Pe vremea când Ramses al XII-lea se afla în cel de-al treizeci şi treilea an al fericitei sale domnii, au avut loc în Egipt două ceremonii, care au umplut inimile dreptcredinciosilor săi locuitori de bucurie şi mândrie.
în luna Mehir, adică în decembrie, fusese readusă la Teba, încărcată de daruri scumpe, statuia zeului Honsu, care timp de trei ani şi nouă luni fusese purtată prin ţara Buhten, unde o
însănătoşise pe Bent-res, fiica regelui, şi alungase duhurile rele nu numai din sânul familiei regale, dar chiar şi din cetatea Buhten.
Iar în luna Farmuti, adică în februarie, Mer-amen-Ramses al XII- lea, domnul Egiptului de Sus fi de Jos, stăpânul Feniciei şi al altor nouă popoare, după ce a stat la sfat cu zeii, al căror egal era, l-a
numit drept erpatru al său, adică moştenitor al tronului, pe Hamsemmereramen-Ramses, fiul său, în vârstă de douăzeci de ani.
Alegerea aceasta a stârnit o nesfârşită bucurie în rândurile cucernicilor preoţi, ale nomarhilor destoinici, ale vitezei armate, ale poporului supus, cât şi în rândurile tuturor celor care trăiau pe
pământul egiptean. Căci fiii mai vârstnici ai faraonului, născuţi de o prinţesă hitită, căzuseră pradă duhurilor rele, ca urmare a unor vrăji tainice. Unul, în vârstă de douăzeci şi şapte de ani, dogise de
cum ajunsese major, al doilea îşi tăiase vinele şi murise, iar al treilea, căzând în patima băuturii, îşi pierduse minţile şi, închipuindu-şi că e maimuţă, sta cocoţat de dimineaţa până seara
printre ramurile copacilor.