poetul proletcultist tîrziu Victor Tulbure, care pare să evoce dans un premier temps (mai ales celor din generația mea, școlari ai anilor 80), imaginea aburită (de oftaturi melancolice, desigur) a acelor „săli de festivități” unde se desfășurau recitalurile avîntate ale Cîntării României și unde eram musai prezenți, fie ca actori, fie ca spectatori. Dar văicăreala după tinerețea pierdută este întreruptă brusc și fără milă de paranteza ancorată în realitatea (postcomunistă) pe care România noastră dragă și-a clădit-o cu atît aplomb mioritic încît nu numai Europei, ci (bine zis) întregii planete îi stă mintea-n loc.
Acestei realități îi surprinde Radu Paraschivescu multele și sclipicioasele fațete și, cu toate că mai derapează uneori (dar la urma-urmelor cu asemenea subiecte vrînd-nevrînd mai cobori ștafeta – că, după știe toată lumea, ștacheta a preluat-o deja ministrul culturii Daniel Breaz și nu se știe ce-a făcut cu ea), în general descrierea pe care-o face vieții social-politice și culturale surprinde cu acuratețe acerbă impostura, insolența, oportunismul și incoerența fudulă, adică toate atributele fără de care nimeni n-are vreo șansă să se cocoațe în vîrful ierarhiei la noi.
Aceste atribute stau la baza eforturilor de masacrare a limbii române pe care le depun neabătut politicienii noștri, cu un entuziasm nemaivăzut de la Caragiale încoace. A căpătat faimă internațională, de pildă, discursul ministrului agriculturii (Daea?), care nu numai că i-a năucit pe reprezentanții cancelariilor europene, dar, după cum presupune cu umor autorul, i-a pus la grea încercare pînă și pe translatori: „Aveți, să știți, vă spun aici, un moment deosebit de important prin prezența subsemnatului în acest consiliu. Bravo! A se vedea populația de cormorani. Cormoranii în România fac baie în piscine, nu se mai feresc de oameni – de pescari, nici atît. Vă mulțumesc pentru întrebări. Bravo!”
O dovadă că fenomenul invaziei de cormorani nu e nici pe departe un caz izolat de delir lingvistic, este faptul că un Florin Iordache, utilizator fidel al expresiei „în ceea ce privesc deciziile” și care forțează plin de curaj intrarea în limba română a unor cuvinte ca „fantasgomanie” (căruia Radu Paraschivescu i-a stabilit o etimologie provizorie, ca rezultînd din încrucișarea cuvintelor „fantasmagorie” și „gogomănie”) urcă falnic pe scena Ateneului de pe care a coborît Dan Grigore ca să protesteze pe trotuarul din fața lui.
Prin ce face și prin ce spune, Florin Iordache simbolizează aspirația caricaturii de a ajunge tablou. Prestația publică a acestui fost inginer la fabrica de mobilă din Caracal confirmă bănuiala că ascensiunea demnitarilor din PSD maschează un triumf al selecției negative. Viorica Dăncilă sau Valentin Popa stau la rîndul lor mărturie că poți ajunge premier sau ministru al educației fără să ai un control măcar decent al limbii în care vorbești.
Că politicienii intră-n cultură cu picioarele pline de glod, este regretabil, dar nu mai miră pe nimeni. Ce te faci însă cînd tocmai cei care ar trebui s-o apere o prostituează? E drept, fenomenul are o lungă tradiție la noi (nu a adus Alexandru Graur în sprijinul refuzului României socialiste de a primi donația lui Brâncuși argumentul imbatabil că artistul român ar fi adunat în jurul lui pe toți „antidemocrații din artă”?), tradiție pe care somități mai mari sau mai mici nu precupețesc nici un efort (ca să împrumut o expresie faimoasă) să o țină în viață. Așa se face că în „romanul” Mariei Grapini, deși nu e, se pare, decît un talmeș-balmeș de fragmente culese de prin toate ungherele web-ului, profesorul timișorean Cornel Ungureanu vede asemănări izbitoare cu proza lui Marin Preda (pe bune, mon cher?). Așa se face că Alex Ștefănescu după ce s-a îndeletnicit totuși cu scrierea unei istorii a literaturii române (chiar dacă „cu lipsuri și dovezi de dușmănie, ca de pildă omiterea lui Ștefan Agopian”) prefațează cu același aplomb intelectual cartea unei tinere beizadele supranumite în cercurile înalte Poponeț. Așa se face că Nicolae Manolescu (Nicolae Manolescu!) promovează cu entuziasm academic manifestările poetice ale Gabrielei Vrînceanu-Firea (al cărei vers, „pielea ta catifelată ca un botic de ied”, citat ca exemplu în articolul Postament pentru impostori, n-o să mi-l mai pot șterge din minte, mulțumesc, Radu Paraschivescu!).
Și fiindcă viața e ironică, tocmai acești fachiri ai concesiilor sînt cei care deplîng atrofierea spiritului critic la generațiile tinere din critica literară de la noi. Să-i spui unei asemenea manifestări ipocrizie devine, în aceste condiții, un alint.
În fine, mă întorc la Florin Iordache pentru a vă aminti, dacă ați uitat cumva, că el este cel care a asigurat poporul că „...există o largă majoritate care a înțeles textele de lege fără să le citească.” La urma urmelor, dacă tot e atît de la pămînt cultura încît, pe măsură ce unul dintre ei sensurile ei fundamentale moare, alăturarea a început să pară o contradicție în termeni, de ce ar îndrăzni justiția să-și păstreze nealterate înțelesurile? Noroc de atacurile susținute asupra Codului penal care încearcă să remedieze tocmai această stare de lucruri și după care încep să se vadă deja rezultatele – pușcăriile se golesc și/ sau se transformă în apartamente de lux, polițiștii își dau ghes cu mic cu mare să ocupe primele locuri la concursurile de incompetență, călăii au din ce în ce mai multe drepturi iar victimele lor din ce în ce mai puține ș.a.m.d.
Să nu credeți cumva că noua croială a Codului de Procedură Penală e opera lui Florin Iordache și Eugen Nicolicea. Nici vorbă. Autorii reali nu sînt parlamentari și știu multă meserie. Iar asta îi face cu atît mai vinovați. Cînd România va încasa penalizări uriașe de la organismele europene sau va fi propusă pentru excludere, ei sînt primii care vor trebui întrebați de sănătate. Fiindcă sînt pe deplin conștienți de răul pe care-l provoacă astăzi țării prin binele pe care-l fac cîtorva sute de nemernici.
Mă opresc aici, că volumul lui Radu Paraschivescu prea m-a făcut să retrăiesc sentimentele alea de ciudă și de neputință cu care mă confruntam pe cînd eram în România ori de cîte ori deschideam televizorul și la care credeam că am devenit imună după paisprezece ani de viață tihnită în Canada. Aveam impresia că pot privi acum circul politic din patria mumă doar ca pe o sursă de amuzament. M-am înșelat, nu e deloc vesel să constați, laolaltă cu autorul, că
Absurdul din România n-a avut niciodată parte de amenințări în ultima jumătate de veac. ☹
De aceea merită subliniat că scopul cărții, după cum ne atrage atenția autorul însuși de altfel, nu este rîsul – acesta este doar un efect, inconturnabil poate, dar secundar, al aberațiilor pe care clasa noastră politică le produce pe bandă rulantă. Scopul ei este menținerea trează a simțului civic, activarea continuă a rezistenței la mitocănie, insolență, fărădelege:
Așa cum în timp de război muzele tac, în situațiile de criză stilistica se suspendă. Important e să-i spui incompetentului că e incompetent. Sub toate formele, în toate registrele, pînă te doare gura.
March 21, 2020
O excelentă radiografie a clasei politice de care sper, şi mă rog, că am scăpat. Trebuie citită pentru a ne reaminti cine sunt ei şi ce au făcut (sau nu?) pentru noi.
September 1, 2021
A poor book that will never survive the test of time. The mentioned authors during communism had the excuse of writing books because the Party ordered them to, what’s yours, Radu Paraschivescu?
June 12, 2019
Amuzantă radiografia absurdității clasei politice curente.
June 18, 2019
Despre scena politica a zilelor noastre, cu un ochi vigilent si ironie.
O lectura usor de parcurs, dar si o critica redare a Romaniei din 2019.
O lectura usor de parcurs, dar si o critica redare a Romaniei din 2019.
July 31, 2021
This is the tragicomedy of Romania's idiotical ruling party and of Romania as a whole. Its funny but also really depressing. Paraschivescu is a good and witty writer.
May 20, 2019
O reflectare scrisa magistral a conducătorilor prezenți ai României.
March 3, 2023
Desi datata bine in timp (marea majoritate a articolelor adunate in acest volum aparand pe Digi24.ro, conform mentiunii autorului, in prefata), nu poti sa nu remarci cate din tarele mentionate/criticate atunci se pastreaza inca, si azi, desi acum ii avem la conducere pe cei care au urmat PSD-ului criticat de autor atunci !
E drept, o parte din personaje au beneficiat si de uitarea adusa de timp (eu de ex. am cautat pe itnernet unele nume mentionate pe aici, sa revad cine au fost atunci), dar asta nu este nici ea o scuze pentru comportamentul lor de atunci -- nici macar 10 ani n-au trecut, totusi, de atunci (ba chiar nici 5, din moment ce majoritatea textelor provin din anii 2018-2019)
O lectura binevenita oricui. Dar si dureroasa inca.
E drept, o parte din personaje au beneficiat si de uitarea adusa de timp (eu de ex. am cautat pe itnernet unele nume mentionate pe aici, sa revad cine au fost atunci), dar asta nu este nici ea o scuze pentru comportamentul lor de atunci -- nici macar 10 ani n-au trecut, totusi, de atunci (ba chiar nici 5, din moment ce majoritatea textelor provin din anii 2018-2019)
O lectura binevenita oricui. Dar si dureroasa inca.
September 17, 2019
Cartea e o colecție de articole editoriale de pe diversele pagini online cu care Radu Paraschivescu a colaborat. Puse cap-la-cap au marele merit de a prezenta în stilul umoristic însă deloc pamfletar evenimentele socio-politice recente din România. Mă bucură, cumva, că nu mai simt atât de mult frustrare citind cartea aceasta în comparație cu ”Orice om”.
April 23, 2021
It captures very well the society and political turmoil of 2018-2019 period in Romania. This was the first book I am reading from Radu Paraschivescu and it did not disappointed. I may try another one soon.
December 13, 2022
Ca de obicei - inteligent, cu umor, relaxat.
July 27, 2019
Prin această carte, Radu Paraschivescu rezumă prin gandurile, trairile și sentimentele sale, guvernarea actuală a României, cu stilul sau unic si anume umor fin, jocuri de cuvinte precum si imparțialitate.
March 20, 2020
Un denunț savuros al derapajelor morale (și retorice!) ale clasei politice actuale. Pe cât de placută lectura, pe atât de neplăcută concluzia. O țară tristă, plină de umor, that is.
May 14, 2021
„Un vultur se roteşte în tării
Peste Carpaţii mei cu frunţi de piatră…
În lume nu-s mai multe Românii
Ci una doar, şi-aceea ne e vatră!”
Prima strofă din poezia lui Victor Tulbure, „În lume nu-s mai multe Românii”. Sigur, cred că vă puteți da seama că vorbim de genul ăla de versificație numa bună de lins rănile când mori de foame din cauza regimului. Inițial ca un vers care să scoată în evidență măreția României, acest enunț va rămâne în conștiința colectivă ca având înțelesul opus. Asta pentru că Radu Paraschivescu a dat acestei propoziții un nou înțeles.
E un sequel la „Orice om îi este teamă”, pe care îl lansase în urmă cu câteva luni.
Umorul specific autorului nu lipsește, la fel cum nici rigurozitatea și caracterul moralizator al acestuia.
Omul nostru face din pix guvernarea de la acea vreme. Pe bună dreptate, încât atunci când a fost întrebat de ce infractorii se află în Parlament și nu la închisoare, Codrin Ștefănescu a răspuns sictirit și la modul cel mai nesimțit „Pentru că putem.”
De ce în lume nu-s mai multe românii?
- Pentru că avem în continuare securiști în pozițiile cheie ale statului și ale marilor afaceri din țară.
- „Pentru că putem” să avem infractori la conducerea unei țări.
- Pentru că oamenii politici pot veni la televiziunea națională și să debiteze enormități precum: Președintele e un n*zist (atenție! doar pentru că e etnic german), „Statul Paralel” devine „Statul N*zist”, ca în timp ce Brâncuși stătea pe la atelierele franceze, occidentalii „inventau” homosexualitatea și multe altele, fără a fi sancționați în niciun fel.
- Pentru că un post de televiziune poate să declare moartea cuiva în manieră de BREAKING NEWS, ca mai apoi să meargă acasă la așa-zisul răposat ȘI SĂ ÎI IA UN INTERVIU (din nou, fără ca acea televiziune în cauză să fie sancționată)
- Pentru că la vizita Sanctității Sale Papa Francisc acesta a primit de la premierul nostru SEMINȚE DE FLORI ȘI PLANTE
- Pentru că Ministrul Agriculturii are halucinații cu oi și, ca să-l citez direct pe autor, „o tribună europeana nu e totuna cu birtul din colț”
- Pentru că televiziunile aruncă cu fake news-uri în care Baba Vanga însăși a prevestit că va fi președintele țării în anul 2019 un anume Liviu Pleșoianu (sike! nici măcar n-a participat, din fericire.)
Și multe alte motive pe care dacă vreți să le descoperiți, le veți putea afla din această carte.
Recomand! Cinste autorului.
Aveți grijă de voi!
Peste Carpaţii mei cu frunţi de piatră…
În lume nu-s mai multe Românii
Ci una doar, şi-aceea ne e vatră!”
Prima strofă din poezia lui Victor Tulbure, „În lume nu-s mai multe Românii”. Sigur, cred că vă puteți da seama că vorbim de genul ăla de versificație numa bună de lins rănile când mori de foame din cauza regimului. Inițial ca un vers care să scoată în evidență măreția României, acest enunț va rămâne în conștiința colectivă ca având înțelesul opus. Asta pentru că Radu Paraschivescu a dat acestei propoziții un nou înțeles.
E un sequel la „Orice om îi este teamă”, pe care îl lansase în urmă cu câteva luni.
Umorul specific autorului nu lipsește, la fel cum nici rigurozitatea și caracterul moralizator al acestuia.
Omul nostru face din pix guvernarea de la acea vreme. Pe bună dreptate, încât atunci când a fost întrebat de ce infractorii se află în Parlament și nu la închisoare, Codrin Ștefănescu a răspuns sictirit și la modul cel mai nesimțit „Pentru că putem.”
De ce în lume nu-s mai multe românii?
- Pentru că avem în continuare securiști în pozițiile cheie ale statului și ale marilor afaceri din țară.
- „Pentru că putem” să avem infractori la conducerea unei țări.
- Pentru că oamenii politici pot veni la televiziunea națională și să debiteze enormități precum: Președintele e un n*zist (atenție! doar pentru că e etnic german), „Statul Paralel” devine „Statul N*zist”, ca în timp ce Brâncuși stătea pe la atelierele franceze, occidentalii „inventau” homosexualitatea și multe altele, fără a fi sancționați în niciun fel.
- Pentru că un post de televiziune poate să declare moartea cuiva în manieră de BREAKING NEWS, ca mai apoi să meargă acasă la așa-zisul răposat ȘI SĂ ÎI IA UN INTERVIU (din nou, fără ca acea televiziune în cauză să fie sancționată)
- Pentru că la vizita Sanctității Sale Papa Francisc acesta a primit de la premierul nostru SEMINȚE DE FLORI ȘI PLANTE
- Pentru că Ministrul Agriculturii are halucinații cu oi și, ca să-l citez direct pe autor, „o tribună europeana nu e totuna cu birtul din colț”
- Pentru că televiziunile aruncă cu fake news-uri în care Baba Vanga însăși a prevestit că va fi președintele țării în anul 2019 un anume Liviu Pleșoianu (sike! nici măcar n-a participat, din fericire.)
Și multe alte motive pe care dacă vreți să le descoperiți, le veți putea afla din această carte.
Recomand! Cinste autorului.
Aveți grijă de voi!
December 20, 2019
Această carte este o compilaţie superbă a "best-of"-ului vieţii socio-politice din România. Autorul a dovedit - ca şi în altele cărţi ale sale - că este un om extraordinar de elocvent, scriind texte virtuoase din punct de vedere stilistic (tema, de altfel, care reapare de mai multe ori de-a lungul cărţii când vine vorba de politicienii şi personalităţiile publice din România).
Mi-a plăcut foarte mult să citesc cartea, iar temele sunt variate, criticând, totuşi, o vastă gamă a vieţii sociale şi politice a României (cu toate că, între timp, multe s-au schimbat de la publicarea cărţii). Recomand mult lectura.
Mi-a plăcut foarte mult să citesc cartea, iar temele sunt variate, criticând, totuşi, o vastă gamă a vieţii sociale şi politice a României (cu toate că, între timp, multe s-au schimbat de la publicarea cărţii). Recomand mult lectura.
September 26, 2019
Aceasta carte (cam ca mai toate ale lui Paraschivescu) trebuie citita « calda ».
Contemporan cu evenimentele pe care le comenteaza, isi are sensul. La un timp dupa ce evenimentele descrise au trecut, nu pot decat ghici ca nu va fi usor de citit.
+ umorul lui Paraschivescu e cald si reconfortant
- multe idei se repeta de la un capitol la altul, deci necesita ceva toleranta
Contemporan cu evenimentele pe care le comenteaza, isi are sensul. La un timp dupa ce evenimentele descrise au trecut, nu pot decat ghici ca nu va fi usor de citit.
+ umorul lui Paraschivescu e cald si reconfortant
- multe idei se repeta de la un capitol la altul, deci necesita ceva toleranta
July 28, 2020
Radu Paraschoivescu este prea funny. Din pacate, subiectul glumei este chiar Romania, iar situatia in care ne aflam e mai mult de plans ..
November 21, 2022
Pentru că am părăsit România când mulți din cei menționați de autor nu existau (nu se manifestaseră) încă în planul socio-politic (acum peste 30 de ani), îmi lipsesc multe puncte de referință, dar am păstrat contactul cu țara suficient pentru a avea cel puțin ceva idei despre majoritatea personajelor. Ce mă face curios însă, este ultimul capitol ("Om şi persoană (plângere nepenală)"), întrucât rezonează și cu o experiență proprie (i.e. aș fi scris și eu cuiva, așa ceva). Are idee cineva la ce "persoană" se referă Radu Paraschivescu?
May 31, 2019
"Good things come to those who wait." © J.Austen
22.4% :)
Îmi pare bine că vâ citesc dl. R. Paraschivescu, sunteţi "pastila noastra de normalitate"!
Vă mulţumesc.
22.4% :)
Îmi pare bine că vâ citesc dl. R. Paraschivescu, sunteţi "pastila noastra de normalitate"!
Vă mulţumesc.
July 1, 2019
Continuarea "Orice om ii este teama''.
December 11, 2023
Un volum tranșant și încă actual despre clasa politică din România, care cuprinde o serie de texte apărute pe site-ul Digi24 și două articole publicate în revista New Money. Personajele sunt chiar cei care "stau" în fruntea țării sau care încearcă să ajungă cât mai sus pe scara politică.
Aș fi crezut că, după 3 ani de când am cumpărat volumul și până acum când am reușit să îl citesc, textele ar fi putut să își piardă farmecul. Dar m-am înșelat! Atât textele, cât și personajele menționate dăinuie în timp și nu într-un sens bun. Greșelile gramaticale, de exprimare, erorile de natură istorică sau geografică - toate sunt exprimate cu mândrie și ne trimit la scrierile lui Caragiale.
"În lume nu-s mai multe Românii" este o radiografie a clasei politice din 2019, ironică, plină de umor, care ar trebui să ne dea de gândit cu privire la alegerile pe care le facem ca oameni și votanți.
Aș fi crezut că, după 3 ani de când am cumpărat volumul și până acum când am reușit să îl citesc, textele ar fi putut să își piardă farmecul. Dar m-am înșelat! Atât textele, cât și personajele menționate dăinuie în timp și nu într-un sens bun. Greșelile gramaticale, de exprimare, erorile de natură istorică sau geografică - toate sunt exprimate cu mândrie și ne trimit la scrierile lui Caragiale.
"În lume nu-s mai multe Românii" este o radiografie a clasei politice din 2019, ironică, plină de umor, care ar trebui să ne dea de gândit cu privire la alegerile pe care le facem ca oameni și votanți.
August 19, 2019
Recenzia mea aici.
Displaying 1 - 25 of 25 reviews